Pretenţii. Decizia nr. 14/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 14/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 14/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 14
Ședința publică de la 14 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. S.
Judecător G. I.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta pârâtă . G. SA împotriva sentinței civile nr. 247 din 08.10.2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații reclamanți Ș. I.-G., Ș. I.-S., Ș. I. și Ș. G. și intimații intervenienți P. A. G. și V. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații reclamanți Ș. I.-G., Ș. I. și intimații intervenienți P. A. G. și V. M., toți asistați de avocat C. G., același avocat prezentându-se și pentru intimații reclamanți Ș. I.-S. și Ș. G., lipsind apelanta pârâtă . G. SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că intimații reclamanți și intimatele interveniente au depus concluzii scrise ce au fost înregistrate sub nr._ din 13.03.2013, după care;
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra apelului de față.
Apărătorul intimaților reclamanți a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată în raport de concluziile scrise depuse.
S-a susținut că soluția pronunțată de instanța de fond este în concordanță atât cu jurisprudența română cât și cu cea europeană, asiguratorul fiind obligat în mod corect să suporte despăgubirile în limita plafonului de asigurare.
Din materialul probator administrat în cauză rezultă că victima și soția acestuia trăiau în condiții modeste, pentru asigurarea existenței și creșterea copilului, că defunctul avea două slujbe, la un atelier de tâmplărie și la societatea Ecual Plast, iar accidentul rutier s-a produs în timp ce se întorcea de la o lucrare împreună cu conducătorul autoutilitarei, ulterior evenimentul rutier fiind declarat accident de muncă de către ITM Slatina.
Impactul decesului a fost major atât asupra soției și copilului cât și asupra părinților și surorilor.
Prejudiciul moral cauzat soției se concretizează în schimbarea statului social, efortul suplimentar depus pentru a suplini lipsa soțului în creșterea și educarea copilului și suferința cauzată de pierderea soțului.
Pentru copil sumele acordate sunt de natură a suplini lipsa tatălui, de a-i ușura suferința, de a-l angrena în activități și de a-i îmbunătăți condițiile de viață.
Părinții victimei au suferit un prejudiciu nepatrimonial, un prejudiciu afectiv constând în suferințele psihice cauzate ca urmare a pierderii neașteptate a unicului fiu, o persoană tânără și sănătoasă care a contribuit la întreținerea acestora.
A fost dovedită de asemenea și relația afectivă cu surorile victimei care au contribuit material la cheltuielile de înmormântare și au susținut moral soția, copilul și părinții decedatului.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
La data de 13.12.2011, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului D. sub nr._ acțiunea prin care reclamanții Ș. I.-G., Ș. I.-S. prin reprezentat legal Ș. I., Ș. I. și Ș. G. au chemat în judecată pârâta . G. SA, prin care au solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 100.000 euro daune materiale și 500.000 euro daune morale pentru Ș. I.-G., la plata unei prestații periodice de 250 euro/lună începând cu data producerii accidentului și până la terminarea studiilor dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani și 500.000 euro daune morale pentru Ș. I. S. și la plata sumei de 20.00 euro daune materiale și câte 250.000 euro daune morale pentru fiecare dintre pârâții Ș. I. și Ș. G..
În fapt, reclamanții au arătat că numitul Ș. R. S. (soțul/tatăl/fiul reclamanților) a decedat în urma unui accident de circulație produs la data de 16.08.2010 de către G. V. care conducea un autoturism asigurat la . G. SA.
Că, decesul i-a surprins pe toți fiind nepregătiți pentru cheltuielile cu serviciile funerare și pomenirile ulterioare astfel încât au împrumutat sume de bani. La înmormântare dar și la pomenirile ulterioare au venit câteva sute de persoane.
În continuare, reclamanții au arătat că decesul produs le-a creat o inevitabilă și mare suferință, prejudiciul moral ce se impune a fi reparat prin echivalență – lipsa sprijinului moral la creșterea și educarea minorului.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.49,50 din Legea nr.136/1995, art.998, 999 C.civil și art.37 din Ordinul nr.5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
P. încheierea din 06.02.2012 s-a admis excepția de necompetență materială funcțională a Secției Civile I a Tribunalului D. și s-a trimis cauza pentru competentă soluționare Secției Civile a II-a a Tribunalului D..
