Obligaţie de a face. Decizia nr. 420/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 420/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 30309/215/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 420
Ședința publică de la 25 Iunie 2015
Completul compus din:
Președinte: - T. R.
Judecător: - M. L. N. A.
Judecător: - C. R.
Grefier: - S. C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul M. C. împotriva deciziei numărul 127 din data de 23 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul reclamant M. C. personal și asistat de avocat A. S. și consilier juridic F. L. reprezentând-o pe intimata pârâtă ..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat următoarele:
- recursul apare declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 301 Cod procedură civilă;
- motivele de recurs apar comunicate;
- recursul este netimbrat, recurentul reclamant fiind citat cu mențiunea taxei judiciare de timbru în cuantum de 65 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei;
- dosarul se află la primul termen de judecată în această etapă procesuală;
Avocat A. S. a depus la dosarul cauzei împuternicirea avocațială nr._ . O din 15.06.2015, chitanța nr._ - 173 - 0005 din 22.06.2015 privind consemnarea sumei de 70,00 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și chitanța nr. 251 din 25.06.2015 reprezentând onorariu.
Consilier juridic F. L. a depus la dosarul cauzei delegație.
S-a învederat că nu mai sunt cereri de formulat.
Constatând cauza în stare de soluționare, Curtea a acordat cuvântul.
Avocat A. S. pentru recurentul reclamant M. C. a susținut următoarele: s-au formulat trei motive de nelegalitate în recursul declarat și depus la dosar și astăzi, în ședință publică înțelege să invoce un motiv de ordine publică în baza art. 306 alin.(2) Cod procedură civilă vechi și anume înțelege să invoce excepția puterii de lucru judecat a deciziei nr. 590 din 12 mai 2014 dată de tribunal prin care s-a soluționat apelul reclamantului într-o primă fază în dosarul nr._, în recurs; reclamantul a declarat apel; a fost recalificată calea de atac din apel în recurs; a fost declarat împotriva deciziei recurs de către . nu a criticat decizia respectivă pe fond, ci a criticat-o doar prin prisma faptului că a fost pronunțată ca și recurs nu ca apel. Ca atare, în opinia recurentului ceea ce s-a judecat de tribunal pe fondul problemei rămâne.
Instanța a pus în discuție următoarea împrejurare: recurentul reclamant invocă puterea de lucru judecat a deciziei bazat pe faptul că recursul declarat de unitate s-a limitat la împrejurarea că trebuia să judece tribunalul în apel și nu în recurs. Și atunci se susține că anumite aspecte litigioase nefiind de fond, nefiind aduse prin recurs la Curtea de Apel C. au rămas dezlegate de tribunal și că acestea vin și operează cu putere de lucru judecat. Pe cale de consecință a pus următoarea întrebare: dacă este așa se ce aspecte litigioase au mai rămas nedezlegate și care trebuia să le rejudece tribunalul în rejudecare după casare?
Avocat A. S. a răspuns în sensul că nu mai rămânea nici un aspect litigios nesoluționat și atunci trebuia să rejudece în apel și să repete soluția dată în prima fază, doar s-o repete ca instanță de apel nu ca instanță de recurs.
Consilier juridic F. L. reprezentând-o pe intimata pârâtă . a solicitat respingerea excepției ivocate în primul rând întrucât s-a casat cu trimitere și s-a reluat și aspectele au fost cu privire la calitatea de instanță de apel sau de recurs a litigiului; sigur că nu se putea intra să se discute la curte pe fond; a fost un nou complet conform procedurii care s-a pronunțat după ce s-a considerat ca fiind investită ca o instanță de apel, a intrat pe fondul litigiului și a soluționat litigiul. Din punctul său de vedere nu avea cum să repete soluția, apoi în fața acelui complet investit ca instanță de apel, reclamantul nu a ridicat excepția autorității de lucru judecat și consideră că trebuia ridicată și acolo.
Curtea, apreciind admisibilă excepția autorității de lucru judecat invocată de către recurentul reclamant prin apărător, a primit-o, urmând a se pronunța odată cu recursul, după care a acordat cuvântul și pe fond.
Avocat A. S. pentru recurentul reclamant M. C. a susținut că instanța de apel a greșit în aplicarea legii.S-a reținut de către instanța de apel că odată ce s-a făcut o nouă expertiză în dosar la fond, expertiza inițială efectuată de N. G. prin care a evaluat locuința la 12.500 lei și-a pierdut valoarea probatorie, ceea ce este inexact, pentru că valoare probatorie a unei dovezi este dată de lege, nu i se ia valoarea probatorie de către judecător, de către instanță. Și expertiza și contraexpertiza au aceeași valoare probatorie numai că, judecătorul apreciind asupra suficienței sau insuficienței uneia dintre aceste expertize putea să prefere pe una dintre ele, dar motivat. Instanța de fond nu și-a pus această problemă; această problemă a apărut în fața instanței de apel. Deși instanța de fond nu a pus în vedere această situație, a avut în vedere și a preferat a doua expertiză care mărește prețul locuinței de peste două ori, având în vedere că alte locuințe similiare din același cămin au fost evaluate de către expert la valori apropiate.
Instanța a pus următoarea întrebare: prima expertiză evaluează și suprafața corespunzătoare cotelor părți?
Avocat A. S. a răspuns în sensul că prima expertiză a evaluat-o întrucât Legea nr. 82/1992 prevede clar în art. 10 alin. 1-4 că, odată cu locuința se transmite dreptul de proprietate și asupra cotei părți ce revine.
Instanța a pus următoarea întrebare: aceste cote părți din imobil care vor face obiectul exercitării dreptului în modalitatea coproprietății forțate au o valoare economică? Trebuie să se răsfrângă în preț și cum? Prin evaluarea separată a acestora sau pe m.p.?
Avocat A. S. a răspuns în sensul că prin evaluarea globală așa cum a făcut expertul N. G.. A susținut că și primul expert N. G. ca și al doilea P. M. I. au stabilit în prețul total și valoarea cotelor părți din părțile de folosință comună. Amândoi au stabilit la prețul pieței.
La interpelarea instanței în sensul cum se explică diferența foarte mare între cele două expertize, a susținut că expertul P. M. I. a evaluat separat părțile de folosință comună și le-a dat aceeași valoare ca și locuința locuință.
