Conflict de competenţă. Sentința nr. 49/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 49/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 791/54/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 49
Ședința din Camera de Consiliu de la 09 Iunie 2015
Completul compus din:
Președinte: - N. D.
Grefier: - A. P.
Pe rol, soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria C. și Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, privind judecarea acțiunii formulată de reclamanta . LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - CFR IRLU SA, cu sediul în București, sector 1, .. 38, în condradictoriu cu pârâtul M. R. S., domiciliat în C., ., jud. D..
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 135 alin 4 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări asupra conflictului negativ de competență.
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competență de față:
La data de 25.08.2014 reclamanta S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R. IRLU S.A. în contradictoriu cu pârâtul M. R. S. a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 2806 lei cu titlu de sumă nedatorată și să fie obligat să plătească cheltuielile de judecată pe care le va efectua cu ocazia acestui proces.
In fapt, a arătat că prin sentința civilă nr. 2241/07.03.2013 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/63/2012, a fost obligată pârâta la plata drepturilor solicitate, hotărârea fiind definitivă și executorie în conformitate cu art 274 din Codul Muncii.
Reclamanta a plătit de bună voie suma cuvenită conform hotărârii judecătorești.
Ulterior prin Decizia nr. 6835/2013 a Curții de Apel C. s-a desființat titlul executoriu, deci nu mai există temei legal pentru plata efectuată pârâtului, astfel că acesta trebuie să restituie suma primită.
În drept a invocat prevederile art. 1341 cod civil și art. 256, 257, 259 codul muncii.
A depus la dosar în copie sentința nr. 2241/07.03.2013, pronunțată de Tribunalul dol în dosarul nr._/63/2012, extras Ecris cu privire la soluția pronunțată de Curtea de Apel în dosarul nr._/63/2012.
Prin sentința nr. 395/28.01.2015 pronunțată de Tribunalul D., s-a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei C..
S-a reținut că prin sentința civilă nr. 2241/07.03.2013 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/63/2012, . fost obligată către reclamantă la plata drepturilor solicitate.
Prin ordin de plata și conform extrasului de cont curent s-a achitat voluntar pârâtului suma de 2806 lei, reprezentând suma prevăzută în titlul executoriu, actualizată si cu aplicarea dobânzii legale.
Împotriva sentinței . recurs care a fost admis de Curtea de Apel C., a fost casată sentința Tribunalului, iar pe fond a fost respinsă acțiunea reclamantului.
Instanța a admis excepția necompetentei materiale a Tribunalului D. în soluționarea prezentei cauze pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 723 alin. 1 Cod procedură civilă, atunci când instanța judecătorească a Potrivit art. 723 alin. 1 Cod procedură civilă, atunci când instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat se va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.
A.. 2 al aceluiași articol reglementează situația în care instanța care a desființat hotărârea executată și a dispus rejudecarea în fond a procesului, dar nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, stabilind că această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul.
A.. 3 al art. 723 Cod procedură civilă a prevăzut că, dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 și alin. 2, cel îndreptățit o va putea cere, pe cale separată instanței de executare.
In cauză, repunerea în situația anterioară a fost solicitată de către reclamantă în condițiile art. 723 alin. 3 Cod procedură civilă .
Titlul în baza căruia a fost făcută executarea și care, ulterior, a fost desființat este o hotărâre judecătorească dată în materia conflictelor de muncă.
Executarea hotărârii judecătorești s-a efectuat in mod benevol, fără a se recurge la procedura executării silite, insă recuperarea sumei plătite se poate solicita doar pe calea întoarcerii executării, instanța de executare fiind competenta a soluționa cauza..
De vreme ce restabilirea situației anterioare executării a fost cerută pe cale principală, raportul juridic dedus judecății nu mai păstrează natura aceluia în baza căruia s-a emis titlul executoriu.
Pretenția concretă a reclamantei, în cererea de repunere în situația anterioară, adică obiectul cererii îl constituie o sumă de bani care nu mai are ca temei drepturile sau obligațiile salariale ale părților. Instanța a fost sesizată cu analiza unui raport juridic nou, de sine stătător, respectiv acela la baza căruia stă executarea unui titlu desființat și care nu împrumută nimic din particularitățile raportului juridic ce a format obiectul litigiului finalizat prin titlul executoriu desființat.
