Legea 10/2001. Decizia nr. 157/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 157/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 20301/63/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 157
Ședința publică de la 04 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător M. P.
Judecător Tania Țapurin
Grefier C. C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta P. (fostă P.) M. împotriva sentinței civile nr. 505 din 24 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. C. ROBĂNEȘTI, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat N. F., reprezentând-o pe recurenta reclamantă P. M., lipsind intimatul pârât P. C. ROBĂNEȘTI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că intimatul pârât a depus întâmpinare, însoțită de înscrisuri doveditoare, ce a fost înregistrată sub nr. 8428/26.02.2015, prin care a solicitat și judecata în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.p.c.
Apărătorului apelantei reclamante i-a fost comunicat un exemplar al întâmpinării și înscrisurilor, acesta nesolicitând termen pentru observare.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat F. N., pentru apelanta reclamantă, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, solicitând în raport de primul motiv de recurs admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că instanța de fond a reținut autoritatea de lucru judecat cu privire la imobilul de 5 camere și a nu a amintit nimic de celelalte construcții, respectiv grajd și pătul.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, referitor la restituirea suprafeței de 1962 m.p. teren intravilan aferent casei ce a fost deja restituită, instanța de fond a reținut în mod greșit că aceasta ar fi inclusă în titlul de proprietate nr. 2047/2003, întrucât acest titlu vizează un teren extravilan și a fost eliberat în baza Legii nr. 18/1991. În raport de acest motiv, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile, fără acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
La data de 12 noiembrie 2012, reclamanta P. M. a formulat contestație împotriva dispoziției de respingere a notificării nr. 114/20.06.2012, emisă de P. ., prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea dispoziției, restituirea în natură a imobilului ce a aparținut autorului său, M. D. I., decedat în anul 1977, imobil compus din două clădiri și o suprafață de teren de 5.000 m.p. situate în intravilanul satului Robăneștii de Jos, ., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că numitul M. D. I., care a fost fratele mamei sale, numita P. M., a deținut pe raza satului Robăneștii de Jos, . un teren în suprafața de 5.000 m.p. pe care se aflau amplasate două clădiri - casă de locuit, una de 105 m.p. construită în anul 1902 din cărămidă și acoperită cu tablă și alta de 72 m.p. construită din cărămidă și acoperită cu tablă. Pe același teren se mai aflau o pivniță, un pătul și un grajd construite din cărămidă și acoperite cu tablă. Aceste terenuri și clădiri au fost preluate abuziv de la M. D. I. și au intrat în posesia și administrarea autorității publice locale din ..
Reclamanta a menționat că în anul 1977 M. D. I. a decedat, fără a avea descendenți, iar singurii moștenitori cu vocație succesorală au rămas frații acestuia, printre care se afla și mama acesteia, numita P. M..
După apariția Legii nr. 10/2001, mama reclamantei, P. M., a formulat prin executorul judecătoresc B. T., în condițiile acestei legi, notificarea nr. l473/N/2001, adresată Primăriei .-i fie restituite, în calitatea sa de moștenitoare a lui M. D. I., terenul de 5.000 m.p. și construcțiile aflate pe acesta.
După primirea notificării, primarul . cu mama reclamantei și alți doi moștenitori ai lui M. D. I., un proces-verbal la data de 30.11.2001 prin care a predat în fapt tuturor o suprafața de teren totală de 1483,9 m.p. și una dintre case, cea de 77,5 m.p. și pivnița, însă nu a emis niciodată dispoziția de restituire în natură a acestor terenuri și a casei conform Legii nr. 10/2001.
La data de 21.03.2005, mama reclamantei a notificat din nou Primăria . executor judecătoresc, notificare înregistrată sub nr. 347/N/2005 în baza Legii nr. 247/2005, solicitând să i se restituie în natură prin dispoziția primarului întregul teren și construcțiile aflate pe acesta, așa cum notificase la Legea nr. 10/2001 mama sa, P. M..
La data de 20.06.201, a fost emisă dispoziția de respingere a notificării nr. 1473/17.10.2001, contestată în prezenta cauză, cu motivarea că mama reclamantei nu ar fi făcut dovada de persoana îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001.
