Servitute. Decizia nr. 598/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 598/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 598/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 598/2015
Ședința publică de la 08 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE FLORICA DIACONESCU
Judecător I. V.
Judecător C. S.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul pârât M. C. PRIN PRIMAR, împotriva deciziei civile nr.917/21.05.2015, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele reclamante I. A. și C. M., având ca obiect servitute .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, care a învederat instanței că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal; prin serviciul registratură la data de 08.10.2015, intimatele reclamante au depus concluzii scrise prin intermediul cărora au solicitat judecarea cauzei conform art.242 cod pr. civ., după,care,
Instanța, luând act de solicitarea intimatelor reclamante de judecare a cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, a apreciat cauza în stare de soluționare și a luat în examinare recursul de față.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la 12.11.2010 sub nr._ reclamantele I. A. și C. M. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la instituirea unei servituți de trecere pentru terenul din .. 8 B, proprietatea reclamantelor, pentru ca acestea sa aibă acces la calea publica.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că dețin în proprietate terenul mai sus menționat, dobândit prin dispoziția nr.7564/03.04.2006 a Primăriei C., a referatului de legalitate nr.6197/2006 al Prefecturii D., a procesului de punere în posesie nr._/12.04.2007 al Primăriei C.. Ulterior li s-a înființat cartea funciară nr._ și s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului, însă terenul nu are acces la calea publică din nici o parte, fiind înconjurat de domeniu public.
În drept, reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 616, 618 C civil.
La dosar s-au depus: decizia nr.7564/03.04.2006 emisă de Primăria C., referat legalitate nr.6197/2006 emis de Prefectura C., proces-verbal de punere în posesie nr._/12.04.2007 emis de Primăria C., certificat de nomenclatură stradală nr. 2992/11.05.2007, schiță cadastrală nr._, carte funciară nr._/16.11.2007, schițe, chitanță privind plata taxei de timbru.
În scop probatoriu, reclamantele au solicitat și instanța a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice de specialitate care să stabilească dacă au sau nu acces la calea publică, în cauză fiind numit expert P. I. A., care a efectuat expertiza și a depus raportul de expertiză la dosar la data de 27.04.2011, raport la care părțile nu au formulat obiecțiuni.
Prin sentința civilă nr.9882/01.06.2011 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă acțiunea formulată de reclamantele I. A. și C. M. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local C., a fost confirmat raportul de expertiză efectuat în cauză și s-a constituit servitute de trecere în favoarea reclamantelor conform variantei I propusă, pe suprafața de 111 m.p. determinată de contur puncte ABCDA asigurând vecinătate la . latura de sud și s-a luat act că reclamantele nu solicită cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr.566 din 05.12.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ /215/2010 s-a admis apelul, a fost desființată sentința și a fost trimisă cauza spre rejudecare la prima instanță.
S-a reținut că potrivit art.129 al.5 C.pr.civ. „Judecătorii au îndatorirea sa stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeala pentru aflarea adevărului în cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice si legale”.
După ce instanța a fost sesizată, ea trebuie să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuala pasivă, fie înainte de începerea dezbaterilor, fie în cadrul dezbaterilor asupra fondului dreptului.
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuala activă) precum și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).
În speța supusă analizei, se constată ca reclamantele au învestit prima instanță cu judecata unei acțiuni având ca obiect constituirea unei servituți de trecere în favoarea lor pe terenul aparținând domeniului public al Mun.C., întemeiată juridic pe dispozițiile art.616 C.pr.civ.
Servitutea de trecere presupune existența a două fonduri învecinate aparținând unor proprietari diferiți.
Prin urmare, într-o astfel de acțiune calitatea procesuală pasivă aparține proprietarului fondului aservit, respectiv a terenului ce se solicită a fi grevat de servitutea de trecere.
Este de necontestat că terenul afectat servituții de trecere aparține domeniului public al Mun.C., situație în care această unitate administrativ teritorială dobândește calitate procesuala pasiva in cauza.
În aceste sens, s-a reținut că, potrivit prevederilor art. 21 din Legea 215/2001 coroborate cu cele ale art.23 alin.1 din același act normativ consiliile locale sunt autorități deliberative prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii, iar unitățile administrativ-teritoriale fiind titularele drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și în raporturile cu alte persoane fizice și juridice, în condițiile legii, fiind reprezentate în justiție, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.