În soluționarea excepției menționate, s-au avut în vedere următoarele aspecte:
Caracterizarea unui litigiu ca fiind de natură civilă sau comercială trebuie făcută în raport de normele juridice aplicabile raporturilor juridice existente între părți.
Având în vedere principiul neretroactivității legii civile noi, rezultă în mod evident, că față de data nașterii raportului juridic dedus judecății 16.08.2010 (data producerii accidentului de circulație), sunt incidente în cauză dispozițiile din vechea reglementare, anterior NCC din anul 2009.
Potrivit art. 3 pct. 17 din Codul comercial, activitatea de asigurare constituie fapta de comerț obiectivă, susceptibilă să atragă incidența legii comerciale.
Art. 4 din Codul comercial instituie o prezumție de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, prezumție sui generis care nu poate fi răsturnată prin orice dovadă contrară, ci doar în două situații de excepție, expres și limitativ prevăzute de Codul comercial și anume – natura juridică civilă a obligațiilor și necomercialitatea rezultată din însuși actul săvârșit de comerciant, ipoteze care nu se regăsesc în speță.
Prezumția instituită de art. 4 Cod comercial este aplicabilă nu numai obligațiilor contractuale ci și celor derivate din fapte licite (gestiune de afaceri, îmbogățire fără just temei și plata nedatorată), precum și celor rezultate din săvârșirea unor fapte ilicite, reglementate de art. 998, 999 Cod civil.
În speță, acțiunea împotriva societății de asigurare, deși formulată de o persoană care nu e parte contractantă în contractul de asigurare, are caracter comercial întrucât raporturile juridice între părțile litigante și corelativ calitatea procesuală pasivă a societății de asigurare, dedusă din obligația contractuală de a repara paguba produsă prin fapta ilicită a asiguratului, a luat naștere ca urmare a contractului de asigurare încheiat între autorul faptei ilicite, în calitate de asigurat și societatea de asigurare, în calitate de asigurator, reclamantul invocând calitatea de beneficiar al asigurării tocmai în virtutea încheierii contractului de asigurare.
Caracterul de act comercial al asigurării, în ceea ce îl privește pe asigurator, atrage în sensul art. 56 Cod Comercial, aplicabilitatea legii comerciale și față de beneficiarii acestui act, și ca o consecință a principiului accesorialității, potrivit cu care faptele civile dobândesc caracter comercial datorită strânsei lor legături cu un fapt calificat de lege ca fiind comercial, cum sunt delictele și cvasidelictele în materie comercială, face posibilă aplicarea unor norme de drept civil material în cadrul unui litigiu comercial, fără să îl transforme într-un litigiu civil.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. – Secția a II-a Civilă la data de 13.02.2012 sub nr._ .
P. încheierea din 14.03.2012 s-a admis excepția de necompetență materială funcțională a Secției a II-a Civilă a Tribunalului D. și s-a trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță Secției I Civilă a Tribunalului D..
Pentru a se pronunța astfel, s-au avut în vedere următoarele:
Acțiunea prin care asigurătorul se îndreaptă împotriva persoanei vinovate de producerea evenimentului rutier în vederea recuperării indemnizației pe care a achitat-o asiguratului său are natură comercială, iar nu civilă.
ICCJ prin Decizia nr. 23/2007 pronunțată în recursul în interesul legii a statuat că „ natura juridică a acțiunii în regres exercitată de către asigurător împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident este comercială, iar nu civilă”,însă în ceea ce privește acțiunea directă a terțului prejudiciat împotriva asigurătorului persoanei culpabile de producerea riscului, aceasta are natură civilă, întrucât, pe de o parte, acțiunea terțului nu izvorăște dintr-un raport delictual, el nefiind în niciun raport cu asigurătorul, iar pe de altă parte, acțiunea terțului este o acțiune directă și nu una în regres.
Cum raporturi juridice contractuale există doar între asigurător și asigurat, iar între asigurător și terța persoană păgubită există doar raporturi juridice izvorâte ex delictu, răspunderea asigurătorului va fi întotdeauna, în acest context răspundere civilă delictuală.
