Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 8085/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 8085/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 8085/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 8085

Ședința publică de la 11 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M. M.

Judecător - L. M. L.

Judecător - E. S.

Grefier - V. R.

M. Public, reprezentat de procuror C. Niculeanu

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

x.x.x

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții F. F., Ș. G. împotriva sentinței civile nr. 50 din 19 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Mehedinti – Sectia I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurenta reclamantă Ș. G., asistată de avocat M. M., recurentul reclamant F. F., reprezentat de avocat M. M., lipsind intimatul pârât S. R. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE, recurentul reclamant - F. F. personal, intimatul pârât - S. R. R. prin M. FINANȚELOR PUBLICE personal și recurentul reclamant - Ș. G. personal

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că recursul apare fost declarat și motivat în termen, după care:

Avocat M. M., pentru recurenții reclamanți, a solicitat efectuarea unei adrese către Arhivele Naționale să comunice poziția cu privire la situația bunurilor deținute de reclamanți înainte de a fi deportați în B.. A arătat că nu a putut intra în posesia vreunui înscris de la Arhivele Naționale însă s-a făcut dovada cu martori că aceste bunuri au existat și că au fost confiscate. A susținut că bunurile nu au făcut obiectul Lg. 10/2001, au formulat mai multe notificări însă nu au primit răspuns.

Reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea cererii formulate de apărătorul recurenților, apreciind că în procesele civile sarcina probei revine celui care formulează plângere.

Instanța, analizând, a respins cererea formulată de apărătorul recurenților, întrucât sarcina probei revine părții și constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului:

Avocat M. M., pentru recurenții reclamanți, a expus oral motivele invocate în scris, în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtului la despăgubiri civile în sumă de 782.778 lei reprezentând echivalentul bunurilor confiscate de regimul comunist și a cheltuielilor de judecată. A susținut că reclamanții au făcut dovada că îndeplinesc condițiile cerute de art.5 lit. b din Lg. 221/2009, au făcut dovada cu martori că bunurile trecute în acțiune au existat în realitate și că nu le-au fost restituite.

De asemenea a mai arătat că pentru terenurile pentru care s-a făcut reconstituirea conform Lg.18/91, reclamanții nu au fost puși în posesie.

A solicitat cheltuieli de judecată.

Reprezentantul Parchetului a pus concluzii de respingerea recursului. A arătat că pentru două dintre terenurile intravilane s-a reconstituit dreptul de proprietate conform Lg.18/91, că nu există dovezi certe că bunurile au intrat abuziv în posesia statului iar pentru unele dintre bunuri a fost deja obligat S. R. la despăgubiri.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

P. cererea adresată acestei instanțe la data de 07.06.2012 ,reclamanții F. F. și Ș. G. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestuia la plata sumei de 500.000 lei reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate de regimul comunist și nerestituite în natură, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, au arătat că în anul 1951 autorul lor S. F. a fost deportat în B. împreună cu toată familia, iar bunurile imobile și mobile pe care le avea familia au fost confiscate, că după Revoluția din decembrie 1989, au introdus cereri pentru reconstituirea bunurilor moștenite de la părinți lor, în baza legii nr. 18/1991 cu toate modificările, legea 12/1995 cu toate modificările, dar până în prezent li s-a recunoscut dreptul de proprietate doar prin două titluri de proprietate, nr. 8632/2008 și_/2003 pentru o suprafață de teren extravilan de_ mp., deși li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.

Au mai arătat că nu li s-a restituit terenul intravilan pe care autorul l-a deținut în satul Ciovârnășani, . se afla o casă mare de locuit, cu 6-7 camere, cu dependințe, construită din cărămidă, mobilată complet cu mobilă de epocă, o casă mai mică cu 3 camere, bucătărie, grajd, pătul, viță de vie, transformată după deportarea în B., în Poștă, că li s-a retrocedat în anul 1982, când clădirea era de nelocuit, fiind vândută cu un teren de 250 mp. Celelalte clădiri de pe teren au fost demolate înainte de întoarcerea din B., li s-a retrocedat 700 mp. din terenul de 2250 mp., însă nu li s-a restituit contravaloarea casei cu 3 camere și anexele.

