Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2863/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2863/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 2863/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2863
Ședința publică de la 26 Martie 2013
Președinte: - L. M. L.
Judecător: - N. D.
Judecător: - Florența C. C.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul P. M. ( Ninișor ) împotriva deciziei civile nr. 195/A/10.12.2012, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți G. I., G. R., având ca obiect revendicare imobiliară obligația de a face, pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul pârât P. M. ( Ninișor ), personal și asistat de avocat B. P., lipsind intimații reclamanți G. I., G. R..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței timbrarea recursului cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 66 lei, prin chitanța nr._-64-0106/05.03.2013 și timbru judiciar de 1,5 lei, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat B. P., pentru recurentul pârât P. M. ( Ninișor), a susținut oral motivele de recurs formulate în scris și întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, în raport de care a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Tribunalul M. pentru ca instanța de apel să analizeze și să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate în cauză.În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză în sensul respingerii acțiunii promovată de reclamanți ca fiind neîntemeiată.
Apreciază că soluția pronunțată de instanța de apel este nemotivată, întrucât nu răspunde la niciunul din motivele de apel, în special cele referitoare la compararea titlurilor de proprietate și la lipsa de specializare a experților în domeniul topografiei. Decizia cuprinde afirmații nereale, contrazise de probele din dosar și se bazează exclusiv de raportul de expertiză întocmit de expertul I. C. V. și reia într-o altă modalitate considerentele hotărârii primei instanțe. În mod nelegal, instanța de fond a efectuat în cauză expertize în altă specialitate decât cea topografică, pentru că un expert agricol și un expert – specialitatea construcții și evaluarea proprietății nu sunt abilitați să efectueze lucrări în specialitatea topografie, iar la această critică instanța de apel nu s-a pronunțat deloc.
Înainte de terminarea dezbaterilor, se prezintă avocat A. D., pentru intimații reclamanți G. I., G. R., care a depus la dosar întâmpinare pe care o califică drept concluzii scrise.
A pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea ambelor hotărâri pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice, pentru motivele arătate în concluziile scrise depuse la dosar, apreciind că instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel formulate în cauză; cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vînju M., sub nr._, reclamanții G. I. și G. R. au chemat în judecată pe pârâtul P. M. (NICUȘOR), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului să le lase în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 350 mp, teren pe care l-a ocupat abuziv prin mutarea gardului despărțitor, precum și de a le respecta dreptul de proprietate și posesie asupra fâșiei de teren acaparată, să fie obligat pârâtul la retragerea gardului despărțitor de pe proprietatea lor și edificarea gardului pe linia de hotar reală dintre cele două proprietăți, pe cheltuiala sa, și să le plătească daune interese în cuantum de 1000 lei, pentru lipsa de folosință a terenului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare acțiunii, reclamanții au arătat că au cumpărat de la P. O. și P. M.-Titel, în calitate de moștenitori legali ai autorului lor P. C., o casă de locuit, situată în intravilanul comunei Pristol, construită din chirpici și acoperită cu țiglă, compusă din 2 camere, sală și anexe și suprafața totală de 1992 mp, teren situat în intravilanul comunei Pristol, conform titlului definitiv de proprietate nr._/06.02.2002, fapt ce a rezultat din sentința civilă nr. 1193/24.06.2010 a Judecătoriei Vînju M., definitivă și irevocabilă. Inițial, înțelegerea a fost încheiată cu tatăl vânzătorilor, P. C., în anul 2001, acestuia plătindu-i-se o parte din prețul imobilului, iar în același an, 2001, s-au și mutat în acest imobil în care locuiesc și în prezent și în tot acest timp au achitat impozitele aferente casei și terenului, comportându-se ca buni proprietari ai acestor bunuri. Întrucât în toamna anului 2001, P. C. a decedat, au fost în imposibilitatea de a perfecta actele autentice de vânzare-cumpărare, până după dezbaterea succesiunii acestuia, finalizată prin sentința civilă nr. 1895/03.11.2009 a Judecătoriei Vînju M., definitivă și irevocabilă, ce a avut ca obiect partaj succesoral.
