Pretenţii. Decizia nr. 427/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 427/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 427/2015
Dosar nr._ ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 427/2015
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. M.
Judecător A. M.
Grefier G. Ț.
*****************
Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de către C. V., împotriva deciziei civile nr.15 din 14.01.2014, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosar_ *, în contradictoriu cu intimatul pârât I. S., având ca obiect pretenții împotriva dec.dos._ *.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile: revizuentul C. V. și intimatul pârât I. S..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează, că a fost suspendată cauza la data de 03.03.2014, iar revizuientul a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol la data de 08.01.2015 și a depus la dosarul cauzei sub nr. 2560/22.01.2015 note de ședință prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă din motive medicale.
Curtea admite cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de revizuientul C. V. și invocă din oficiu inadmisibilitatea cererii de revizuire și luând act de solicitarea de a se judeca cauza a trecut la deliberare.
CURTEA:
Asupra cererii de revizuire de față;
Tribunalul Gorj – Secția I Civilă prin sentința civilă nr. 193 din 24.10.2013 a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul C. V., în contradictoriu cu pârâtul I. S.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Potrivit cererii de chemare în judecată reclamantul solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 3000 lei cu titlu de despăgubiri materiale și morale ca urmare a ordonanței procurorului din 18.01.2013.
Din ordonanța procurorului invocată de reclamant, pronunțată în dosarul nr. 2024/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Cărbunești, rezultă că s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 141, teza I din Legea nr.8/1996, constând în însușirea fără drept a calității de autor cu privire la lucrarea intitulată „ Aninoasa 400 de ani de legende, tradiții, obiceiuri” și aplicarea sancțiunii amenzii administrative în cuantum de 300 lei.
S-a mai reținut în considerentele ordonanței că pentru recuperarea unui eventual prejudiciu persoana vătămată are posibilitatea de a se adresa instanței civile competente.
În raport de cele de mai sus, precum și de considerentele sentinței nr.23/2013 a Curții de Apel C., dată în dosar nr._, prin care s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului, în care s-a apreciat că reclamantul vizează dispoziția art.10 alin.1, lit. b sau dispoziția art.13 alin.1, lit. a din Legea nr.8/1996, instanța a constatat că reclamantul solicită strict despăgubiri materiale și morale pentru încălcarea dreptului de autor în legătură cu lucrarea menționată.
În alte cuvinte, reclamantul nu pretinde în prezenta cauză recunoașterea calității de autor al operei( art.10 alin.1 lit. b din lege), ci invocă drepturi patrimoniale distincte și exclusive ale autorului de a autoriza sau de a interzice reproducerea operei( art.13 alin.1 lit. a din Legea nr.8/1996).
Coroborând declarațiile părților cu declarația martorului M. Ș. și cu înscrisurile state în dosar, s-a reținut următoarea stare de fapt.
Într-o perioadă nedeterminată, anterioară anului 2010, reclamantul, profesor de limba română într-un ., județul Gorj, a fost contactat de către pârât, de origine din aceeași comună, la propunerea martorului sus menționat, primar al comunei în acea perioadă, pentru a discuta despre posibilitatea editării unei cărți referitoare la istoria și cultura comunei natale.
Întâlnirea părților a fost intermediată de primarul comunei întrucât reclamantul era cunoscut pentru preocupările sale culturale și deținerea unor documente, transcrieri ale unor creații folclorice din zona de referință, fotografii, fapt ce ar fi ajutat la reușita demersului pârâtului.
Niciuna dintre părți nu contestă întâlnirea acestora, respectiv înmânarea de către reclamant a unor materiale scrise pentru realizarea obiectivului editării unei cărți. Această contribuție a și fost subliniată pe coperta interioară a publicației, unde se aduc mulțumiri reclamantului.
În aceeași împrejurare, reclamantul a înmânat pârâtului și un exemplar mai bine conservat al unei lucrări mai vechi pe aceeași temă din anul 1935 intitulată „Monografia comunei Aninoasa” sub semnătura autorului I. I., învățător al satului în acea vreme.