Au mai arătat că autorii lor au mai deținut un teren în suprafață de 5375 mp. format din două proprietăți – 2875 mp. teren provenit de la bunici și 2500 mp. cumpărați de părinți în anul 1947, că pe teren au avut de la bunicii lor o ghețărie și grajdul vechi pe care l-au modernizat, au cumpărat un han format din 15 camere, măcelărie, sifonărie, birt, bucătărie, prăvălie, restaurant, în spatele hanului se afla o casă de locuit formată din 8 camere, brutărie cu 5 camere, în grajdul modernizat dețineau 4 boi, 6 cai, 3 vaci, peste 100 porci, 100 oi și diferite păsări (găini, curcani, gâște, rațe), pe teren se mai aflau 50 de stupi de albine, un garaj pentru 2 trăsuri, 6 șarete, 6 căruțe, un pătul pentru furajele animalelor, o magazie de unelte agricole și 30.000 cărămizi pentru construcția unei locuințe noi, goblenuri, tablouri scumpe.

În drept, și-au întemeiat acțiunea pe disp. art. 5 alin. 1 lit. b din legea 221/2009.

În dovedirea acțiunii au depus la dosar următoarele înscrisuri: acte de stare civilă, certificat de deces al autorului reclamanților, adresa nr._/1960 a MAI, adresa nr. 1354/1960 a Sfatului Popular Șișești, decizia nr. 122/2000, hotărârea nr. 197/1990, contract de vânzare încheiat la 27.08.1947 și contract de vânzare-cumpărare din 08.09.1982, titlul de proprietate nr._/2008,_/2003, planșe fotografice, adresa nr. 2206/2006 a Primăriei Șișești, declarație a reclamanților autentificată sub nr. 1736/2006, dispoziția nr. 90 și 113/2008 ale Primăriei Șișești, decizia nr. 30/2008 a Cooperativei de Consum Drobeta Turnu Severin, proces - verbal din 3.11.1957, schiță imobil, decizia nr. 740/1962 a Sfatului Popular Oltenia, sentința civilă nr. 75/2009 și decizia civilă nr. 1855/A/2001 a Tribunalului M., decizia nr. 289/2009 și nr. 2168/2002 a Curții de Apel C., decizia nr. 6381/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a solicitat încuviințarea probei cu martorii: Polina B. și B. P. și expertiză tehnică pentru evaluarea bunurilor.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii întrucât nu au fost dovedite bunurile a căror contravaloare se cere, că legea prevede acordarea de despăgubiri doar pentru bunurile ce nu au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri în echivalent în condițiile legii 10/2001 sau ale legii 247/2005, nu și a bunurilor mobile.

La data de 26.10.2012 reclamanții au depus la dosar lista bunurilor ce fac obiectul acțiunii, iar la termenul din 02.11.2012 au depus precizare de acțiune.

Au fost audiați martorii propuși de reclamanți și s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice specialitatea construcții, raportul de expertiză a fost întocmit de expertul desemnat în cauză D. E., obiecțiunile formulate de pârât fiind admise de instanță la 01.03.2013 iar răspunsul expertului fiind depus la dosar la 12.03.2013.

S-a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru evaluarea bunurilor mobile fiind desemnat ca expert D. O., iar obiecțiunile pârâtului la raportul de expertiză întocmit de aceasta, au fost respinse ca neîntemeiate.

Părțile au depus la dosar, concluzii scrise.

