Conflict de competenţă. Sentința nr. 21/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 21/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 188/54/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 21/2015
Ședința din Camera de Consiliu de la 04 Martie 2015
Completul compus din:
Președinte: - T. R.
Grefier: - S. C.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor din Camera de Consiliu de la 11 februarie 2015 privind judecarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Filiași și Judecătoria Drobeta T. S. în soluționarea cauzei privind pe contestatorii R. V. și R. A., ambii cu domiciliul în Filiași, .. 69, județul D., și pe intimații K. R. SRL, cu sediul în București, ., subsol și etaj 9,10.11, sector 4, B.C.R. SA, cu sediul în București, b.dul Regina E., nr. 5, sector 3.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
Dezbaterile din Camera de Consiliu de la 11 februarie 2015 au fost consemnate în încheierea de la acea dată, care alături de încheierea de al 18 februarie 2015, face parte integrantă din prezenta sentință când instanța, în temeiul art. 396 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea în cauză.
CURTEA:
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
1.Prin sentința civilă nr. 599 din data de 18 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr._, în temeiul art. 650 NCpc coroborat cu art. 713, alin. 1 NCpc, raportat la art. 25, alin. 2 din Ncpc. a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Filiași privind contestatorii: R. V. și R. A., ambii cu domiciliul ales în orașul Filiași, .. 69, județul D., în contradictoriu cu intimații: K. R. S.R.L. cu sediul în municipiul București, ., subsol, parter și etaj 9,10,11, sector 4 și B.C.R. SA BUCUREȘTI cu sediul în municipiul București, Bld. E., nr. 5, sector 3.
În temeiul art 129, alin. 2, pct. 3 NCpc coroborat cu art.132, alin3 NCpc, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Dr.Tr. S..
Pentru a pronunța această sentință, analizând excepțiile invocate, instanța a determinat ordinea de soluționare a acestora în funcție de efectele pe care acestea le produc:
Având în vedere că intimata a invocat mai multe excepții procesuale asupra cărora a rămas în pronunțare, instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale, fiind o excepție referitoare la învestirea instanței și datorită efectului de nulitate pe care îl imprimă actelor efectuate de o instanță necompetentă, potrivit art.176 și art.179 din NCPC.
Potrivit art.650, în vigoare la data formulării contestației la executare "instanța de executare este instanța în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel"
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei se poate observa faptul că cererea de executarea silită s-a depus la B. C. G., cu sediul în Dr.Tr. S., iar executarea silită a fost încuviințată de către Judecătoria Dr.Tr. S. în dosarul nr._, prin încheierea din data de 08.04.2014, (f.6-14).
Chiar daca dispozițiile art.650, alin.1 din Ncpc au fost declarate neconstituționale după ce executarea silită a fost încuviințată de către Judecătoria Dr.Tr. S., prin încheierea din data de 08.04.2014 și după contestația la executare a fost înregistrată la Judecătoria Filiași, instanța a apreciat ca fiind întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Filiași pentru următoarele considerente:
În cazul în care cererea de încuviințare a executării silite a fost înregistrată pe rolul instanței de executare înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 348/17.06.2014, este pe deplin aplicabilă regula potrivit căreia competența rămâne câștigată în favoarea instanței legal învestite, chiar dacă ulterior norma care a determinat competența este înlăturată, regulă consacrată în art. 25 alin. 2 NCPC.
Înainte de formularea cererii de încuviințare a executării silite, competența instanței de executare nu este încă angajată, fiind greu de conceput ca instanța să se considere competentă în virtutea unei norme legale care a încetat să mai producă efecte juridice chiar anterior sesizării sale. Așadar, numai dacă instanța de executare a fost sesizată cu cererea de încuviințare a executării silite anterior publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, competența acestei instanțe este legal dobândită, potrivit vechii reglementări, nu doar pentru această cerere a cărei admitere constituie o premisă esențială a executării silite înseși și, ca atare, constituie mai mult decât un simplu incident, ci și pentru orice altă cerere ulterioară, formulată în cadrul și în legătură cu executarea silită (e.g., contestația la executare, autorizarea aplicării sechestrului asupra bunurilor aflate în mâinile terților, conform art. 732 alin. 2).