Este evidentă contradicția dintre modul în care P. ., a înțeles să soluționeze notificarea în anul 2001 și cum a înțeles să soluționeze aceeași notificare același primar al .> Este evidentă această contradicție deoarece fostul primar și actualul primar în funcție N. R. a încercat măcar, prin încheierea procesului-verbal, să restituie în natura imobilul solicitat.
Reclamanta a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 și că mama sa, P. M., a făcut dovada calității de moștenitor al defunctului M. D I. în condițiile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, că terenul și imobilele există în prezent și pot fi restituite în natură, iar refuzul primarului de a le restitui este absolut nefondat.
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele acte: dispoziția contestată, certificat de calitate de moștenitor nr. 43/2005 din 7 iunie 2005, buletinul clădirilor și locuințelor, acte de stare civilă, proces-verbal încheiat la data de 30 noiembrie 2001, plan de situație, notificarea nr. 347/N/2005, notificarea nr. 1473/N/2001.
Prin sentința civilă nr.106 din 7 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta P. M., în contradictoriu cu pârâtul P. C. ROBĂNEȘTI.
S-a reținut că prin dispoziția nr. 114/20.06.2012, emisă de P. ., a fost respinsă notificarea nr. 1473/N/17.10.2001 formulată de numita P. M., în temeiul Legii nr. 10/2001, motivul fiind acela că aceasta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită în sensul precizat de art. 3 alin. 1 coroborat cu art. 4 din Legea nr. 10/2001.
P. M. a decedat la data de 21 martie 2005, având ca unic moștenitor legal pe fiica sa, P. M., reclamanta din cauză, conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 43/07.06.2005.
P. M. a formulat notificarea înregistrată sub nr. 1473/N/2001 la B.E.J. B. T., solicitând restituirea în natură a două imobile și terenul aferent în suprafață de 5.000 m.p. în pretinsa calitate de moștenitoare a autorului M. D. I..
Autoritatea publică locală a respins notificarea tocmai pentru motivul că petenta P. M. nu a dovedit calitatea de moștenitor de pe urma autorului menționat anterior, implicit nici calitatea de persoană îndreptățită la restituire.
Deși a contestat notificarea nr. 114/20.06.2012, reclamanta P. M. nu a făcut, nici pe parcursul judecății în această cauză, dovada că P. M. este moștenitor legal sau testamentar al autorului M. D. I., cu toate că instanța a acordat un termen de judecată în acest sens.
Astfel, potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, de prevederile acestei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
Conform pct. 4.4. din Partea 41 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în toate cazurile stabilirea calității de moștenitor (legal sau testamentar) se face potrivit legii civile române.
Legea civilă română în acest caz este Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, care, în art. 85 alin. 1 teza a II-a (forma în vigoare la data emiterii dispoziției contestate), stabilește că până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplină în privința calității de moștenitor....
În cauză, nu s-a probat existența unui astfel de înscris, motiv pentru care instanța a apreciat că nu s-a făcut dovada că P. M. are calitatea de moștenitor al autorului M. D. I., căruia i-au aparținut bunurile imobile a căror restituire s-a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001, și implicit nici calitatea de persoană îndreptățită a beneficia de prevederile acestui act normativ de reparație.
Dispozițiile art. 4 alin. 3 teza I din Legea nr. 10/2001 care privesc repunerea de drept în termenul de acceptare a succesiunii a succesibililor care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea, nu au aplicabilitate în speță, întrucât aceste dispoziții legale au în vedere situația în care unul dintre succesibili a pierdut titlul de erede ca urmare a neacceptării moștenirii în termenul legal de opțiune succesorală, iar pentru existența acestei ipoteze trebuie să se facă dovada tot cu certificat de moștenitor că respectivul succesibil este străin de succesiune prin neacceptare conform art. 700 din vechiul Cod civil.