La data de 05.06.2012, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ .
Prin sentința civilă nr._ pronunțată la data de 05.12.2014 de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantele C. M. și I. A. împotriva pârâtului M. C. prin Primar.
S-a dispus instituirea, în favoarea imobilului proprietatea reclamantelor, a unei servituți de trecere pe fondul proprietatea publică a pârâtei, cu suprafața de 43 mp., fiind situată pe latura de Vest a terenului reclamantelor din C., ..8B, jud.D., având deschidere la . de vest a terenului reclamantelor pe toata lățimea acestuia, având ca vecini :N-teren Primărie, E-teren reclamante, S-teren Primarie, V-Alee Betonată și fiind determinata de conturul punctelor 80-42-45-81-80 pe planul de amplasament și delimitare anexa la suplimentul la raportul de expertiza întocmit de expert P. I. A., depus la dosar în rejudecare la 23.10.2014.
S-a luat act că reclamantele nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat și reținut următoarele:
Prin Dispoziția nr.7564/03.04.2006 a Primăriei Mun.C. s-a dispus restituirea în natură a terenului in suprafața de 232 mp situat in C., ., jud.D. reclamantelor. Dispoziția a fost pusă în executare prin procesul-verbal din 12.04.2007 emis de Primăria Mun.C. și conform referatului nr.6197/2006 emis de Instituția Prefectului D..
Conform certificatului de nomenclatură stradala nr.2992/11.05.2007, actuala adresă a imobilului situat în C., . este C., ..8 B.
La data de 16.11.2007 prin încheierea nr._ emisă de OCPI D. s-a dispus înființarea cărții funciare nr._ C. și intabularea dreptului de proprietate în cote de cate ½ pentru reclamante.
Potrivit considerentelor deciziei de casare, terenul afectat servituții de trecere aparține domeniului public al Mun.C., situație în care această unitate administrativ-teritoriala dobândește calitate procesuală pasivă în cauză, fiind introdus în cauză în calitate de pârât Mun.C. prin Primar în rejudecare.
Faptul că terenul asupra căruia reclamantele au solicitat instituirea unui drept de servitute aparține domeniului public al Mun.C. a rezultat și din adresa nr._/14.12.2012 emisă de Primăria C., depusă în rejudecare.
In raportul de expertiză întocmit în primul dosar de fond s-au propus două variante privind instituirea servituții de trecere, iar în suplimentul depus în rejudecare la 23.10.2014 s-a menționat de către expert că a identificat o suprafață de teren de 43 mp pe latura de Vest a terenului reclamantelor pe care propune să se instituie servitutea de trecere și care are deschidere la . lățimea terenului reclamantelor, porțiune cu privire la care pârâtul a arătat la efectuarea expertizei că aparține domeniului public al Mun.C. conform HG 141/2008 anexată în extras.
Cu privire la suprafața de 43 mp în suplimentul la raport s-a arătat că are ca vecini :N-teren Primărie, E-teren reclamante, S-teren Primărie, V-Alee Betonată și că este determinată de conturul punctelor 80-42-45-81-80 pe planul de amplasament și delimitare anexă la supliment .
Din suplimentul la raportul de expertiză întocmit în rejudecare depus la 28.11.2014 rezultă că terenul de 43 mp este același cu cel propus în varianta 2 din raportul întocmit în primul dosar de fond, numai că acolo dintr-o eroare materială a fost poziționat pe latura de Est în loc de latura de Vest și a fost notată suprafața de 62 mp în loc de cea de 43 mp.
Potrivit art.13 alin.1 din Legea 213/1998 privind proprietatea publică, servituțile asupra bunurilor din domeniul public sunt valabile numai în măsura în care sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate .
Există compatibilitate, în sensul cerut de lege, între servitutea de trecere și uzul spre care este destinat bunul afectat, dacă nu este tulburată în nici un mod buna funcționare a terenului.
In cauză Primăria C. prezentă la efectuarea expertizei nu a formulat vreo obiecțiune, iar din suplimentul depus la 28.11.2014 a rezultat ca părțile deci și pârâta au fost de acord cu instituirea servituții în aceasta variantă, astfel că nu s-a invocat existenta unor situații constând în afectarea în vreun fel a fondului aservit prin instituirea servituții, acestea nerezultând nici din planul întocmit de expert.
