Cereri. Decizia nr. 2658/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2658/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 2658/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2658
Ședința publică de la 03 Iunie 2015
Completul compus din:
Președinte: - P. B.
Judecător: - T. R.
Grefier: - S. C.
M. P. a fost reprezentant de procuror C. N. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publică de la 27 mai 2015 privind judecarea apelurilor declarate de reclamantul M. T., cu domiciliul în ., de către apelantul M. P. - P. DE PE L. TRIBUNALUL O., cu sediul în Slatina, .. 50, județul O. și de către pârâtul S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5 PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O. cu sediul în Slatina, ., județul O., împotriva sentinței numărul 1710 din data de 11 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul numărul_, având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat depunerea la dosarul cauzei de concluzii scrise formulate de apelantul reclamant M. T. prin avocat R. I., înregistrate sub nr._/03.06.2015.
Dezbaterile din ședința publică de la 27 mai 2015 au fost consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin. 2 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea în cauză.
CURTEA:
Asupra apelurilor de față, constată următoarele:
1. Prin sentința nr. 1710 din data de 11 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul numărul_ a fost respinsă excepția tardivității formulării cererii de către reclamantul M. T..
A fost obligat S. R. prin M. Finanțelor Publice să plătească reclamantului M. T. domiciliat în ., despăgubirii civile în sumă de 50.000 lei reprezentând daune morale .
A fost obligat pârâtul S. R. prin M. Finanțelor Publice cu sediul în București, sector 5, ., la 2000 lei cheltuieli de judecată către reclamant
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Analizând excepția tardivității invocată în baza art. 248 Cod procedură civilă, instanța a constatat că este neîntemeiată, deoarece prin decizia nr. 403 din 11.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel C., s-a respins apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul O., decizia rămânând definitivă prin nerecurare la data de 24.12. 2013, iar reclamantul a formulat cerere la data de 12.06.2014, deci înainte de împlinirea celor 6 luni prev. de art.549 Cod de procedură penală .
Pe fondul cauzei instanța a reținut că cererea este întemeiată.
Astfel, orice arestare sau inculpare injustă, orice agresiune fizică produce celor în cauză suferințe pe plan moral și social, lezându-le demnitatea și onorarea, libertatea individuală, imaginea publică, drepturi personale nepatrimoniale, ocrotite de lege, astfel că procedura prejudiciului moral justifică acordarea unor compensații materiale sub forma unor daune morale.
Conform art. 998 cod civil „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală, s-a ocazionat a-l repara”, iar art. 999 Cod civil stipula că „ omul este responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar și acela cauzat prin neglijența sau imprudența sa” .
Această concepție a fost menținută și completată de către legiuitor prin Noul Cod Civil care prin art. 1349 stipulează că cel care aduce atingere prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor sau interesurilor aparținând altor persoane” răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligate să le repere integral”, iar. conf. Art. 1357 „ cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să-l repare, răspunzând pentru cea mai ușoară culpă”.
Art. 253 Noul Cod Civil „ prevede că persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce a fost cauzat”.
În privința prejudiciului moral cauzat prin arestare nelegală ( rezultată din Hotărârea de achitare ) s-a stabilit că acesta nu trebuie dovedit, întru-cât prin măsura respectivă se încă unul dintre cele mai importate atribuite ale personalității umane, dreptul la libertate ca drept inalienabil al ființei umane și ca valoare primordială într-o societate democratică, iar suma acordată de instanță cu titlu de despăgubirii pentru prejudiciul moral suferit, trebuie să fie o reparație pentru atingerea adusă onorarei, sănătății și reputației sale prin declanșarea procedurii penale( decizia nr. 457 din 27.01.2012 a ÎCCJ ).
Daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, la sănătatea și integritatea corporală, la cinstea, la demnitatea, onoare prestigiu, precum și alte valori similare.
Stresul arestării și lipsirii de libertate a avut o influență considerabilă, covârșitoare asupra sănătății inculpatului, bolnav de cancer. O acțiune devastatoare a avut și asupra sănătății soției inculpatului care la rândul său, datorită stresului s-a agravat cancerul de care suferea.
Noul Cod de procedură penală stabilește că persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate are dreptul la repararea daunelor morale suferite, enumerând criteriile în funcție de care judecătorul stabilește întinderea reparației pentru paguba suferită, respectiv: durata perioadei nelegale de libertate și consecințele asupra persoanei și asupra familiei celui privat de libertate.
În acest sens chiar dacă privarea de libertate este relativ mică – respectiv 29 de zile, durata procesului care a fost de aproximativ 4 ani, a avut o influență negativă asupra persoanei reclamantului, cât și asupra familiei sale așa cum reiese din certificatele medicale filele 45- 70, dosar și din declarațiile martorilor audiați în cauză.