A mai susțint că, a doua problemă de nelegalitate se referă la norme de procedură. La data expertizării locuinței de către cel de-al doilea expert, consideră că nu s-a expertizat potrivit prevederilor legale în materie cu privire la citare, respectiv recurentul reclamant a fost citat sau convocat în vederea efectuării expertizei nu cu cel puțin 5 zile înainte ci cu 3 zile astfel că nu s-a putut face expertiza în interiorul locuinței dat fiind faptul că persoana convocată nu era în localitate.
În ceea ce privește cel de-al treilea motiv a susținut că se regăsește în susținerile anterioare.
Concluzionând a solicitat într-o primă teză admiterea recursului, casarea deciziei recurate și reluarea judecății pentru a se face expertiza în mod regulat și într-o a doua teză, admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei tribunalului, admiterea apelului, schimbarea sentinței pronunțată de Judecătoria C. în sensul omologării raportului de expertiză întocmit de expertul N. G. la prețul de 12.335 lei și obligarea pârâtei să vândă locuința la prețul respectiv.
A solicitat acordarea de cheltuieli de judecată în ceea ce privește teza a doua.
Consilier juridic F. L. reprezentând-o pe intimata pârâtă . a solicitat respingerea recursului pe care-l consideră netemeinic și nelegal și pe cale de consecință menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală.
La interpelarea instanței a învederat că sunt 63 de camere, cu majoritatea locatarilor s-au înțeles și au fost vândute; șapte au fost litigiile care au avut același obiect, se contestă, se contestă acea valoare pentru că a intervenit modificarea legii în sensul ca aceste camere de cămin să fie vândute la nivelul pieței.
Instanța a solicitat exprimarea unui punct de vedere față de susținerea recurentului reclamant în sensul că ambii experți, și N. G. și P. M. I. stabilesc la prețul de piață, deci nu mai este problema cu art. 61 modificat prin 211, că ar veni această diferență de preț din împrejutatea potrivit căreia cotele părți ar fi fost evaluate separat.
Consilier juridic F. L. a susțint că nu este așa.
Instanța a pus următoarea întrebare: în oferta inițială de vânzare cât a fost evaluat apartamentul.
Avocat A. S. a răspuns în sensul că până în 12.000 lei.
Consilier juridic F. L. a răspuns în sensul că 150, respectiv 160 în funcție de etaj.A susținut că aceea a fost o ofertă limitată, un termen, o ofertă care a avut în vedere mai multe considerațiuni, unitatea nu era ținută să dea cu prețul acela.
Instanța a pus următoarea întrebare: cu privire la expertiză, cum este corect să fie evaluată locuința, care este calculul corect?
Consilier juridic F. L. a răspuns în sensul că nu este real întrucât expertul N. G. nu a stabilit valoarea cotelor părți, pe când expertul P. M. I. le-a inclus, ca și ceilalți experți, și le-a evaluat corect.
Referitor la nulitatea expertizei a susținut că, în ce privește convocarea, consideră că tribunalul a lămurit corect, termenul de 3 zile înainte de data stabilită pentru efectuarea expertizei este un termen rezonabil.
A mai susținut că n-ar fi nici echitabil, nici moral și nici legal ca recurentul reclamant, vis a vis de toți ceilalți care au camere identice, să se considere că prețul pieței camerei acestuia este de 12.000 lei, iar ceilalți ă plătească 350.000 pe cameră.
Concluzionând a solicitat respingerea recursului.
A învederat că nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Avocat A. S. a susținut că în Legea 85/1990 și Decretul lege 65/1990 este stabilit prețul pieței, cu aproximație la 2300 lei / m.p. suprafață construită, funcție de mărimea locuinței – o cameră, două camere, trei camere. În acest preț se include și prețul sau contravaloarea spațiilor de folosință comună, pentru că este ilogic să evaluezi la 2300 m.p pe care- l deții efectiv în interiorul locuinței și aceeași valoare să aibă și casa scării, hol, casa liftului. Asta a aplicat expertul P. M. I..
Consilier juridic F. L. a susținut că nu se face referire numai la hol, este vorba de baie comună, bucătărie comună, debarale comune, acoperiș, inclusiv teren 21 m.p. corespunzător garsonierei respective, la apartamente bineînțeles dublându-se; nu este numai holul.
La interpelarea instanței s-a învederat că amprenta la sol a clădirii este de 400 m.p.
Avocat A. S. a susținut că această suprafață împărțită la fiecare locatar este mai mică decât locuința.
Consilier juridic F. L. a susținut că are 16 m .p. camera, iar terenul aferent este de 21 m.p. pentru că acolo este și o parcare imensă.
Avocat A. S. a susținut că terenul se ia în condițiile art. 37 fost 36 alin. (2) din Legea fondului funciar, respectiv determinarea, măsurarea, dar fără plata contravalorii acestuia.
Consilier juridic F. L. a răspuns, la interpelarea instanței, că intimata nu a rămas proprietar pe teren după înstrăinarea întregului . comuncă.
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată următoarele
Prin sentința civilă nr._/03.12.2013 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul M. C. în contradictoriu cu pârâta .>
A fost omologat raportul de expertiză în specialitatea construcții civile întocmit de expert P.-M. I..
A fost obligată pârâta să vândă reclamantului locuința situată în C., .. 28, . nr.2) jud. D., la prețul de piață de_,72 lei stabilit conform raportului de expertiză.
A fost respinsă cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
In fapt, la data de 29.08.2011 reclamantul M. C. a încheiat cu pârâta . contract de închiriere înregistrat sub nr.155 si depus la dosar la f.6, contract ce are ca obiect locuința compusă dintr-o cameră situată în blocul Cămin al . ..28, cam. 9 pentru o perioada de un an cu drept de prelungire prin acordul părților.
La împlinirea termenului prevăzut în contractul de închiriere nr.155/2011 reclamantul chiriaș a rămas în continuare în locuință cu aprobarea proprietarului a rămânerii și menținerea obligației chiriașului de a achita chiria în cuantumul prevăzut în contract. Față de această împrejurare, instanța a apreciat că între părți a operat o prelungire a contractului inițial, prin tacita relocațiune, astfel cum prevede art. 1437 C.civ. din 1864 aplicabil conform art. 3 din Legea nr. 71/2011.
Cum locatorul nu a notificat concediul înainte de expirarea termenului prevăzut în contract, iar locatarul a continuat a rămâne fiind lăsat în posesie, instanța a constatat că și în prezent între părți există un contract de închiriere valabil încheiat fără termen.