Au mai arătat reclamanții că proprietatea lor se învecinează pe latura de nord cu proprietatea pârâtului, așa cum a rezultat atât din titlu definitiv de proprietate nr._/2002, cât și din cele două hotărâri judecătorești. Imediat după ce s-au mutat în anul 2001, pârâtul a mutat gardul despărțitor al proprietăților, acaparându-le în acest mod circa 350 mp, în timp având mereu divergențe cu acesta, pe motiv că nu au nici un drept, iar terenul este al familiei lui, pârâtul fiind nepotul de frate al autorului P. M. C.. A precizat că în satul Cozia, inițial plațurile au fost de 20 ari, însă așa cum s-a întâmplat, acolo unde au fost 2 copii, părinții le-au împărțit în mod egal, câte 10 ari la fiecare. Astfel, tatăl pârâtului a moștenit de la tatăl său 10 ari, iar autorul celor de la care au cumpărat (P. M. C., bunicul vânzătorilor P. O. și P. M.-Titel) a primit 10 ari. Ulterior, acesta din urmă a mai cumpărat de la un vecin, în continuarea plațului său, încă 10 ari, înregistrându-se la primărie cu întreaga suprafață. În acest context, după anul 1990 i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra întregii suprafețe de 20 ari, eliberându-i-se titlul de proprietate definitiv.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 480, 481, 485, 1073-1077 C.civ.
Prin apărător, pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii susținând că fiecare parte a solicitat și i s-a eliberat titlul de proprietate pentru suprafața pe care o deține.
Judecătoria Vînju M., prin sentința civilă nr.978/18.04.2012, a admis în parte acțiunea civilă având ca obiect „revendicare imobiliară, obligația de a face și pretenții”, formulată de reclamanții G. I. și G. R., împotriva pârâtului P. M. (NICUȘOR); a omologat raportul de expertiză completat prin raportul suplimentar de expertiză, întocmit de expertul I. C. V. în cauză și, în consecință, a dispus ca pârâtul Porcarin M. să lase reclamanților în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de 108 mp, din care 5 mp categoria „curți-construcții” și 103 mp „arabil”, cuprinsă între punctele 6-7-_-16-403-6, ocupată prin strămutarea gardului, din imobilul reclamanților situat în satul Cozia, ., în T.53, P.169, P.172 și P.173, cu vecinii: N.- Drum, E.- proprietatea pârâtului, S.- S. I., V.- B. Ș..
A fost obligat pârâtul să demoleze gardul despărțitor ce împrejmuiește suprafața de 108 mp, cu amplasamentul și vecinătățile de mai sus, construit pe terenul reclamanților și să-l edifice pe linia de hotar reală, stabilită de expert potrivit Planului de amplasament - anexa 2 la raport (f.109) și anexei 2 A la Suplimentul de expertiză tehnică (f. 130), ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre, pe aliniamentul punctelor 6-403-17 (fântână)-50, de la nord la sud, încât reclamanții să dețină în total suprafața de 1.777 mp, iar pârâtul suprafața de 1.316 mp, precum și să plătească reclamanților suma de 300 lei, despăgubiri civile pentru lipsa de folosință a terenului în ultimii 3 ani și suma de 2054,40 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru (54,40 lei), onorariul experților (1.000 lei) și onorariul avocațial (1.000 lei).
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, din măsurătorile efectuate de expertul I. C. V., s-a constatat că suprafața este de 108 mp, din care 5 mp categoria „curți-construcții” și 103 mp „arabil”, cuprinsă între punctele 6-7-_-16-403-6, ocupată prin strămutarea gardului, din imobilul reclamanților situat în satul Cozia, ., în T.53, P.169, P.172 și P.173, cu vecinii: N.- Drum, E.- proprietatea pârâtului, S.- S. I., V.- B. Ș., că aparține reclamanților și este ocupată fără drept de pârât prin mutarea gardului despărțitor, expertiza relatând situația juridică a terenului la data expertizării, respectiv luna aprilie 2012.
