Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 634/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 634/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 634/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 634/2015

Ședința publică de la 22 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.

Judecător F. D.

Judecător C. T.

Grefier N. D.

x.x.x.x

M. public a fost reprezentat de procuror C. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

x.x.xx.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul reclamant B. I. N., împotriva sentințelor civile nr.164 de la data de 30.03.2015, și nr. 337 de la 15.06.2015 pronunțate de T. D. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți S. R. P. M. FINANȚELOR P. și AGENȚIA NAȚIONALĂ P. PLĂȚI ȘI INSPECȚIE S. P. AGENȚIA JUDEȚEANĂ P. PLĂȚI ȘI INSPECȚIE S. D., având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009 .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat următoarele: recursul a fost declarat și motivat în termen legal, prin serviciul registratură la data de 06.10.2015, intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ P. PLĂȚI ȘI INSPECȚIE S. P. AGENȚIA JUDEȚEANĂ P. PLĂȚI ȘI INSPECȚIE S. D., a depus întâmpinare prin conținutul căreia a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art.242 cod pr. civ., după care,

Instanța constatând cauza în stare de judecată și luând act că prin conținutul întâmpinare a fost soluționată judecarea cauzei în lipsă potrivit art.242 cod pr.civ., a reținut –o pentru soluționare.

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de T. D..

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

La data de 05.06.2012 reclamantul B. N. a chemat în judecată S. R. prin M. Finanțelor P. București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună recunoașterea caracterului politic al măsurilor administrative abuzive suportate de reclamant, acordarea de măsuri reparatorii pentru prejudiciul suferit și repararea prejudiciului cauzat prin neplata salariului integral de inginer gradul I, conform vechimii și pregătirii profesionale în perioada 1969-1990.

La data de 05.07.2012, judecata cauzei a fost suspendată în baza art.1551 Cod procedură civilă, pentru a se preciza temeiul de drept al acțiunii.

P. sentința nr.147 din 24 septembrie 2013 pronunțată de T. D. în dosarul nr._, s-a admis excepția perimării.

S-a constatat perimată cererea formulată de reclamantul B. N., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. și pârâtul M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin Direcția de Muncă și Protecție S. D..

Potrivit art. 248 Cod procedură civilă: ”Orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an de zile.”

La data de 29.04.2013 reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol, iar prin încheierea din 28.05.2013 s-a dispus introducerea în cauză și citarea în calitate de pârât a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și citarea reclamantului cu mențiunea de a indica temeiul juridic.

Față de actele și lucrările dosarului s-a constatat că de la data suspendării 05.07.2012 până la data de 24.09.2013, cauza a fost lăsată în nelucrare mai mult de un an, fără a se justifica în vreun fel lipsa de stăruință a reclamantului în ceea ce privește judecarea cauzei .

Conform art. 252 alineat 1 și 3 Cod procedură civilă: ” Perimarea poate fi invocată și pe cale de excepție în ședință publică din oficiu sau la cererea părții interesate.”

Față de aspectele reținute, instanța a invocat excepția perimării conform art.248-252 alin.2 Cod procedură civilă, excepție pe care o găsește întemeiată în lipsa oricăror justificări obiective privind lăsarea cauzei în nelucrare pentru o durată mai mare de 1 an.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. I. N., criticând-o pentru nelegalitate, considerând că nu este îndeplinită condiția de perimare prev. de art.248 alin. 1 Cod pr.civilă în sensul că nu a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an având în vedere că s-a repus pe rol cauza la cererea părții la data de 29 aprilie 2013, dată care a fost urmată de 3 termene de judecată, situație în care sunt aplicabile dispoz. art.304 pct.9 Cod pr.civilă.

P. decizia civilă nr.9540/26.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. a fost admis recursul declarat de reclamantul B. I. N. împotriva sentinței civile nr. 147/24.09.2013, pronunțată de T. D. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. R. P. M. Finanțelor P., M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin Direcția de Muncă și Protecție S. D..

A fost casată sentința și trimisă cauza la T. D. pentru continuarea judecării.

P. a se pronunța astfel, Curtea de Apel a reținut că judecata acțiunii formulată de către reclamantul B. I N. a fost suspendată în baza art.1551 Cod pr.civilă la data de 5 iulie 2012. Ulterior la data de 29 aprilie 2013 reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol, iar prin încheierea din 28 mai 2013, la termenul acordat pentru soluționarea acestei cereri, instanța a dispus citarea în cauză a pârâtului M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin Direcția de Muncă și Protecție S. D..

P. încheierea precizată s-a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a indica temeiul juridic al cererii de chemare în judecată și citarea MMFPS. În continuare la termenul de judecată din 25 iunie 2013, s-a dispus refacerea procedurii de citare cu MMFPS, fiind acordat un alt termen de judecată pentru data de 24 sept.2013, când s-a constatat perimată cererea reclamantului.

Din succesiunea lucrărilor dosarului s-a constatat că termenul perimării s-a întrerupt la data de 29 aprilie 2013, când, reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol, având în vedere că suspendarea cauzei a fost dispusă pe data de 5 iulie 2012, deci a fost formulată în termenul de un an prev. de art.248 Cod pr.civilă.

Conform art.249 Cod pr.civilă perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut de partea care justifică un interes în vederea judecării procesului.

Cererea de repunere pe rol a cauzei și actele ulterioare dispuse de instanță constituie acte de întrerupere a perimării atât timp cât în urma acordării termenului de judecată s-a conceptat în cauză M. Muncii, Familiei și Protecției Sociale și s-a dispus citarea acestuia, având în vedere că la momentul suspendării judecării cauzei acesta nu fusese citat.

Instanța a acordat mai multe termene de judecată și a efectuat acte de procedură în timpul termenului de perimare fără a se fi pronunțat asupra cererii de repunere pe rol a procesului.

În situația în care s-ar fi respins cererea de repunere pe rol a procesului, reclamantul putea recura respectiva încheiere, conform art.2441 alin.2 Cod pr.civilă, atât timp cât se afla încă înlăuntrul termenului de perimare de 1 an.

Or, instanța a constatat prin hotărârea finală din 24 septembrie 2013 că se impune menținerea suspendării cauzei conform art.1551 Cod pr.civilă, situație în care a dispus perimarea acțiunii, raportat la primul moment al suspendării cauzei – 5 iulie 2012, deși în perioada 29 aprilie 2013 - 5 iulie 2013 (termenul de împlinire al perimării) efectuase mai multe acte de procedură, de natură a întrerupe cursul perimării.

Perimarea constituie o sancțiune procesuală care determină stingerea procesului civil și se întemeiază pe culpa părții care a lăsat cauza în nelucrare timp de 1 an și tocmai de aceea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură, dacă a fost îndeplinit de partea care justifică un interes în continuarea judecății.

Atât timp cât reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, înăuntrul termenului de perimare, iar ca urmare a acesteia s-au acordat mai multe termene de judecată în vederea conceptării și citării părților omise la primele termene de judecată, s-a constatat că în cauză își găsesc aplicabilitatea dispoz. art.249 Cod pr.civilă.

