Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 43/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Comentarii

0

Decizia nr. 43/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 43/2015

Dosar nr._ ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 43/2015

Ședința publică de la 26 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. M.

Judecător A. M.

Judecător S. P.

Grefier G. Ț.

**************

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul Rauț I. împotriva deciziei civile nr. 1088 din 22.10.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. L., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul pârât Rauț I., asistat și reprezentat de avocat F. P. și intimata reclamantă P. L. asistată și reprezentată de avocat B. P..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care;

Avocat B. P. pentru intimata reclamantă P. L. solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune la dosarul cauzei declarații extrajudiciare și planșe foto care se comunică în ședința publică apărătorului recurentului pârât care solicită termen pentru observare.

Avocat F. P. pentru recurentul pârât R. I. solicită respingerea probei.

Curtea respinge proba cu declarații extrajudiciare ca fiind inutilă, nelegală și inadmisibilă în recurs.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat P. F. pentru recurentul pârât a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul de a respinge apelul reclamantei și a admite apelul pârâtului, de a schimba hotărârea instanței de fond în sensul respingerii acțiunii; cu cheltuieli de judecată. A arătat că critică decizia în temeiul art.304 pct 9 c.pr.civ. A susținut de asemenea că reclamanta și-a precizat acțiunea, indicând ca temei de drept art. 728 cod civil, nelegalitatea constând în faptul că se încalcă principiul disponibilității.

A doua critică de nelegalitate se referă la aplicarea greșită a regulilor proprietății pe cote părți, pentru că instanța nu a stabilit în ce constă convenția celor doi concubini, ce bunuri au înțeles să dobândească împreună și în ce cote. Nelegalitatea hotărârii constă și în felul în care instanța de apel a determinat care este întinderea actuală a acestui drept de creanță.

Față de excepția prescripției dreptului la acțiune solicită admiterea excepției și arată că potrivit art. 7 alin. 2 din decretul 167/1958, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept iar dreptul de creanță cerut de reclamantă este prescris, raporturile dintre părți respectiv starea de concubinaj încetând în cursul lunii martie 2009.

Avocat B. P., pentru intimata reclamantă P. L., a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile a instanței de apel. A arătat că acțiunea este una în realizare și obținerea dreptului de creanță, ca rezultat al raporturilor patrimoniale existente între cei doi concubini din vara anului 2001 până în vara anului 2009, iar asupra acestor raporturi juridice patrimoniale între concubini se aplică regulile coproprietății, stabilindu-se pe bază de probe contribuția fiecărei părți pentru bun individual și nu contribuția la universalitatea patrimoniului .Dispozițiile legale sunt reprezinte de art.728 cod civil și următoarele așa cum s-a precizat, fiind respectate în acest sens îndrumările deciziei de casare.

Față de excepția prescripției dreptului material la acțiune a solicitat respingerea acesteia avându-se în vedere voința reclamantei exprimate prin precizarea depusă în motivele de apel pe data de 03.09.2014. Precizează că l-a notificat pe pârât încă din luna mai 2012, adică cu aproximativ o lună înainte de introducerea acțiunii solicitând răspuns și astfel a introdus acțiunea iar notificarea are ca efect întreruperea prescripției.

A mai arătat că la stabilirea cotei de contribuție de 25% din valoarea imobilului-construcție au fost avute în vedere probe scrise administrate în cauză. A depus concluzii scrise.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. la data de 11.06.2012, sub nr._ reclamanta P. L. a chemat în judecată pe pârâtul R. I., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că are un drept de creanță împotriva pârâtului pentru suma de 30.000 lei, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 13.11.2012, instanța a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, reținând că potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958 dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii. De asemenea, potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958, în cazul drepturilor de creanță, termenul prescripției este de 3 ani.

Prin încheierea de ședință din data de 13.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată prin întâmpinare ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr.5519 din 12.07.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât, ca neîntemeiată, a fost admisă în parte acțiunea având ca obiect pretenții, conform precizării ulterioare, formulată de reclamanta P. L., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat B. R., cu sediul în Tg-J., ., ., . împotriva pârâtului R. I., cu domiciliul în . de Sus, județul Gorj, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 35.422,7 lei, reprezentând despăgubiri civile și, de asemenea, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 4753,27 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1088 din 22.10.2014, a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelantul pârât R. I., împotriva sentinței civile nr. 5519/12.07.2013 pronunțată de Judecătoria Tg – J. în dosar nr._ .

A fost admis apelul formulat de apelanta reclamantă P. L. împotriva aceleiași sentințe.

A fost schimbată sentința în sensul că obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 88.596 lei, sumă ce reprezintă dreptul de creanță al reclamantei.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei 6282 lei cheltuieli de judecată la fond în loc de 4753, 27 lei și în apel 5291 lei.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut din depozițiile martorilor audiați în cauză, coroborate cu răspunsurile pârâtului la interogatoriu, că după divorțul părților din anul 2000 și până în primăvara anului 2009, reclamanta și pârâtul au conviețuit împreună fără a fi căsătoriți, o perioadă în apartamentul din Tg-J., care a fost bun comun anterior divorțului, ulterior începând din anul 2004-2005 în .-o organizare de șantier concepută pentru edificarea casei, iar ulterior din toamna anului 2008 în imobilul casă de locuit în litigiu, din acel moment casa devenind locuibilă.

Concubinajul sau uniunea consensuală a două persoane nu este reglementată ca atare în dreptul civil român, nici cu privire la relațiile nepatrimoniale personale și nici relativ la relațiile patrimoniale dintre concubini. D. urmare, regimul juridic al bunurilor dobândite de către soți, anume proprietatea în devălmășie, nu este aplicabil și concubinilor, indiferent de durata conviețuirii acestora. Prezumția comunității de bunuri prevăzută de art.30 Codul familiei, respectiv art.339 din Noul Cod civil nu se aplică decât soților, nefiind posibil a se extinde sfera acesteia.

Astfel, în situația concubinilor, în ceea ce privește relațiile patrimoniale dintre aceștia, avem de-a face cu situația eventuală a coproprietății relativ la fiecare bun dobândit împreună, fiind necesar a se demonstra, în cadrul unui partaj, contribuția fiecăruia pentru fiecare bun individual și nu contribuția la universalitatea patrimoniului, așa cum este reglementat în cazul soților.

Specifică relațiilor patrimoniale dintre concubini este proba contribuției pentru fiecare bun în parte și, cumulativ, intenția acestora de a dobândi în comun bunurile. per a contrario, avem de a face doar cu un drept de creanță supus prescripției, potrivit regulilor generale aplicabile oricăror pretenții bănești, aspect analizat de altfel și în prezenta cauză prin încheierea de ședință din data de 13.11.2012.

Având în vedere precizările ulterioare ale obiectului acțiunii de către reclamantă, s-a constatat că aceasta a învestit instanța cu o acțiune în pretenții, prin care să i se recunoască un drept de creanță împotriva pârâtului și pe cale de consecință să fie obligat acesta la despăgubiri, pentru contribuția pretinsă de reclamantă în achiziționarea de către pârât a bunurilor menționate în acțiune.

Că față de precizarea ulterioară a obiectului acțiunii, rezultă că reclamanta a promovat o acțiune în realizarea unui drept de creanță și nu o acțiune de ieșire din indiviziune sau o acțiune în constatare, astfel că excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârât, motivat de aceea că instanța este învestită cu o acțiune în constatare, care are un caracter subsidiar față de acțiunea în realizare, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Deși reclamanta nu a indicat temeiul de drept incident în speță, în raport de obiectul acțiunii, instanța a constatat incidența în speță a instituției îmbogățirii fără justă cauză, fără reglementare expresă în Codul civil din 1864.

Că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3229/20.09.2002 de BNP N. M., pârâtul R. I. a cumpărat pentru prețul de 20.000.000 lei Rol suprafața de_ mp teren, din care 7368 mp teren extravilan și_ mp teren intravilan, situat în comuna Cîlnic, ., județul Gorj, tarlaua 10, parcelele 361, 560, 61, 562, cu vecini la nord B. D., la est m.B. M I., la S Ds 563, la V rest proprietate, valoarea de circulație actuală a terenului fiind stabilită prin expertiza efectuată în cauză, astfel cum a fost completată ulterior de către expert, la suma de 41.712 lei.

În contractul de vânzare-cumpărare al terenului figurează ca unic cumpărător pârâtul, însă reclamanta a susținut că în ciuda acestui aspect, a pus la dispoziția pârâtului sume de bani pe care acesta le-a folosit pentru achiziționarea terenului.

S-a reținut că prin probatoriul administrat în cauză, reclamanta nu a reușit să probeze acest aspect. Astfel, din conținutul contractului a rezultat că doar pârâtul figurează ca și proprietar exclusiv. Or, potrivit art. 1294, art. 1295 coroborate cu art. 1171-1173 Cod civil din 1864, bunurile sunt proprietatea cumpărătorului, dovedită cu actul de dobândire, în cauză contractul de vânzare-cumpărare. De la această regulă este consacrată legal doar excepția prevăzută de art.30 Codul familiei privind dobândirea în comun a bunurilor în timpul căsătoriei, care, fiind o excepție este de strictă interpretare. Înscrisul depus la dosar ca probă a convenției translative de proprietate face dovada conform art.1173 Cod civil asupra mențiunilor cuprinse în acest înscris în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată, or, în contract figurând o singură persoană în calitate de cumpărător, înscrisul autentic face dovada proprietății exclusive.

