Pretenţii. Decizia nr. 4719/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4719/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 4719/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4719
Ședința publică de la 20 Octombrie 2015
Președinte: - Florența C. C.
Judecător: - N. D.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamantul P. E. C., domiciliat în Motru, ., jud. G., împotriva sentinței civile nr. 120/20.04.2015, pronunțată de Tribunalul G. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți Z. " S. DE G.", R. I. D., M. M. I., M. C., . SRL, cu sediul în Tg. J., .. 1, .. G., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele: apelantul reclamant nu a depus la dosar un exemplar în original al articolului, aflat în copie în dosarul de fond, în raport de care a solicitat acordarea daunelor morale; solicitarea intimaților de judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, având în vedere că apelantul reclamant nu și-a îndeplinit obligația cu privire la depunerea înscrisurilor la care s-a făcut referire în apel și în cererea de chemare în judecată, a constatat că a intervenit decăderea din această probă.
Luând act de solicitarea apelantului pârât de judecare a cauzei în lipsă și apreciind cauza în stare de soluționare, instanța a trecut la deliberări asupra apelului formulat în cauză.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tg-J. reclamantul P. E. C. a chemat în judecată pe pârâta Z. S. de G. și a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 100.000 Euro, reprezentând daune morale.
În motivarea cererii, a arătat că în data de 01.07.2014 sub semnătura N. M. a apărut în Z. S. de G. un articol despre persoana sa intitulat „ Omul care aduce moartea” și care conține afirmați false.
Precizează cu privire la cazul B. D. că există dosar nr._ cu privire la care Tribunalul G. s-a pronunțat definitiv în sensul că el nu se face vinovat de accidentul lui B. D., iar prin articol a fost defăimat că este vinovat de acest accident, iar în acea zi B. D. era liber și lucra particular la altă persoană.
Referitor la accidentul bătrânei B. M. arată că aceasta a căzut în șanț în fața casei sale și a transportat-o la spital, deoarece ambulanța nu era în zonă.
Mai susține că această persoană a decedat la peste trei luni din cauza unei septicemii care nu a avut legătură cu accidentul, martorul fiind soțul victimei B. I..
Cu privire la cazul O. O. susține că a fost anunțat de B. D. V. că acesta făcuse accident, dar din declarația acestuia, cât și de la organele de poliție reiese clar că nu a fost implicat în acest accident și în Z. S. de G. s-a făcut public că ar fi răspunzător de acest accident.
Precizează că pentru aceste afirmați mincinoase făcute public și nesusținute de probe a formulat acțiunea, iar prejudiciul provocat persoanei sale constă în defăimarea publică și atingerea gravă a imaginei sale și a familiei fiind șef secție mecanică în cadrul Complexului Energetic Oltenia.
La data de 04.09.2014, reclamantul își precizează cererea în sensul că solicită daune morale în sumă de 390.000 RON.
În cauză, formulează întâmpinare pârâtul M. C. prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Z. S. de G., motivând că aceasta nu are calitate de subiect de drept și pe fond solicită respingerea acțiunii expunând lipsa elementelor răspunderii civile delictuale.
S-a formulat răspuns la întâmpinare de către reclamant prin care se solicită respingerea excepției invocate.
Reclamantul și-a completat cererea de chemare în judecată, în sensul că a chemat în judecată și pe numitul I. R., în calitate de proprietar al Ziarului S. de G. și pe numiții N. M. și C. M..
Pârâții M. C. și M. N. au formulat întâmpinare la completarea cererii de chemare în judecată prin care au invocat excepția necompetenței materiale a soluționării litigiului, excepția lipsei calității procesuale pasive a numitului R. I. și al Ziarului S. de G. și excepția lipsei calității de reprezentant a A.S.C.D.O.A Motru și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, reluând pe fond apărările din întâmpinarea depusă anterior.
Prin sentința civilă nr. 437 din 23.01.2015 Judecătoria Tg-J. a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului G., reținând dispozițiile art. 95 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
La data de 17.02.2015, reclamantul și-a precizat din nou cererea de chemare în judecată în sensul că solicită citarea în calitate de pârâții a numitului R. I. D. și . SRL.
În ședința publică din 09.03.2015, s-a luat o precizare reclamantului cu privire la pârâții chemați în judecată și la obiectul cererii, reclamantul arătând că a chemat în judecată pe Z. S. de G., . SRL reprezentată prin R. I. D., pe M. I. M. ce are ca pseudonim N. M. și pe C. M. pentru daune morale în sumă de 390.000 RON aduse ca urmare a articolului „ Omul care aduce moartea”.