În considerarea celor expuse, a constatat întemeiat motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 Cod pr.civilă și raportat la art.312 alin. 1 Cod pr.civilă a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza la T. D. pentru continuarea judecării.

La data de 20.10.2014, reclamantul a depus precizare a acțiunii, arătând că a solicitat a se constata caracterul politic al măsurilor adoptate în privința sa și a familiei sale, respectiv:

P. reclamant:

- strămutarea împreună cu mama și fratele său în perioada 01.12.1946 – 01.03.1956;

- eliminarea din școală în anul 1952, în clasa a 6-a, din Facultatea de D. în 1980, amânarea cu un an a sesiunii examenului de stat; trimiterea la "reeducare"după absolvire;

- arestarea în perioada 06-12 febr. 1959 și alte rețineri;

- internarea în spitale de psihiatrie în perioada 7 noiembrie 1969- 1 mai 1984;

- pensionarea medicală abuzivă în perioada 1 dec. 1969- 1 martie1981;

- retrogradarea civică și profesională, respectiv salarială, pe toată durata activității.

P. tatăl petentului, B. N. I.:

- condamnarea la 25 ani de temniță grea prin DP nr. 1650/1956 definitivă a Tribunalului M. București, conform art. 193 ind. 1 C.p.

P. mama petentului, B. F. M.:

- strămutarea împreună cu fiii săi în perioada 1 dec. 1946 – 1 martie 1956, inclusiv evacuarea prin violență din casă, preluarea abuzivă a tuturor lucrurilor mobile, a casei și a grădinii.

P. fratele petentului, B. I. I., strămutarea în aceeași perioadă.

S-a mai arătat că se solicită acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral și material cauzat petentului și familiei sale, cuantumul daunelor morale fiind apreciat la suma de 325000euro.

În privința daunelor materiale, s-a arătat că reclamantul a probat preluarea abuzivă pentru bunurile imobile din ., preluate fostului deținut politic B. I. și fiului său, evaluate de expertiza întocmită de experți D. E. și S. C.. Se arată că s-a probat prin documente justificative, administrative și testimoniale, că la data arestării existau în . au fost restituite conform Legii nr. 10/2001: teren arabil 0,53 ha, care reprezintă 1/3 din titlul de proprietate nr._/1994 eliberat ca moștenire de la părinții lui B. I., înscrisă în s.c. nr. 2233/2007 a Judecătoriei Câmpulung; o cameră și ½ hol dintr-o casă cu 2 camere, construită în 1940 de părinții reclamantului, împreună cu un frate al tatălui, precum și terenul intravilan aferent.

Valoarea estimată de experți a acestor bunuri este de 8300 euro.

Alte bunuri imobile, parcele de teren, au fost cedate Statului comunist, prin M. Agriculturii în perioada 1950-1952, mama reclamantului renunțând la acel teren de teama arestării.

Pârâtul S. R., prin M. Finanțelor a depus întâmpinare, invocând inadmisibilitatea capătului de cerere privind acordarea de daune morale, în raport de Decizia nr. 1358/21.10.2010 a CCR.

Pe fond, s-a arătat că acțiunea nu este întemeiată, întrucât despăgubirile pentru repararea prejudiciului material cauzat prin măsurile represive suportate nu fac obiectul legii nr. 221/2009.

Și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție S., prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție D. a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive.

P. sentința civilă nr.164 din 30 martie 2015, pronunțată de T. D. în dosar nr._, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție S., prin Agenția județeană pentru Plăți și Inspecție S. D., invocată prin întâmpinare.

S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. I. N., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție S. prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție S. D., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale.

S-a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată.

S-a constatat caracterul politic al măsurii administrative de strămutare a reclamantului, în perioada 01.12._56, din C. în localitatea Zătreni.

S-a constatat caracterul politic al măsurii reținerii reclamantului pentru efectuarea de cercetări cu privire la învinuirea săvârșirii infracțiunii de tăinuire și favorizare a infractorului, contra securității statului, în perioada 6 februarie – 12 februarie 1959.

S-au respins ca neîntemeiate cererile privind constatarea caracterului politic al celorlalte măsuri, invocate cu privire la reclamant, precum și privind acordarea de despăgubiri materiale.

S-a respins ca neîntemeiată cererea privind constatarea caracterului politic al condamnării autorului B. N. I..

S-a respins cererea privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative de strămutare a autorilor reclamantului B. I.I. și B. F. M., în perioada 01.12._56, din C. în localitatea Zătreni .

Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție S., prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție D., precum și cea a inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale și autorității de lucru judecat a cererii privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative de strămutare a autorilor reclamantului, B. I. I. și B. F. M., în perioada 01.12._56, din C. în localitatea Zătreni, care se vor examina cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 137 alin. 1 C.pr.civ., instanța a reținut următoarele:

Astfel, sub aspectul calității procesuale pasive, instanța a constatat că una dintre condițiile ca o persoană să fie parte în proces, este calitatea procesuală (legimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acționa și în același timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea.

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) și pe de altă parte, existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitatea procesuală pasivă).

Potrivit art. 4 din Legea nr. 221/2009,

(1)Persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă și după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.

(2)Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

Dispozițiile alin.4 al aceluiași articol stabilesc: Cererea este imprescriptibilă, fiind scutită de taxă de timbru, iar competența de soluționare aparține tribunalului, secția civilă, în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată. Cererea se judecă în contradictoriu cu statul, reprezentat prin M. Finanțelor P..

P. urmare, în cererile formulate în baza Legii nr. 221/2009, prin care se solicită constatarea caracterului politic al unor condamnări penale sau al unor măsuri administrative, precum și repararea prejudiciului, calitate procesuală pasivă are S. R., reprezentat prin M. Finanțelor P., astfel că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție S., prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție D., invocată prin întâmpinare, urmând a fi admisă, cu consecința respingerii pentru acest considerent a cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu această pârâtă.

Asupra inadmisibilității capătului de cerere privind acordarea daunelor morale, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Prevederile art.5 alin. 1 lit. a din Legea nr.221/2009, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr.1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere dispozițiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție.

Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituție, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională, își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept.

La data soluționării acțiunii de față termenul de 45 zile prevăzut de textul constituțional a expirat, astfel că dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a din Legea nr.221/2009 nu mai pot fi aplicate, având în vedere că se prevede expres că după împlinirea termenului menționat, dispozițiile legale își încetează efectele.

În condițiile stabilite de art.31 alin.1 și 3 din Legea nr.47/1992 și art.147 alin.4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, iar efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția.

Decizia Curții Constituționale, este în general obligatorie, opozabilă „erga omnes”, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.

De altfel, Curtea Constituțională prin Decizia nr.186/18 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.151/12 aprilie 2000, a statuat că obligativitatea deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul înscris în art.51 din Constituție în redactarea de la data respectivă, potrivit căruia respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, este obligatorie.

Având în vedere considerentele arătate, concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituțională, continuând soluționarea cauzei și având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.

Decizia Curții Constituționale nr.1358/2010 a fost publicată în Monitorul Oficial partea I la data de 15.11.2010, astfel că, începând cu această dată dispozițiile art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele juridice.