Instanța a mai reținut, din înscrisurile depuse la dosar că locuința face parte din fondul locativ al pârâtei, iar la data de 06.04.2012, pârâta a hotărât vânzarea locuințelor din fondul locativ persoanelor care au calitatea de chiriaș.
La data de 03.05.2012 prin cererea înregistrată la nr. 47 (fila 43 dosar), reclamantul a solicitat pârâtei cumpărarea locuinței situată în C., .. 28, ., la prețul prevăzut de legislația în vigoare.
Prin adresa nr. 58/2012, pârâta l-a invitat pe reclamant la conciliere pentru lămurirea situației contractului de închiriere și a datoriei pe care reclamantul o avea față de pârâtă, ca răspuns la cererea privind vânzarea locuinței mai sus menționate. Părțile nu au ajuns la un acord, deoarece, așa cum au învederat în fața instanței și cum a arătat reclamantul în cerere nu s-au înțeles asupra prețului.
Potrivit dispozițiilor art. 7 Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe si spatii cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrala sau in rate a prețului, in condițiile Decretului - Lege nr. 61/1990 si ale Legii nr. 85/1992.
Instanța a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 7 Legea nr. 85/1992, pentru apartamentul din imobilul situat în C., .. 28, județul D., fiind o locuință construita din fondurile statului si din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, având destinația de locuință de serviciu.
Potrivit art.7 din Legea nr. 85/1992 „evaluarea și vânzarea locuințelor prevăzute la alin. 1 și 2 și la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienții de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preț indexat în funcție de creșterea salariului minim brut pe țară la data cumpărării, față de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992. Beneficiază de prevederile alin. 1 și chiriașii care nu sunt angajații unităților proprietare".
Instanța a reținut din analiza acestui text de lege că obligația de a vinde locuința intervine atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: locuința sa fie construita din fondurile unităților economice sau bugetare de stat până la . Legii nr. 85/1992; solicitantul să fie titular al contractului de închiriere, putând fi sau nu angajat al unității proprietare; locuința sa nu facă parte din categoria celor de intervenție, în sensul dispozițiilor art. 7 alin. 7 din Legea nr. 85/1992.
Legea nu condiționează obligativitatea vânzării de existenta unui contract de închiriere valabil încheiat la data intrării sale în vigoare, de acest moment fiind condiționata doar situația locuințelor, care, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 din lege, au fost "construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a legii".
Așadar, obligația de vânzare a acestor imobile este una in rem, în raport cu natura obiectului (locuința construita din fondurile unităților economice sau bugetare, până la data intrării în vigoare a legii) si nu o obligație in personam, derivată din calitatea de chiriaș la data intrării în vigoare a legii.
Ca urmare, pentru a beneficia de dispozițiile Legii nr. 85/1992, solicitantul trebuie sa aibă calitatea de chiriaș în momentul realizării acordului de voința (data înaintării cererii de cumpărare), si nu la data intrării în vigoare a legii.
De asemenea, legea nu condiționează obligativitatea vânzării de calitatea titularului contractului de închiriere de a fi sau nu angajat al unității proprietare.
În speță, instanța a constatat îndeplinite toate aceste condiții, apartamentul închiriat de reclamant fiind o locuința ce intră sub incidența Legii nr. 85/1992 .
Instanța a avut în vedere însă și faptul că Legea 85/1992 a fost modificată prin legea 244/2011, potrivit căreia art. 16 din legea 85/1992 are, în prezent, următorul conținut:" Valoarea de vânzare a locuinței se calculează raportat la prețul pieței de către un expert autorizat, în condițiile legii."
Totodată art. II din actul normativ sus menționat prevede că: "Locuințele ce fac obiectul Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru care la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt în curs de derulare procedurile de vânzare, se vând la prețul stabilit de reglementările în vigoare la data începerii procedurii de vânzare."
În aplicarea art. II din Legea nr. 244/2011 de modificare a Legii nr. 85/1992 potrivit căruia " Locuințele ce fac obiectul Legii nr. 85/1992 se vând la prețul stabilit prin reglementările in vigoare la data începerii procedurii de vânzare", iar în speță procedura de vânzare a locuinței în litigiu a început prin cererea ce a formulat-o la 03.05.2012, iar nu de la data luării hotărârii de a vinde ori la data evaluării de către pârâtă a acestor apartamente.
Chiar și oferta de vânzare făcută de pârâtă s-a făcut la data de 06.04.2012, deci tot după . Legii 244/2011, lege ce a fost publicată în MO la data de 14 dec 2011.
Nu se pot lua în calcul formalitățile prealabile demarării procedurii de vânzare – întocmirea documentației cadastrale, înscrierea în cartea funciară, evaluarea locuinței, întrucât inițierea procedurii de vânzare presupune un acord de voință al părților contractante și nu poate include formalități care sunt lăsate în sarcina unei singure părți.
Prin urmare, instanța a constatat că în speță pârâta poate fi obligată la vânzarea locuinței în litigiu către reclamant, dar în ceea ce privește prețul vânzării acesta este prețul pieței și se calculează de către un expert autorizat.
În acest sens, instanța a dispus în cauza doua expertize tehnice in specialitatea construcții civile.
Astfel, in primul raport expert N. G. a stabilit o valoare de_ lei pentru camera nr. 9 ce face obiectul acestui dosar, iar prin cel de-al doilea raport expertul P. M. I. a stabilit o valoare de_,72 lei.
Instanța a omologat în cauză cel de-al doilea raport de expertiză întrucât valoarea stabilită în acesta este apropiată de valoarea celorlalte apartamente existente în același imobil și care au făcut obiectul altor dosare aflate pe rolul Judecătoriei C. în care au fost pronunțate hotărâri definitive si irevocabile.
De altfel, prețul stabilit în speță de_,72 lei este apropiat de cele fixate pentru locuințe similare –_ lei, f. 40-42,_ lei, f. 79-81;_ lei, f.82-84;_ lei, f.115-117.
Astfel, valoarea de_.72 lei se încadrează în valorile bunurilor tranzacționate în imobil, valori care oscilează între_ lei și_ lei, conform contractelor de vânzare cumpărare încheiate între pârâtă și terțe persoane, la același etaj și suprafețe de calcul identice.
