Revendicare imobiliară. Decizia nr. 673/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 673/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 673/2015
DOSAR Nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 673
Ședința publică din data de 11 Noiembrie 2015
Completul compus din:
Președinte: Judecător L. E.
Judecător P. B.
Judecător Mihaele L. N. A.
Grefier - I. B.
*******
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 04.11.2015, privind recursul declarat de reclamanții F. I. și F. M., împotriva deciziei civile nr.1249/07.07.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj – secția I Civilă în dosarul_/215/2011, în contradictoriu cu intimatele pârâte B. A. și P. V., având ca obiect revendicare imobiliară.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 04.11.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, având în vedere solicitarea apărătorului recurenților reclamanți, de a se amâna pronunțarea cauzei pentru a avea posibilitatea de a formula concluzii scrise și de a depune la dosar decizia nr.992/22.09.2010 pronunțată de Curtea de Apel C., în conformitate cu prevederile art.146 coroborat cu art.156 alin.2 C.pr.civ., a amânat pronunțarea cauzei la data de 11.11.2015.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 13.09.2011, sub nr._, reclamanții F. I. si F. M. au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu paratii C. I. si Pisoc L. sa se admita actiunea formulata de reclamanti si să dispună obligarea paratilor sa le lase in deplina proprietate si liniștita posesie imobilul format din teren in suprafata de 348,46 mp si constructie cu 6 camere in suprafata de 147,97 mp situat in C., .. 33.
Prin sentința civilă nr. 88/14.01.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, a fost respinsă cererea formulata de reclamanții F. I. si F. M., în contradictoriu cu pârâtul C. I., având ca obiect revendicarea terenului in suprafata de 348,46 mp, constatând existenta autorității de lucru judecat.
A fost respinsă cererea formulata de reclamanții F. I. si F. M. in contradictoriu cu paratul C. I. având ca obiect revendicarea imobilului casa de locuit construit pe terenul in suprafața de 348,46 mp ca neîntemeiată.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de obligare a paratului la plata cheltuielilor de judecata.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantii F. I. si F. M..
Prin decizia civilă nr.1249/07.07.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj – secția I Civilă în dosarul_/215/2011, s-a respins apelul ca nefondat, apel formulat de apelanții F. I. și F. M. în contradictoriu cu intimatele B. A. și P. V., moștenitoare ale intimatului decedat C. I., împotriva sentinței civile nr. 88/2014 a Judecătoriei C., în dosarul nr._ .
S-a respins cererea apelanților privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Criticile vizeaza pe de o parte admiterea exceptiei autoritatii de lucru judecat in privinta cererii cu obiect teren, si pe de alta parte respingerea cererii ca neintemeiata cu obiect constructie.
In motivarea nemultumirilor privind solutionarea exceptiei autoritatii de lucru judecat se arata ca nu exista identitate intre terenul ce a facut obiectul s.c. nr 9788 din 27 06 2007 a Judecatoriei C. si terenul ce face obiectul prezentei cauze.
Argumentul de fapt invederat este inlaturat de instanta de apel, pe de o parte, cu sustinerile pe care le-a avut in vedere instanta de fond ( Desi in prima actiune se face referire la o suprafata mai mare de teren, respectiv de 545 mp aceasta este in realitatea suprafata de 348,46 mp rezultata din masuratori, asa cum rezulta din cuprinsul cartii funciare nr._, conform extrasului de carte funciara depus la f. 138. De asemenea, prin decizia nr. 24 din 28.01.2011 pronuntata in dosarul nr._/63/2010 avand ca obiect plangere de carte funciara si prin decizia de casare a Curtii de Apel C. nr. 992 din 22.09.2010 s-a decis cu putere de lucru judecat faptul ca intre imobilul situat in .. 41 si imobilul situat in .. 33 ocupat de parati si inscris in cartea funciara nr._ exista identitate, f.165 din dosar).