Referitor la petitul cu obiect grănițuire, respectiv stabilirea liniei de hotar, instanța a reținut faptul că aceasta trebuie să treacă pe aliniamentul punctelor 6-403-17 (fântână)-50, de la nord la sud, încât reclamanții să dețină în total suprafața de 1.777 mp, iar pârâtul suprafața de 1.316 mp.
În speță, prin probatoriul administrat, reclamanții au reușit să facă dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții necesare admisibilității acțiunii în revendicare, în ce privește suprafața de 108 m.p., astfel încât instanța a apreciat acțiunea introductivă ca întemeiată în parte, pentru această suprafață.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din următoarele motive.
Hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii întrucât terenurile învecinate provin de la același autor și nu au existat probleme privind limita de hotar între proprietăți. Proprietatea învecinată cu pârâtul, pe care au cumpărat-o reclamanții, a fost lărgită prin achiziționarea unui teren de la vecini, spre acești vecini modificându-se, deci, limita de hotar. De aici și suprafața mai mare înscrisă în titlul de proprietate și tot în această împrejurare își poate avea originea și lipsa de teren a reclamanților, care nu se regăsește la pârât, având la rândul său o suprafață mai mică decât cea înscrisă în titlul de proprietate.
O altă critică a vizat faptul că în cauză s-au efectuat două expertize, însă niciuna în specialitatea topo, dar cu toate acestea, punctul de vedere al expertului G. C. se apropie de cel al expertului I. C., astfel cum a fost exprimat în prima variantă respectiv anexa 1 A.
Or, delimitarea făcută apoi în completarea la raportul de expertiză întocmit de I. C. prin care se revine asupra concluziei inițiale, indicându-se a doua variantă care are în vedere reperele indicate de reclamant, este însușită de instanța de fond în mod netemeinic și nelegal.
În situația în care recurentul are deficit de teren față de titlul de proprietate, instanța nu a motivat în nici un fel de ce a dat preferință dreptului de proprietate al reclamanților.
În ceea ce privește despăgubirile la care a fost obligat, a susținut că reclamanții au devenit proprietari în anul 2010, astfel că nu au nici un temei pentru a obține despăgubiri pe ultimii 3 ani, înainte de promovarea acțiunii în revendicare. Astfel, în acest caz, posesorii de bună credință sunt proprietarii fructelor culese.
Pe de altă parte, instanța a acordat despăgubirile având în vedere cererea reclamanților, în sensul că solicită 100 lei/an pentru lipsa de folosință a suprafeței revendicate, fără să producă nici o probă cu privire la întinderea despăgubirilor. De asemenea, reclamanții au indicat un prejudiciu de 100 lei/an pentru suprafața de 350 m.p. Or, revendicarea a fost admisă în parte, pentru suprafața de 108 m.p., astfel că instanța de fond a stabilit despăgubirile fără nici o probă și ignorând chiar cererea reclamanților .
Prin încheierea de ședință din 29.10.2012, calea de atac declarată de pârâți a fost recalificată din recurs în apel.
Prin decizia civilă nr. 195/A/10.12.2012, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă, în dosarul nr._, s-a respins apelul formulat de pârâtul P. M. (Ninișor), împotriva sentinței civile nr. 978/18.04.2012 pronunțată de Judecătoria Vânju M., acesta fiind obligat la 600 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că, în ceea ce privește modalitatea în care reclamantul și pârâtul au devenit proprietari asupra terenurilor ce se învecinează, nu se mai impune a se relua prezentarea acesteia deoarece instanța de fond a reținut corect acest aspect, la baza constatărilor făcute de instanță stând titlurile de proprietate emise în baza legilor fondului funciar invocate de ambele părți cât și sentința civilă prin care s-a validat convenția de vânzare cumpărare încheiată de reclamanți cu moștenitorii fostului proprietari P. C..