Deci, litigiul dintre părți nu este rezultatul unui raport contractual între ele, răspunderea societății de asigurări fiind angajată în temeiul legii, astfel natura litigiului derivă dintr-un delict civil, fapt ce determină competența instanței civile.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. Secția I Civilă sub nr._ la data de 15.03.2012 cu prim termen la data de 02.04.2012.
La data de 14.05.2012 s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către P. A. G. și V. M. prin care au solicitat obligarea pârâtei la plata pentru fiecare a sumei de 200.000 euro reprezentând daune morale în calitate de surori ale decedatului Ș. R. S..
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.50 alin.2 C.pr.civ.
P. încheierea din data de 11.06.2012 s-a încuviințat în principiu cererea de intervenție formulată de numitele P. A. G. și V. M. și s-a dispus introducerea în cauză în calitate de interveniente a acestora, motivat de faptul că intervenientele justifică un interes și pretind un drept propriu, cererea formulată având legătură cu cererea principală, astfel încât se justifică judecarea împreună în raport cu natura litigiului și dispozițiile art. 49 alin. 1 și alin. 2 raportat la art. 50, 112 și 52 Cod procedură civilă.
În vederea justei soluționări a cauzei la solicitarea din oficiu a instanței s-a atașat dosarul nr._/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. privind activitatea de cercetare penală în legătură cu accidentul produs la data de 15.08.2010 în urma căruia a decedat autorul reclamanților.
Pârâta . G. SA a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat cenzurarea pretențiilor reclamanților în funcție de probatoriul efectuat în cauză și dispozițiile legale invocate.
În esență, pârâta a arătat că raportat la data încheierii contractului de asigurare pentru autoturismul implicat în accident, erau incidente normele speciale RCA aprobate prin Ordinul nr.5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, potrivit care prevede limitele maxime de despăgubire pentru prejudicii cu caracter nepatrimonial și modul de stabilire a despăgubirilor datorate de asigurator persoanelor prejudiciate prin accidente de autovehicule, atât pentru pagube materiale, cât și pentru vătămări corporale și decese. Având în vedere dispozițiile art.24 alin.2 din acest Ordin care stabilesc limitele de despăgubire precum și prevederile art.49 pct.2 din Normele tehnice aprobate, despăgubirea solicitată cu titlu de daune morale este disproporționată față de prejudiciul afectiv încercat. În speță, forma de vinovăție este culpa, numitul Ș. R. S. a circulat cu un alt pasager pe un singur loc din autoturism și a consimțit să fie transportat de către un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice.
Pârâta a arătat, de asemenea, că daunele excesive de 2.000.000 euro nu fac altceva decât să schimbe funcția acestor despăgubiri dintr-una reparatorie din punct de vedere moral, în una de natură a conduce la îmbogățirea fără justă cauză a reclamanților – părți civile, întrucât exced ideii de justă despăgubire. Legătura de rudenie nu creează o prezumție absolută a existenței unui prejudiciu moral.
Tribunalul D. – Secția I Civilă prin sentința civilă nr. 247 din 08.10.2012 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții Ș. I.-G., Ș. I.-S. prin reprezentat legal Ș. I. și Ș. I. Ș. G., în contradictoriu cu pârâta . G. SA.
A admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenții în nume propriu P. A. G. și V. M..
A obligat pârâta la plata către reclamanții Ș. I. G., Ș. G. și Ș. I. a sumei de 5500 lei reprezentând daune materiale.
A obligat pârâta la plata către reclamanta Ș. I. G. a sumei de 100 000 EURO, în echivalent lei la data plății, reprezentând daune morale.
A obligat pârâta la plata către reclamantul Ș. I. S. prin reprezentant legal Ș. I. G. a sumei de 3 825 EURO, în echivalent lei la data plății, reprezentând prestația periodică de 150 EURO lunar, calculată pe intervalul 15.08.2010 – 08.10.2012 și 150 EURO/lunar în echivalent lei la data plății, de la data pronunțării sentinței și până la momentul intervenirii unei cauze legale de încetare precum și la plata sumei de 50 000 EURO în echivalent lei la data plății, reprezentând daune morale.