Daunele morale ca echivalent a prejudiciului moral, constituie o componentă a pagubei invocată de cel arestat preventiv, pentru că vătămarea intereselor sale personale, nepatrimoniale ca: nume, onorare, reputație, imagine și încrederea acordată în societate – determină efecte directe în planul existenței materiale cu conținut patrimonial.
Arestarea nelegală a reclamantului a avut grave consecințe asupra acestuia, vătămându-i onorarea, moralitatea și poziția socială și mai ales sănătatea sa și a soției sale, conform celor arătate mai sus, criterii care definesc persoana umană și care, analizate obiectiv, constituie fundamentul daunelor solicitate.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constat că în cazurile de violare a art. 5 paragraful I al Convenției, privind privarea nelegală de libertate, sunt întemeiate cererile de acordare a despăgubirilor bănești pentru prejudiciul material și moral produs victimei pe perioada detenției nelegale.
Stabilirea cuantumului daunelor morale are în vedere consecințele negative suferite pe plan psihic și fizic, asupra sănătății sale și a familiei, fapt pentru care instanța apreciază că acordarea sumei de 50.000 lei reprezintă o justă despăgubire pentru daunele suferite și arătate mai sus.
În baza art. 453 NCPC a obligat pârâta la 2000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
2. Împotriva acestei sentințe, în termenul legal și motivat au declarat apel reclamantul M. T., pârâtul S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O. și M. P. - P. DE PE L. TRIBUNALUL O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Criticile formulate de apelantul reclamant M. T. sunt în esență următoarele: orice arestare sau inculpare injustă produce celor în cauză suferințe pe plan moral și social, lezându-le demnitatea și onoarea, libertatea individuală, imagine publică, drepturi personale nepatrimoniale, ocrotite de lege, astfel că procedura prejudiciului moral justifică acordarea unor compensații materiale sub forma unor daune morale.
Stresul arestării și lipsirii de libertate, purtarea unui proces lung și greu care a durat peste 5 ani, fiind judecat pentru omor calificat, au avut o influență devastatoare asupra apelantului reclamant și a soției sale, ambii fiind în prezent bolnavi de cancer în etapa chimioterapiei și radioterapiei.
Suma acordată de instanță cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciu! moral suferit, trebuie să fie o reparație reală pentru atingerea adusă sănătății, onoarei și reputației sale prin declanșarea procedurii penale.
Solicită admiterea apelului și rejudecând cauza schimbarea în parte a hotărârii pronunțate în sensul de a se majora despăgubirile civile, până la suma de 500.000 lei.
În drept, se invocă disp. art. 466 și urm. C.p.civ.
Criticile formulate de apelantul pârât S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O. sunt în esență următoarele: sentința nr.1710/11.12.2014 pronunțata de Tribunalul O., in dosarul nr._ /2013 a fost emisă cu nerespectarea atât a normelor de drept dar și fără a avea o bază solidă în ceea ce privește probele administrate în cauză.
Se arată că, deși reclamantul nu si-a întemeiat cererea pe prevederi ale Codului civil și nu a făcut precizări in acest sens instanța nu face nici o referire la temeiul de drept invocat de acesta ci isi întemeiază decizia doar pe prevederi ale Codului Civil. Solicită instanței de apel să aibă in vedere că pârâtul a formulat apărările in această cauză având in vedere cererea reclamantului, cerere întemeiată doar pe prevederile din CPP. Deși acțiunea formulată de către reclamant era lacunar întocmită nefiind indicate decât evaziv temeiurile de drept sau probele, consideră că instanța, in virtutea rolului său activ, trebuia sa-i pună in vedere acestuia să își precizeze acțiunea in sensul de a indica toate temeiurile de drept si fapt pe care se sprijină, așa cum prevede imperativ art.148 din NCPC.
Se mai arată că, în fapt, reclamantul din această cauză a fost cercetat de către P. de pe lângă Tribunalul O. pentru săvârșirea faptei prevăzute și pedepsite de art. 174 din vechi Penal, omorul. Tribunalul O., prin încheierea nr 15 din 27.05.2009 din cauza_ a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul O.,cu nr 342/P/2008 privind arestare preventivă in cursul urmăririi penale a inculpatului M. T., cercetat pentru comiterea infracțiunii de omor, împotriva căruia se începuse urmărirea penală pentru această infracțiune. Măsura arestului preventiv luată împotriva acestuia a fost luată cu respectarea art 148 lit. f VCPP, in situația in care, la acea vreme, erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 VCPP inculpatul fiind cercetat pentru o infracțiune pentru care legea prevedea o sancțiune cu închisoarea mai mare de 4 ani, fiind dovedit de către organele de cercetare penală faptul că lăsarea inculpatului in libertate putea constitui un pericol real asupra ordinii publice. Așa cum reiese din informațiile furnizate de portal.just.ro împotriva încheierii nr 15 din 27.05.2009 din cauza_, inculpatul M. T. a formulat recurs care a făcut obiectul cauzei_ .