Că așa cum a reținut în nenumărate decizii de speță Tribunalul Suprem și cum s-au pronunțat și instanțele din țară, prezumția de comunitate a bunurilor înscrisă în art.30 din Codul familiei este instituită numai în favoarea soților și nu poate profita concubinilor, care au obligația să facă dovada contribuției proprii la dobândirea fiecărui bun în parte și să probeze intenția lor de a-l achiziționa în comun în calitate de coproprietari.

S-a reținut în raport de această situație și cum prevederile privitoare la comunitatea de bunuri dintre soți sunt de strictă interpretare, nu se pot extinde prin asemănare la bunuri coachiziționate în alte condiții, astfel că, în cazul în care unul dintre concubini nu a figurat ca parte în actul de dobândire a unui imobil, el nu devine coproprietar al bunului achiziționat în timpul concubinajului, indiferent de durata conviețuirii, ci eventual creditor, ca titular al unui drept de creanță în cazul în care a contribuit la achiziționarea bunului. Raportat la cele expuse anterior, a reținut instanța că în prezenta cauză reclamanta nu a făcut dovada certă că a contribuit la dobândirea terenului ori că intenția părților a fost de a achiziționa terenul în comun în calitate de coproprietari.

Că, întocmirea actului de vânzare-cumpărare doar prin menționarea pârâtului ca unic proprietar achizitor nu ar putea fi, în sine, o dovadă absolută a proprietății lui exclusive asupra imobilului (fiind legal posibil de dovedit contrariul), însă, probele nu pot avea relevanță în sensul dorit de reclamantă decât sub condiția dovedirii existenței prealabile a intenției de dobândire în comun a bunurilor, împrejurare care în dosar nu a fost probată.

S-a apreciat astfel că, reclamanta este îndreptățită la restituirea sumelor cu care a contribuit la achiziționarea bunurilor litigioase de către pârât însă, doar în baza dreptului de creanță pe care l-a generat o astfel de situație. Însă deși achiziționarea terenului a avut loc în perioada conviețuirii în fapt a părților, martorul C. I. a precizat că la momentul achiziționării terenului, pârâtul a spus la serviciu că încearcă să obțină o sumă de bani sub formă de împrumut de la un alt coleg pentru cumpărarea terenului, aspect pe care martorul V. D. l-a confirmat.

Astfel, acest martor a precizat că fiind coleg de serviciu cu pârâtul în perioada 1992-2004, în perioada 2001-2002 pârâtul l-a rugat să îl împrumute cu o sumă de bani ce urma a fi obținută de martor de la CAR pentru achiziționarea unui teren pe care să edifice o casă, teren în satul Cîlnic, în acea împrejurare martorul împrumutând pârâtul cu suma de 30._0.000 lei ROL.

Coroborând conținutul contractului de vânzare-cumpărare a terenului, cu declarațiile celor doi martori propuși de pârât și față de împrejurarea că prin martorii propuși reclamanta nu a probat cu certitudine că a oferit pârâtului ajutor financiar pentru achiziționarea terenului, instanța a constatat neîntemeiate pretențiile acesteia fundamentate pe un drept de creanță rezultat dintr-o contribuție la achiziționarea terenului.

S-a reținut în schimb în ce privește imobilul casă de locuit edificat pe terenul menționat în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3229/20.09.2002 de BNP N. M., reclamanta, chiar dacă nu are calitatea de coproprietar, nefiind dovedită intenția de dobândire în comun a imobilului, este îndreptățită la despăgubiri pentru contribuția sa la edificarea casei, în măsura probată cu certitudine prin probatoriul administrat, însă, doar în baza dreptului de creanță pe care l-a generat o astfel de situație. Astfel, martorii propuși de reclamantă au confirmat faptul că în perioada când a început edificarea casei, anul 2004, reclamanta și pârâtul conviețuiau împreună în Câlnic, într-o cameră ce exista edificată pe terenul cumpărat de pârât și se gospodăreau împreună. Martora P. A. a afirmat că a vizitat părțile în perioada în care a început construirea casei, turnându-se temelia, precizând că deși nu cunoaște cu ai cui bani erau plătite la acel moment lucrările, reclamanta îi spunea că are o contribuție financiară în acest sens. Martorul B. M. a vizitat părțile în aceeași perioadă, afirmând că părțile i-au spus în acea împrejurare că își construiesc o casă, fără a se discuta însă despre contribuția fiecăruia la edificarea casei.

S-a reținut pe de altă parte că martorul P. N. a declarat că în anul 2008, casa de locuit era aproape terminată, avea acoperișul montat și a fost solicitat de ambele părți să realizeze operațiunea de ignifugare, reclamanta fiind cea care i-a plătit ulterior manopera în cuantum de 800 lei. Același martor a relatat că în decursul celor trei zile cât a lucrat pentru părți, a constatat că acestea se gospodăreau împreună, reclamanta fiind cea care pregătea mâncarea pentru oamenii aflați la lucru, răspundea solicitărilor muncitorilor, iar recepția lucrării executate de martor a fost realizată tot de către reclamantă. Aceleași aspecte sunt confirmate și de către martorul G. I., care la sfârșitul anului 2008 a executat instalația electrică la casă și care a declarat că reclamanta era prezentă în locuință, făcea mâncare pentru muncitori și pleca împreună cu pârâtul să procure materialele necesare lucrărilor, ajuta meseriașii, perioadă în care se gospodărea împreună cu pârâtul.

Martorul a declarat că executarea instalației electrice a durat două luni de zile, timp în care la sfârșitul zilei de lucru a primit bani atât de la pârât, dar și de la reclamantă când acesta nu era acasă, pentru benzină și materialele ce trebuiau achiziționate.

În ce privește existența unei contribuții a reclamantei la edificarea casei, s-a luat în considerare și afirmația martorului E. M. F., care a declarat că de la socrul său M. G. cunoaște că pârâtul a afirmat cu un an în urmă audierii martorului că dorește să cumpere un teren pentru a construi reclamantei o casă în schimbul contribuției pe care aceasta a avut-o la cumpărarea terenului și la edificarea casei din Câlnic, demers care nu a fost finalizat. Că, deși reclamanta nu deține înscrisuri pentru a proba contribuția sa concretă la procurarea materialelor și la executarea lucrărilor pentru edificarea casei de locuit, acest aspect a fost probat în cauză prin administrarea probei testimoniale, admisibilă în cauză în condițiile art.1198 Cod civil din 1864, datorită relației de concubinaj a părților existând o imposibilitate morală de preconstituire a unor înscrisuri.

S-a reținut din declarațiile martorilor audiați în cauză, coroborate cu împrejurarea că părțile se gospodăreau împreună în perioada edificării locuinței, precum și cu faptul că în aceeași perioadă, în datele de 26.02.2007, respectiv 12.09.2008 reclamanta a avut la dispoziție sume de bani importante, totalizând 20.000 lei (fila 141), probează cu certitudine existența unei contribuții financiare, dar și prin muncă fizică a reclamantei la edificarea casei, descrise de expert în răspunsul la obiectivul nr.2 al expertizei. În schimb, sub aspectul cuantumului pretențiilor reclamantei în ce privește contribuția sa la edificarea casei, instanța a apreciat nejustificată solicitarea sa de a fi despăgubită cu jumătate din valoarea de circulație actuală a imobilului, stabilită de către expert, urmare a completării raportului de expertiză, la 354.227 lei.

În această privință, instanța a constatat că facturile fiscale de achiziționare materiale depuse la dosar au fost emise pe numele pârâtului, acesta în 23.11.2007 a contractat un credit substanțial de 72.365 lei (fila 30), potrivit susținerilor sale utilizat pentru finalizarea locuinței, iar înscrisurile depuse de reclamantă la filele 43-54 prin care aceasta probează împrumuturi CAR ale acesteia vizează perioada 1993-2002, cu mult anterioară anului începerii construcției -2004.

Comparând fișele fiscale din care rezultă veniturile părților în perioada construirii casei (2004-2009), aflate la filele 90-95, respectiv 151-160, instanța a constatat că ambele părți au realizat câștiguri din muncă, însă veniturile pârâtului au fost superioare celor obținute de reclamantă, aceasta realizând un venit total de_ lei în baza contractului de muncă cu timp parțial (adeverința nr.1540/26.06.2012), iar pârâtul un venit doar în anul 2004 de 29.412 lei. Instanța a constatat că prin munca fizică prestată de reclamantă în gospodărie pe perioada edificării casei de locuit, precum și prin sumele de bani cu care aceasta a contribuit la lucrările realizate la locuință, al căror cuantum exact deși nu a fost dovedit, este cert că a existat, dar și prin raportare la proporția dintre veniturile obținute din muncă de cele două părți, un drept de creanță împotriva pârâtului estimat la 10% din valoarea imobilului casă de locuit, respectiv_,7 lei.