A obligat pârâta la plata către reclamanții Ș. G. și Ș. I. a sumei de câte 25 000 EURO pentru fiecare, în echivalent lei la data plății, reprezentând daune morale.
A obligat pârâta la plata către intervenientele P. A. G. și V. M. a sumei de câte 10 000 EURO pentru fiecare, în echivalent lei la data plății, reprezentând daune morale.
A admis în parte cererile privind acordarea cheltuielilor de judecată.
A obligat pârâta la plata către reclamanta Ș. I. G. a sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
A obligat pârâta la plata către reclamantul Ș. I. a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
A obligat pârâta la plata către intervenientele P. A. G. și V. M. a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Potrivit referatului de propunere de neîncepere a urmării penale întocmit de Inspectoratul de Poliție de Poliție D. în cadrul dosarului nr._/P/2010, la data de 15.08.2010, numitul G. V., în timp ce conducea autoutilitara marca Dacia L. în afara localității C. pe direcția Drobeta Trt.S.-B., a intrat în coliziune cu separatorul metalic de sens montat pe sectorul de drum respectiv.
În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto și a numitului Ș. R.-S., pasager în autoutilitară, soțul reclamantei Ș. I.-G., tatăl minorului Ș. I.-S., fiul reclamanților Ș. I. și G. și fratele intervenientelor P. A.-Georgtea și V. M..
La data producerii accidentului, mașina era asigurată la societatea de asigurare S.C.O. V. I. G. conform poliției de asigurare RO/10/U4/CA nr._.
Potrivit ar.57 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, drepturile persoanei păgubite prin producerea accidentelor de circulație se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Aceste drepturi se pot exercita și direct împotriva asiguratorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În cazul daunelor producerii prin accidente de autovehicule survenite în anul 2010, asigurații sunt despăgubiți în limitele stabilite de Ordinul nr.5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor care prevede limite maxime de despăgubire pentru prejudiciul cu caracter nepatrimonial și modul de stabilire a despăgubirilor datorate de asigurator persoanelor prejudiciate prin accidente de autovehicule, atât pentru pagube materiale, cât și pentru vătămări corporale și deces.
Potrivit Normelor tehnice aprobate prin actul normativ menționat, la stabilirea despăgubirilor se au în vedere cheltuieli de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative, veniturile nete nerealizate și alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului și până la data decesului dacă au fost cauzate de producerea accidentului și daunele morale.
În conformitate cu dispozițiile art.1169 cod civil cel care face o susținere în fața instanței trebuie să o dovedească.
În speță, din analiza declarațiilor martorilor audiați în cauză-B. M.-C., M. A., C. G., P. P.-I. coroborate cu înscrisurile depuse la dosar rezultă în mod evident că moartea neașteptată a autorului reclamanților a fost de natură să creeze un șoc psihic, puternic emoțional tuturor membrilor de familie și să determine cheltuieli materiale legate de înmormântare și pomenirile ulterioare.
Astfel, rezultă din declarațiile martorilor că reclamanții au organizat înmormântarea defunctului la care a participat un număr impresionant de oameni cât și pomenile ulterioare conform tradițiilor locale. Deși au fost efectuate cheltuieli cu înhumarea propriu-zisă, mâncarea oferită oamenilor, muzica de înmormântare, construcții funerare, totuși acestea nu se ridică la nivelul cuantumului total solicitat de reclamanți. Astfel, reclamanta Ș. I.-G.-soție supraviețuitoare a solicitat 10.000 EURO cu titlu de daune materiale, iar reclamanții Ș. I. și G., părinții reclamantei, au solicitat 20.000 EURO daune materiale, dar înscrisurile depuse la dosar, respectiv chitanțele datate la 08.XI.2010 ( 132 lei), 30.08.2010 (77,92 lei), 20.08.2010 ( 111 lei), 31.08.2010 ( 57 lei), 03.09.2010 (87 lei), 16.08.2010 ( 49 lei), 13.09.2010 (38 lei), 17.03.2011 ( 56 lei ),03.09.2010 ( 56 lei), 16.08.2010 ( 112 lei), 17.08.2010 ( 71 lei), 17.08.2010 ( 53 lei), 08.03.2011 ( 190 lei), 08.09.2010 ( 387 lei), 01.03.2011 (267 lei), 15.09.2010 (8 lei), 10.09.2010 (113 lei), 24.08.2010 (60 lei), 01.09.2010 ( 90 lei), 24.08.2010 ( 2760 lei), 650 lei crucea, 01.11.2010 ( 53 lei), 12.11 2010 ( 6 lei), însumează suma totală de 5500 lei.