In cauza_ Curtea de Apel C. a admis recursul acestuia în data de 29.05.2009 ,casând încheierea nr 15 din 27.05.2009 emisă de Tribunalul O., dispunându-se punerea în libertate a acestuia. Se deduce astfel că perioada pentru care a fost arestat reclamantul nu a fost de 29 de zile cum eronat a reținut instanța de fond ci de maximum 48 de ore(de la emiterea încheierii nr 15 din 27.05.2009 din cauza_ a Tribunalului O. până la casarea acesteia în data de 29.05.2009 de către Curtea de Apel).
Se susține că instanța de fond, în cauza_, in cuprinsul Sentinței nr.1710/11.12.2014 pronunțata de Tribunalul O. își justifică admiterea cererii tocmai pe faptul că asupra reclamantului a fost luată abuziv măsura arestării preventive pentru 29 de zile, perioadă pe care însăși instanța o apreciază ca fiind scurtă. Opinează că instanța de fond trebuia să cerceteze mai amănunțit probele administrate in cauză in sensul de a solicita reclamantului să facă dovada duratei exacte a privării de libertate, care in realitate a fost de circa 2 zile nu de 29 zile.
Consideră că instanța de fond era obligată să indice, in mod concret, care a fost raționamentul care a dus la concluzia că arestarea inculpatului, așa cum dispunea încheierea nr. 15 din 27.05.2009 din cauza_ ar fi fost o măsură nelegală sau abuzivă luată de către instanța de judecată. D. după ce s-ar fi concluzionat ,in mod temeinic, că această măsură a arestării preventive a-a luat cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare în România și ale art. 5 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului se putea pune în discuție existența unui prejudiciu adus reclamantului.
Se mai susține că, singura probă administrată in cauză a fost cea testimonială, in cauză fiind audiați doi martori ,fără a fi luată in considerare proba cu acte, în sensul că instanța trebuia să facă verificări in privința perioadei concrete de privare de libertate, ca si factor declanșator a unor traume psihice sau fizice, care ar fi prejudiciat reclamantul din această cauză. Din mărturiile celor doi consăteni audiați de instanța in cauză nu a reieșit in concret care a fost prejudiciul cauzat reclamantului, care au fost dimensiunile acestui prejudiciu, ci doar faptul ca acesta ,ca urmare a faptul că „reclamantul a fost acuzat de săvârșirea unei crime...se creaseră două tabere" in . locuiau.
Mai reține instanța de fond că stresul arestării reclamantui „a avut o acțiune devastatoare asupra sănătății soției inculpatului" căreia i s-a agravat cancerul de care suferea.Instanța de fond trebuia să pună in vedere reclamantului să depună documente medicale care să ateste starea de sănătate a soției acestuia atât din perioada anterioară incarcerării acestuia cât și ulterioară acesteia, documente care să ateste că in perioada incarcerării soțului starea acesteia de sănătate s-ar fi agravat Analizând probele administrate in cauză este de neînțeles cum s-a ajuns la această concluzie cât timp nici unul din martori nu a susținut acest lucru și, mai ales, că in cauză nu s-au depus nici un fel de probe cu acte, expertize, documente medicale din care să reiasă că aceasta ar suferi de o anume formă de cancer, cuvântul cancer servind ca termen-umbrelă care adună împreună un mare grup de boli, (mai mult de 200) care prezintă anumite caracteristici. Chiar dacă s-ar fi făcut dovada că aceasta ar fi suferit de această boală, este greu de crezut că există o legătură de cauzalitate directă intre o stare psihică deteriorata, tensionată, stresantă și agravarea cancerului de care suferea soția inculpatului. Cancerul este un termen generic care definește o gamă extrem de largă de boli caraczerizate prin alterarea proceselor de creștere și proliferare celulară, fiind o boală a expresiei anormale a genelor, boală care nu putea fi cauzată sau agravată de o stare psihică deteriorată a soției inculpatului. Reclamantul a depus la dosarul cauzei doar copia încheierii nr 15 din 27.05.2009 din cauza_, încheiere despre care cunoștea că nu era definitivă și fusese desființată de Curtea de Apel C., care dispusese punerea in liberate a reclamantului, cu scopul evident de a induce în eroare instanța de judecată care a reținut in mod eronat că acesta a fost arestat 29 de zile, in realitate acesta fiind arestat doar 2 zile, ca urmare a luării de către organele de cercetare penală, a unei măsuri legale și nicidecum abuzive, existând la acea vreme, dovezi care îl incriminau pe reclamant.