Instanța a apreciat corectă evaluarea realizată de către expert, din depozițiile martorilor audiați în cauză rezultând că până la sfârșitul perioadei de concubinaj, anul 2009, locuința a fost edificată și lucrările de finisare interioară au fost executate într-o proporție covârșitoare, relevante în acest sens fiind depozițiile martorilor P. N. și E. M. F. (fila 114), în lipsa unor probe contrare, stadiul lucrărilor fiind cel identificat de către expert.

Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea, conform precizării ulterioare și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de_,7 lei cu titlu de despăgubiri civile și în temeiul art.274 C.proc.civ., reținând culpa procesuală a pârâtului, acesta a fost obligat și la plata către reclamantă a sumei de 4753,27 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 1100 lei onorariu expert judiciar, 1000 lei onorariu avocat și 2653,27 lei taxă judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel apelanta reclamantă P. L. și apelantul pârât Rauț I., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

De asemenea, apelantul pârât R. I. a formulat apel și împotriva încheierii de ședință din data de 13.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în același dosar.

Apelantul pârât R. I. a invocat prin motivele de apel că în mod greșit instanța de fond nu a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, astfel că solicită admiterea apelului, modificarea încheierii din ședința publică din data de 13.11.2012 în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune și în consecință, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

A mai susținut că reclamanta a învestit instanța cu acțiune în constatare, astfel că acțiunea este inadmisibilă, având la îndemână o acțiune în realizarea dreptului.

Că, deși a invocat la instanța de fond că nu există nicio legătură între mărirea patrimoniului pârâtului și micșorarea patrimoniului reclamantei, instanța de fond nu a ținut seama de aceste apărări, precum nici de faptul că raportul de expertiză nu reflectă realitatea, imobilul fiind supraevaluat.

O altă critică a adus-o modului de soluționarea a capătului de cerere privitor la cheltuielile de judecată, susținând că acestea trebuiau să fie admise în proporție de 18%.

În subsidiar, a solicitat desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru completarea probatoriilor.

Apelanta P. L. a invocat prin motivele de apel izvorul care a generat raportul între părți, respectiv un drept de creanță, ce reprezintă din punct de vedere al apelantei reclamante contribuția pe care a avut-o aceasta la realizarea celor două imobile, teren și casă, susținând că izvorul care a generat acest raport este această stare de concubinaj, bine cunoscută, susținând că a fost o relație notorie și recunoscută în același timp de către intimatul pârât, care are și calitatea de apelant, relație de concubinaj ce a durat din vara anului 2001 până în vara anului 2009.

Că această relație de concubinaj nu a fost una întâmplătoare, ci această relație a fost ulterioară relației de căsătorie a celor două părți, relația de căsătorie ce a durat din anul 1989 până în anul 2000 când s-a dispus desfacerea căsătoriei, părțile realizând și un partaj, iar starea de concubinaj a fost ulterioară relației de căsătorie, astfel vechea familie a continuat și după desfacerea căsătoriei, acest lucru reiese din întregul probatoriu administrat în cauză, inclusiv recunoașterea la interogatoriu a pârâtului, din proba cu înscrisuri.

Susține că pârâtul a locuit imediat după desfacerea căsătoriei în apartamentul bun propriu al apelantei reclamante, apartament ce-i fusese atribuit acesteia în urma partajului, astfel și în fișa fiscală din anul 2002 își dă această adresă și din adresa pe care a depus-o de la asociația de locatari face această dovadă.

Astfel, critică sentința instanței de fond, în sensul că aceasta a ajuns la concluzia greșită că terenul care a fost achiziționat prin contractul de vânzare – cumpărare pe numele lui R. în 20 septembrie 2002, iar la acest imobil apelanta reclamantă nu ar avea nici o contribuție, întemeindu-și argumentele pe două depoziții de martori ale lui V. și C. și pe veniturile pe care le-ar fi avut aceasta.

În contractul de vânzare – cumpărare, cel care a cumpărat, respectiv R. I. a declarat că este căsătorit, susținând această relație de concubinaj, cele două părți au considerat că sunt o familie, gospodărindu-se împreună, veniturile realizate de părți fiind puse la un loc, dobândind împreună niște bunuri.

Cu privire la venituri, a arătat că instanța ar trebui să aibă în vedere această perioadă când s-a cumpărat acest teren, 20 septembrie 2002.

Arată că din declarația martorei C. D. reiese că aceasta cunoaște și a fost de față când părțile discutau în acel apartament bun propriu al apelantei că doresc să cumpere împreună un teren, respectiv terenul ce face obiectul litigiului, și că a făcut împrumuturi pentru a completa prețul acestui teren, acest lucru reieșind și din declarația martorei, din raportul de expertiză întocmit în cauză, apelanta făcând împrumuturi fiind evidențiate și de raportul de expertiză, iar intimatul a făcut împrumuturi în 2005, acesta s-a îmbolnăvit, a făcut intervenții medicale.

Din declarația martorului E. F., care este persoana care știe și cunoaște în mod direct că intimatul R. I., de totală bună credință la acel moment, s-a dus să caute acest martor, în vederea cumpărării unui loc de casă, în schimbul contribuției pe care apelanta a avut-o la cumpărarea terenului și la edificarea casei, că a vrut o să despăgubească și la acel moment intimatul a fost conștient de contribuția pe care apelanta a avut-o la cumpărarea terenului.

Astfel, din declarația martorei P. A., reiese același lucru, că intimatul a căutat-o la serviciu și a mărturisit că urma să primească niște plăți compensatorii și în acel moment o va despăgubiri pe apelantă.

Susține că instanța de fond la pronunțarea sentinței a avut în vedere doar două declarații de martori, respectiv a martorilor C. și V., ajungând la concluzia eronată că apelanta nu a avut nici o contribuție la cumpărarea acestui teren, iar susținerile acestor martori sunt dovedite, acești martori făcând relatări în necunoștință de cauză.

Consideră că privind contribuția apelantei în raport de probatoriul administrat la instanța de fond în mod greșit instanța de fond a reținut că apelanta este îndreptățită la un drept de creanță reprezentând doar 10% din valoarea imobilului casă de locuit.

Arată că din probatoriul amplu administrat în cauză, din declarațiile martorilor direcți care au văzut că apelanta a ajutat meseriași, a gătit, a cumpărat materiale, astfel că a fost o implicare clară a apelantei. Solicită a se avea în vedere și faptul că intimatul a suferit niște intervenții chirurgicale deosebit de complicate în 2005, acest lucru rezultând din actele medicale depuse la dosar, iar la acel moment făcând și niște împrumuturi.

Tribunalul Gorj – Secția I Civilă prin decizia civilă nr. 180 din 27.02.2014 a respins ca nefondat apelul pârâtului Rauț I., împotriva încheierii de ședință din 13.11.2012 și a sentinței civile nr.5519 din 12.07.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ . A admis apelul formulat de apelanta reclamanta P. L., împotriva sentinței civile nr.5519 din 12.07.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ și a schimbat sentința în sensul că obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de_ lei despăgubiri civile în loc de_,7 lei. A obligat pârâtul să plătească reclamantei 6282 lei cheltuieli de judecată la fond în loc de 4753, 27 lei și la 3791 lei cheltuieli de judecată în apel către apelanta reclamantă. A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Instanța nu a fost învestită cu o acțiune în constatare așa cum susține apelantul pârât, care ar fi inadmisibilă, ci cu o acțiune în realizarea unui drept de creanță, iar izvorul care a generat acest raport juridic este dat de starea de concubinaj a celor doi, recunoscută în parte de pârât și dovedită cu proba testimonială.

Astfel, chiar pârâtul, la interogatoriul aflat la fila 83 din dosarul de fond, a recunoscut că a tolerat ca reclamanta să mai locuiască în locuință în absența sa până în iunie 2009, precizând în același interogatoriu că nu solicită încuviințarea probei testimoniale pentru a face dovada celor susținute cu privire la durata relației de concubinaj.

Rezultă însă din declarația martorei M. M. că pe data de 24.06.2009, în ziua de Sânziene, a dus-o pe reclamantă în casa din . unei prietene, întrucât ploua, iar martora P. A. a declarat că în luna august 2009 s-a întâlnit cu reclamanta și aceasta i-a spus că de o săptămână de zile a plecat din locuință la cererea pârâtului. Că în luna iulie 2009 a întâlnit-o de foarte multe ori pe reclamantă, așteptând să ia microbuzul să meargă la casa din .> Așadar, este justificată respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune atât de depozițiile acestor martori dar și de recunoașterea pârâtului la interogatoriu privind acceptarea de către pârât a exercitării de către reclamantă a posesiei asupra acestor bunuri, termenul dreptului la acțiune al reclamantei începând să curgă de la data la care aceasta nu a mai exercitat posesiunea imobilelor.

A mai reținut Tribunalul Gorj ca nu pot fi primite criticile apelantului pârât că i-a fost îngrădit dreptul la apărare în sensul că instanța i-a dat dreptul doar la audierea a doi martori, iar pentru reclamantă s-au audiat șapte martori, întrucât însuși apelantul pârât, la interogatoriu, a precizat că nu dorește să dovedească cu vreo probă perioada concubinajului părților.

