Validare poprire. Decizia nr. 3026/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3026/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 3026/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3026/2013
Ședința publică de la 28 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Judecător E. B.
Judecător C. S.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta creditoare V. A. – C. împotriva deciziei civile nr. 435 din 5 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D.-Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul debitor S. C. Județean de Urgență C. și intimatul terțul poprit A.F.P. - T. M. C., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care a învederat instanței că s-au depus relațiile solicitate de instanță prin încheierea din data de 28.02.2013, răspunsul depus de intimatul debitor fiind înregistrat sub nr._ din 12.03.2013 iar cel depus de Biroul Executorului Judecătoresc I. M. fiind înregistrat sub nr._ din 18.03.2013 și că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă
Instanța, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă a apreciat cauza în stare de soluționare și a luat în examinare recursul de față.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, reține:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ din data de 16.05.2012, creditoarea V. A. C. a solicitat în contradictoriu cu debitorul S. C. Județean de Urgență nr. 1 C. și cu terțul poprit T. M. C. validarea popririi pentru 5% din suma de 1058,07 lei datorată potrivit titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3623/22.05.2008 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .
În motivare, creditoarea a arătat că potrivit titlului executoriu sus-menționat debitorul a fost obligat la plata diferenței dintre salariul de bază brut de 880 lei și salariul efectiv plătit pentru perioada 01.01.2007 – 31.12.2007, reactualizată cu indicele de inflație de la scadență până la data plății efective. Debitorul nu s-a conformat sentinței sus-menționate, drept pentru care creditoarea a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu, constituindu-se în acest sens dosarul de executare silită nr. 1540/E/2008 la B. I. M., care la data de 10.02.2012 a emis adresă de înființare poprire asupra conturilor debitoarei, în mâinile terțului poprit T. M. C., însă aceasta a refuzat aplicarea măsurii popririi, motivându-și refuzul pe baza prevederilor OUG nr. 71/2009.
Instanța a dispus atașarea la dosarul cauzei în copie a dosarului de executare silită nr. 1540/E/2008 al B. I. M. și a efectuat adresă către terțul poprit în vederea comunicării motivului pentru care nu s-a pus în aplicare dispoziția de înființare poprire, răspunsul acestuia fiind depus la dosar în data de 21.06.2012.
Prin sentința civilă nr. pronunțată de Judecătoria C. s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de creditoarea V. A.-C. și s-a validat poprirea înființată de B. I. M. prin adresa nr. 1540/E/2008 din data de 10.02.2012 asupra conturilor debitorului S. C. Județean de Urgență nr. 1 C., în mâinile terțului poprit T. M. C., pentru suma debit de 1058,07 lei.
Judecătoria a reținut că potrivit titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3623/22.05.2008 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a dispus ca debitorul S. C. Județean de Urgență nr. 1 C. să plătească creditoarei V. A. C. diferența dintre salariul de bază brut de 880 lei și salariul efectiv plătit pentru perioada 01.01.2007 – 31.12.2007, reactualizată cu indicele de inflație de la scadență până la data plății efective.
Debitorul nu s-a conformat sentinței sus-menționate, drept pentru care creditoarea a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu, constituindu-se în acest sens dosarul de executare silită nr. 1540/E/2008 la B. I. M., care la data de 10.02.2012 a emis adresă de înființare poprire asupra conturilor debitoarei, în mâinile terțului poprit T. M. C..
Terțul poprit a refuzat să pună în aplicare dispoziția de înființare a popririi, restituind-o executorului judecătoresc la data de 15.03.2012, cu motivarea că potrivit OUG nr. 71/2009, executarea silită având ca obiect plata drepturilor de natură salarială este suspendată de drept.
Conform art. 460 C.pr.civ., „dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi (…). Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente”.
În ceea ce privește drepturile salariale cuvenite creditoarei, instanța a reținut că art.6 paragraful 1 din Convenția (Europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală.
Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Statul și instituțiile publice au îndatorirea, reprezentând autoritatea publică, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătoreasca de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (de exemplu, cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
Întârzierea în executarea unei sentințe, imputabilă autorităților care nu furnizează o justificare valabilă în acest sens, aduce atingere și dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale, drept protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.