Întrucât lucrarea publicată în 2010, ce constituie obiect derivat al raportului juridic dintre părți, conține și reproducerea cărții din 1935, alături de alte materiale, rezultă scopul pentru care a fost înmânat exemplarul cărții amintite, cu atât mai mult cu cât părțile însele recunosc faptul că pârâtul deținea un exemplar dar nu bine conservat.
Deși în raport de prevederile art. 129 alin.6 C. pr. civ. de la 1865 aplicabil în cauză, care reglementează principiul disponibilității în procesul civil, instanța nu poate dispune în legătură cu dreptul de autor al reclamantului întrucât nu a fost învestită în acest sens, este necesară o analiză a existenței dreptului în scopul stabilirii producerii sau nu a unui prejudiciu material și moral reclamantului.
Astfel, la baza litigiului se află reproducerea în cartea publicată în anul 2010 cu autor pârâtul în cauză a unor pasaje din lucrarea pentru obținerea gradului didactic realizată de reclamant în anul 1985 sub coordonarea lectorului universitar dr. E. L., susținută la Universitatea din C. - Facultatea de Limba și Literatura Română, având titlul „Valorificarea elementelor folclorice locale în predarea literaturii române( implicit aprofundarea literaturii prin activități extrașcolare)”.
Că au fost reproduse pasaje din această lucrare nu se neagă de către pârât, ci se susține că înțelegerea părților nu a privit menționarea ca autor a reclamantului pe lucrarea monografică.
În ceea ce privește existența unui prejudiciu material, instanța a constatat că reclamantul a invocat o convenție verbală a părților, încât o eventuală înțelegere asupra unor drepturi bănești în favoarea reclamantului nu poate fi demonstrată în lipsa unui înscris în condițiile art.1191 C.civ.de la 1864, aplicabil în cauză. Cu toate acestea, în situația în care părțile convin ca proba să se facă și cu martori, lucru întâmplat în cauză în condițiile în care pârâtul nu s-a opus audierii martorului M. Ș., în raport de art. 1191 alin.3 C.civ. 1864, instanța a constatat că nici în urma administrării acestei probe nu s-a dovedit că părțile au convenit o remunerație pentru reclamant în schimbul contribuției sale la realizarea cărții.
Mai mult, acest tip de despăgubire nu privește în cauză contravaloarea materialelor furnizate de reclamant întrucât au fost restituite de către pârât, fapt reținut și în ordonanța procurorului.
Relativ la prejudiciul moral invocat, instanța a reținut din probele administrate și anterior menționate că reclamantul nu a făcut nicio dovadă a unei convenții cu pârâtul în sensul că lucrarea publicată în anul 2010 să fie cu autor reclamantul sau în coautorat cu pârâtul. Rezultă doar că reclamantul a pus la dispoziția pârâtului anumite materiale, între care și lucrarea de obținere a gradului didactic, al cărei autor este în condițiile art.10 din Legea nr.8/1996 și că numai în raport de acest material scris se poate aprecia un eventual prejudiciu moral.
Or, pârâtul a intrat în posesia materialelor prin punerea la dispoziție de însuși reclamantul, aspect confirmat de acesta din urmă, care ulterior a și participat la dictarea respectivelor pasaje angajaților firmei pârâtului în scopul tehnoredactării lucrării și pregătirii formei de publicat. Dictarea de către însuși reclamantul a pasajelor din lucrarea realizată în anul 1985 și al cărei autor neîndoielnic este s-a făcut la domiciliul pârâtului pe perioada unei săptămâni.
S-a constatat, astfel, că însuși reclamantul a selectat pasajele cuprinse în lucrarea în litigiu, fapt ce înseamnă acordul acestuia, pârâtul nedesfășurând o activitate de organizare a conținutului lucrării după criterii anterior stabilite, ce a permis reclamantului inserarea materialului pe care l-a considerat oportun.