Prin urmare, instanța a apreciat că aparține Judecătoriei C., competența de soluționare a cererii, astfel încât în baza art. 132 al. 3 Cod procedură civilă a declinat competența materială de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei C..
De menționat că și în codul de procedură civilă anterior acestă problemă de drept a fost reglementată în același fel de art. 404 indice 2 alin. 3, iar ICCJ prin recursul în interesul legii nr. 5/12.03.2012 a stabilit că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 404 indice 2 alin. 3 din Codul de procedură civilă, instanța judecătorească competentă potrivit legii să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de executare, respectiv Judecătoria".
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ .
Prin precizarea formulată la data de 10.04.2015, reclamanta a arătat că cererea de chemare în judecată se referă la plata nedatorată, întemeiată pe dispozițiile art. 1341 Cod civil, art. 256 alin. 1, art. 257-259 Codul muncii și nu la întoarcerea executării silite.
Prin sentința civilă nr.5092 din 20 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., invocată din oficiu.
S-a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R. IRLU S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1 în contradictoriu cu pârâtul M. R. S., domiciliat în C., ., jud. D., în favoarea Tribunalului D. – Secția Conflicte de muncă și Asigurări Sociale.
În temeiul art. 133 pct. 2 C.p.civ. s-a constatat ivit conflictul de competență.
În temeiul art. 134 și 135 C.p.civ., s-a suspendat din oficiu judecarea cauzei și s-a înaintat dosarul către Curtea de Apel C. pentru a hotărî asupra conflictului.
Analizând cu prioritate, conform art. 248 alin. 1 N.C.p.c., excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., invocată din oficiu, instanța a constatat următoarele:
În fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R. IRLU S.A. a solicitat obligarea pârâtului M. R. S. la plata sumei de 2806 lei reprezentând drepturi bănești încasate necuvenit și care au fost achitate pârâtului în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2241/07.03.2013 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sentința ce a fost modificată de către Curtea de Apel C. care prin decizia nr. 6835/2013 a respins acțiunea promovată de reclamantul M. R. S..
În drept, reclamanta a înțeles să invoce dispozițiile art. 1341 C.civ. art. 256 alin. 1 și art. 257-259 C. muncii, iar prin precizarea depusă la data de 10.04.2015, reclamanta a arătat că cererea de chemare în judecată se referă la plata nedatorată, întemeiată pe dispozițiile art. 1341 Cod civil, art. 256 alin. 1, art. 257-259 Codul muncii și nu la întoarcerea executării silite.
Din înscrisurile aflate la dosarul nr._/63/2014 al Tribunalului D. - Secția C.M.A.S s-a reținut că prin ordinul de plată nr. 476/15.05.2013, reclamanta i-a achitat pârâtului drepturi bănești datorate în temeiul hotărârii judecătorești.
Această plată este voluntară și anterioară desființării sentinței civile nr. 2241/07.03.2013 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
S-a reținut că, inițial prin sentința civilă nr. 2241/07.03.2013 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - C.F.R. IRLU S.A. a fost obligată să-i achite angajatului său M. R. S. salariul suplimentar pentru anii 2009-2010 și ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. 2009-2010, P. 2010 și Ziua Feroviarului 2010.
Pentru executarea obligației stabilite în această hotărâre judecătorească ce constituia titlul executoriu, angajatorul i-a achitat voluntar suma de 2503 lei, care actualizată cu dobânda legală și rata inflației are în prezent valoarea de 2806 lei.
Temeiul restituirii acestor sume îl reprezintă art. 256 alin. 1 C.muncii conform căruia "salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie", acestea fiind normele speciale în materia restituirii în caz de plată nedatorată, dispozițiile art. 1341 N.C.civ. reprezentând normele de drept comun ce reglementează plata nedatorată.
În speță, față de temeiul juridic invocat de parte, dar și față de motivarea în fapt și situația concretă rezultată din înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată, instanța a constatat că pretențiile reclamantei derivă din plata voluntară a unor drepturi bănești în baza raporturilor de muncă existente între părți.