În acest sens sunt și dispozițiile pct. 4.6. din Partea 41 a H.G. nr. 250/2007, conform cărora prima teză a alin. 3 al art. 4 din Legea nr. 10/2001 este de strictă interpretare și vizează numai ipoteza în care, cu privire la succesiunea fostului proprietar al imobilului solicitat în procedura administrativă, a avut loc o dezbatere succesorală finalizată printr-un certificat de moștenitor.
Oricum, în cauza de față, nu s-a invocat faptul că P. M. nu a acceptat succesiunea fratelui său, M. D. I., dimpotrivă se pretinde de către reclamantă că mama sa, decedată în anul 2005, a avut calitatea de moștenitor.
Este evident deci că nu s-a probat calitatea de moștenitor a numitei P. M. conform legii civile române, încât notificarea a fost respinsă în mod legal, nefiind îndeplinite condițiile Legii nr. 10/2001 (explicitate de normele metodologice de aplicare) pentru reținerea calității de persoană îndreptățită.
Faptul că numitei P. M. i s-a emis un titlu de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 de pe urma aceluiași autor și, deci, i s-a recunoscut calitatea de moștenitor pentru reconstituirea dreptului în baza acestui act normativ, nu poate primi semnificația juridică a dovezii calității de moștenitor în accepțiunea Legii nr. 10/2001, deoarece această lege este specială, impunând un sistem mai riguros de probațiune în privința calității de moștenitor al persoanei fizice îndreptățite.
Stabilirea calității de moștenitor în baza legii fondului funciar este prevăzută de dispozițiile art. 13 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, care permit, chiar în lipsa certificatului de moștenitor, dovedirea calității de moștenitor cu orice probe din care rezultă acceptarea moștenirii, situație pe care Legea nr. 10/2001 nu o prevede în mod expres.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta P. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Aceasta a arătat că în mod greșit instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că este moștenitor legal și testamentar al autorului M. D.I. și astfel beneficiază de dispozițiile Legii nr.10/2001.
Prin decizia civilă nr.8965/16.10.2013, Curtea de Apel C. a admis recursul declarat de reclamanta P. M. împotriva sentinței nr. 106 din 7 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul P. C. ROBĂNEȘTI.
A fost casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul D..
Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel a rețin ut următoarele:
Pentru ca o persoană fizică să poată moșteni este necesar ca aceasta să aibă potrivit art.654 cod civil capacitate succesorală, dar ea mai trebuie să aibă și chemare la moștenire fie în virtutea legii, fie a testamentului.
În cazul moștenirii legale sunt chemate la moștenire în temeiul legii persoanele care sunt rude cu defunctul împreună cu soțul supraviețuitor.
Potrivit legii rudenia este legătura bazată pe descendența unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun.
Dovada calității de moștenitor legal se face prin certificatul de moștenitor, actele de stare civilă și orice alte mijloace de probă admise de lege.
Potrivit art.102 din Legea 36/1995 procedura succesorală notarială se deschide la cererea oricărei persoane interesate iar potrivit art.109 alin. 1 din aceeași lege succesibilul sau altă persoană interesată poate sesiza direct instanța de judecată în vederea dezbaterii unei succesiuni.
În situația în care se recurge la procedura succesorală notarială potrivit art.106 alin. 1 din Legea nr.36/1995, notarul public stabilește calitatea moștenitorilor și legatorilor, întinderea drepturilor acestora precum și compunerea masei succesorale, iar potrivit art.107 alin. 1 din aceeași lege calitatea de succesibil și numărul acestora sau de legatar se stabilesc prin acte de stare civilă, prin testament și cu martori.
Potrivit art.115 alin. 3 din Legea nr.36/1995 certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.
Din aceste dispoziții legale a rezultat că certificatul de moștenitor nu conferă calitatea de moștenitor, el doar o constată, calitatea de moștenitor se dobândește în temeiul legii sau al testamentului, certificatul de moștenitor fiind doar un mijloc probator privind calitatea de moștenitor care se stabilește prin acte de stare civilă.
Coroborând aceste dispoziții legale cu cele ale Legii 10/2001 dar și cu normele metodologice de aplicare ale Legii nr.10/2001 aprobate prin HG nr.250/2007 rezultă că în privința calității de moștenitor legea nr.10/2001 nu are dispoziții derogatorii, astfel că și în procedura Legii nr.10/2001 se aplică normele de drept comun în materia stabilirii calității de succesor legal sau testamentar.
