Revendicare imobiliară. Decizia nr. 672/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Comentarii

0

Decizia nr. 672/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 672/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 672

Ședința publică de la 10 Noiembrie 2015

Președinte: - Florența C. C.

Judecător: - L. M. L.

Judecător: - N. D.

Grefier: - A. P.

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică din data de 03 noiembrie 2015, privind judecarea recursului formulat de revizuienții Ț. I. R., Ț. O. R., împotriva deciziei civile nr. 969/28.05.2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații V. M., . P. L. J. SC C. S., ., având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței depunerea de concluzii scrise de către recurenții revizuienți Ț. I. R., Ț. O. R., prin avocat R. O., la data de 09.11.2015, după care:

Dezbaterile din ședința publică de la data de 03 noiembrie 2015, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

P. cererea înregistrată la data de 21.02.2014, pe rolul Judecătoriei C., sub dosar nr._, revizuenții Ț. I. R. și Ț. O. R., au formulat în contradictoriu cu intimatul V. M., cere de revizuire a Sentinței civile nr._ din data de 15.11.2011, pronunțată de Judecătoria C. în Dosarul nr._/215/2010,, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: admiterea cererii de revizuire; să se schimbe în tot Sentința nr._ din data de 15.11.2011 pronunțată de Judecătoria C. în Dos. nr._/215/2010, în sensul respingerii în totalitate a cererii formulate de intimatul V. M..

În motivare s-a arătat că prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 24.03.2006, intimatul V. M. a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea autorului Ț. E. și a . îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 550 mp teren intravilan, situat în Municipiul C., ., jud. D., din care suprafața de 420 mp ocupată de Ț. E. și suprafața de 110 m.p. ocupată de . asemenea, intimatul V. M. a mai solicitat și obligarea pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință pentru terenul în litigiu, cuantificată la suma de 5.000 lei pe ultimii 3 ani, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 11.12.2007, intimatul a completat cadrul procesual pasiv, solicitând să se judece și cu subsemnatul Ț. O.-R., iar ulterior, a completat cadrul procesual și cu . care a cumpărat imobilul din . prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2468 din 08.09.2004, . fiind conceptată în cauză în calitate de intervenientă; ulterior la data de 06.11.2008, intimatul a renunțat la judecată față de intervenienta ., iar prin Sentința civilă nr._/11.11.2008, pronunțată de Judecătoria C., a fost respinsă acțiunea completată formulată de intimat și s-a luat act de renunțarea la judecată împotriva ..

Împotriva acestei sentințe intimatul V. M. a declarat apel iar prin Decizia civilă nr. 27 din data de 20.10.2010, Tribunalul D. a admis apelul, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare; împotriva acestei Decizii, revizuenții au formulat recurs, iar prin Decizia Curții de Apel C. nr. 787/08.06.2010 s-a respins recursul și s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria C.; în rejudecare, prin Sentința nr._ din data de 15.11.2011 pronunțată de Judecătoria C. în Dos. nr._/215/2010, a fost admisă în parte cererea formulată de V. M. și au fost obligați intimații să lase în deplină proprietate și liniștită posesie intimat reclamantului V. M. următoarele suprafețe de teren :93,78 m.p., teren intravilan situat în C., ., jud. D., individualizat între punctele de contur 7-301-10-8-6-7 din schița anexă a raportului de expertiză specialitatea topografie, întocmit de expert N. C. ;108,64 m.p., teren intravilan situat în C., ., jud. D., individualizat între punctele de contur 7-9-5-4-3-2-12-11-206 din schița anexă a raportului de expertiză specialitatea topografie, întocmit de expert N. C.;166 m.p. teren intravilan situat în C., ., jud. D., individualizat între punctele de contur_-9-8-6-5-4-3-2-12-106 din schița anexă a raportului de expertiză specialitatea topografie, întocmit de expert N. C.. A arătat că pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut faptul că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că titlul intimatului V. M. provine de la numitul Sgîndăreanu C. datând din anul 1930, în timp ce titlul subsemnaților revizuienți provine de la Statul Român, fiind emis după pronunțarea Sentinței nr.7096/23.06.1992, prin care Judecătoria C. a recunoscut autorului intimatului, Sgîndăreanu G., dreptul de proprietate asupra întregului imobilul din C., . că, așa cum se recunoaște chiar în cuprinsul hotărârii a cărei revizuire se solicită, la pagina 9 din hot (fila 236 dosar instanță), în Dos. nr. 6260/1991 în care s-a pronunțat Sentința nr.7096/23.06.1992 autorul intimatului, respectiv Sgîndăreanu G. s-a prevalat numai de actele de vânzare-cumpărare din data de 27.02.1936 și 26.03.1938, care atestă cumpărarea unor cote de drepturi succesorale, însă instanța de fond, în hotărârea ce se cere a fi revizuită, face trimitere la actul primar de proprietate a autorului lui Sgîndăreanu G. (la pagina 9 din hot (fila 236 dosar instanță), respectiv la actul de vânzare din 07.08.1930 care atestă că s-a cumpărat de M. C. Sgândăreanu și Constantn N. Sgândăreanu o suprafață de teren, de aproximativ 855 mp ( și nu 895 mp., cum greșit s-a reținut în hotărâre) situată în . (fost VI Lenin nr.113, fost Unirii nr.135.

Practic, în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, la momentul soluționării cauzei, instanța a apreciat că Statul Român și RAAFLS C. nu ar fi avut titlu de proprietate asupra imobilului din . (fost VI Lenin nr. 113, fost Unirii nr. 135), iar în acest fel, procedând la compararea titlurilor de proprietate, în raport de actele aflate la dosar, instanța a apreciat că neavând în patrimoniul său dreptul de proprietate asupra acestui teren, Statul Român nu putea constitui un drept de proprietate autorului nostru Ț. E. prin Ordinul nr. 44/1993, întrucât nu putea transmite ceea ce nu avea în patrimoniul său, pe acest unic considerent necercetat în amănunt instanța acordând prevalentă titlului intimatului V. M.. Arată că Sentința nr._ din data de 15.11.2011 pronunțată de Judecătoria C. în Dos. nr._/215/2010 a rămas definitivă și irevocabilă prin Decizia Curții de Apel nr._ din data de 14.12.2012. Au mai arătat că singurul argument al instanței de fond pe care se fundamentează soluția, constă în faptul că Statul Român și RAAFLS C. nu au avut titlu de proprietate asupra imobilului din .(fost VI Lenin nr. 113, fost Unirii nr.135); precizează că acesta afirmație este nereală, întrucât din cuprinsul mai multor înscrisuri emise de Arhivele Naționale - Serviciul Județean D., rezultă că imobilul din C., . nr.113 ( în prezent Unirii nr. 91) a fost preluat de stat, cu titlu valabil, în baza unui I act normativ în vigoare la data preluării și cu respectarea întocmai a dispozițiilor acestuia, respectiv în temeiul Decretului nr.92/1950, aspect cunoscut de către intimatul V. M. dar pe care acesta, cu rea-credință, l-a ascuns, deși s-a prevalat de actele dobândite în mod nelegal de autorii săi pentru a obține un teren care nu i se cuvine. Astfel, un prim înscris care atestă preluarea cu titlu valabil a terenului de către Statul Român este Referatul asupra completării dosarului de naționalizare conform Decretului nr.92/1950 completat și modificat de Decret 524/1955, încheiat de Comisia orășenească de aplicare a Decretului 92/1950 din care reiese că imobilul din C., . a fost preluat de stat, cu titlu valabil, în baza Decretului nr.92/1950, prin procesul verbal din anul 1952, iar la momentul întocmirii acestui Referat, Sgândăreanu C. nu mai poseda nimic. Mai mult decât atât, prin alte două înscrisuri eliberate de Arhivele Naționale - Serviciul Județean D., respectiv Procesul verbal din data de 26.06.1953 emis de Comisia de Revizie a Decretului 92/1950, precum și Procesul verbal din data de 23.07.1953 emis de Comisia Regională se atestă, în mod cert faptul că imobilul deținut de Sgîndăreanu C. situate în C. . nr. 113 a fost naționalizat și s-a și menținut naționalizarea întregii averi a lui Sgândăreanu C..

S-a mai arătat că această stare de fapt este confirmată și de cel de-al patrulea înscris, respectiv Procesul verbal din 21.10.1958 prin care a fost respinsă contestația formulată de Sgîndăreanu C. împotriva naționalizării imobilului din C., . nr.113, care nu apare în anexa la Decret 92/1950, fiind naționalizat ulterior prin proces verbal, în anul 1952, imobilul rămânând mai departe în situația de naționalizare. De asemenea, situația naționalizării imobilului din .(fost VI Lenin nr.113, fost Unirii nr.135) este confirmată și de Tabelul cu propuneri privind imobilele și apartamentele cu care se completează listele anexe la Decretul nr.92/1950, completat și modificat prin Decretul nr. 524/1955 eliberat in extras de Arhivele Naționale - Serviciul Județean D., (al 5-lea înscris) în care. la poziția 446 figurează și Sgîndăreanu C. care a deținut în proprietate imobilul din ., pentru care se propune menținerea regimului de naționalizare.