Reglementarea legala, ce stabilește in ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajata răspunderea statului este art.538 Cod procedura penala raportat la art.52 alin.3 din Constitutia României, care statuează ca S. R. răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare . Nu se poate retine ideea potrivit căreia f 2 zl,e "Spunderea pentru erorile judiciare este nelimitata si necondiționata .
Se mai arată că, asemenea, pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală se presupune existența unei fapte ilicite, săvârșirea cu vinovăție a acesteia, existenta unui prejudiciu patrimonial, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și nu în ultimul rând capacitatea juridică a celui chemat să răspundă.
Potrivit principiului general, sarcina probei referitoare la existența elementelor răspunderii civile delictuale revine victimei prejudiciului deoarece ea este cea care reclamă ceva în justiție (art. 249Cod civil). Așadar victima prejudiciului va trebui să facă dovada atât a prejudiciului cât și a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și a vinovăției. Reclamantul din această cauză a fost privat de libertate pentru doar 2 zile, nu 29 de zile cum a reținut instanța de judecată. Probele administrate au fost irelevante și lipsite de concludență, in cauză au constat doar in audierea a doi martori(probă aproape irelevanta pentru stabilirea prejudiciului) și în copii ale unui număr de două articole din presa județeană(din informațiile furnizate de motorul de căutare google.ro reiese că s-au publicat in
presă două articole in ziare regionale și un articol scris pe un blog de știri online, la care este greu de crezut că aveau acces masiv cetățenii comunei Grojdibodu)
Se arată totodată, în cauză nu este dovedit raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și
prejudiciul suferit de către reclamant din culpa Statului R., pentru a putea solicita
obligarea acestuia la acordarea de despăgubiri. În cazul în care se va aprecia însă că sunt întrunite condițiile pentru a se putea obține repararea prejudiciului, astfel cum aceste condiții au fost menționate anterior, solicită să se observe că reclamantul nu a adus nicio dovadă concretă în sprijinul celor susținute și nici nu a propus administrarea vreunui mijloc de probă pentru dovedirea prejudiciului suferit, raportat la perioada în care acesta susține că a fost reținut în mod nelegal în arest. Reclamantul nu arată în ce mod a fost prejudiciat moral și material în această perioadă pentru a putea justifica cuantumul despăgubirilor solicitate Statului R.. In ce privește repararea patrimonială a prejudiciului moral, jurisprudența a decis căi la stabilirea compensațiilor bănești se vor avea în vedere o . criterii, cum ar fi: durata privării de libertate sau a restrângerii libertății în mod nelegal, importanța valorilor morale lezate, intensitatea durerilor psihice cauzate, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială a victimei etc. La stabilirea cuantumului despăgubirii echivalente a unui prejudiciu nepatrimonial, include desigur o doza apreciabila de arbitrar, dar cea ce trebuie evaluat este despăgubirea care vine sa compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare, fiind necesar a se face o corelare cu importanta prejudiciului moral sub aspectul importantei valorii morale lezate.
Se susține că, în aprecierea importantei prejudiciului moral trebuie avute in vedere
repercusiunile prejudiciului moral asupra stării generale a sanatatii, precum si asupra
posibilității ei de a se realiza deplin pe plan social, profesional si familial. Daunele morale sunt apreciate ca reprezentând o atingere adusa existentei fizice a persoanei, integrității corporale si sanatatii, cinstei, demnității si onoarei, prestigiului profesional, etc. Se pot administra si trebuie administrate probe pentru dovedirea producerii unor suferințe morale, a impactului concret asupra persoanei vătămate pentru determinarea existentei si a cuantumului daunelor solicitate.
Solicită instanței de judecată să aibă in vedere faptul că acțiunea îndreptată împotriva
statului român, reprezentat de către Ministrul Finanțelor Publice nu este întemeiată pe norme
de drept și de asemenea nu se indică, la modul concret in ce constau prejudiciile care i-au fost cauzate reclamantului și care sunt probele in sprijinul cererii sale. Este necesar astfel un minim de argumente si indicii din care sa rezulte in ce măsura drepturile personale poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează sa compenseze prejudiciul suferit. Or, din acest punct de vedere, in cazul de fata, cererea de acordare a daunelor morale este nejustificata.
Solicită admiterea apelului formulat potriva Hotărârii civile 123/09.12.2014 a Tribunalului O. și rejudecând să se dispună respingerea acțiunii formulate de M. T..
În drept, apelul se întemeiază pe dispozițiile art. 466 și urm. Cod procedură civilă.
Solicită judecarea cauzei în lipsă invocând dispozițiile art. 411 Cod procedură civilă.