P. urmare, în prezent nu mai există un temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca măsuri reparatorii, putând fi acordate în continuare numai despăgubirile la care se referă art. 5 alin.1 lit. „b” și „c” din Legea nr. 221/2009, astfel încât cererea reclamantului astfel cum a fost formulată și precizată este lipsită de temei legal urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Asupra excepției autorității de lucru judecat în privința cererii privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative de strămutare a autorilor reclamantului, B. I. I. și B. F. M., în perioada 01.12._56, din C. în localitatea Zătreni, invocată de reclamant, prin apărător, la termenul din data de 09.03.2015, instanța a reținut următoarele:

P. sentința civilă nr.30/04.03.2014 pronunțată de T. D. în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B. I. M. A. în contradictoriu cu S. R. prin M. Finanțelor P., constatându-se caracterul politic al măsurii administrative de strămutare a autorilor reclamantei, B. I. I. și B. F. M., în perioada 01.12._56, din C. în localitatea Zătreni.

P. încheierea din ședința din camera de consiliu din data de 09.02.2015, a fost admisă cererea formulată de reclamantă, dispunându-se îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile menționate anterior, în sensul menționării prenumelui corect al autoarei reclamantei, "M.", în loc de "M.", cum s-a consemnat în mod greșit.

Sentința civilă nr. 30/04.03.2014 a rămas irevocabilă, prin decizia civilă nr. 1411/14.10.2014, prin care Curtea de Apel a respins recursurile formulate de părți.

Reclamantul, conform actelor de stare civilă, este fiul lui B. N. I. și al lui B. F. M., iar B. I.I. este fratele său, astfel că, potrivit art. 4 alin. 1 poate solicita instanței constatarea caracterului politic al măsurii administrative de strămutare a autorilor reclamantului, B. I. I. și B. F. M..

Însă, având în vedere că prin sentința civilă nr.30/04.03.2014, acest petit a fost deja soluționat, instanța a apreciat că în cauză există autoritate de lucru judecat aspectele reținute în mod irevocabil prin sentința civilă menționată nemaiputând fi contrazise de o altă hotărâre judecătoreasca, intrând în puterea lucrului judecat.

Autoritatea de lucru judecat poate fi invocată atunci când există identitate de părți, obiect și cauză, invocându-se așadar exclusivitatea unei hotărâri judecătorești anterioare, în timp ce puterea de lucru judecat poate fi invocată pentru a împiedica contrazicerea intre două hotărâri judecătorești, invocându-se obligativitatea unei hotărâri judecătorești anterioare in sensul de a se împiedica infirmarea constatărilor făcute de o instanța printr-o hotărâre judecătoreasca posterioara, data in alt proces.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște, conform reglementării actuale, două manifestări procesuale – respectiv, aceea de excepție procesuală (conform art. 166 C.proc.civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți.

În manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente (obiect, părți, cauză), identitate care este întrunită în cauză.

În privința părților, s-a reținut că atât reclamantul din prezenta cauză, cât și reclamanta din dosarul nr._ au calitatea de succesori ai autorilor B. I. I. și B. F. M., și persoane interesate, potrivit art. 4 alin. 1 din lege, astfel că sentința civilă nr. 30/04.03.2014 își produce efectele în privința ambilor.

P. urmare, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat în privința cererii privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative de strămutare a autorilor reclamantului, B. I. I. și B. F. M., în perioada 01.12._56, din C. în localitatea Zătreni, urmând a fi respinsă cererea pentru acest considerent.

Asupra cererii privind constatarea caracterului politic al condamnării autorului B. N. I., instanța a reținut următoarele:

Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.221/2009, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.

A.. 2 lit. a al aceluiași articol stabilește: Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în:

a)art. 185-187, 190, 191, 1931, 194, 1941-1944, 1961, 197, 207-209, 2091-2094, 210-218, 2181, 219-222, 224, 225, 227, 2271, 228, 2281, 229, 230, 2311, 258-261, 267, 2687, 2688, 26812, 26814, 26829, 26830, art. 284 ultimul alineat, art. 323-329, 349, 350 și 5786 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare;

În cauză, s-a constatat că, prin sentința nr.1650/30.10.1956, autorul reclamantului, B. N. I., a fost condamnat la 25 ani detențiune grea pentru infracțiunea prev. de art. 193 ind. 1 al .2 C.p., iar potrivit art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009 această condamnare are de drept caracter politic.

P. urmare, față de dispozițiile legale menționate, T. a reținut că autorul reclamantului a suferit o condamnare care, potrivit legii, are de drept caracter politic și față de dispozițiile art.4 alin.1 care stabilesc că persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3), instanța va respinge cererea ca neîntemeiată.

Asupra cererii privind constatarea caracterului politic al măsurilor administrative suportate de reclamant, instanța a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, acesta a menționat în cadrul măsurilor respective:

- strămutarea împreună cu mama și fratele său în perioada 01.12.1946 – 01.03.1956;

- eliminarea din școală în anul 1952, în clasa a 6-a, din Facultatea de D. în 1980, amânarea cu un an a sesiunii examenului de stat; trimiterea la "reeducare"după absolvire;

- arestarea în perioada 06-12 febr. 1959 și alte rețineri;

- internarea în spitale de psihiatrie în perioada 7 noiembrie 1969- 1 mai 1984;

- pensionarea medicală abuzivă în perioada 1 dec. 1969- 1 martie1981;

- retrogradarea civică și profesională, respectiv salarială, pe toată durata activității.

Art.1 și 3 din Legea nr.221/2009 stabilesc condamnările și măsurile administrative care au de drept caracter politic.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate în text.

Potrivit art. 4 alin. 2, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

Instanța a constatat că strămutarea reclamantului din C. în . măsură administrativă cu caracter politic, care se încadrează în prevederile art.4 alin.2 din Legea nr.221/2009, astfel că este întemeiată cererea reclamantului în ceea ce privește această măsură administrativă.

S-a mai reținut că referitor la aceeași măsură și perioadă s-a constatat de altfel caracterul politic al acesteia pentru fratele reclamantului, B. I. I. și pentru mama acestora, B. F. M., prin sentința civilă 30/04.03.2014 a Tribunalului D., rămasă irevocabilă, prin decizia civilă nr. 1411/14.10.2014 a Curții se Apel C., astfel că în cauză operează și puterea de lucru judecat, nefiind posibil ca o măsură considerată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă ca având caracter politic în privința unor persoane să fie apreciată ca neavând un astfel de caracter față de o altă persoană, printr-o hotărâre ulterioară.

Tot caracter politic are și măsura reținerii reclamantului pentru efectuarea de cercetări cu privire la învinuirea săvârșirii infracțiunii de tăinuire și de favorizare a infractorului, contra securității statului, în perioada 06 februarie – 12 februarie 1959.

Astfel, prin sentința nr.1020/09.12.1999 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr.1345/A/1999, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul B. N. împotriva pârâtei DGMPS D.. S-a anulat în parte decizia nr.101/1999 emisă de pârâtă și a fost obligată aceasta să includă perioada de 52 zile conform adeverinței 4735/1975 în calculul drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c din DL 118/1990, precum și perioada 30 iunie 1969 -30 decembrie 1976, conform art. 1 al. 5 din DL 118/990, să acorde drepturile prevăzute de DL 118/1990 art. 1 lit. a pentru perioada 6 februarie-12 februarie 1959.