S-a concluzionat că dispozițiile derogatorii ale O.U.G. nr. 71/2009 favorizează statul în raporturi de drept privat, acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică și având în vedere prevalența CEDO asupra dreptului intern, consacrată inclusiv prin legea fundamentală, instanța a admis cererea.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel debitorul și terțul poprit.
Prin decizia civilă nr. nr. 435 din 5 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D.-Secția I Civilă în dosarul nr._ s-au admis apelurile.
S-a schimbat în totalitate sentința apelată în sensul că s-a respins cererea de validare poprire formulată de creditoarea V. A. - C. și s-a desființat poprirea înființată prin adresa emisă la data de 10.02.2012 de B. I. M. în dosarul de executare nr. 1540/E/2008.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulat, tribunalul a reținut că Judecătoria C. a fost învestită cu o cerere de validare poprire formulată de creditoarea V. A. C. împotriva intimaților debitorul S. C. de Urgență nr.1 C. și terțul poprit T. M. C..
Titlul executoriu pus în executare silită îl constituie sentința civilă nr.3623/22.05.2008 dată în cauza civilă nr._ de Tribunalul D. – Secția Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, dreptul de creanță constând în drepturi salariale restante.
S-a apreciat că este de necontestat faptul că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat constant faptul că o autoritate a statului nu trebuie să se folosească de pretextul lipsei fondurilor pentru a nu onora o creanță justificată pe o hotărâre judecătorească, eșalonarea sine die sau în mod discreționar a plății putând fi asimilată unei măsuri ce afectează însăși substanța dreptului.
La data de 04.09.2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat Decizia de inadmisibilitate în cauza nr._/2008 – D. D. și alții contra României.
În această cauză, Curtea statuează asupra aplicabilității OUG nr.71/2009, respectiv cu privire la eșalonarea de Statul Român a plății anumitor sume de bani obținute de petenți prin hotărâri judecătorești definitive cu titlu de drepturi salariale, respectiv cu privire la proporționalitatea măsurii de eșalonare dar și a celei de suspendare a executărilor silite.
S-a reținut de CEDO faptul că în perioada 2008-2011 statul român a adoptat mai multe acte normative prin care se suspendă de drept orice cerere de executare a titlurilor executorii pronunțate în favoarea funcționarilor publici prin hotărâri judecătorești pentru drepturi salariale și prin care se introducea un sistem de executare a datoriilor prin plata unor tranșe anuale.
S-a avut în vedere în raționamentul Curții, faptul că OUG nr.71/2009 prevede plata datoriilor în 3 tranșe anuale, în intervalul 2010-2012, OUG nr.45/2010 care a prevăzut ca plata sumelor datorate să se facă tot în 3 tranșe anuale, însă în intervalul 2012-2014 și Legea nr.230/2011 care a eșalonat plata pe 5 ani, în intervalul 2012-2016, cu anuități progresive, ajungând de la 5 % în primul an până la 35 % în ultimul an.
Prin urmare au fost avute în vedere toate actele modificatoare ulterioare prin care plățile acestor debite au fost re-eșalonate până în anul 2016 precum și faptul că nu rezultă intenția statului de a încălca acest calendar al eșalonării.
În speță, creditoarea a solicitat înființarea popririi în mâinile terțului poprit T. M. C. debitoarea opunându-i prevederile OUG nr.71/2009 potrivit căreia orice cerere de executare silită având ca obiect drepturi de natură salarială, este suspendată de drept.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat în cauza mai sus menționată chiar acest act normativ, considerând că interesul general poate justifica o ingerință a Statului în ceea ce privește modul de executare a unei obligații stabilite prin hotărâre judecătorească, statuând și faptul că măsura eșalonării nu rupe justul echilibru dintre interesul public și cel privat, după cum nici suspendarea de drept a oricărei executări silite nu este disproporționată în raport de scopul urmărit – protejarea bugetului public.
Cum situația de fapt a cauzei D. D. și alții Contra României este similară speței deduse judecății, fiind în dezbatere incidența și caracterul sistematic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar și executarea eșalonată a unui titlu executoriu ce are drepturi bănești, și față de dispozițiile art.20 din Constituție, s-a impus a se da eficiență jurisprudenței obligatorii a Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie.