În privința raportului de expertiză întocmit de expertul B. M. s-a constatat că aceasta a răspuns la obiecțiunile formulate de pârâtul R. I., prin avocat, iar în motivele de apel apelantul pârât a apreciat doar că raportul de expertiză nu reflectă realitatea, întrucât expertul nu a adus nicio probă din care să rezulte că valoarea materialelor de construcție este cea indicată în raport.

Față de concluziile raportului de expertiză contabilă și completarea la raport, probă efectuată în apel, s-a apreciat a fi întemeiat apelul declarat de apelanta reclamantă în privința contribuției sale la construcția locuinței, rezultând că în perioada concubinajului aceasta a dobândit venituri în cuantum de 129.877 lei, iar pârâtul în cuantum de 538.939 lei.

Nu s-au produs dovezi că apelanta reclamantă a avut vreo contribuție financiară și la dobândirea terenului, astfel că sub acest aspect criticile apelantei sunt nefondate, în cazul concubinajului fiind necesar a se demonstra contribuția fiecăruia pentru fiecare bun individual și nu contribuția la universalitatea patrimoniului, așa cum este reglementat în cazul soților.

Specifică relațiilor patrimoniale dintre concubini este proba contribuției pentru fiecare bun în parte și, cumulativ, intenția acestora de a dobândi în comun bunurile.

Nu s-a negat de către pârât existența intervenției chirurgicale pe cord, susținându-se însă că, cheltuielile au fost suportate de Casa de Sănătate dar nici nu s-a probat de către apelanta reclamantă că împrumuturile contractate de către pârât au fost destinate acestei intervenții chirurgicale și nici cât anume din aceste împrumuturi.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul R. I., arătând că nu cuprinde motivele pentru care suma la care a fost obligat către reclamantă a fost majorată de la 35.422,7 lei la 88.556 lei despăgubiri raportat la contribuția acesteia la edificarea casei și nici probele pe care tribunalul își întemeiază schimbarea sentinței.

În faza procesuală a apelului s-a efectuat numai o expertiză contabilă, având ca obiect determinarea veniturilor realizate de părți în perioada 2001 – 2009, care a concluzionat că în perioada concubinajului reclamanta a dobândit venituri în cuantum de 129.877 lei, iar pârâtul de 538.939 lei, care nu poate fi o motivare a felului în care a fost stabilită suma de_ lei.

Pentru lămurirea acestor aspecte și neanalizarea a trei motive de apel, pârâtul a solicitat casarea deciziei și trimiterea cauzei la tribunal

Se susține în dezvoltarea acestui motiv de recurs că, deși instanța de fond a stabilit ca temei al acțiunii reclamantei îmbogățirea fără justă cauză, tribunalul nu a analizat condițiile aceste îmbogățiri, prezentate de apelantul pârât, în raport de datele concrete ale speței.

Recurentul pârât mai arată că în apel tribunalul nu a analizat nici motivele referitoare la modificarea nelegală a obiectului acțiunii, fără o precizare scrisă și nici critica având ca obiect acordarea greșită a cheltuielilor de judecată.

În faza judecății în apel, în temeiul rolului activ, tribunalul trebuia să stabilească exact cu ce fel de acțiune a investit reclamanta instanța, deoarece prin cererea introductivă a solicitat un drept de creanță în cuantum de 30.000 lei asupra unei suprafețe de teren și a unei case construită pe acest teren, care impunea administrarea probelor pentru stabilirea regimului proprietății pe cote părți aplicabil concubinilor.

Dacă și-ar fi manifestat rolul activ tribunalul ar fi constat că judecătoria nu analizat fondul cauzei și ar fi trimis cauza spre rejudecare pentru administrarea probelor potrivit regulilor ce guvernează regimul proprietății pe cote părți aplicabil concubinilor.

În cazul netrimiterii la instanța de fond tribunalul trebuia să stabilească dacă în calitatea de concubini părțile au avut o convenție verbală sau scrisă în ceea ce privește dobândirea fiecărui bun în parte precum și contribuția pe care sau înțeles să o aibă la dobândirea bunurilor.

Prin criticile formulate în apel pârâtul susține că, nu au fost analizate de tribunal, motivele privind soluționarea greșită a excepției prescripției dreptului la acțiune, având în vedere că relația de concubinaj a luat sfârșit în luna februarie 2009, cât și neîncuviințarea aceluiași număr de martori pârâtului ca reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 765/6 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ a fost admis recursul declarat de pârâtul R. I. împotriva deciziei civile nr. 180 din 27.02.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. L., s-a casat decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a constatat nelegalitatea deciziei atacate, sub aspectul necercetării apelului pârâtului, în privința tuturor criticilor aduse sentinței, deci al neexaminării și ne pronunțării asupra tuturor motivelor de apel, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304, pct. 7, raportat la art. 295 alin. 1 și art. 261 alin. 2, pct. 5 Cod procedură civilă.

S-a reținut că tribunalul nu a lămurit temeiul acțiunii judecății formulată de reclamantă, care inițial a fost calificată ca o acțiune în constatare, prin încheierea din 04.09.2012, fila 25 dosar fond, modificată ulterior ca acțiune în pretenții, fără o recalificare și o cerere în acest sens, care să fie pusă în discuția părților, iar în apel reținându-se că este o acțiune în realizarea unui drept de creanță, rezultat din raportul de concubinaj a celor două părți.

Procedând astfel, tribunalul nu a intrat în cercetarea fondului asupra tuturor motivelor de apel, ceea ce atrage imposibilitatea exercitării controlului judiciar în ceea ce privește aplicarea legii de către această instanță, la situația de fapt reținută în cauză.

Prin urmare, criticile formulate în apel neputând fi examinate direct de instanța de recurs, impune incidența în cauză a dispozițiilor art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, care prevede casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, în caz de ne cercetare a fondului, urmând ca în rejudecare tribunalul să stabilească temeiul acțiunii, în raport de cererea reclamantei și să administreze probele solicitate de părți.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Gorj sub nr. 9817/317/_*.

La data de 23.06.2014 apelanta reclamantă P. L. a depus la dosar note de ședință, prin care a arătat că acțiunea formulată de aceasta este o acțiune în realizarea și obținerea dreptului de creanță, rezultat ca urmare a raporturilor patrimoniale existente între cei doi concubini din vara anului 2001 până în vara anului 2009, raporturi juridice pentru care se aplică dreptul comun ce reglementează proprietatea pe cote părți.

De asemenea susține ca intenția sa de a pretinde un drept de creanță a fost evidenta si pentru pârât care a invocat prescripția dreptului material la acțiune reglementată de art 3 din D 167/1958 pentru drepturile de creanță fiind binecunoscut ca acțiunea in constatare este imprescriptibilă.

La termenul de judecată din data de 3.09.2014 s-a precizat temeiul de drept al acțiunii promovate de reclamanta ca fiind cel reglementat de art. 728 si următoarele din c.civ dispoziții legale ce reglementează dreptul comun pe cote părti si in raport de îndrumările din decizia de casare au fost încuviințate probatoriile solicitate de părți, respectiv proba testimonială, cu înscrisuri si cea cu interogatoriul părților ce ulterior au fost administrate de către instanța la termenul de judecata din data de 24.09.2014. Astfel in cadrul probei testimoniale au fost reaudiati martorii V. D., C. I., Elana M. F., C. D..

Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei la data de 20.10.2014 apelantul pârât R. I. a a solicitat respingerea apelului declarat de reclamantă ca nefondat și admiterea apelului său, schimbarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamantei în principal ca tardivă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

A susținut că dreptul de creanță al reclamantei este prescris dacă ne raportăm la anul 2008 ca an în care începe să curgă prescripția, adică la data nașterii raportului la drept așa cum prevede art. 7 alin. 2 din Decretul 167/1958 și nu are nici un fel de relevanță în ceea ce privește prescripția faptul că reclamanta ar mai fi locuit în imobil până în data de 3 iulie 2009.

Într-o teză subsidiară s-a arătat că dreptul de creanță al reclamantei este neîntemeiat, depozițiile martorilor audiați nu sunt concludente în ceea ce privește cuantumul sumei pe care reclamanta ar fi avansat-o concubinului său, depoziții ce sunt contrazise de înscrisurile denumite extras de cont pe lunile octombrie și noiembrie 2007 depuse de pârâtă înscrisuri care dovedesc cheltuieli făcute de acesta de_ lei și respectiv_ lei, cheltuieli efectuate exact în perioada în care se instala acoperișul casei, din probe rezultând că cele două părți au avut bugete separate în perioada concubinajului.

S-a mai susținut că acțiunea este neîntemeiată și pentru faptul că terenul este cumpărat exclusiv pe numele pârâtului și că actul autentic de dobândire a terenului face dovada potrivit art. 1173 Cod civil asupra mențiunile cuprinse în acest înscris în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată, astfel că înscrisul autentic face dovada proprietății exclusive a pârâtului asupra acestui teren, tot pe numele acestuia fiind emisă și autorizația de construcție a casei.

