Strămutare. Sentința nr. 5/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 5/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA nr. 5
Ședința din Camera de Consiliu de la 19 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.-P.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol soluționarea cererii formulată de petenta Koșa E. privind strămutarea cauzei ce face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului O., Secția I Civilă, în contradictoriu cu intimații S. R. - Ministerul Finanțelor Publice - DGFP O. și I. S. al Județului O. .
La apelul nominal, făcut în Camera de Consiliu, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că cererea a fost timbrată cu taxă judiciară d timbru în cuantum de 4 lei consemnată prin chitanța_ din 11.12.2015 și că intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. pt. D.R.F.P. C. în numele Ministerul Finanțelor reprezentant legal al S. R. a depus întâmpinare ce a fost înregistrată sub nr._/18.12.2014, după care;
Instanța a apreciat cauza în stare de judecată și ridicând, din oficiu, excepția de necompetență materială a Curții de Apel C. în soluționarea prezentei cereri în raport de data promovării acțiunii, a luat în examinare cererea de față.
CURTEA
Asupra cererii de strămutare de față, constată următoarele:
La data de 03.12.2014, a fost înregistrată la această instanță cererea de strămutare a dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului O., Secția I Civilă, formulată de petenta Koșa E. invocând motive de bănuială legitimă.
Se susține că există motive de bănuială legitimă, judecătorul nevrând să se abțină de la judecarea cauzei.
Procedând la verificarea înregistrărilor din sistemul ECRIS, Curtea a constatat că cererea de chemare în judecată de face obiectul dosarului nr._ a fost înregistrată la data de 05.10.2012 pe rolul Tribunalului O., la data de 23.01.2014 fiind suspendat.
Curtea, în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată 05.10.2012 și de legea de procedură aplicabilă, constată că soluționarea prezentei cereri de strămutare pentru motive de bănuială legitimă, nu intră sub incidența dispozițiilor din noul Cod de procedură civilă intrat în vigoare la 15.02.2013, potrivit art.81 din Legea nr.76/2012 astfel cum a fost modificat prin OUG nr.4/2013, întrucât acestea se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după data de 15.02.2013. Potrivit dispozițiilor art. 24 din noul Cod de procedură civilă, „dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .”.
Rezultă deci că în stabilirea competenței de soluționare a prezentei cereri de strămutare sunt aplicabile dispozițiile art. 39 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora competența materială pentru soluționarea cererii de strămutare întemeiate pe motive de bănuială legitimă aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 158 din Codul de procedură civilă, Curtea se declară necompetentă și urmează să își decline competența de soluționare a cererii de strămutare formulată de către de petenta Koșa E., reclamantă în dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului O., Secția I Civilă, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența de soluționare a cererii de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului O., Secția I Civilă,, formulată de petenta Koșa E. domiciliată în Slatina, ., ., ., jud. O., în contradictoriu cu intimații S. R. - Ministerul Finanțelor Publice - DGFP O. cu sediul în Slatina, ., Jud. O. și I. S. al Județului O. cu sediul în Slatina, .. 63B, jud. O., la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2015
Președinte, M. P.-P. | ||
Grefier, A. C. |
Red.jud.M.P.-P.
2 ex/20.01.2015
← Strămutare. Sentința nr. 120/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Fond funciar. Decizia nr. 63/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
---|