Revizuenții au arătat că, această stare de fapt este confirmată și de cel de-al patrulea înscris, respectiv Procesul verbal din 21.10.1958 prin care a fost respinsă contestația formulată de Sgîndăreanu C. împotriva naționalizării imobilului din C., . nr.113, care nu apare în anexa la Decret 92/1950, fiind naționalizat ulterior prin proces verbal, în anul 1952, imobilul rămânând mai departe în situația de naționalizare, iar, de asemenea, situația naționalizării imobilului din .(fost VI Lenin nr.113, fost Unirii nr.135) este confirmată și de Tabelul cu propuneri privind imobilele și apartamentele cu care se completează listele anexe la Decretul nr.92/1950, completat și modificat prin Decretul nr. 524/1955 eliberat in extras de Arhivele Naționale - Serviciul Județean D., (al 5-lea înscris) în care. la poziția 446 figurează și Sgîndăreanu C. care a deținut în proprietate imobilul din ., pentru care se propune menținerea regimului de naționalizare. în ceea ce privește suprafața de teren a imobilului naționalizat, din Buletinul clădirii nr.113 eliberat de Primăria Mun. C. reiese că suprafața totala a terenului, la momentul naționalizării era de 546 m.p. și nu de 845 mp (sau 895 mp așa cum greșit se reține de instanță în hotărârea supusă revizuirii ) din care curți 318 m.p., grădină 100 m.p. și suprafața construită 128 m.p.. Din cuprinsul acestui înscris nou, reiese în mod cert faptul că a fost naționalizată construcția împreună cu suprafața de teren de 546 m.p., ce reprezintă tot ceea ce mai deținea autorul intimatului Sgândăreanu C., la momentul 1949-1950, în C., . nr. 113 (sau Unirii 113, cum este menționat în Buletinul clădirii).

Practic, înscrisurile menționate anterior, respectiv: Referatul asupra completării dosarului de naționalizare conform Decretului nr.92/1950 completat și modificat de Decret 524/1955; Procesul verbal din data de 26.06.1953 emis de Comisia de Revizie a Decretului 92/1950; Procesul verbal din data de 23.07.1953 emis de Comisia Regională; Procesul verbal din 21.10.1958;Tabelul cu propuneri privind imobilele și apartamentele cu care se completează listele anexe la Decretul nr. 92/1950, completat și modificat prin Decretul nr. 524/195, iar aceste acte constituie înscrisuri noi, potrivit dispozițiilor art. 509 pct. 5 NCPCiv înscrisuri despre care au luat cunoștință la sfârșitul lunii ianuarie și în cursul lunii februarie 2014. Consideră că cererea de revizuire a Sentinței nr._ din data de 15.11.2011 pronunțată de Judecătoria C. în Dos. nr._/215/2010 întemeiată pe dispozițiile art. 509, pct. 5 NCPC admisibilă, întrucât una dintre condițiile dezvoltate în doctrina judiciară, pentru admiterea cererii de revizuire întemeiată pe art. 509 pct.5 (fostul art. 322, pct. 5 din VCPC) prevede ca înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită, respectiv la data de 15.11.2011 (data pronunțării Sentinței nr._/15.11.2011 a Judecătoriei C..

Arată că aceste acte de care s-a făcut vorbire sunt încrisuri emise ca urmare a naționalizării imobilului în litigiu, existau la data de 15.11.2011, erau cunoscute de intimat, însă nu au fost prezentate instanței. De altfel, teza I a art. 509, pct. 5 din NCPC prevede în mod imperativ în ce condiții se poate cere revizuirea unei hotărâri, întrucât se are în vedere situația în care "s-au descoperit înscrisuri doveditoare" deci se impune ca actul nou să fi existat la data judecății.

în aceste sens, s-a pronunțat și doctrina și practica judiciară. În speța de fată, înscrisurile noi de care se prevalează sunt emise anterior pronunțării hotărârii supusă revizuirii, situație față de care, este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate strict reglementate de art. 509, pct. 5 din C.. De asemenea, este îndeplinită și condiția imperativă ca înscrisul nou să fie determinant pentru soluția în litigiu, în sensul că dacă acesta ar fi fost cunoscut de instanță la judecarea cauzei, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată. Astfel, actele noi relevă o stare de drept în antiteză cu cea reținută de instanță, în sensul că imobilul, s-a aflat de la data naționalizării, în mod valabil, în proprietatea statului, situație față de care constituirea dreptului de proprietate prin Ordinul nr.44/1993 s-a făcut în mod legal, transmițându-se către autorul revizuenților un drept de proprietate valid, acest aspect este extrem de relevant în analiza prin comparare a celor două titluri de proprietate, (singurul argument pe care se fundamentează soluția de admitere a acțiunii în revedicare a intimatului), întrucât, preluarea imobilului s-a făcut de Stat cu titlu valabil/ prin aplicarea unei norme de drept în vigoare la data preluării și cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale așa cum rezultă din înscrisurile de la Arhivele Statului pentru care se resping numeroasele constestații la naționalizare făcute de autorul intimatului care dovedesc fără putință de tăgadă că modalitatea de trecere în patrimoniul statului nu numai că era cunoscută dar a fost chiar contestată, iar, pe cale de consecință, este evident că transmiterea mai departe în patrimoniul autorului nostru a acestui teren s-a făcut în mod valabil, câtă vreme a fost preluată de la Statul Român cu titlu valabil. Au mai arătat că atât timp cât revizuenții și autorul lor Ț. E. nu au fost parte în litigiul în care s-a pronunțat Sentința nr. 7906 din data de 23.06.1992, această hotărâre nu le este opozabilă în ceea ce privește starea de fapt reținută și de probele analizate, această sentință având față de noi doar valoarea unui înscris autentic. S-a mai arăta că, în materie procesuală este logic și echitabil ca hotărârea judecătorească să producă efecte numai între părțile litigante, ea nu poate să creeze situații avantajoase pentru terți, dar nici să dăuneze acestora. Mai mult decât atât, nu trebuie să treacă neobservată nici reaua credință a autorului intimatului V. M.., care a formulat cererea de chemare în judecată cu privire la întreg imobilul din . (fost V.I. Lenin nr.113) cu toate că avea cunoștință de faptul că pe de o parte naționalizarea imobilului a privit doar construcția și suprafața de 546 m.p. și nu 850 m.p. iar pe de altă parte autorul Ț. E. era constructor de bună credință încă din 1974, așa cum reiese din Autorizația de construire nr. 1136 din 23.XI.1974, edificând legal o nouă construcție la aceeași adresă, cunoscută de intimat, or, în consecință, dacă actele noi ar fi fost cunoscute de instanță la data judecării cauzei, este cert că soluția instanței ar fi fost alta, în condițiile în care preluarea imobilului s-a făcut de către stat cu titlu valabil, iar Sentința nr. 7906 din data de 23.06.1992 are doar valoarea unui înscris autentic față de revizuenți, pentru că nu au fost parte în acest litigiu și nu s-a făcut publicitatea imobiliară a acestei hotărâri până la data emiterii Ordinului Prefecului pentru autorul acestora.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 509 pct. 5 NCPCiv.

În dovedirea cererii, au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Au depus la dosar Sentința civilă nr._/15.11.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2010, Decizia nr. 320/29.06.2012 pronunțată de Tribunalul D., Decizia nr._/14.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel C., Sentința civilă nr. 7131/30.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2012, Decizia nr. 500/26.11.2013 pronunațată de Tribunalul D., împuternicire avocațială, dovada achitării taxei judiciare de timbru, referatul asupra completării dosarului de naționalizare, procesul verbal din data de 26.06.1953 emis de Comisia de revizuire a Decretului nr. 92/1950, procesul verbal din data de 23.07.1953 emis de Comisia Regională, procesul verbal din data de 21.10.1958 emis Comisia de revizuire a Decretului nr. 92/1950, tabelul cu propuneri privind imobilele și apartamentele cu care se completează listele anexe la Decretul nr. 92/1950, buletinul clădirii nr. 113, tabelul nominal privind imobilele primite de IAFL, actul de vânzare nr. 1377/26.03.1938, actul de vânzare nr. 840/27.02.1936.

La data de 29.04.2014, intimatul V. M., a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.

În motivare a arătat că revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, comună și nesuspensivă de executare; potrivit art. 509 pct. 5 C. Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților;"; acest motiv de revizuire se poate formula în situația în care la data pronunțării atacate instanța nu a avut în vedere anumite înscrisuri, deoarece nu i-au putut fi înfățișate de părți din motive independente de voința lor, înscrisuri care în mod vădit erau de natură a schimba soluția dată.

Pentru a se putea invoca acest motiv, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile: partea interesată să se bazeze pe un înscris, nou, care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a se revizui; înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții; înscrisul invocat să fie determinant; înscrisul nou să fie prezentat de revizuent.

Intimatul a arătat că înscrisurile noi nu sunt determinante in accepțiunea legii, deoarece el nu a solicitat retrocedarea imobilului de la stat sau de la vreo unitate deținătoare în sensul L. 10/2001. astfel incit să devină incidente prevederile art. 1 din L. 10/2001 ( să fie vorba despre imobile preluate în mod abuziv de către Stat), ci autorii săi au formulat o acțiune in revendicare pe calea dreptului comun, întemeiată pe disp. An. 480 C.Civ.

