Anulare act. Decizia nr. 5874/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 5874/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 5874/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 5874
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Judecător C. S.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol judecarea cererii de revizuire formulată de revizuienta S. M. împotriva sentinței civile nr. 105 din 16.01.2015 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești în dosarul nr._ și a sentinței civile nr. 2470 din 17.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații G. M., G. F. și G. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns revizuienta S. M. reprezentată de avocat G. M., lipsind intimații G. M., G. F. și G. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
S-a pus în discuție competența de soluționare a cererii de revizuire în raport de dispozițiile art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă raportat la art. 509 Cod procedură civilă.
Avocat G. M., pentru revizuienta S. M., a susținut că dacă s-ar aprecia că una dintre sentințe a fost schimbată în calea de atac ca urmare a evocării fondului, competența de soluționare a cauzei ar reveni Curții de Apel C..
Pentru ipoteza în care se apreciază că intenția Tribunalului Gorj ca instanță superioară s-a răsfrânt doar în privința îndreptării unei simple erori de calcul consideră că Tribunalul Gorj este competent să soluționeze cererea de revizuire.
Susține că revine Curții de Apel C. competența să soluționeze cererea de revizuire având în vedere că una dintre sentințe a fost schimbată pe fond în calea de atac judecată de Tribunalul Gorj.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbunești la data de 01.04.2015 sub nr._ revizuenta S. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimații G. M. și G. F., revizuirea sentinței civile nr.105/16.01.2015 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._, în sensul anulării acesteia.
În motivarea cererii revizuienta a arătat că a fost căsătorită cu intimatul G. M., iar prin sentința civilă cu nr.2470/2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești, având ca obiect partaj bunuri comune au fost incluse la partaj și lucrările de construcție efectuate la imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3275 din data de 10.08.2009 încheiat între intimații G. F. și G. M. și fiul acestora, G. M.. S-a arătat că instanța a stabilit în mod irevocabil ca G. M. să rămână cu imobilul la care au fost efectuate îmbunătățirile. Totodată s-a precizat că așa cum se poate observa în contractul inițial de vânzare-cumpărare construcția C1 avea suprafață construită la sol de 54 mp iar în prezent, în urma îmbunătățirilor și extinderii acelei locuințe s-a ajuns la o suprafață construită de 67,4 mp.
Întrucât pârâtul G. M. nu a plătit sultă, s-a format dosarul de executare cu nr.65E/2014, s-a notat în cartea funciară începerea executării silite, imobilul a fost scos la licitație însă intimații au promovat în dosarul cu nr._ acțiunea ce a avut ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr.3275/10.08.2009 și prin sentința nr.105/2015 s-a desființat contractul, s-a dispus radierea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea pârâtului G. M..
S-a mai arătat că s-a pronunțat sentința civilă cu nr.105/2015, hotărâre contradictorie cu sentința civilă cu nr.2470/2013, în sensul că printr-o hotărâre intimatul G. M. a rămas cu îmbunătățirile la casa ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare iar prin cea de a doua hotărâre au devenit proprietari părinții acestuia, iar efectul constatării nulității absolute a unui contract repune părțile în situația anterioară, astfel că vânzătorii construcției ce a avut o suprafață la sol de 54 mp nu pot deveni acum proprietarii unei alte construcții cu o suprafață la sol de 67 mp îmbunătățită și extinsă prin aportul celor doi foști soți, fără a se plăti sulta stabilită irevocabil.
Cererea a fost întemeiată în drept pe prevederile art.509 punct 8 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.1653/04.06.2015 a fost admisă excepția de necompetență materială a Judecătoriei Tg-Cărbunești și a fost declinată competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Tribunalului Gorj - Secția I Civilă.
S-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 510 alin.2 Cod procedură civilă, în cazul dispozițiilor art.509 alin.1 pct.8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre.
S-a format astfel dosarul nr._ al Tribunalului Gorj, în care la primul termen de judecată, în conformitate cu dispozițiile art.131 Cod procedură civilă instanța, verificându-și din oficiu competența materială, a făcut aplicarea dispozițiilor art.510 Cod procedură civilă.
Astfel, tribunalul a constatat că în cauză este învestit cu o cerere de revizuire prin care se solicită anularea sentinței civile nr.105/16.01.2015 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._, cu motivarea că aceasta este contradictorie în raport de sentința civilă nr.2470/17.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ .
În condițiile în care cererea de revizuire este formulată după data de 15.02.2013, iar obiectul acesteia îl reprezintă o hotărârea judecătorească pronunțată într-o cauză promovată după data de 15.02.2013, în conformitate cu dispozițiile art.3 din Legea nr.76/2012 în speță sunt aplicabile prevederile noului Cod de procedură civilă.
În cazul de față prima hotărâre este reprezentată de sentința civilă nr.2470/17.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr.508/31.03.2014, astfel încât instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat prima hotărâre este Curtea de Apel C., această din urmă instanță fiind competentă să soluționeze cererea de față.