Criticile formulate de apelantul M. P. - P. DE PE L. TRIBUNALUL O. sunt în esență următoarele: hotărârea este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: greșit instanța civilă a respins excepția tardivității formulării cererii de către reclamantul M. T.. În speță, reclamantul solicita dezdăunarea sa de către stat, pentru traumele fizice și psihice suferite ca urmare a privării sale de libertate mod nelegal, în perioada 26-29 mai 2009. Într-adevăr, potrivit disp. art. 539 C.p.p., are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate. A.. 2 al aceluiași articol, prevede că, privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanța procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheierea definitivă sau hotărîrea definitivă a instanței de judecată investită cu judecarea cauzei. Acțiunea poate fi introdusă, în conformitate cu prevederile art. 541 alin 2 C.p.p., în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată, precum și a ordonanței sau încheierilor organelor judiciare, prin care s-a constatat eroarea judiciară, respectiv, privarea nelegală de libertate.
În speță, se apreciază că, termenul prevăzut de lege în care reclamantul M. T. trebuia să introducă acțiunea civilă se calculează de la data luării la cunoștință de către acesta a hotărârii penale de revocare a măsurii arestării preventive - 29 mai 2009. Și asta, pentru că, instanța penală de control judiciar – Curtea de Apel C. - și-a motivat soluția de punere în libertate a reclamantului - încheierea nr. 85 din 29 mai 2009, pronunțată în dosarul penal nr._ -, pe nelegalitatea privării sale de libertate. Ori, în cauză, pentru a dispune admiterea acțiunii reclamantului și obligarea Statului R., prin M. Finanțelor la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale, instanța civilă a calculat, greșit, termenul de 6 luni de data rămânerii definitive a soluției de achitare a reclamantului.Procedând astfel, instanța de fond a apreciat greșit că, acțiunea reclamatului M. T. a fost formulată în termen, întrucât termenul de 6 luni trebuia calculat de la data de 29 mai 2009, data punerii sale în libertate.Prin urmare, consideră că, în raport de data punerii în libertate a reclamatului - 29 mai 2009, acțiunea civilă formulată de acesta, în temeiul 538, 539, 540, 541 NC.p., art. 3 din Lg. 303/2004 și art. 3 din Protocolul 7 al CEDO și înregistrată pe rolul Tribunalului O., la data de 12 iunie 2014, este tardivă și trebuie respinsă ca atare. Pe de altă parte, consideră că, în raport de durata privării de libertate a reclamantului M. T., care nu este de 29 zile, cum greșit s-a reținut ci de 4 zile, cuantumul daunelor morale acordat -50. 000 lei - este nejutificat de mare . Într-o cauză similară - pentru o perioadă de 6 zile de privare nelegală de libertate a unei persoane - instanța civilă a obligat S. R. la plata unei sume mult mai mici, cu titlu de daune morale -5.000 lei.( dec. civ. nr. 2525/6 decembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara)
Dacă instanța apreciază că, acțiunea reclamantului M. T., este formulată în termen, o sumă de 5000 lei, cu titlu de daune morale, ca în speța mai sus-menționată, reprezintă o satisfacție echitabilă în sensul jurisprudenței CEDO, pentru reclamantul M. T.
Solicită, în temeiul disp. art. 480 alin. 2 C. pr. civ. admiterea apelului astfel cum a fost formulat, anularea sentinței și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantului M. T., ca tardiv introdusă.
Apelantul reclamant M. T. nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare în raport de dispozițiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă.
Apelantul pârât S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O. a depus la dosarul cauzei întâmpinare în raport de dispozițiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă solicitând respingerea apelului declarat și apelantul reclamant M. T. și admiterea apelului declarat de M. P. - P. DE PE L. TRIBUNALUL O..
Apelantul M. P. - P. DE PE L. TRIBUNALUL O. nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare în raport de dispozițiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă.
Apelul reclamantului este nefondat și va fi respins ca atare, iar apelurile declarate ]n cauză de pârâtul S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O. și de M. P. - P. DE PE L. TRIBUNALUL, sunt fondate și vor fi admise ca atare, pentru considerentele comune ce se vor arăta în continuare:
-Critica privind modul de soluționare a excepției tardivității acțiunii, este neîntemeiată, excepția fiind soluționată corect în primă instanță.
Dreptul la acțiune privind acordarea de despăgubiri materiale și daune morale, după caz, s-a născut la data rămânerii definitive a hotărârii penale de achitare, în cazul de față, la data expirării termenului de recurs împotriva deciziei penale pronunțată în apel nr. 403 din 11.12.2013 a Curții de Apel C., prin care s-a menținut sentința de achitare pronunțată în primă instanță de tribunal, respectiv la data de 24.12.2013.
În dosarul penal, achitarea s-a pronunțat în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c. Cpp, reținându-se că fapta nu a fost săvârșită de inculpat.
În aceste condiții, prin hotărârea de achitare, menținută în apel, s-a stabilit definitiv caracterul nelegal al privării de libertate (reținere și arestare preventivă) din cursul urmăririi penale, nefiind relevantă împrejurarea că prin hotărâre nu se prevede în mod expres acest aspect, al nelegalei arestări.