Tribunalul, examinând apelurile formulate prin prisma criticilor invocate, raportat la probele administrate la fond si in completare în calea devolutiva a apelului,a constatat următoarea stare de fapt si de drept:

Prin acțiunea introductiva de instanță formulată la data de 11.06.2012 reclamanta P. L. a solicitat in contradictoriu cu paratul R. I., pentru ca prin sentința ce se va pronunța sa se constate ca are un drept de creanța in cuantum de 30.000 lei asupra terenului in suprafața de 18.816 m.p. si asupra imobilului casa de locuit edificata pe acest teren. A sustinut ca in perioada cuprinsa intre vara anului 2001 și 3 iulie 2009, a conviețuit împreuna cu paratul perioada in care a fost achiziționat terenul aratat si imobilul casa de locuit si in care a pus la dispoziția paratului sume de bani pe care acesta le-a folosit pentru cumpararea terenului si construcția casei, si aceasta îi conferă un drept de creanță împotriva paratului pe numele căruia a fost încheiat contractul de dobândire al terenului si actele necesare edificarii casei.

In apel reclamanta a precizat ca acțiunea este in realizarea dreptului si obtinerea unui drept de creanta rezultat ca urmare a raporturilor patrimoniale existente între cei doi concubini din vara anului 2001 pana in vara anului 2009, temeiul în drept fiind dat de art. 728 si următoarele din c.civil.

Tribunalul reține așadar că se afirmă ca între reclamanta si parat a existat o relație de concubinaj, relație ce a fost dovedită prin administrarea probatoriilor, motiv pentru care se apreciază că în speța nu se aplică prezumția de comunitate asupra bunurilor ce este specifică numai bunurilor ce sunt dobandite de soți în timpul căsătoriei lor. Asadar in raporturile dintre concubini sunt aplicabile dispozițiile din dreptul comun care reglementează coproprietatea în indiviziune pe cote părți în măsura in care este dovedită existența unei atari proprietăți, contribuția fiecăreia la dobândirea ei si dacă se face dovada că părțile s-au înteles în acest sens.

F. de acesta situație instanța este datoare sa stabileasca exact functie de probatoriiul administrat, care sunt bunurile ce au fost dobandite de parti in perioada concubinajului, daca intre parti a existat vreo înțelegere cu privire la achiziționarea împreuna a bunurilor, în ce a constat intelegerea pentru ca in raport de aceste constatări sa se pronunțe.

În cauza, se apreciază ca reclamanta a dovedit contribuția sa numai la construcția locuinței din veniturile obținute, motiv pentru care se apreciază că va fi îndrituita la recunoașterea în favoarea sa a unui drept de creanța care urmează sa fie stabilit la valoarea actuală a bunului si nu un drept de coproprietate deoarece si contractul de vânzare pentru imobilul teren si autorizația de construire pentru imobilul casa de locuit s-au încheiat in condițiile si in considerarea persoanei paratului concubinul sau, singurul contractant.

Pentru a aprecia astfel a reținut tribunalul următoarele:

Referitor la relația de concubinaj existentă între parți, in perioada achiziționării imobilului teren si edificării casei de locuit, constata instanța ca părțile au opinii diferite cu privire la perioada concubinajului. Astfel reclamanta sustine ca in perioada anului 2001 ( vara anului 2001) -2009 a avut cu paratul o relatie de concubinaj fiind cunoscuți ca un cuplu, relație de altfel de notorietate, si ca edificarea construcției a durat pana in primăvara anului 2009, că în cursul lunii martie 2009 paratul a anunțat-o ca are o alta relatie( actiunea introductiva de instanta) . Paratul la randul sau, in intampinarea formulata invoca exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, exceptie a carei solutionare o critica inclusiv in motivele de apel, sustinand ca dreptul la actiune s-a prescris in 2005 respectiv 2011 succesiv, pentru ca în motivele de apel sa arate că relația de concubinaj a luat sfârșit in luna februarie 2009, când i-a comunicat ca în cel mai scurt timp sa părăsească imobilul. Se reține însă că în cursul cercetării judecătorești la prima instanță paratul a recunoscut conviețuirea cu reclamanta în perioada după anul 2000, mai întâi in apartamentul situat in Tg J., apoi ulterior in localitatea Câlnic, pana in luna februarie 2009 când a parasit locuinta situata in Câlnic perioada ce a durat în timp pana in lunile aprilie –mai 2009, in toata aceasta perioada reclamanta continuând sa locuiască in imobilul din Câlnic. A arătat că a tolerat ca reclamanta sa locuiască in imobil pana in luna iunie 2009.

Instanta retine ca partile au fost casatorite, casatorie ce a fost desfacuta prin divort la data de 23.mai 2000 fila 15, insa dupa aceasta perioada incepand din anul 2001 anterior achiziționării imobilului teren, partile au reluat conviețuirea locuind împreuna in apartamentul situat in Tg J., . ce in urma actului de partaj voluntar încheiat intre parți fila 29, i-a revenit reclamantei. Ulterior achiziționării imobilului teren părtile s-au mutat in localitatea Calnic, in primăvara anului 2003, locuind mai intai . tip șantier, îmbunătățită de parti, iar începând din anul 2008 în imobilul casa de locuit, finalizata in mare parte. Relațiile între reclamanta si parat s-au deteriorat in anul 2009, moment in care paratul si-a manifestat dorința de a continua viața alături de alta persoana, înștiințând-o pe reclamanta în acest sens. Cea din urma a continuat sa locuiască in imobilul situat in localitatea Calnic pana in luna iulie 2009, moment la care a parasit definitiv locuinta si s-a stabilit in apartamentul situat in localitatea Tg J..

Opinia instantei s-a format in urma analizei materialului probator administrat in cursul cercetarii judecatoresti la prima instanta si in apel, depozitii de martori si interogatoriul celor doua parti implicate in litigiu. In acest sens depozitia martorului P. A. care a sustinut ca in luna iulie 2009 reclamanta astepta autobuzul pentru a merge in localitatea Câlnic, iar in august 2009 . reclamanta, cea din urma i-a relatat ca a plecat din locuinta de la Câlnic la cererea paratului. Relevanta este si depozitia numitei M. M. care a sustinut ca in ziua de Sanziene a transportat-o pe reclamanta la casa situata in ., fila 86. Nu in ultimul rand afirmatia paratului la interogatoriu care a susținut ca a tolerat pe reclamanta însă numai pana in luna iunie 2009.

Potrivit art 7 alin 1 din D 167/1958 prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune sau dreptul de a cere executarea silita iar potrivit art 3 termenul prescriptiei este de 3 ani. In speta dreptul la actiune al reclamantei s-a nascut la data cand a avut interesul sa solicite recunoașterea dreptului său, respectiv atunci cand dreptul sau a fost negat de catre parat. Astfel, data la care începe sa curga termenul este data cand a parasit locuinta situata in localitatea Cîlnic, pentru ca anterior acestei date nu s-a negat de catre parat existenta dreptului sau de creanța si nu exista interesul acesteia de a solicita in timpul relatiei de concubinaj contribuția constând in sume de bani la dobândirea imobilelor, acesta si in conditiile in care a locuit efectiv în imobilul edificat in perioada relației de concubinaj. Nu are relevanta apărarea paratului în sensul ca a tolerat ca reclamanta sa locuiască in imobil in absenta sa, pentru ca cea din urmă a refuzat sa paraseasca locuinta, nefiind dovedita aceasta împrejurare. Astfel nu a dovedit paratul că în acest sens a apelat la forte coercitive ale statului sau ca a acționat pe reclamanta in instanța, in sensul de a solicita evacuarea acesteia pentru ca abuziv locuiește in imobil.

În acesta situație avand in vedere disp. Art 7 din decret, nu este suficient a se invoca prescripția, ci se tine seama de data când aceasta a început sa curgă. Pentru aceste considerente criticile vizând modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune nu sunt fondate.

In continuare, observând că in considerentele de mai sus, tribunalul a analizat existenta intre parti a relației de concubinaj si perioada in care acesta relație a durat intre parti, in considerentele de mai jos va fi analizat fondul pretenției dedusa judecații, respectiv existenta sau inexistența dreptului de creanța solicitat de reclamanta si cuantumul acestuia, raportat la criticile formulate în apel ce sunt comune în acest sens.

Se retine astfel că pe perioada relației de concubinaj a fost achiziționat imobilul teren in suprafața de 18.816 m.p. situat in intravilanul si extravilanul localității Câlnic( descris in înscrisul de la fila 112), prin contractul de vânzare autentificat sub nr. 3229/20.09.2002 de BNP M. N.. Contractul a fost încheiat intre M. A. pe de o parte, prin mandatar M. C., in calitate de vânzător si Răut I., in calitate de cumpărător, prețul convenit intre parți fiind cuantum de 20 milioane lei. Se observa ca in contract este facuta mentiunea ca, Raut I. in calitate de cumparator cunoaste ca obiectul contractului imobilul devine bun comun conform art 30 din codul familiei, împrejurare ce nu are nicio relavanta sub aspectul calificarii regimului juridic al imobilului ca fiind bun propriu al vanzatorului. Aceasta intrucat, asa cum mai sus s-a aratat, la acel moment casatoria intre aceleasi parti fusese desfacuta prin divort, ulterior partile continuandu-si convietuirea impreuna, insa nu in calitate de soti. De asemenea in aceeași perioada, începând din anul 2003 si pana in anul 2008, a fost edificat imobilul casa de locuit pe o parte din terenul achiziționat, in regim P +1, compus din subsol parțial, parter ( camera centralei, living, dormitor, hol, bucatarie, baie de serviciu) etaj intermediar ( hol, baie matrimonială, dormitor, balcon deschis,) si mansarda ( doua dormitoare, hol, baie, balcon deschis) si garaj imobil ce a fost a fost evaluat printr-o expertiza tehnica de specialitate in primul ciclu procesual, in temeiul autorizatiei de construire cu nr. 4/10.04.2006 fila 28, eliberata pe numele paratului Raut I.. Se retine ca imobilul casa de locuit este de asemenea in proprietatea paratului si este bun propriu al acestuia.

