Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1593/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1593/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-02-2012 în dosarul nr. 1593/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1593
Ședința publică de la 09 Februarie 2012
Completul compus din:
Președinte: - Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecător: - C. R.
Judecător: - T. R.
Grefier: - S. C.
M. Public reprezentat prin procuror C. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantele M. A., P. Ș. împotriva sentinței nr. 313 de la 28 noiembrie 2011, pronunțată de T. M. – Secția I civilă, în contradictoriu cu pârâtul S. R. P. M. FINANȚELOR P., având ca obiect despăgubiri - Legea nr.221/2009.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurentele reclamante M. A., P. Ș. și intimatul pârât S. R. P. M. FINANȚELOR P..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că recursul apare declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 301 Cod procedură civilă, motivele de recurs fiind comunicate, precum și împrejurarea că recurentele reclamante M. A., P. Ș., prin motivele de recurs, au solicitat judecata în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea, luând act de cererea privind judecata în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă formulată de recurentele reclamante M. A., P. Ș., și constatând cauza în stare soluționare, a acordat cuvântul reprezentantului Ministerului Public asupra recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, în raport de caracterul obligatoriu al Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 privind soluționarea soluționarea acțiunilor întemeiate pe disp.art. 5 alin.(1) din L.221/2009 după pronunțarea deciziilor CC nr. 1358, 1360/21.10.2010, a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat și obligarea recurentelor reclamante la plata cheltuieliloe de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față.
P. sentința nr.313 din 28.11.2011, pronunțată de T. M. în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamantele M. A. și P. Ș., ambele cu domiciliul în ., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., cu sediul în mun. București, ., sector 5, așa cum a fost precizată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
P. cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat obligarea Statului R. prin M. Finanțelor P., la acordarea de daune morale în temeiul dispozițiilor art.5 alin.1 din Legea 221/2009, potrivit cu care, persoanele ce au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
P. Decizia 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, disp. art.5 alin.1 din legea nr.221/2009 care stabileau un drept la despăgubiri pentru persoanele condamnate și moștenitorii acestora, și pe care reclamantele și-au întemeiat cererea de chemare în judecată, au fost declarate neconstituționale, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere art. 31 alin. 1 din Legea 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție potrivit cărora, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept. La data soluționării acțiunii de față termenul de 45 zile prevăzut de textul constituțional a expirat, astfel că acțiunea este lipsită de temei juridic.
În condițiile stabilite de art. 31 alin.1 și 3 din Legea 47/1992 și art.147 alin.4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Caracterul obligatoriuopozabil tuturoral deciziilor Curții Constituționale, prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, implică antrenarea răspunderii juridice în cazul nerespectării acestor decizii, răspundere similară cu aceea a nerespectării unei legi adoptate de către Parlament sau a unei ordonanțe emise de Guvern, care decurge din caracterul imperativ al dispozițiilor art.1 alin.(3) din Constituție, potrivit cu care România este stat de drept. Concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituțională având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.
În măsura în care este necesar, instanța judecătorească a aplicat direct dispozițiile Constituției de care depinde soluționarea procesului, în absența unei reglementări legale care să fi înlocuit sau completat dispozițiile prevăzute prin decizia pronunțată de Curtea Constituțională, promovând astfel actualitatea principiilor statului de drept, asigurarea supremației Constituției, precum și importanța controlului constituționalității legilor de către Curtea Constituțională, ca factori pentru întărirea statului de drept.
De altfel prin decizia în interesul legii nr.12/19.09.2011 pronunțată de ÎCCJ, s-a statuat că, declararea neconstituționalității dispozițiilor art.5 alin. (1) lit.a) teza I din Legea nr.221/2009 a avut drept consecință atât încetarea efectelor juridice ale acestora, cât și imposibilitatea de a le invoca drept temei juridic în cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând-o ca nefiind legală și temeinică.
În motivare, s-a arătat că deciziile Curții Constituționale își produc efectele numai pentru viitor, or raportul juridic s-a născut anterior datei de 15.11.2010, așa încât în mod eronat instanța a aplicat dispozițiilor de neconstituționalitate.
