Validare poprire. Decizia nr. 1878/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1878/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-02-2012 în dosarul nr. 1878/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1878/2012
Ședința publică de la 16 Februarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. V.
Judecător M. L.
Judecător F. D.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de declarat de creditoarea I. A., împotriva deciziei civile nr.304/27.10.2011, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații debitori M. FINANȚELOR P., DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. O. și intimata terț poprit T. M. S., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, precum și lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ., după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin decizia civilă nr. 304/27.10.2011, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, a fost respins ca nefondat apelul civil declarat de apelanta creditoare I. A., împotriva sentinței civile nr. 7960 din 12.07.2011, pronunțată de Judecătoria S. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații debitori M. Finanțelor P. cu sediul în București, Direcția G. A Finanțelor P. O., cu sediul în S., județul O., și intimata terț poprit T. M. S., având ca obiect validare poprire.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7960/12.07.2011, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria S. a respins ca neîntemeiată cererea de validare a popririi formulată de creditoarea I. A. în contradictoriu cu debitorii DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. A JUDEȚULUI O., M. FINANȚELOR P. și terțul poprit T. M. S..
OUG nr. 45/2010, care modifică OUG nr.71/2009 este de imediată aplicabilitate și privește executarea tuturor titlurilor executorii emise anterior intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, fiind irelevantă împrejurarea că executarea acestora nu a putut fi efectuată până la această dată.
Potrivit cerințelor impuse de art. 21 din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, autoritatea publică este ținută a constitui un arsenal de mijloace care să permită executarea hotărârilor judecătorești, executare văzută ca parte integrantă a procesului civil, fără a cărei finalizare dreptul de acces la justiție nu poate fi calificat ca real și efectiv.
Este drept că autoritățile statale nu se pot prevala de lipsa fondurilor necesare executării unei hotărâri judecătorești îndreptate împotriva lor.
Însă, în situații de excepție, cum ar fi îndatorare excesivă, dificultăți financiare deosebite, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă, a apreciat că stabilirea unui termen rezonabil pentru executare este o măsură ce intră în marja de apreciere a statului, respectând atât dreptul de acces la justiție, cât și dreptul la un proces echitabil (sub aspectul duratei procedurii).
În acest context, perioada de prelungire a fazei de executare de 2 ani și 7 luni au fost apreciate ca justificate în condițiile de excepție date (Hotărârea Burdov împotriva Rusiei, paragraful 30; Hotărârea Societe de Gestion du Port de Campoloro împotriva Franței, V. Sergeyevich Kornilov împotriva Ucrainei Petrovich Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002) – respectiv lipsa vădită a fondurilor unei instituții publice.
Prin urmare, mecanismul eșalonării plății, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătorești, poate fi considerat în concordanță cu principiile consacrate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nefiind în contradicție cu aceasta.
Așa cum s-a reținut anterior, dispozițiile OUG nr. 45/2010 sunt de imediată aplicabilitate în privința suspendării executării silite, însă aceasta nu exclude în mod evident executarea de bună voie a titlurilor executorii de către debitor, în condițiile art.3711 alin.1 Cod proc. civilă.
În plus, tribunalul reține că prevederile OUG nr. 71/2009 nu sunt contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Articolul 6 din Convenție garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice litigiu privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. D. fiind faptul că executarea silită constituie o parte integrantă a unui proces civil, art. 6 protejează și dreptul de acces la executarea silită.
Instanța europeană recunoaște însă statelor care au aderat la CEDO, o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor să răspundă exigențelor art. 6, atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului. Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă, dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a Statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și prin aceasta, finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică și este proporțională cu scopul urmărit.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditorului de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că prin OUG nr. 71/2009 nu este negat dreptul la executare, ci doar eșalonată plata creanțelor în timp, iar întârzierea rezonabilă a executării a fost admisă ca fiind posibilă.
În cauză, tribunalul a apreciat că întârzierea executării hotărârii apelanților are un caracter rezonabil, inclusiv în modalitatea în care OUG nr.71/2009 a fost modificată prin OG nr. 45/2010.
Nu s-a adus atingere nici drepturilor apelantei creditoare, garantate de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, deoarece prin alineatul 2 al aceluiași articolului se conferă Statului dreptul de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. Expunerea de motive la adoptarea OUG nr. 71/2009 relevă situația financiară dificilă a Statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile convenției europene.
Totodată, dreptul de proprietate al creditorilor asupra bunului constituit de creanțele împotriva Statului nu este negat, situație în care nu îi este atinsă substanța, sentința ce reprezintă titlul executoriu urmând a fi executată.
Față de aceste considerente, tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta creditoare împotriva sentinței civile nr. 7960/12.07.2011.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea I. A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie
În motivarea recursului, se arată că, instanța încalcă, în mod flagrant dispozițiile exprese ale 148, alin. 2) și 4), raportate la cele ale art. 20, toate din Constituția României.