Reclamantul a depus la data de 16.04.2015 precizări prin care arată că solicită scoaterea din calitatea de pârât a numitului R. I. D., de asemenea a depus concluzii scrise și xerocopie extras din Z. Evenimentul Zilei.
Prin sentința civilă nr. 120/20.04.2015, pronunțată de Tribunalul G. – Secția I Civilă în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților R. I. D. și Z. S. de G..
A fost respinsă excepția lipsei calității de reprezentant a A.S.C.D.O.A Motru.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul P. E. C. împotriva pârâților Z. " S. de G.", R. I. D., M. M. I., M. C. și . SRL, având ca obiect daune morale.
A fost obligat reclamantul la 500 lei cheltuieli de judecată către pârâta . SRL.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin întâmpinările formulate de pârâți s-au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților R. I. D. și a Ziarului S. de G..
S-a apreciat că excepțiile invocate sunt fondate și au fost respinse, întrucât între persona acestor pârâți și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății nu există o identitate.
Cu privire la pârâtul R. I. D. s-a arătat că acesta are calitatea de administrator al pârâtei . SRL și reclamantul a arătat prin precizare că numai înțelege să-și păstreze pretențiile cu privire la acesta solicitând „scoaterea sa din calitatea de pârât”.
Cu privire la pârâta Z. S. de G. nu s-a dovedit că aceasta are calitatea de subiect de drept, ci reprezintă o publicație editată de pârâta . SRL.
Excepția privind lipsa calității de reprezentant a A.S.C.D.O.A Motru, a fost respinsă cu motivarea că acțiunea a fost semnată și susținută personal de către reclamant și nu prin reprezentant.
Cu privire la fondul cauzei instanța a respins acțiunea, motivele invocate nefiind dovedite.
Reclamantul a solicitat prin cererea introductivă, precizată repetat ulterior, obligarea pârâților la plata sumei de 390.000 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciile nepatrimoniale suferite ca urmare a defăimării acestuia prin materialul publicat în Z. S. de G..
Deși acțiunea nu a fost motivată în drept, din petitul acesteia rezultă că temeiul juridic îl reprezintă dispozițiile ce reglementează răspunderea civilă delictuală, întrucât se solicită repararea unui prejudiciu, iar prejudiciul indiferent de dauna materială sau morală poate fi reparat prin acordarea unei sume de bani.
Potrivit dispozițiilor art. 1349 alin. 1 Cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea s-au obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere prin acțiunile sau inacțiunile sale drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
Alineatul 2 prevede că cel care având discernământ încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate fiind obligat să le repare integral.
Textul invocat nu face distincție după cum prejudiciul este material sau moral deducându-se că este inechitabil și injust ca autorul unei daune morale să nu fie sancționat.
De asemenea, elementele răspunderii civile delictuale rezultate din textul expus sunt: fapta ilicită, discernământul faptei, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Reclamantul nu a dovedit existența prejudiciului având în vedere împrejurările specifice cauzei și calitatea părților.
Deși suma solicitată reprezintă daune morale ca urmare a lezării onoarei și reputației reclamantului prin publicarea articolului și aceste compensații bănești în raport de natura lor se stabilesc prin apreciere, această apreciere nu presupune doar o analiză generală și trebuie să se aibă în vedere criterii ce rezultă din cazul concret supus judecății, care să conducă la o stabilire a prejudiciului, respectiv la o cuantificare a acestuia.
Or, în speță nu s-a dovedit existența acestor criterii pe care instanța să le aibă în vedere pentru aprecierea compensațiilor materiale solicitate.
Martora P. S., susține că a discutat în familie despre articolul apărut în ziar, relatează împrejurării cu privire la accidentul lui O. O., dar cu privire la eventualele prejudicii înregistrate de reclamant nu a expus nici o împrejurare și nu rezultă din depoziția acesteia nici un criteriu pentru cuantificarea prejudiciului, a relatat că din auzite știe că reclamantul a avut probleme la serviciu, dar nu cunoaște din ce cauză.
Martorul A. V. A. relatează de asemenea împrejurării cu privire la accidentul numitului O. O. și la persoana reclamantului, dar cu privire la prejudiciu precizează că nu cunoaște ce prejudiciu a înregistrat reclamantul și de asemenea nu cunoaște motivele pentru care reclamantul și-a dat demisia de la locul de muncă.
Proba cu înscrisuri administrată de reclamant, nu dovedește prejudiciul solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Reclamantul nu motivează nici prin acțiunea introductivă, așa cum a fost precizată ulterior ce reprezintă suma solicitată sau în ce constă prejudiciul suferit, expune doar trei situații de fapt privind pe numitul B. D., B. M. și O. O. și arată că prejudiciu constă în defăimarea publică și atingerea gravă a imaginii sale și a familiei, precum și la locul de muncă, însă aceste ultime aspecte nu au fost dovedite.