Art.616 cod civil vechi aplicabil în cauză conf.art.6 alin 2 Noul cod civil și art.3 din Legea 71/2011 prevede ca proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o servitute de trecere pe terenul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu.
Față de situarea terenului reclamantelor, cu privire la care rezultă din suplimentele la raport întocmite în rejudecare că este un loc înfundat deoarece nu se învecinează direct pe nici una dintre laturi cu ., neavând deschidere directă la această, rezultă că acestea sunt îndreptățite la constituirea servituții de trecere.
Art.618 C.civ din 1864 prevede că trecerea trebuie să se facă prin locul care ar pricinui cea mai mică pagubă fondului aservit, iar din schița întocmită de expert rezultă că varianta propusă este cea mai scurtă și cea mai economică de ieșire la drumul public, respectiv la . intersectează cu .>
In ceea ce privește aspectul invocat de reclamante privind stabilirea și a unei despăgubiri ca urmare a instituirii servituții, aspect invocat prin solicitarea de a se stabili un obiectiv pentru expertiză în acest sens, instanța a constatat că nu s-a formulat în cauză vreun capăt de cerere în acest sens de către nici una dintre părți si de altfel nici nu s-a fixat pentru expertiza vreun obiectiv în acest scop, fiind calculată de expert din proprie inițiativă o valoare pentru o eventuală despăgubire.
In baza art.274 Cod.p.civ.a luat act că reclamantele nu au solicitat cheltuieli de judecată, așa cum au menționat în concluziile orale pe fond.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul M. C. prin Primar, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă și neîntemeiată
În motivare a arătat că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în sensul că prima instanță a omis să dispună cuantumul indemnizației pe care reclamantele trebuia să o achite conform art.616 Cod Civil, pentru terenul grevat de servitutea de trecere, către proprietarul domeniului public, respectiv M. C..
Potrivit dispozițiilor art.616 Cod Civil, servitutea de trecere este reglementată ca fiind dreptul proprietarului al cărui loc este înfundat și nu are nicio ieșire la calea publică, care poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
Textul legal este fără echivoc, prevăzând pentru trecerea reclamată obligația corelativă a despăgubirii în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona. Astfel, "proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona".
Aceste prevederi, precum și cele ale art.618 Cod civil, sunt destinate să diminueze paguba provocată fondului aservit căruia i se impune o sarcină care duce la știrbirea dreptului proprietarului, chiar dacă ea reprezintă unica soluție pentru folosirea locului înfundat.
La stabilirea concretă a drumului de trecere, trebuie să se țină seama, în aceeași măsură, de interesele obiective și subiective ale proprietarului fondului aservit ca și de nevoia celui care reclamă trecerea pentru că numai astfel se poate garanta utilizarea netulburată a servituții și respectarea sa de bună voie.
Servitutea de trecere nu este gratuită, proprietarul fondului aservit fiind îndreptățit să primească, de la proprietarul fondului înfundat, despăgubirea menționată, care, în speță, reprezintă numai echivalentul terenului de folosință căruia proprietarul ar fi lipsit prin realizarea drumului.
Despăgubirea va trebui să fie just calculată, echivalentul terenului luat din folosința proprietarilor însemnând folosința la prețul de circulație.
Atribuirea cu titlu gratuit de către instanța de fond a terenului proprietatea Municipiului C. reprezintă o încălcare a dispozițiilor art.616 Cod Civil, precum si a prerogativelor dreptului de proprietate a Municipiului C., înlăturând posibilitatea înființării unui contract de concesiune a redevenței asupra terenului grevat de instituirea servituții de trecere.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art.466 și următoarele din noul Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.917/21.05.2015, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, s-a respins apelul declarat de pârâtul M. C. .
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Critica apelantului a vizat modalitatea de soluționare a cererii privind acordarea unei indemnizații pentru utilizarea terenului pe care s-a stabilit servitutea de trecere, solicitare respinsă de instanța de fond, față de care s-a constatat că:
Procesul civil este guvernat de mai multe principii între care se regăsește și principiul disponibilității prin care se înțelege faptul că părțile pot determina existența procesului, conținutul procesului prin stabilirea cadrului procesual, în privința obiectului și a participanților la proces, a faptelor și etapelor pe care procesul le parcurge. Dreptul părților de a determina limitele procesului este, în principiu, neîngrădit, ceea ce înseamnă că, instanța este obligată să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a cerut (art. 129 alin. ultim C. proc. civ.), neputând să se pronunțe asupra unui lucru care nu s-a cerut, să dea mai mult decât s-a cerut sau să nu se pronunțe asupra unui lucru cerut .
