Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2773/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2773/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 2773/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2773/2013
Ședința publică de la 21 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE FLORICA DIACONESCU
Judecător I. V.
Judecător M. L.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol, rol judecarea recursului declarat de recurentul pârât, S. R. P. M. FINANȚELOR P. P. DGFP M., împotriva sentinței civile nr.225/15 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele reclamante I. ST. R. și F. (fostă P.) ST. V., având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata reclamantă I. ST. R.,care prezintă procură specială pentru intimata reclamantă F. (fostă P.) ST. V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat următoarele: recursul a fost declarat și motivat în termen legal, motivele de recurs au fost comunicate, iar prin serviciul arhivă la data de 13 martie 2013,intimatele reclamante au depus întâmpinare .
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față.
Intimata reclamantă I. ST. R., a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A depus concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Constată că la data de 20.04.2012, reclamantele I. ST. R., și F. (fostă P.) ST. V. a chemat în judecată pe pârâtul S. R., prin M. FINANȚELOR P., având ca obiect Legea nr.221/2009, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să de dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale în sumă de 500.00 euro cu titlu de daune, pentru luarea măsurilor administrative cu caracter politic în perioada 1951-1956, privind dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu în baza Hotărârii nmr.344/1951 a Consiliului de Miniștrii, pentru suferințele și pierderile pricinuite de această măsură în detrimentul reclamantelor personal și al familiei.
In motivarea acțiunii reclamantele au arătat că la data de 18.06.1951 familia reclamantelor împreună cu părinții și bunicii au fost obligați de către organele de represiune ale acestei perioade, având un termen foarte scurt de numai două ore să părăsească domiciliul de drept și de fapt și să meargă la domiciliul impus și forțat în localitatea Zagna-Vadeni, respectiv Cîmpia Bărăganului, în mijlocul naturii, fără acoperiși deasupra capului, fără mijloace de subzistență sau vreo minimă condiție de trai necesară unui om. Astfel, că au fost nevoiți să lase, casa părintească, anexele gospodărești, inventarul agricol, bunurile mobile și imobile dobândite de generații întregi și pământul cultivat în totalitate cât și roadele obținute din anii anteriori.
La părăsirea domiciliului reclamantele au lăsat în gospodărie următoarele bunuri: una casă, una bucătărie, una magazie, un pătul, un adăpost de animale, bunuri agricole, animale.
Reclamantele au menționat că suprafața locuibilă a casei este de 52 mp, grajdul 18 metri pătrați, magazia, pătulul-66 mp, pivnița- 24 mp.
La data de 15.06.2012 reclamantele au formulat o precizare de acțiune (fila 40) prin care au arătat că bunurile confiscate și nerestituite sunt:una casă de 110 mp, compusă din 4 camere, 2 holuri, construită din lemn, acoperită cu țiglă,una bucătărie 50 mp compusă din 2 camere și șopru, una magazie de 66 mp, prevăzută cu șopron față, un pătul de 40 mp, prevăzut cu șopron, un adăpost animale de 18 mp., mobilier casă-2 teracote, 3 sobe metalice pentru gătit, 4 șifoniere, 6 paturi de lemn de ulm,m 5 mese din lemn, 3 covoare, lenjerie,etc.,un cazan complet din cupru capacitate 100 litri, diferite cantități de cereale și băuturi alcoolice,utilaje agricole respectiv: un car pentru boi, o căruță pentru cai, un plug metalic, 3 prășitoare metalice, una grapă metalică, una rariță metalică, scule din metal, roabă,etc, animale, un tăuraș de 6 luni, 10 ovine, 4 porci, 70 păsări de diferite specii.
De asemenea a solicitat c/v lipsei de folosință a terenului agricol în suprafață de 2,8162 hectare pe perioada 1951-1995 potrivit titlului de proprietate nr._/08.12.1995 și suprafața de 13,5300 hectare din 1951-2002, potrivit titlului de proprietate nr._/20.03.2002.
