Validare poprire. Decizia nr. 3232/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3232/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 3232/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3232
Ședința publică de la 02 Aprilie 2013
Președinte: - Florența C. C.
Judecător: - L. M. L.
Judecător: - N. D.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea recursului formulat de creditor Z. F. C. împotriva deciziei civile nr. 424/02.11.2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul debitor S. M. C., intimatul terț poprit A.F.P.-T. C., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul debitor S. M. C., prin consilier juridic T. G., lipsind recurenta creditoare Z. F. C. și intimatul terț poprit A.F.P.-T. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care;
Reprezentantul intimatului debitor a învederat că nu i-au fost comunicate motivele de recurs pentru a putea fi observate de conducerea unității intimate.
Instanța, pentru a da posibilitatea reprezentantului intimatului debitor de a observa motivele de recurs, a lăsat cauza la a doua strigare.
La a doua strigare, la apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul debitor S. M. C., prin consilier juridic T. G., lipsind recurenta creditoare Z. F. C. și intimatul terț poprit A.F.P.-T. C..
Reprezentantul intimatului debitor S. M. C. a arătat că a observat motivele de recurs și nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatului debitor S. M. C. a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile recurată ca fiind legală și temeinică. A arătat că intimatul debitor nu a refuzat executarea silită, ci a respectat întocmai dispozițiile OUG nr. 71/2009 care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 434/19.03.2011, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul_, a fost admisă cererea de validare poprire formulată de creditoarea Z. F. împotriva debitorului S. mun. C., în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice D. – A.F.P. C. - T. C., fiind validată poprirea înființata prin adresa din 06.09.2011 emisa în D 24/E/2011 al B. I. M. R., până la concurența sumei de 2171,35 lei, în mâinile terțului poprit A.-T. C. pe conturile debitorului S. Mun. C..
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea adresată instanței la data de 11.09.2011, creditoarea Z. F. C. a chemat în judecată pe debitorul S. mun. C. și terțul poprit A. T. C., solicitând validarea popririi înființată prin adresa executorului judecătoresc B. IOTOVICI M. din C., pe conturile debitorului, în mâinile terțului poprit A. T. C..
În motivarea în fapt a cererii, a susținut că în procedura executării silite a titlului executoriu reprezentat de s.c.nr. 948/13.03.2009 a Tribunalului D., s-a emis somația de plată iar la data de 6.09.2011, a fost emisă ordonanța de poprire nr. 24/E/2011 pe conturile debitorului S. mun. C..
La data de 15.09.2011, terțul poprit a restituit ordonanța de poprire motivând că sunt aplicabile prevederile art. 1 din OG 71/2009, aspect care reprezintă o încălcare a obligațiilor terțului poprit.
A menționat că în conformitate cu art. 20 alin. 2 din Constituția României, normele de drept comunitar european sunt prevalente fată de normele de drept intern, iar jurisprudența Curții Europene bazată pe art. 6 din C.E.D.O. înlătură aplicabilitatea disp. OG 71/2009.
Nerespectarea obligațiilor ce-i revin terțului poprit este de natură să-i încalce un drept recunoscut printr-o hotărâre judecătorească, a cărei punere in aplicare trebuie garantată de Statul Român prin toate organele sale.
S. M. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca fiind neîntemeiată.
În fapt, a motivat că în procedura executării silite a s.c. nr. 948/13.03.2009 a Tribunalului D., s-a emis ordonanța de poprire pe conturile Spitalului in mâinile terțului poprit – A. T. C., ordonanță care a fost restituită pe motiv că ar fi aplicabile disp. art. 1 din OUG nr. 71/2009.
A menționat că restituirea s-a făcut în mod corect, întrucât plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31.12.2010, se realizează după o procedură de executare prevăzută de art. 1 alin. 1 si 2 din OUG 71/2009, respectiv în anul 2012 se plătește 34 % din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu ; în anul 2014 se plătește 33 % din valoarea titlului executoriu, iar în cursul termenului prevăzut la alin. 1 orice executare silită se suspendă de drept.