Prin cererea dedusă judecății instanța a fost învestită cu o cerere prin care s-a solicitat instituirea unui drept de servitute de trecere pe terenul aflat în proprietatea unității administrativ teritoriale a Municipiului C. întemeiată pe dispozițiile art.616 VCPC, acțiune admisă de instanța de fond.
Din analiza dispozițiilor art.616 vechiul C. proprietarul care a obținut un drept de trecere pe proprietatea vecinului are îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar ocaziona. Proprietarul fondului dominant nu se poate sustrage de la plata acestei despăgubiri.
Însă, pentru acordarea acestei despăgubiri este necesar ca ea să fie solicitată de proprietarul terenului aservit, neputând fi acordată din oficiu, așa cum în mod greșit s-a solicitat de apelanta pârâtă.
Verificând actele dosarului instanța de apel a constatat că pârâta apelantă nu a învestit instanța cu o astfel de cerere nici în primul ciclu procesual și nici în rejudecarea cauzei după anulare, singura solicitare privind calculul indemnizației a fost formulată de reclamanții intimați-proprietarii fondului dominant, la data de 09.05.2014, sub forma unei cereri de completare la raportul de expertiză.
Completarea la raportul de expertiză cu acest obiectiv nu s-a admis de instanța de judecată, însă expertul fără a fi învestit în mod legal în acesta sens, a stabilit și contravaloarea lipsei de folosință a terenului.
Însă acest aspect, în lipsa unei cereri formulate de proprietarul terenului aservit - M. C.-prin Primar nu poate echivala cu o învestire a instanței în condiții procedurale, care în circumstanțele speței în caz de soluționare favorabilă a acestei probleme, ar fi acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut, încălcând astfel principiul disponibilității.
Față de cele mai sus expuse instanța în temeiul art.296 alin.1 C. a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul M. C. prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, astfel:
În virtutea rolului activ, potrivit art.129 alin.5 Cod de Procedură Civilă, ..judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală pentru aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale,, .
De asemenea, judecătorul poate din oficiu să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc. Or, în speța dedusă judecății, instanța s-a limitat la a constata că apelanta pârâtă nu a investit instanța cu o astfel de cerere nici în primul ciclu procesual și nici în rejudecarea cauzei după anulare, fără a se analiza cu rigurozitate înscrisurile ce constituie dosarul cauzei.
Astfel, recurenta a arătat că dacă instanța și-ar fi îndeplinit rolul activ nu ar fi respins în mod greșit apelul reținând că apelanta pârâtă nu a investit instanța cu o astfel de cerere nici în primul ciclu procesual și nici in rejudecarea cauzei după anulare.
Instanța ar fi trebuit să aibă în vedere că prin apelul formulat împotriva sentinței nr. 9882/01.06.2011, pronunțată de Judecătoria C., se face referire în mod evident la faptul că instanța de fond trebuia să analizeze cuantumul indemnizației pe care trebuie să îl achite reclamantele către proprietarul domeniului public grevat cu servitutea de trecere, respectiv M. C..
Aceasta mențiune se regăsește inclusiv în decizia nr.566/ 05.12.2011, a Tribunalului D..
Având în vedere cele precizate, instanța trebuia să dispună cuantumul indemnizației pe care reclamantele trebuie să o achite conform art.616 Cod Civil, pentru terenul grevat de servitutea de trecere, către proprietarul domeniului public, respectiv M. C., fără a încălca principiul disponibilității .
Din dispozițiile art. 618 coroborat cu dispozițiile art. 634 Cod civil rezultă că la constituirea unui drept de servitute de trecere trebuie să se tină seama și de interesul celui ce urmează să suporte consecințele ei, și nu să se ia în considerare în mod precumpănitor și exclusiv, interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere.