Pentru aceste considerente, întrucât raportul întocmit de expert P. M. I. se coroborează cu celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei respectiv hotărâri judecătorești date in cauze similare, contracte de vânzare cumpărare încheiate pentru imobile similare si rapoarte de expertiză întocmite pentru imobile similare, instanța a omologat raportul de expertiza întocmit de expert P. M. I. si a înlătură raportul întocmit de expert N. G., care a stabilit o valoare cu mult mai mica decât valoarea celorlalte imobile similare fără a oferi argumente în acest sens.
In ceea ce privește obligarea pârâtei la plata unei amenzi civile instanța a reținut că potrivit art. 580 indice 3 din Codul de procedura civila din 1865 "în cazul în care debitorul unei astfel de obligații nu și-o îndeplinește, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, în urma sesizării de către creditor a instanței, prin obligarea la plată, în favoarea statului, a unei amenzi civile, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu."
Aplicarea amenzilor cominatorii nu semnifică o executare silită propriu-zisă, ci constituie un mijloc de constrângere indirectă a debitorului, prin intermediul patrimoniului său, pentru a executa în natură obligația cu caracter strict personal pe care și-a asumat-o, constrângere ce se exercită însă în cadrul unei proceduri execuționale.
In decizia nr. 3/17.01.2011 pronunțată de ICCJ într-un recurs în interesul legii instanța supremă a statuat că legiuitorul a introdus textul sus-menționat în cartea a V-a a Codului de procedură civilă, intitulată „Despre executarea silită“, la cap. VI ce vizează predarea silită a bunurilor și executarea silită a altor obligații de a face sau de a nu face, respectiv în secțiunea a IV-a a acestui capitol, intitulată „Executarea silită a altor obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face“ și întrucât prin dispozițiile art. 5803 din Codul de procedură civilă, legiuitorul nu a stabilit altfel, rezultă că a înțeles că această procedură execuțională să se desfășoare cu respectarea prevederilor conținute de normele cu caracter general, aplicabile tuturor modalităților și formelor de executare silită, prevederi cum sunt cea referitoare la încuviințarea executării silite de către instanța de executare, înscrisă în art. 3731 alin. 1 din Codul de procedură civilă, și cea referitoare la comunicarea somației către debitor, conținută de art. 387 alin. 1 din același cod, pentru a putea fi începută executarea.
Împrejurarea că în cuprinsul art. 5803 din codul de procedură civilă nu se menționează că debitorul trebuie mai întâi somat și după aceea se poate cere aplicarea amenzii cominatorii se explică prin dorința legiuitorului de a evita repetabilitatea inutilă, în condițiile în care o astfel de mențiune este înscrisă în art. 387 din acest cod, ce are caracter de normă generală pentru întreaga materie a executării silite, în art. 572 a codului, ce are caracter de normă generală în materie de predare silită a bunurilor și executare silită a altor obligații de a face sau de a nu face, precum și în art. 5802 din același cod, ce are un astfel de caracter față de textele prin care este reglementată executarea silită a altor obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face.
Așadar, pentru ca pârâta să poate fi obligată la plata unei amenzi civile este necesar ca împotriva acesteia să existe un titlu executoriu, respectiv o hotărâre definitivă și irevocabilă, pârâta să nu își fi îndeplinit obligația de bună voie, iar reclamantul să fi declanșat procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă.
In aceste condiții, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a fi obligată pârâta la plata unei amenzi civile.
De asemenea, instanța a apreciat că nu se impune notarea interdicției de înstrăinare la OCPI, neexistând temei de drept pentru acest lucru. Instanța a apreciat că prin notarea unei asemenea interdicții este afectat dreptul paratei de a dispune in mod liber de imobilul proprietatea sa, ceea ce nu poate fi admis cu atât mai mult cu cât în speță nu este vorba de un litigiu referitor la dreptul de proprietate asupra imobilului ce face obiectul cauzei.
Față de aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea și pârâta a fost obligată să vândă reclamantului locuința situată în C., .. 28, . nr.2) jud. D., la prețul de piață de_,72 lei stabilit conform raportului de expertiză.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, instanța, având în vedere disp. art 274 și urm C.p.c., a respins cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată deoarece procesul a fost generat de atitudinea acestuia care a refuzat oferta de vânzare a pârâtei pentru locuință, ofertă care respecta prevederile legii 85/1992 modificată prin legea 244/2011, iar prețul solicitat era chiar mai mic decât valoarea locuinței stabilită de expert în prezenta cauză.
Împotriva sentinței civile nr._/03.12.2013 a formulat apel reclamantul M. C., calificat ulterior ca fiind recurs prin încheierea din 14.04.2014, prin care a solicitat modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei să-i vândă locuința la prețul de 12.235 lei, stabilit prin raportul de expertiză întocmit de expert N. G..
În esență, recurentul a arătat că raportul de expertiză întocmit de P. M. I., omologat de prima instanță, este lovit de nulitate întrucât citarea pentru efectuarea expertizei nu a fost făcută cu respectarea condițiilor procedurale prevăzute de art.208 alin.1, art.205 alin.1 și art.88, 89 alin.1 C.proc.civ. Astfel, cartea poștală recomandată trimisă de expert a fost înmânată la data de 07.10.2013 iar expertiza s-a întocmit la data de 10.10.2013, deci cu nerespectarea termenului prevăzut de art.89 alin.1 C.proc.civ. Acest viciu de procedură nu a fost acoperit nici prin prezența personală sau prin mandatar. În nici un înscris nu se specifică ora la care s-a făcut constatarea la fața locului, nici în convocare, nici în procesul-verbal întocmit la fața locului și nici în raportul de expertiză depus la 11.10.2013. Deși a solicitat telefonic expertului să amâne efectuarea constatării la fața locului la o dată ulterioară, nefiind în țară, expertul a procedat la efectuarea expertizei.
În continuare, recurentul a arătat că instanța i-a respins obiecțiunile efectuate la raportul de expertiză întocmit de expert P. M. I., obiecțiuni care vizau în principal, modul de stabilire a prețului tehnic al locuinței, acesta luând în calcul și alte suprafețe decât suprafața utilă a locuinței, ceea ce a condus la stabilirea unui preț de piață eronat. Astfel, expertul a inclus în suprafața utilă a locuinței și cota parte indiviză din spațiile de folosință comune, încălcând astfel prevederile Decretului-Lege nr.61/1990 și ale Legii nr.114/1996. Expertul a aplicat un indice de actualizare a prețului pentru care nu există temei legal și în mod greșit instanța de fond a ținut cont de faptul că valoarea stabilită este apropiată de valoarea apartamentelor existente în același imobil și care au făcut obiectul altor dosare aflate pe rolul Judecătoriei C.. Aceste hotărâri nu au fost puse în executare întrucât creditorii nu cumpără la prețul astfel stabilit.