Direcția Generală a Finanțelor Publice D. – A. T. C., în calitate de terț poprit, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de înființare a popririi formulată de creditoarea Z. F..
În fapt, a motivat că terțul poprit nu a refuzat îndeplinirea obligațiilor ce-i revin în această calitate, ci a restituit documentația transmisă de executorul judecătoresc deoarece, în speță, procedura de executare cade sub incidenta dispozițiilor OUG nr. 71/2009.
A menționat că prin dec. nr. 605/12.05.2011, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la încălcarea disp. OUG nr. 71/2009, respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a disp. art. 1 din OG 22/2002, privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii si ale OUG nr. 71/2009.
Guvernul Român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătorești, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute prin acestea iar executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă in nici un mod de C.E.D.O.
În drept, a invocat disp.art. 115-118 C.p.c.
Creditoarea Z. F. a formulat răspuns la întimpinare arătând că în speță sunt incidente disp. din Protocolul aditional nr. 1 al C.E.D.O., iar art. 6 par.1 din C.E.D.O. protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, termen ce se aplică și în faza executării silite.(cauza Ruianu contra României, Ș. contra României, V.I. contra României, S. P. contra României).
A menționat că în legătură cu acest termen rezonabil, au trecut 2 ani de la obținerea titlului executoriu, iar suma ce i se cuvine nu este de natură să afecteze . stabilitatea financiară si interesul public.
În cauză, s-a depus, la solicitarea instanței, dosarul de executare silită nr. 24/E/2011 al B. IOTOVICI M. R..
Prin încheierea de ședință din 21.11.2011, s-a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 C.p.c, iar la cererea creditoarei cauza a fost repusă pe rol la data de 29.02.2012.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că prin sentința nr. 948/13.03.2009 pronunțată de Tribunalul D. in dosarul nr._/63/2008 s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Z. F. împotriva pârâtului S. mun. C.. A fost obligat pîrîtul la plata c/valorii tichetelor de masă proporțional cu numărul zilelor lucrate dar nu mai mult de 20 lunar, începând cu data de 1.12.2006 și până la 13.03.2009 actualizate la data plătii efective.
Sentința a rămas irevocabilă prin dec.civ. nr. 5157/2009 a Curții de Apel C. .
În procedura executării silite a titlului executoriu reprezentat de s.c.nr. 948/13.03.2009 a Tribunalului D., s-a emis ordonanța de poprire la data de 6.09.2011 în dosarul de executare nr. 24/E/2011 pentru suma de 2171,35 lei reprezentând suma de 1885 lei rezultată din titlu si 286,35 lei cheltuieli de executare pe conturile debitorului în mâinile terțului poprit – A. T. C..
La data de 15.09.2011, terțul poprit a restituit ordonanța de poprire pe motiv că ar fi aplicabile disp. art. 1 din OUG nr. 71/2009, iar creditoarea a solicitat instanței validarea popririi potrivit disp. art. 460 C.p.c. invocând normele comunitare si jurisprudența C.E.D.O., Constituția României art. 11 și 20.
Prin Decizia nr. 1 din 16 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a respins recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind aplicarea dispozițiilor art 1 alin 1 si 2 din OUG nr 71/2009, modificata și completata prin OUG nr 18/2010 si OUG nr 45/2010. Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că numai pe baza evaluării nemijlocite, directe, de către instanțe în raport cu circumstanțele fiecărei spete in parte se poate stabili compatibilitatea dispozițiilor art 1 alin 1 si 2 din OUG nr 71/2009, aprobata cu modificări prin Legea nr 230/2010, cu dispozițiile CEDO si cu jurisprudența Curții de la Stasbourg.