Se are în vedere faptul că probatoriul amplu și complex administrat în cauză a stat în final la baza achitării reclamantului de astăzi, deci cu atât mai mult, probatoriul administrat în cauză în faza incipientă a procesului penal, se poate aprecia în prezent că nu era de natură să justifice privarea de libertate a persoanei acuzate (reținere și arestare preventivă), această măsură putând fi privită în acest context, al achitării ulterioare, ca fiind una nedreaptă și generatoare de prejudicii de natură morală, nepatrimonială, precum și dreptul la daune morale, în sensul legii.
Față de momentul rămânerii definitive a hotărârii penale de achitare, moment la care s-a născut dreptul la dezdăunare, concluzia este că în cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod de procedură penală, întrucât Noul Cod de procedură penală a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014.
Astfel, potrivit disp. art. 506 alin. 2 vechiul Cpp, acțiunea putea fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504.
Or, acțiunea de față a fost introdusă la data de 12 iunie 2014, deci în termen, cu respectarea dispozițiilor legale enunțate în precedent.
-Pe fond, se impune următoarea analiză:
Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția cazurilor prevăzute expres în art. 5 pct. 1 lit. a-f din CEDO și potrivit căilor legale, așa cum rezultă din disp. art. 5 pct. 1 din Convenție.
Pe de altă parte, în condițiile art. 5 pct. 5 din CEDO, orice persoană, victimă a unei arestări sau dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol, are dreptul la reparații.
De asemenea, potrivit 23 alin. 1 și 2 și art. 52 alin. 3 din Constituția României, libertatea individuală este inviolabilă, .reținerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege, iar statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență.
Atât în vechiul Cod de procedură penală art. 503-506, cât și în Noul Cod de procedură penală art. 539-541, este prevăzută răspunderea statului pentru repararea pagubei materiale sau a daunei morale în caz de privare nelegală de libertate ori în alte cazuri.
Răspunderea statului este obiectivă, deci se angajează independent de culpă, fiind rezultatul obligației de garanție a statului față de instituțiile și autoritățile care acționează în numele său.
În aceste condiții, orice discuție privind existența și dovedirea culpei statului chemat în judecată în prezenta cauză, nu are obiect.
În ceea ce privește prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre faptă (privarea de libertate) și prejudiciu, acestea sunt prezumate, având în vedere valorile sociale deosebite ocrotite prin norma juridică ce reglementează răspunderea statului în cazul erorilor judiciare și a privării nelegale de libertate, aceste valori fiind strâns legate de drepturile și libertățile fundamentale ale unei persoane, respectiv libertatea individuală și dreptul la imagine.
În aceste condiții, în speță, se ridică doar două probleme pe fond: dacă în cauză este incidentă ipoteza normei privind arestarea nelegală, respectiv privarea nelegală de libertate și stabilirea propriu-zisă a cuantumului daunelor morale.
În ceea ce privește arestarea nelegală, respectiv privarea de libertate nelegală – ca măsuri nedrepte și vătămătoare pentru persoana supusă acestora, reprezentate în speță de reținere și arestare preventivă - condiția este îndeplinită, așa cum rezultă din considerentele expuse în precedent în analiza criticii privind modul de soluționare a excepției tardivității acțiunii.
În ceea ce privește dreptul reclamantului la daune morale, în mod corect prima instanță a stabilit îndreptățirea reclamantului la acordarea acestora, dar în ceea ce privește cuantumul stabilit, criticile reclamantului sunt neîntemeiate, iar criticile pârâtului, precum și ale apelantului Ministerului P., sunt fondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În primul rând, trebuie subliniat faptul că prima instanță a fost în eroare când a concluzionat că durata privării de libertate a fost de 29 de zile, în realitate aceasta fiind de 4 zile, respectiv 24 ore durata reținerii dispusă de procuror și 3 zile durata efectivă a arestului preventiv.
Astfel, prin încheierea din data de 27 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosar_, s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de P., s-a dispus arestarea preventivă a reclamantului de astăzi pentru o durată de 29 de zile, fiind emis în acest sens și mandatul de arestare preventivă.
Dar, împotriva acestei încheieri, inculpatul a promovat recurs și prin încheierea din 29.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel în Dosar_, s-a admis recursul, s-a casat încheierea primei instanțe, s-a respins propunerea de arestare preventivă, s-a revocat măsura, s-a anulat mandatul și s-a dispus punerea de îndată în libertate a reclamantului de astăzi.
Așadar, privarea de libertate a acestuia a durat efectiv 4 zile și, în orice caz, în măsura în care nu s-ar fi admis recursul inculpatului și ulterior nu s-ar fi dispus prelungirea măsurii arestului preventiv, privarea de libertate ar fi durat oricum 30 de zile, fiind inclusă și reținerea dispusă de procuror, iar nu 29 de zile, așa cum a reținut prima instanță.