După cum a rezultat din ambele expertize efectuate în cauză, coroborate fiind și cu declarațiile martorilor G. A. și S. I., în anul 2001, după ce reclamanții au intrat în stăpânirea proprietății pe care au preluat-o de la P. C., pârâtul a edificat un gard între proprietăți prin mutarea celui vechi însă nu a respectat vechiul amplasament despărțitor dintre proprietăți, incluzând în proprietatea sa o fântână care exista pe terenul cumpărat de reclamanți.
Susținerea apelantului în sensul că foștii proprietari nu au avut litigii cu el în ceea ce privește slogul dintre proprietăți, nu poate constitui un motiv care să conducă la concluzia că acțiunea în revendicare promovată de reclamanți este neîntemeiată, de vreme ce mutarea gardului s-a realizat de pârât după ce fostul proprietar și-a înstrăinat terenul.
Depozițiile martorilor propuși de pârât (Ș. M. și S. N.) nu sunt relevante în stabilirea stării de fapt deoarece, declarația primului martor în sensul că, gardul a fost construit împreună de reclamanți și pârât este izolată de alte probe, iar cel de al doilea martor arată că nu știu dacă în ultimul timp între proprietățile părților s-a construit vreun gard, cunoscând că anterior, limita de despărțire a proprietăților o reprezenta doar un răzor. De fapt, acest din urmă martor nici nu locuiește în același . ani.
Susținerea apelantului în sensul că atât el cât și intimații au teren mai puțin decât în titlu de proprietate și în acest caz, nu se justifică revendicarea vreunei suprafețe de teren, este neîntemeiată. Cert este că, urmare măsurătorilor făcute de ambii experții asupra terenurilor părților, s-au găsit suprafețe mai mici decât în titlurile fiecăruia, dar cât timp prin probe s-a dovedit că apelantul a schimbat în anul 2001 semnul de hotar care exista între proprietăți, în mod corect instanța de fond a constatat întrunirea cumulativă a condițiilor cerute de art.480 c.civ., și în consecință a admis acțiunea în revendicare pentru suprafața de 108 mp.
Chiar dacă expertul I. C. a propus două variante de grănițuire, în mod corect instanța de fond a ales cea de a doua variantă, întrucât aceasta a fost stabilită în raport de gardurile de la frontonul stradal și în continuare spre punctul 7 unde se găsește fântâna care a aparținut vânzătorului către reclamanți, după care buturuga indicată prin pct.50 în schița anexă la raportul de expertiză, aceasta fiind un salcâm care a existat pe aliniamentul fostului hotar, după cum declară martora S. I., persoană în vârstă de 77 ani.
Apelantul nu a făcut în nici un fel dovada susținerii motivului de apel privitor la faptul că intimații dețin o suprafață de teren mai mare pentru că au mai achiziționat un teren pe lângă cel cumpărat de la autorul vânzătorilor, situație în care, lipsa terenului pe care îl revendică în cauză, se poate regăsi în respectiva suprafață.
În speța de față, nu se pune problema comparării titlurilor de proprietate exhibate de părți și urmare acesteia, acordării preferinței dreptului de proprietate al reclamanților întrucât nu există nici o probă din care să rezulte că terenul în litigiu se suprapune în ambele titluri.
Critica referitoare la petitul având ca obiect despăgubiri, s-a constatat că este neîntemeiată, întrucât în mod corect instanța de fond a acordat despăgubirile pe ultimii trei ani. Chiar dacă hotărârea de validare a convenției de vânzare cumpărare intervenită între reclamanți și vânzători a fost dată în anul 2010, efectele acesteia retroactivează până la momentul la care a avut loc încheierea convenției sub semnătură privată adică, până la 20 aprilie 2006. În ceea ce privește cuantumul acestor despăgubiri, acesta s-a stabilit corect prin raportare la suprafața din litigiu de 108 mp și la perioada ultimilor trei ani, ci nu pentru zece ani cum au solicitat reclamanții.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul P. M. (Nicușor), criticând-o pentru nelegalitate deoarece decizia este nemotivată, nerăspunzând la motivele de apel formulate, respectiv compararea titlurilor de proprietate, atât timp cât ambele părți au invocat existența unui titlu de proprietate și lipsa de specializare a experților în domeniul topografic, cu încălcarea dispozițiilor art.201 Cod pr. civ.