Pe de alta parte, cu concluziile raportului de expertiza efectuat in apel care arata ca Brincoveanu 33 este fost 41, si ca intinderea reala a suprafetei terenului din Brincoveanu 33 este de 376 mp teren ce este solicitat de catre reclamanti prin cererea principala – 348,46 mp, asa cum este individualizat in cuprinsul cartii funciare nr._.
Aspectul invederat cum ca s-a respins cererea de indreptare eroare materiala a s.c. fata de care s-a retinut autoritatea de lucru judecat, cu motivarea ca nr. 41 nu este unul si acelasi cu nr. 33, devine irelevant in conditiile in care prin decizia nr. 24 din 28.01.2011 pronuntata in dosarul nr._/63/2010, avand ca obiect plangere de carte funciara si prin decizia de casare a Curtii de Apel C. nr. 992 din 22.09.2010, s-a decis cu putere de lucru judecat faptul ca intre imobilul situat in .. 41 si imobilul situat in .. 33 ocupat de parati si inscris in cartea funciara nr._ exista identitate.
Alte aspecte aduse in sustinerea criticii, cum ca la pronuntarea s.c. nr 9788 din 27 06 2007 nu s-a avut in vedere o expertiza si ca nu s-a facut vorbire in cerere de existenta unei imobil constructie pe teren sunt lipsite de eficacitate juridica, in conditiile in care, in prezentul apel s-a efectuat o expertiza, iar in privinta constructiei, existenta sau nu a acesteia pe terenul respectiv nu modica titularul dreptului de proprietate.
Ca atare in mod corect retine instanta de fond identitate de obiect al cererii in revendicare inprivinta terenului.
In ceea ce privesc respingerea cererii in revendicare cu obiect constructie, instanta de fond in mod corect retine ca imobilul este posedat de reclamanti. Mai mult decit atit, reclamantii au sarcina probei de a dovedi ca piritul ( piritele) au ocupat respectivul imobil, obligatie procesuala pe care acestia nu si-o indeplinesc.
Din analiza considerentelor sentintei atacate nu rezulta ca instanta de fond a retinut initial ca piritul a ocupat imobilul constructie de locuit, iar ulterior sa se contrazica retinind contrariul.
In mod corect a analizat instanta de fond cererea in revendicare privind constructia, pornind de la definitia actiunii in revendicare proprietar neposesor.
Ca atare, reclamantii, pentru a le fi admisa cererea principala aveau obligatia sa dovedeasca atit calitatea de proprietari cit si calitatea de neposesori. Cum nu si-au dovedit calitatea de neposesori, in mod corect s-au aplicat dispozitiile art. 480 C.civ. din anul 1864.
Retinind culpa procesuala a apelantilor, ca urmare a respingerii apelului, s-a respins cererea acestora privind cheltuielile de judecata ca neintemeiata.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanții F. I. și F. M., criticând-o pentru netemeinice și nelegalitate.
Prin motivele invocate prin cererea de recurs, consideră că Tribunalul D. prin decizia pronunțată, a greșit atunci când a respins apelul declarat cu privire la excepția autorității de lucru judecat, atât în ceea ce privește construcția cât și terenul.
Astfel, Tribunalul D. a argumentat de fapt că este autoritate de lucru judecat în ceea ce privește imobilul situat în .. 41 cu cel situat în .. 33, ori, in realitate există două imobile distincte cu două suprafețe distincte, deci este vorba de .. 41 - proprietatea numitului C. I. și .. 33 care este proprietatea noastră.
Menționează că cele două imobile sunt separate prin gard despărțitor cum se arată și în încheierea de Carte Funciară nr. 2594 dată în Dosar nr. 2594/2009 în care s-a dispus de către OCPI D. schimbarea adresei imobilului de sub Al astfel imobilul situat în C., .. 33. jud. D.. cu mențiune la B2.
Deci nu se poate spune că este o identitate între cele două imobile, sunt proprietăți diferite.
De altfel, din întreg materialul probator administrat în prezenta cauză, și anume - Procesul - verbal eliberat de către executorul judecătoresc la data de 27 octombrie 2000 s-a stabilit că F. I. și F. M. sunt proprietari pe suprafața de teren 348.46 mp așa cum a rezultat din măsurători, fiind puși în posesie de către executorul judecătoresc.
