Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1364/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1364/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 07-02-2012 în dosarul nr. 1364/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1364/2012
Ședința publică de la 07 Februarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. P.
Judecător: M. C.
Judecător: I. V.
Grefier: M. M.
x.x.x.x
M. Public a fost reprezentat de procuror D. T. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții T. M., I. I., I. M., împotriva sentinței civile nr. 269/31.10.2011, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. R. P. M. FINANȚELOR P., DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. M., având ca obiect - despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că recursul este declarat și motivat în termenul legal.
S-a arătat că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, conform art.242 C.Pr.Civ., după care,
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului, reprezentantei Ministerului Public.
Reprezentanta Ministerului Public din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
P. cererea înregistrată la Tribunalul M. sub nr._ reclamanta I. I., în contradictoriu cu pârâții Direcția G. a Finanțelor P. M. și S. R. prin M. Finanțelor P. a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea acestora la plata daunelor morale în cuantum de 200.000 euro atât în nume propriu cât și pentru defunctul I. G., actualizată până la data achitării efective a plății și a sumei de 50 mii euro reprezentând daune materiale
În motivarea acțiunii a arătat că în perioada de 18.06._56 reclamanta împreună cu defunctul I. G. au fost strămutați în ., adică o perioadă de 4 ani, 6 luni și 13 zile, fiind îmbarcați în vagoane de cale ferată și duși în localitatea menționată și s-au întors în T. S. în anul 1965, întrucât nu au avut voie.
A arătat că au fost transportați în vagoane pentru animale și s-au stabilit într-o colibă, apoi în bordeie de pământ bătut acoperite cu stuf unde au trecut 5 ani înfruntând sărăcia, frigul și boli precum ..
A precizat că urmare vicisitudinii vremii și a condițiilor mizere toți membrii familiei s-au îmbolnăvit, consecințele deportării fiind resimțite tot restul vieții precum și faptul că a beneficiat de drepturile prevăzute de D.118/1990 asemănător deținuților politici, fără însă a acoperi prejudiciul material și moral suferit efectiv în cei cinci ani de deportare și după reîntoarecere.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.112 C.pr.civ., CEDO Constituția României, OUG 214/1999, art.5 alin.1, lit.a și b din Legea nr.221/2009.
Pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P.–Direcția G. a Finanțelor P. M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că în baza dispozițiilor art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009 lit.a, se pot acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, iar reclamanta solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral în urma luării unei măsuri cu caracter politic. De asemenea, a invocat lipsa calității procesuale a Direcției Generale a Finanțelor P. M. .
La termenul din 22 martie 2010 au fost primite spre conexare dosarele nr._ și_, prin care copii reclamantei T. M. și I. M. au solicitat în nume propriu și pentru același autor I. G. acordarea de despăgubiri morale pentru care a solicitat și reclamanta din acțiunea ce constituie obiectul dosarul nr._ .
P. încheierea de ședință din 22 martie 2010, conform dispozițiilor art.164 C.pr.civ. s-a dispus conexarea dosarelor nr._ și nr._ la dosarul nr._, constatându-se că există o strânsă legătură între ele, reclamanții T. M. și I. M. fiind descendenți ai aceluiași autor I. G. pentru care a solicitat și reclamanta I. I. despăgubiri morale în calitate de soție supraviețuitoare.
La termenul din 19 aprilie 2010, instanța a luat act că reclamanții I. M. și T. M. au depus prin serviciul registratură o precizare de acțiune prin care au solicitat obligarea pârâtelor la achitarea sumei a câte 800 mii Euro pentru fiecare cu titlu de daune morale pentru suferințele produse în perioada dislocării și de asemenea a câte 800 mii Euro pentru tatăl lor I. G. - decedat și care a fost deportat în B. cu domiciliul forțat încă 10 ani, renunțând la capătul de cerere prind acordarea de despăgubiri materiale.
P. sentința nr.231 din 17 mai 2010 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul cu nr._, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. M..