Prin urmare, instanța a apreciat că dispozițiile art. 722 -723 N.C.p.c nu pot constitui temei al cererii de restituire promovată de reclamantă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 650(1) Cod de procedură civilă "instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel"
În cauza dedusă judecății instanța a constatat că nu a fost nevoie de concursul executorului judecătoresc astfel că, nu este îndeplinită condiția prevăzută de lege. Norma folosește sintagma "care face executarea" și nu "care este competent să facă executarea. "
Pe de altă parte, competența instanței de executare este cea prevăzută de art. 650 alin.2 Cod de procedură civilă respectiv: soluționează cererile de încuviințare a executării silite; contestațiile la executare (înțeleasă tot ca executare silită); orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Astfel, în speță, nu este vorba despre o executare silită, ci despre o veritabilă acțiune în pretenții derivate din raporturi de muncă, astfel că nu judecătoria este competentă să judece pricina.
Este adevărat că potrivit art. 723(3) C. proc. civ "dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile al,n (1) – de către instanța de control judiciar la cererea celui interesat - și (2)- de către instanța care rejudecă fondul – cel îndreptățit o va putea cere, pe cale separată, instanței de executare…" ale cărei competențe sunt, însă cele prevăzute de art. 650 alin (2)
Însă, cel îndreptățit, respectiv reclamantul din prezenta cauză s-a adresat instanței nu cu o cerere privind restabilirea situației anterioare, ci cu o cerere în pretenții.
Acesta cunoștea sau nu că restabilirea situației anterioare nu subsuma și reactualizarea creanței și dobânda aferentă, astfel că, în mod corect acțiunea a fost calificată în momentul înregistrării ca fiind o acțiune în pretenții, calificare pe care reclamantul a menținut-o și prin precizarea depusă la data de 10.04.2015.
Revenind la dispozițiile art. 722 Cod de procedură civilă instanța care desființează titlul se pronunță și asupra cererii de restabilire a situației anterioare, înțeleasă ca o cerere incidentală și subsecventă, ce urmează regimul juridic al cererii principale constând în desființarea titlului, iar în cauza dedusă judecății, instanța de control judiciar a desființat titlul, dar nu a dispus restabilirea situației anterioare pentru că nici nu s-a formulat o asemenea cerere, nu a dispus nici rejudecarea cauzei pe fond astfel că restabilirea situației anterioare de către instanța de fond nu mai este posibilă.
Astfel, dacă îndestularea creditorului nu este posibilă printr-o hotărâre care să dispună restabilirea situației anterioare, ea este posibilă printr-o acțiune distinctă la care, de altfel, reclamantul având și calitatea de creditor, a recurs în prezenta cauză.
Pe de altă parte, cu excepția prevederilor art. 622, alin. (1) Cod de procedură civilă care statuează că "obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie" , întreaga legislație cuprinsă în Cartea a V-A a Codului de procedură - Despre executarea silită - privește executarea în care creditorul apelează la concursul autorităților statale pentru satisfacerea drepturilor sale prin executarea obligațiilor debitorului în mod silit., coercitiv.
În cauza dedusă judecății nu s-a pus, vreodată, problema refuzului societății de a executa hotărârea judecătorească, executorie prin voința legii, aceasta și-a executat voluntar obligația, nefiind așadar, necesar a se recurge la instituțiile de drept ce se raportează generic la executarea silită.
În condițiile în care titlul a fost desființat, repunerea în situația anterioară nu poate opera cu instituția întoarcerii executării (silite!) pentru că, pur și simplu, în cauză nu a fost vorba despre o asemenea executare.
Nu se poate reține aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 5/2012, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție având în vedere că prin această decizie s-a stabilit competența de soluționare în favoarea judecătoriei în ceea ce privește cererea de întoarcere a executării silite, ori în cauză pentru punerea în executare a sentinței civile nr. 2944/26.03.2013 nu a fost declanșată procedura executării silite, plata fiind efectuată voluntar de către reclamantă prin ordinul de plată depus la dosar.
Pe aceste considerente instanța a constatat că, în cauză nu este vorba despre o întoarcere a executării silite ci o acțiune în pretenții care își are cauza (temeiul juridic!) în acte fapte și împrejurări ce se circumscriu normelor de dreptul muncii.