Din considerentele acestei sentințe, a reieșit că în perioada 30 iunie 1969 – 30 decembrie 1976 reclamantul trebuia să beneficieze de vechime în muncă, pentru că în această perioadă a fost pensionat medical, iar pentru perioada 6 februarie-12 februarie 1959, s-a reținut că trebuie să beneficieze de drepturile prev. de art. 1 lit. a, pentru că în această perioadă a fost lipsit de libertate și reținut de către organul de cercetare penală, pentru că era învinuit de săvârșirea infracțiunii de tăinuire și favorizare a infractorului contra securității statului.

Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 4 din Legea nr. 221/2009, "prezenta lege se aplică și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care se încadrează în prevederile art. 1, 3 și 4, precum și persoanelor care au fost condamnate prin hotărâri judecătorești pentru săvârșirea de infracțiuni la care face referire prezenta lege și care au obținut desființarea, anularea sau casarea hotărârilor de condamnare, ca urmare a exercitării căilor extraordinare de atac, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu condiția să nu fi beneficiat de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) sau c)".

Instanța a reținut că reclamantului, prin sentința nr.1020/09.12.1999 pronunțată de Curtea de Apel C. i-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, însă numai în privința măsurii reținerii în perioada 6 februarie-12 februarie 1959 se poate constata caracterul politic, aceasta constituind una dintre măsurile vizate de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009.

În privința celorlalte măsuri pretinse de reclamant ca fiind de aceeași natură, respectiv eliminarea din școală în anul 1952, în clasa a 6-a, din Facultatea de D. în 1980, amânarea cu un an a sesiunii examenului de stat; trimiterea la "reeducare"după absolvire; internarea în spitale de psihiatrie în perioada 7 noiembrie 1969- 1 mai 1984; pensionarea medicală abuzivă în perioada 1 dec. 1969- 1 martie 1981; retrogradarea civică și profesională, respectiv salarială, pe toată durata activității, instanța a constatat că acestea nu au fost dovedite, deși sarcina probei revenea reclamantului, conform art. 1169 C.civ.

Astfel, referitor la eliminarea din școală în anul 1952, în clasa a 6-a, instanța a reținut că, dimpotrivă, din adeverința nr. 512/25.10.2007 eliberată Școala cu clasele I-VIII Zătreni, V. (fila 25 din dos._ ), reiese că reclamantul a promovat conform matricolei școlare din anul 1951-1952 clasa a VI-a la această unitate școlară, iar în privința eliminării din Facultatea de D. în 1980, amânării cu un an a sesiunii examenului de stat; trimiterii la "reeducare"după absolvire, instanța a reținut că de asemenea acestea nu au fost dovedite, iar din adresa nr. 1894/09.11.2006 a Universității "L. B." din Sibiu (fila 9 din dosarul_ ), reiese doar că reclamantul a figurat în registrul matricol în anul universitar 1979-1980 și că nu a fost admis în sesiunea de examene deoarece dosarul său era incomplet, lipsind avizul Comitetului Județean P.C.R. D., nu și că reclamantul a fost eliminat din facultate sau că s-a amânat cu un an sesiunea examenului de stat ori că a fost trimis la "reeducare"după absolvire.

În privința internării în spitale de psihiatrie și pensionării medicale din considerentele sentinței nr. 1020/09.12.1999 reiese doar că în perioada 30 iunie 1969 – 30 decembrie 1976 reclamantul a fost pensionat medical, și oricum reclamantul deține deja o hotărâre judecătorească – sentința civilă nr. 7239/18.06.2004 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 1246/2004 prin care s-a constatat că bolile psihice care au justificat internarea și pensionarea medicală a reclamantului în perioada 30.06._81 au fost fictive și au avut legătură exclusiv cu persecuția politică la care acesta a fost supus. Or, perioadele pentru care se solicită constatarea caracterului politic al măsurilor internării și pensionării medicale a reclamantului sunt incluse în perioada avută în vedere de această ultimă hotărâre judecătorească.

În privința cererilor privind acordarea de despăgubiri materiale pentru preluarea abuzivă a imobilelor situate în ., instanța a reținut următoarele:

Potrivit art.5 din Legea nr.221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:

b)acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare;

c)repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.

Dispozițiile art. 5 lit. a au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358/21.10.2010 a CCR, iar potrivit lit. b, despăgubirile solicitate trebuie să reprezinte echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.

Legea nr.221/2009 nu cuprinde vreo dispoziție expresă care să îndreptățească persoana care a suferit o pedeapsă complimentară a confiscării averii (sau soțul/descendenții acesteia până la gradul al-II-lea) să solicite despăgubiri pentru perioada cuprinsă între data confiscării averii și data restituirii acesteia, motiv pentru care, în lipsa unei asemenea dispoziții, instanța nu se poate substitui legiuitorului pentru a adăuga la lege un astfel de caz, fiindcă s-ar încălca atribuțiile puterii judecătorești.

T. nu poate interpreta nici disp. art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 în sensul celor de mai sus atâta vreme cât aceste dispoziții legale au urmărit acordarea unor despăgubiri pentru persoanele lipsite efectiv și total de bunurile aflate în proprietatea lor, prin măsura confiscării acestora, textul de lege prevăzând expres natura și felul despăgubirilor, respectiv acestea reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, în subsidiar, rațiunea legii fiind aceea de degrevare a autorităților care soluționează cererile formulate în temeiul disp. Legii nr. 10/2001 (art. 2 alin. 1 lit. b din această lege prevăzând expres că reprezintă imobile preluate abuziv și „imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist”) și Legii nr. 247/2005 (art. 11 alin. 21 din Legea nr. 18/1991, introdus prin Legea nr. 247/2005 potrivit căruia „terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producție de la persoanele fizice, fără înscriere în cooperativele agricole de producție sau de către stat, fără nici un titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane."), prin posibilitatea persoanelor îndreptățite conform acestor legi de a apela la disp. Legii nr. 221/2009 având în vedere și prevederile art. 5 alin. 5 din Legea nr. 221/2009 care dispun că „acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare”.

Reclamantul, deși i s-a pus în vedere să depună înscrisuri prin care să facă dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor confiscate și a confiscării, nu s-a conformat, iar din adresa nr. 226/23.01.2015 a Primăriei comunei Hârtiești reiese că moștenitorilor autorilor B. I. și B. M. li s-a eliberat titlul de proprietate nr._/09.03.1994 pentru suprafața de 1,58 ha, reclamantul nemaiputând deci beneficia de despăgubiri pentru această suprafață în baza Legii nr. 221/2009. Instanța a constatat că reclamantul nu a dovedit petitul privind acordarea de despăgubiri pentru confiscarea imobilelor situate în comunei Hârtiești, jud. Vălcea, motiv pentru care instanța a respins acest petit ca neîntemeiat.