De altfel, prin Sentința civilă nr._/08 octombrie 1990 dată în Dosarul nr. 392/1990 se arată că s_a dispus anularea testamentului autentic nr. 8695/25.04.1988 și a certificatului de moștenitor nr. 858/25.04.1989, lucruri care în realitate nu corespund, întrucât testamentul de care se face vorbire în sentința civilă are nr. 5695 și nu nr. 8695, iar în ceea ce privește certificatul de moștenitor nr. 858/25.04.1988 nu există pur și simplu.
Învederează că sunt proprietarii casei și terenului în baza Testamentului întocmit la data de 25.04.1988 de către numita Sura C. care a dispus ca după încetarea din viață întreaga avere imobilă și mobilă să le rămână, neavând nici un fel de moștenitori consemnatari.
Învederează, de asemenea, că din actele pe care le dețin de la Primăria C., rezultă că plătesc taxe și impozite pentru casa și terenul situat în C., .. 33. jud. D., în acest sens posedând și o Autorizație de construcție cu nr. 959/24.06.2004.
Mai arătă și faptul că intimatul C. I. — cu care s-au judecat în contradictoriu - nu este fiul autoarei și nu a avut calitate procesuală activă, neavând vocație succesorală și deci s-au judecat în contradictoriu cu o persoană care nu are nici un fel de drept material la imobilul și terenul situate în C., .. 33, jud. D. (conform Sentinței civile nr. 8061 dată în 28 septembrie 1989. Dosar civil nr. 6481/1989).
Având în vedere cele menționate, precum și faptul că dfețin documentație cadastrală cu privire la această casă și terenul aferent, solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recursul nu este motivat în drept.
Intimatele pârâte au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
Curtea, analizând decizia prin prisma criticilor invocate, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că recursul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
Referitor la excepția nulității recursului invocată de intimatele P. V. și B. A. prin întâmpinarea formulată la data de 21 oct. 2015, Curtea reține că, prin motivele de recurs, este criticată hotărârea instanței de apel numai sub aspectul reținerii excepției autorității de lucru judecat.
Este adevărat că, potrivit art. 303 alin.1 Cod procedură civilă, recursul trebuie să fie motivat prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, însă, potrivit art. 306 alin.2 Cod procedură civilă, motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților.
În speță, motivele de recurs vizând o excepție de fond, peremptorie și absolută, care poate fi ridicată de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs (potrivit art. 166 cod. pr. civ.), va fi respinsă excepția nulității recursului, nefiind aplicabile în speță, dispozițiile art. 306 alin. 1 Cod. pr. civ. privind nulitatea recursului.
Referitor la susținerea recurenților potrivit căreia apelul lor a fost repins reținându-se în mod greșit excepția autorității de lucru judecat atât în ceea ce privește construcția cât și terenul, trebuie menționat că în decizia apelată, la fila nr. 7 alin. 2, instanța a făcut mențiunea expresă că cererea ce a avut ca obiect construcția a fost respinsă ca fiind neîntemeiată și doar pentru cea care privea terenul a fost reținută excepția autorității de lucru judecat.
Trebuie subliniat că, privitor la argumentele referitoare la netemeinicia primei cereri, având ca obiect construcția, nu au fost formulate critici.
Prin urmare, vor fi analizate doar celelalte susțineri privind admiterea excepției autorității de lucru judecat.
Puterea de lucru judecat este reglementată în art.1201 cod civil ca o prezumție legală absolută irefragabilă și în art.166 Cod pr.civilă ca o excepție de fond, peremptorie și absolută.
Efectul pozitiv al lucrului judecat presupune ca, ceea ce a stabilit o instanță printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, să nu fie contrazis ulterior de o altă instanță printr-o altă hotărâre.
Foarte important este faptul că puterea de lucru judecat nu este limitată la dispozitivul hotărârii, ci ea se întinde și asupra considerentelor hotărârii, care constituie susținerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta.