Calificarea unui conflict ca având natura juridică a unui conflict de muncă, supus, pe cale de consecință, jurisdicției muncii, depinde de măsura în care acestuia îi sunt aplicabile dispozițiile din legislația muncii. În speță sunt aplicabile dispozițiile art. 256 alin. 1 din C.muncii, în conformitate cu care salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Sumele de bani încasate de pârât în baza Sentinței civile nr. 2241/07.03.2013 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale au reprezentat drepturi salariale rezultate din raporturile de muncă dintre acesta și reclamantă, raporturi guvernate de legislația muncii.
Reclamanta nu a formulat în cauză o acțiune de întoarcere a executării, ci a indicat expres în cuprinsul cererii de chemare în judecată că solicită restituirea unor sume pe care le-a achitat voluntar pârâtului, ce este angajatul său, dar care în prezent sunt nedatorate, instanța neputând proceda la modificarea cererii în condițiile în care partea insistă în soluționarea cererii astfel cum a fost formulată.
Cum potrivit art. 1 lit. n din Legea 62/2011 conflictul de muncă reprezintă conflictul dintre angajați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă sau de serviciu, rezultă că și prezentul litigiu prin care angajatorul solicită restituirea de la angajat a sumelor reprezentând drepturi salariale pe care i le-a achitat voluntar, are natura juridică a unui conflict de muncă.
În privința competenței materiale de soluționare a conflictelor de muncă, instanța a reținut că potrivit art. 208 din Legea 62/2011 conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal.
Față de considerentele expuse mai sus, fiind în prezența unei competențe materiale reglementate de norme de ordine publică, instanța a apreciat că nu este competentă material să soluționeze un conflict de muncă, astfel că a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declina soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Întrucât Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în favoarea căruia s-a declinat competența de soluționare a cauzei și-a declinat la rândul său competența în favoarea prezentei instanței, în temeiul art. 133 alin. 1 pct. 2 N.C.p.c., s-a constatat ivit conflictul de competență între Judecătoria C. și Tribunalul D.– Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, cu privire la soluționarea prezentei cauze.
În temeiul art. 134 N.C.p.c., s-a constatat suspendată de drept judecata cauzei.
În temeiul art. 135 alin. 1 N.C.p.c. s-a înaintat dosarul nr._ al Judecătoriei C. către Curtea de Apel C., instanța superioară comună, în vederea soluționării conflictului.
Soluționând conflictul negativ de competență se constată următoarele:
Conflictul de competență între cele două instanțe a fost generat de natura juridică a litigiului dedus judecății, respectiv conflict de muncă sau o cerere în materia executării.
Raportat la obiectul cererii se constată că petenta a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 2806 lei achitată acestuia, cu titlu de drepturi salariale, ca urmare a pronunțării sentinței nr.2241 din 7 martie 2013 a Tribunalului D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Prin urmare plata efectuată de către reclamantă s-a făcut ca efect al executării hotărârii judecătorești, prin aplicarea art.274 Codul muncii, care conține dispoziții speciale cu privire la executarea hotărârilor pronunțate în primă instanță, în conflictele de muncă, în sensul că acestea sunt executorii, deci, nu cu titlu de plată nedatorată care să atragă aplicarea dispoz. art.256-259 Codul muncii.
Dispozițiile art.256 Codul muncii stabilesc modalitatea de recuperare de la salariați a sumelor nedatorate, procedură aplicabilă în cazul în care nu există un acord între salariat și angajator cu privire la restituirea acestora, situație în care obligația de restituire se va stabili pe cale judecătorească, la instanța competentă să soluționeze conflictul de dreptul muncii, conform art.269 Codul muncii.
Chiar dacă art.256 Codul muncii nu definește noțiunea de „sumă nedatorată”, din interpretarea celorlalte norme privind răspunderea patrimonială a salariatului se deduce că această noțiune are în vedere situația în care, fără a fi reținută vinovăția salariatului, este obligat la restituirea sumelor primite necuvenit, neexistând o justă cauză.
Sumele la care se referă textul de lege arătat, se consideră că au fost achitate pe parcursul executării contractului individual de muncă, în mod nedatorat, datorită de exemplu: a calculării greșite a salariului, acordarea unor sporuri necuvenite etc., deci aceste sume sunt achitate din eroare de către angajator salariatului,în afara unei executări benevole sau silite.