Potrivit dispozițiilor art.616 Cod Civil, servitutea de trecere este reglementată ca fiind dreptul proprietarului al cărui loc este înfundat și nu are nicio ieșire la calea publică, care poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
Aceasta era soluția de urmat, chiar și în lipsa unei cereri în acest sens, întrucât textul legal este fără echivoc, prevăzând pentru trecerea reclamată obligația corelativă a despăgubirii în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona. Astfel, "proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere e locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona".
Aceste prevederi, precum și cele ale art. 618 Cod civil, sunt destinate să diminueze paguba provocată fondului aservit căruia i se impune o sarcină care duce la știrbirea dreptului proprietarului, chiar dacă aceasta reprezintă unica soluție pentru folosirea locului înfundat.
Ca urmare, la stabilirea concretă a drumului de trecere, trebuie să se țină seama, în aceeași măsura, de interesele obiective și subiective ale proprietarului fondului aservit ca și de nevoia celui care reclamă trecerea, pentru că numai astfel se poate garanta utilizarea netulburată a servituții și respectarea sa de bună voie.
Pe de altă parte, spre deosebire de alte servituți legale, servitutea de trecere nu este gratuită, proprietarul fondului aservit fiind îndreptățit să primească, de la proprietarul fondului înfundat, despăgubirea menționată, care, în speță, reprezintă numai echivalentul terenului de folosință căruia proprietarul ar fi lipsit prin realizarea drumului.
Despăgubirea va trebui sa fie just calculată, echivalentul terenului luat din folosința proprietarilor însemnând folosința la prețul de circulație.
Atribuirea cu titlu gratuit de către instanța de fond a terenului proprietatea Municipiului C. reprezintă o încălcare a dispozițiilor art.616 Cod Civil, precum și a prerogativelor dreptului de proprietate a Municipiului C. .
Față de cele prezentate, a solicitat în temeiul art. 299 Cod procedură civilă, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare .
In drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.299, art. 304 pct.9 Cod de procedură civilă, art.616 Cod Civil, art.129 alin.5 Cod de procedură civilă.
Intimatele C. M. și I. A. au depus concluzii scrise, prin care, au solicitat în temeiul art. 299 rap. la art. 312 C., respingerea recursului formulat de către pârâtul-apelant M. C. prin Primar ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sent.civ.nr._/05.12.2014 a Judecătoriei C., având în vedere faptul că recurentul-pârât invocă aceleași motive de fapt învederate atât în fața instanței de fond, cât și în apel.
Recursul este nefondat.
Examinând lucrările dosarului, Curtea constată că în cauză nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, hotărârea recurată fiind pronunțată cu aplicarea corectă a prevederilor art.616 Cod civil și art.129 alin.5 și 6 Cod pr.civilă.
Astfel, potrivit art.616 Cod civil „Proprietarul al cărui loc este înfundat care nu are nicio ieșire la calea publică poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona”.
În conformitate cu prevederile art.129 alin.5 Cod pr.civilă „ Judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale”.
În același timp, art.129 alin.6 Cod pr.civilă prevede expres că „ În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”.
Din interpretarea dispozițiilor art.129 alin.5 raportat la art.129 alin.6 Cod pr.civilă rezultă indubitabil că judecătorul investit cu soluționarea unei cauze trebuie să dea dovadă de rol activ, însă numai în limitele obiectului acțiunii, respectând principiul disponibilității părților în procesul civil.
Potrivit acestui principiu părțile pot determina nu numai existența procesului, prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre pe fondul pretenției supusă judecății, ci și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privința obiectului și a participanților la proces, a fazelor și a etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge.
În speță, instanțele anterioare au respectat întocmai principiul disponibilității părților în procesul civil soluționând legal cauza, în limitele investirii.
Așa, după cum rezultă din lucrările dosarului, prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele I. A. și C. M. la data de 12.11.2010, Judecătoria C. a fost investită numai cu acțiunea în servitute de trecere pe terenul aparținând domeniului public al Municipiului C., terenul reclamantelor fiind loc înfundat, fără acces la calea publică.
Pârâtul M. C. nu a formulat cerere reconvențională prin care să solicite (în cazul admiterii acțiunii) obligarea reclamantelor la plata unei despăgubiri în raport cu pagubele produse acestuia prin constituirea servituții de trecere, așa cum prevede expres art.616 teza finală Cod civil.