Este de necontestat, însă faptul că decesul autorului a însemnat privarea pentru totdeauna a minorului Ș. I.-S. de sprijinul material și moral al tatălui care era potrivit declarațiilor martorilor, singurul întreținător al familiei.
De asemenea, trebuie avut în vedere și prejudiciul moral al celorlalți reclamanți, fiind evident că nu numai soția supraviețuitoare, dar și părinții și surorile defunctului au fost afectați cu toții, decesul angrenând o suprasolicitare psihică. Se justifică astfel acordarea unor daune morale ca pretium doloris, în compensarea traumelor psihice suferite de moștenitorii victimei decedate și a lezării sentimentelor de afecțiune.
Instanța a reținut că potrivit jurisprudenței în materia daunelor morale pot fi acordate și persoanelor apropiate părții vătămate care a decedat.
Caracterul inestimabil al prejudiciului moral nu poate suprima protecția victimei, iar despăgubirile acordate cu titlu de daune morale reclamanților nu constituie echivalentul unei vieți umane cât o satisfacție de substituție.
Legislația existentă nu conține criterii precise matematice pentru determinarea cuantumului prejudiciilor morale, însă despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin destinația ei, o categorie juridică cu caracter special, nu poate fi refuzată din cauza imposibilității, cu totul firești, de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul și gravitatea prejudiciului la a cărui reparație este destinată să contribuie. Potrivit doctrinei, este sarcina judecătorului de a realiza operațiunea de apreciere a tuturor împrejurările concrete ale cauzei, a aspectelor în care suferințele cauzate se exteriorizează.
Vârsta defunctului, faptul că își întemeiase deja o familie al cărui unic întreținător era, starea precară de sănătate a părinților săi, legătura de rudenie și afecțiunea puternică cu surorile sale sunt tot atâtea aspecte de natură să justifice demersul juridic al reclamanților în promovarea acțiunii în despăgubire, aceștia fiind iremediabil afectați de moartea victimei.
Pe de altă parte, practica instanței e constantă în a aprecia că acordarea daunelor morale nu poate duce la îmbogățirea fără justă cauză a părților civile, iar prejudiciul viitor este de asemenea, supus reparării, dacă există siguranța producerii sale, precum și elementele îndestulătoare pentru a-i determina întinderea.
Având în vedere considerentele mai sus menționate, Tribunalul a admis în parte acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu în sensul obligării pârâtei la plata către reclamanții Ș. I. G., Ș. G. și Ș. I. a sumei de 5500 lei reprezentând daune materiale; a fost obligată pârâta la plata către reclamanta Ș. I. G. a sumei de 100 000 EURO, în echivalent lei la data plății, reprezentând daune morale; a fost obligată pârâta la plata către reclamantul Ș. I. S. prin reprezentant legal Ș. I. G. a sumei de 3 825 EURO, în echivalent lei la data plății, reprezentând prestația periodică de 150 EURO lunar, calculată pe intervalul 15.08.2010 – 08.10.2012 și 150 EURO/lunar în echivalent lei la data plății, de la data pronunțării sentinței și până la momentul intervenirii unei cauze legale de încetare precum și la plata sumei de 50 000 EURO în echivalent lei la data plății, reprezentând daune morale; a fost obligată pârâta la plata către reclamanții Ș. G. și Ș. I. a sumei de câte 25 000 EURO pentru fiecare, în echivalent lei la data plății, reprezentând daune morale; a fost obligată pârâta la plata către intervenientele P. A. G. și V. M. a sumei de câte 10 000 EURO pentru fiecare, în echivalent lei la data plății, reprezentând daune morale.