De aici a rezultat că dovada calității de moștenitor se face prin acte de stare civilă care atestă rudenia titularului dreptului de proprietate cu persoana îndreptățită la restituire, reclamanta putând face dovada calității de moștenitor cu actele de stare civilă, dovedind că este fiica mamei sale soră cu defunctul M. D.I. și în această calitate urmează să vină la moștenire.
Cum instanța de fond a soluționat procesul fără a cerceta fondul, în sensul că în cauză nu s-a probat existența unui certificat de moștenitor și că deci nu s-a probat în lipsa acestui act calitatea de moștenitor a reclamantei instanța în baza art.312 alin. 5 Cod pr.civilă a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul D. pentru soluționarea pe fond a cauzei.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr._ la data de 08.11.2013.
Prin sentința nr.505 din 24 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a admis în parte contestația formulată de reclamanta P. M., domiciliată în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul P. comunei Robănești, cu sediul în ..
S-a dispus anularea Dispoziției nr. 114/20.06.2012 emisă de P. . Notificării nr. 1473/17.10.2001, s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei P. M. (fostă P. M.) asupra imobilului constând în casă cu două camere, situat în ., astfel cum a fost individualizat prin raportul de expertiză efectuat de expert D. M., și s-a dispus restituirea în natură a imobilului mai sus menționat.
S-a respins capetele de cerere privind restituirea imobilelor constând în casă cu cinci camere și teren în suprafață de 5000 mp situat în ..
S-a admis în parte cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a reținut că în speță, aplicând prezumția de proprietate prevăzută de art.24 alin.2 din Legea nr.10/2001, rezultă calitatea de proprietar a numitului M. D.I. de vreme ce acesta figurează în actul de autoritate prin care s-a pus în executare măsura preluării abuzive. Astfel, potrivit certificatului nr.1278/28.03.1996 eliberat de Direcția Generală a Arhivelor Statului – Filiala Arhivelor Statului D., fiind cercetat fondul de arhivă al Sfatului popular al regiunii Oltenia din anii 1951-1965, s-a constatat că "în situația imobilului, terenul cu construcție, trecut în proprietatea statului prin aplicarea Decretului nr.224/1951 figurează M. D.I. din . cu una casă construită din cărămidă acoperită cu fier, cu 2 camere, suprafața construită de 69 mp."
Această mențiune din actul de preluare se coroborează cu copia de pe Registrul de transcripțiuni – Tribunalul județean Romanați (f 93) efectuat de Filiala Arhivelor Statului Județul O., conform căreia la data de 16.01.1912 M. D.I. a cumpărat mai multe bunuri imobile de la Preotul Paroh I. I., (f 93) și buletinul clădirilor (f 94) în care sunt menționate 2 construcții în proprietatea lui M. D.I., respectiv casa construită în anul 1902 cu suprafața de 105 mp și casă construită în 1926 cu suprafața de 72 mp.
Așadar, în raport de numitul M. D.I. față de care operează prezumția de proprietate asupra imobilului în litigiu, Tribunalul a constatat că reclamanta a făcut dovada calității de moștenitor.
În ceea ce privește imobilele solicitate a fi restituite, Tribunalul a reținut că susținerile reclamantei sunt întemeiate doar în parte, referitor la imobilul constând în casă cu 2 camere, situată în ., individualizat prin raportul de expertiză efectuat de expert D. M..
Potrivit certificatului nr.1278/28.03.1996 obținut de la Filiala Arhivelor Statului, județul D., autorul reclamantului M. D.I. figura cu o casă construită din cărămidă, acoperită cu fier, cu 2 camere, cu suprafața construită 69 mp, trecută în proprietatea statului prin aplicarea Decretului nr.224/1951.