S-a mai reținut că reclamantul a mai solicitat repararea prejudiciului material reprezentat de valoarea altor bunuri imobile, parcele de teren, care ar fi fost cedate Statului comunist, prin M. Agriculturii în perioada 1950-1952, mama reclamantului renunțând la acel teren de teama arestării, însă s-a constatat că această solicitare nu poate fi primită, atât datorită modului imprecis de formulare, cât și datorită nedovedirii acesteia.

Reclamantul nu a dovedit nici prejudiciul încercat ca urmare a retrogradării salariale pe de o parte, iar pe de altă parte acest fel de despăgubiri nu fac obiectul Legii nr. 221/2009, cum nu fac nici despăgubirile reprezentând contravaloarea bunurilor mobile confiscate, legea referindu-se, așa cum reiese din dispozițiile art. 5 alin.2 și cum s-a arătat anterior, la despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.

De altfel, prin Decizia nr. 6/15.04.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii, stabilind că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.

P. urmare, cererea de reparare a altor prejudicii decât cele reglementate expres de legea specială este neîntemeiată.

P. aceste motive, instanța a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție S., prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție S. D., invocată prin întâmpinare, inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale și autorității de lucru judecat în privința cererii privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative de strămutare a autorilor reclamantului, B. I. I. și B. F. M., în perioada 01.12._56, din C. în localitatea Zătreni, invocată de reclamant, prin apărător, la termenul din data de 09.03.2015.

A respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ P. PLĂȚI ȘI INSPECȚIE S. P. AGENȚIA JUDEȚEANĂ P. PLĂȚI ȘI INSPECȚIE S. D., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale.

A admis în parte cererea de chemare în judecată precizată.

A constatat caracterul politic al măsurii administrative de strămutare a reclamantului, în perioada 01.12._56, din C. în localitatea Zătreni.

A constatat caracterul politic al măsurii reținerii reclamantului pentru efectuarea de cercetări cu privire la învinuirea săvârșirii infracțiunii de tăinuire și favorizare a infractorului, contra securității statului, în perioada 6 februarie – 12 februarie 1959.

A respins ca neîntemeiate cererile privind constatarea caracterului politic al celorlalte măsuri, invocate cu privire la reclamant, precum și privind acordarea de despăgubiri materiale.

A respins ca neîntemeiată cererea privind constatarea caracterului politic al condamnării autorului B. N. I..

A respins cererea privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative de strămutare a autorilor reclamantului B. I.I. și B. F. M., în perioada 01.12._56, din C. în localitatea Zătreni .

La data de 26.05.2015, a fost înregistrată cererea depusă de reclamantul B. I. N., prin care a solicitat îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice și completarea sentinței civile nr.164/2015.

Astfel, s-a solicitat să se lămurească sau completeze soluția din dispozitiv foarte clar:"există autoritate de lucru judecat pentru admitere", pentru petent fiind respinsă cererea privind caracterul politic al internărilor și pensionărilor abuzive, deși existau 3 hotărâri judecătorești definitive; pentru tatăl petentului a fost respinsă cererea privind caracterul politic al arestării potrivit art. 193 ind. 1 Cod penal din 1954, deși această prevedere exista inclusă în însăși Legea nr. 129/2009, art. 1 și este înscrisă și în considerentele a 3 hotărâri judecătorești anterioare irevocabile; pentru mama și fratele petentului a fost respinsă cererea privind caracterul politic al strămutării, deși această prevedere a fost inclusă în însăși Legea nr. 129/2009 art. 1 și în considerentele a 3 hotărâri judecătorești anterioare irevocabile.

S-a mai arătat de către reclamant că a fost omisă precizarea acțiunii solicitată de instanța însăși și înfățișată de reclamant și de apărător la termenele din 09.09.2014 și 12.01.2015; instanța produce o confuzie privitor la capătul nr. 3 – privind imobilul din fosta .. 38 – în perioada de strămutare 1946 -1956- solicită despăgubiri pentru lipsa de folosință; a fost omisă cererea petentului de disjungere a capetelor de cerere nr. 1 și nr. 2, judecarea lor separată prin jurisprudența invocată ar fi fost utilă și pertinentă. Au fost omise susținerile părților privind motivațiile de drept ale acțiunii, relative la dreptul comun: în speță dispozițiile Codului civil, precum și jurisprudența CEDO și a ICCJ.

S-a solicitat de către reclamant să fie lămurite următoarele discordanțe între considerente și dispozitiv, precum și să fie completat dispozitivul prin aserțiunile lămuritoare:

a)Referitor la cererea considerată de către reclamant cardinală din punct de vedere moral în această speță:arestarea, condamnarea la 25 ani temniță grea, potrivit art. 193 ind. 1 Cod penal și domiciliul obligatoriu suportate de B. N. I., tatăl petentului, au avut caracter politic;

b)Referitor la toate celelalte subcapete de cerere, care prin probatoriu și prin considerente apar ca având caracter politic, reclamantul citând:

b1)Strămutarea lui B.-F. M., mama petentului și B. I. I., fratele petentului, a avut caracter politic, probat cu putere de lucru judecat prin decizia civilă irevocabilă a Curții de Apel C. din dosarul nr._ ;

b1a)Subsecvent, conform art. 281 ind. 2a, se solicită înlăturarea dispoziției potrivnice: s-a stabilit caracterul politic al strămutării petentului B. N. în perioada 1946-1956, împreună cu mama și fratele său, iar mai jos a fost respinsă cererea privind caracterul politic al strămutării fratelui B. I. și mamei, B. F. M.;

c)Au avut caracter politic probat cu autoritate de lucru judecat:internarea abuzivă în spitale de psihiatrie în perioada 7 nov. 1969 – 1 mai 1984 și pensionarea abuzivă în perioada 1 dec. 1969 – 1 mar. 1981, conform sentinței civile nr. 7239/2004 definitivă a Judecătoriei C. și sentinței civile nr. 1020/1999 definitivă a Curții de Apel C.;

d)Reclamantul a solicitat să se lămurească faptul că Facultatea de D. Sibiu a atestat că petentul nu a fost primit în sesiunea de examene an universitar 1980-1981, neavând acceptul Comitetului Județean P.C.R., prin adăugarea probelor CNSAS și ale declarațiilor martorilor colegi de școală că "petentul nu a fost nici măcar pionier și UTC-ist, cu atât mai mult membru PCR, pentru ca sa poată obține avizul Comitetului Județean PCR, care se dădea telefonic.

e)Reclamantul consideră că nu au fost soluționate în fond subcapetele de cerere, relative la petitul nr. 3:

e1) Cererea pentru despăgubiri urmare a lipsei de folosință a imobilului, respectiv a grădinii și a locuinței din .. 38 – în perioada de strămutare 1946 -1956;

e2) Cererea pentru despăgubiri, potrivit cu dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b pentru imobilul din . o parte există autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr. 2233/2007 a Judecătoriei Câmpulung, privind constatarea dreptului tatălui petentului și al petentului moștenitor; iar pe de alta, așa cum prevede legea, prin adresele Prefecturii Argeș și a Primăriei Hârtiești se constată că "bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005;

e3)Cererea privind restituirea Decorațiilor C. României și Steaua României, conferite lui B. I. de MS Regele, pentru merite excepționale;

e4) Nu a fost soluționată cererea aplicării prevederilor art. 5 alin. 1 lit. c, care stabilesc: "repunerea în drepturi, în cazul când, prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară". Jurisprudența consideră că repunerea în drepturi nu poate fi o referire abstractă, ci trebuie să reprezinte și o reconsiderare a drepturilor material-salariale pierdute.

f)reclamantul consideră că nu a fost soluționat în fond subcapătul de cerere, relativ la petitul nr. 2, daune morale, potrivit jurisprudenței recente a ICCJ, precum și a CEDO.

g) Privind subcapătul de cerere relativ la eliminarea din Facultatea de D. Sibiu, instanța consideră că "a nu fi primit la sesiunea de examene, neavând avizul . ar fi echivalent cu eliminarea.

