Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 4777/2012. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 4777/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-04-2012 în dosarul nr. 4777/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 4777/2012

Ședința publică de la 05 Aprilie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE FLORICA DIACONESCU

Judecător I. V.

Judecător M. L.

Grefier N. D.

x.x.x.x

Pe rol judecarea, recursului formulat de reclamantul B. C. C., împotriva deciziei civile nr.208/A din 6 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatele pârâte . I. S. M. SRL, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de art.301 Cod pr.civ., motivat și timbrat potrivit chitanței nr._ privind consemnarea sumei de 4.00 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei, prin serviciul arhivă la dosarul cauzei recurentul reclamant B. C. C. a depus precizări și completări, iar intimata pârâtă . SRL a depus întâmpinare.

Instanța ia act de cerere părților prin care solicită judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin decizia civilă nr.208/A din 6 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, au fost admise apelurile formulate de apelantele pârâte . cu sediul în municipiul C., și . SRL, cu sediul în Eșelnița, . A, împotriva sentinței civile nr. 316/03.05.2011 pronunțată de Judecătoria Orșova, în contradictoriu cu intimatul reclamant Brîncovianu C. și intimata . cu sediul în municipiul Orșova.

A fost anulată sentința.

A fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin cererea adresata Judecătoriei Orsova și înregistrată sub nr._ la data de 14.08.2009, petentul Brîncovianu C. C. în contradictoriu cu intimatele . ., a solicitat ca prin hotărâre să se dispună rectificarea înscrisurilor de carte funciară și pe cale de consecință anularea documentației cadastrale, privind imobilele în suprafață de 23.864 mp situate în . Dunării, înscrise în cartea funciară fila nr. 2373 a localității Eșelnița, cu nr. topo 218/2-_-177, întrucât nu corespunde situației juridice actuale.

In motivarea cererii a arătat că este moștenitorul de drept al terenurilor conform certificatului de moștenitor nr. 108 din 12.05.2005 și a certificatului suplimentar de moștenitor nr. 195 din 31.08.2005, precum și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1069/05.05.2006, imobile înscrise în cartea funciară fila nr. 2537 cu nr. topo 180/a, situate în pct. „Pe lângă Deal – fânețe” în suprafață de 5.755 mp.

Prin încheierea de ședință din data de 09 februarie 2010 instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâți a SC H. SA, . și . SA.

Judecătoria Orșova prin sentința civilă nr. 316/03.05.2011 a admis în parte acțiunea formulată de petentul Brîncovianu C. C. în contradictoriu cu intimatele . și . SA; a omologat raportul de expertiză întocmit de expert I. M.; a dispus rectificarea CF 2373 Eșelnița pentru suprafețele de teren de 1387 mp identificată pe schița anexă la raport de S(3,4,5,6,3)și respectiv 4081 mp identificată pe schița anexă la raport de S(4,9,35,36,37,38,39,40,41,10,5,4); a anulat documentațiile cadastrale întocmite pentru cele două suprafețe de teren de 1387 mp și respectiv 4081 mp și a obligat intimatele să plătească fiecare suma de 505,10 lei către petent cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că, prin sentința civilă nr. 377/03.10.2006 a Judecătoriei Orșova a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul Brîncovianu C. în contradictoriu cu pârâta . dispunându-se ca aceasta să-i lase reclamantului în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de teren de 1387 mp înscris în CF 436 a localității Eșelnița cu vecinătățile: nord, est și sud . – DN 57, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 687/R/04.05.2007 a Tribunalului M..

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.908 din 27 martie 2007 la Biroul Notarului Public D. Oprisor, S.C. H. S.A. Orșova a vândut .. C. suprafața de teren de 23.864 mp.situata in pct.”Peste Coaste-Pe langa deal” de pe raza comunei Eselnita impreuna cu o constructie baza de productie Eselnita, intabulata in CF fila nr.2373 a localitatii Eselnita, numar top 218/2-_-177.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2865/2007 . C. la BNP D. Oprisor a vândut S.C. I. S. M. Rm. Valcea suprafața de teren de 12.812 mp. din totalul de 23.864 mp. număr top 218/2-_-177.

Raportul de expertiză întocmit în cauză de expert I. M. (filele 48-53 vol. II dosar) a identificat terenurile deținute de reclamant în baza actelor de proprietate depuse la dosar, terenul ce a făcut obiectul sentinței civile nr. 377/03.10.2006 a Judecătoriei Orșova, precum și cele ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 908/27.03.2007 la BNP D. O., concluzionând că terenurile deținute de petent se suprapun în totalitate cu terenurile atribuite intimatei . prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate M 09 nr. 0911/26.01.1991, vândut ulterior . C., după cum urmează: terenul în suprafață de 2201 mp înscris în CF 436 a localității Eșelnița, fără nr. top, se suprapune pe suprafața de 1387 mp cu terenul cu nr. cadastral 379, transcris în CF 356 a localității Eșelnița în favoarea . SA, iar terenul în suprafață de 4081 mp înscris în certificatul suplimentar de moștenitor nr.-195/2005 se suprapune cu întreaga suprafață, cu nr. cadastral 379, transcris în CF 356 a localității Eșelnița.