Pe perioada concubinajului, relație ce a fost dovedita, potrivit celor mai sus menționate, s-a dovedit în mod cert că părțile s-au gospodărit efectiv împreuna, locuind ca un cuplu, in acest mod fiind percepuți si de prietenii apropiați precum si de membrii comunității.

Toți martorii audiați in cursul cercetării judecătorești, inclusiv cei propusi de catre parat V. D. si C. I. au relatat ca reclamanta si paratul au locuit si s-au gospodărit împreuna, unul dintre aceștia întrebat fiind a explicat noțiunea de a te gospodari împreuna fila 31 dosar apel al doilea ciclu procesual.

In toata aceasta perioada se constata ca atât reclamanta cat si paratul au avut venituri rezultate din salarii, si in acest sens retine instanța înscrisurile depuse la dosarul cauzei ce dovedesc cuantumul veniturilor încasate de cei doi, si au efectuat credite bancare sau la CAR, de asemenea dovedite cu contractele de credit.( expertiza contabilă efectuată în cauză)

Se mai constata că veniturile ce au fost încasate de către reclamanta au fost cheltuite in gospodăria în care a locuit împreună cu pârâtul si pentru edificarea casei de locuit. Martorii audiati au sustinut ca reclamanta a fost implicata in lucrarile de la constructia casei, ca deseori mergea la depozitele de materiale pentru constructii in scopul de a achizitiona materiale pentru locuinta situata in localitatea Calnic, ca la momentul executării diverselor lucrari pentru constructia casei sau finisajele de interior, reclamanta era prezenta, si prepara mâncare pentru lucrătorii aflati in curte . Martorul . I. sustine ca a efectuat instalatia electrica la imobil ce a durat doua luni de zile, si in toata acesta perioada a observat ca cele doua parti au mers împreuna sa achiziționeze materiale care erau necesare lucrătorilor. S-a mai susținut că acesția au locuit . la parterul imobilului ce era finisata si locuibila. Acelasi martor sustine ca partile cresteau pasari, ca reclamanta ajuta meseriasii aducand materialele solicitate de acestia, iar la plecare martorul sustine ca a primit bani atat de la reclamanta cat si de la parat pentru achiziționarea diverselor materiale fila 108.

Instanța in ceea ce privește depozițiile martorilor ce au fost audiați la propunerea paratului C. I. si Valceanu D. la instanța de fond si reaudiați în acest ciclu procesual, constata anumite date contradictorii, si astfel apreciază că unele împrejurări au fost relatate subiectiv. Cu titlu exemplificativ în timp ce in cursul cercetării judecătorești la prima instanța martorul V. D. a relatat ca părțile se gospodăreau împreuna si acesta stare de fapt a perceput-o din vizitele pe care le-a făcut in localitatea Cîlnic, înțelegând destul de bine noțiunea de a se gospodari împreuna, în apel încearcă sa inducă ideea ca din discuțiile purtate cu însăși reclamanta a înțeles ca fiecare dintre părți are buget separat, si locuiesc in aceasta forma întrucât este convenabil, ca reclamanta se mutase in Tg J. si rareori venea la Calnic. Arata însa martorul in ambele depoziții ca pârtile creșteau pasări, ca pe mama reclamantei a transportat-o de doua trei ori de la Câlnic la R. cu câteva pasări domestice.

Or, in aceste condiții instanța nu poate decat sa constate că subiectiv, in acest ciclu procesual, martorul încearcă sa explice instanței ca de fapt intre parti nu a existat o relație apropiata, si fiecare dintre acestea pe tot parcursul conviețuirii a avut buget separat, stare de fapt ce însa nu va fi reținuta de instanța fiind in contradicție cu depozițiile celorlalți martori si inclusiv cu afirmațiile paratului din răspunsul dat la interpelarea instanței. Aceeași situație o constata instanța si in ceea ce privește depoziția martorului C. I., care la prima instanța a susținut ca are cunosțiință ca pârtile au reluat conviețuirea in anul 2003-2004, iar in apel a susținut ca paratul din anul 2001 chiar pana in anul 2008 a avut o relație cu alta persoana de la C.. Totodată in timp ce același martor afirma ca in perioada 2007-2008 reclamanta si paratul nu locuiau în casa ci ., anexa situata pe teren, casa la acel moment nefiind locuibilă în apel afirma ca reclamanta numai sporadic locuia la Câlnic iarna si probabil la sfârșit de săptămână

In perioada edificării locuinței retine instanța că reclamanta si-a adus contribuția financiara la construcția acesteia, veniturile fiind dovedite cu înscrisuri si necontestate de către parat. La fel de cert este si împrejurarea că în toata aceasta perioada paratul a avut venituri net mai mari decât ale reclamantei motiv pentru care contribuția acestuia este superioara.

Pentru considerentele mai sus expuse chiar în condițiile în care reclamanta nu a dovedit cuantumul exact al sumelor de bani cu care a contribuit la edificarea imobilului, instanța raportat la valoarea imobilului, la proporția dintre veniturile obținute de aceasta si cele obținute de parat constatată constata ca are un drept de creanța împotriva paratului estimat la 25 % din valoarea totala a imobilului. Instanța nu poate sa nu constate si sa ignore probatoriul administrat, prin care reclamanta a dovedit in mod cert ca veniturile obținute au fost direcționate pentru edificarea casei de locuit, implicându-se atât financiar cat si afectiv. Nu s-a dovedit existenta unor economii făcute de reclamanta in toata aceasta perioada, sau împrejurarea ca ar fi avut alte persoane in întreținere, iar probatoriul dovedește indubitabil si munca prestata de aceasta in gospodăria in care părțile au conviețuit ca un cuplu, relația dintre aceștia fiind notorie in comunitatea frecventata. Nu poate fi reținuta de către instanța împrejurarea că reclamanta îl însoțea pe parat la diverse evenimente ca si dama de companie, in condițiile in care însuși paratul a recunoscut conviețuirea stabilă împreuna timp de aproximativ 8 ani ca soț și soție,in nici un caz reclamanta neavând calitatea de escortă.

Este de asemenea echitabil pentru reclamantă a-i fi recunoscută după o perioada de 8 ani munca prestata in gospodărie, alături de contribuția financiara a paratului care a fost ., datorita veniturilor mari ale acestuia.

In ceea ce privește contribuția reclamantei la achiziționarea imobilului teren, constând in sume de bani, constata instanța ca aceasta nu a fost dovedita. Martorii audiați arata ca reclamanta ar fi contractat un împrumut la CAR in cuantum de 15 mil lei, bani cu care ar fi contribuit la achiziționarea terenului, însa nu a fost dovedit cert ca suma de bani a avut acesta destinație. Observând înscrisurile depuse se retine ca la data de 14.09.2001 reclamanta a împrumutat suma de 15 mil lei la BANCPOST SA Tg Cărbunești, însa data rambursării împrumutului a fost la 3.07.2002, înaintea achiziționării terenului ce are ca si data luna septembrie a aceluiași an. Următorul împrumut la aceeași unitatea bancara a fost contractat la data de 3.07.2002 si la CAR la data de 30.08.2002, în cuantum de 16 mil lei respectiv 7 milioane lei, însa așa cum s-a arătat mai sus nu a fost dovedita destinația sumelor împrumutate, în condițiile în care reclamanta a investit sume consistente și în renovarea apartamentului situat în municipiul Tg J..

Imobilul teren, astfel cum rezulta din contractul de vânzare cumpărare, este bun propriu al paratului, ce a dovedit că a achiziționat terenul din banii obținuți cu titlu de împrumut de la martorul V. D., aspect ce a fost confirmat si de acesta prin depoziția sa. Observând că reclamanta nu a probat că sumele împrumutate au fost puse la dispoziția paratului pentru ca acesta să achiziționeze acest teren, dată fiind și perioada în care a fost achiziționat terenul respectiv la începutul relației, instanța nu va retine dreptul de creanța solicitat. Regimul juridic al terenului este de bun propriu al paratului, si acesta nu se schimba chiar daca ulterior ipotetic al fi intervenit căsătoria intre cele doua parti.

Pentru considerentele de fapt si de drept mai sus arătate, instanța apreciază ca din analiza probatoriului administrat rezulta ca reclamanta a contribuit financiar la edificarea imobilului casa de locuit dovezi in acest sens fiind veniturile sale, stare de fapt ce conferă acesteia un drept de creanța împotriva paratului concubin pe numele căruia a fost eliberata autorizația de construire, însa nu un drept de coproprietate asupra imobilului, drept de creanță ce se ridica la un procent de 25% din valoarea imobilului, in cuantum de 88.536 lei.