La dosar au fost depuse următoarele înscrisuri:adeverința nr.959 din 01.04.2010,, copie extras - Direcția Județeană M., extras Arhivele Naționale nr.9544 emisă de UM_, adresa, titlu de proprietate nr._, titlu de proprietate nr._, adeverința din 08.11.2000 emisă de Primăria comunei Salcia,, adresele nr._,_,_ din 12.03.1991 emise de M. de Interne,adresa nr. 1769/3.11.2000 emise de M. Administrației și Internelor, decizia nr.575/02.05.2001, procură specială, declarație pe numele I. R. autentificată prin notariat.
In ședința publică din 7 septembrie 2012 a fost încuviințată expertiza și numit expert I. R., iar la data de 04.10.2012 a fost depus raportul de expertiză.
Urmare a obiecțiunilor formulate de către intimată expertul a stabilit și c/v lipsei de folosință a terenului.
Tribunalul M. prin sentința civilă nr.225 de la 14.12.2012 a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele I. ST. R., și F. (fostă P.) ST. V., domiciliate în . în contradictoriu cu pârâtul S. R., P. M. FINANȚELOR P., cu sediul în București, ., a obligat pârâtul să achite reclamantelor suma de 41.209 lei reprezentând c/val. bunuri confiscate și nerestituite.
A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata c/val. lipsei de folosință a terenurilor.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare în judecată, precizată ulterior reclamantele au solicitat: una casă de 110 mp, compusă din 4 camere, 2 holuri, construită din lemn, acoperită cu țiglă, una bucătărie 50 mp compusă din 2 camere și șopru, una magazie de 66 mp, prevăzută cu șopron față, un pătul de 40 mp, prevăzut cu șopron, un adăpost animale de 18 mp., mobilier casă-2 teracote, 3 sobe metalice pentru gătit, 4 șifoniere, 6 paturi de lemn de ulm, 5 mese din lemn, 3 covoare, lenjerie, etc., un cazan complet din cupru capacitate 100 litri, diferite cantități de cereale și băuturi alcoolice, utilaje agricole respectiv: un car pentru boi, o căruță pentru cai, un plug metalic, 3 prășitoare metalice, una grapă metalică, una rariță metalică, scule din metal, roabă, etc, animale, un tăuraș de 6 luni, 10 ovine, 4 porci, 70 păsări de diferite specii.
De asemenea a solicitat c/v lipsei de folosință a terenului agricol în suprafață de 2,8162 hectare pe perioada 1951-1995 potrivit titlului de proprietate nr._/08.12.1995 și suprafața de 13,5300 hectare din 1951-2002, potrivit titlului de proprietate nr._/20.03.2002.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că la momentul dislocării în gospodăria autorilor au rămas o casă, o bucătărie, un pătul, o magazie, un adăpost de animale și tot mobilierul din casă, precum și inventar agricol și animal, iar la înapoierea din B. aceste bunuri nu au fost restituite, cu excepția imobilului casă.
Declarațiile martorilor se coroborează cu susținerea reclamantelor și cu mențiunile expertului din raportul de expertiză.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea 221/2009 persoanele ce au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii 10/2001 sau ale Legii 247/2005.
Față de aceste dispoziții legale s-a apreciat că în ceea ce privește restituirea bunurilor confiscate s-a făcut dovada faptului că acestea erau în gospodărie în momentul deportării și nu au fost restituite și prin urmare acțiunea a fost admisă în parte și a fost obligat pârâtul să achite reclamanților suma de 41.209 lei reprezentând c/val. bunuri confiscate și nerestituite astfel cum a fost stabilită de expert I. R..
În ceea ce privește solicitările referitoare la contravaloarea lipsei de folosință a terenului agricol pe perioada strămutării și ulterior până la eliberarea titlurilor definitive instanța a apreciat că aceste pretenții nu intră în sfera de reglementare a art. 5 alin 1 lit. b din Legea 221/2009 care vizează numai echivalentul valorii bunurilor confiscate și nerestituite, nu și contravaloarea lipsei de folosință a bunurilor restituite.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul S. R. prin M. FINANȚELOR P., respectiv prin Direcția Generală a Finanțelor P. M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că în mod greșit instanța de fond a interpretat dispozițiile art.5 alin.(1) lit.b) din Legea nr. 221/2009, în sensul că intră în categoria bunurilor confiscate pentru care se pot acorda despăgubiri în echivalent nu doar bunurile imobile, ci și bunurile mobile, această interpretare adăugând la lege.