S-a mai învederat faptul că acestea sunt asimilate intervenției legislativului în timpul procesului, fapt ce duce la premisele unei discriminări între persoane .
Recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, se constată că recursul este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
P. cererea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat acordarea sumei de 300.000 EUR cu titlu de despăgubiri morale, 200.000 EUR pentru suferințele fizice și psihice îndurate de autorii lor, respectiv D. S. și D. I., precum și despăgubiri materiale reprezentând c. valoarea bunilor confiscate și nerestituite.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispoz. Lg.221/2009.
Potrivit art.5 din acest act normativ, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06.03._89 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-a inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art.4 alin.4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea Statului la plata unor despăgubiri în cuantum prevăzut de dispozițiile legale incidente.
Dispozițiile art.1 pct.1 din OUG 62/2010 care au modificat lit. a art.5 au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr.1354/2010, textul anterior acestei modificări având următorul conținut: „a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.L. nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 06 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al OUG 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Lg. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, prev. art.5 al.1 lit.a Teza I au fost declarate neconstituționale prin deciziile Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010.
Astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, în astfel de situații sunt aplicabile dispoz. art.31 alin.1 și alin.3 din Lg. 47/1992 care prevăd că, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, iar dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
În aplicarea art.31 alin.1 și 3 din Lg. 47/1992 și art.147 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și obligatorii, efectele răsfrângându-se și în alte cauze nu doar în cauza în care a fost invocată excepția.
Fiind opozabile erga omnes și având putere numai pentru viitor, rezultă că după publicare, deciziile prin care se declară neconstituțională o dispoziție legală au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ prin Decizia în interesul legii nr.12/19.09.2011, statuând că declararea neconstituționalității dispoz. art.5 alin.1 lit. a Teza I din Lg. 221/2009 a avut drept consecință atât încetarea efectelor juridice ale acestora, cât și imposibilitatea de a le invoca drept temei juridic în cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de C. Constituțional în Monitorul Oficial.
Astfel fiind, dacă până la această din urmă decizie o instanță judecătorească ar mai fi putut face aprecieri asupra momentului în care deciziile Curții Constituționale sunt aplicabile unui proces aflat în curs de soluționare, după publicarea deciziei în interesul legii, aceasta devine obligatorie pentru toate instanțele judecătorești, acestea din urmă nemaiputând da soluții contrare, conform art.330 alin.4 din Codul de procedură civilă.
Această obligativitate a respectării deciziilor în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate duce la concluzia existenței unei discriminări între persoanele care au obținut deja hotărâri judecătorești și cele ce urmează a le obține cu luarea în considerare a statuărilor instanței supreme, cum recurentul pretinde, nefiind vorba nici de folosirea legislației cu efect retroactiv și nici de aplicarea unei legii interpretative, de vreme ce deciziile Curții Constituționale și ale ÎCCJ sunt aplicabile tuturor persoanelor, au efect pentru viitor și nu pot fi caracterizate ca având natura unor legi interpretative.
Pe de altă parte, în mod corect instanța de fond a apreciat că nu pot fi acordate nici despăgubiri materiale având în vedere că art.5 lit.b din LG. 221/2009 se referă la echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect administrative și nu la c.valoarea prejudiciului adus familiei prin lipsirea de protecție a autorilor reclamantelor.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se că sentința recurată este legală și temeinică, în temeiul art.312 C.pr.civilă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul ca nefondat declarat de reclamantele M. A., P. Ș. împotriva sentinței nr. 313 de la 28 noiembrie 2011, pronunțată de T. M. – Secția I civilă, în contradictoriu cu pârâtul S. R. P. M. FINANȚELOR P..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Februarie 2012
Președinte, M. L. N. A. | Judecător, C. R. | Judecător, T. R. |
Grefier, S. C. |
Red. Jud.C.R.
Tehn.I.C./Ex.2/14.02.2012
J.F.C. M.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1364/2012. Curtea de... | Partaj judiciar. Decizia nr. 1618/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