Având în vedere cele mai sus expuse, si observând modalitatea de soluționare a criticilor din apelurile formulate, instanța a apreciat apelul paratului nu este fondat, motiv pentru care va fi respins în consecință, constatând ca nu sunt incidente motive de nelegalitate a sentinței apelate în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune sau de apreciere a probelor administrate cu referire la fondul cauzei. Argumentele invocate de parat, în apel referitoare la pretențiile reclamantei au fost expuse pe larg in considerentele de mai sus, apreciind tribunalului ca nu sunt întemeiate.

Pe cale de consecință în temeiul art 295 c.pr.civ rap la art 296 c.pr.civ tribunalul a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul R. I., a admis apelul formulat de apelanta reclamantă P. L. împotriva aceleiași sentințe, a schimbat sentința în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 88.596 lei, sumă ce reprezintă dreptul de creanță al reclamantei.

În temeiul art. 274 c.pr.civ a fost obligat paratul sa plătească reclamantei cheltuielile de judecata ocazionate cu desfășurarea procesului în prima instanța cheltuieli calculate la valoarea pretențiilor admise, taxa de timbru, onorariu expert si onorariu avocat in cuantum de 4753,27 lei si la plata cheltuielilor de judecata in apel, in cuantum de 5291 lei, taxa de timbru si onorariu avocat, a fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâtul Rauț I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A arătat că a formulat recurs împotriva deciziei civile nr.1088/2014 din data de 22.10.2014, pronunțata de Tribunalul Gorj in dosarul_, pe care a criticat-o pe temeiul art.304, pct.9, Cod procedura civila.

A mai precizat că după pronunțarea deciziei de casare de către Curtea de Apel C., reclamanta si-a precizat, la data de 30.09.2014, temeiul de drept al acțiunii, ca fiind arL728 si următoarele cod civil.

A menționat că la fila 9 din considerente, Tribunalul Gorj și-a început motivarea astfel:

"tribunalul retine așadar ca intre reclamanta si parat a existat o relație de concubinaj, motiv pentru care se apreciază ca in speța nu se aplica prezumția de comunitate asupra bunurilor specifica numai bunurilor dobândite de soți ".

Motivarea continua astfel: fata de aceasta situație, instanța era datoare sa stabilească daca intre parți a existat vreo înțelegere cu privire la achiziționarea împreuna a bunurilor, in ce a constat înțelegerea pentru ca în raport de aceste constatări sa se pronunțe ".

După ce arata ca temeiul acțiunii reclamantei este cel referitor la partaj si arata regulile după care trebuie judecat un astfel de partaj de bunuri coachizite, instanța analizează excepția prescripției invocate de parat ajungând, în ceea ce privește fondul cauzei, sa analizeze" existenta sau inexistenta dreptului de creanța solicitat de reclamanta si cuantumul acestuia".

Prima nelegalitate a acestei hotărâri este ca Tribunalul Gorj încălca principiul disponibilității, ignorând temeiul de drept si voința reclamantei, exprimate prin precizarea scrisa de la termenul din 03.09.2014.

Instanța avea obligația sa judece cauza cu respectarea principiului disponibilității, adică sa analizeze daca sunt probate in speța cerințele unui partaj de bunuri coachizîte, adică regulile proprietății pe cote-parti.

Deși instanța își începe analiza, pornind de la temeiul invocat de reclamanta, nu sfârșește prin verificarea condițiilor legale cerute in cazul partajului intre concubini: convenția celor doi concubini cu privire la bunurile pe care se înțelege sa le dobândească împreuna si cuantumul in care acești înțeleg sa le dobândească.

Raportându-ne cu critica de nelegalitate exclusiv la acest temei de drept invocat de reclamanta după casare, solicitam sa constatați ca tribunalul Gorj a aplicat greșit legea, in sensul ca a încălcat principiul disponibilității prin ignorarea temeiului de drept (728 cod civil) invocat de reclamanta.

A doua critica de nelegalitate se refera la apărea greșita a regulilor proprietății pe cote-parti, pentru ca instanța nu a stabilit in ce consta convenția celor doi concubini, ce bunuri au înțeles să dobândească aceștia împreuna si in ce cote.

Fără a analiza probatoriu administrat in cauza, solicitam sa constatați aceasta nelegalitate ce rezulta din analiza pe care o face asupra fondului instanța de apel.

După ce apreciază ca excepția prescripției este neîntemeiata, instanța analizează fondul cauzei, motivează la fila 12 ca reclamanta are un drept de creanța împotriva paratului estimat la 2j5%din valoarea totala a imobilului (casei).

Chiar si prin aceasta modalitate de rezolvare a cauzei, prin constatarea unui drept de creanța, hotărârea pronunțata de tribunalul Gorj este nelegala .

Nelegalitatea provine din ignorarea acțiunii introdusa la 12.06.2012 în care reclamanta arata ca solicita sa se constate că are un drept de creanță asupra terenului si casei edificate pe acest teren.

La fila 6 din aceeași acțiune, reclamanta își motivează pretenția in felul următor:

"Eu am pus la dispoziția acestuia sume de bani pe care acesta le-a folosit pentru cumpărarea terenului si construcția casei si aceasta îmi conferă mie un drept de creanța împotriva paratului pe numele căruia a fost încheiat actul de dobândire a terenului si actele necesare edificării casei".

Cu ocazia concluziilor pe fond s-a susținut ca atitudinea procesuala a reclamantei a fost una prolixa, confuza, pentru ca prin acțiunea sa a cerut un drept de creanța de 30.000 lei, reprezentat de sumele de bani pe care le-a pus la dispoziția paratului pentru cumpărarea terenului si construcția casei, prin apel a cerut un drept de creanța. estimat la 50% din valoarea celor 2 imobile(in contradicție totala cu acțiunea), iar prin precizarea la acțiune după casarea cu trimitere, a susținut doar cu ocazia dezbaterii asupra fondului(15.10.2014), ca dreptul la acțiune este in cuantumul cerut prin cererea depusa la judecătoria Tg-J. in 18.06.2013.

La fila 271 din dosarul judecătoriei Tg-J., exista doar concluziile scrise, după dezbaterea fondului, concluzii care nu au caracterul unei cereri de chemare in judecata.

Esențial este ca potrivit principiului in limine litis, cercetarea judecătoreasca trebuia sa fie făcuta potrivit pretențiilor exprimate in cererea de chemare in judecata, adică analiza unui pretins drept de creanța . 30.000 lei.

Nelegalitatea hotărârii consta și in felul in care instanța de apel determina care este întinderea actuala a acestui drept de creanța.

Potrivit jurisprudenței constante in materia drepturilor de creanța ale concubinilor, acestea nu pot fi calculate prin raportarea la valoarea de circulație a bunurilor pentru care au fost avansate sumele, ci eventual prin reactualizare, reactualizare pe care reclamanta nu a cerut-o.

A mai solicitat să se observe motivarea paradoxala pe care o face tribunalul (la fila 12) atunci când stabilește întinderea dreptului de creanța :"chiar în condițiile in care reclamanta nu a dovedit cuantumul exact al sumelor de bani cu care a contribuit la edificarea imobilului, instanța raportat la valoarea imobilului, la proporția dintre veniturile obținute de aceasta si cele obținute de parat, constata ca are un drept de creanța împotriva paratului estimat la 25% din valoarea totala a imobilului."

Daca instanța a constatat ca reclamanta nu si-a îndeplinit obligația prevăzuta de art.1169 cod civil, referitoare la cuantumul sumelor de bani puse la dispoziția paratului, ar fi trebuit sa-i respingă acțiunea.

Hotărârea este profund nelegala pentru ca este de neacceptat ca o instanța de judecata sa motiveze in considerente ca reclamanta nu si-a dovedit întinderea dreptului sau de creanța, cuantumul pretențiilor sale si, cu toate acestea, ii retine o cota procentuala de 25% din valoarea unui bun proprietatea mea exclusiva.

Printr-o astfel de soluție eu nu beneficiez de un proces echitabil deoarece, deși se retine de către o instanța ca reclamanta nu si-a motivat pretențiile, instanța, împotriva intereselor mele, ii retine o cota de 25%, trecând chiar si peste cererea reclamantei care nu se referea decât la punerea la dispoziția mea a unei sume de 30.000 lei.

Concluzia instanței de apel dedusa din faptele pe care le prezintă este evident injusta si arbitrara. Este un exemplu de inechitate vădita.

Analiza comparativa a veniturilor celor doi concubini si stabilirea arbitrara de către instanța, fără probe, așa cum de altfel motivează, a întinderii dreptului de creanța al reclamantei la 25 % din valoarea imobilului, este total nelegala.

Soluția tribunalului Gorj este nelegala si pentru ca aplica greșit disp.art.1169, cod civil, ce stabilesc obligația reclamantului de a-si proba pretențiile deduse judecații.