P. sentința civilă nr.50 din 19 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamanți.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanții au solicitat, în calitate de moștenitori ai autorului F. S., despăgubiri materiale în cuantum de 500.000 lei, reprezentând echivalentul valorii bunurilor mobile și imobile confiscate de regimul comunist ca urmare a deportării acestuia în B., în baza deciziei nr. 200/1951 a MAI ( adresa nr._/1990 fila 10 dosar), bunuri ce nu i-au fost restituite.

Potrivit disp.art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 – orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri în echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001,republicată, cu modificările și completările ulterioare,sau ale Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Din interpretarea acestui text de lege, rezultă că se pot acorda despăgubiri materiale dacă nu au fost restituite, sau dacă, persoanele îndreptățite, nu au obținut despăgubiri în baza Legii nr.10/2001 și Legii nr.247/2005, bunurile pentru care se pot solicita aceste despăgubiri, fiind,deci, cele care intră în domeniul de reglementare al celor două acte normative speciale de reparație, respectiv terenurile și construcțiile ( imobile prin natură ) precum și, utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul( imobile prin destinație), nu și bunurile mobile.

În speță, reclamanții au solicitat prin acțiune și precizările ulterioare, despăgubiri pentru bunurile imobile confiscate de stat, respectiv - pentru terenul intravilan din satul Ciovârnășani,. construcțiile deținute de autor anterior strămutării, - case de locuit, han, brutărie, ghețărie, grajduri, depozit de cărămidă, dar și pentru bunurile mobile menționate în acțiunea precizată.

Din hotărârile judecătorești depuse la dosar, respectiv sentința civilă nr.75/2009 a Tribunalului M., rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.289/2009 a Curții de Apel C. și decizia nr.6381/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, reiese că în temeiul Legii nr.10/2001, moștenitorii autorului S. F. au solicitat restituirea în natură a terenului intravilan satului Ciovârnășani și măsuri reparatorii prin echivalent pentru clădirile situate pe teren la data deportării în B., demolate de către stat.

Instanța a acordat măsuri reparatorii în echivalent numai pentru casa și anexele aflate pe terenul de 5375 mp, nu și pentru celelalte clădiri, reținându-se irevocabil că în 1951 când autorul reclamanților a fost deportat în B., s-a confiscat patrimoniul acestuia compus doar din casă cu anexe edificată pe un teren de 2500 mp demolată pentru utilitate publică, și o suprafață de teren de 5375 mp, beneficiind de restituirea completă a terenului deținut de autor, în temeiul Legii nr.18/1991.

Ca atare, cererea reclamanților de acordare a despăgubirilor materiale pentru bunurile imobile ce au făcut deja obiectul analizei în temeiul celor două legi de reparație, dar și pentru bunurile mobile solicitate, este nefondată, și a fost respinsă, pentru considerentele expuse cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, ce constituie temeiul juridic al cauzei dedusă judecății.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții F. F., Ș. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs, reclamantii susțin că hotărârea este nelegală întrucât autorii lor au avut mult mai multe bunuri confiscare de regimul comunist, iar prin decizia civilă nr.6881/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și justiție, li s-au acordat despăgubiri numai parțial, această hotărâre nefiind pusă în executare nici până în prezent.

Reclamanta susține că a făcut dovada existenței bunurilor enumerate în acțiune și solicită obligarea pârâtului la despăgubiri pentru bunurile nerestituite până în prezent.

În drept recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

În cauză pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Recursul este nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, ce poate fi invocat când „hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii” nu este incident în speță.

În cauza dedusă judecății, a fost invocată ipoteza a doua, respectiv hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.5 lit b din Legea 221/2009.

Potrivit art.5 alin.1 lit.b din Legea 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâri de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri în echivalent în condițiile Legii 10/2001 republicat cu modificările și completările ulterioare sau ale Legii 247/2005 cu modificările și completările ulterioare.