Pârâta M. M. I., autoarea articolului, a susținut că este de profesie jurnalist și că a publicat articolul pe baza unor surse jurnalistice pe care nu le poate dezvălui.
Din interogatoriul acesteia și având în vedere dispozițiile Codului deontologic al jurnalistului, cât și restul probelor administrate se apreciază că nu s-a dovedit că pârâta ar fi acționat cu rea credință în scopul creierii unui prejudiciu nepatrimonial reclamantului.
În acest sens se au în vedere dispozițiile din Codul deontologic al jurnalistului privind noțiunea de interes public ce o reprezintă orice chestiune care afectează viața comunității, exprimarea opiniei pe bază factuală și instituirea principiului bunei credințe, lipsa cererii din partea reclamantului privind dreptul la replică, cât și faptul că protecția secretului profesional și a confidențialității surselor este în egală măsură un drept, dar și o obligație a jurnalistului.
Tribunalul a apreciat că împrejurările derulării evenimentelor, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, sentințe penale și rezoluții privind cazul B. D., puteau să pună în discuție relatarea plastică a acestora ca o chestiune ce viza viața unei comunității în raport de interesul public, mai ales că reclamantul nu a dovedit existența unor criterii care să facă posibilă cuantificarea daunelor morale solicitate.
În consecință, tribunalul a respins acțiunea formulată ca neîntemeiată și a obligat reclamantul la cheltuieli de judecată către pârâta . SRL în sumă de 500 lei.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul P. E. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, reclamantul a susținut, în esență, că prima instanță, reținând că nu s-a făcut dovada prejudiciului moral suferit, a făcut o netemeinică apreciere a probelor administrate și o greșită interpretare și aplicare a disp. art.71-73 NCC.
În acest sens, apelantul reclamant a arătat că judecătorul fondului nu a analizat documentele depuse la dosar, prin care a demonstrat că nu este vinovat de niciuna dintre faptele descrise în cotidianul „ S. de G.” și nici nu a avut în vedere răspunsurile la interogatoriu ale pârâtei M. I. M., care a recunoscut că este autoarea articolului „ Omul care aduce moartea”, precum și acuzațiile nereale publicate.
A susținut apelantul că, în aceste condiții, instanța nu putea reține că nu s-a făcut dovada prejudiciului moral, date fiind și declarațiile martorilor, precum și existența articolului prin care consideră că a fost denigrat mediatic.
Cu referire la cele trei cazuri prezentate în articolul menționat, apelantul a arătat că, în cazul B. D., a depus la dosar hotărârea definitivă din dosarul nr._, în care se reține clar că nu este vinovat de ceea ce s-a întâmplat, ci o altă persoană, demonstrând astfel că pârâții M. I. M. și C. M. au publicat în articolul „Omul care aduce moartea” aspecte neoficiale și care în proces nu au putut fi probate.
În ceea ce privește cazul B. M., în legătură cu care pârâții l-ar fi acuzat în articol că „ executa manevre cu o mașină de teren a carierei și a accidentat grav o bătrână”, apelantul a menționat că a depus adresa nr._/07.10.2014 eliberată de Poliția Motru, în care se specifică clar că, în septembrie 2011, nu a fost înregistrat accident rutier pe raza localității Roșiuța, susținând că greșit nu au fost luate în considerare actele depuse în legătură cu acest caz.
Referitor la cazul O. O., cu privire la care pârâții ar fi afirmat în articol „ la un moment dat, P. i-a tăiat calea lui O. și acesta a intrat în derapaj”, apelantul a precizat că există doi martori care au declarat că reclamantul era în cu totul alt loc și consideră că prima instanța greșit nu a menționat acest aspect în încheiere și nu a ținut de cont de depozițiile celor doi martori sau de afirmațiile lui O. O. însuși care a fost citat ca spunând despre reclamant că „ era în zonă, dar nu are legătură cu accidentul”.
A susținut apelantul reclamant că Tribunalul nu putea reține în hotărâre că nu a făcut dovada prejudiciului, de vreme ce este clar că articolul publicat de pârâți l-a defăimat public, distrugându-i reputația atât în colectiv, cât și în satul în care locuiește, ceea ce este interzis prin art.71,72 și 73 din Noul Cod Civil.
