Legea 10/2001. Decizia nr. 19/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 19/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-11-2012 în dosarul nr. 10993/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr._
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător S. P.
Judecător R. M.
Grefier F. I.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții M. GH. G., M. GH. I. și V. M. împotriva încheierii de ședință din data de 03 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul nr._ 1*, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. C. V., având ca obiect legea 10/2001 - cerere de recurs împotriva încheierii de suspendare din data de 03.10.2012.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței solicitarea recurenților de judecare a cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, luând act de solicitarea recurenților de judecare a cauzei în lipsă și apreciind dosarul în stare de soluționare, a trecut la deliberări asupra recursului formulat .
CURTEA
Asupra recursului declarat constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24.11.2011, reclamanții M. GH. G., M. GH. I. și V. M. au chemat în judecată pe pârâta P. C. V. județul O., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia să le reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața de teren loc de casă, în conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001.
În motivarea acțiunii, precizează că în calitate de moștenitori ai autorului D. A.I. au formulat notificare înregistrată la nr.114 din 13.02.2002 prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren ce a aparținut acestuia, iar până la data promovării acțiunii, nu s-a primit răspuns la notificare.
Pentru termenul din 24 ianuarie 2012, reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că solicită reconstituirea dreptului de proprietate în conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001 pentru suprafața de 0,22 ha., că terenul este parțial ocupat de stația PECO și nu poate fi retrocedat și în această situație solicită contravaloarea terenului.
Prin sentința civilă nr. 326 din 21 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul O.. Secția Civilă, în dosar nr._ 1 s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea 10/2001, persoana îndreptățită va notifica persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.
Art.26 din aceeași lege prevede că în cazul în care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului imobil solicitat, notificarea se va trimite primăriei în a cărei rază se află imobilul.
S-a apreciat că deși se susține că s-a procedat la notificarea pârâtei, la dosar nu există probe în acest sens, nedepunându-se notificarea la care se referă în acțiune iar faptul că nu s-a înregistrat notificare la nivelul pârâtei rezultă și din adresa nr.1199/11.03.2011.
În conformitate cu dispozițiile art.1 din Legea 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie în natură în condițiile prezentei legi.
Art.2 din aceeași lege, face referire la imobilele preluate în mod abuziv.
Din actele de la dosar, s-a reținut că reclamanții solicită acordarea de despăgubiri pentru suprafața de teren deținută de autorul lor dar nu s-au depus acte din care să rezulte dacă acest imobil a fost preluat abuziv în sensul prev.de art.2 din Legea 10/2001.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, susținând că în mod greșit s-a reținut că nu au înaintat notificare, din actele depuse rezultând că actele nu s-au mai găsit din culpa pârâtei. S-a arătat că notificarea a fost trimisă și la tribunal și că dovada că terenul a fost preluat abuziv rezultă din faptul că acest teren a fost în patrimoniul CAP, așa cum rezultă și din adeverința_ din 3.06.2003.
S-a arătat că pârâtei trebuie să i se solicite să precizeze situația juridică a terenului.
În recurs s-a solicitat să se depună la dosar o copie a notificării, să se precizeze data la care a fost formulată, actele fiind depuse de recurenții reclamanți.
Curtea de Apel C., prin decizia civilă nr.6578 din 24 mai 2012, pronunțată în dosarul nr._ 1, a admis recursul declarat de recurenții reclamanți M. GH. G., M. GH. I. și V. M., împotriva sentinței civile nr. 326 din 21 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul O.. Secția Civilă, în dosar nr._ 1, în contradictoriu cu pârâta P. C. V., a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul O..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:
Tribunalul a motivat soluția de respingere a acțiunii pe două considerente: în primul rând, a reținut că reclamanții nu au formulat notificare, iar în al doilea rând, a apreciat că nu s-au depus acte din care să rezulte preluarea abuzivă a imobilului.
Cu privire la depunerea notificării, Curtea a apreciat că prima instanță a ignorat dovada de primire și procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare, act depus la fila 5 a dosarului tribunalului.
La data de 13.02.2002, M. Z., M. Gh. G., V. M., M. Gh. I. au formulat notificare în condițiile art. 21 din Legea 10/2001, solicitând Primăriei comunei V. restituirea în natură a suprafeței de 2200 m.p. teren intravilan loc de casă, preluat de la autorul D. A.I..
Dovada înaintării notificării a rezultat din actele depuse în recurs și în primă instanță, executorul comunicând prin poștă cererea, la data de 13.02.2002, primirea fiind confirmată la data de 15.02.2002 de P. comunei V..