Daca instanța ar fi reținut totuși ca exista o contribuție a reclamantei la edificarea casei, trebuia sa se raporteze la cuantumul sumei de bani de 30.000 lei, pe care reclamanta il arata in acțiune si pe care susține ca a pus-o la dispoziția paratului.

Aceasta suma ar fi trebuit sa fie evaluata cu coeficientul de devalorizare, așa cum este practica in materia stabilirii întinderii dreptului de creanța intre concubini.

Ținem sa relevam si accentele nepotrivite pentru o hotărâre judecătoreasca, ce se regăsesc spre finalul considerentelor de la fila 12 si care vin sa ilustreze ca soluția este mai degrabă expresia unei tensiuni emoționale si mai puțin a unei analize din perspectiva legii.

Si respingerea excepției prescrierii dreptului la acțiune al reclamantei este nelegala.

Din motivarea acțiunii (fila 5 a dosarului de fond), reiese ca relația de concubinaj a încetat in luna martie 2009.

Reclamanta arata in acțiune ca luna martie 2009 este cea in care "paratul m-a anunțat ca are o alta relație, datorita acestui aspect relațiile dintre noi s-au deteriorat, acesta cerându-mi imperios sa părăsesc domiciliul comun, lucru pe care l-am si făcut in data de 03.07.2009".

Dreptul de creanța cerut de reclamanta este prescris, fie si daca am lua ca data de începere a cursului prescripției luna martie 2009 (când a încetat starea de concubinaj si paratul î-a cerut sa părăsească imobilul)si am raporta-o la data introducerii acțiunii, 12.06.2012.

Motivarea ca parata a părăsit domiciliul comun la data de 03.07.2009, nu mai are nici un fel de relevanta in condițiile in care starea de concubinaj a încetat in martie 2009, când paratul i-a cerut sa părăsească imobilul.

Potrivit art.7, alin.2, din decretul 167/1958, stipulează ca "in obligațiile care urmează sa se execute la cererea creditorului, precum si in acelea al căror

termen de executare nu este stabilit, prescripția începe sa curgă de la data nașterii raportului de drept."

In aceasta cauza, raportul de drept s-a născut intre reclamanta si parat de la momentul la care au fost avansate sumele de bani, la care se refera reclamanta. Reclamanta a susținut ca a pus la dispoziția paratului aceste sume in anul 2008 si de la acesta data când se naște raportul de drept începe sa curgă termenul general de prescripție de 3 ani. In oricare din variantele de analiza, fie luna martie 2009, fie anul 2008, termenul de prescripție este împlinit.

A solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii in sensul de a se respinge apelul reclamantei și a admite apelul pârâtului, a schimba hotărârea instanței de fond prin respingerea acțiunii fie ca prescrisa fie ca neîntemeiata.

Recursul declarat de pârât este întemeiat sub un singur aspect referitor la cea de a treia critică de nelegalitate invocată potrivit căreia decizia instanței de apel este greșită datorită modului în care Tribunalul Gorj a determinat întinderea dreptului de creanță ce i-a fost recunoscută reclamantei.

În acest sens prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat contravaloarea unui pretins drept de creanță în cuantum de 30 000 lei reprezentat de contribuția acesteia la edificarea unei case de locuit pe perioada concubinajului de 8 ani de zile existent între ea și pârât.

În raport de probatoriul administrat în cauză prima instanță Judecătoria Tg-J. prin hotărârea pronunțată pe data de 12.06.2013 i-a recunoscut acesteia un drept de creanță împotriva pârâtului estimat la 10% din valoarea imobilului, casa de locuit, respectiv suma de_,7 lei.

Prin decizia recurată Tribunalul Gorj, admițând apelul reclamantei, a schimbat hotărârea primei instanțe în sensul că i-a recunoscut reclamantei un drept de creață la 25% din valoarea imobilului, respectiv suma de 88 536 lei, în condițiile în care în considerentele acestei decizii instanța de apel arată că reclamanta nu și-a dovedit cuantumul exact al sumelor cu care a contribuit la edificarea imobilului.

În condițiile în care se reține faptul că reclamanta nu și-a dovedit în mod concret contribuția exactă la construcția imobilului, edificat împreună cu pârâtul, nu i se putea reține acesteia o cotă contributivă de 25 % din valoarea totală a imobilului, față de cota de 10% reținută în primă instanță.

Proporția dintre veniturile obținute de cei doi concubini precum și valoarea imobilului, sunt criteriile ce dovedesc contribuția reclamantei la edificarea imobilului, nu însă și contribuția exactă a acesteia.

Se va avea în vedere sub acest aspect și faptul că cu ocazia dezbaterii asupra fondului, în cadrul instanței de apel, reclamanta a solicitat să îi fie recunoscut un drept de creanță în cuantumul cerut prin cererea depusă în cadrul Judecătoriei Tg-J. pe data de 10.06.2013.

În ceea ce privește celelalte motive de recurs invocate de către pârât se constată că sunt nefondate.

Astfel este neîntemeiat primul motiv de recurs, potrivit căruia Tribunalul Gorj a încălcat principiul disponibilității ignorând temeiul de drept și voința reclamantei exprimată prin precizarea scrisă de la termenul de 03.09.2014, conform considerentelor deciziei de casare, pronunțate pe data de 06.05.2014, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât nu a fost stabilit temeiul acțiunii în raport de cererea reclamantei.

S-a reținut prin decizia de casare că nu a fost lămurit temeiul acțiunii reclamantei, care inițial a fost calificată ca o acțiune în constatare prin încheierea din 04.09.2012, modificată ulterior ca o acțiune în pretenții, fără o recalificare și o cerere în acest sens, care să fie pusă în discuția părților, pentru ca în apel să se rețină, că este vorba de o acțiune în realizarea unui drept de creanță, rezultat din raportul de concubinaj al părților.

În cadrul rejudecării după casare prin cererea depusă în data de 23.06.2014, apelanta reclamantă și-a exprimat temeiul juridic al acțiunii în raport de considerentele deciziei de casare, ca fiind o acțiune în realizarea unui drept de creanță, rezultat ca urmare a raporturilor patrimoniale existente între cei doi concubini în perioada 2001-2009,raporturi juridice pentru care se aplică dreptul comun ce reglementează proprietatea pe cote părți.

Prin decizia pronunțată pe data de 22.10.2014, Tribunalul Gorj, nu a încălcat principiul disponibilității părților, întrucât i-a recunoscut reclamantei un drept de creanță, reprezentând contravaloarea unei cote părți din contribuția adusă de aceasta la construcția imobilului casă de locuit, edificată împreună cu pârâtul în perioada de concubinaj a acestora de 8 ani de zile.

Sub acest aspect intanța de apel a reținut faptul că reclamanta și-a dovedit contribuția sa la construcția locuinței. Din veniturile obținute, astfel încât este îndreptățită, a i se recunoaște în favoarea sa a unui drept de creanță care urmează să fie stabilit la valoarea actuală a bunului și nu un drept de coproprietate.

Față de această reținere nu era necesar să se stabilească convenția celor doi concubini, ce bunuri au înțeles să dobândească aceștia împreună și în ce cote.

În ceea ce privește motivul de recurs, formulat de reclamant referitor la greșita soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, Curtea constată faptul că nu poate fi analizat,câtă vreme îmbracă un aspect de netemeinicie și nu de nelegalitate, în condițiile în care se critică data de la care a început să curgă termenul general de prescripție de 3 ani de zile, pe care instanța de apel l-a reținut pe baza probatoriului administrat în cauză.

În consecință față de cele arătate se constată că recursul declarat de reclamant este întemeiat în parte astfel încât în raport de dispozițiile art.312 alin. 1 raportat la art. 304 pct.9 c.pr.civ, va fi admis, modificându-de decizia Tribunalului Gorj în sensul că se va respinge apelul declarat de reclamanta P. L. împotriva sentinței civile nr.5519/12.07.2013 a Judecătoriei Tg-J..

Se vor menține în același timp restul dispozițiilor Tribunalului Gorj.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul, formulat de pârâtul Rauț I. împotriva deciziei civile nr. 1088 din 22.10.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. L., având ca obiect pretenții.

Modifică decizia în sensul că respinge apelul reclamantei.

Menține reține dispozițiilor.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Ianuarie 2015.

Președinte, R. M.	Judecător, A. M.	Judecător, S. P.
	Grefier, G. Ț.

Red.jud.S.P./11.02.2015

Tehn.3ex/G.Ț.

J.f.A.T.

J.apel.C.P./A.E.S.

← Pretenţii. Decizia nr. 427/2015. Curtea de Apel CRAIOVA		Revendicare imobiliară. Decizia nr. 47/2015. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Strămutare. Sentința nr. 5/2015. Curtea de Apel CRAIOVA Fond funciar. Decizia nr. 63/2015. Curtea de Apel CRAIOVA Pretenţii. Decizia nr. 427/2015. Curtea de Apel CRAIOVA Revendicare imobiliară. Decizia nr. 47/2015. Curtea de Apel CRAIOVA Strămutare. Sentința nr. 13/2015. Curtea de Apel CRAIOVA Strămutare. Sentința nr. 6/2015. Curtea de Apel CRAIOVA Strămutare. Sentința nr. 7/2015. Curtea de Apel CRAIOVA