Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 3284/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3284/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 3284/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3284
Ședința publică de la 03 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE TANIA ȚAPURIN
Judecător D. S.
Judecător M. P.
Grefier C. C.
x.x.x.
M. Public a fost reprezentat de procuror C. N.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul B. M. R. împotriva sentinței civile nr. 2713 din 21 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. P. M. FINANȚELOR P. – DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. O., având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat R. Țuluca, reprezentându-l pe recurentul reclamant B. M. R., lipsind intimatul pârât S. R. P. M. FINANȚELOR P. – DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. O..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se întâmpinarea depusă de intimatul pârât, ce a fost înregistrată sub nr._/27.03.2013.
Avocat R. Țuluca, pentru recurentul reclamant, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, arătând că autorul recurentului a fost întemnițat în baza unui proces-verbal nr. 12/1952, datorită apartenenței politice la P.N.Ț. Raportat la situația dovedită, cererea de chemare în judecată se încadrează în prevederile Legii nr. 221/2009, măsura luată împotriva autorului fiind o măsură policită. A pus concluzii de admitere a recursului, casarea sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca instanța de fond să se pronunțe și asupra celui de-al doilea capăt de cerere.
Reprezentantul Ministerului Public a considerat că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a actului dedus judecății, dat fiind faptul că există un început de dovadă scrisă, potrivit căreia autorul recurentului a fost încarcerat, respectiv foaia matricolă din 27.12.1953. Astfel, s-a făcut dovada încarcerării în baza unor acte administrative, nu în baza unei hotărâri judecătorești. A pus concluzii de admitere a recursului, casarea sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare doar în ceea ce privește capătul de cerere pentru constatarea caracterului politic al măsurii.
CURTEA
Asupra recursului de față:
P. cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului O., reclamantul B. M. R., a chemat în judecată S. R. prin M. Finanțelor P. București, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună constatarea caracterului politic al condamnării bunicului său, B. I.Oliver, deținut în perioada 16.VIII.1952-16.VIII.1957 în Penitenciarul Poarta A., prin actul administrativ intitulat ,,procesul verbal nr.12/1952’’ emis de D.G.S.S. D. (Direcția Generală a Securității Statului) și obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri morale de 1.000.000 euro, în lei la cursul BNR din ziua efectuării plății, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că este nepotul autorului B. I. Oliver, un cunoscut luptător anticomunist, iar fiul bunicului său B. O., a fost, de asemenea, luptător anticomunist care, în anul 1949 a reușit să fugă din România prin Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, iar în anul 1951, acesta s-a stabilit în localitatea Konstantz din Republica Federală Germania.
După stabilirea în străinătate a fiului, bunicul său a fost anchetat și torturat de securitate, fiind acuzat că are o origine socială burgheză și că este membru al Partidului Național Țărănesc.
Persecuțiile politice împotriva acestuia au culminat cu arestarea abuzivă la data de 16.VIII.1952, nefiind judecat, ci arestat de securitate, conform procesului verbal nr.12/1952 pentru o perioadă de 5 ani, respectiv în perioada 16.VIII.1952-16.VIII.1957.
În toată această perioadă, bunicul său a fost lovit, umilit și înfometat de gardienii din sistemul penitenciar.
Pârâtul S. R. prin Direcția Generală a Finanțelor P. O. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantului.
Față de capătul de cerere prin care s-au solicitat despăgubiri morale, pârâtul precizează că, atât prin decizia nr.1358/21.10.201 cât și prin decizia nr.1360/21.10.2010, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate invocată, constatând că prevederile art.5 al.1 lit.(a) teza I din Legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 06.03._89 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Referitor la capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnărilor penale suferite, pârâta a arătat că trebuie avut în vedere faptul că legea precizează că reprezintă condamnare cu caracter politic, respectiv orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată în perioada 06.03._89 pentru fapte săvârșite înainte de data de 06.03.1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 06.03.1945.
Astfel, legea precizează că reprezintă condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 al.1 din OUG 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, adică exprimarea protestului împotriva dictaturii comuniste, militarea pentru democrație, propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, înlăturarea măsurilor discriminatorii. Textul legal prevede în mod expres că infracțiunile trebuie să fi fost săvârșite din motive politice, nu condamnările să fie politice.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 cod procedură civilă.
P. sentința nr.2713 din 21 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul B. M. R., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. București – DGFP O., sub aspectul ambelor capete de cerere, ca neîntemeiată.
S-a reținut că, față de fișa matricolă penală depusă la fila 7 din dosar, nu se poate stabili dacă măsura dispusă în privința autorului reclamantului se încadrează în vreuna din situațiile enumerate de Legea nr.221/2009 în art.1 alin.(2) ca fiind condamnări cu caracter politic, nefiind dovedit că prin fapta autorului s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art.2 alin.(1) din OUG nr.214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă.
Față de netemeinicia primului capăt de cerere, instanța a considerat inutilă analizarea cererii în pretenții, pentru daune morale.
În baza art.5 alin.(2) din Legea nr.221/2009 coroborat cu art.299 Cod pr.civilă, împotriva sentinței reclamantul a declarat recurs, întemeiat pe prevederile art.304 pct.8 și 9 și art.3041 Cod pr.civilă.
A susținut că Tribunalul a reținut eronat că fapta pentru care a fost arestat autorul reclamantului nu se încadrează în prevederile art.1 alin.(2) din Legea nr.221/2009, în condițiile în care în fișa matricolă penală s-a menționat că motivul arestării a fost „P.N.Ț”, deci simpla apartenență politică, mențiune suficientă pentru a se constata incidența dispozițiilor legii.