Faptul că primăria a comunicat că a fost repartizată corespondența din anul 2002 unui anumit angajat, care nu mai lucrează la instituția pârâtă și că nu are cunoștință de modul în care s-a soluționat notificarea reclamanților, nu a putut duce la concluzia că aceștia nu au formulat cererea de restituire în natură a imobilului. Adresa 1199/11.03.2011 a făcut doar dovada lipsei răspunsului unității deținătoare, nu și a faptului că nu s-a înregistrat cererea.
Confirmarea primirii notificării nr. 114 din 13.02.2002 fiind făcută în condițiile legii de către P. comunei V., instanța a reținut că reclamanții au făcut dovada că au formulat cererea de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile legii 10/2001, astfel că în mod greșit tribunalul a reținut că nu a fost înregistrată notificare.
În atare situație, constatând că unitatea care a primit notificarea nu a emis, în condițiile legii, o dispoziție sau o decizie prin care să soluționeze cererea persoanelor îndreptățite, instanța are posibilitatea de a analiza această cerere pe fond, în acest sens fiind soluția dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. XX din 19 martie 2007, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii.
Cel de al doilea motiv pentru care tribunalul a respins acțiunea l-a constituit faptul că reclamanții nu au depus acte din care să rezulte dacă imobilul solicitat a fost preluat abuziv în sensul prev.de art.2 din Legea 10/2001.
Procedând astfel, prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului cauzei și nu a dat interpretarea corectă actelor depuse la dosar.
Astfel, odată stabilit că reclamanții au formulat notificare, instanța trebuia să verifice regimul juridic al terenului solicitat, solicitând părților să facă dovada că autorul a avut în proprietate terenul și că acesta a fost preluat de stat. Dovada suprafețelor de teren deținute de autorul D. I. a fost făcută de reclamanți cu adeverința nr._ din 3.06.2003 din care a rezultat că în registrul agricol din perioada 1956-1958 autorul a fost înscris cu suprafața de 0,22 ha teren curți construcții ( suprafața solicitată prin notificare), iar în perioada următoare acesta figurează doar cu suprafața de 0,16 ha. De asemenea, prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la 29 iunie 1955, reclamanții au dovedit dobândirea terenului în suprafață de 2200 m.p. de către soții D. I. și D. I., în contract terenul fiind identificat prin dimensiuni și vecinătăți, ceea ce face posibilă identificarea lui în prezent.
Cu acte de stare civilă reclamanții au făcut dovada, cerută de art. 3 și 4 din Legea 10/2001 că D. I. a decedat la 30.09.1997, având ca moștenitori pe M. G. și pe soția supraviețuitoare, D. I. iar cele patru persoane care au formulat notificarea sunt moștenitorii lui M. G., fratele autorului, decedat la 10.06.1980.
Potrivit art. 1 punct 1 lit. e) din HG 250/2007 ( Norme metodologice de aplicare a Legii 10/2001) sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) și ale art. 23 din lege. Aceste dovezi au fost făcute de reclamanți, după cum s-a arătat.
În cazul în care pentru imobil nu se poate face dovada formală a preluării de către stat, iar imobilul respectiv se regăsește în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului, soluționarea notificării se va face în funcție și de acest element .
Prin urmare, prin lege se instituie o prezumție simplă a preluării abuzive de către stat în situația în care imobilul cu privire la care s-a formulat notificare se regăsește în patrimoniul statului iar în speță, reclamanții au precizat prin cererea depusă la data de 4 ian. 2012 că terenul este parțial ocupat de o stație PECO și au solicitat acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, existența investiției arătate ducând la concluzia că terenul a ieșit din patrimoniul autorului, fiind posibil să fie preluat fie de fostul CAP fie de stat.
Instanța de fond nu a verificat dacă soția autorului D. I., coproprietar al suprafeței de 2200 m.p., așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare depus la fila 18 dosar tribunal (sau moștenitorii acesteia), a formulat cerere pentru retrocedarea acestui teren, nu a stabilit regimul juridic actual, respectiv dacă s-au formulat cereri pentru aceeași suprafață și în condițiile Legii 18/1991, dacă este total sau doar parțial ocupat de stația PECO, așa cum susțin reclamanții și cum a intrat respectivul teren în patrimoniul actualului deținător.
S-a apreciat astfel că starea de fapt a terenului în litigiu nu a fost dezlegată, că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, reținând greșit că nu a fost formulată notificare și că s-a limitat să considere că nu s-a făcut dovada preluării de către stat, ignorând astfel prezumția simplă instituită de art. 1 punct 1 lit. e) din HG 250/2007. Așadar, s-a admis recursul și, potrivit art. 312 alin. 5 cod procedură civilă, s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță, dat fiind și faptul că instanța de recurs nu a putut soluționa pentru prima oară fondul cauzei, pentru că ar lipsi părțile de un grad de jurisdicție, încălcându-le dreptul la un proces echitabil.