A arătat că prin s.c. 7906/23.06.1992 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 6260/2001 definitivă și irevocabilă, a fost admisă acțiunea reclamantului Sgindareanu G., în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - DGFP - RAAFLS C. și Primăria Mun. C. și a obligat pârâtele DGFP D. și RAAFLS C. să lase în deplină proprietate imobilul din C., ., fost VI Lenin, nr. 113, reclamantului Sgîndăreanu G., iar în considerentele hotărârii, instanța a reținut că reclamantul Sgindareanu G. este fiul adoptat al numitului Sgîndăreanu C., care prin actele de vînzare cumpărare autentificate din 27.02.1936 și 26.03.1938 a făcut dovada că este proprietarul imobilului din C., ., fost VI Lenin, nr. 113, iar pârâții Statul Român și RAAFLS nu au făcut dovada vreunui titlu cu care ocupă terenul, acesta nefigurînd în Anexa D. 92/1950. Această sentință are putere de lucru judecat cu privire la modul de dobândire a imobilului de către autorul său, Sgîndăreanu G.; a mai arătat că tot cu putere de lucru judecat prin sentința civilă 7906/23.06.1992, s-a reținut ca piritul Statul R. si RAAFLS nu au avut titlu de proprietate asupra imobilului din C., ., fost VI Lenin, nr. 113,, deci nefiind in patrimoniu sau acest teren ( parte a imobilului)nu puteau constitui un drept asupra terenului autorului pârâțlor Ț. E. conform principiului nemo dat quod non habet, astfel că susținerile revizuenților cum că înscrisurile noi ar fi determinante în formularea prezentei cereri de revizuire sunt neîntemeiate și oricum, aceste înscrisuri au fost analizate de instanță la data pronunțării s.c. 7906/23.06.1992. A mai arătat că acest dosar a fost atașat la dosarul_/215/2010 în care s-a pronunțat sentința civilă nr._ a cărei revizuire se cere. Deci: nu sunt înscrisuri noi și nici înscrisuri ..ascunse,, de intimat. A mai arătat că aceste susțineri ale revizuienților conform cărora imobilul din C., ., fost VI Lenin, nr. 113 a fost preluat cu titlu valabil de către Stat au mai fost invocate in recursul declarat împotriva dec civ 27 20.10.2010 pronunțată de Tribunalul D. iar Curtea de apel C. prin Dec civ 787 din 08.06.2010 a respins recursul cu motivarea ca - motivele de recurs nu au nici o legătura cu conținutul deciziei atacate. P. s.c._ din 15 noiembrie 2011, s-a stabilii irevocabil ca modul de dobândire a titlului, al reclamantului Vilcu M. este succesiunea,fiind legatar universal al mătușii sale Sgindareanu M., conform testamentului universal autentificat sub nr 1898/25.11.2003 si certificatul de calitate de moștenitor nr 46 din 8.03.2005. Arată că autoarea sa Sgindareanu M., a dobândit imobilul din C. ., prin moștenire de la soțul său. Sgindareanu G., in dubla calitate de moștenitor legal dar si testamentar. Sgindareanu G. a obținut imobilul din C. . prin s.c. 7906/23.06.1992 in urma revendicării de la Statul Român, ca moștenitor al tatălui sau adoptiv .Sgindareanu C., ca urmare a înfățișării actelor de vânzare cumpărare din 27.02,1936 si 26.03.1938. P. aceste contracte Sgindareanu C. a cumpărat drepturile succesorale ale celorlalți moștenitori ai soției sale predecedate. Sgindareanu C.M., Sgândăreanu C. împreună cu soția sa, Sgindareanu M., au cumpărat imobilul din C., ., fost VI Lenin, nr. 113, fost Unirii 135, de la numiții Alisa Dr.Gr. C. si T. G. prin actul de vinzare din data de 7.08.1930. În dosarul nr._/215/2010, in rejudecare au fost depuse mai multe înscrisuri inclusiv matricola de clădiri si terenuri dar si adresa nr. 173 din 01.07.1991 emisa de Arhivele Statului Filiala D., dar si actele pe care revizuenții le considera înscrisuri noi și au fost analizate de instanțe atât la fond cât și în căile de atac. S-a mai arătat că revizuenții nu menționează concret, cum si la ce data au luat la cunoștință de aceste înscrisuri intitulate noi, pentru ca se pune problema termenului in care se poate formula o cerere de revizuire daca înscrisurile ar fi noi. A mai arătat că prin sentința civilă nr. 7131 din 30.04.2013 pronunțata de Judecătoria C. în dos nr_/215/2012 a fost respinsa cererea de revizuire formulata de T. I. - R. și T. O. - R., tot impotriva_/15.11.2011, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2010, iar aceasta hotărâre judecătorească este definitivă și irevocabilă.

La data de 20.05.2014 revizuenții au depus la dosar, răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat admiterea cererii.

La data de 20.05.2014, revizuenții au depus la dosar precizare la acțiune prin care au solicitat introducerea în cauză, în calitate de intimați, a . judiciar . a ..

P. încheierea de ședință din data de 20.05.2014, instanța în temeiul art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă a luat act de modificarea cadrului procesual și introdus în cauză în calitate de intimați a . prin lichidator judiciar . a ..

Intimații nou introduși în cauză, deși legal citați, nu au depus la dosar, întâmpinare.

La data de 17.06.2014, revizuenții au depus la dosar, completare la cererea de revizuire prin care au arătat că înțeleg să invoce ca înscris nou și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1783/22.12.1958 și lista anexă la aceasta, înscris de care au luat cunoștință la data de 20.05.2014.

La data de 22.09.2014, revizuenții au depus la dosar, concluzii scrise, prin care au solicitat admiterea cererii de revizuire, cererea este admisibilă întrucât are ca scop îndreptarea erorilor strecurate în Sentința civilă nr._/15.11.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2010; învederează că instanța de fond a pronunțat o hotărâre fără a cunoaște toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei și fără a avea în vedere anumite înscrisuri ce nu i-au fost înfățișate de intimatul V. M., care în mod cert erau de natură să schimbe soluția dată; a arătat că argumentul instanței de fond pe care se fundamentează soluția, constată în faptul că Statul Român nu au avut titlul de proprietate asupra imobilului din C., ., însă această afirmație nu este reală, întrucât așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, imobilul a fost preluat de stat cu titlul valabil, în baza Decretului nr. 92/1950, în vigoare, la data preluării, iar acest aspect era cunoscut de intimatul V. M., însă acesta cu rea credință, l-a ascuns; a mai arătat că un prim înscris care atestă preluarea cu titlul valabil a terenului de către Statul Român este Referatul asupra completării dosarului de naționalizare conform Decretului nr. 92/1950 completat și modificat de Decretul nr. 521/1955 din care rezultă că imobilul a fost preluat de stat, apoi procesul verbal din data de 26.06.1953 emis de Comisia de Revizie a Decretului nr. 92/1950 și procesul verbal din data de 23.07.1953 emis de Comisia Regională în care se atestă că imobilul deținut de Sgîndăreanu C., a fost naționalizat și s-a menținut naționalizarea; a arătat că în ceea ce privește suprafața de teren a imobilului, din Buletinul clădirii nr. 113 eliberat de Primăria Municipiului C., rezultă că suprafața totală a terenului la momentul naționalizării era de 546 mp și nu de 845 mp; arată că toate aceste înscrisuri reprezintă înscrisuri noi, în înțelesul dispozițiilor art. 509 pct. 5 NCPCiv, de care au luat cunoștință la sfârșitul lunii ianuarie și în cursul lunii februarie 2014; arată că aceste înscrisuri existau la momentul când a fost pronunțată hotărârea judecătorească, erau cunoscute de intimatul V. M..

La data de 22.09.2014, intimatul V. M., a depus la dosar, concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca neîntemeiată; arată că înscrisurile la care face referire revizuentul, respectiv Referatul asupra completării dosarului de naționalizare conform Decretului nr. 92/1950 completat și modificat de Decretul nr. 521/1955 din care rezultă că imobilul a fost preluat de stat, procesul verbal din data de 26.06.1953 emis de Comisia de Revizie a Decretului nr. 92/1950 și procesul verbal din data de 23.07.1953 emis de Comisia Regională și Buletinul clădirii nr. 113 eliberat de Primăria Municipiului C., nu sunt înscrisuri determinante în accepțiunea legii, întrucât intimatul V. M. nu a solicitat retrocedarea imobilului de la stat sau de la vreo unitate deținătoare în înțelesul Legii 10/2001, astfel încât să devină incidente dispozițiile art. 1 din Legea 10/2001, să fie vorba despre imobile preluate în mod abuziv de către stat, ci autorii acestuia au formulat acțiune în revendicare pe calea dreptului comun; a arătat că în considerentele sentinței civile nr. 7906/23.06.1992, instanța a reținut că reclamantul Sgîndăreanu G., este fiul adoptat al autorului Sgîndăreanu C., care prin actele de vânzare cumpărare a făcut dovada că este proprietarul imobilului, iar pârâții Statul Român și RAAFLS nu au făcut dovada vreunui titlul cu care se ocupa terenul, acesta nefigurând în anexa D 92/1950, această sentință având putere de lucru judecat cu privire la modul de dobândire a imobilului de către autorul Sgândăreanu G.; a mai arătat că înscrisurile la care face referire revizuentul, au fost analizate de instanță la pronunțarea sentinței civile nr. 7906/23.06.1992; de asemenea arată că revizuentul nu menționează concret, cum și la ce dată au luat cunoștință de înscrisurile intitulate noi, pentru a se vedea dacă mai erau în termenul în care se poate formula cerere de revizuire.