Decizia Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014 nu poate avea niciun efect asupra executărilor silite aflate în curs si pentru care s-a depus cererea de încuviințare a executării la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, întrucât ea produce efecte „numai pentru viitor” (art. 147 alin.(4) din Constituție), nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare; în cazul executărilor silite în curs, competența organului de executare și, implicit și mediat, competența instanței de executare a fost fixată la data sesizării acesteia din urmă cu cererea de încuviințare a executării silite și – cu singura excepție a cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate – competența instanței de executare prevăzute de art. 650 alin. (1) NCPC, legal dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu incidente ulterioare de competența sa, precum contestația la executare sau cererea de întoarcere a executării silite.
Astfel, noile reguli de drept tranzitoriu, statornicite de legiuitor în cuprinsul art. 24 și următoarele NCPC au ca scop asigurarea unei judecăți sau executări silite unitare, prin aplicarea acelorași norme juridice, în vigoare, după caz, la data începerii procesului sau la data începerii executării silite, garantând astfel stabilitatea și previzibilitatea raporturilor juridice procesuale. A fost așadar abandonat vechiul sistem, al izolării actelor de procedură, legea aplicabilă fiind stabilită în raport de fiecare act de procedură în parte (tempus regit actum), fiind preferat sistemul aplicării unitare a legii noi prin raportare la fazele procesului civil (judecata, respectiv executarea silită).
După cum s-a arătat în doctrina recentă, dispozițiile categorice ale art. 24 NCPC, în sensul aplicării legii noi doar judecăților și executărilor silite începute după ., sunt aplicabile deopotrivă normelor de organizare judecătorească, de competență și de procedură propriu-zisă întrucât legea nu distinge și, ca atare, nici interpretul nu trebuie să distingă. În ce privește normele de competență, s-a arătat că aplicarea imediată a acestora implică și un efect retroactiv al acestora, „întrucât are ca efect dezînvestirea instanței legal și valabil sesizate și revenirea ex post facto asupra efectelor juridice ale cererii introductive de instanță, chiar dacă numai pentru viitor, deoarece, prin ipoteză, nu sunt puse în discuție valabilitatea sau efectele actelor de procedură deja făcute”.
Aceste considerații trebuie adaptate specificului executării silite: competența instanței de executare este fixată la momentul sesizării acesteia pentru prima oară cu cererea de încuviințare a executării silite. Până la data acestei cereri, executarea silită se află într-un stadiu incipient, potențial, iar competența instanței nu este încă angajată. Dimpotrivă, odată sesizată instanța cu cererea de încuviințare a executării silite, calitatea sa de instanță de executare este legal dobândită pentru tot cursul executării silite, evenimentele legislative survenite nefiind de natură să o influențeze.
Cererile formulate în legătură cu o executare silită în curs constituie incidente procedurale, care păstrează un anumit caracter „accesoriu” sau numai „incidental” față de executarea silită și care trebuie supuse aceleiași legi ca și executarea silită însăși. În măsura în care executarea silită a început sub imperiul legii vechi, aceasta va fi aplicabilă tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, inclusiv – și aceasta este cea mai importantă precizare – tuturor procedurilor judiciare incidente, ocazionate de respectiva executare silită, precum încuviințarea executării silite sau contestațiile la executare. Această calificare, de incident apărut în cursul executării silite, se întemeiază pe dispozițiile exprese ale art. 650 alin. (2) NCPC.
În materia competenței instanței de executare, acest raționament este aplicabil doar mutatis mutandis, întrucât relevantă pentru fixarea competenței este data sesizării instanței cu cererea de încuviințare a executării silite (iar nu doar data sesizării executorului cu cererea de executare silită formulată de creditor).
Așa fiind, având în vedere că efectele deciziilor Curții Constituționale sunt limitate la executările silite viitoare, noua situație normativă nu este aplicabilă executărilor silite în curs, care rămân supuse legii în vigoare la data începerii lor (art. 147 alin. (4) din Constituție, art. 24 și ale art. 25 alin.(1) NCPC).
Ca urmare, având în vedere că prin cererea înregistrată la data de 03.04.2014, sub nr._, Biroul Executorului Judecătoresc C. G., cu sediul în Dr.Tr. S. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._ din data de 23.05.2008 și că prin încheierea din data de 08.04.2014, pronunțată de Judecătoria Dr.Tr. S. în dosarul nr._, a fost încuviințată executarea silită a contractului de credit „pentru suma de 37.816,49 lei", instanța a apreciat ca fiind competentă Judecătoria Dr.Tr. S. să soluționeze prezenta contestație la executare, motiv pentru care, în temeiul art. 650 NCpc coroborat cu art. 713, alin. 1 NCpc, raportat la art. 25, alin. 2 din Ncpc. a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Filiași privind contestatorii: R. V. și R. A., în contradictoriu cu intimații: K. R. S.R.L. și B.C.R. SA BUCUREȘTI și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Dr.Tr. S..