În ceea ce privește cererile reclamanților de acordarea a cheltuielilor de judecată, instanța a considerat că acestea trebuie acordate numai în măsura în care apar justificate în raport de soluția pronunțată, de obiectul și complexitatea cauzei.
În cauza de față, s-a constatat că obiectul acesteia nu a fost de o complexitate ridicată, privind acordarea unor despăgubiri civile și a daunelor morale ca urmare a săvârșirii unui delict penal. Nu se contestă activitatea apărătorilor reclamanților dar raportat la munca efectivă desfășurată și la obiectul cauzei, instanța a apreciat că onorariile solicitate a fi suportate de pârâtă sunt disproporționat de ridicate, astfel încât a fost redus cuantumul acestora corespunzător criteriilor de analizare expuse.
Pe cale de consecință, față de dispozițiilor art.274 și urm. Cod proc. civ., au fost admise în parte cererile privind acordarea cheltuielilor de judecată în sensul obligării pârâtei la plata către reclamanta Ș. I. G. a sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, a obligării pârâtei la plata către reclamantul Ș. I. a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată și către intervenientele P. A. G. și V. M. a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtă . G. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că raportarea despăgubirilor solicitate la limita maximă prevăzută de lege este similară cu cea a individualizării pedepsei, limita maximă fiind posibil de atins numai în cazul unor accidente catastrofale cu număr mare de victime și implicit de părți vătămate.
A arătat că daunele excesive nu fac altceva decât să schimbe funcția acestor despăgubiri dintr-una reparatorie din punct de vedere moral, în una de natură a conduce la îmbogățirea fără justă cauză a reclamanților - părți civile, întrucât exced ideii de justă despăgubire.
In concordanță cu doctrina și jurisprudența în materie, asemenea sume trebuie să aibă strict efecte compensatorii, iar pentru aprecierea lor se va avea în vedere întreg materialul probator și nu în ultimul rând urmează a se analiza și forma de vinovăție cu care a fost comisă fapta, respectiv CULPA.
A susținut că la stabilirea despăgubirilor se impunea a fi avut în vedere și gradul de vinovăție al numitului Ș. R. S. care a circulat alături de un alt pasager pe un singur loc în autoturism și a consimțit să fie transportat de către un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice.
In ceea ce privește gradul de rudenie al reclamanților cu victima (surorile), apelanta a arătat că trebuia să se țină cont de faptul că reținerea calității de rudă nu poate fi suficientă pentru a se acorda daune morale independent de dovedirea prejudiciului, fie el si de natură nepatrimonială. Că, această legătură de rudenie nu creează o prezumție absolută a existentei unui prejudiciu moral, căci dacă o astfel de prezumție s-ar fi putut fundamenta, atunci cu siguranță dacă nu jurisprudența, cel puțin doctrina ar fi consacrat-o.
Totodată a susținut că, în dovedirea prejudiciului nu este suficientă declarația reclamanților care ar putea exagera pretențiile suferite.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 247/2012 în sensul cenzurării pretențiilor reclamanților.
P. încheierea de la data de 21 februarie 2013, Curtea având în vedere valoarea pretențiilor menționate în cererea de chemare în judecată cât și în cererea de intervenție, valoare ce depășește 100.000 lei, în raport de dispozițiile art. 2 punctul 1 litera b Cod procedură civilă raportat la art. 2821 alin. 1 Cod procedură civilă, a recalificat calea de atac ca fiind apelul.
Intimații reclamanți și intimatele interveniente au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
Apelul este fondat, pentru considerentele ce succed:
Criticile formulate de apelanta pârâtă . G. SA vizează numai cuantumul daunelor morale acordate de instanța de fond intimaților reclamanți Ș. I.-G., Ș. I.-S., Ș. I. și Ș. G. și intimatelor interveniente P. A. G. și V. M., apelanta înțelegând să nu formuleze critici în ceea ce privește despăgubirile reprezentând daune materiale, respectiv suma stabilită cu titlu de prestație periodică pentru intimatul reclamantul Ș. I.-S.