Instanța a încuviințat pentru părți, proba cu înscrisuri.

P. sentința civilă nr._/23.09.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de revizuire, formulată de revizuenții Ț. I. R. și Ț. O. R., în contradictoriu cu intimații V. M., . prin lichidator judiciar . ..

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

In fapt, prin sentința civilă nr._ din 15.11.2011 pronunțată de Judecătoria C. in dosarul nr._/215/2010, definitivă prin decizia nr. 320/2012 din 29.06.2012 pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă și irevocabilă prin decizia nr._ din 14.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. s-a admis în parte, cererea, formulată de reclamantul V. M., în contradictoriu cu pârâții Ț. R. O., Ț. I. R., . C. - prin administrator judiciar . și intervenienta în interes propriu ., au fost obligați pârâții Ț. R. O. și Ț. I. R. să lase în deplină proprietate și pașnică posesiei reclamantului următoarele suprafețe de teren:93,78 m. p. teren intravilan situat în mun. C., ., jud. D., individualizat între punctele de contur 7-301-10-8-6-7 din schița anexă a raportului de expertiză specialitatea topografie, întocmit de expert N. C., parte integrantă din prezenta;108,64 m. p. teren intravilan situat la aceeași adresă și individualizat între punctele de contur 7-6-5-4-3-2-12-11-206, din schița anexă a raportului de expertiză specialitatea topografie, întocmit de expert N. C.; 166 m. p., teren intravilan situat în mun. C., ., jud. D., individualizat între punctele de contur_-9-8-6-5-4-3-2-12-106, din schița anexă a raportului de expertiză specialitatea topografie, întocmit de expert N. C..

P. aceeași sentință s-a respins, ca neîntemeiată, cererea față de pârâta . C. - prin administrator judiciar ..

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, comună și nesuspensivă de executare, prin care se poate obține, în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., retractarea hotărârii definitive atacate.

Potrivit art. 322 pct. 5 din C.proc.civ. " Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:…….. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Sintetizând elementele de admisibilitate a cererii de revizuire, pentru motivul arătat, rezultă că: înscrisul trebuie să fi existat în momentul judecării procesului terminat prin hotărârea atacată; înscrisul să fi fost necunoscut pentru instanță și revizuent; partea să fi fost împiedicată a-l prezenta din motive ce se pot asimila cu forța majoră sau din cauză că a fost reținut de partea adversă; înscrisul să fie doveditor, adică determinant pentru soluția în litigiu; înscrisul trebuie prezentat instanței, odată cu cererea de revizuire, în cel mult o lună de la descoperirea lui.

Așadar, trebuie ca respectivul înscris să fi existat la data judecății, dar nevalorificarea sa în proces să se fi datorat conduitei culpabile a părții adverse care l-a reținut sau împrejurării mai presus de voința părții care, de asemenea, a împiedicat administrarea.

Or, în prezenta pricină, se constată că nu este întrunită ipoteza precitatului text de lege și nu este permisă revizuirea atunci când asemenea înscrisuri sunt procurate de parte ulterior finalizării procesului, pentru că, într-o asemenea situație, s-ar ajunge la repunerea în discuție a unei hotărâri irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat.

De altfel, înscrisurile reprezentate de Referatul asupra completarii dosarului de naționalizare conform Decretului nr.92/1950 completat și modificat de Decret 524/1955; Procesul verbal din data de 26.06.1953 emis de Comisia de Revizie a Decretului 92/1950; Procesul verbal din data de 23.07.1953 emis de Comisia Regională; Procesul verbal din 21.10.1958;Tabelul cu propuneri privind imobilele și apartamentele cu care se completează listele anexe la Decretul nr. 92/1950, completat și modificat prin Decretul nr. 524/195 și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1783/22.12.1958 și lista anexă la aceasta nu întrunesc condiția de „înscrisuri doveditoare” pentru a fi considerate determinante, hotărâtoare și de natură a fi condus la o altă soluție decât aceea pronunțată de instanță în acțiunea în revendicare, deoarece, in analiza pe fond a cauzei, respectiv la compararea titlurilor de proprietate invocate de fiecare parte, instanța de fond a avut in vedere actele de vânzare-cumpărare ale autorilor intimatului V. M., respectiv contractele de vânzare-cumpărare din 27.02.1936 și 26.03.1938.

Astfel, analiza dreptului de proprietate al intimatului V. M., fiind avute in vedere transmisiunile succesive începând cu anul 1936, nu s-a bazat pe sentința civilă nr. 7906/23.06.1992 pronunțată de Judecătoria C. in dosarul nr. 6260/1991, despre care revizuenții afirmă că față de ei este un simplu înscris, care poate fi combătut prin proba contrară.

Mai mult, instanța reține că revizuenții Ț. I. R. și Ț. O. R. erau în situația de a putea procura și înfățișa înscrisurile invocate in prezenta cerere de revizuire, în cadrul procedurii judiciare desfășurate, având ca obiect revendicare, în măsura în care le considerau relevante pentru obținerea de consecințe juridice.

Lipsa diligenței părții in pregătirea apărării nu poate fi invocată ulterior pe calea revizuirii. Înscrisurile invocate, mai sus enumerate, s-au aflat in posesia unei instituții publice, respectiv Ministerul Afacerilor Interne – Arhivele naționale – Serviciul Județean D., iar in momentul in care s-a solicitat de către revizuenți comunicare acestora, instituția a procedat in consecință. Or in aceste condiții, revizuenții nu au făcut dovada că au fost împiedicați de un caz de forță majoră pentru a intra in posesia acestora in cadrul procesului de revendicare, deși dosarul nr. 6260/1991, al Judecătoriei C. a fost atașat la dosarul nr._/215/2010.

Ignorarea ori simpla necunoaștere a unor înscrisuri ce priveau imobilul și care se găseau în arhiva unei instituții publice, reprezintă pentru revizuenți nu atât o împrejurare mai presus de voința sa, ci, mai degrabă, o deficiență de apărare sau de pregătire a apărării în procesul de revendicare.

Altminteri, prezentând mijloace de probă noi - în sensul de înscris procurat ulterior judecății - și pretinzând ca pe baza acestora să fie revizuită hotărârea, părțile tind, de fapt, la nesocotirea autorității de lucru judecat a celor statuate irevocabil.

Or, funcția revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăților irevocabile în afara condițiilor strict reglementate procedural.

În sens contrar, dacă procurarea unui simplu mijloc de probă - fără ca partea să dovedească împrejurările excepționale, mai presus de voința sa, care au împiedicat-o să-l înfățișeze în cadrul procesului, ar fi suficientă pentru retractarea unei hotărâri, atunci stabilitatea juridică și puterea de lucru judecat de care trebuia sa se bucure hotărârile, ar rămâne fără niciun fel de eficiență.

Împotriva sentinței civile nr._/23.09.2014 au formulat apel revizuenții Ț. I. R. și Ț. O. R. prin care au solicitat schimbarea în tot a hotărârii în sensul admiterii cererii de revizuire a sentinței nr._/15.11.2011 și a respingerii în totalitate a acțiunii în revendicare formulată de intimatul-reclamant V. M..

În esență, revizuenții au arătat că instanța de fond a retinut o stare de fapt eronată și a făcut o apreciere greșită a probelor administrate în cauză, hotărârea fiind nemotivată. Instanța de fond în revizuire, a reținut în mod eronat că hotărârea supusă revizuirii s-a raportat numai la actele de vânzare-cumpărare din data de 27.02.1936 și 26.03.1938 care atestă cumpărarea unor cote de drepturi succesorale, în realitate acțiunea în revendicare și compararea de titluri ce a făcut obiectul sentinței revizuite raportându-se atât la actele de vânzare-cumpărare din 1930, 1936 și 1938, dar și la sentința civilă nr.7906/23.06.1992. Înscrisurile noi depuse în revizuire dovedesc o situație juridică a imobilului total diferită.

Ori, înscrisurile noi depuse în revizuire, dovedesc o situație juridică a imobilului total diferită în sensul că, preluarea imobilului de către Stat s-a făcut în baza unui act normativ în vigoare (Decretul nr.92/1950 completat de HCM nr. 1783/1958) unde la poziția 58 din tabelul anexă, este menționat autorul intimaților Sgîndăreanu C. iar cu privire la suprafața preluată efectiv de către stat precizăm că în anul 1948, conform Buletinului Clădirii nr.113 autorul intimatului, Sgîndăreanu C. mai deținea din suprafața totală de 855 m.p. doar o suprafață totală de 546 m.p. (din care: curți 318 m.p., grădină 100 m.p. și suprafața construită 128 m.p.) aceasta fiind singura proprietate deținută în C. la acel moment de autorul intimatului.

Ca atare, din înscrisurile depuse în revizuire reiese fără niciun dubiu că suprafața totală a imobilului preluat de către stat în anul 1948 era de 546 m.p. iar în condițiile în care prin Sentința civilă nr.7906/1992 s-a restituit întreg imobilul din C., . este evident că nu se putea restitui mai mult decât s-a preluat de către stat.