Potrivit art. 148 din Constituție; alin. 2: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare". alin. 4: „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)".
Potrivit art. 20: „(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, AU PRIORITATE reglementările internaționale, cu excepția cazului in care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".
Precizează că, Instanța de apel, ca și prima instanță, a ignorat, pur și simplu, aceste dispoziții exprese și imperative din legea supremă, procedând exact invers decât se stipulează prin textele de lege suscitate.
Cum dispozițiile din legea internă (OUG nr. 71/2009) sunt contrare b dispozițiilor din legislația comunitară, consider că instanța de apel, ca și cea de fond, avea obligația de a nu da relevanță OUG nr. 71/2009, cu modif. și compl. ulterioare.
În ceea ce privește concordanța dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările și completările ulterioare, cu cele ale Convenției Europene, instanța nu mai este ținută de aprecierile Curții Constituționale dacă ordonanțele respective respectă sau nu principiile europene în materia drepturilor omului.
Între aplicarea ordonanțelor indicate, ce prevăd eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile - titluri executorii, creanțe ce reprezintă drepturi salariale restante, pe de-o parte și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, conform art. ale 148, alin. 2) și 4), raportate la cele ale art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României.
Refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere adusă dreptului creditorilor persoane fizice ce decurge din art. 1 Protocolul nr.1 din Convenție.
Mai mult decât atât, s-a statuat la nivel de jurisprudență a CEDO că statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință nepermisă si nerezonabilă în dreptul său la recunoașterea bunurilor prevăzut la art. 1 din Protocolul 1 la CEDO.
Referitor la decizia nr. 800/2011 a Tribunalului O., solicită să se observe că instanța de apel este într-o gravă eroare, deoarece adresa de înființare a popririi nu a fost emisă în baza acestei hotărâri, iar pe de altă parte, dosarul în care s-a pronunțat acesta decizie a avut ca obiect contestația la executare formulată de Sindicatul Finanțe P. O. prin care s-a cerut obligarea B. Tăpuși R. să efectueze acte de executare silită pentru întreaga creanță și nu, cum s-a procedat cu adresa de înființare poprire, decât pentru 34% din aceasta.
Având în vedere cele arătate mai sus, solicită admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii cererii de validare.
În drept, își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă. Solicită judecarea cauzei chiar și în lipsă.
Legal citați intimații debitori, au formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că plata sumelor va fi efectuată pe o perioadă de 3 ani, începând cu anul 2012, expunând o situație de eșalonare a plății, în procente, până în anul 2014, inclusiv.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate și apărărilor formulate, în raport de disp. art. 3041 și art. 304 pct. 9 c. pr. civilă, recursul este nefondat, din următoarele considerente:
Critica privind ignorarea dispozițiilor constituționale statuate de art. 148 și art. 20 de către instanța de fond și instanța de apel este nefondată întrucât prin OUG nr. 71/2009 plata sumelor reținute prin hotărâri judecătorești cu privire la acordarea unor drepturi de natura salarială, se realizează după o procedură de reeșalonare începând cu anul 2012, iar terțul poprit nu dispune de credite bugetare repartizate cu această destinație, astfel încât, în mod corect s-a reținut reglementarea specială prevăzută de OUG nr. 71/2009, modificată prin OUG nr. 45/2010.
Or, aceste dispoziții legale, nu contravin prevederilor constituționale și normelor comunitare sau jurisprudenței CEDO, întrucât scopul reglementarii ține de rațiuni strict economice, motiv pentru care legiuitorul a stabilit o esalonare a creantelor fata de stat si a reglementat o suspendare de drept a executarii silite.
Din Nota de fundamentare a ordonantei si din cuprinsul acesteia rezulta ca actul normativ se refera la litigiile colective la nivel national care s-au finalizat prin hotarari judecatoresti favorabile reclamantilor -personal bugetar- și că, obiectul actiunilor l-au constituit diferite drepturi salariale acordate necorespunzator sau neacordate, deci nu salariul, ca urmare a încălcării sau interpretării gresite a unor dispozitii legale, drepturi care reprezinta in realitate diferente salariale pe fondul desfasurarii in continuare a raporturilor de munca.
Astfel, actul normativ a avut in vedere influenta substanțială asupra bugetului de stat pe care o are executarea in condițiile dreptului comun, a titlurilor executorii emise anterior intrării in vigoare a ordonanței, necesitatea instituirii unor reglementari speciale, cu aplicabilitate limitata in timp, privind executarea silita a hotarârilor judecatorești prin care au fost acordate anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar, si a ținut seama de faptul ca nepromovarea ordonanței ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare si in mod implicit nerespectarea angajamentelor interne si internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv in ceea ce privește nivelul deficitului bugetar,
Or, in cazul de fata, recurenta-creditoare a fost reclamanta într-un litigiu individual, de drept comun, proces în care obiectul principal al litigiului nu l-au constituit diferențe salariale neacordate, ci eliberarea sa din funcție, deci încetarea raporturilor sale de munca.