Direcția Generală a Finanțelor P. O. – pentru M. Finanțelor, în numele Statului R., a formulat întâmpinare, reiterând susținerile de la fond și solicitând respingerea recursului.
Examinând criticile formulate se constată fondat în parte recursul, pentru următoarele considerente:
Legea nr.221/2009 reglementează drepturile recunoscute persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative asimilate acestora, în perioada 6 martie 1945-22 dec.1989 cuprinzând prevederi distincte referitoare la fiecare din cele două categorii de măsuri, în art.1 și 3.
Articolul 1 din lege distinge între condamnările considerate de drept condamnări politice - enumerate în alin (2) la literele a-j, - și condamnările al căror caracter politic se constată de instanța judecătorească (în condițiile prevăzute de art.4) - enumerate în alin.(3).
În considerentele sentinței recurate instanța a invocat prevederile textelor menționate, concluzionând asupra netemeiniciei cererii, în raport de conținutul înscrisului prin care s-a aplicat autorului reclamantului măsura arestării.
Conform fișei matricole penale nr._/27.12.1953, B. Oliver – autorul reclamantului a fost arestat în baza procesului verbal nr.12/1952 al DGSS D., în perioada 16.08._54 (când a fost eliberat conform adresei nr._/54 a Comisiei Centrale MAI), la rubrica „Motivul Internării” fiind făcută mențiunea „P.N.Ț”.
Având în vedere că starea de arest, care a durat 1 an și 9 luni, nu a avut ca temei o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, prevederile art.1 alin.(2) și (3) din Legea nr.221/2009 nu sunt incidente în speță, întrucât în ipotezele prevăzute la alin.(2), cât și în cele de la alin.(3) legea impune cerința condamnării persoanei în cauză, ori a autorului acestuia.
Nu se poate însă nega faptul că autorul reclamantului s-a aflat în stare de detenție o perioadă de timp considerabilă, măsura fiind luată, nu prin hotărâre de condamnare, ci printr-un act administrativ al fostei securități, denumit proces verbal, iar fapta reținută în sarcina sa a fost simpla apartenență politică la un partid istoric.
Legea nr.221/2009 recunoaște aceleași drepturi și persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, și în acest sens prevede în art.3 lit.a-f actele normative pe care s-au întemeiat aceste măsuri, care justifică introducerea acțiunilor în baza Legii 221/2009.
Totodată, art.4 alin.2 din lege prevede că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art.3 pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art.1 alin.(3) aplicându-se corespunzător.
Măsura arestării abuzive a autorului reclamantului, în baza unui act administrativ al fostei securității, având ca temei apartenența acestora la un partid politic, altul decât Partidul Comunist, se încadrează în cerințele art.4 alin.(2) din Legea nr.221/2009, înscriindu-se în categoria prevăzută de art.3 lit.a din OUG nr.214/1999 („privarea de libertate în locuri de deținere sau pentru efectuarea de cercetări”).
Față de aceste considerente se apreciază întemeiată în parte cererea, urmând să fie admisă în parte și să se constate caracterul politic al măsurii administrative aplicată numitului B. Oliver prin procesul verbal nr.12/1952 al fostei DGSS D..
Cererea privind acordarea daunelor morale va fi respinsă, pentru următoarele motive:
Potrivit art.5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06.03._89 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-a inclusiv pot solicita instanței, potrivit dispoz. prevăzute la art.4 alin.4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea Statului la plata unor despăgubiri în cuantum prevăzut de dispozițiile legale incidente.
Dispozițiile art.1 pct.1 din OUG 62/2010 care au modificat lit. a art. 5 au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr.1354/2010, textul anterior acestei modificări având următorul conținut: „a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare”. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.L. nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 06 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al OUG 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Lg. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, prev. art.5 al.1 lit.a Teza I au fost declarate neconstituționale prin deciziile Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010.
În astfel de situații sunt aplicabile disp. art. 31 alin.1 și alin.3 din Lg. 47/1992 care prevăd că, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, iar dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
În aplicarea art.31 alin.1 și 3 din Lg. 47/1992 și art.147 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și obligatorii, efectele răsfrângându-se și în alte cauze nu doar în cauza în care a fost invocată excepția.
Fiind opozabile erga omnes și având putere numai pentru viitor, rezultă că după publicare, deciziile prin care se declară neconstituțională o dispoziție legală au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ prin Decizia în interesul legii nr.12/19.09.2011, statuând că declararea neconstituționalității dispoz. art.5 alin.1 lit. a Teza I din Lg. 221/2009 a avut drept consecință atât încetarea efectelor juridice ale acestora, cât și imposibilitatea de a le invoca drept temei juridic în cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de C. Constituțional în Monitorul Oficial.
Astfel fiind, dacă până la această din urmă decizie o instanță judecătorească ar mai fi putut face aprecieri asupra momentului în care deciziile Curții Constituționale sunt aplicabile unui proces aflat în curs de soluționare, după publicarea deciziei în interesul legii, aceasta devine obligatorie pentru toate instanțele judecătorești, acestea din urmă nemaiputând da soluții contrare, conform art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul B. M. R. împotriva sentinței civile nr. 2713 din 21 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. P. M. FINANȚELOR P. – DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. O..
Modifică sentința.
Admite în parte acțiunea și constată caracterul politic al măsurii administrative aplicată prin procesul-verbal nr.12/1952.
Respinge cererea formulată de reclamant privind daunele morale.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Aprilie 2013.
Președinte, T. Ț. | Judecător, D. S. | Judecător, M. P. |
Grefier, C. C. |
Red.jud.T.Ț.
Tehn.M.D.2 ex
J.f.M.I.S.
12.04.2013
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2773/2013. Curtea de... | Validare poprire. Decizia nr. 3232/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