Decretul nr.224/1951 se referă la procedura de valorificare a imobilelor aflate în proprietatea debitorilor care nu își onorau sarcinile fiscale. Potrivit art.3 "dacă debitorul nu a achitat, în termen legal, datoriile din impozite, taxe și alte venituri bugetare, se va proceda la sechestrarea averii imobiliare a acestuia și a familiei lui (soț, soție, copii și părinți), cu care are gospodărie comună și au mai multe imobile. Decretul prevedea însă o exceptare de la sechestrare în sensul că potrivit art.4 nu se putea sechestra și scoate la vânzare casa de locuit cu anexele sale, în total sau în parte, locuită efectiv de debitor cu familia sa.
Deși nu se poate considera de plano că aceste reglementări nesocoteau dispozițiile constituționale care ocroteau proprietatea, totuși se impune a se verifica dacă pentru fiecare caz concret preluarea s-a făcut în respectul deplin al actului normativ în vigoare la data preluării imobilului.
Or, în speță, potrivit Buletinului Clădirilor întocmit cu ocazia recensământului din anul 1941, casa cu 2 camere avea destinația de "locuință".
Așadar, nevalabilitatea titlului rezultă din faptul că prin preluarea construcției care avea regim de locuință și era folosită de proprietar, au fost încălcate chiar prevederile Decretului nr.224/1951 care excludeau de la aplicare asemenea imobil (art.4 din decret), în cauză fiind incidente dispozițiile art.2 alin.1 lit. d din Legea nr.10/2001.
Potrivit art.2 alin.d din Legea nr.10/2001, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege, printre altele, imobile preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
Pe cale de consecință, Tribunalul a constatat că imobilul constând în casă cu 2 camere, situat în ., astfel cum a fost individualizat prin raportul de expertiză (f 88), respectiv, cu structură de rezistență și fundații din cărămidă, învelitoare din tablă, construit în anul 1926, cu suprafața utilă de 46,81 mp a fost preluat în mod abuziv de către stat.
Sub aspectul tipului de măsuri reparatorii pe care le poate obține reclamanta, se are în vedere că potrivit art.1 din Legea nr.10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de către stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 se restituie în natură, iar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Așadar, restituirea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se face de regulă în natură, principiu reafirmat prin Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea proceselor de restituire – aplicabilă și cauzelor în curs de soluționare la data adoptării ei, care prevede în art.1 că imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură.
În speță, potrivit adresei nr.589/05.05.2014 emisă de Primăria . 2 camere din cărămidă, acoperită cu tablă există în materialitatea ei și se află în domeniul public al comunei Robănești, fiind în administrația Primăriei Robănești, neocupată.
Față de situația de fapt și de drept reținută, instanța a admis în parte contestația, constatând calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei P. M. (fostă P. M.) asupra imobilului constând din casă cu 2 camere, situată în ., astfel cum a fost individualizat prin raportul de expertiză efectuat de expert D. M. și urmând a dispune restituirea în natură a imobilului mai sus menționat.
În ceea ce privește pretinsa îndreptățire a reclamantei la restituirea prin echivalent a casei cu 5 camere, Tribunalul a reținut susținerile acesteia ca nefiind fondate.
Restituirea acestui imobil – fost sediu CAP Robănești a mai făcut obiectul unui litigiu – revendicare - dosar nr.9990/1994, finalizat prin decizia civilă nr.762/02.04.1996, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr.5321/1995, unde s-a reținut cu putere de lucru judecat că imobilul casă cu 5 camere a fost vândut de defunctul M. I. în anul 1967, reclamanta și intervenientul neputându-se prevala de dispozițiile art.480 C.civil spre a promova acțiunea în revendicare de vreme ce imobilul a trecut în proprietatea privată a comunei. În acest sens, s-au comunicat relații și din partea Primăriei Robănești, prin adresa nr.180/13.02.2014 (f 26), conform cărora casa cu 5 camere a fost demolată în anul 1967 cu consimțământul defunctului M. D.I. pentru care acesta a primit de la fosta CAP Robănești suma de 12.000 lei reprezentând contravaloarea materialelor rezultate din demolare, fiind întocmită dispoziția de plată nr.69 și 115 (f 35, 36); în locul acesteia a fost construit un nou sediu al fostei CAP Robănești, dat în primire prin procesul-verbal de recepție din 20.12.1968 (f 37).