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 05.11.2014.
2. Prin sentința civilă nr. 103 din data de 15 ianuarie 2015, pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în dosarul nr._ s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu.
S-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorii R. V. și R. A., domiciliați în Filiași .. 69, jud. D., în contradictoriu cu intimații K. R. SRL, cu sediul în București, Sector 4, ., subsol, parter și etaj 9,10,11 și B. SA, cu sediul în București, ..5, Sector 3, în favoarea Judecătoriei Filiași.
S-a constatat conflict negativ de competență, s-a suspendat judecata și s-a înaintat dosarul cauzei Curții de Apel C. pentru soluționarea conflictului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a avut în vedere următoarele considerente:
Instanța a dispus atașarea copiei certificate a dos. nr. 402/E/2014 al B. C. G..
La termenul din 15.01.2015, instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drobeta T. S..
Potrivit art. 248 al. 1 C.p.civ, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Astfel, conform art. 713 al. 1 C.p.civ, contestația se introduce la instanța de executare.
Într-adevăr din definiția dată sintagmei „instanța de executare” de dispozițiile art.650 alin.(1) Cod pr,civilă, rezultă că aceasta este Judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea.
Aceste prevederi au fost însă declarate neconstituționale de Curtea Constituțională, în ședința de judecată din 17.06.2014.
Potrivit art.11 alin.(3) și art.31 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile CCR, prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, sunt definitive și obligatorii.
Având în vedere prevederile art.31 alin.(3) ultima teză din Legea nr.47/1992, pe durata termenului prevăzut de text în prima fază (45 de zile de la publicarea deciziei), dispozițiile art.650 alin.(1) Cod pr.civilă în temeiul cărora Judecătoria Filiași și-a declinat competența în cauză, sunt suspendate de drept. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept, instanțele judecătorești neputându-l aplica, așa cum a procedat în cauza de față Judecătoria Filiași.
În același sens s-a pronunțat Curtea de Apel C.- Secția I Civilă, în soluționarea unui conflict negativ de competență, prin decizia nr.49 din 02.07.2014, pronunțată în dosarul nr._ .
În acest context, în lipsa unei norme legale care să desemneze ca instanță de executare judecătoria în a cărei circumscripție se află biroul executorului judecătoresc care face executarea silită, concluzia care se impune este că are această calitate instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, având în vedere regula generală cuprinsă în art. 107 al. 1C.p.civ.
În speță, domiciliul debitorilor este în Filiași si, având în vedere ca executarea silita are ca obiect venituri si bunuri ale debitorilor, bunuri care, până la proba contrara, se afla la domiciliul acestora, instanța retine ca, în cauza, instanța de executare este Judecătoria Filiași, din moment ce în circumscripția acesteia urmează a se face executarea prin raportare la domiciliul debitorilor.
Pentru aceste considerente, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și, în temeiul art. 132 al. 3 C.p.civ, a declinat competența soluționării contestației la executare în favoarea Judecătoriei Filiași.
În temeiul art.133 pct.2 C pr civ, instanța a constatat conflict negativ de competență, în temeiul art.134 C pr civ a suspendat judecata și a înaintat dosarul cauzei Curții de Apel C. în temeiul art.135 alin.1 C pr civ, pentru soluționarea conflictului.
3. Asupra regulatorului de competență de față.
În primul rând, Curtea constată că în cauză s-a ivit un conflict negativ de competență în sensul disp. art. 133 pct. 2 Noul Cod procedură civilă, potrivit cărora există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.
În al doilea rând, Curtea constată că este competentă să soluționeze conflictul de competență ivit, în baza art. 135 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, în conformitate cu care conflictul de competență ivit între două instanțe judecătorești se soluționează de instanța imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict.