Obligația de restituire din prezenta cauză, deși se referă tot la sume de bani nedatorate, are ca obiect acele sume de bani care nu au fost achitate de către angajator din eroare, deoarece la momentul achitării lor aceste sume erau datorate prin efectul pronunțării sentinței nr.2241 din 7 martie 2013 de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, deci aveau un just temei, executarea acestei hotărâri judecătorești fiind obligatorie.
Sentința civilă nr.2241 din 7 martie 2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a fost modificată în sensul respingerii acțiunii formulate de către intimatul M. R. S., prin admiterea recursului prin decizia nr.6835 din 11 sept.2013 a Curții de Apel C. – Secția I Civilă.
Sumele de bani s-au achitat pârâtului prin executarea de bună voie a sentinței nr.2241 din 7 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Dol, devenind sume nedatorate ca efect al desființării titlului executoriu prin decizia civilă nr.6835/2013 pronunțată de Curtea de Apel C., deci, în situația dată, instituția juridică aplicabilă este cea a întoarcerii executării și nu a restituirii sumelor nedatorate în sensul art.256 Codul muncii.
Chiar dacă, prin desființarea titlului executoriu, sumele deja achitate în baza acestuia au dobândit caracterul unor plăți nedatorate, deoarece nu mai sunt întemeiate pe o justă cauză, nu pot fi considerate sume nedatorate nici în sensul art.254 Codul muncii, care reglementează alte situații juridice, respectiv răspunderea patrimonială a salariaților pentru pagubele produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor, nici conform art.256 Codul Muncii.
Este adevărat că reclamanta a indicat ca temei al acțiunii sale dispozițiile art.256-259 Codul muncii, având în vedere că a considerat că sumele plătite sunt nedatorate, dar din dezvoltarea motivelor acțiunii rezultă fără echivoc plata acestor sume prin executarea de bună voie a unei hotărâri judecătorești, ulterior desființată.
Art.622 Cod pr.civilă prevede ca regulă executarea de bună voie a obligațiilor stabilite prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu, executarea silită intervenind numai în situația refuzului de executare.
Dispozițiile art.724 Cod pr.civilă, cu privire la modalitatea de restabilire a situației anterioare executării nu exclud situația executării de bună voie a obligației, atât timp cât în mod obișnuit executarea unei hotărâri judecătorești se face voluntar, aceste norme având caracter de generalitate.
Mai mult dacă în vechiul cod de procedură (art.4041-4042) se prevedea că întoarcerea executării va putea fi cerută instanței judecătorești competente potrivit legii, ceea ce a generat practica neunitară în sensul că instanța competentă era fie instanța de executare fie cea de drept comun în funcție de natura, obiectul și valoarea litigiului, în actualul cod de procedură civilă norma legală numai lasă loc de interpretări, dispunând expres prin art.724 alin.3 că dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 și 2, cel îndreptățit o va putea cere, pe cale separată, instanței de executare.
Deci, în cauză sunt aplicabile dispoz.art.724 alin. 3 Cod pr.civilă potrivit cărora în situația în care instanța, care a desființat titlul executoriu, nu a dispus restabilirea situației anterioare executării, cel îndreptățit va putea cere pe cale separată instanței de executare întoarcerea executării.
Deși executarea hotărârii judecătorești s-a făcut în mod benevol, cu respectarea dispozițiilor legale prezentate mai sus, este evident că raporturile juridice stabilite în prezenta cauză sunt cele aferente executării, situație în care sunt aplicabile și din punct de vedere al competenței de judecată regulile stabilite în această materie, care prevăd o procedură rapidă.
În considerarea celor de mai sus se constată că față de natura juridică a litigiului dedus judecății competența de soluționare aparține Judecătoriei C. ca instanță de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta . LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE - CFR IRLU SA, cu sediul în București, sector 1, .. 38, în contradictoriu cu pârâtul M. R. S., domiciliat în C., ., jud. D., în favoarea Judecătoriei C..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Iunie 2015.
Președinte, N. D. | ||
Grefier, A. P. |
red.jud.N.D.
Tehn.M.D.4 ex
10.06.2015
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 420/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Succesiune. Decizia nr. 399/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