Analizând cererea creditoarei de validare a popririi, în raport de aceste dispoziții, instanța de fond a reținut următoarele:
Procedura de executare a unei hotărâri judecătorești reprezintă parte a procesului civil si in aceasta privința sunt antrenate toate garanțiile art 6 paragraf 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale. Astfel instanța de la Strazburg in cauza Ruianu contra României din 17,06,2003, paragraful 65, reține după cum urmează: Curtea reamintește ca dreptul la justiție, garantat de art 6 protejează in egala măsura și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii care, într-un stat care respecta preeminenta dreptului nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia din parți. Prin urmare executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioada lunga de timp. Pe de altă parte, în paragraful 41, Cauza S. împotriva României din 25 septembrie 2005, Curtea a arătat ca neconformarea autorităților cu o hotărâre definitiva, într-un termen rezonabil, poate duce la o încălcare a art 6 paragraful 1 din Convenție, mai ales atunci când obligația de executare a hotărârii in cauza aparține unei autorități administrative .
De asemenea, în Decizia nr. 1/16 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a recomandat instanțelor ca la evaluarea nemijlocita a circumstanțelor fiecărei spete să se observe că, prin Recomandarea (2003) 16, Comitetul Miniștrilor statelor membre din cadrul Consiliului Europei a stabilit o . principii directoare în vederea punerii în executare a deciziilor administrative și jurisdicționale în domeniul dreptului administrativ.
În partea referitoare la executarea de către autorități a obligațiilor la care au fost condamnate ca urmare a acestor decizii, Comitetul Miniștrilor invită statele membre să asigure la nivel național un sistem în care autoritățile să fie în măsură să execute într-un termen rezonabil hotărârile pronunțate, iar în caz de neexecutare trebuie prevăzută o procedură adecvată pentru a obține executarea deciziei în principal prin prevederea posibilității proprii sau a amendării debitorului.
Prevederile Ordonanței de Urgenta nr 71/2009 relevă neconcordanta acestor dispoziții cu necesitatea respectării garanțiilor dreptului la un proces echitabil și la executarea hotărârii judecătorești într-un termen rezonabil.
În speță, instanța a dat eficiență Normelor Europene, dispozițiile art 6 paragraful 1 din CEDO, apreciind caracterul nerezonabil al duratei procedurii de executare stabilita prin OUG 71/2009. Prin normele interne in discuție, se amâna, se eșalonează și se suspendă executarea unor titluri executorii, cele trei efecte fiind cumulative.
Ori, creditoarea Z. F. are titlul executoriu din anul 2009, pentru neîndeplinirea obligațiilor debitorului față de aceasta în perioada 01.12._09 iar suma pe care trebuie să o primească de la debitor - 2171 lei nu este de natura să lezeze în vreun fel interesul ori stabilitatea financiara a statului debitor.
Tot sub aspectul neconcordantei dintre dispozițiile OUG 71/2009 cu legislația comunitara, instanța de fond a reținut că prin procedura de executare stabilita prin OUG 71/2009, nu se respecta dispozițiile art 1 din Protocolul adițional nr 1 la CEDO, care sunt prevalente față de normele de drept intern conform art 20 alin 2 din Constituția României. Creditoarea este îndreptățită la realizarea creanței sale având un bun în accepțiunea normei europeană.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere adusă dreptului creditoarei ce decurge din art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că nu este permis autorităților statului să se prevaleze de lipsa de fonduri pentru a nu onora o hotărâre judecătoreasca prin care s-au stabilit creanțe împotriva lui și că este obligația fiecărui stat să își organizeze sistemul juridic în așa fel încât să facă posibilă executarea obligațiilor.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel debitorul S. M. C., solicitând casarea hotărârii apelate și pe fond respingerea cererii formulate de Z. F..
În dezvoltarea motivelor de apel apelantul a arătat că în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a validat poprirea câtă vreme potrivit art. 1 alin. 1 și 2 OUG 71/2009 executarea titlurilor executorii a fost eșalonată, iar în conf cu art. 2din același act normativ "în cursul termenului prev de art. 1 orice executare silită se suspendă de drept".
Mecanismul eșalonării plății, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătorești a fost considerat în concordanță cu principiile consacrate de jurisprudența Curții EDO. Executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în nici un mod de Convenție.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditorului de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că OUG 71/2009 nu neagă dreptul la executare, ci doar stabilește modul în care creanța se va realiza.