În concluzie, apelantul reclamant consideră că, întrucât toate acuzațiile care i-au fost aduse sunt false și nu au putut fi probate, iar el a depus toate dovezile necesare cu privire la nevinovăția sa și la nerealitatea afirmațiilor publicate, se impunea ca, în temeiul art. 71,72 și 73 din Noul Cod Civil, să fie admisă cererea sa de acordare a daunelor morale.
Față de motivele invocate, a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței atacate și, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâților la M. I. M. și C. M. la plata daunelor morale în sumă de 390.000 de lei.
Intimații pârâți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului, cu obligarea apelantului reclamant la plata tuturor cheltuielilor de judecată în legătură cu prezentul litigiu.
Curtea, examinând sentinta atacată, prin prisma criticilor formulate, în limitele efectului devolutiv prevăzute de art.477-478 NCPC, apreciază că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, se constată că prima instantă a respins actiunea reclamantului de acordare a daunelor morale, cu motivarea că nu sunt îndeplinite conditiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art.1349 Noul Cod Civil, întrucât reclamantul nu a dovedit existenta prejudiciului, având în vedere împrejurările specifice cauzei și calitatea părților.
Potrivit art.1349 alin.1 și 2 NCC:
„Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.
Din dispozitiile legale enuntate rezultă că, pentru admiterea unei actiuni în răspundere civilă delictuală, inclusiv în repararea prejudiciului nepatrimonial, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor conditii:fapta ilicită, vinovăția, existența unui prejudiciu și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
În ceea ce priveste conditia existentei faptei ilicite, Curtea constată că, în spetă, această faptă se pretinde a consta în publicarea de către ziarul „ S. de G.” detinut de societatea pârâtă a unui articol despre reclamant intitulat „Cariera Roșiuța, sub teroarea in ginerului C. P. - omul care aduce moartea”, în care sunt relatate trei cazuri legate de decesul sau vătămarea corporală a unor persoane, sustinându-se că reclamantul ar fi fost implicat în acestea.
Din parcurgerea articolului, al cărui extras a fost depus în copie la dosarul primei instante, rezultă, însă, că acesta prezintă mai degrabă opiniile personale ale jurnalistului și percepția unor membri ai comunității ori a unor salariați din cadrul Carierei Roșiuța în legătură cu evenimentele derulate în cele trei cazuri si cu corectitudinea anchetelor desfășurate.
În acest sens, se constată că, în cuprinsul articolului, autoarea acestuia, pentru a atrage atenția publicului asupra faptului că sunt exprimate bănuieli și păreri personale ori că se face referire la aspecte neconfirmate, folosește expresii de genul „ oficial”/ „ neoficial”, „ povestea oficială și alta neoficială”, „ varianta lui”/” varianta neoficială”, folosește termeni care sugerează o anumită ambiguitate de genul „ cazul, la prima vedere, pare tratat superficial” ori „ câțiva dintre subordonații săi…susțin” și, de asemenea, utilizează ghilimele pentru a sublinia ideea că anumite cuvinte sau expresii au fost folosite cu un alt sens decât cel obișnuit ori într-o manieră neconvențională, cum ar fi, spre exemplu, atunci când se referă la „ victimele” lui P..
Însă, atât în cazul B. D., cât și O., sunt prezentate soluția adoptată de organele de urmărire penală, în sensul reținerii nevinovăției reclamantului ( cazul B. D.), precum și punctele de vedere ale altor persoane implicate în respectivele incidente ( cazul O.), scopul articolului fiind acela de a ridica semne de întrebare cu privire la corectitudinea anchetei penale și sinceritatea relatărilor celor implicați.
Totodată, se constată că și în situația în care articolul face referiri la fapte sau persoane determinate, cum este cazul B. M., s-a furnizat o bază factuală suficientă, pornindu-se de la împrejurarea că reclamantul a fost cel care a transportat la spital o persoană în vârstă accidentată, că în situația dată nu s-a apelat la serviciul de ambulanță și de la incertitudinea care, în aceste condiții, s-a creat cu privire la împrejurările în care s-a produs vătămarea numitei B. M..
Prin urmare, articolul conține mai mult judecăți de valoare, iar sub acest aspect trebuie avut în vedere că, în jurisprudența CEDO, se face distincție între fapte și judecăți de valoare. În acest sens, Curtea a arătat că, dacă materialitatea primelor se poate proba, cele din urmă nu se pretează la o demonstrare a exactității lor (cauza De Haes .). Pentru judecatile de valoare, obligatia de a le dovedi este imposibil de îndeplinit si aduce atingere libertatii de opinie, element fundamental garantat de articolul 10 (cauza Jerusalem c. Austriei; Brasilier c. Frantei).