Cu privire la aceste dispoziții legale, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în Decizia 6/2013 prin RIL că „în temeiul art.5 alin. l, lit. b din Legea 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, pot fi acordate despăgubiri numai pentru acele categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative de reparație –Legea 10/2001 republicată și Legea 247/2005, cu condiția ca partea interesată să nu fi obținut deja o reparație în temeiul acestei legi.

Din condiția impusă de legiuitor, se statuează în decizia mai sus menționată că numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intră în domeniul de reglementare al celor două acte de reparație intră în domeniul de reglementare al acestei legi.

Ori, așa cum rezultă din conținutul prevederilor art.6 alin.1 și 2 din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005, în domeniul de reglementare al acestei legi nu intră decât terenurile și construcțiile (imobile prin natură), precum, și utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație).

Raportarea făcută de legiuitor la aceste două acte normative determină o distincție în privința bunurilor de fac obiectul de reglementare al acestei legi.

Reclamanții au uzat de dispozițiile celor două legi speciale și a obținut prin TDP 806-2/2008, reconstituirea dreptului de proprietate pentru 6,800 ha. teren extravilan, prin TDP_/2003 reconstituirea dreptului de proprietate pentru 6 ha teren extravilan de pe raza comunei Ciovîrnășani.

P. decizia civilă nr.1855/A/2001m, pronunțată de tribunalul M., irevocabilă prin decizia civilă nr.2168/2002, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr.1002/civ/2002, reclamanții au mai obținut reconstituirea dreptului de proprietate pentru 762 mp. teren în intravilanul localității Ciovîrnășani.

Deci în ceea ce privește terenurile, reclamanții și-au valorificat dreptul de proprietate prin reconstituirea dreptului de proprietate prin Legea 18/1991m astfel cum a fost modificată .

În ceea ce privește imobilele construcții și terenuri solicitate de reclamanți prin procedurile administrativă și judiciară prevăzută de Legea 10/2001, ca urmare a N 72/N/2002, respectiv terenul în suprafață de 2122 mp., și construcția de pe acest teren, prin sentința civilă nr.75/2009, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, definitivă prin decizia civilă nr289/2009 ,pronunțată de Curtea de Apel C.,6381/2010 irevocabilă prin decizia civilă nr 6381/2010 pronunțată de ICCJ s-a admis în parte contestația reclamanților F. G. și F. F., s-a anulat parțial Dispoziția 113/2008 emisă de Primarul comunei Sisești, s-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent confor4m art.16 din Titlul VII al Legii 247/2005 pentru construcțiile aflate pe terenul de 5375 mp, în anul 1951 cu ocazia deportării.

Tribunalul a cenzurat hotărârea judecătorească depusă la dosar și a reținut corect că prin decizia civilă nr.6381/2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent numai pentru casa și anexele aflate pe terenul de 5375 mp., nu și pentru celelalte clădiri întrucât în 1951 când autorul reclamantei a fost deportat în B., s-a confiscat patrimoniul acestuia compus doar din casă cu anexe, edificată pe un teren de 2500 mp, demolată pentru utilitate publică și a suprafeței de 5375 mp., reclamanții beneficiind de restituirea completă a terenului deținută de autorul său în baza Legii 18/1991.

De altfel, deși reclamanții au solicitat bunuri mobile și imobile prin acțiune, critica vizează doar faptul că nu a fost pusă în executare decizia civilă nr6381/2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în motivele de recurs reclamanții vorbind la modul general de probatoriul administrat, fără a formula critici concrete la adresa sentinței.

Fată de cele ce preced, urmează ca în baza art.312cod procedură civilă să se respingă recursul ca nefundat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții F. F., Ș. G. împotriva sentinței civile nr. 50 din 19 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Mehedinti – Sectia I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Septembrie 2013.

Președinte,

M. M.

Judecător,

L. M. L.

Judecător,

E. S.

Grefier,

V. R.

Red.jud.M.M.

Tehn.MC/2 ex.

Data red.11.10.2013

j.f. M.F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 8085/2013. Curtea de Apel CRAIOVA