De altfel, autorul reclamantei nici nu figura cu acest imobil ca fiind preluat de stat, un argument în plus pentru a confirma constatările mai sus menționate privind înstrăinarea din patrimoniul său a casei cu 5 camere.
În ceea ce privește restituirea terenului de 5000 mp, în mod similar considerentelor din sentința civilă nr.52/15.03.2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012, irevocabilă prin decizia nr.7673/03.01.2013 a Curții de Apel C. având ca obiect contestația formulată de ceilalți 2 moștenitori ai defunctului M. D.I. – cu privire la același teren pretins în suprafață de 5000 mp, în considerarea aceluiași autor, Tribunalul a reținut că în registrul agricol din anul 1951-1955 (f 34 – primul ciclu procesual) autorul reclamantei, M. D.I., figura cu suprafața de 11,81 ha, din care curți, construcții 0,10 ha și extravilan (câmp) – 11,7 ha, suprafața totală fiind de 11,8 ha. Comisia locală a întocmit anexa nr.50, validându-l pentru această suprafață (f 110) și a eliberat ulterior titlul de proprietate nr.2047/30.09.2003 ( fila 41 primul ciclu procesual) beneficiarelor P. D.M. și Ș. D.E. pentru această suprafață de 11 ha 8100 mp.
Chiar dacă prin cererea de reconstituire cele 2 moștenitoare Ș. E. (f 108) și P. D. (F 109) au precizat categoria suprafeței de 5000 mp ca fiind curți construcții, titlul de proprietate a fost emis pentru suprafața de 11 ha_ mp extravilan și nu a făcut obiectul vreunei contestații.
Nu a fost primit răspunsul la obiecțiuni al expertului în sensul că un teren în suprafață de 1962 mp din cei 5000 mp s-ar putea restitui întrucât nu figurează înscris în titlul de proprietate nr.2047/30.09.2003, făcând parte din suprafața de 11,91 ha (11,81 ha arabil și 0,10 ha curți-construcții) pentru că susținerea este inexactă; în Registrul Agricol autorul M. D.I. nu figura cu 11,91 ha, ci cu 11,81 ha, compus din 11,71 extravilan (câmp) și 0,10 ha curți-construcții, exact suprafața restituită conform Legii nr.18/1991.
Așadar, pentru suprafața de 5000 mp a cărei restituire s-a solicitat, autoarei reclamante i-a fost deja reconstituit dreptul de proprietate în procedura legilor fondului funciar, astfel că nu mai putea pretinde eliberarea unui nou titlu cu privire la același teren în temeiul unei alte reglementări legale pentru că ar beneficia de o dublă reparație.
Împotriva sentinței reclamanta a declarat recurs, susținând că soluția de respingere a capetelor de cerere privind restituirea terenului de 5000 mp și a casei cu 5 camere este netemeinică și nelegală.
1. Referitor la casa cu 5 camere situată în ., instanța a reținut cu putere de lucru judecat, că imobilul a fost vândut de autorul M. D.I. în anul 1967 comunei Robănești și ar fi avut destinația de sediu CAP, invocând în acest sens decizia nr.762/2.04.1996 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr.5321/1995 prin care s-a constatat efectuată vânzarea, pentru suma de 12.000 lei primită de autor, cu titlu de contravaloare a materialelor rezultate din demolare.
Greșit s-a reținut autoritatea de lucru judecat, întrucât prin considerentele deciziei nr.762/1996, instanța a stabilit că imobilul a fost preluat fără titlu, în sensul unui act translativ de proprietate, ci numai în baza unui proces verbal constatator și care privește pretinsa plată a contravalorii materialelor.
D. fiind că în acea cauză s-a statuat asupra caracterului abuziv al preluării bunului, cât și a naturii sumelor primite în urma demolării de autorul reclamantei, instanța nu putea reține autoritatea de lucru judecat, cu atât mai mult că prin dispozițiile Legii nr.10/2001, intrată în vigoare ulterior judecării acțiunii în revendicare, proprietarii imobilelor preluate abuziv, sau moștenitorii acestora sunt repuși în drepturi, conform unor norme cu caracter special.