P. sentința civilă nr.337 din 25 iunie 2015, pronunțată de T. D. în dosar nr._, s-a respins cererea formulată de reclamant.

P. a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Cererea reclamantului are ca obiect "îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice și completarea" sentinței civile nr. 164/2015, fiind invocate în drept prevederile art. 281, 281 ind. 1, 281 ind. 2 și 281 ind. 2a C.pr.civ.

Deși reclamantul invocă dispozițiile legale menționate, instanța, în raport de motivarea în fapt a cererii, constată că de fapt acesta formulează critici împotriva sentinței, care pot fi invocate numai pe calea recursului.

Astfel, potrivit art.281 alin. 1C.pr.civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea si susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Procedura îndreptării hotărârilor judecătorești presupune corectarea unor erori materiale apărute, cu ocazia redactării, în cuprinsul minutei, practicalei, considerentelor sau chiar în dispozitivul unei hotărâri. Pe calea acestei proceduri nu pot fi remediate erori de judecată, oricât de evidente ar fi acestea, ele neputând fi corectate decât prin intermediul exercitării căilor de atac prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 281 ind. 1 alin. 1 stabilesc că, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

Obiectul lămuririi sau al interpretării hotărârii vizat de art. 281 ind. 1 alin. 1 are în vedere, pe de o parte, determinarea înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului hotărârii, iar pe de altă parte, înlăturarea dispozițiilor contradictorii din dispozitiv.

Textul are în vedere așadar caracterul neclar sau contradictoriu al dispozitivului hotărârii. Deci, această procedură nu poate fi folosită pentru înlăturarea neconcordanței dintre considerente și dispozitiv și nici atunci când hotărârea cuprinde considerente contradictorii. În aceste cazuri, eventualele vicii de motivare ale hotărârii pot fi înlăturate doar prin intermediul căilor de atac de reformare. Cu atât mai puțin, prin procedura de lămurire a dispozitivului instanța nu poate să modifice hotărârea a cărei lămurire se cere, astfel cum urmărește reclamantul.

Potrivit art. 281 ind. 2 C.pr.civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.

P. dispozițiile legale menționate, legiuitorul a avut în vedere situația în care s-a omis pronunțarea asupra unei cereri, neputându-se deci recurge la această procedură în situația în care o astfel de cerere a fost soluționată, iar soluția nu corespunde așteptărilor părții.

Potrivit art.281 ind. 2a C.pr.civ., îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu pot fi cerute pe calea apelului sau a recursului, ci numai în condițiile art. 281-281 ind. 2.

Din interpretarea per a contrario a acestor din urmă dispoziții legale, instanța a reținut că orice alte nemulțumiri legate de o hotărâre judecătorească, care nu vizează deci îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii, pot fi valorificate prin exercitarea căilor legale de atac, aceeași fiind situația și în privința aspectelor invocate de reclamant în prezenta cerere.

P. aceste considerente, instanța a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestor sentințe a declarat recurs reclamantul B. I.N., pe care le critică pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, criticile formulate de recurent prin cele două cereri de recurs depuse la 25 mai 2015, au fost reluate și sintetizate ,prin avocat, în memoriul depus la dosar prin poștă la data 23.05.2015.

Motivele de recurs, formulate atât împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, a încheierilor premergătoare dar și împotriva încheierii privind cererea de completare, lămurire și îndreptare a sentinței pronunțată la data de 15 iunie 2015, sunt, în esență, următoarele:

1).Aplicarea greșită a legii în ceea ce privește următoarele aspecte:

- reținerea greșită a excepției autorității de lucru judecat referitor la primul capăt de cerere ,întrucât în cauză nu este întrunită tripla identitate de părți,obiect ,cauză ;

- referitor la constatarea caracterului politic al arestărilor și măsurilor administrative suferite de petent și familia sa – mama tatăl și fratele său, probele pe care se sprijină această solicitare fiind clare și numeroase ,recurentul expunându-și în mod detaliat argumentele ,defalcat pe fiecare membru de familie. Recurentul critică în cadrul acestui motiv de recurs, greșita admitere doar în parte a acestui petit, în raport cu prevederile art. 4 alin.2 din legea 221/2009 dar și a prevederilor art. 3 din această lege care prevăd în afara măsurilor administrative pentru care legea constată de drept caracterul politic și faptul că beneficiarii acestui act normativ au posibilitatea să dovedească faptul că și alte măsuri cu caracter administrativ au avut caracter politic prin raportare la art.1 alin.3 din lege.

2). Aplicarea greșită a legii sau lipsa temeiului legal în ceea ce privește prejudiciul material cauzat prin măsurile represive ,întemeindu-și criticile pe dispozițiile art. 5 alin.1 literele a,b,c, dar și art. 5 alin.4 și alin.5 din legea 221/2009 dar și dreptul comun în materie referitor la dispozițiile măsurilor reparatorii prevăzute de Codul civil.

Repararea prejudiciului material prin acordarea de despăgubiri ca urmare a preluării abuzive a:

I - bunurilor imobile din . de la autorul său B. I. și de la petent –evaluate la 8300 Euro nerestituite conform legii 10/2001:

a). teren arabil 0.53 ha teren reprezentând 1/3 din titlul de proprietate nr._/1994 reconstituit de la autorii lui B. I.;

b). ½ casă construită în 1940 cu ternul aferent

c). alte bunuri imobile evaluate la 34.780 Euro -parcele de teren cedate statului comunist, la care nu s-a renunțat urmând a fi completată cererea în acest sens.

II - bunuri mobile preluate de la autori în două etape: cu ocazia evacuării autoarei sale în 1946 și cu ocazia arestării autorului B. N. I. în 1947 ;

Repararea prejudiciului moral – ce urmează a fi apreciat de instanță și a celui material – ce a fost determinat prin evaluare de 3 experți - cauzat prin degradarea civică și profesională a întregii familii prin neplata salariului corespunzător muncii și umilințelor permanente.

Recurentul apreciază că în cauză nu poate opera prescripția extinctivă –prin aplicarea decretului 167/1958 în ceea ce privește recuperarea prejudiciului salarial .

În mod nelegal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția de Plăți și Protecție S. D. și, de asemenea tot nelegal s-a făcut aplicarea art. 5 lit. b). din legea 221/2009 recurentul făcând trimitere și reluând argumentele din recursul în interesul legii soluționat prin decizia 6/15 aprilie 2013 a ICCJ.