Motivele expuse la adoptarea OUG nr. 71/2009 relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, situație ce se circumscrie celor reglementate de prevederile art. 53 din Constituția României.
Necesitatea menținerii echilibrului bugetar a constituit un aspect de interes general ce a impus luarea unor măsuri ce pot fi calificate ca ingerințe în drepturile recunoscute prin Convenție (dreptul la un proces echitabil și dreptul la respectarea bunurilor).
OUG nr. 71/2009 este o astfel de măsură, cu efecte în planul celor două drepturi protejate de convenție. Contextul economic în care această măsură a fost adoptată, finalitatea urmărită, în condițiile în care este, de asemenea, de notorietate că împotriva statului existau pronunțate un număr relativ mare de hotărâri judecătorești prin care a fost obligat la plata unor sume de bani (reținându-se aplicarea necorespunzătoare a unor prevederi referitoare la salarizarea unor categorii de salariați din sistemul bugetar) impune calificarea acestei măsuri ca fiind justificată, din considerente de interes general (menținerea echilibrului bugetar).
Totodată, faptul că prin actul normativ menționat amânarea executării obligației a fost dispusă pentru termene precise (fiind înlăturată, astfel, incertitudinea sub aspectul momentului realizării creanței), îndreptățește Curtea să considere că prin adoptarea OUG nr. 71/2009 nu a fost afectată substanța dreptului reglementat prin art.6 alin.1 din Convenție pentru persoanele care intră sub incidența acestei ordonanțe de urgență.
Cât privește proporționalitatea măsurii, analizată în raport de speța concretă dedusă judecății, Curtea apreciază că aceasta a fost respectată în cauză. Pentru a concluziona în acest sens instanța are în vedere mai multe aspecte:
- faptul că prin titlul executoriu nu s-a reținut lipsirea în totalitate a creditorului de salariu pentru o perioadă de timp în care munca a fost prestată (ci doar unele diferențe salariale datorate de angajator pentru o perioadă anterioară, diferențe rezultate din aplicarea greșită a unor prevederi legale cu impact în ce privește drepturile salariale ale creditorului în calitatea sa de angajat în sistemul bugetar);
- obligația efectuării plății din titlul executoriu nu a fost stinsă, prin voința legiuitorului, ci doar amânată;
- față de amploarea crizei economice perioada pentru care a fost eșalonată plata este una rezonabilă;
- pentru a preîntâmpina prejudiciul ce ar putea fi produs creditorului prin amânarea și eșalonarea executării obligației de plată, s-a prevăzut actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum.
În concluzie, instanța apreciază că OUG nr. 71/2009 nu contravine Convenției Europene pentru Drepturile Omului; astfel fiind și întrucât prin această ordonanță de urgență a fost amânată și eșalonată executarea hotărârilor judecătorești care au ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar (categorie în care se încadrează și titlul executoriu al intimatei), Curtea apreciază că soluția care se impunea a fi adoptată în cauză era cea de respingere a cererii de validare.
Referitor la jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului, invocată de instanța de apel, Curtea apreciază că nu este determinantă în soluționarea cauzei. Circumstanțele concrete care au fost avute în vedere de instanța europeană pentru drepturile omului în cauzele examinate, atunci când a reținut că au fost încălcate prevederile Convenției, diferă sub multe aspecte față de elementele concrete ale speței de față. Spre exemplu: în nici unul dintre cazurile menționate ingerința nu îmbrăca forma unui act normativ.
Prin urmare, eșalonarea în timp a plății creanțelor si suspendarea de drept a executării, prin actele normative menționate anterior, în aprecierea instanței, răspunde necesității ocrotirii interesului general constând în asigurarea fondurilor instituțiilor publice pentru o mai bună administrare a statului, în condițiile unor dificultăți financiare determinate de contextul economic național și internațional, negativ.
În considerarea celor expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 cod pr. civilă, recursul nefiind fondat, urmează a fi respins, iar decizia va fi menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea I. A., împotriva deciziei civile nr.304/27.10.2011, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații debitori M. FINANȚELOR P., DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. O. și intimata terț poprit T. M. S., având ca obiect validare poprire.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Februarie 2012
Președinte, I. V. | Judecător, M. L. | Judecător, F. D. |
Grefier, N. D. |
Data: 20 Februarie 2012
Red.jud. F.D.
Tehn. 2 ex./J.V.
Red.j.f./ I. B.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 1618/2012. Curtea de Apel CRAIOVA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2030/2012. Curtea de... → |
|---|