Potrivit art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009, obligarea statului la acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative este permisă numai dacă bunurile nu au fost restituite sau nu au fost obținute despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv sau ale Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniul proprietății.
Cum aceste acte normative au urmărit restituirea bunurilor imobile, este evident ca legiuitorul a urmărit doar acoperirea prejudiciilor suferite prin nerestituirea acestor bunuri nu si a celor mobile. Din condiția impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, și anume aceea ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu sefi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr.247/2005, rezultă că numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intră în domeniul de reglementare al legii de reparație nr. 10/2001, modificată și completată prin Legea nr.247/2005, poate fi solicitat în temeiul art.5 alin.(1) lit.b) din Legea nr.221/2009. Numai în acest fel se justifică trimiterea expresă făcută de legiuitor, în cuprinsul normei citate, la prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr.247/2005, astfel cum și Înalta Curte de Casație si Justiție a hotărât prin decizia civilă nr.2192 pronunțată la data de 23.03.2012.
P. urmare, pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunurile imobile care se subsumează sferei de aplicare a Legii nr.10/2001, bineînțeles sub rezerva îndeplinirii și a celorlalte cerințe: să fi fost confiscate prin hotărârea de condamnare ori ca efect al măsurilor administrative abuzive și să nu fi obținut, în condițiile Legii nr.10/2001, măsuri reparatorii în natură sau în echivalent.
P. sentința civilă nr.227/19.12.2012, instanța de fond, in mod greșit a obligat pârâtul la plata despăgubirilor materiale, reprezentând contravaloare bunuri mobile care, dată fiind natura lor nu intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001.
Consideră nelegala sentința instanței de fond cu privire la acordarea despăgubirilor materiale întrucât, textul art. 5 alin. (1) lit. b din Legea 221/2009 instituie dreptul la despăgubiri prin echivalent bănesc numai în cazul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare și nerestituite în natură sau prin echivalent sau ca efect al măsurii administrative. Or, în cauză nu au fost depuse înscrisuri care să dovedească faptul că măsura confiscării a fost dispusă ca efect al măsurii administrative.
Având în vedere că reclamantele nu au depus înscrisuri relevante în stabilirea despăgubirilor materiale solicitate, respectiv proces-verbal de confiscare, inventarul bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative care sa cuprindă bunurile a căror contravaloare se solicită si nici înscrisuri din care sa rezulte componența gospodăriei la data dislocării și la înapoiere, cerința legii, aceea de a fi vorba de bunuri confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative și nerestituite, nu este îndeplinită, astfel că în mod nelegal, instanța de fond a admis acest capăt de cerere.
Din probele administrate în cauză nu a rezultat cu certitudine că bunurile solicitate au fost confiscate și nu au fost restituite, declarațiile martorilor necoroborându-se cu alte probe, respectiv proces-verbal de confiscate, etc.
În mod greșit instanța de fond a admis capătul de cerere privind plata daunelor materiale, având în vedere faptul că nu au fost îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009.
De asemenea, a criticat soluția instanței de fond si cu privire la încuviințarea cererii privind cheltuielile de judecată în sumă propusă de parte, având în vedere doua aspecte: acțiunea a fost admisă în parte și acțiunile de gen sunt scutite atât de timbru cât și de taxa judiciară de timbru pentru a ușura situația justițiabilului, justițiabil care însă apelează la asistența judiciară aleatorie pe onorarii care nu se justifică.
În concluzie, în baza motivelor de fapt si de drept invocate, a solicitat admiterea recursului si modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.
Recursul este fondat.