În aceste condiții, critica reclamantului și solicitarea acestuia de majorare a daunelor morale la nivelul de 500.000 lei prevăzut prin cererea introductivă de instanță, cel puțin din această perspectivă, a unei durate reale mai mici a privării de libertate, sunt nefondate, analiza de principiu făcută în primă instanță privind regulile care guvernează acordarea daunelor morale, scopul și modul de stabilire în principiu a cuantumului acestora, fiind una corectă.
Astfel, prejudiciul nepatrimonial sau moral constă în rezultatul vătămător direct de natură nepatrimonială al unei fapte/acțiuni, în cazul de față privarea de libertate, prin care se aduce atingere valorilor cu conținut neeconomic ce definesc personalitatea umană.
Acel rezultat nu poate fi evaluat în bani, dar dă naștere totuși obligației statului de reparare potrivit regulilor răspunderii civile delictuale. Această definiție are un caracter cuprinzător întrucât surprinde toate trăsăturile prejudiciului nepatrimonial, inclusiv ideea că acesta are un caracter obiectiv și că implică obligația de reparare.
În speță, așa cum s-a arătat și în precedent, prin privarea de libertate au fost afectate libertatea și imaginea persoanei reclamantului, care reprezintă valori fundamentale prevăzute și garantate de Constituție, fiind esențiale pentru drepturile și libertățile ei, cu implicații deosebite asupra gradului de satisfacere a trebuințelor acesteia. Într-adevăr, valoarea libertății și imaginii persoanei poate fi analizată sub aspect social, politic, economic, familial, afectiv, etc., precum și al consecințelor restrângerii acestor drepturi și libertăți asupra persoanei, din punct de vedere fizic și psihic.
Dar, în legătură cu natura daunelor morale, așa cum se desprinde și din practica judiciară, acestea în principiu, nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se mențin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar și atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unor aprecieri subiective în care rolul hotărâtor îl are instanța de judecată.
Deci, în ceea ce privește întinderea prejudiciului, este evident că acesta nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.
Revenind, instanța de apel apreciază că prima instanță a stabilit corect în raport cu aceste principii și cu împrejurările concrete ale speței legate de persoana condamnatului, cuantumul daunelor morale pentru o zi de privare de libertate, astfel că în condițiile în care numărul corect de zile de privare de libertate este de 4, iar nu de 29, Curtea se va orienta spre suma de 7000 lei proporțional cu durata reală a privării de libertate între 26 mai – 29 mai 2009, fiind schimbată sentința în acest sens.
Această sumă de bani, pentru aceleași motive reținute în primă instanță privind existența prejudiciului nepatrimonial suferit de persoana reclamantului din cauza privării de libertate, legat de onoare, reputație, demnitate, relații de familie, sănătate, etc. - este apreciată ca fiind aptă să constituie o satisfacție echitabilă, alături de recunoașterea însăși a caracterului nedrept al măsurilor preventive luate în cauză în cursul urmăririi penale, în condițiile în care procesul penal s-a finalizat prin achitarea definitivă a reclamantului în baza întregului probatoriu administrat în cauză.
În ceea ce privește durata procesului penal și eroarea judiciară invocate de reclamant, sunt de făcut următoarele aprecieri:
Chiar dacă acțiunea este redactată în termeni neclari în privința obiectului propriu-zis al cererii din perspectiva existenței mai multor fapte/acțiuni ale pârâtului de natură să genereze prejudicii nepatrimoniale, în sensul existenței și a intenției de a solicita despăgubiri inclusiv din perspectiva duratei procesului penal - Curtea constată că prima instanță nu a cerut lămuriri suplimentare, nu a dat o altă calificare juridică vreunui capăt de cerere și a analizat acțiunea în fapt și în drept în raport cu daunele morale solicitate pentru privarea nelegală de libertate prevăzute de normele procesual penale, iar reclamantul, deși a formulat apel, nu a criticat și nu a invocat neanalizarea cererii de despăgubiri din perspectiva duratei procesului penal.
Astfel, simpla enumerare a dispozițiilor civile privind răspunderea civilă delictuală, fără o analiză aplicată la speță a tuturor elementelor și condițiilor cumulative ale unei asemenea răspunderi juridice, a criteriilor obiective sau subiective de apreciere a duratei unui proces, având în vedere și calitatea pârâtului, dar și mențiunea scurtă din considerentele primei instanțe referitoare la durata de aproximativ 4 ani a procesului penal - se apreciază de instanța de apel ca nefiind o analiză a unui capăt de cerere distinct de acordare a unor despăgubiri pentru durata mare a procesului penal, ca faptă diferită in mod categoric de arestarea nelegală, fiind doar un argument privind dimensionarea daunelor acordate .