S-au respins cererile formulate de reclamanții I. I., I. M., T. M., în contradictoriu cu pârâții Direcția G. a Finanțelor P. M. și S. R. prin M. Finanțelor P., așa cum au fost precizate.
Împotriva susmenționatei sentințe a declarat apel reclamanta .
P. decizia nr.297 din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel C. -Secția I Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul, a desființat sentința civilă atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul M..
S-a reținut în esență că, prevederile art.1 și art. 3 din Legea nr.221/1009 reglementează două categorii de măsuri abuzive luate de regimul politic comunist și care pot fi reparate, respectiv condamnările cu caracter politic și măsurile administrative cu caracter politic. P. art.5 din lege se prevede modalitatea practică de reparare a prejudiciului stabilindu-se prin al.1, că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, se poate adresa instanței de judecată .
Din interpretarea logică și teleologică a prevederilor art.5 din Legea nr.221/2009 rezultă că reglementarea drepturilor patrimoniale recunoscute de lege vizează toate persoanele atât cele condamnate politic cât și cele față de care s-au luat măsuri administrative în perioada de referință și aceste persoane beneficiază de despăgubiri morale sau materiale .
Întrucât instanța de fond a interpretat și aplicat greșit disp.art.5 al.2 lit. a din Legea nr.221/2009 prin soluționarea cauzei, fără a intra în cercetarea fondului în privința cererii de acordare a daunelor morale ca urmare a strămutării și stabilirii domiciliului forțat, s-a ajuns la soluția greșită de respingere a cererii.
Decizia civilă pronunțată de Curtea de Apel C. a fost criticată de pârâtă, astfel că, prin Decizia civilă nr.4292/23.05.2011 Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând recursul l-a respins ca nefondat.
Cauza a fost înregistrată pentru rejudecare la Tribunalul M. la data de 19.09.2011, sub nr._ .
Tribunalul M. prin sentința civilă nr.269 din 31 octombrie 2011, pronunțată în dosar nr._ a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcția G. a Finanțelor P. M..
A respins acțiunea formulată de reclamanții T. M., I. I. și I. M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. București.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a motivat următoarele:
P. acțiunea introductivă de instanță, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P. la acordarea daunelor morale reprezentând prejudiciul cauzat, ca urmare a deportării în B. în perioada 1951-1956, întemeindu-și cererea pe disp.art.5 al.1 lit.a din Legea 221/2009, potrivit cărora, persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
P. Decizia nr.1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, dispozițiile legale pe care reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată au fost declarate neconstituționale, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere art. 31 alin. 1 din Legea 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție potrivit cărora, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept.
Decizia constituțională mai sus arătată a fost publicată în Monitorul Oficial, iar termenul de 45 de zile de la data publicării a expirat.
În condițiile stabilite de art. 31 alin. 1 și 3 din Legea 47/1992 și art. 147 alin. 4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Caracterul obligatoriuopozabil tuturoral deciziilor Curții Constituționale, prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, implică existența răspunderii juridice în cazul nerespectării acestor decizii, răspundere similară cu aceea a nerespectării unei legi adoptate de către Parlament sau a unei ordonanțe emise de Guvern, care decurge din caracterul imperativ al dispozițiilor art.1 alin.(3) din Constituție, potrivit cu care România este stat de drept. În lipsa unei astfel de răspunderi s-ar ajunge la înlăturarea de către una din puterile statului a acestui principiu fundamental, ceea ce este inadmisibil. De asemenea, nerespectarea unei decizii a Curții Constituționale poate consta, în lumina art.11 și 20 din Constituție, în răspunderea juridică, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prin pronunțarea unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului împotriva statului.
Concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituțională continuând soluționarea cauzei și având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.