Recurentul a solicitat proba cu înscrisuri și expertiză tehnică.
Anexat recursului a depus un set de hotărâri judecătorești pronunțate în cauze similare, (filele 14 -28).
Deși legal citată intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare în cauză.
Prin decizia nr.590 din 12 mai 2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a admis recursul declarat de reclamantul M. C., cu domiciliul în C., .. 28, ., județul D., împotriva sentinței civile nr._/03.12.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/_, în contradictoriu cu pârâta . sediul în C., .. 86, județul D.. S-a modificat sentința civilă recurată în sensul că: S-a admis în tot acțiunea și s-a omologat raportul de expertiză întocmit de expert N. G.. A fost obligată pârâta să vândă imobilul la prețul de_ lei. A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1152 lei reprezentând cheltuieli de judecată în fond și la 566,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Împotriva deciziei a formulat recurs pârâta ., criticând-o pentru nelegalitate, deoarece în mod greșit s-a soluționat calea de atac a recursului în loc de apel cu toate că obiectul acțiunii nu este evaluabil în bani raportat la natura dreptului dedus judecății.
Critica formulată a fost apreciată ca întemeiată având în vedere următoarele considerente:
Raportat la obiectul dedus judecații cu care a fost investită instanța s-a constatat că acesta nu este constituit de obligația de a vinde a . către chiriașul solicitant, M. C., aceasta fiind recunoscută de către societatea pârâtă în condițiile Legii nr.85/1992.
Tocmai în executarea acestei obligații de vânzare prevăzută de legea specială societatea a efectuat și o ofertă de vânzare către locatarii cu contracte de închiriere în Căminul de nefamiliști situat în C. (fila 9 dosar fond) și la 10 mai 2012 a făcut cunoscută reclamantului situația contractului său de închiriere sub aspectul termenului de închiriere și al datoriilor pe care acesta le avea pentru cheltuielile de întreținere.
Obligația de vânzare a locuințelor construite din fondul unităților economice sau bugetare de stat este o obligație in rem așa cum s-a stabilit prin RIL 5/2008, considerându-se că legea a instituit o limitare a autonomiei de voință, în sensul că pentru a beneficia de dispoz. Legii nr.85/1992, republicată, nu le impune decât ca solicitantul să aibă calitatea de chiriaș în momentul realizării acordului de voință.
Prin Legea nr.85/1992 locuințele care fac obiectul acesteia s-au vândut în condițiile Dec.-Lege nr.61/1990 și a respectivei legii (art.1), ulterior prin Legea nr.244/2011 prin art.I modificându-se dispoz. art.16 în sensul că valoarea de vânzare va fi cea calculată de un expert autorizat în condițiile legii, art.II precizând că locuințele care fac obiectul legii pentru care la data de 17 dec.2011 sunt în curs de derulare procedurile de vânzare, se vând la prețul stabilit de reglementările în vigoare la data începerii procedurii de vânzare.
Art.7 din Legea nr.85/1992, republicată a stabilit în conținutul său modalitățile de vânzare a respectivelor locuințe.
Litigiul de față a fost generat nu de refuzul de vânzare a locuinței ci de temeiul legal de efectuare a calculului prețului de vânzare, respectiv art.7 alin.1 și 4 din Legea nr.85/1992 sau art.16 din aceeași lege.
Din conținutul acțiunii a rezultat fără echivoc că acesta constituie obiectul litigiului dedus judecății, iar instanțele de judecată în soluționare s-au pronunțat în funcție de temeiul legal de efectuare a calculului prețului de vânzare.
S-a constatat că din punctul de vedere al stabilirii temeiului legal de calcul, deși finalitatea are caracter patrimonial, nu se poate considera că această acțiune are caracter patrimonial care să atragă competența de atribuțiune a instanței în funcție de valoare, deoarece la momentul investirii instanței, momentul decisiv în stabilirea competenței materiale de judecată, nu se cunoștea valoarea de vânzare-cumpărare a locuinței, aceasta urmând să fie stabilită de instanță ulterior hotărârii asupra modalității legate de calcul.
Prin urmare determinarea competenței este legată de pretenția principală care este obligație de a face și nu de cererea subsecventă a stabilirii cuantumului prețului, care nu este de natură a aduce modificări în ceea ce privește investirea instanței. Câtimea prețului poate să fie mai mică sau mai mare de 100.000 lei, obiect valoric care ar determina calea de atac permisă de lege în condițiile art.2821 Cod pr.civilă, or această valoare poate fi precizată numai la momentul finalizării judecății și nu la momentul investirii instanței, obiectul principal atrăgând deci ambele căi de atac prevăzute de lege.
În acest context, raportat și la dispoz. art.84 Cod pr.civilă s-a constatat că în speța dedusă judecății căile de atac sunt cea a apelului și respectiv recursului și în atare situație făcând aplicarea dispoz. art.304 pct.1 Cod pr.civilă rap. la art.312 Cod pr.civilă, s-a admis recursul, s-a casat decizia civilă și s-a trimis cauza spre soluționarea apelului la Tribunalul D..
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului D.-Secția I Civilă sub nr._, cu prim termen la data de 24.11.2014, dispunându-se citarea părților.
Prin decizia numărul 127 din data de 23 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul numărul_ s-a respins apelul declarat de declarat de pârâta ., cu sediul în C., ..86, județul D., împotriva sentinței civile nr._/03.12.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. C., domiciliat în C., ..28, ., județul D..
Pentru a decide astfel, instanța a reținut:
Așadar, Codul de procedură civilă (art. 208) face precizarea că, sub sancțiunea nulității, în situația când este necesară o lucrare la fața locului, expertul are obligația de a cita părțile prin carte poștală recomandată, indicând ora și ziua, neexistând altă obligație.
Articolele de lege menționate în cuprinsul cererii de apel nu sunt aplicabile în cazul expertizelor întrucât acestea nu se referă la modul de citare prin corespondență. Orice act de procedură are o finalitate iar o interpretare formalistă ar fi de natură să schimbe menirea pentru care există acest articol.