Dosarul a fost înregistrat în data de 12 iunie 2012 pe rolul Tribunalului O. sub nr._ 1* și a primit termen de judecată în data de 27 iunie 2012.
Prin încheierea de ședință din data de 27 iunie 2012 s-a dispus citarea reclamanților cu mențiunea să formuleze în scris notă cu probele pe care înțeleg să le propună în susținerea cererii de chemare în judecată, raportat și la dispozițiile deciziei de casare.
Prin încheierea de ședință din data de 05 septembrie 2012, s-a admis cererea reclamantului M. G. și pe cale de consecință s-a dispus emiterea unei adrese către pârâta P. C. V., pentru a comunica dacă soția supraviețuitoare a autorului D. I., respectiv D. I., sau moștenitorii acesteia au solicitat terenul de 2200 mp, cu vecinii: la E- T. M., la V și S – I. C., la N- Șoseaua Regională Pitești-D., în temeiul Legii 18/1991 sau al Legii 10/2001 și cum s-a soluționat această cerere.
Pârâta va trebui să precizeze și dacă alte persoane au formulat cereri pentru aceeași suprafață în temeiul acelorași acte normative, arătând și modul de soluționare al acestora; de asemenea, care este regimul juridic actual al terenului și care a fost regimul juridic la data preluării, în intervalul 1956-1963, arătând și dacă terenul a fost preluat de stat sau de CAP, în stăpânirea cui se află și cum a intrat în patrimoniul actualului deținător.
S-a dispus efectuarea unei expertize în specialitatea topografie cadastru.
A numit expert pe C. M., urmând a se interveni cu adresă către acesta. La întocmirea lucrării de specialitate va trebui să procedeze la identificarea terenului, raportat la contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.475/322/29.05.1955, să arate dacă este ocupat și în ce măsură, să întocmească schiță de configurație, cu evidențierea construcțiilor sau investițiilor aflate pe teren.
A stabilit onorariu suma de 500 lei, urmând a se emite adresă către Biroului Local de Expertiză din cadrul Tribunalului O., pentru a se face cunoscut expertul desemnat.
A făcut cunoscut reclamantului că, pentru onorariul de expert, are posibilitatea formulării unei cereri de ajutor public judiciar, în temeiul dispozițiilor OUG 51/2008.
Prin încheierea de ședință din data de 03 octombrie 2012, cauza a fost suspendată în baza art.1551 Cod pr.civ., întrucât reclamanții nu au achitat până la acea dată onorariul de expert în sumă de 500 lei, obligație ce le revenea conform dispozițiilor stabilite prin încheierea de ședință pronunțată la 05 septembrie 2012.
Împotriva acestei încheieri de suspendare au declarat recurs reclamanții M. GH. G., M. GH. I. și V. M., arătând, în principal, că nu au achitat onorariul pentru expert în sumă de 500 lei, întrucât sunt pensionari și nu au această posibilitate financiară, restul motivelor de recurs vizând fondul cauzei.
Recursul este nefondat.
Încheierea recurată este legală, în mod corect prima instanță dispunând suspendarea cauzei, în baza art.1551 Cod pr.civ., atâta timp cât reclamanții nu s-au conformat dispozițiilor instanței, în sensul achitării onorariului de expert, în cuantum de 500 lei.
Atâta timp cât reclamanții nu au achitat onorariul respectiv, instanța nu putea trece la soluționarea cauzei.
Prin urmare aplicarea prevederilor art.1551 Cod pr.civ. s-a impus ca un imperativ, continuarea judecării cauzei fiind condiționată de plata onorariului de expert.
În consecință, față de prevederile art.312 alin.1 Cod pr.civ., recursul declarat de reclamanți se privește ca fiind nefondat și se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M. GH. G., M. GH. I. și V. M. împotriva încheierii de ședință din data de 03 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul O. – Secția I Civilă în dosarul nr._ 1*, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. C. V., având ca obiect legea 10/2001 - cerere de recurs împotriva încheierii de suspendare din data de 03.10.2012.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Noiembrie 2012.
Președinte, A. M. | Judecător, S. P. | Judecător, R. M. |
Grefier, F. I. |
12 decembrie 2012
Red.jud.S.P.
Tehn.2 ex./FI
Jud.fond – M.I.S.
| ← Servitute. Decizia nr. 2012/2012. Curtea de Apel CRAIOVA | Validare poprire. Decizia nr. 9690/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