Este adevărat că în primul ciclu procesual pârâtul M. C. prin Primar nu a figurat ca parte în proces, calitatea de pârât deținând-o Consiliul Local al Municipiului C..
Însă, în urma desființării sentinței civile nr.9882/01.06.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, pârâtul avea posibilitatea să formuleze cerere reconvențională prin care să solicite acordarea unei despăgubiri în cazul constituirii servituții de trecere, prevalându-se în acest sens de prevederile art. 616 teza finală Cod civil.
Or, pârâtul M. C. prin Primar nu a formulat o astfel de cerere, așa încât prima instanță a rămas investită numai cu acțiunea formulată de intimatele reclamante privind acordarea unui drept de servitute de trecere pe terenul aparținând domeniului public al Municipiului C., acțiune pe care de altfel s-a și pronunțat.
Împrejurarea că, prin apelul formulat de Consiliul Local al Municipiului C. împotriva sentinței civile nr.9882/01.06.2011 pronunțată de Judecătoria C. în primul ciclu procesual, se face referire la faptul că instanța de fond trebuia să analizeze cuantumul indemnizației pe care trebuie să o achite reclamantele către proprietarul domeniului public grevat cu servitutea de trecere, adică Municipiului C., este irelevantă din punct de vedere juridic, câtă vreme în rejudecare la Judecătoria C., pârâtul M. C. nu a formulat cerere reconvențională, cerere care din punct de vedere al conținutului trebuie să respecte toate condițiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată.
Mai mult, prin decizia nr.566/05.12.2011 pronunțată de Tribunalul D. în apel în primul ciclu procesual, a fost desființată sentința civilă nr.9882/01.06.2011 a Judecătoriei C. și a fost trimisă cauza spre rejudecare, pentru ca instanța să stabilească corect cadrul procesual cu respectarea principiului disponibilității părților.
Instanța de fond în rejudecare s-a conformat îndrumărilor instanței superioare în sensul că a introdus în cauză în calitate de pârât M. C. prin Primar, și a administrat probatoriile în contradictoriu cu acest pârât.
În condițiile în care nici reclamantele și nici pârâtul nu au formulat alte cereri, instanța a rămas investită cu acțiunea inițială prin care s-a solicitat acordarea pentru reclamante a unui drept de servitute pe terenul aparținând domeniului public al Municipiului C. și în mod corect s-a pronunțat în limitele investirii, numai cu privire la ceea ce s-a cerut.
Despăgubirea prevăzută la art.616 teza finală Cod civil, nu poate fi acordată în lipsa unei cereri în acest sens, așa cum susține recurentul pârât, deoarece instanța de judecată nu poate acorda ceea ce nu s-a cerut (în condiții procedurale), întrucât ar fi încălcate limitele investirii, respectiv principiul disponibilității părților.
Stabilirea dreptului de servitute în favoarea reclamantelor s-a făcut cu respectarea prevederilor art.618 Cod civil, în sensul că a fost aleasă varianta de ieșire la drumul public cea mai scurtă și cea mai economică, astfel încât pagubele produse proprietarului terenului aservit să fie cât mai mici.
Susținerea recurentului cu privire la acordarea în mod gratuit a dreptului de servitute în favoarea reclamantelor pentru suprafața de 43 mp proprietatea pârâtului M. C., este nefondată.
Instanțele anterioare s-au pronunțat numai cu privire la stabilirea servituții de trecere a reclamantelor, întrucât numai cu această cerere au fost investite, fără a face nici un fel de referire la acordarea în mod gratuit a servituții de trecere.
În aceste condiții, nimic nu împiedică pârâtul M. C. prin Primar să formuleze acțiune prin care să solicite obligarea reclamantelor la plata despăgubirii cuvenite proprietarului terenului aservit, în condițiile art.616 teza finală Cod civil.
Pentru considerentele expuse recursul este nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârât M. C. prin Primar, împotriva deciziei civile nr.917/21.05.2015, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele reclamante I. A. și C. M., având ca obiect servitute .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2015.
Președinte, F. D. | Judecător, I. V. | Judecător, C. S. |
Grefier, N. D. |
Red.jud. C.S.
jud.apel A.C. Tițoiu/ A.B.
jud.fond C.M.M.
Tehn.A.G./4 ex.
Data 15.10.2015
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 454/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Legea 10/2001. Sentința nr. 494/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