În speță, nu s-ar putea reține criticile recurentului privind neregularitatea raportului de expertiză întrucât nu rezultă o vătămare procesuală a acestuia de natură a atrage nulitatea, de vreme ce expertul a îndeplinit procedura de convocare a părților, într-un termen rezonabil astfel încât părțile să poată fi prezente.
Nici lipsa menționării orei de convocare nu are relevanță asupra valabilității raportului de expertiză contestat, de vreme ce nefiind în țară, indiferent pentru ce oră s-ar fi făcut convocarea, recurentul ar fi fost în imposibilitate obiectivă de a se prezenta.
Oricum scopul convocării a fost îndeplinit întrucât recurentul a luat la cunoștință de intenția și data la care urma a fi efectuată expertiza, discutând telefonic cu expertul judiciar desemnat și în măsura în care ar fi avut o conduită diligentă în ceea ce privește exercitarea drepturilor și obligațiilor procesuale, ar fi putut să-și asigure prezența la data efectuării expertizei, prin mandatar.
Nu a fost apreciată ca întemeiată nici critica referitoare la respingerea de către instanța de fond a cererii pârâtului de efectuare a unei a treia expertize tehnice în cauză, date fiind concluziile diferite la care au ajuns cei doi experți care au efectuat expertize în cauză.
Raportul de expertiză întocmit de expert Nicolescut G. nu a mai fost avut în vedere de instanța de fond în ansamblul materialului probator, întrucât și-a pierdut valoarea probatorie prin încuviințarea în cauză a unei noi expertize tehnice în condițiile art. 212 alin. 1 C.proc.civ. atunci când instanța, la solicitarea reclamantului, considerându-se nelămurită de prima expertiză a dispus efectuarea unei noi expertize de către expert P. M. I.. În consecință, în mod corect instanța de fond a respins ca nefiind utilă cauzei cererea pârâtului de efectuare a unei noi expertize, motivată de existența unor contradicții între concluziile celor doi experți.
Nu a fost întemeiată nici critica ce vizează raportul de expertiză întocmit de expert P. M. I., respectiv modul de calcul al prețului tehnic al locuinței.
Potrivit art. 10 alin. 1 și 5 Legea nr. 85/1992, în cazul în care într-o clădire sunt mai multe locuințe și spații cu altă destinație, o dată cu dreptul de proprietate asupra acestora se dobândește și dreptul de proprietate pe cote-părți de construcții și instalații, precum și asupra dotărilor care, prin natura lor, nu se pot folosi decât în comun, acest drept determinându-se pe cote, proporțional cu suprafața construită a locuințelor și a spațiilor cu altă destinație.
Din aceste dispoziții legale reiese faptul că odată cu dreptul de proprietate asupra locuinței se dobândește și dreptul de proprietate în cote-părți asupra spațiilor comune, a instalațiilor comune, aflate în coproprietatea comună forțată și perpetuă a tuturor proprietarilor de locuințe dintr-un . care nu ar fi posbilă utilizarea normală a unei locuințe aflate într-un condominiu.
D. urmare, este normal ca odată cu cumpărarea unei locuințe să fie dobândită și cota-parte aferentă din dreptul de proprietate comună asupra spațiilor comune și instalațiilor comune, destinate utilizării normale a proprietății individuale. Astfel, prețul locuinței trebuie să includă și valoarea cotei-părți din dreptul de proprietate asupra spațiilor comune, motiv pentru care în mod corect la stabilirea prețului de vânzare a locuinței s-a luat în calcul și suprafața cotei-părți din spațiile comune. În justa soluționare a cauzei se impunea ca pentru stabilirea prețului real al locuinței expertul să aibă în vedere dispozițiile legale susmenționate, prin determinarea valorii camerei de locuit și menționând cota-parte ce-i revine reclamantului din spațiile comune în raport de care să precizeze cuantumul valoric al acestora.
Prin prisma celor de mai sus, soluția instanței de fond care a omologat raportul de expertiză tehnică întocmit de expert P. M. I. și a obligat pe reclamantă să vândă pârâtului locuința la prețul stabilit de acesta, cu luarea în considerare și a valorii cotei-părți din spațiile comune, a fost apreciată ca legală și temeinică.
Față de cele arătate mai sus, în temeiul art. 296 C.proc.civ., tribunalul a respins apelul formulat, menținând sentința apelată ca fiind legală și temeinică.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând în conformitate cu dispoz. art.304 pct. 5 și 9 C.pr.civilă admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului, cu consecința desființării sentinței civile și pe fond admiterea acțiunii, omologarea raportului de expertiză efectuat de către expert N. G. și obligarea pârâtei . să-i vândă locuința la prețul de piață stabilit de acesta în sumă de_ lei, iar în subsidiar solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
A arătat că prin efectuarea unei contraexpertize, prima expertiză nu-și poate pierde forma probantă, însă judecătorul, apreciind asupra insuficienței probatorii a acesteia în raport de contraexpertiză a înlăturat-o dar motivat.
Instanța de fond nu a considerat că expertiza efectuată de expert N. G. și-a pierdut valoarea probatorie prin încuviințarea în cauză a unei noi expertize tehnice, cum greșit a afirmat instanța de apel, ci a înlăturat-o pe considerentul că prin aceasta s-a stabilit o valoare mai mică decât valoarea celorlalte imobile, fără a oferi argumente în acest sens.
Potrivit legii, contraexpertiza este un mijloc de probă concretizat într-o nouă expertiză cerută de partea din proces nemulțumită de felul în care a fost efectuată expertiza admisă și ordonată de instanță la cererea celeilalte părți.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs arată că, atât la fond cât și în apel a invocat nelegala citare a apelantului la efectuarea expertizei de către expert P. M. I. și deci nulitatea raportului de expertiză efectuat de acesta.
A invocat faptul că nu a fost legal citat pentru efectuarea măsurătorilor la fața locului arătând că nu a fost citat cu cel puțin 5 zile înainte de efectuarea expertizei nefiind prezent personal sau prin mandatar, fiind plecat din țară și în imposibilitate de a se prezeneta sau de a mandata pe cineva.
Susține că ambele instanțe au nesocotit prev. art. 208 (1) și art. 205 (1) C.pr.civilă, astfel că expertiza omologată de instanță apreciază că este lovită de nulitate, potrivit art.105 alin.(2) teza I C.pr.civilă, iar sancțiunea nulității acestuia poate afecta și sentința.