De asemenea, prin decizia pronunțată în recursul în interesul Legii nr.12 din 19.09.2011 pronunțată de Î.C.C.J., s-a statuat că, declararea neconstituționalității dispozițiilor art.5 alin.(1) lit.a) teza I din Legea nr. 221/2009 a avut drept consecință atât încetarea efectelor juridice ale acestora, cât și imposibilitatea de a le invoca drept temei juridic în cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Astfel fiind, luând în considerare că dispozițiile legale invocate de reclamanți în promovarea acțiunii nu mai sunt aplicabile, fiind contrare Constituției, prezenta acțiune fiind lipsită de temei juridic urmează a fi respinsă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor P., instanța a dispus admiterea acesteia, față de dispozițiile art.4 al.4 din Legea nr.221/2009 potrivit cărora calitate procesuală pasivă în aceste litigii o are S. R. reprezentat prin M. Finanțelor P., cererea se judecă în contradictoriu cu statul reprezentat M. Finanțelor P..
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții, invocând că la data introducerii cererii de chemare în judecată, dispozițiile art.5 lit.a din Legea nr.221/2009 nu au fost declarate neconstituționale, astfel încât erau îndreptățiți la acordarea daunelor morale
Recursul nu este fondat.
Chiar dacă, la data investirii instanței, pretențiile reclamantei aveau temei legal în dispozițiile art.5 alin. (1) lit.a din Legea nr.221/2009, acesta nu mai exista la momentul pronunțării hotărârii recurate.
Sentința civilă nr.1851/2011, a fost pronunțată la data de 15 noiembrie 2011, or anterior, prin Decizia nr.1358/21.10.2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial la 15.11.2010, s-a constatat că prevederile art.5 alin.(1) lit.a din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, cu modificări ulterioare, sunt neconstituționale.
Nu se poate pune în discuție încălcarea principiului neretroactivității, atâta timp cât însăși Constituția prevede, în art.147 alin.(1), că dispozițiile din legi constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice în 45 de zile de la publicarea deciziei Curții, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Hotărârea atacată în cauză a fost pronunțată mult după trecerea termenului în care Parlamentul putea adopta un act normativ conform Constituției, și cum la data soluționării litigiului temeiul legal în baza căruia a fost inițiat nu mai exista, având în vedere și norma din art.147 alin.1, pretențiile reclamantei nu puteau fi admise.
De altfel, așa cum a reținut Curtea Constituțională prin decizia menționată, „scopul acordării despăgubirilor pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior – ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei”.
P. decizia nr.12/19.09.2011 dată în interesul legii de I.C.C.J., s-a statuat că dat fiind că la momentul la care instanța a fost chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică, respectiv art.5 alin.(1) lit.a din Lg.221/2009 nu mai exista, nu se poate considera că ultraactivează, în absența unor dispoziții legale exprese.
P. aceeași decizie, instanța supremă a examinat și respectarea drepturilor ocrotite de art.6 și 14 din Convenție, reținând că potrivit unei jurisprudențe constante, Curtea Europeană a arătat că pentru a fi aplicabil art.6 paragraful 1, între alte condiții este și aceea ca textul să se aplice unei proceduri ce tinde la recunoașterea unui drept care are fundament legal în legislația statului contractant în cauză, or această cerință nu este îndeplinită, dacă la data pronunțării instanței, norma legală pe care se întemeiază pretențiile reclamantului nu mai există.
Cât privește discriminarea între cei ale căror cereri au fost soluționate anterior pronunțării deciziei Curții Constituționale și cei ale căror acțiuni s-au soluționat ulterior, situația de dezavantaj în care s-ar afla aceștia din urmă are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituționalitate, și rezonabilă, păstrând raportul de proporționalitate dintre mijloacele folosite și scopul urmărit – acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsită de previzibilitate.
În consecință, pentru considerentele arătate, recursul este nefondat și va fi respins, conform art.312 alin.(1) c.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții T. M., I. I., I. M., împotriva sentinței civile nr. 269/31.10.2011, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. R. P. M. FINANȚELOR P., DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. M., având ca obiect - despăgubiri Legea nr.221/2009.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Februarie 2012.
Președinte, M. P. | Judecător, M. C. | Judecător, I. V. |
Grefier, M. M. |
Red.jud.M.C.
Tehn.MC/2 ex.
Data red.08.02.2012
j.f. C.M.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1593/2012. Curtea de... → |
|---|