În continuare, revizuenții au arătat că instanța de fond trebuia să aibă în vedere faptul că prin sentința supusă revizuirii, instanța a procedat la compararea titlurilor de proprietate, doar în raport de actele aflate la dosar la acel moment, acte din care lipsește Buletinul Clădirii nr.113 din anul 1948 care cuprinde o suprafață totală de doar 546 m.p. (faptul că în anul 1930 autorul intimatului deținea o suprafață de 855 m.p. iar în anul 1948 doar 546 m.p. este evident că în succesiunea în timp s-a înstrăinat suprafața de 299 m.p. )

În aceste condiții este instanța de fond a reținut o stare de fapt eronată și nu a avut în vedere nici faptul că din înscrisurile emise de Arhivele Naționale - Serviciul Județean D., rezultă că imobilul din C., . nr.113 ( în prezent Unirii nr. 91) a fost preluat de stat, cu titlu valabil, în baza unui act normativ în vigoare la data preluării (Decretul nr.92/1950 completat cu HCM nr. 1783/1958) și cu respectarea întocmai a dispozițiilor acestuia.

Mai mult decât atât, instanța nu a reținut nici faptul că intimatul V. M. cunoștea această stare de fapt si situația juridică a proprietății însă a ascuns-o fiind de rea-credintă și a folosit actele deținute în mod nelegal de autorii săi pentru a obține un teren care nu i se cuvine în totalitate, majorându-i suprafața în mod nejustificat.

În consecință, dacă actele noi ar fi fost cunoscute de instanță la data judecării cauzei, este cert că acestea ar fi determinat o altă soluție a instanței, în condițiile în care, preluarea imobilului de 546 m.p. s-a făcut de către stat cu titlu valabil(Decretul nr.92/1950 și HCM nr.. 1783/1958), iar constituirea dreptului de proprietate a autorului nostru Ț. E. prin Ordinul 44/1993, este legală pentru că acest teren se afla în mod valid în proprietatea Statului Român (CVC din 1930 1936 și 1938 fac dovada dobândirii proprietății care ulterior în 1948 a fost preluată de către Stata iat Sentința nr. 7906 din data de 23.06.1992 are doar valoarea unui înscris autentic față de noi, pentru că nu am fost parte în acest litigiu, fiind dată tot ca urmare a necunoașterii situației juridice de către instanță, neputându-se constitui într-un act constituitor al proprietății lui V. M.).

Revizuenții au arătat de asemenea că instanța a interpretat greșit dispozițiile art.322 pct.5 C.proc.civ. întrucât acestea dovedesc fără dubiu că imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil prin legile naționalizării așa încât la momentul atribuirii autorului nostru Ț. E. în anul 1993, proprietar era Statul Român, deci, atribuirea în proprietate lui Ț. prin Ordinul nr.44/1993 valabil și în prezent, este legală.

Un alt motiv de nelegalitate constă în faptul că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea dispozițiilor art.322 pct.5 din codul de procedură civilă anterior, întrucât instanța de fond în mod nelegal a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile privind admiterea revizuirii în sensul că neprezentarea înscrisurilor nu s-ar fi datorat nici culpei intimatului și nici unei împrejurări mai presus de voința părții care să fi împiedicat administrarea acestei probe.

O astfel de motivare este nelegală întrucât, textul art.322 pct.5 impune ca înscrisul pe care se bazează revizuirea să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită, respectiv la data de 15.11.2011 (data pronunțării Sentinței nr._/15.11.2011 a Judecătoriei C.), chiar impunând ca acestea să fie descoperite după darea hotărârii iar înscrisurile prezentate de noi îndeplinesc această condiție, ne fiind înscrisuri ulterioare finalizării procesului, așa cum eronat a reținut instanța de fond.

De altfel, toate aceste înscrisuri datează din perioada 1948-1958 (Buletinul Clădirii nr.113, referatul, procesele verbale din 1953 și 1958 și HCM nr. 1783/1958), fiind cunoscute de intimat și de autorul său însă, aceștia cu rea credință le-au ascuns atât în litigiul în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 7906/1992 cât și în Dos. nr._/215/2010 în care s-a pronunțat sentința supusă revizuirii, întrucât sunt înscrisuri determinante, care răstoarnă în totalitate argumentul instanței care a pronunțat sentința supusă revizuirii, pentru că, așa cum am arătat anterior, dovedesc preluarea de către stat cu titlu valabil a imobilului în litigiu prin legile naționalizării (Decretul nr.92/1950, HCM Nr. 1783/1958) și pentru o suprafață mult mai mică decât cea revendicată.

Revizuenții au invocat de asemenea, faptul că în mod greșit s-a reținut de către instanță posibilitatea lor de a procura și înfățișa înscrisurile invocate în revizuire întrucât aceste înscrisuri în marea lor majoritate s-au aflat în posesia intimatului V. M., intimatul le-a cunoscut iar pe de altă parte în cadrul în cadrul Dos, nr. 6260/1991 (dosar care s-a aflat atașat la Dos, nr._/215/2010) s-au făcut numeroase adrese la RAAFLS pentru a se lămuri modalitatea de preluare a imobilului de către stat iar răspunsurile au fost unanime în sensul că preluarea s-a făcut în baza Decretului nr.92/1950, prin proces verbal dar fără a se înainta documentele privind preluarea imobilului de către stat.

Au arătat că intimatul V. M. cunoștea existența înscrisurilor prezentate în revizuire întrucât în dosarul nr. 6260/1991 au existat numeroase demersuri efectuate către Arhivele Naționale și Primăria C. R.A.A.F.L.S. și de către instanță (filele 21, 41, 23, 28, 29, 52, 68, 70,74).

Revizuenții au precizat că intimatul a cunoscut intimatul a cunoscut faptul că imobilul a intrat în proprietatea statului, însă a ascuns acest fapt și înscrisurile doveditoare iar răspunsurile la numeroasele demersuri realizate de către instanță și RAAFLS în Dos. nr.6260/1991 în sensul că RAAFLS și Arhivele Statului D. nu dețin nici tabelele anexă la decret și nici procesele verbale de preluare, dovedesc imposibilitatea procurării acestor înscrisuri de către părțile litigante pentru că s-au făcut demersuri chiar de către instanța de judecată iar răspunsurile date denotă lipsa culpei apelanților revizuenți de a procura aceste înscrisuri în cadrul dosarului de revizuire care în mod cert se află în posesia intimatului, întrucât autorii săi au contestat în mai multe rânduri procedura naționalizării.

Acest fapt este atestat în mod cert de Procesul verbal din data de 26.06.1953, Procesul verbal din data de 23.07.1953 și Procesul verbal din data de 21.10.1958, înscrisuri pe care noi le-am invocat în susținerea cererii de revizuire și care atestă modalitatea de soluționare a acestor contestații prin respingerea lor, înscrisuri pe care instanța de fond nu le-a avut în vedere deși acestea dovedeau fără putință de tăgadă că intimatul a avut cunoștință de existența înscrisurilor noi depuse, pe care le-a ascuns cu rea-credință.

Instanța de fond nu a analizat modalitatea de preluare a imobilului de către stat, însă nu se poate vorbi de o lipsă de diligență câtă vreme înscrisurile relevante în soluționarea cauzei au fost reținute de intimat iar față de răspunsurile la demersurile făcute de către instanță în litigiile anterioare este cert că nu aveam cum să avem cunoștință de existența acestor înscrisuri noi (de ex. HCM nr. 1783/1958), existând o împrejurare mai presus de voința noastră.

De altfel, având în vedere prevederile Legii nr. 16/1996 republicată - revizuenții nici nu puteau formula la acel moment cerere către Arhivele Naționale întrucât nefiind împlinit termenul prevăzut de Anexa nr.6 a Legii nr. 16/1996 rep., apelanții revizuenți erau în imposibilitate de a procura înscrisurile chiar dacă ar fi repetat adresele și cererile instanței și ale RAAFLS și chiar dacă ar fi cunoscut existența individuala a fiecărui înscris nou în fapt.

Revizuenții au arătat de asemenea, că au făcut numeroase cereri și demersuri pentru a obține toate înscrisurile despre a căror existență au aflat în mod treptat și pe care le-a obținut gradual, culminând cu obținerea dovezii certe a preluării în mod valabil a imobilului, respectiv H.C.M. nr.1783/1958.

Aceste acte (H.C.M.-ul și anexa au fost eliberate ca urmare a cererii nr.6945/20.05.2014, apelanții invocând culpei sau pasivitatea lor în a obține aceste înscrisuri câtă vreme aceeași instituție a răspuns doar la data de 20.05.2014 după numeroase adrese, prin comunicarea pentru prima dată a înscrisului doveditor al preluării imobilului de către stat - H.C.M. nr.1783/1958.

În continuare, revizuenții arată că nu se poate vorbi de o lipsă de diligență a apelanților, câtă vreme înscrisurile relevante în soluționarea cauzei au fost reținute de intimat iar față de răspunsurile la demersurile făcute de către instanță în litigiile anterioare este cert că nu aveam cum să avem cunoștință de existența acestor înscrisuri noi (de ex. HCM nr. 1783/1958), existând o împrejurare mai presus de voința acestora.

De altfel, având în vedere prevederile Legii nr. 16/1996 republicată - revizuenții nici nu puteau formula la acel moment cerere către Arhivele Naționale întrucât nefiind împlinit termenul prevăzut de Anexa nr.6 a Legii nr. 16/1996 rep., apelanții revizuenți erau în imposibilitate de a procura înscrisurile chiar dacă ar fi repetat adresele și cererile instanței și ale RAAFLS și chiar dacă ar fi cunoscut existența individuala a fiecărui înscris nou în fapt.