Prin urmare au fost considerate fondate criticile apelantelor potrivit cărora actele de executare silită, inclusiv poprirea solicitată a fi validată de creditor, sunt acte de executare ce încalcă dispozițiile OUG nr.71/2009, act normativ care a trecut testul de neconstituționalitate cât și pe cel de neconvenționalitate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs creditoarea V. A. – C..
În motivarea recursului s-a susținut că decizia tribunalului a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 456-460 cod proc. civ. și ale Ordinului 2336/2011, a principiului separației puterilor în stat, precum și a principiului aplicării legii civile în timp.
Recurenta a arătat că terțul poprit avea obligația de a plăti sumele de bani, dispozițiile legale fiind în sensul că poprirea trebuia validată pentru sumele ajunse la scadență și pentru cele ce vor fi scadente în viitor. A arătat că a solicitat validarea popririi pentru 5% din debitul datorat de debitor iar instanța de apel a analizat greșit dispozițiile OG 22/2001 și ale OUG 71/2009 iar debitorul nu a făcut dovada respectării calendarului plăților așa cum a fost reglementat prin lege.
S-a făcut referire la Ordinul 2336/2011 și la obligațiile ce revin debitorului, s-a susținut că până la 4.12.2012 recurenta nu a primit tranșa de 5% din debit.
Recurenta a susținut că A. C. nu are calitate procesual activă de a formula apel în nume propriu, terțul poprit fiind T. C., că A. nu are autonomie proprie și nu poate sta în proces.
La data de 28.01.2013 debitorul S. C. Județean de Urgență C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și arătând că a achitat tranșa de 5% din debit
Instanța de recurs a solicitat debitorului S. C. Județean de Urgență C. să precizeze dacă a plătit creditoarei suma de 5% din titlul executoriu, fiind înaintată adresa nr._/18.03.2013 și adresa nr._/12.03.2013.
Recursul nu este fondat, urmând să fie respins pentru următoarele considerente, diferite în parte de cele avute în vedere de tribunal.
Potrivit art. 460 cod procedură civilă au calitate procesuală în litigiul având ca obiect validare poprire creditorul, debitorul și terțul poprit.
Debitor în cauză fiind o instituție publică iar creditor un angajat al acesteia, terțul poprit este organul financiar la care instituția debitoare are cont, și anume T. C., unitate aflată în subordinea Administrației Finanțelor Publice a M. C., la rândul său aflată sub autoritatea DGASPC D. și a Ministerului Finanțelor Publice, așa cum rezultă din HG 34/2009.
Cum T. C. este organizată în subordinea A., aceasta din urmă a declarat în mod corect apel, având calitate procesuală, iar potrivit dispozițiilor art. 41 alin. 2 cod procedură civilă, această parte poate sta în judecată ca pârâtă chiar dacă nu are personalitate juridică, având organe proprii de conducere.
Creditoarea a solicitat prin cererea de chemare în judecată validarea popririi pentru 5% din debitul evidențiat în titlul executoriu, aspect care nu a fost reținut de instanțele de fond, astfel că potrivit OUG 71/2009, așa cum fost modificată prin Legea 230/2010, în anul 2012 creditoarea era îndreptățită să primească de la debitor tranșa de 5% din debit. În condițiile în care prin titlul executoriu reprezentat de sentința nr. 3623 din 22 mai 2008 s-a stabilit în sarcina debitorului o sumă determinabilă, determinată ulterior prin raport de expertiză la suma de 1787 lei, tranșa ce se pretinde a fi executată este de 89, 35 lei.
Așadar, debitorul trebuia să plătească recurentei creditoare suma de 89,35 lei, creanța fiind exigibilă la finele anului 2012.
Cu actele depuse de debitor inclusiv în recurs s-a făcut dovada că la 16.11.2012 angajatorul a virat în contul executorului judecătoresc I. M. sumele reprezentând 5% din debitul stabilit prin hotărâri judecătorești în favoarea salariaților, astfel că obligația legală de plată a debitorului față de creditor a fost executată, caz în care cererea de validare pentru sumele din titlul executoriu a rămas fără obiect.