A solicitat admiterea recursului sub toate aspectele invocate și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii în integralitate.

În ceea ce privește sentința nr. 337/2015-prin care s-a soluționat cererea de îndreptare,lămurire înlăturare dispoziții potrivnice și completarea hotărârii, recurentul a invocat existența unor vădite contradicții între dispozitiv și considerentele sentinței, fondul cauzei nefiind cercetat în totalitate întrucât acesta a invocat inclusiv dispozițiile de drept comun, o . capete de cerere nefiind soluționate de instanța de fond – lipsa de folosință a imobilului din . pentru imobilul din . C. României și Steaua României conferite autorului B. I. și repunerea în situația anterioară prevăzută de art. 5 alin.1 litera c.

Intimatul S. R. prin M. Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat instanța de fond făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legii speciale,incidentă în cauză.

Analizând sentința civilă prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză curtea constată că recursul declarat de reclamant este nefondat în integralitate și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Referitor la recursul declarat împotriva sentința nr. 337/2015 prin care s-a soluționat cererea de îndreptare, lămurire înlăturare dispoziții potrivnice și completarea hotărârii, Curtea constată că acesta este nefondat întrucât din modul de redactare a cererii formulate de reclamant rezultă că acesta, deși a invocat ca și temei de drept dispozițiile art. 281, 281 ind.1, 281 ind 2 și 2aC.P.civ acesta a formulat veritabile critici privind presupuse greșeli de judecată care pot fi- după cum corect a reținut și instanța de fond – invocate numai pe calea recursului.

Instanța de fond a analizat incidența fiecărui temei de drept invocat de recurent în această cerere, concluzionând în mod corect faptul că, toate criticile privind hotărârea judecătorească pronunțată referitoare la modul de soluționare a cererii cu care a fost investită instanța, circumscrise unor presupuse greșeli de judecată exced incidenței acestor temeiuri de drept invocate, respectiv art. 281, 281 ind.1, 281 ind. 2 și 2aC.P.civ.

De altfel, prin reluarea criticilor privind sentința nr. 337/ 15 iunie 2015 în cuprinsul criticilor privind sentința nr. 164/30.03.2015, reclamantul a confirmat practic faptul că nemulțumirile sale privesc fondul cauzei, respectiv modul de soluționare a cererii de chemare în judecată precizată ulterior, recursul împotriva acestei sentințe 337/ 15 iunie 2015 urmând a fi respins ca nefondat .

Curtea constată a fi nefondat și recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 164/30.03.2015. pentru următoarele considerente:

Referitor la primul motiv de recurs ,aplicarea greșită a legii în reținerea excepției autorității de lucru judecat referitor la constatarea caracterului politic al măsurii administrative de strămutare a autorilor reclamantului, B. I. I. și B. F. M., în perioada 01.12._56, din C. în localitatea Zătreni .

Curtea constată că această excepție a fost corect soluționată prin prisma reținerii calității de succesori ai autorilor B. I. I. și B. F. M., a reclamantului din cauza de față și a reclamantei din cauza ce a format obiectul dosarului_ în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 30.04.2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1411/14.10.2014 a Curții de Apel C..

Recurentul a invocat lipsa identității reclamantului în cele două cauze, aspect care, deși în mod formal corect, nu conduce la necesitatea modificării soluției pronunțată de instanța de fond cu privire la acest aspect.

Aceasta întrucât, dezlegările de drept și soluția însăși cu privire la constatarea caracterului politic al măsurii administrative de strămutare a autorilor reclamantului, B. I. I. și B. F. M. din dosarul nr._ se impun cu putere de lucru judecat și în cauza de față, efectul pozitiv al lucrului judecat într-o cauză anterioară impunându-se . proces care are legătură – în cauza de față cererea este chiar identică - cu chestiunea litigioasa dezlegata anterior.

Reglementarea autorității de lucru judecat in forma prezumției puterii de lucru judecat vine sa asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridica, evitarea contrazicerilor intre considerentelehotărâriijudecătorești.

Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridica si ordine sociala, fiind interzisa readucerea in fata instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate si nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.

Curtea reține că atât prezumția, cât și excepția autorității lucrului judecat, reprezintă instrumente juridice menite să servească instituția puterii lucrului judecat, care este cel mai important efect al hotărârilor judecătorești și care are la bază două reguli fundamentale și anume: o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată; soluția cuprinsă într-o hotărâre, fiind prezumată a exprima adevărul, nu poate fi contrazisă de o altă hotărâre, urmărindu-se deci evitarea contrazicerilor între două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară.

Referitor la referitor la constatarea caracterului politic al arestărilor și măsurilor administrative suferite de petent și familia sa – mama tatăl și fratele său, respectiv criticarea admiterii greșita admitere doar în parte a acestui petit, Curtea constată că motivul de recurs este de asemenea nefondat, recurentul reluând în cuprinsul argumentelor prin care detaliază acest motiv de recurs chiar și măsurile pentru care instanța a admis acțiunea reclamantului precum și cele care, cum s-a arătat, au mai constituit obiectul de analiză al instanțelor judecătorești în alte dosare, soluțiile pronunțate impunându-se cu putere de lucru judecat în această cauză subsecventă.

Analiza instanței de fond a avut ca obiect o . măsuri cu caracter opresiv suportate în mod incontestabil de reclamant și familia acestuia, instanța de fond făcând o corectă distincție între condamnările și măsurile administrative pentru care legea consacră de drept caracterul politic – respectiv condamnarea autorului reclamantului la 25 de ani detenție grea pentru infracțiunile prevăzute de art. 193 ind1 alin.2 C.P. – respingând,prin urmare, ca neîntemeiată această solicitare – și restul măsurilor dintre care, o parte –privind pe fratele și mama reclamantului au fost constatate ca având caracter politic prin sentința civilă nr. 30/04.03.2014 irevocabilă, cum s-a arătat prin decizia nr. 1411/14.10.2014 și cele suportate efectiv de reclamant și dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, pentru care a constatat prin soluția pronunțată caracterul politic - este vorba aici de strămutarea reclamantului în . efectuarea de cercetări cu privire la învinuirea privind săvârșirea infracțiunilor de tăinuire și favorizare a infractorului din perioada 6-12 feb.1959.

Se reține că în cauză au fost avute în vedere și cele statuate prin sentința civilă nr. 1020/09.12.1999 prin care reclamantului i-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul Lege 118/1990, măsurii reținerii din perioada 6-12 feb.1959 putându-i –se recunoaște caracterul politic, prin încadrarea în condițiile - ipoteză ale art. 4 alin.2 din legea 221/2009.

Restul măsurilor cu caracter administrativ între care internarea în spitale de psihiatrie, pensionarea abuzivă, medicală în temeiul unor boli psihice în perioada 30.06._81 Curtea reține că acestora li s-a dat relevanța prevăzută de lege - prin sentința civilă nr. 1020/09.12.1999 prin care i-au și fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul lege 118/1990., perioada incidentă încadrându-se în perioada analizată deja în instanță, în dosarul nr. 1246/2004 în care, prin sentința civilă nr. 7239/18.06.2004 s-a constat că bolile psihice invocate și în cauza de față au avut caracter fictiv fiind în legătură exclusivă cu persecutarea politică a acestuia.