Ultimul motiv de apel se referă la stabilirea prețului locuinței apreciind că includerea spațiilor de folosință comună în prețul locuinței este făcută peste prevederile legale în materie, încălcându-se dispoz. art.2,14, anexa 1 D-L 61/1990 și a dispoz. Lg. 114/1996.
Instanța de apel a considerat în mod greșit că prețul tehnic al locuinței, ce stă la baza stabilirii prețului de piață al acesteia, cuprinde și cota parte aferentă dreptului de proprietate comună asupra spațiilor comune și instalațiilor comune, destinate utilizării normale a proprietății individuale. S-a aratat ca dobândirea dreptului de proprietate asupra spațiilor ce nu fac parte din suprafața utilă a locuinței are loc prin efectul legii, nefiind posibilă înțelegerea părților cu privire la această chestiune.
Legea nr. 14/1996 – legea locuinței, definește suprafața utilă și suprafața construită a locuinței și potrivit acesteia suprafața utilă a locuinței cuprinde numai suprafețele încăperilor din interiorul locuinței, iar părțile de folosință comună, spălătorii, uscătorii, casa scărilor, casa liftului, grosimea zidurilor etc. sunt cuprinse în suprafața construită a locuinței.
Recursul este fondat.
Cât privește motivul de ordine publică invocat de către apărătorul reclamantului oral, cu ocazia acordării cuvântului pe fond, în conformitate cu dispoz. art.306 alin.2 C.pr.civilă relativ la puterea lucrului judecat a sentinței civile nr. 590/12.05.2014, dosarul nr._, prin care s-a soluționat apelul, se constată că este neîntemeiat.
Se reține că în cadrul aceleiași cauze prezente, dar în alt ciclu procesual, prin sentința nr.590/12.05.2014 a Tribunalului D. pronunțată în dosarul nr._ s-a admis recursul reclamantului, s-a modificat sentința civilă, în sensul că s-a admis în tot acțiunea și s-a omologat raportul de expertiză întocmit de expert N. G., fiind obligată pârâta să vândă imobilul la prețul de 12.665 lei.Ulterior, prin dec.civilă nr. 1288/09.09.2014 a Curții de Apel C. s-a admis recursul pârâtei împotriva deciziei civile de mai sus, s-a casat decizia civilă și a fost trimisă cauza spre soluționarea apelului la Tribunalul D..
Prin urmare, se discută despre o hotărâre ce a fost casată în totalitate și orice altă susținere din partea apărătorului reclamantului, sub aspect procedural, cu consecința păstrării soluției initiale este neîntemeiată, chiar dacă recursul intimatei a vizat doar aspecte de ordin procedural și nu de fond și s-a admis ca atare, câtă vreme dispoz. art. 311 alin. 1 C.pr.civilă prevăd în mod expres faptul că hotărârea casată nu are nicio putere.
De altfel, orice critică din recurs care tinde spre casare și reluare a judecății în apel cu o compunere legală este limitată, prin forța împrejurărilor la un singur aspect, acela al greșitei calificări a căii de atac și a greșitei compuneri, și orice critică pe fond este inutilă de vreme ce se tinde la casare și reluarea judecății în apel.
Prioritate în examinare are critica din apel referitor la motivele de nulitate a raportului de expertiză întocmit de către expert tehnic inginer P. M. I., recurentul reclamant invocând nelegala sa citare la efectuarea expertizei.
Curtea constată faptul că expertul a convocat părțile pe data de 10.10.2013, scrisoarea recomandată de convocare a părților purtând data de 07.10.2013( când a fost primită de către destinatar, reclamantului.
În cauză nu sunt aplicabile dispoz. art. 205 C.pr.civilă care prevăd „(1) Dispozițiile referitoare la citare, aducerea cu mandat și sancționarea martorilor care lipsesc sunt deopotrivă aplicabile experților. (2) Dacă expertul nu se înfățișează, instanța poate dispune înlocuirea lui, întrucât aceste dispoziții se referă la actele de procedură ce privesc strict persoana expertului cu părțile în raporturile cu instanța și nu actele de procedură desfășurate de expert, expertizele pe care le efectuează.,, ,intrucat aceste dispozitii legale se refera la actele de procedura ce privesc strict persoana expertului in raporturile cu instanta si nu actele in procedura desfasurarii expertizei pe care le efectueaza expertul cu partile.
Potrivit art. 208 C.pr.civilă, „Dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părților prin carte poștală recomandată, cu dovada de primire, arătând zilele și orele când începe și continuă lucrarea. Dovada de primire va fi alăturată lucrării expertului.,,
Aceste dispoziții legale nu trebuie privite, interpretate și analizate în singular, tocmai prin folosirea de către legiuitor a sintagmei” citarea părților”, ci în coroborare cu dispoz. art. 89 alin. 1 C.pr.civilă teza 1- aplicabile ca atare în speță – și care prevăd că, citația, sub pedeapsa nulității, va fi înmânată părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată.
Față de cele ce preced prin analogie, recurentul reclamant se impunea a fi citat în mod corespunzător de către expert, cu cel puțin 5 zile înaintea termenului stabilit pentru expertiză, termen ce nu a fost respectat în cauză, așa cum s-a arătat.
Potrivit art. 861 alin. 1 C.pr.civilă, comunicarea cererilor și a tuturor actelor de procedură civilă se va face, din oficiu, prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și prin agenți ori salariați ai altor instanțe, în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul, iar conform art. 3 a aceluiași articol - în cazul în care comunicarea potrivit alin.1 nu este posibilă, aceasta se va face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.
Așadar, nu sunt înlăturate regulile privind citația, în situația în care aceasta se face prin corespondență. Însăși actul procedural al citației este o corespondență, astfel încât susținerile instanței de apel în această privință sunt neîntemeiate.
Procedura citării și comunicării actelor de procedură este o instituție fundamentală a procesului civil, fiind menită să contribuie la asigurarea înfăptuirii principiului dreptului la apărare, precum și a principiului contradictorialității.
Nerespectarea dispoz. art. 89 C.pr.civilă de a se înmâna citația cu cel puțin înainte de 5 zile de catre expert este sancționată cu nulitatea, ce operează fără a fi necesar ca partea neregulat citată să facă dovada vătămării sub sancțiunea nulității expresă, vătămarea părții în acest caz fiind presupusă.