Creditoarea a solicitat validarea popririi pentru suma de 1058,07 lei, diferența dintre această sumă și 89,35 lei reprezentând cheltuieli de executare. Instanța apreciază că debitorul nu datorează cheltuielile de executare, stabilite în dosarul 2540/E/2008, deoarece executarea silită era suspendată de drept, în condițiile OUG 71/2009.
Astfel, considerentele tribunalului privind interpretarea principiilor jurisprudenței CEDO sunt fondate, dispozițiile dreptului intern în materia executării creanțelor împotriva statului nefiind contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Articolul 6 al Convenției garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Dreptul de a obține executarea unei hotărâri judecătorești este parte a procesului civil și este garantat oricărei persoane prin art. 6 din Convenție ( CEDO, Cauza Ulger c. Turciei,_/02, hot. din 26 iunie 2007, M. și D. c. României ,_/00).
Dreptul de acces la justiție nu este însă un drept absolut, fiind recunoscute limitări ale acestuia, în anumite condiții.
Instanța europeană recunoaște că statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar să răspundă exigențelor art. 6 ( cauza Ashingdane c. Regatului Unit, 28 mai 1985), atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului. Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică, și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditoarei de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că OUG 71/2009, modificată prin OUG nr.45/19 mai 2010, nu neagă dreptul la executare, ci doar stabilește modul în care creanța se va realiza, cu o întârziere rezonabilă, apreciată ca atare și de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei, și în decizia din data de 4 septembrie 2012, publicată la 18 septembrie 2012, din cauza D. și alții împotriva României
Măsura eșalonării plății este proporțională cu scopul urmărit, deoarece creditoarea a beneficiat de drepturile salariale care constituie un bun, titlul executoriu privind doar anumite restanțe, diferențe salariale datorate de angajator pentru o perioadă anterioară, rezultate din aplicarea greșită a unor prevederi legale. În al doilea rând, obligația efectuării plății din titlul executoriu nu a fost stinsă, prin voința legiuitorului, ci doar amânată pentru o perioadă rezonabilă de timp iar creditorul va benefica da data executării efective de actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum.
Prin norma de drept internă nu se aduce atingere nici dreptului reclamantei de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, deoarece alineatul 2 al articolului conferă dreptul statului de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. Expunerea de motive la adoptarea Ordonanței relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile convenției europene. În plus, dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului constituit de creanța împotriva statului nu este negat, nu îi este atinsă substanța, așa încât sentința ce reprezintă titlu executoriu nu rămâne inoperantă.
În concluzie, instanța apreciază că OUG nr. 71/2009 nu contravine Convenției Europene pentru Drepturile Omului; astfel fiind și întrucât prin această ordonanță de urgență a fost amânată și eșalonată executarea hotărârilor judecătorești care au ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar (categorie în care se încadrează și titlul executoriu al intimatei), Curtea apreciază că soluția care se impunea a fi adoptată în cauză era cea de respingere a cererii de validare, dacă aceasta ar fi privit întreaga sumă.
În plus, formularea cererii de validare a popririi de față la data de 16.05.2012, pentru o tranșă de 5% din debit, s-a făcut anterior datei când creanța a devenit exigibilă.
Potrivit Legii 230/2010, debitorul avea obligația de plată a tranșei de 5%, trimestrial, astfel că abia la finele anului 2012 creditorul putea invoca neexecutarea tranșei de 5% din debit.
Concluzia care se impune este aceea că nu poate fi obligat la cheltuieli de executare debitorul dacă executarea silită este pornită anterior datei scadenței.
Apreciind că soluția de respingere a cererii de validare a popririi a fost corect stabilită de tribunal, cu aplicarea corectă a legii și că debitorul a executat în luna noiembrie 2012 obligația de plată a tranșei de 5% din debit, potrivit art. 312 cod proc. civilă, recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare V. A. – C. împotriva deciziei civile nr. 435 din 5 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D.-Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul debitor S. C. Județean de Urgență C. și intimatul terțul poprit A.F.P. - T. M. C..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Martie 2013.
Președinte, G. I. | Judecător, E. B. | Judecător, C. S. |
Grefier, A. C. |
Red.Tehnored.GI
2ex/29.03.2013
Jud. apel A.M.Tăruș, I.G.P.
Jud. Fond.V.C. L..
| ← Pretenţii. Decizia nr. 14/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... → |
|---|