Dacă aceeași problemă dedusă judecății într-un litigiu dintre aceleași părți a fost soluționată irevocabil pe cale incidentală sau pe fond într-un anumit sens, rezultă că acest aspect reținut de instanțe, care a stat la baza soluțiilor din dispozitivul hotărârilor, a dobândit putere de lucru judecat si, în mod corect, trebuie avut în vedere de instanța sesizată ulterior.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului impune concluzia că principiul securității raporturilor juridice constituie unul dintre elementele fundamentale ale societății, iar incertitudinea jurisprudențială este de natură să reducă încrederea justițiabililor în sistemul judiciar și contravine acestui principiu.
Principiul securității raporturilor juridice presupune, printre altele, ca soluțiile irevocabile date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi contestate.
În speță, se suține de către recurenții F. I. și F. M. că cele două imobile sunt diferite, respectiv, imobilul situat în .. 33 – proprietate a recurenților, este distinct de cel situat pe aceeași stradă, la nr. 41 proprietatea intimatului decedat Cepo I..
Această susținere este contrară celor dispuse prin decizia nr. 24/2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2010 (rămasă irevocabilă prin respingerea recursului declarat de pârâții F. I. și F. M. ) prin care s-a rectificat CF nr._ a Mun. C., s-a radiat dreptul de proprietate al intimaților pârâți F. I. și F. M., înscris sub B1, pentru imobilul de sub A1, și s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al apelantului reclamant C. I. pentru imobilul de sub A1, potrivit sentinței civile nr. 9788/27.06.2007 a Judecătoriei C..
S-a menționat că imobilul teren în suprafață de 350 mp situat în C., .. 33 (fost nr. 41) este proprietatea numitului C. I., fiind înscris ca atare în CF nr._ a Municipiului C..
Ulterior, prin decizia nr. 1097/6 sept. 2011 pronunțată de către instanța investită cu soluționarea recursului formulat de de pârâții F. I. și F. M. împotriva deciziei nr. 24/2011, s-a precizat că aceasă aprecierea a instanței de apel asupra calității de proprietar a reclamantului C. cu privire la imobilul situat în C., .. 33 ( fost 41), a fost impusă de statuarea obligatorie asupra acestui aspect, prin decizia civilă nr. 992/22.09.2010 a Curții de Apel C..
În considerentele acestei din urmă hotărâri ( la fila 9), s-a reținut că există identitate între imobilul ocupat de pârâții F. I. și F. M. și cel revendicat de reclamantul C. I. prin sentința civilă nr. 9788/2007, pronunțată de Judecătoria C. (rămasă definitivă și irevocabilă prin anularea de către Tribunalul D. a recursului formulat de pârâții F.).
Potrivit art.315 Cod pr. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării de probatorii sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În aceste condiții, instanța de apel învestită cu rejudecarea acestei căi de atac, ca urmare a admiterii recursului, nu mai avea posibilitatea de a reaprecia această împrejurare, tranșată în mod irevocabil prin decizia de casare.
Cum hotărârea pronunțată anterior a intrat în puterea lucrului judecat, nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat anterior printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Prin urmare, nu pot fi primite, în prezenta cauză, criticile recurenților referitoare la existența a două imobile distincte, dintre care unul s-ar afla în C., . nr. 33 și celălalt la nr. 41.
Sunt considerentele pentru care Curtea în temeiul disp. art. 304 raportat la art.312 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Văzând dispozițiile art. 274 Cod. pr. civ., va obliga pe recurenți la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții F. I. și F. M., împotriva deciziei civile nr.1249/07.07.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj – secția I Civilă în dosarul_/215/2011, în contradictoriu cu intimatele pârâte B. A. și P. Vivian.
Obligă recurenții la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimate.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 11.11.2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. E. P. B. M. L. N. A.
Grefier,
I. B.
Red. Jud. LE /4 dec. 2015
Tehn. red. IB /2 ex
Jud fond CG B.
Jud. apel RL Z., A B.
← Pretenţii. Decizia nr. 660/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretenţii. Decizia nr. 713/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
---|