Astfel, judecând conflictul în Camera de Consiliu, fără citarea părților, prin hotărâre definitivă potrivit art. 135 alin. 4 Noul Cod procedură civilă, Curtea stabilește că instanța competentă material și teritorial să soluționeze cererea introductivă de instanță, este Judecătoria Dr.Tr.S., iar nu Judecătoriei Filiași, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu art. 1 alin. 1 din Legea 188/2000 - executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepția celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat, bugetului Uniunii Europene și bugetului Comunității Europene a Energiei Atomice, se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel.
Executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit Noului Cod de procedură civilă, dacă prin lege specială nu se prevede altfel – în condițiile art. 622 alin. 2 Noul Cod procedură civilă.
Potrivit art. 7 lit. a din același act normativ, respectiv legea 188/2000, executorul judecătoresc are ca atribuție legală inclusiv punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii.
De asemenea, executorii judecătorești își îndeplinesc atribuțiile în circumscripția curții de apel în raza căreia se află judecătoria pe lângă care funcționează, dacă prin lege nu se dispune altfel, conform art. 8 și în cazul prev. de art. 7 lit. a legea 188/2000, este competent executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în a cărei rază teritorială urmează să se facă executarea, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
Executorii judecătorești sunt numiți în circumscripția unei judecătorii – art. 16 din lege, iar în circumscripția unei judecătorii pot funcționa unul sau mai multe birouri de executori judecătorești, a căror competență se întinde pe tot cuprinsul curții de apel în a cărei rază teritorială se află judecătoria., potrivit art. 14 din legea 188/2000.
În aceeași ordine de idei, în conformitate cu disp. art. 52 din același act normativ, executarea silită și celelalte acte care sunt de competența executorului judecătoresc se îndeplinesc la cerere, dacă legea nu dispune altfel.
În același sens sunt și disp. art. 663 alin. 1 din Noul Cod procedură civilă.
În orice caz, dispozițiile legii 188/2000 se completează cu cele cuprinse în codul de procedură civilă, conform art. 72 din acest act normativ.
În același timp, cererea de executare silită se depune la biroul executorului judecătoresc competent, potrivit art. 663 alin. 2 Noul Cod procedură civilă, care înregistrează cererea și solicită încuviințarea executării silite în condițiile art. 664 și 665 Noul Cod procedură civilă.
Solicitarea pentru încuviințarea executării silite se adresează instanței de executare, potrivit art. 665 alin. 1 Noul Cod procedură civilă.
Deci, momentul în care trebuie identificată instanța de executare în baza unor criterii legale, moment plasat după alegerea executorului competent de către creditor, este cel în care acest executor solicită instanței încuviințarea executării silite.
În cauză, executarea silită a început odată cu sesizarea de către creditor, a organului de executare competent potrivit disp. legale enunțate în precedent, formându-se Dosar nr. 402/E/2014 de către Biroul Executorului judecătoresc C. G. din Dr. Tr. S., a cărui competență se întinde pe tot cuprinsul Curții de Apel C..
Încuviințarea executării silite s-a pronunțat prin încheierea nr._ din 8 aprilie 2014 dată de Judecătoria Dr. Tr. S., judecătorie în circumscripția căreia funcționa biroul executorului judecătoresc sesizat, fiind declanșată urmărirea silită prin toate modalitățile de executare.
Curtea constată că, executorul judecătoresc căruia i s-a formulat cererea de executare silită în condițiile legii, a solicitat încuviințarea silită judecătoriei în circumscripția căreia funcționa biroul său.
În aceste condiții și potrivit disp. legale în vigoare la data solicitării încuviințării silite, trebuie să se stabilească dacă această judecătorie era instanță de executare în sensul legii, de vreme ce solicitarea de încuviințare se adresează instanței de executare, potrivit art. 665 alin. 1 Noul Cod procedură civilă..
Or, potrivit disp. art. 650 alin. 1 din Noul Cod procedură civilă, în vigoare la acea dată, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, deci Judecătoria Dr. Tr. S..
În aceeași ordine de idei, instanța de executare soluționează nu numai cererile de încuviințare a executării silite, ci și contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, potrivit art. 650 alin. 2 Noul Cod procedură civilă și respectiv, art. 713 alin. 1 Noul Cod procedură civilă.
De asemenea, în situația în care contestația vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare în ipoteza prev. de art. 713 alin. 3 Noul Cod procedură civilă, aparține tot instanței de executare.