Hotărârea instanței de fond este nelegală și în raport de faptul că instanța de fond a apreciat că apelanții revizuenți nu ar fi fost împiedicați de niciun caz de forță majoră pentru a intra în posesia înscrisurilor deși Dosarul nr.6260/1991 al Judecătoriei C. a fost atașat la dosarul nr._/215/2010.

În concluzie, apelanții - revizuenții arată că toate înscrisurile procurate ulterior judecății nu dovedesc o deficiență de apărare sau de pregătire a apărării în procesul de revendicare, cum greșit reține instanța de fond pentru că toate înscrisurile noi, inclusiv HCM nr. 1783/1958, obținută la data de 20.05.2014 au fost comunicate de instituțiile publice deținătoare -Arhivele Naționale D., RAADPFL și Primăria Municipiului C. folosindu-se aceeași procedură ca și în Dos. nr.6260/1991, respectiv multiple adrese de solicitare a actului de preluare pentru imobilul din C., ., jud. D., fiind o întâmplare că într-un final, la data de 20.05.2014 ni s-a comunicat actul preluării.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art.288 C.proc.civ.

Apelul a fost timbrat cu taxă de timbru în cuantum de 10 lei, achitată prin chitanța nr._-301-0104/28.10.2014.

Deși legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare în cauză.

P. decizia civilă nr.969/28.05.2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._, s-a respins apelul declarat de revizuenții Ț. I. R. și Ț. O. R., împotriva sentinței civile nr._/23.09.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații V. M., prin lichidator judiciar . și ., C., ca nefondat.

Au fost obligați apelanții-revizuenți la plata sumei de 1200 lei către intimatul V. M. reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art.322 pct.5 Cprociv., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Analizând cererea de revizuire formulată în raport de temeiul de drept invocat, respectiv art.322 pct.5 Cod proc.civ, în mod corect, instanța de fond a reținut că aceasta este nefondată.

Din conținutul normei legale menționate rezultă că înscrisul nou trebuie să fie prezentat de partea care exercită calea de atac, să aibă forță probantă prin el însuși fără să fie nevoie de confirmare prin alte mijloace de probă și înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită, dar să nu poată fi invocat, fie pentru că a fost reținut de partea adversă, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Legiuitorul nu acordă prioritate niciuneia dintre condiții, ceea ce face ca neîndeplinirea oricăreia dintre ele să impună respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

În cauză, revizuenții- apelanți au înfățișat ca înscrisuri noi, în susținerea afirmației că terenul în litigiu a fost preluat cu titlu valabil de Statul Român, referat asupra completării Decretului de naționalizare, procesul-verbal din data de 26.06.1953 emis de Comisia de Revizie a Decretului nr.92/1950, procesul-verbal din data de 23.07.1953 emis de Comisia Regională, procesul-verbal din 21.10.1958, tabel cu propuneri privind imobilele și apartamentele cu care se completează listele anexe la Decretul nr.92/1950, buletinul clădirii nr.113.

S-a constatat că toate înscrisurile prezentate sunt eliberate de Arhivele Naționale- Serviciul Județean D., astfel încât existând în Arhivele Naționale, puteau fi procurate de apelanți înaintea sau în cursul judecării litigiului în care s-a pronunțat sentința civilă nr._/15.X.2011, neexistând cauza mai presus de voința lor care să le fi împiedicat să obținută înscrisurile invocate

În dosarul nr._/215/2010 în care s-a pronunțat sentința civilă a cărei revizuire s-a solicitat, apelanții-revizuenți au figurat ca părți și aveau posibilitatea de a întreprinde demersurile pe care le-au efectuat ulterior, întrucât clarificarea condițiilor de preluare a terenului în litigiu a constituit un aspect a cărui lămurire s-a impus prin îndrumarea deciziei de casare din primul ciclu procesual nr.27/20.10.2010. În acest sens, Tribunalul a statuat în mod expres asupra necesității de a administra proba cu acte din perioada preluării imobilelor de către stat. De aceea, în mod corect s-a reținut de prima instanță că lipsa diligenței părților în pregătirea apărării nu poate fi investită ulterior pe calea revizuirii.

Revizuenții au avut posibilitatea să solicite aceste înscrisuri, inclusiv pe parcursul soluționării cauzei respective, așa cum au procedat ulterior, astfel că cerințele impuse de text nu sunt îndeplinite pentru ca revizuirea să fie admisibilă.

Referirea legii la "descoperirea de înscrisuri" vizează și imposibilitatea prezentării acestora.

Or, în speță, în privința înscrisurilor nou prezentate de către revizuenți nu sunt îndeplinite condițiile privind imposibilitatea de prezentare a înscrisurilor în cursul procesului în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat.

În ceea ce privește caracterul determinant al înscrisurilor noi, se impune a se avea în vedere că prin sentința civilă nr._/15.11.2011 nu s-a analizat validitatea titlului pârâților Ț., ci s-a procedat la compararea titlurilor de proprietate ale părților, dându-se preferință titlului reclamantului, în considerarea actelor de proprietate de proprietate ale autorilor săi, iar nu sentinței civile nr.7906/23.06.1992 a Judecătoriei C., prima instanță reținând în mod corect situația de fapt.

Oricum, neîndeplinirea condițiilor privind imposibilitatea de prezentare a înscrisului în cursul procesului în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire s-a cerut, face de prisos analizarea condițiilor privind caracterul determinant al înscrisurilor invocare în revizuire.

Având în vedere considerentele mai sus menționate, în mod corect, prima instanță a apreciat că înscrisurile depuse nu pot fi considerate "înscrisuri noi" în sensul dispozițiilor art. 322 pct.5 C.pr.civ., astfel încât se impune respingerea apelului ca nefondat.

Față de prevederile art.274 și urm. C.pr.civ., Tribunalul a obligat apelanții-revizuenți la plata sumei de 1.200 lei către intimatul V. M. reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuienții Ț. I. R., Ț. O. R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, revizuienții au susținut că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii față de întreaga situație de fapt, fiind incidente disp.art.304, pct. 9 Cod. Proc. Civ.

În acest sens, recurenții au invocat faptul că instanța de apel ar fi interpretat greșit dispozițiile art.322 pct. 5 din C., atunci când a reținut că înscrisurile prezentate de "sunt eliberate de Arhivele Naționale - Serviciul Județean D., astfel încât existând in Arhivele Naționale, puteau fi procurate de apelant înainte sau în cursul judecării litigiului în care s-a pronunțat sentința civila nr._/15.10.2011, neexistând cauzei mai presus de voința lor care să le fi împiedicat să obțină înscrisurile invocate".

Consideră recurenții că instanța de apel a reținut, în mod eronat, că înscrisurile noi în baza cărora au solicitat revizuirea sentinței civile nr._ din data de 15.11.2011 nu au caracter de înscris nou și nici nu s-a făcut dovada imposibilității de prezentare a acestora la judecarea cauzei pe fond.

Au susținut că, prin înscrisurile depuse la dosar și menționate în cuprinsul motivelor de apel, au făcut dovada faptului că nu au putut procura și înfățișa înscrisurile invocate în prezenta revizuire întrucât, pe de o parte aceste înscrisuri, în marea lor majoritate, s-au aflat în posesia intimatului V. M., privindu-l pe autorii acestuia, înscrisuri pe care intimatul le-a cunoscut dar le-a ascuns cu rea credința, iar pe de altă parte, în cadrul dosarului nr. 6260/1991(dosar care s-a aflat atașat la dosar nr._/215/2010) s-au făcut numeroase adrese la RAAFLS pentru a se lămuri modalitatea de preluare a imobilului de către stat, răspunsurile fiind unanime în sensul că preluarea s-a făcut în baza Decretului nr.92/1950, prin proces verbal, fără a se înainta documentele privind preluarea imobilului de către stat.

Sub acest aspect, recurenții revizuienți au menționat o . înscrisuri, care fac dovada, în opinia acestora, că intimatul V. M. cunoștea existența înscrisurilor prezentate in revizuire, respectiv adresa de la fila 21 din dosarul nr.6260/1991 al Judecătoriei C., certificatul emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului de la fila 41, adresa RAAFLS de la fila 23, adresa Judecătoriei C. din data de 15.07.1991, adresa de la fila 29, adresa de la fila 52, răspunsul de la fila 68 din Dos. nr.6260/1991, adresa de la fila 70, răspunsul la adresa Judecătoriei C. nr.952/04.03.1992 al Direcției Generale a Arhivelor Statului de la fila 74, toate emise sau comunicate în același dosar, cu nr.6260/1991.

D. urmare, consideră recurenții că, raportat la decizia recurată, precum și la înscrisurile anterior menționat, instanța de apel nu a analizat susținerile noastre cu privire la faptul că s-au făcut numeroase demersuri către Arhivele Naționale D. dar și către Primăria C. pentru a lămuri modalitatea de preluare a imobilului de către stat, așa cum s-a stabilit și prin îndrumarea deciziei de casare nr. 27/20.10.2010 din primul ciclu procesual, însă în niciunul dintre răspunsuri nu s-au înaintat vreunul dintre documentele depuse în revizuire și nici nu s-a dat vreun răspuns lămuritor în cauză, care să facă trimitere la aceste înscrisuri noi, ba dimpotrivă, în unele răspunsuri, chiar se neagă existența documentelor doveditoare ale preluării imobilulu de către stat cu titlu valabil, deși în realitate acestea existau.