Concluzionând, față de probele arătate, dar și de disp.art.1169 C.civ. de la 1864, instanța a constatat că reclamantul, animat de sentimentul apartenenței la o comunitate ce a contribuit la dezvoltarea culturii, a făcut cercetări de-a lungul timpului și a cules date ale istoriei comunei Aninoasa și creații folclorice locale, indicând sursele de la care le-a obținut, surse intitulate de autor ca „ informatori”, iar în urma întâlnirii cu pârâtul a pus la dispoziție aceste materiale dorind să fie publicate.
Ca atare, reclamantul este cel care a inserat pasajele dorite din lucrarea proprie în noua carte, ceea ce contravine susținerii că pârâtul a folosit fără drept aceste materiale. Nedovedind o convenție de publicare sub numele reclamantului ca autor sau în coautorat cu pârâtul, nu se poate reține existența nici a prejudiciului moral în ce-l privește pe reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul C. V. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Criticile apelantului reclamant vizează greșita apreciere a probelor administrate în dosar, respectiv, ordonanța de constare a infracțiunii de plagiat și a amenzii aplicate precum și a celor două cărți, arătând că, instanța de fond neîntemeiat a apreciat că, pârâtul este nepotul autorului monografiei din 1935, și s-a plimbat cu primarul pe la simpozioane prin țară și străinătate.
Prin concluziile scrise depuse în ședință publică, apelantul reclamant a arătat că, instanța de fond nu a lămurit toate faptele, rezultate din probele administrate și a solicitat anularea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond.
Prin decizia civilă nr. 15 din 14.01.2014, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C. V. cu domiciliul în com.Aninoasa ., împotriva sentinței civile nr. 193 din 24.10.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă, în dosar nr._ *, în contradictoriu cu intimatul pârât I. S. cu domiciliul în ..328 jud.T..
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Examinând sentința în raport de criticile formulate și probele administrate Curtea a constatat că, acțiunea formulată de reclamant are ca obiect obligarea pârâtului la despăgubiri materiale și morale, pentru încălcarea dreptului de autor a lucrării intitulate „Aninoasa 400 ani de legende, tradiții, obiceiuri.”
Apelantul reclamant, în susținerea cererii sale, arată că, pentru editarea acestei lucrări a înmânat pârâtului o lucrare pe aceiași temă, din anul 1935, intitulată „Monografia comunei Aninoasa”, din care au fost reproduse pasaje, fără însă a fi încheiată o convenție, cu privire la drepturile de autor.
Întemeiat, instanța de fond a apreciat, că în lipsa unei convenții scrise, între părți cu privire la existența unor drepturi bănești, ce ar decurge din contribuția reclamantului la realizarea lucrării editate de pârât, nu poate fi dovedită pe de o parte, în lipsa unui înscris, în condițiile art. 1191 Cod civil, iar pe de altă parte, nici în baza depozițiilor martorilor audiați în cauză, care au relatat că nu a fost convenită o remunerație pentru folosirea lucrării predate pârâtului, din care a transcris anumite pasaje.
Înserarea în lucrarea redactată de către pârât a pasajelor din lucrarea realizată în anul 1935, s-a făcut, așa cum rezultă din probele administrate și necontestate de reclamant, cu acordul acestuia. Apelantul reclamant nu a făcut nici o dovada cu privire la existența unei convenții prin care pârâtul este obligat să treacă pe lucrare numele reclamantului ca autor și implicit la obținerea unor drepturi bănești ce decurg din publicarea acestei lucrări.
Criticile cu privire la aprecierea greșită a probelor administrate în dosar la instanța de fond este neîntemeiată, câtă vreme, reclamantul nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte că declarația martorului M. Ș. este mincinoasă și nici existența unui plagiat prin preluarea unor pasaje, din lucrarea pusă la dispoziția pârâtului de către reclamant a lucrării editate în anul 1935, indicată ca sursă în lucrarea monografică publicată de pârât.