Decizia Curții Constituționale nr. 348 publicată în M.Of. 529 din 16.07.2014 a avut ca efect suspendarea de drept a dispozițiilor legale constatate neconstituționale timp de 45 de zile, (art. 650 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, 713 alin. 1), iar legea 138/2014 publicată în M.Of. nr. 753 din 16 oct. 2014, a operat modificări la nivelul art. 650 alin. 1 din Noul Cod procedură civilă, după 3 zile de la publicare.
Atât decizia Curții Constituționale, cât și modificarea legislativă arătată în precedent, produc efecte numai pentru viitor, potrivit legii și, în orice caz, cererea de executare silită și cea de încuviințare a executării silite, nu s-au formulat în perioada în care textul de lege declarat neconstituțional, era suspendat de drept sau cu efecte juridice încetate de drept, pentru a se aplica dispoziții de drept comun în materie de competență materială/teritorială cuprinse în codul de procedură civilă.
Și, câtă vreme instanța de executare, în raport cu criteriile legale, se stabilește, deci se identifică în ordine cronologică, la momentul solicitării, respectiv încuviințării executării silite, aceeași instanță care a încuviințat, este și instanță de executare în competența căreia sunt atribuite contestațiile la executare, contestațiile la titlu - după caz, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite.
În orice caz, așa cum s-a arătat în precedent, executarea silită începe cu sesizarea organului de executare. Și, ca argument suplimentar, în sensul că determinarea instanței de executare ca instanță căreia i se adresează executorul cu solicitarea de încuviințare a executării silite, se face o singură dată și în raport cu un element obiectiv preexistent, nefiind influențată de modificări sau alte elemente legislative, ori de formularea ulterioară de contestații la executare - pot fi aduse noile modificări legislative aduse la nivelul art. 650 alin. 1 din Noul Cod procedură civilă, după decizia Curții Constituționale.
Astfel, prin modificările aduse acestor dispoziții legale, în condițiile în care cele vechi au fost apreciate ca fiind lipsite de precizie, claritate și previzibilitate, se precizează clar și în mod expres, ca element determinant, data sesizării organului de executare – element în raport cu care se stabilește care este instanța de executare.
Or, data sesizării, este un element preexistent în mod clar în raport cu momentul la care se identifică ulterior judecătoria – ca instanță de executare, căreia în ordine cronologică i se va solicita încuviințarea executării silite și care va fi în continuare competentă să soluționeze și contestațiile la executare și orice alte incidente la executare.
Dar, așa cum s-a arătat în precedent, nici reglementarea anterioară coroborată cu celelalte dispoziții legale enunțate în precedent, nu permitea o altfel de interpretare, astfel că sesizarea organului competent - care declanșează executarea silită și subsecvent, solicitarea și respectiv, încuviințarea executării silite – care marchează identificarea instanței de executare, rămân elemente obiective analizate în raport cu dispozițiile legale în vigoare la acel moment.
Orice modificări sau alte evenimente legislative produc efecte numai pentru viitor, iar verificarea propriei competențe de către instanța sesizată cu o contestație la executare, respectiv stabilirea competenței materiale/teritoriale în cadrul unui conflict negativ de competență, se rezolvă în raport cu dispozițiile legale în vigoare la data începerii executării silite, orice eveniment legislativ ulterior neavând relevanță, câtă vreme instanța de executare nu se stabilește la momentul formulării contestației la executare, sau la un moment ulterior, ci doar se identifică instanța de executare stabilită anterior ca fiind cea căreia i s-a solicitat, respectiv cea care a încuviințat executarea silită, aceasta fiind instanța căreia trebuie să i se adreseze contestația.
În concluzie, în cauză, instanța de executare competentă să soluționeze contestația la executare formulată de Rosia V. și Rosia A., în Dosarul de executare 402/E/2014, este Judecătoria Dr. Tr. S. căreia i se va trimite dosarul, iar nu Judecătoria Filiași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența materială de soluționare în primă instanță a contestației formulată contestatorii R. V. și R. A., ambii cu domiciliul în Filiași, .. 69, județul D., în contradictoriu cu intimații K. R. SRL, cu sediul în București, ., subsol și etaj 9,10.11, sector 4, B.C.R. SA, cu sediul în București, b.dul Regina E., nr. 5, sector 3, în favoarea Judecătoriei Dr.Tr.S..
Sentință definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 martie 2015.
Președinte, T. R. | ||
Grefier, S. C. |
Red.jud. T.R.
03.04.15
Tehn.S.C. 4 ex.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 157/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretenţii. Decizia nr. 1732/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