Au mai susținut că, în aceste condiții, nu se poate vorbi de o lipsă de diligentă a recurenților revizuenți câtă vreme înscrisurile relevante în soluționarea cauzei au fost reținute de intimat iar față de răspunsurile la demersurile făcute de către părți și chiar de către instanță în litigiile anterioare, finalizate cu răspunsuri negative, este cert că au fost în imposibilitate de a avea cunoștință de existenta înscrisurilor noi (de ex. HCM nr.1783/1958), fiind vorba de o împrejurare mai presus de voința lor, fapt ce dovedește imposibilitatea prezentării acestor înscrisuri, cu atât mai mult cu cât ele au fost eliberate gradual, fiecare înscris nou obținut făcând trimitere la următorului, și în acest fel abia la data de 20.02.2015 fiind obținut HCM nr.1783/1958 care constituie, în opinia recurenților, dovada certă a preluării în mod valabil a imobilului.

Au precizat recurenții că HCM-ul și anexa le-au fost eliberate ulterior, la final, ca urmare a cererii nr.6945/20.05.2014, deși prin adresa nr.744 din 17.01.2014 formulată de apărător către aceeași instituție au solicitat atât buletinul informativ al imobilului din C. ., cât și actul de preluare al acestuia.

Ca o dovadă a existenței unei împrejurări mai presus de voința lor, revizuienții au invocat adresa nr.744 din 2014 a RAADPFL, în care se arată că „imobilul a fost preluat de Stat pe bază de proces verbal în octombrie 1950, iar Regia nu deține proces verbal de preluare", precizând, totodată, că HCM nr.1783/1958 nu este un act care să fi fost publicat, sau despre care ei să fi avut cunoștință în vreun fel până la data de 20.05.2015, pentru a-1 putea solicita ca atare cu număr și data către RAADPFL.

Consideră recurenții revizuienți că acest ultim înscris face dovada îndeplinirii tuturor cerințelor prevăzute de art.322 pct. 5 C. și nu a putut fi procurat anterior dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, dovedită de faptul că nu se cunoștea existența lui individuală, precum și de multiplele adrese redactate către instituția publică care deținea acest înscris, și care, din motive mai presus de voința lor, nu 1-a eliberat până în data de 20.05.2014.

În același timp, recurenții au criticat decizia hotărârea instanței de apel și in raport de faptul că nu s-a analizat în niciun fel critica lor din apel cu privire la faptul că intimatul a cunoscut că imobilul a intrat în proprietatea statului, însă a ascuns acest fapt, precum și înscrisurile doveditoare, iar răspunsurile la numeroasele demersuri realizate de către instanță și RAAFLS în dosarul nr.6260/1991 în sensul că RAAFLS și Arhivele Statului D. nu dețin nici tabelele anexă la decret și nici procesele verbale de preluare dovedesc imposibilitatea procurării acestor înscrisuri de către părțile litigante.

Concluzionând, cu privire la acest prim motiv de recurs, revizuienții au susținut că, atâta vreme cât s-a contestat măsura naționalizării de autorii săi, este evident că intimatul V. M. cunoștea temeiul juridic prin care imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului, inclusiv înscrisurile în baza cărora s-a făcut această preluare, ceea ce înseamnă că intimatul ar fi reținut toate aceste înscrisuri doveditoare, situație față de care consideră că hotărârea instanței de apel este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art.322 pct.5 C..

La punctul 2 din cererea de recurs, revizuienții au susținut că instanța de apel nu a observat toate înscrisurile depuse la fondul cauzei ca înscrisuri noi, descoperite ulterior soluționării pe fond a litigiului și nici nu a analizat apelul în raport de aceste înscrisuri, cu atât mai mult cu cât, un motiv distinct de apel privește HCM nr. 1783/1958, înscris pe care instanța nici nu l-a menționat în considerente ca simplă enumerare, ceea ce ar atrage incidența motivului prevăzut de art.304 pct. 7 C..

Cu privire la acest aspect, revizuienții au arătat instanța de apel nu a analizat în niciun fel înscrisul nou reprezentat de HCM nr. 1783/22.12.1958 și lista anexă la aceasta, înscris care dovedește prin conținutul său preluarea de către stat cu titlu valabil a imobilului în litigiu întrucât și au susținut că, omițând cu totul acest înscris, nu a cercetat nici efectele juridice ale înscrisului nou, respectiv dacă îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile art.322 pct. 5 Cod Proc. Civilă pentru a face admisibilă cererea de revizuire.

Consideră recurenții revizuienți că, în aceste condiții, instanța de apel a omis să analizeze îndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art.322 pct.5 Cod Proc. Civilă față de acest ultim înscris, situație fată de care, în opinia acestora, hotărârea este nemotivată.

Totodată, au susținut că aceste aspecte erau esențiale în aprecierea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale cererii de revizuire, întrucât, ultimul înscris meționat, care nici măcar nu a fost analizat de instanța de apel, are un caracter determinant pentru a schimba soluția pronunțată la fondul cauzei.

La punctul 3 din motivele de recurs, revizuienții au arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind dată cu greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr.16/1996 republicată, întrucât, pe de o parte instanța de apel nici nu a analizat critica privind greșita aplicare a acestor dispoziții legale de către instanța de fond iar pe de altă parte, nu a analizat cauza în raport de critica privind imposibilitatea revizuienților de a formula la acel moment cerere către Arhivele Naționale întrucât nu se împlinise termenul prevăzut de Anexa nr.6 a Legii nr. 16/1996 rep.

În acest sens, recurenții au susținut că trebuia avut în vedere că, deși au formulat cereri către Arhivele Naționale, ei erau în imposibilitate de a procura înscrisurile, chiar dacă s-ar fi repetat adresele și cererile instanței și ale RAAFLS și chiar dacă ar fi fost cunoscută existenta individuala a fiecărui înscris nou, deoarece termenul prevăzut de anexa nr.6 a Legii nr.16/1996 nu se împlinise anterior iar informațiile nu le puteau fi comunicate.

D. urmare, consideră că greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr.16/1996 a condus instanța de apel la concluzia eronată că revizuienții puteau obține aceste înscrisuri și anterior, deși în realitate s-a dovedit că este îndeplinită condiția cerută de lege a neprezentării a acestor înscrisuri dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

Ca un ultim motiv de recurs, întemeiat în drept tot pe disp. art.304 pct.7 C.pr.civ., s-a invocat faptul că hotărârea instanței de apel ar fi nemotivată, întrucât instanța a apreciat că lipsa îndeplinirii condițiilor privind imposibilitatea de prezentare a înscrisului în cursul procesului în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită face de prisos analizarea condițiilor privind caracterul determinant al înscrisurilor invocate în revizuire.

Consideră recurenții că, în acest fel, instanța de apel nu a analizat motivele de apel sub toate aspectele invocate prin cererea de apel, pronunțând o hotărâre nemotivată.

În continuare, aceștia au prezentat în cuprinsul cererii de recurs motivele în raport de care consideră că înscrisurile depuse de ei în revizuire sunt determinante, atestâd o stare de fapt în antiteză cu starea de fapt ce rezultă din actele anterioare, analizate de instanță în dosarul nr._/215/2010.

Față de motivele invocate, au solicitat admiterea recursului; schimbarea în tot a Deciziei nr.969/2015 din data de 28.05.2015, pronunțată în Dos. nr._ al Tribunalului D. și pe fond, admiterea cererii de revizuire a Sentinței nr._ din data de 15.11.2011 a Judecătoriei C. (Dos. nr._/215/2010} în sensul respingerii în totalitate a acțiunii în revendicare formulată de intimatul reclamant Vilcu M., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În drept și-au întemeiat recursul pe disp. art. 304¹, art. 304, pct.7 și 9 din Cod proc. civ.

Curtea, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la motivul invocat la punctul 1 din cererea de recurs, Curtea apreciază că instanța de apel a reținut corect că, în ceea ce privește înscrisurile invocate drept doveditoare prin cererea de revizuire, nu este îndeplinită condiția imposibilității prezentării acestora la judecarea cauzei în fond pentru a fi incidente disp.art.322 pct.5 C.pr.civ.

În acest sens, Curtea reține că una dintre condițiile esențiale pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiate pe art.322 pct.5 teza I C.pr.civ. este aceea ca înscrisul doveditor descoperit după darea hotărârii să nu fi putut fi înfățișat instanței învestite cu soluționarea fondului cauzei „ dintr-o împrejurare mai presus de voința părților”.

În speță, majoritatea înscrisurilor invocate prin cererea de revizuire au fost obținute de la Arhivele Naționale, fiind în păstrarea acestei instituții, ceea ce înseamnă că puteau fi puse oricând la dispoziția părții interesate, în cazul în care se dorea procurarea acestora și prezentarea lor în dosarul de fond. Așa cum respectivele înscrisuri au putut fi obținute de către revizuienți de la anumite instituții publice, cu ocazia formulării prezentei cereri de revizuire, în aceeași modalitate le puteau fi puse la dispoziții și la momentul soluționării litigiului pe fond.

