Anulare act. Sentința nr. 101/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 101/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 101/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 101

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE TANIA ȚAPURIN

Grefier C. C.

x.x.x.

Pe rol, judecarea acțiunii formulate de reclamanta KOȘA E., cu domiciliul în Slatina, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta C. N. P. C., cu sediul în C., ., jud. D., având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se următoarele: cererea a fost motivată și legal timbrată, iar reclamanta a depus note scrise prin care a solicitat lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată.

Instanța a lăsat dosarul la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată.

La al doilea apel nominal, făcut în ședința publică, a răspuns reclamanta Koșa E., lipsind pârâta C. N. P. C..

La interpelarea instanței cu privire la valoarea bunurilor ce nu a fost indicată prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat că bunurile nu au valoare.

Curtea, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, a invocat excepția necompetenței Curții de Apel C. de a soluționa cauza în primă instanță.

Reclamanta Koșa E. a considerat că aparține Curții de Apel C. competența de soluționare a cererii de chemare în judecată. A depus concluzii scrise și copia certificatului de moștenitor nr. 113/26.10.1998.

CURTEA:

Asupra acțiunii civile de față:

Prin cererea depusă la Curtea de Apel C. la data de 30.09.2015, reclamanta Koșa E. domiciliată în Slatina, . ., . în judecată C. N. P. C., cu sediul în C. ., solicitând să se dispună anularea certificatului de moștenitor nr.2311/1990 și a testamentului nr._/15 august 1988 privind pe defunctul V. I. P., decedat la data de 26 august 1988.

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.38 alin.(1) și (2) din Legea nr.36/1995.

A motivat cererea arătând, în esență, că este rudă de gradul I cu defunctul, iar emiterea certificatului de moștenitor s-a făcut după termenul de 1 an prevăzut de lege, ceea ce atrage răspunderea civilă a notarului în baza dispozițiilor Legii nr.36/1995.

Curtea, verificându-și competența materială, în conformitate cu dispozițiile art.131 alin.(1) Cod pr.civilă, constată următoarele:

Dispozițiile Codului de pr.civilă privitoare la competența instanțelor judecătorești stabilesc, în art.96, competența materială a curților de apel, prevăzând că acestea judecă:

1. în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale;

2. ca instanță de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță;

3. orice alte cereri date prin lege în competența lor.

Cererea formulată de Koșa E. nu se încadrează în niciuna din categoriile de cauze date de lege în competența de soluționare a Curții.

Reclamanta a formulat o acțiune în anulare certificat de moștenitor și anulare testament, cerere evaluabilă în raport de obiectul stabilit de parte, conform art.98-106 Cod pr.civilă, și care se încadrează în categoria cererilor în materie de moștenire, la care se referă art.105 Cod pr.civilă.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, competența de soluționare a acesteia revine după caz, judecătoriei, sau tribunalului, în raport de valoarea pe care partea are obligația de a o preciza.

În speță, reclamanta nu a indicat valoarea bunurilor succesorale, situație în care, urmează să se decline competența, conform art.132 alin.(2) Cod pr.civilă, la Judecătoria C., conform art.94 pct.1 lit.k Cod pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta Koșa E. domiciliată în Slatina, . ., . cu C. N. P. C., cu sediul în C. ., la Judecătoria C..

Înaintează dosarul la instanța competentă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Noiembrie 2015.

Președinte,

T. Ț.

Grefier,

C. C.

Red.jud.T.Ț.

Tehn.M.D.2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 101/2015. Curtea de Apel CRAIOVA