În consecință, prin sentința civilă 276 din 11 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel C..
Dosarul a fost înregistrat sub nr._ .
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. art.131 Cod procedură civilă, Curtea de Apel constată că aparține tribunalului competența de soluționare a cererii de revizuire.
Astfel, prin sentința nr.105/16.01.2015 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._, definitivă prin neapelare, a fost admisă cererea formulată de reclamanții G. F. și G. M., în contradictoriu cu pârâtul G. M.. S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr.3275/10.08.2009 și s-a dispus rectificarea cărții funciare nr._ UAT Albeni, județul Gorj, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate în favoarea pârâtului G. M..
Anterior, prin sentința civilă nr.2470/17.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta Scăfîcea M., în contradictoriu cu pârâtul G. M. și cererea reconvențională formulată de pârât, având ca obiect partaj bunuri comune și în consecință au fost atribuite părților bunurile potrivit variantei 2 de lotizare, urmând ca din valoarea bunurilor atribuite reclamantei, respectiv din suma de_,50 lei să fie scăzută contravaloarea autoturismului și să fie sporită sulta datorată, cu jumătate din prețul autoturismului marca „Honda”, înstrăinat de către pârât.
La data de 13.11.2013 reclamanta S. M. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile de partaj, sub aspectul sumelor reprezentând loturile și sultele cuvenite părților.
Judecătoria Tg. Cărbunești a respins cererea prin încheierea din 15.11.2013, însă prin decizia civilă nr.508/31.03.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția I Civilă în dosarul nr._ a fost admis recursul civil declarat de reclamantă și modificată încheierea din 15.11.2013, s-a admis cererea și s-a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinței civile nr. 2470/17.10.2013, în sensul că sulta datorată de pârât reclamantei stabilită în varianta a II-a de lotizare va fi sporită cu prețul autoturismului, în loc de cu ½ din prețul autoturismului, așa cum s-a reținut în sentință.
Prin cererea de față, revizuenta S. M. a solicitat revizuirea sentinței civile nr.105/16.01.2015 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._, susținând că este contradictorie față de sentința civilă nr.2470/17.10.2013, temeiul de drept al cererii constituindu-l dispozițiile art. 509 alin. 1 pct. 8 cod procedură civilă.
Art. 510 alin. 2 cod procedură civilă impune ca instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. 1 pct. 8 să fie instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre.
În speță, prima hotărâre este sentința civilă nr.2470/17.10.2013 și a fost dată de judecătorie, iar nu de tribunal.
Deși această sentință a făcut obiectul unei cereri de îndreptare eroare materială iar soluția irevocabilă asupra cererii a fost stabilită de tribunal, ca instanță de recurs, se constată că fondul cauzei a fost dezlegat de judecătorie.
Potrivit art. 281 cod procedură civilă de la 1865, text care a constituit temeiul legal în baza căruia s-a pronunțat decizia civilă nr.508/31.03.2014, în procedura îndreptării erorilor materiale nu se poate modifica o hotărâre judecătorească, erorile materiale privind date despre părți, despre susținerile acestora sau eventuale greșeli de socoteli.
În cauză, sentința irevocabilă de partaj nu a fost modificată prin decizia civilă nr.508/31.03.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj, ci s-a corectat, în limitele legii, eroarea materială referitoare la calcularea sultei cuvenite reclamantei S. M..
În consecință, nu se poate reține că instanța care a pronunțat prima sentință dintre cele pretins potrivnice este tribunalul. Cum ambele sentințe invocate în cererea de revizuire sunt date de judecătorie, competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. 1 pct. 8 cod procedură civilă aparține tribunalului.
Potrivit art. 510 alin. 2 Cod procedură civilă și art. 132 Cod procedură civilă, se va declina competența de soluționare a cererii de revizuire de față, în favoarea Tribunalului Gorj.
Fiind incidente dispozițiile art. 133 alin. 2 cod procedură civilă, deoarece competența de soluționare a fost declinată reciproc între tribunal și curtea de apel, se constată ivit conflictul de competență și se va înainta cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuienta S. M. cu domiciliul în comuna Albeni, . împotriva sentinței civile nr. 105 din 16.01.2015 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești în dosarul nr._ și a sentinței civile nr. 2470 din 17.10.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații G. M., G. F. și G. M., toți cu domiciliul în comuna Albeni, ., în favoarea Tribunalului Gorj.
Constată ivit conflict negativ de competență și înaintează dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție spre soluționare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Noiembrie 2015.
Președinte, E. B. | Judecător, C. S. | |
Grefier, A. C. |
Red. jud. C. S.
6 ex/02.12.2015
← Legea 10/2001. Sentința nr. 494/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretenţii. Decizia nr. 709/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
---|