P. aceste considerente și acest motiv de recurs va fi respins.

În ceea ce privește motivul de recurs privind acordarea despăgubirilor solicitate de reclamant Curtea are în vedere următoarele:

Referitor la despăgubirile pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor suportate de reclamant, în mod corect instanța de fond a reținut ca dispozițiile art. 5 litera a din legea 221/2009 care prevedeau că, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale,obligatorie de la data publicării în M.Of. partea I la data de 15.11.2010.

În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului invocată de recurent se reține de asemenea, că în Cauza B. împotriva României, Curtea a reafirmat că(…) Convenția nu impune statelor contractante nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau prejudiciile cauzate înainte de a ratifica Convenția (a se vedea, Cauza Kopecky împotriva Slovaciei nr._/98, paragraful 35, CEDO 2004-IX).”

În ceea ce privește solicitările referitoare la obligarea la plata unor despăgubiri materiale, constând în cuantumul veniturilor neîncasate de către tatăl său în perioada 17.10._60 cât tatăl său a fost în detenție, aceste pretenții nu intră în sfera de aplicare a art. 5 alin. (1) lit. b) din legea 221/2009, care vizează numai echivalentul valorii bunurilor confiscate și nerestituite, nu și plata veniturilor neîncasate.

Analiza cererilor sale din perspectiva dreptului comun invocat de recurent, dat fiind concursul dintre aplicarea dreptului comun reprezentat de art. 998-999 ,art. 1000 și 1003 C.Civ și legea specială în materia dispozițiilor cu caracter reparator reprezentat de legea nr .221/2009, impune ca aplicabilă legea cu caracter special astfel că, în mod corect instanța de fond s-a raportat la acest act normativ în analiza cererilor formulate de reclamant în cuprinsul acțiunii introductive de instanță, respingând totodată ca excedând cadrului stabilit prin această lege reparatorie ,cererea reclamantului de reparare a altor prejudicii decât cele reglementate prin această lege.

În raport cu această dezlegare de drept, se reține că, în mod corect s-a reținut și aplicat de instanța de fond și excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale pentru plăți și Inspecție S. –prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție D. - art. 4 din legea 221/2009 statuând ca Cererea formulată în temeiul legii 221/2009 este imprescriptibilă, scutită de taxă de timbru, în competența de soluționare a tribunalului, secția civilă, în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată. Cererea se judecă în contradictoriu cu statul, reprezentat prin M. Finanțelor P. cu participarea obligatorie a procurorului.

Referitor la despăgubirile materiale, prin acordarea de despăgubiri ca urmare a preluării abuzive a bunurilor mobile și imobile - din condiția impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate rezultă că poate fi solicitat în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din legea nr. 221/2009 numai echivalentul bănesc al bunurilor potrivit cu domeniul de reglementare al celor speciale de reparație – legea nr. 10/2001 și legea nr. 247/2005– respectiv art. 6 alin. (1) și 2 din legea nr. 10/2001 modificată prin legea nr. 247/2005 rezultă că domeniul de reglementare îl reprezintă terenurile și construcțiile (imobile prin natură) precum și utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație).

Această dezlegare s-a impus urmare a Deciziei nr. 6/15.04.2013 a ICCJ pronunțată în recurs în interesul legii prin care s-a statuat că „ În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație”.

P. considerentele expuse, Curtea constată că cererea formulată de către recurentul-reclamant având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru bunuri mobile preluate de la autori în două etape: cu ocazia evacuării autoarei sale în 1946 și cu ocazia arestării autorului B. N. I. în 1947 dar și celor rezultând din retrogradarea salarială a fost în mod corect respinsă de instanța de fond .

Cum în ceea ce privește bunurile imobile, reclamantul nu a depus înscrisuri din care să rezulte individualizarea bunurilor confiscate instanța de fond a respins în mod corect cererea de acordare a despăgubirilor materiale reținând caracterul imprecis de formulare și nedovedirea acestui capăt de cerere.

Curtea reține că,într-adevăr reclamantul a depus la dosar un raport de evaluare extrajudiciară care face trimitere la existența unor bunuri mobile și imobile dar, în urma solicitărilor instanței de fond, Primăria . faptul că nu deține registre agricole din anii 1947 ci din 1959 la zi,, că rolul bunicii petentului - B. M. a fost anulat la data decesului acesteia fără a fi preluat de altcineva ,iar cu privire la confiscarea averii autorului B.. N.I. –tatăl petentului nu există date .

De altfel, și critica din recurs, corespunzătoare acesteui capăt de cerere păstrează același caracter imprecis al formulării: alte bunuri imobile evaluate la 34.780 Euro - parcele de teren cedate statului comunist, la care nu s-a renunțat niciodatăurmând a fi completată cererea în acest sens, lucru care nu s-a realizat.

Pe de altă parte recurentul solicită despăgubiri materiale pentru bunurile imobile construcții și teren din . nerestituite conform legii 10/2001 nefăcând dovada formulării unor astfel de cereri de restituire sau al stadiului de soluționare, iar pentru teren acesta solicită despăgubiri reprezentând 1/3 din titlul de proprietate nr._/1994 reconstituit de la autorii lui B. I. Această cerere a fost în mod corect respinsă de instanță, de vreme ce moștenitorilor autorilor B. li s-a eliberat T.P.nr._/09.03.1994 iar prin sentința civilă nr. 2233/31.10.2007, recurentului B. I. i s-a recunoscut calitatea de moștenitor al autoarei B. M. alături de ceilalți moștenitori –aspect ce rezultă și din adresa nr. 226/23.01.2015 existentă la fila 188 dosar fond.

Solicitarea despăgubirilor pentru o fracție de 1/3 din acest teren excede cum s-a arătat cadrului procesual instituit de legea 221/2009, în care, pârât în cauză este totdeauna S., prin M. de Finanțe ,motivul de recurs fiind respins cu această motivare.

P. considerentele expuse, Curtea în temeiul art. 312 C.P.civ va respinge în integralitate recursul ca fiind nefundat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B. I. N., împotriva sentințelor civile nr.164 de la data de 30.03.2015, și nr. 337 de la 15.06.2015 pronunțate de T. D. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți S. R. P. M. FINANȚELOR P. și AGENȚIA NAȚIONALĂ P. PLĂȚI ȘI INSPECȚIE S. P. AGENȚIA JUDEȚEANĂ P. PLĂȚI ȘI INSPECȚIE S. D..

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Octombrie 2015.

Președinte,

M. M.

Judecător,

F. D.

Judecător,

C. T.

Grefier,

N. D.

Red.jud.C.T./26 nov. 2015

J.F. D.G.

2 ex/AS

← Conflict de competenţă. Sentința nr. 100/2015. Curtea de Apel...  Strămutare. Sentința nr. 138/2015. Curtea de Apel CRAIOVA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 634/2015. Curtea de Apel CRAIOVA