Prin norma de drept intern nu se aduce atingere dreptului creditoarei de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1, deoarece alin.2 al articolului conferă dreptul statului de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general.
În drept au fost invocate disp. art. 282-298 Cod pr. civ.
Prin decizia civilă nr. 424/02.11.2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă, în dosarul nr._, s-a admis apelul formulat de debitorul S. M. C., împotriva sentinței civile nr. 434/19.03.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosar nr._, în contradictoriu cu creditoarea Z. F. C. și cu terțul poprit A.F.P. C. - T. C..
A fost schimbată în tot sentința apelată în sensul că s-a respins cererea de validare a popririi formulată de creditoarea Z. F. C..
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Art.20 din Constituție prevede că legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte, iar jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului are aplicare directă în dreptul intern în virtutea principiului subsidiarității și în conformitate cu Comisia Europeană a drepturilor omului.
Este de necontestat faptul că, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, practica Curții Europene a Drepturilor Omului era în sensul că o autoritate a statului nu ar trebui să se folosească de pretextul lipsei fondurilor pentru a nu onora o datorie întemeiată pe o hotărâre judecătorească. Fiecare stat are datoria de a deține un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive ce îi revin. Executarea unei hotărâri judecătorești trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces, în sensul art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dreptul la instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă din cadrul statului contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul uneia dintre părți.
Pe data de 04.09.2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat însă Decizia de inadmisibilitate în cauza nr._/2008 – D. D. și alții contra României.
Cauza se referă la eșalonarea, de către Statul Român, a plății anumitor sume de bani obținute de către aplicanți prin hotărâri judecătorești definitive.
Curtea a constatat că în perioada 2008-2011 statul român a adoptat mai multe acte normative prin care se suspendă de drept orice cerere de executare a titlurilor executorii pronunțate în favoarea funcționarilor publice prin hotărâri judecătorești și prin care se introducea un sistem de executare a datoriilor prin plata unor tranșe anuale.
S-au avut în vedere în raționamentul Curții, OUG nr.71/2009 care prevede plata datoriilor în 3 tranșe anuale, în intervalul 2010-2012, OUG nr.45/2010 care a prevăzut ca plata sumelor datorate să se facă tot în 3 tranșe anuale, însă în intervalul 2012-2014 și Legea nr.230/2011 care a eșalonat plata pe 5 ani, în intervalul 2012-2016, cu anuități progresive, ajungând de la 5 % în primul an până la 35 % în ultimul an.
În contextul unei situații de dezechilibru bugetar major al Statului Român, Curtea a considerat că măsurile luate și mecanismul de eșalonare instituit, de natură a menține echilibrul bugetar între cheltuieli și veniturile publice, pot fi considerare ca urmărind un scop de utilitate publică, plata eșalonată a sumelor datorate neputând fi nerezonabilă.
În speță, intimata-creditoare a solicitat validarea popririi înființate în mâinile terțului poprit T. Mun. C., ca urmare a faptului că acesta a restituit adresa de poprire cu mențiunea că au intrat în vigoare prevederile OUG nr.71/2009 potrivit căreia orice cerere de executare silită având ca obiect drepturi de natură salarială, este suspendată de drept.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat în cauza mai sus menționată chiar acest act normativ, considerând că interesul general poate justifica o ingerință a Statului în ceea ce privește modul de executare a unei obligații stabilite prin hotărâre judecătorească.
Cum situația de fapt a cauzei D. D. și alții Contra României este similară speței deduse judecății, fiind vorba tot despre caracterul sistematic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar și executarea eșalonată a unui titlu executoriu ce are drepturi bănești și față de dispozițiile art.20 din Constituție, se impune a se ține cont de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că decizia este nelegală și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
A arătat că titlul executoriu datează din anul 2009 și vizează suma totală de 2171 lei, pe care debitorul trebuia să o achite și cu toate că acesta avea cunoștință de acest debit, nu a depus diligențele necesare pentru achitarea sa, dispozițiile OUG nr.71/2009, cu modificările ulterioare, care prevăd eșalonarea debitului până în anul 2016 fiind contrare dispozițiilor CEDO, astfel încât aceste dispoziții legale sunt lipsite de eficiență, conform art.11 alin. I și II și art.20 alin.2 din Constituția României.