2. În privința terenului intravilan de 5000 mp pe care erau amplasate cele 2 locuințe și construcțiile anexă, instanța s-a raportat greșit la sentința nr.52/2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012 deoarece hotărârea s-a pronunțat față de alți moștenitori ai autorului, într-o contestație formulată împotriva altei dispoziții decât cea contestată în cauză.
Pe de altă parte, instanța face referire, în motivarea soluție, la titlul de proprietate emis în baza legilor fondului funciar în timp ce regimul juridic al terenului în cauză, este reglementat de prevederile Legii nr.10/2001, neavând legătură cu suprafețele din extravilan, cuprinse în titlul de proprietate.
Intimata pârâtă a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Examinând criticile formulate, se constată nefondat apelul, pentru următoarele considerente:
Anterior analizării motivelor de recurs scrise formulate și depuse în termen de reclamantă, se impune a se menționa că prin concluziile orale susținute în instanță apărătorul reclamantei a invocat critici și cu privire la nepronunțarea Tribunalului asupra cererii pentru restituirea dependințelor ( grajd și pătul), amplasate pe același teren cu cele două locuințe, și care au fost solicitate prin notificarea formulată în termenul legal, alături de celelalte imobile.
Instanța nu va avea în vedere această critică, întrucât a fost invocată peste termenul prevăzut de art.303 Cod pr.civilă, acela de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, și în consecință, este sancționată cu nulitatea de prevederile art. 306 alin.(1) Cod pr.civilă.
Imobilele în litigiu, respectiv terenul de 5000 mp și cele două case cu destinație de locuință, au fost dobândite de bunicul reclamantei – M. D. prin actul de vânzare încheiat la 16 ianuarie 1912 (fila 93 din dosarul Tribunalului), ulterior fiind transmise prin moștenire unchiului reclamantei (fiul autorului) M. D.I..
Cu probele administrate în cauză s-a făcut dovada preluării abuzive numai pentru locuința cu 2 camere și pivniță, cu suprafața construită de 69 mp, restituită în natură de Tribunalul D. prin sentința recurată, și pentru care, așa cum rezultă din certificatul eliberat de Filiala Arhivelor Statului D., nr.1278/28.04.1996, trecerea în proprietatea statului s-a dispus în baza Decretului nr.224/1951.
Situația juridică a locuinței cu 5 camere a fost corect stabilită de prima instanță, în conformitate cu starea de fapt rezultată din înscrisurile depuse de părți.
Construcția pentru care reclamanta solicită acordarea despăgubirilor nu figurează în vreun act de preluare de către stat, iar probele administrate fac dovada unei stări de fapt necontestată sub acest aspect, și anume că în perioada 1965-1967 clădirea a avut destinația de sediu CAP, ulterior fiind demolată ca urmare a necesității edificării unui nou sediu.
Conform dispozițiilor de plată nr.396 din 25.10.1965 – pentru suma de 86 lei, nr.447 din 10.12.1965 – pentru suma de 172 lei și nr.70 din 16.02.1967, pentru suma de 172 lei, fostul CAP a achitat în această perioadă, autorului reclamantei, sumele menționate, cu titlu de chirie, aspect de natură a dovedi, o dată în plus, faptul că bunul nu ieșise la acea dată din patrimoniul proprietarului M. D.I..
Prin dispozițiile de plată nr.115 și 69, autorul M. D.I. a primit de la CAP Robănești de Jos sumele de 4530 lei și respectiv de 7.500 lei reprezentând contravaloarea materialelor rezultate din demolarea construcțiilor.
Prin urmare, referitor la acel imobil condițiile prevăzute de art.1 și urm. din Legea nr.10/2001 nu sunt îndeplinite, în cauză nefiind vorba de un bun imobil preluat de stat în mod abuziv, ci de un bun transmis de proprietar statului, și pentru care a fost despăgubit.