Examinând cauza numai sub aspectul criticilor invocate, Curtea constată următoarele:
Dauna morală constă în atingerea adusă persoanei prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale – dreptul la viață, la integritate corporală și la sănătate, dreptul la libertate individuală, dreptul la viața personală, la intimitate și la liniște, la sensibilitate, la afecțiune și la dragoste, dreptul la viața de familie, dreptul la cinste, la onoare, la demnitate, la prestigiu și la reputație, atingere care dă dreptul persoanei vătămate să solicite repararea prejudiciului moral suferit.
Prejudiciul moral nu este susceptibil de evaluare bănească, identificarea unor criterii științifice, exacte, pentru evaluarea cuantumului indemnizațiilor destinate reparării prejudiciilor morale nefiind posibilă întrucât există o incompatibilitate între caracterul moral (nepatrimonial) al daunelor și caracterul bănesc (patrimonial) al despăgubirii (indemnizației). De aceea, stabilirea cuantumului despăgubirii pentru repararea daunelor morale include o doză mai mică sau mai mare de arbitrariu, instanța făcând, totuși, raportare la cauza prejudiciului moral suferit, la gravitate, importanța și consecințele acesteia pentru persoana vătămată, aprecierea prejudiciului urmând a fi realizată sub aspectul efectelor negative suferite de persoana vătămată pe plan fizic și psihic.
Un criteriu fundamental consacrat de doctrină și jurisprudență în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea.
Din acest punct de vedere, instanța este datoare să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate, și despăgubirile acordate, cuantumul fiind stabilit într-o așa măsură încât să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge la o îmbogățire fără just temei.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului referindu-se la criteriul echității în materia despăgubirilor morale, are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în același timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.
P. urmare, aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea “prețului” suferinței psihice, care este inestimabilă, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și a implicației acestuia pe toate planurile vieții sociale ale persoanelor vătămate, dar toate acestea raportate la criteriul echității.
În speță, se constată că acest criteriu a fost ignorat de instanța de fond atunci când a stabilit nivelul despăgubirilor, reprezentând prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului autorului, însă numai cu privire la soția și surorile victimei, respectiv cu privire la reclamanta Ș. I.-G. și intervenientele P. A. G. și V. M., cuantumul despăgubirilor fiind corect stabilit în cazul celorlalți moștenitori, și anume reclamanții Ș. I. - S., Ș. I. și Ș. G., fiul și părinții victimei.
Astfel, la cuantificarea daunelor morale acordate soției și surorilor autorului, pe lângă toate celelalte criterii, precum criteriul intensității durerii psihice, repercusiunile prejudiciului moral asupra stării generale a sănătății, consecințele prejudiciului pe plan social, profesional și familial, tulburările și neajunsurile suferite în prezent și în viitor, prima instanță trebuia să se raporteze și la criteriul echității, și în același timp să țină seama de sumele acordate cu același titlu celorlalți moștenitori.
Este incontestabil că reclamanta Ș. I.-G. în calitate de soție a autorului Ș. R. S. a fost afectată de decesul soțului și că este îndreptățită la acordarea unor daune morale pentru compensarea pierderilor suferite pe plan psihic, social, și familial, respectiv privarea de o viață normală, liniștită și fericită pentru aceasta în momentul decesului autorului, dar și în viitor, însă valoarea acestor despăgubiri trebuie să fie justă și echitabilă, fără a deveni o sursă de îmbogățire fără justă cauză.
Mai mult instanța trebuie să păstreze un echilibru între sumele acordate cu titlu de daune morale moștenitorilor care sunt în grad apropriat de rudenie cu autorul, având în vedere că toți au fost traumatizați psihic prin pierderea suferită, dar și împrejurarea că sentimentele de afecțiune le-au fost grav lezate.
Chiar dacă reclamanta nu este rudă cu autorul ( fiind soția supraviețuitoare ), aceasta se situează din punct de vedere al pierderii suferite, cel puțin la nivelul reclamantului Ș. I. - S., căruia în calitate de fiu al victimei accidentului i s-a acordat suma de 50.000 euro cu titlu de daune morale.
În respectarea principiului echității și al justului echilibru, Curtea apreciază că reclamanta Ș. I.-G. este îndreptățită (ca și fiul său ) la plata unor daune morale în cuantum de 50.000 euro, aceasta fiind o sumă rezonabilă ce poate contribui la compensarea prejudiciului moral suferit.