Potrivit art. 34 din Legea nr. 7/1996, republicată, „orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că: 1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; 2. dreptul înscris a fost greșit calificat; 3. nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; 4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.”

De regulă, acțiunea în rectificarea cărții funciare are caracter accesoriu, deoarece se constituie într-o cerere subsecventă a acțiunii principale care ocrotește dreptul subiectiv vătămat prin înscrierea neconformă situației juridice reale.

Din interpretarea disp. art. 34 din Legea nr. 7/1996 și din considerentele expuse mai sus reiese că acțiunea în rectificare nu poate fi admisă dacă nu s-a dispus anterior, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, anularea actului juridic ce a stat la baza înscrierii, a încheierii prin care s-a dispus înscrierea sau a înseși înscrierii efectuată în cartea funciară sau stabilirea unei situații conforme cu realitatea, cu alte cuvinte acțiunea în rectificare este o acțiune accesorie grefată pe o acțiune principală care constituie suportul său juridic.

Instanța a apreciat că, în raport de dispozițiile legale susmenționate, de probatoriul administrat în cauză, de concluziile raportului de expertiză că înscrierea din CF 2373 a localității Eșelnița pentru suprafețele de 1387 mp identificată pe schița anexă la raport de S(3,4,5,6,3) și respectiv 4081 mp identificată pe schița anexă la raport de S(4,9,35,36,37,38,39,40,41,10,5,4)nu mai este în concordanță cu situația actuală a imobilului, considerente pentru care se va dispune rectificarea filei CF susmenționate în ceea ce privește cele două suprafețe de teren.

Pe de altă parte, instanța a constatat că în ceea ce privește petitul privind anularea lucrărilor cadastrale, această problemă a fost tranșată în minuta din 25 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, încheiată cu ocazia întâlnirii de practică neunitară, prin care s-au considerat inadmisibile acțiunile având ca obiect anularea lucrărilor de cadastru, respectiv documentației cadastrale, acte de dezmembrare, schițe topografice, întrucât nulitatea sancționează actele juridice cu încălcarea sau neobservarea normelor legale, aceste înscrisuri neîndeplinind condițiile de valabilitate ale unui act juridic civil pentru a putea fi sancționate cu nulitatea, în condițiile în care acțiunea în anulare nu este grefată pe o acțiune principală, per a contrario, în situația dedusă judecății, în condițiile în care acest petit este formulat ca accesoriu al petitului principal privind rectificarea înscrisurilor din cartea funciară, acțiunea în anulare sub acest aspect este admisibilă, astfel încât, în raport de soluția adoptată în ceea ce privește rectificarea înscrierilor din CF, va fi admis și acest petit, în sensul anulării documentațiilor cadastrale întocmite pentru cele două suprafețe de teren de 1387 mp și respectiv 4081 mp.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel . SRL și . criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de apel, apelanta . a susținut că nu a fost legal citată în cursul judecării cauzei în fond . Că instanța de fond a citat-o în mun. Rîmnicu V., ..151- adresă la care a fost și comunicată sentința civilă nr.316/2011, deși, la data de 14 august 2009 avea sediul social în orașul Călimănești, . nr.670, Unitatea 22, iar începând cu data de 10.12.2009, urmare a hotărârii acționarilor, societatea și-a schimbat sediul social în județul M., localitatea Eșelnița, .. Că a luat cunoștință de prezentul dosar abia la 13.06.2011 de pe portalul Judecătoriei Orșova și cum nu a fost legal citată solicită desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe .

Apelanta . a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, instanța pronunțându-se în cauză fără a administra toate probatoriile și fără a intra în cercetarea fondului . Că, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 34 din Legea nr.7/1996 conform cărora rectificarea mențiunilor din Cartea funciară poate fi cerută doar dacă anterior a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă în care să se fi constatat vreuna din cele 4 situații enumerate în cauză.

Sub acest aspect înscrierea în Cartea Funciară este rezultatul unor acte de proprietate care reglementează și în prezent situația reală juridică a imobilului și mai mult decât atât, cererea principală care a avut ca obiect revendicarea suprafeței de 5755 m.p. situată în punctul „ Pe lângă leal fânețe”,i-a fost respins petentului B. C., astfel că instanța nu putea să stabilească o altă situație a bunului decât cea rezultată din acte. Totodată, instanța a omologat raportul de expertiză întocmit de expert I. M., fără să ia în considerare obiecțiunile făcute de recurentă la această expertiză . A mai susținut că, petentul B. C.C. a formulat plângere împotriva încheierii CF 2790/2007 a OCPI M. - BCPI Orșova, plângere ce i-a fost respinsă prin sentința civilă nr.443/2009 definitivă și irevocabilă, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Orșova. În concluzie, a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantului ca netemeinică și nelegală .

. Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor formulate, în condițiile art.295 C.pr.civ., instanța constată apelurile întemeiate .