În cazul nulităților expres prevăzute de lege, vătămarea se prezumă, iar această nulitate este expres prevăzută de lege, textul de lege – art. 89 alin. 1 C.pr.civilă prevăzând sintagma „ sub sancțiunea nulității”.
Cerința legală a citării părților nu poate fi considerată a fi satisfăcută dacă expertul nu a încunoștințat părțile în termen, deoarece nu există certitudinea că partea a luat cunoștință de termen înainte de începerea lucrării și deci a avut posibilitatea să participe la efectuarea ei.
Această reglementare prevăzută în art. 208 C.pr.civilă constituie o garanție a dreptului de apărare al părților, creându-se pentru ele posibilitatea de a se da expertului lămuririle necesare și totodată de a-i cere să facă toate constatările legate de obiectivele fixate pentru expertizare. În consecință, ea nu poate fi nesocotită de expert și de instanță, deoarece altminteri s-ar încălca dreptul de apărare al părților având în vedere dispoz. art. 6 CEDO.
În speță, aceste dispoziții au fost nesocotite atât de către experți, cât și de către instanțe, încălcându-se astfel dreptul de apărare, îndeosebi al reclamantului, deoarece concluziile expertizei sunt defavorabile acestuia.
Prin urmare, nerespectarea regulii de citare a părților la efectuarea expertizelor la fața locului constituie motiv de nulitate relativă și nu absolută ce poate fi invocat numai la prima zi de înfățișare ce urmează neregularității și înainte de a se pune concluzii la fond.
Ori, în speță se constată faptul că raportul de expertiză întocmit de către expert P. M. I. a fost depus la data de 11.10.2013, acordându-se prin încheierea din 15.10.2013 termen pentru observarea acestui raport ce a fost apreciat ca nefiind depus în termen, la data de 29.10.2013, dată când reclamantul a formulat înscris și a depus obiecțiuni la raportul de expertiză în sensul arătat, invocând necitarea sa în termen legal.
Declararea nulității unui act de procedură are ca efecte, desființarea, scoaterea acelui act din cauză, deci lipsirea actului de procedură respectiv de efectele pe care i le dă legea. Nulitatea afectează atât operațiunea juridică, lipsind-o de efectele sale firești, cât și actul sau actele încheiate pentru constarea acelei operațiuni.
Consecința anulării raportului de expertiză este refacerea expertizei cu citarea părților în mod legal.
Prin urmare, se impune refacerea expertizei, pe aceste considerent strict formal, ceea ce implicit necesită amânarea și acordarea unui termen în această situație și în raport de circumstanțele create în mod real și efectiv, raportat la dispozițiile art. 204 C.pr.civilă existând și nefiind exclusă nici situația exprimării de către experții anteriori ai unor puncte de vedere referitoare la problematica supusă expertizării ,în condițiile în care aceștia au efectuat expertizele în cauză.
În această situație se impune a fi util a se discuta refacerea de către un alt expert sau chiar de către alți 3 experți, după caz a expertizei pe aspecte de fond, care țin de temeinicia concluziilor, de modalitatea de efectuare a expertizei, în condițiile în care celelalte două expertize efectuate în cauză ajung la concluzii substanțial diferite .
Pe de altă parte, în mod greșit, instanța nu a încuviințat efectuarea unei contraexpertize, aceasta fiind solicitată de către reclamant dintr-o dublă perspectivă: în primul rând considerând nulă expertiza tehnică întocmită de către expert P. M. I., invocând în acest caz nelegala citare la efectuarea expertizei și în al doilea rând, solicitând refacerea expertizei și pe aspecte ce țin de însuși fondul litigiului .
Mai mult, nu poate fi primită reținerea instanței de apel, în sensul că prima expertiză efectuată de către expert inginer N. își pierde valoarea probatorie, din moment ce a fost încuviințată și efectuată în cauză cea de-a doua expertiză ( de către expert P. M. I.), neexistând o atare reglementare în codul de procedură civilă ,în acest sens.
De principiu este că, în caz de neconcordanță între două sau mai multe expertize cu privire la evaluarea unor bunuri, instanța are libertatea de a alege una dintre evaluările propuse, în raport de celelalte probe administrate.
Totodată, când s-au administrat două expertize contradictorii, instanța trebuia să accepte motivat una din expertize și să înlăture pe cealaltă sau să le înlăture pe amândouă și să curgă la alte criterii de evaluare.
Chiar dacă într-o cauză s-a efectuat o expertiză și o nouă expertiză, nu există nici un impediment legal de a se admite o nouă cerere a părții, formulată în timp util, de a se efectua o altă expertiză, mai ales când problema în litigiu este de mare complexitate și strictă specialitate, impunându-se aprecierea necesității acesteia.
Potrivit art. 212 C.pr.civilă, 1-dacă instanța nu este lămurită prin expertiza făcută poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză.2- expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării.
Ori, reclamantul în termen legal a formulat o atare solicitare.
Prin urmare, față de cele ce preced se impune ca urmare a aprecierii ca nul a expertizei efectuata de către expert P. M. I. și nelămurirea prin celelalte probe a tuturor aspectelor de fond ale cauzei: prima expertiză efectuată de catre expert nicolaescu, inscrisuri,cele două expertize fiind diferite în esența lor în mod vădit, punerea în discuție a refacerii raportului de expertiză în condițiile mai sus expuse.
Văzând și dispoz. art. 312 alin. 1, teza 1, alin. 2, teza 2 și alin. 4 C.pr.civilă Curtea va admite recursul va, casa decizia și va reține cauza spre soluționare, fixând termen la 10 septembrie 2015.
Soluția pronunțată, față de cele ce preced, face de prisos analizarea celorlalte aspecte din recurs, circumscrise fondului, urmând ca acestea să fie avute în vedere în rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul M. C. împotriva deciziei numărul 127 din data de 23 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâta ..
Casează decizia 127 din data de 23 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul numărul_ și reține cauza spre soluționare, fixând termen la 10 septembrie 2015.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 iunie 2015
Președinte, T. R. | Judecător, M. L. N. A. | Judecător, C. R. |
Grefier, S. C. |
Red.Jud.M.L.N. A.
Tehn.I.C./Ex.3/
Jud.Apel / G.C: F. și
L.A.
Jud.Fond/ C.G. B.
| ← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 419/2015. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 49/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