În aceste condiții, nu se poate considera nici că înscrisurile au fost reținute de partea potrivnică, de vreme ce se aflau în păstrarea unor instituții publice de la care puteau fi solicitate de către revizuienți, chiar în situația în care partea potrivnică ar fi fost în posesia acestora și ar fi refuzat să le prezinte instanței, împrejurare, de altfel, nedovedită în cauză. Pe de altă parte, în cazul în care existau bănuieli cu privire la reținerea acestor înscrisuri de către intimatul V. M., în considerarea faptului că în dosarul nr.6260/1991 al Judecătoriei C., în care autorii acestuia au contestat preluarea imobilului, s-au făcut numeroase demersuri către Arhivele Naționale și Primăria municipiului C. pentru lămurirea modalității de preluare, putea fi utilizată procedura prevăzută de art.172 C.pr.civ., ceea ce nu s-a întâmplat la soluționarea litigiului pe fond.

Mai mult, din actele dosarului nr._, în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, rezultă că revizuienții nu au formulat apărări legate de necesitatea prezentării acestor înscrisuri, că nu au solicitat în instanță prezentarea lor fie de către intimați, fie comunicarea lor prin adresă de către anumite instituții publice. Contrar susținerilor recurenților revizuienți, în cele două cicluri procesuale parcurse în dosarul de fond, adresele către Primăria Municipiului C. și către OCPI D. au fost emise din oficiu de către instanță ori în considerarea îndrumărilor date prin decizia de desființare cu trimitere, singura solicitare a apărătorului pârâților pentru depunerea unor înscrisuri fiind cea consemnată în încheierea de ședință de la termenul de judecată din 25.05.2012 din apel ( fila 26 dosar Tribunalul D.-cel de-al doilea apel) și care a privit răspunsul Arhivelor Naționale și înscrisuri obținute de la această instituție, care au stat la baza actului de proprietate din 1930, iar nu privind modalitatea de preluare a imobilului

D. urmare, se reține că actele invocate drept înscrisuri doveditoare noi prin cererea de revizuire nu au fost depuse la data soluționării cauzei în fond nu datorită unor împrejurări „ mai presus de voința” pârâților, ci datorită neglijenței acestora, care au omis a le solicita instituțiilor publice care le puteau pune la dispoziție și au omis chiar a formula apărări legate de necesitatea depunerii acestor înscrisuri.

În atare situație, este nefondat motivul de recurs referitor la interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de apel a disp. art.322 pct.5 C.pr.civ.

În ceea ce privește critica formulată la punctul 2 din cererea de recurs, conform căreia instanța de apel nu ar fi observat toate înscrisurile depuse și nu ar fi analizat apelul în raport de aceste înscrisuri, cu referire distinctă la HCM nr.1783/1958, Curtea constată că Tribunalul a făcut, într-adevăr, o analiză generală a condițiilor impuse de art.322 pct.5 teza I C.pr.civ., raportat la toate înscrisurile invocate drept doveditoare prin cererea de revizuire, fără a face o examinare punctuală a fiecăruia dintre aceste înscrisuri.

Argumentele instanței de apel referitoare la neîndeplinirea condiției imposibilității prezentării la judecata în fond a înscrisurilor invocate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții rămân valabile și cu privire la HCM nr.1783/1958 și anexa la aceasta, chiar dacă s-a omis enumerarea lor în considerentele hotărârii pronunțate.

Sub acest aspect, Curtea constată că, deși spre deosebire de celelalte înscrisuri procurate de la Arhivele Naționale, HCM nr.1783/1958 cu tabelul anexă a fost obținut de la RAADPFL, în ambele cazuri, este vorba de păstrarea înscrisurilor în arhiva unor instituții la care revizuienții aveau acces și de la care le puteau obține, dovadă fiind procurarea HCM și a anexei la aceasta de la RAADPFL pentru depunerea lor în prezentul dosar.

Totodată, recurenții reclamanții nu au făcut dovada unui refuz al RAADPFL de a comunica anterior acest act normativ nepublicat și nici a demersurilor repetate pe care au susținut că le-au făcut pentru obținerea lui, la dosarul de revizuire fiind depusă o singură adresă emisă în data de 17.01.2014 către această instituție ( fila 80 dosar prima instanță).

Referitor la motivul de recurs conform căruia instanța de apel nu a analizat critica privind greșita aplicare de către prima instanță a prevederilor Legii nr.16/1996, din perspectiva neîmplinirii termenului prevăzut în anexa nr.6 la această lege, Curtea constată că această critică nu a fost formulată ca motiv de apel prin calea de atac exercitată împotriva sentinței primei instanțe. Susținerea apelanților revizuienți conform căreia nu se putea formula cerere la Arhivele Naționale pentru obținerea respectivelor înscrisuri, întrucât nu se împlinise termenul prevăzut de anexa nr.5 din Legea nr.16/1996 a fost subsumată motivului de apel referitor la interpretarea și aplicarea greșită a disp. art.322 pct.5 C.pr.civ., cu referire la reținerea de către prima instanță a lipsei de diligență a apelanților revizuienți în procurarea înscrisurilor și la neîndeplinirea condiției imposibilității prezentării acestora.

Or, Tribunalul a analizat și s-a pronunțat asupra motivului de apel menționat, neavând obligația de a examina fiecare dintre susținerile invocate de apelanți și circumscrise acestuia. Astfel, cu privire la motivul de apel legat de greșita interpretare și aplicare a disp. art.322 pct.5 C.pr.civ., instanța de apel a argumentat că „toate înscrisurile prezentate sunt eliberate de Arhivele Naționale- Serviciul Județean D., astfel încât existând în Arhivele Naționale, puteau fi procurate de apelanți înaintea sau în cursul judecării litigiului în care s-a pronunțat sentința civilă nr._/15.X.2011, neexistând cauza mai presus de voința lor care să le fi împiedicat să obținută înscrisurile invocate”, ceea ce înseamnă că implicit s-a considerat că neîmplinirea termenului prevăzut la anexa nr.6 din Legea nr.16/1996 nu constituia un motiv obiectiv, mai presus de voința părții, care să fi împiedicat depunerea înscrisurilor la judecarea pe fond a cauzei.

De altfel, înscrisurile invocate de revizuienți nu se încadrează în cele vizate de anexa 6 din Legea nr.16/1996, astfel că neîmplinirea termenelor prevăzute de aceste prevederi nu reprezenta un impediment obiectiv de obținere și prezentare a înscrisurilor respective în instanță și, mai mult, nu există dovada că s-ar fi refuzat anterior comunicarea înscrisurilor de către instituțiile în arhivele cărora acestea s-ar fi aflat, pe considerentul că nu s-au împlinit termenele prevăzute la anexa nr.6 din Legea nr.16/1996.

D. urmare, este nefondat și cel de-al treilea motiv de recurs.

Cât privește ultima critică invocată de recurenți, în sensul că hotărârea atacată este nemotivată, nefiind analizate motivele de apel invocate, odată ce instanța de apel a constatat că nu este îndeplinită condiția privind imposibilitatea de prezentare a înscrisurilor în cursul procesului de fond, Curtea reține că Tribunalul a analizat doar criticile din apel legate de această condiție, în considerarea faptului că revizuirea întemeiată pe art.322 pct.5 C.pr.civ. presupune îndeplinirea cumulativă a tuturor cerințelor legate de înscrisurile doveditoare invocate.

În atare situație, lipsa uneia dintre condițiile prevăzute la art.322 pct. 5 C.pr.civ. atrage respingerea cererii de revizuire întemeiate pe acest text de lege și, în speță, instanța de apel, reținând neîndeplinirea condiției imposibilității prezentării înscrisurilor la judecarea pe fond a pricinii dintr-un motiv mai presus de voința părții, nu putea decât să constate că soluția de respingere a cererii de revizuire adoptată la prima instanță este una corectă, analizarea criticilor din apel legate de existența celorlalte condiții impuse de art.322 pct.5 C.pr.civ. devenind inutilă.

Pentru aceleași considerente, Curtea apreciază că nici în cadrul prezentului recurs nu se impune examinarea susținerilor privind caracterul determinant al înscrisurilor invocate de revizuienți, eventuala îndeplinire a acestei condiții fiind insuficientă pentru a face admisibilă revizuirea din perspectiva art.322 pct.5 C.pr.civ.

Având în vedere considerentele expuse anterior, Curtea urmează ca, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., să respingă ca nefondat recursul declarat.

În baza art.274 C.pr.civ., revizuienții vor fi obligați la plata către intimatul V. M. a sumei de 1.000 de lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat conform chitanței aflate la fila 17 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de revizuienții Ț. I. R., Ț. O. R., împotriva deciziei civile nr. 969/28.05.2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații V. M., . P. L. J. SC C. S., ., având ca obiect revendicare imobiliară.

Obligă recurenții la plata către intimatul V. M. a sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Noiembrie 2015.

Președinte, Florența C. C.	Judecător, L. M. L.	Judecător, N. D.
	Grefier, A. P.

Red.jud.F.C.C.

Tehn.MC/7 ex.

Data red.20.11.2015

j.a. L.C. C.

I.G. Ș.

j.f. D.B.

← Conflict de competenţă. Sentința nr. 100/2014. Curtea de Apel...		Pretenţii. Decizia nr. 4719/2015. Curtea de Apel CRAIOVA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Pretenţii. Decizia nr. 4719/2015. Curtea de Apel CRAIOVA Obligaţie de a face. Decizia nr. 625/2015. Curtea de Apel CRAIOVA Conflict de competenţă. Sentința nr. 92/2015. Curtea de Apel CRAIOVA Conflict de competenţă. Decizia nr. 95/2015. Curtea de Apel CRAIOVA