Examinând hotărârea prin prisma criticilor invocate, a apărărilor formulate și potrivit art.304 pct.1-9 C.pr.civ., Curtea constată că este afectată de motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, se rețin ca întemeiate sub acest aspect criticile recurentului pârât din primul motiv de recurs care vizează acordarea despăgubirilor materiale numai pentru bunurile imobile care se subsumează sferei de aplicare a Legii nr.10/2001, dacă sunt îndeplinite și celelalte cerințe: să fi fost confiscate prin hotărârea de condamnare ori ca efect al măsurilor administrative abuzive și să nu fi obținut, în condițiile Legii nr.10/2001, măsuri reparatorii în natură sau în echivalent.
În acest sens, sunt prevederile Legii nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, art. 5 - (1)**) „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare”.
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr.2192/23 martie 2012 că, pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunurile imobile ce intră în sfera de aplicare a Legii nr.10/2001, respectiv terenuri și construcții(imobile prin natură) și utilaje și instalații preluate odată cu imobilul(imobile prin destinație), iar această concluzie rezultă din condiția impusă de impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, și anume aceea ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 și ale Legii nr. 247/2005.
În acea speță, Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat că numai în acest fel se justifică trimiterea expresă făcută de legiuitor, în cuprinsul Legii nr.221/2009, la prevederile Legii nr.10/2001 și ale Legii nr. 247/2005.
În consecință, în temeiul art.312 C.pr.civ., raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ., se va admite recursul, modificându-se sentința în sensul excluderii din totalul bunurilor restituibile a tuturor bunurilor mobile cuprinse în raportul de expertiză în așa fel încât suma care urmează să fie achitată reclamantelor, reprezintă echivalentul bunurilor imobile este de 24.729 lei și se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
De asemenea, “la stabilirea cuantumului despăgubirilor prevăzute la alin. (1), instanța judecătorească va lua în considerare, fără a se limita la acestea, durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare”.
În raport de considerentele expuse, se reține că prin aplicarea greșită a legii instanța de fond a obligat recurentul pârât și la plata contravalorii bunurilor mobile confiscate și nerestituite și care au fost evaluate de către expertul tehnic numit în cauză.
În ceea ce privește criticile invocate în cel de al doilea și al treilea motiv de recurs, se reține că nu sunt întemeiate, în condițiile în care din înscrisurile aflate la dosarul cauzei a rezultat că bunurile imobile în valoare de 24 729 lei potrivit raportului de expertiză efectuat de expert I. R., nu au fost restituite intimatelor reclamante și nici obținute despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
De aceea, se reține că în privința acestor bunuri sunt îndeplinite cerințele imperative prevăzute de art.5 alin.1 lit.b din Legea nr. nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, relevanță juridică având în acest sens, adresa Unității Militare_ Pitești înreg.sub nr.9544/31 martie 1997(fila 53 dosar fond) și adresa Ministerului de Interne nr._/12.03.1991(fila 57 dosar fond), potrivit cărora I. R.(fostă P.), fiica lui Ș. și E., născută la 26.08.1949, în . fost dislocată împreună cu părinții, la data de 18.06.1951, iar restricțiile domiciliare au fost ridicate la 24.02.1956 și pentru bunurile imobile ale proprietarilor nu au fost încheiate contracte de închiriere, fiind ocupate de U.M._, Salcia-Vest,raionul Cujmir,regiunea C..
Nu pot fi primite ca întemeiate nici criticile recurentului pârât privind aplicarea greșită a art.274 C.pr.civ., cu referire la cheltuielile de judecată în condițiile în care potrivit considerentelor sentinței și dispozitivului nu au fost acordate asemenea sume cu acest titlu de către instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurentul pârât S. R. P. M. FINANȚELOR P. P. DGFP M., împotriva sentinței civile nr.225/15 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele reclamante I. ST. R. și F. (fostă P.) ST. V..
Modifică sentința în sensul că exclude din totalul bunurilor restituibile toate bunurile mobile cuprinse în raportul de expertiză, sumă ce urmează să fie achitată reclamanților (c.valoare bunuri imobile) este de 24.729 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Martie 2013.
Președinte, F. D. | Judecător, I. V. | Judecător, M. L. |
Grefier, N. D. |
01.04.2013
Red.jud.M.L.
3 ex/AS
j.f.M.C.O.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2898/2013. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 3284/2013. Curtea de... → |
|---|