Aceeași concluzie se desprinde și din considerentele sentinței civile nr.8422/25.05.1995 a Judecătoriei C., rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.762/02.04.1996 a Tribunalului D., pronunțată în dosarul nr.5321/1995, prin care a fost respinsă acțiunea în revendicare a imobilului, introdusă de reclamanta din prezenta cauză, alături de alți moștenitori.
S-a reținut în hotărârile menționate că vânzarea bunului către CAP a fost constatată printr-un proces-verbal constatator al vânzării, transferul proprietății de la autor la CAP operând cu 30 de ani anterior promovării acțiunii în revendicare.
Nu se confirmă susținerile recurentei reclamante, în sensul că în dosarul de revendicare s-a reținut caracterul abuziv al preluării imobilului, fiind fără echivoc constatarea și concluzia instanței asupra înstrăinării legale a bunului de către autorul părților, prin actul de vânzare, către CAP.
Raportat la hotărârile prin care s-a soluționat dosarul nr.5321/1995, instanța nu a reținut excepția autorității lucrului judecat, cum tinde să susțină recurenta în criticile sale, ci a constatat că situația juridică a bunului a fost stabilită în mod irevocabil în acel dosar, sub acest aspect operând puterea lucrului judecat.
S-a reținut așadar prezumția autorității de lucru judecat, care are la bază regula că o constatare ( nu neapărat în sens de soluție privind raporturile litigioase dintre părți) făcută printr-o hotărâre definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.
Având în vedere modul în care bunul a ieșit din patrimoniul autorului reclamantei, prin înstrăinare, soluția este aceeași, indiferent dacă temeiul unei acțiuni în restituire îl reprezintă dispozițiile dreptului comun (art.480 Cod civil) sau normele derogatorii ale legii speciale – Legea nr.10/2001.
Nu sunt întemeiate nici criticile recurentei privitoare la situația suprafeței de teren de 5000 mp, situată în intravilanul localității.
Faptul că Tribunalul a amintit în considerentele sentinței de soluția dată într-o altă cauză (dos._/63/2012) ce a avut ca obiect același teren, dar în care au avut calitate de reclamanți alți moștenitori ai autorului, și a fost contestată o altă dispoziție decât cea care face obiectul dosarului este greșit interpretat de recurentă, care consideră aceste mențiuni ca fiind unica motivare a soluției adoptate.
Așa cum rezultă din probele cauzei, suprafața totală de teren cu care autorul M. I. a fost înregistrat în registrul agricol este de 1,81 ha, din care numai 0,10 ha curți și clădiri, diferența fiind teren extravilan (fila 94 din dosarul Tribunalului).
Prin titlul de proprietate emis în baza Legii nr.18/1991, (nr.2047), dreptul de proprietate a fost reconstituit pentru întreaga suprafață cu care autorul recurentei figurează înscris în registrul agricol, de 1,81 ha, deci dacă s-ar admite solicitarea reclamantei, moștenitorii autorului ar beneficia de un plus consistent de teren intravilan, teren care nu a fost evidențiat în registre că ar fi aparținut autorului lor.
Legea nr.10/2001 recunoaște vocația foștilor proprietari sau a moștenitorilor acestora la restituirea terenurilor pe care nu le-au primit în procedura legilor fondului funciar, dar cu condiția ca acestea să se încadreze în limitele suprafețelor totale pe care s-a dovedit că le-a deținut proprietarul anterior preluării lor de către stat.
Aceasta a fost situația de fapt avută în vedere de Tribunal, menționarea în considerentele sentinței că același regim al terenului a fost stabilit și prin hotărârile pronunțate în dosarul nr._/63/2012, fiind o complinire a propriei motivări.
Prin urmare, recursul reclamantei este nefondat și urmează să fie respins, conform art.312 alin.(1) Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P. (fostă P.) M. împotriva sentinței civile nr. 505 din 24 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. C. ROBĂNEȘTI.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Martie 2015.
Președinte, D. S. | Judecător, M. P. | Judecător, T. Ț. |
Grefier, C. C. |
Red.jud.T.Ț.
Tehn.M.d.2 ex
J.f.I.G.Ș.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 229/2015. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 21/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