Cererea apelantului reclamant, formulată prin concluziile scrise, privind anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, este nefondată, deoarece a fost analizat fondul litigiului, așa cum rezultă din considerentele sentinței, în care se face trimitere la cererile părților și toate probele administrate în dosar, neexistând astfel nici una din condițiile prevăzute în dispozițiile art. 297 Cod procedură civilă.
Față de cele prezentate Curtea a apreciat ca neîntemeiate criticile formulate de reclamant împotriva sentinței, și în temeiul art. 296 Cod procedură civilă a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire C. V., solicitand anularea acesteia si rejudecarea cauzei.
In motivare, s-a invocat, in primul rând, calificarea caii de atac din recurs in apel, schimbarea președintelui completului de judecata, precum si lipsa întâmpinării pe care intimatul era obligat sa o depună.
In al doilea rând, revizuentul invoca faptul ca prin decizia contestata instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut si nu s-a pronunțat asupra unor lucruri care s-au cerut, dat fiind ca a solicitat daune morale pentru plagierea lucrării de grad I de către intimat, astfel cum s-a stabilit prin Ordonanța Parchetului nr. 2024/P/2011, nu pentru plagierea Monografiei 1935.
In al treilea rând, se arata ca revizuirea deciziei se justifica pentru ca exista hotărâri potrivnice, respectiv Ordonanța Parchetului nr. 2024/P/2011 si sentința nr. 193, respectiv decizia nr. 15.
Arata revizuentul ca a solicitat instanței de apel trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanța, cercetarea plagiatului de către Oficiul național pentru Drepturile de Autor, precum si anularea lucrărilor plagiate.
In drept, au fost invocate disp. art. 322 C.Proc. Civ.
In dovedire, au fost depuse la dosar, in fotocopie, răspuns la memoriu, Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg- Carbunesti nr._, extras Săptămânal de ancheta.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Cererea de revizuire este inadmisibila.
Pentru început, trebuie precizat ca potrivit vechiului Cod de Procedura Civila( art. 322), constituieobiect al revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, prin care s-a rezolvat fondul pretenției deduse judecății, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, cu excepția celor cu privire la care legea interzice exercitarea acestei căi extraordinare de atac.
Totodată, potrivit NCPC ( art. 509), constituie obiect al revizuirii hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evoca fondul.
Astfel fiind, nu sunt supuse revizuirii: hotărârile primei instanțe care, deși definitive, nu evocă fondul pricinii, hotărârile instanței de apel prin care se respinge apelul, se anulează apelul ori se constatată perimarea acestuia sau, deși se admite, cauza este trimisă spre rejudecare.
In cauza, cererea de revizuire este îndreptata împotriva deciziei nr. 15/14.01.2014 pronunțata de Curtea de Apel C., decizie prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul C. V. împotriva s.c. nr. 193/24.10.2013 a Tribunalului Gorj, nefiind așadar vorba despre o decizie prin care sa se fi rezolvat sau evocat fondul cauzei si care ar fi putut face obiect al revizuirii.
Trecând peste inadmisibilitatea cererii de revizuire raportat la obiectul acesteia, se constata ca nici cazurile de revizuire invocate nu permit concluzia admisibilității sale.
Astfel, criticile vizând calificarea caii de atac, schimbarea președintelui completului si nedepunerea întâmpinării nu constituie motiv de revizuire, cazurile pentru care se poate exercita aceasta cale de atac extraordinara fiind expres si limitativ prevăzute de disp. art. 322 C.P.C.( art. 509 NCPC).
In ceea ce privește motivul de revizuire întemeiat pe punctul 2 al art. 322 C.P.C. (punctul 1 al art. 509 NCPC), se retine ca acesta deschide calea revizuirii pentru situația în care instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut; motivul vizează, deci, situația în care instanța nu s-a pronunțat în limitele obiectului pricinii deduse judecății, așa cum cere art. 129 alin. (6) C. proc. civ. ( art. 22 alin. 6 NCPC), în sensul că fie a acordat ceea ce nu s-a cerut {extrapetita), fie mai puțin decât s-a cerut {minus petita), fie mai mult decât s-a cerut {pluspetita).