De asemenea, raționamentul instanței de apel este greșit și pentru faptul că lunar debitorul (Statul român) îi reține impozit pe salariu și alte taxe, fără măcar să efectueze o compensare a debitului, ceea ce este inadmisibil.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de apel și menținerea hotărârii instanței de fond.
Recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Criticile recurentei privind greșita interpretare a principiilor jurisprudenței CEDO sunt nefondate, dispozițiile dreptului intern în materia executării creanțelor împotriva statului nefiind contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Articolul 6 al Convenției garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Dreptul de a obține executarea unei hotărâri judecătorești este parte a procesului civil și este garantat oricărei persoane prin art. 6 din Convenție ( CEDO, Cauza Ulger c. Turciei,_/02, hot. din 26 iunie 2007, M. și D. c. României ,_/00).
Dreptul de acces la justiție nu este însă un drept absolut, fiind recunoscute limitări ale acestuia, în anumite condiții.
Instanța europeană recunoaște că statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar să răspundă exigențelor art. 6 ( cauza Ashingdane c. Regatului Unit, 28 mai 1985), atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului. Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică, și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditoarei de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că OUG 71/2009, modificată prin OUG nr.45/19 mai 2010, nu neagă dreptul la executare, ci doar stabilește modul în care creanța se va realiza, cu o întârziere rezonabilă, apreciată ca atare și de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei, având în vedere că titlul executoriu a fost obținut în anul 2008. Măsura eșalonării plății este proporțională cu scopul urmărit, deoarece creditoarea a beneficiat de drepturile salariale care constituie un bun, titlul executoriu privind doar anumite restanțe, diferențe salariale datorate de angajator pentru o perioadă anterioară, rezultate din aplicarea greșită a unor prevederi legale. În al doilea rând, obligația efectuării plății din titlul executoriu nu a fost stinsă, prin voința legiuitorului, ci doar amânată pentru o perioadă rezonabilă de timp, iar creditorul va benefica la data executării efective de actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum.
Prin norma de drept internă nu se aduce atingere nici dreptului reclamantei de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, deoarece alineatul 2 al articolului conferă dreptul statului de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. Expunerea de motive la adoptarea Ordonanței relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile convenției europene. În plus, dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului constituit de creanța împotriva statului nu este negat, nu îi este atinsă substanța, așa încât sentința ce reprezintă titlu executoriu nu rămâne inoperantă.
În concluzie, instanța apreciază că OUG nr. 71/2009 nu contravine Convenției Europene pentru Drepturile Omului; astfel fiind și întrucât prin această ordonanță de urgență a fost amânată și eșalonată executarea hotărârilor judecătorești care au ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar (categorie în care se încadrează și titlul executoriu al recurentei), Curtea apreciază că soluția adoptată în cauză este legală.
Asupra conformității OUG 71/2009 cu normele constituționale s-a pronunțat Curtea Constituțională prin mai multe decizii. Astfel, prin Decizia 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 14 aprilie 2010, s-a statuat că actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-și executa creanța. S-a arătat că executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenție.
Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate.
Pentru aceste considerente recursul este nefondat, urmând a fi respins conform art.312 alin.1 Cod pr. civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditor Z. F. C. împotriva deciziei civile nr. 424/02.11.2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul debitor S. M. C., intimatul terț poprit A.F.P.-T. C., având ca obiect validare poprire.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Aprilie 2013
Președinte, Florența C. C. | Judecător, L. M. L. | Judecător, N. D. |
Grefier, A. P. |
Red. jud. L.M. L./12.04.2013
Tehn. E.O.
2 ex.
J.f. M. P.
J.a. L. A.
I. G. P.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 3284/2013. Curtea de... | Pretenţii. Decizia nr. 14/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