Astfel, cererea introductivă de instanță a fost formulată de petentul B. C. la 14 august 2009 solicitându - se rectificarea înscrierii din cuprinsul Cărții funciare pentru imobilele în suprafață de_ m.p. de pe malul Dunării cu nr. de Carte Funciară 2373 a localității Eșelnița, nr topografic nr.218/2/-_-177, întrucât nu corespunde situației juridice actuale .

La cererea instanței din 19.01.2010 în sensul ca petentul să precizeze persoanele cu care înțelege să se judece, petentul Brîncovianu C. a formulat la 4.02.2010 o precizare de acțiune prin care a înțeles să cheme în judecată pârâtele SC H. SA, . și . SRL – precizând pentru aceasta din urmă că având sediul în mun.Rîmnicu V., ..151.

Ca atare, prin încheierea DIN 9.02.2010, Judecătoria Orșova a întregit cadrul procesual al litigiului introducând în cauză în calitate de pârât, . sediul în Orșova, ., . cu sediul în C., . și . SRL cu sediul în Rîmnicu V., ..151.

Așa cum rezultă din certificatul de înregistrare . nr._/30.12.2009 eliberat de Oficiul Național al registrului Comerțului - ORC de pe lângă Tribunalul M.,(fila 12 dosar apel) începând cu această dată apelanta . SA are sediul social în comuna Eșelnița, . A. Aceleași aspecte rezultă și din certificatul constatator nr._/28.12.2009 și decizia de înregistrare a sediului social și al domiciliului fiscal nr.1118/19.02.2010 ( filele 10, 11 dosar apel).

Prin urmare, la data introducerii în cauză, pârâta apelantă . SA avea sediul comuna Eșelnița, . A,iar nu în Rîmnicu V., ..151, unde i-a fost indicat sediul și unde a fost citată și ulterior comunicată sentința .

De altfel, chiar la data introducerii acțiunii de către petent, respectiv 14.08.2009, pârâta apelanta . SA avea un alt sediu decât Rîmnicu V., . Călimănești, . nr.670 Unitatea 22, conform certificatului de înregistrare . nr._/13.iunie 2008 eliberat de ORC V. .

Potrivit art. 297 ind.3 al.1 ind.4 C.pr.civ., în cazul în care se constată că judecata primei instanțe s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată ,dacă partea a solicitat expres anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța de apel va lua această măsură.

Cum în speță apelanta . SA a fost nelegal citată pe tot parcursul judecării cauzei și cum prin cererea de apel a solicitat expres trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, instanța urmează să admită apelul, să anuleze sentința și să trimită cauza spre rejudecare Judecătoriei Orșova .

Pe cale consecință, a fost admis și apelul formulat de ., motivele de apel ale acesteia urmând a fi verificate de instanța de fond cu ocazia rejudecării .

Împotriva acestei decizii civile nr.208/A din 6 octombrie 2011 a declarat recurs termen legal, reclamantul B. C. C., fără a-l motiva în termenul prevăzut de lege.

Recursul declarat de reclamant este nul.

Potrivit art.303 c.pr.civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, care în speță este de 15 zile de la comunicare, iar potrivit art.306 alin.1 c.pr.civ., recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prev.de alin.2 care se referă la motive de ordine publică.

În speță, recursul nu a fost motivat prin însăși cererea de recurs și nici printr-o cerere ulterioară, înlăuntrul termenului de recurs.

În consecință, recursul nefiind motivat în termenul prevăzut de lege și constatând că nu există motive de nelegalitate de ordine publică, în baza art.306 alin.1 c.pr.civ., se va consta nul recursul.

Nedepunerea motivelor de recurs, în termenul legal (15 zile de la comunicarea hotărârii), se soluționează cu nulitatea recursului, în temeiul art.306 Cod pr.civilă.

Din dovada de primire și procesul verbal de predare, rezultă că recurentului i-a fost comunicată hotărârea instanței de fond la data de 08.11.2011, iar prin cererea de recurs formulată la 11.10.2011, recurentul nu a indicat și motivele de casare sau modificare și nici ulterior nu a formulat motivele de recurs.

În conformitate cu dispoz. art.306 alin.l Cod pr.civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege, excepție făcând cazurile prevăzute de alin.2 al aceluiași articol.

Examinându-se recursul se constată că nu există motive de ordine publică, în sensul dispoz. art.306 alin.2 Cod pr.civilă pentru a fi invocate din oficiu de către instanță, situație în care în temeiul art.306 alin.1 Cod pr.civilă se va constata nul recursul declarat dereclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul formulat de reclamantul B. C. C., împotriva deciziei civile nr.208/A din 6 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatele pârâte . I. S. M. SRL, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

Decizie irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 05 Aprilie 2012

Președinte,

F. D.

Judecător,

I. V.

Judecător,

M. L.

Grefier,

N. D.

Data red.

Red.jud.I.V.

Tehn. 2 ex./J.V.

Red.j.f./V.N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 4777/2012. Curtea de Apel CRAIOVA