Motivul de revizuire reglementat de articolele precitate constituie practic o aplicare a principiului disponibilității, dar, reprezintă și o aplicare a principiului consacrat de art. 129 alin. final Cod procedură civilă( art. 22 alin. 6 NCPC), conform căruia, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăți
In sensul dispozițiilor art. 322 pct 2 C. pr.civ. (punctul 1 al art. 509 NCPC), ”prin lucru cerut” trebuie sa se înțeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia si au stabilit obiectul pricinii supuse judecații.
Ceea ce caracterizează aceste cereri si le delimitează de toate celelalte, ce pot fi formulate de parți in proces, consta in aceea ca, prin pronunțarea asupra lor, instanta poate pune capăt litigiului, statuând prin admitere sau respingere, in acea parte a hotărârii care poate fi pusa in executare - dispozitivul.
Instanța se pronunța minus petita atunci când nu rezolva unul sau mai multe capete de cerere din acțiunea principală ori nu se pronunța asupra unor cereri incidentale sau accesorii. Nu echivalează cu minus petita respingerea cererii sau a capătului de cerere, admiterea numai în parte a cererii și nici pronunțarea implicită asupra unor cereri (de exemplu, respingând cererea de rezoluțiune a unui contract, instanța s-a pronunțat implicit și asupra cererii de restabilire a situației anterioare), întrucât în toate aceste situații instanța „a pronunțat” soluția.
Deși revizuentul a invocat ipoteza in care „instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”, motivat de faptul ca a solicitat daune morale pentru plagierea lucrării de gradul I, nu pentru plagierea Monografiei 1935, a solicitat instanței de apel trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanța, cercetarea plagiatului de către Oficiul național pentru Drepturile de Autor, precum si anularea lucrărilor plagiate , în esență, susținerile din cererea de revizuire reprezintă atât critici referitoare la modul în care instanța de judecată a interpretat cauza litigiului dedus judecații, precum si critici referitoare la soluționarea caii ordinare de atac declanșate.
Revizuirea fiind o cale extraordinara de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de stricta interpretare, încât exercitarea ei nu poate avea loc decât in cazurile si in condițiile expres prevăzute de lege. In speța, nu exista nici un dubiu in privința soluționării cererii de investire a instanței, deoarece soluția de respingere a acesteia se regăsește in dispozitiv.
Pe de alta parte, art. 322 pct. 7 C. proc. civ. (art. 509 pct. 8 NCPC) reglementează ca si caz de revizuire situația în care „există hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate” (există hotărâri diferite date de instanțe de același grad sau de grade diferite care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri).
Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătorești în cauză să fie pronunțate în dosare diferite; să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.
În speță, revizuentul nu invoca existenta unor hotărâri judecătorești potrivnice, ci contrarietatea existenta intre Ordonanța Parchetului nr. 2024/P/2011 si hotărârile judecătorești pronunțate in cauza având ca obiect acordarea daunelor morale si materiale solicitate ca urmare a soluției din dosarul penal prin care s-a constatat întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 141 ( teza 1) din Legea nr. 8/1996 rep.
O astfel de ipoteza nu se încadrează insa in acest din urma caz de revizuire, ordonanța Parchetului neavând caracterul unei hotărâri judecătorești pentru a fi întrunita prima condiție reglementata de dispozițiile legale.
Pentru considerentele mai sus expuse, in temeiul art. 322 C.P.C. ( art. 509 NCPC), cererea de revizuire urmează a fi respinsa ca inadmisibila.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către C. V., împotriva deciziei civile nr.15 din 14.01.2014, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosar_ *, în contradictoriu cu intimatul pârât I. S., având ca obiect pretenții împotriva dec.dos._ *.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Ianuarie 2015.
Președinte, R. M. | Judecător, A. M. | |
Grefier, G. Ț. |
Red.jud.R.M./29.01.2015
Tehn.5ex/G.Ț.
J.f.Gh.R.
J.apel.M.C./P.P.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 63/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 43/2015. Curtea de... → |
|---|