Mai ales, în condițiile în care în realitate durata procesului penal a fost mai mare, reclamantul având calitatea de învinuit din luna noiembrie 2008, vazand ca nu s-au stabilit doua daune distincte, dar și ținând seama de faptul că dispozițiile procesual penale privind repararea pagubei în caz de eroare judiciară și arestare nelegală sunt strict și limitativ prevăzute de lege.
Pe de altă parte, dispozițiile legale invocate prin cererea de chemare în judecată, respectiv disp. art. 538-541 NCPP și art. 3 din Protocolul 7 CEDO, nu vin să susțină ideea formulării unei cereri privind acordarea de daune morale pentru durata procesului penal, având în vedere obiectul de reglementare. Astfel, disp. art. 538-541 NCPP, sunt cuprinse în Proceduri speciale Capitolul VI și reglementează Procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de privare nelegală de libertate ori în alte cazuri.
Iar, art. 3 din protocolul 7 la CEDO reglementează dreptul la despăgubiri în caz de eroare judiciară.
Este adevărat că prin acțiune reclamantul amintește, alături de argumente privind durata mare a procesului penal, inclusiv de eroarea judiciară.
Or, atât Convenția CEDO, cât și legea internă, definesc în același fel eroarea judiciară.
Astfel prin art. 538 alin. 1 Noul COD PROCEDURĂ PENALĂ, denumit marginal Dreptul la repararea pagubei în caz de eroare judiciară, se prevăd următoarele: persoana care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desființarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedește că s-a produs o eroare judiciară, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
Aceleași prevederi se regăsesc și în vechiul Cod de procedură penală.
Definiția erorii judiciare este în acord cu prevederile Convenției CEDO, respectiv cu disp. art. 3 Protocolul 7, potrivit cărora: Atunci când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau când este acordată grațierea, pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedește că s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este despăgubită conform legii ori practicii în vigoare în statul respectiv, cu excepția cazului în care se dovedește că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă în tot sau în parte.
În aceste condiții, utilizarea și a termenului de eroare judiciară în cuprinsul acțiunii, apare evident cu alt înțeles decât cel dat de legiuitor, așa cum s-a arătat în precedent, de vreme ce achitarea reclamantului nu s-a pronunțat în rejudecarea procesului, după anularea unei condamnări, iar privarea de libertate – ca măsură nedreaptă, nu este eroare judiciară în sensul legii, fiind distinct reglementată ca un caz aparte în care intervine obligația statului la despăgubiri și corelativ dreptul persoanei la daune materiale și/sau morale.
Prin urmare, în acest context, dublat de existența celorlalte împrejurări de fapt invocate privind durata procesului penal, dar și de împrejurarea că reclamantul nu a formulat critici propriu-zise privind neanalizarea cererii de despăgubiri și din această perspectivă, instanța de apel nu poate realiza nici controlul judiciar, nu le poate primi nici ca cereri noi potrivit art. 478 alin. 3 teza finală Noul Cod procedură civilă și nu poate să le rețină decât ca argumente formulate în sprijinul cererii de acordare a daunelor morale pentru arestare nelegală, în privința acordării unui cuantum mai mare al acestora.
Dar, câtă vreme, în lanțul cauzal, privarea de libertate nu a generat procesul penal, indiferent de durata acestuia, argumentele invocate în acest sens care ar fi din punctul de vedere al părții de natură să majoreze cuantumul daunelor morale în prezenta cauză, la nivelul solicitat prin acțiune – nu pot fi primite.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 480 alin. 1 teza I Noul Cod procedură civilă, va respinge apelul reclamantului ca nefondat și în baza art. 480 alin. 2 teza II Noul Cod procedură civilă, va admite apelul declarat de pârât și de M. P., va schimba în parte sentința și va obliga pârâtul către reclamant la plata de despăgubiri civile cu titlu de daune morale în cuantum de 7000 lei, în loc de_ lei.
Se va păstra restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul M. T., cu domiciliul în ., împotriva sentinței numărul 1710 din data de 11 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul numărul_ .
Admite apelul declarat de pârâtul S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5 PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O. cu sediul în Slatina, ., județul O., și apelul declarat de M. P. - P. DE PE L. TRIBUNALUL O., cu sediul în Slatina, .. 50, județul O..
Schimbă în parte sentința nr. 1710 din data de 11 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul nr._ în sensul că obligă pârâtul S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O. la plata de despăgubiri civile în cuantum de 7000 lei(în loc de 50.000 lei).
Păstrează restul dispozițiilor sentinței nr. 1710 din data de 11 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul nr._ .
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 iunie 2015.
Președinte, P. B. | Judecător, T. R. | |
Grefier, S. C. |
Red.jud.T.R.
Tehn.S.C. 5 ex.
04.07.15
Jud.fond:I.B.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 359/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Conflict de competenţă. Sentința nr. 86/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