Dacă sunt făcute referiri la persoane determinate, aceasta implică obligarea de a furniza o bază factuală suficientă, ceea în cazul de față s-a întâmplat, atunci când s-au făcut imputări factuale cu privire la atitudinea reclamantului.
De asemenea, în jurisprudența CEDO s-a statuat că libertatea jurnalistica include si recurgerea la o posibila doza de exagerare, ori chiar de provocare (cauza Bladet Tromso si Stensaas c. Norvegiei).
În acest context, nu se poate aprecia că titlul senzațional al articolului sau titlurile sub care au fost prezentate cele trei cazuri au depășit doza de exagerare și provocare admise de art. 10 din Convenție, în condițiile în care cele publicate erau susceptibile sa ridice chestiuni de interes pe plan local ce aveau legatura cu activitatea reclamantului și cu funcția de conducere pe care acesta o deținea în cadrul Carierei Roșiuța.
Toate aceste aspecte, coroborate cu împrejurarea că reclamantul a fost contactat înainte de publicarea articolului, dându-i-se posibilitatea de a-și exprima un punct de vedere cu privire la cele relatate inainte ca acestea sa devina publice, precum și faptul că ulterior în ziar a fost publicat dreptul la replică al acestuia, conduc la concluzia că jurnalistul nu a acționat cu rea-credință, în scopul de a leza gratuit onoarea sau reputatia reclamantului.
Pe de altă parte, se reține că, în ceea ce privește condiția existenței și dovedirii prejudiciului nepatrimonial, reclamantul nu a probat măsura in care i-a fost afectată reputația și situația profesională, socială și familială prin administrarea probei cu inscrisuri și cea testimonială.
Sub acest aspect, Curtea are în vedere că stabilirea cuantumului despagubirilor pentru prejudiciile aduse onoarei sau demnității unei persoane presupune o apreciere subiectivă din partea judecatorului, care, însă, trebuie să aibă în vedere anumite criterii obiective rezultând din cazul concret dedus judecății, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite și să aprecieze intensitatea și gravitatea atingerii adusă acesteia.
Prin urmare, ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu și să aducă acea satisfacție de ordin moral celui prejudiciat. Pentru a putea fi cuantificat prejudiciul moral este nevoie de un criteriu sigur de referință, de un reper față de care judecătorul să poată aprecia mărimea daunelor morale pe care le poate acorda reclamantului.
În cazul de față, precizând în cererea de chemare în judecată în ce a constat prejudiciul nepatrimonial suferit prin publicarea articolului, reclamantul a făcut doar o referire generică la defăimarea publică și la atingerea gravă a imaginii sale și a familiei, inclusiv la locul de muncă, iar martorii audiati la propunerea acestuia nu au putut oferi relatii cu privire la impactul pe care publicarea articolului să-l fi avut pentru reclamant în plan personal, social sau profesional.
Martorul P. S. a relatat că, din auzite, știe că reclamantul a avut probleme la serviciu, fără a cunoaște cauza acestora, iar martorul A. V. a precizat că nu cunoaște ce prejudiciu i s-a creat reclamantului sau motivele pentru care reclamantul și-a dat demisia de la locul de muncă, ambele împrejurări relatate de martori ( demisia sau probleme la locul de muncă) nefiind, de altfel confirmate de înscrisuri sau de orice alt mijloc de probă.
În aceste conditii, în mod corect, a constatat prima instantă că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului solicitat prin cererea de chemare în judecată și că nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâților.
Având în vedere considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că apelul este nefondat, astfel încât, în temeiul art.480 alin.1 NCPC, îl va respinge ca atare.
În ceea ce privește cererea formulată de intimații pârâți prin întâmpinare, de acordare a cheltuielilor de judecată în legătură cu prezentul litigiu, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât la prima instanță au fost acordate acestora cheltuieli de judecată în cuantum de 500 de lei, reprezentând onorariu, intimații pârâți necriticând soluția sub aspectul cuantumului acestor cheltuieli, iar în faza apelului nu s-au depus înscrisuri prin care să se facă dovada efectuării unor astfel de cheltuieli în această etapă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul P. E. C., domiciliat în Motru, ., jud. G., împotriva sentinței civile nr. 120/20.04.2015, pronunțată de Tribunalul G. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți Z. " S. DE G.", R. I. D., M. M. I., M. C., . SRL, cu sediul în Tg. J., .. 1, .. G., având ca obiect pretenții.
Respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimată.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Octombrie 2015.
Președinte, Florența C. C. | Judecător, N. D. | |
Grefier, A. P. |
Red. Jud. C.F. C.
Tehnored. A.P.
4 ex/05.11.2015
Jud. fond N.Ș.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 672/2015. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 625/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