Referitor la intimatele interveniente, Curtea constată că atâta timp cât potrivit jurisprudenței în materia daunelor morale, acestea pot fi acordate și persoanelor apropiate celui care a decedat, cu atât mai mult intervenientele, în calitate de surori ale autorului, sunt îndreptățite la despăgubiri reprezentând prejudiciul moral suferit prin pierderea fratelui lor, fiind de necontestat că decesul acestuia le-a provocat o suferință pe plan psihic, fiind lezate sentimentele de afecțiune pe care le au față de acesta.
Cu toate acestea, pentru cuantificarea daunelor instanța trebuie să se raporteze pe de-o parte la criteriile enunțate, iar pe de trebuie să țină seama de sumele acordate cu același titlu celorlalți moștenitori.
Or, în condițiile în care se apreciază că soția și fiul autorului trebuie să primească câte 50.000 euro, iar părinții defunctului câte 25.000 euro fiecare, Curtea apreciază că prin obligarea apelantei pârâte la câte 5.000 euro pentru fiecare dintre interveniente, se asigură o reparație echitabilă și rezonabilă a prejudiciului moral suferit de acestea, ca urmare a decesului fratelui lor.
Este cert că decesul autorului are o gravitate deosebită pentru întreaga viață a intervenientelor, că a avut loc o atingere adusă sentimentului de afecțiune pe care îl purtau victimei, însă indemnizația trebuie să fie justă, rațională, echitabilă, adică în așa fel stabilită încât să asigure efectiv o compensație suficientă, dar nu exagerată, a prejudiciului moral suferit.
Cu privire la susținerea apelantei pârâte referitoare la forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta, în sensul că autorul Ș. R. S. ar avea culpă în producerea accidentului și că această culpă are consecințe asupra întinderii despăgubirilor reprezentând daune morale, Curtea reține că aceasta nu este întemeiată.
Accidentul a fost produs din culpa exclusivă a șoferului – numitul G. V., care datorită neatenției în conducere și pe fondul consumului de alcool a intrat în coliziune cu separatorul metalic de sens montat pe sectorul de drum, așa cum rezultă expres din Referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale întocmit de Inspectoratul de Poliție D. – Serviciul Rutier în dosarul nr._/P/24.08.2010, aflat la fila nr. 1 din dosarul cu același număr, atașat la dosarul cauzei
În același timp, din declarația numitului P. I. D. ( fila 21 din nr._/P/24.08.2010 ), care s-a aflat în autoturism împreună cu victima, rezultă că șoferul nu a consumat băuturi alcoolice în prezența celor doi pasageri, astfel încât, autorului Ș. R. S. nu i se poate imputa faptul că a acceptat să fie transportat de un șofer sub influența băuturilor alcoolice, câtă vreme nu avea cunoștință de acest aspect și ca atare, nu i se poate reține o culpă din acest punct de vedere.
Pentru considerentele expuse, apelul declarat de pârâtă este fondat și în baza art. 296 Cod procedură civilă urmează a fi admis.
Va fi schimbată în parte sentința apelată în sensul că va fi obligată pârâta la 50.000 euro către reclamanta Ș. I. G. și câte 5000 euro către fiecare dintre intervenientele P. A. G. și V. M., reprezentând daune morale.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
Se va lua act că intimații nu solicită cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta pârâtă . G. SA împotriva sentinței civile nr. 247 din 08.10.2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații reclamanți Ș. I.-G., Ș. I.-S., Ș. I. și Ș. G. și intimații intervenienți P. A. G. și V. M..
Schimbă în parte sentința în sensul că obligă pârâta la 50.000 euro către reclamanta Ș. I. G. și câte 5000 euro către fiecare dintre intervenientele P. A. G. și V. M., reprezentând daune morale.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Ia act că intimații nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Martie 2013.
Președinte, C. S. | Judecător, G. I. | |
Grefier, A. C. |
Red.jud.C.S.
Jud.fond I.G.P.
9 ex/A.G./26.03.2013
| ← Validare poprire. Decizia nr. 3232/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Validare poprire. Decizia nr. 3026/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