Criticile formulate sunt întemeiate, având în vedere următoarele considerente;
Prin cererea de apel formulată de către pârât, acesta a invocat netemeinicia și nelegalitatea hotărârii fondului deoarece terenurile provin la origine de la același autor prin efectul partajului între succesorii care, la rândul lor, au transmis dreptul de proprietate părților din cauză și nu au existat probleme privind limita de hotar dintre succesori, fiecare având o suprafață mai mică decât cea înscrisă în titlul de proprietate, situație ce impunea compararea titlurilor de proprietate.
De asemenea, s-a invocat că niciuna dintre expertize nu a fost în specialitatea topografie-topometrie, așa cum impunea obiectul acțiunii în grănițuire și revendicare.
Instanța de apel a analizat susținerea apelantului în ceea ce privește suprafața ce constituie proprietatea părților, concluzionând că nu se pune problema comparării titlurilor de proprietate exhibate de părți, deoarece nu există nicio probă din care să rezulte că terenul în litigiu se suprapune în ambele titluri.
Nu s-a răspuns însă de instanță la motivul de recurs invocat privind efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea topografie-topometrie, care ar fi fost în măsură să stabilească realitatea suprafețelor de teren asupra cărora părțile justifică un drept de proprietate potrivit titlurilor de proprietate prezentate.
Conform art.295 Cod pr. civ., instanța are obligația de a verifica în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, ceea ce demonstrează că există obligația de a se pronunța asupra tuturor motivelor de apel invocate, cu atât mai mult cu cât instanța de apel poate încuviința refacerea probelor la prima instanță, precum și administrarea probelor noi impuse în condițiile artr.292 Cod pr. civ., dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.
Nepronunțându-se asupra motivului de apel referitor la faptul că în speța dedusă judecății raportul de expertiză nu a fost întocmit de expert în specialitatea topografie-topometrie, singurul în măsură să stabilească potrivit specialității întinderea dreptului de proprietate și linia de hotar, se constată că instanța de recurs nu poate efectua controlul judecătoresc sub acest aspect raportat la dispozițiile art.201 Cod pr. civ., așa cum se invocă de recurent.
Pe de altă parte, se constată că instanța de apel nu a procedat la compararea titlurilor de proprietate exhibate, considerând că în dosar nu există nicio probă din care să rezulte că terenul în litigiu se suprapune în ambele titluri. Însă, în speță, ambele părți au prezentat titluri de proprietate care provin de la autori diferiți, dar acei autori au intrat în proprietatea terenurilor prin succesiune de la un autor comun, situație în care instanța are obligația de a compara modalitatea în care s-a făcut împărțirea între cei doi succesori de la autorul comun și de a stabili realitatea întinderii dreptului de proprietate în funcție de titlurile de proprietate prezentate, de posesia efectivă asupra terenurilor conform acestor titluri, cu atât mai mult cu cât din probele dosarului a rezultat că fiecare proprietar stăpânește în fapt mai puțin decât există în titlul de proprietate.
Constatându-se că prin modalitatea de soluționare a apelului nu s-a intrat în analiza tuturor motivelor de apel și deci în cercetarea fondului, conform art.312 alin.5 Cod pr. civ., urmează ca, admițându-se recursul, să se caseze și să se trimită cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâtul P. M. ( Ninișor ) împotriva deciziei civile nr. 195/A/10.12.2012, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți G. I., G. R., având ca obiect revendicare imobiliară obligația de a face, pretenții.
Casează decizia civilă nr. 195/A/10.12.2012, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă, în dosarul nr._ și trimite cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul M..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Martie 2013
Președinte, L. M. L. | Judecător, N. D. | Judecător, Florența C. C. |
Grefier, A. P. |
Red. jud. N. D.
Tehn. E.O.
3 ex./18.04.2013
J.f. P. D.
J.a. L. B.
C. P.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2612/2013. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2476/2013. Curtea de... → |
|---|
