Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2612/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2612/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 2612/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2612/2013
Ședința publică de la 20 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. S.
Judecător M. M.
Judecător M. P.-P.
Grefier D. S. O.
x.x.x.x.x.
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de T. I. R. și T. O. R., împotriva deciziei civile nr._ din 7 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă, în dosar nr._/215/2010, în contradictoriu cu intimații V. M., . J. . C., ..
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns pentru contestatorii T. I. R. și T. O. R., avocat I. S. și intimatul V. M., personal și asistat de avocat I.T., lipsind intimatele . J. . C. și ..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că prezenta contestație în anulare a fost motivată și timbrată cu taxă judiciară în cuantum de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care, nemaifiind alte cereri de formulate ori excepții de ridicat, se constată cauza în stare de judecată, acordându-se cuvântul părților prezente aspra contestației.
Avocat I. S., pentru contestatori, susține oral motivele invocate, în raport de care, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată, anularea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecarea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Avocat I. T., pentru intimatul V. M., solicită respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
P. sentința civilă nr._ din 11.11.2008, a Judecătoriei C., a fost respinsă acțiunea completată, formulată de reclamantul V. M. și s-a luat act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată a ..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, iar prin decizia civilă nr. 27/20.10.2010, Tribunalul D. a admis apelul reclamantului, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare.
Împotriva deciziei nr. 27/20.01.2010, pronunțată în apel, au formulat recurs pârâții Ț. R. și Ț. I. - R., care au susținut că instanța de apel a apreciat greșit probatoriul din dosar și că din toate actele nu rezultă că reclamanții ar fi și proprietarii imobilului revendicat, instanța de fond comparând și titlurile de proprietate, concluzionând că titlul pârâților este mai caracterizat.
Curtea de Apel C. a respins, prin decizia civilă nr. 787/08.06.2010, recursul pârâților-recurenți, reținând că motivele de recurs formulate de recurenți nu au nici o legătură cu conținutul deciziei atacate, iar solicitarea acestora de menținere a sentinței de fond nici nu poate fi considerată ca întrunind cerințele dispozițiilor procedurale prevăzute în dispozițiile 299 și urm. Cod pr.civ. Prima instanță a respins acțiunea în baza unei excepții a lipsei calității reclamanților de a formula acțiunea în revendicare. Tribunalul a stabilit că reclamanții au calitate de a formula acțiunea și a trimis cauza pentru cercetarea temeiniciei respectivei acțiuni. Ca urmare, tribunalul nu s-au pronunțat pe fond și nici prima instanță, datorită invocării excepției lipsei calității nu s-a putut pronunța pe fond.
Ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost înregistrată la Judecătoria C., sub un nou număr de dosar, _/215/2010, la data de_ .
P. sentinta civila nr._/15.11.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._/215/2010 a fost respinsa, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâții Ț. R. O. și Ț. I. R. si admisa, în parte, cererea, formulată de reclamantul V. M., astfel cum a fost precizată, in sensul oblgiarii pârâților Ț. R. O. și Ț. I. R. să lase în deplină proprietate și pașnică posesiei reclamantului următoarele suprafețe de teren:
-93,78 m. p. teren intravilan situat în mun. C., ., jud. D., individualizat între punctele de contur 7-301-10-8-6-7 din schița anexă a raportului de expertiză specialitatea topografie, întocmit de expert N. C., parte integrantă din prezenta;
-108,64 m. p. teren intravilan situat la aceeași adresă și individualizat între punctele de contur 7-6-5-4-3-2-12-11-206, din schița anexă a raportului de expertiză specialitatea topografie, întocmit de expert N. C.;
-166 m. p., teren intravilan situat în mun. C., ., jud. D., individualizat între punctele de contur_-9-8-6-5-4-3-2-12-106, din schița anexă a raportului de expertiză specialitatea topografie, întocmit de expert N. C..
De asemenea a fost respinsa, ca neîntemeiată, cererea față de pârâta . C. - prin administrator judiciar . si obligat pârâții Ț. R. O. și Ț. I. R. la plata către reclamant a sumei de 4946, 3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferente tuturor ciclurilor procesuale, onorariu de expert și onorariu apărător.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții T. I. R. și T. O. R., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
P. decizia civilă nr.320 din 29 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._/215/2010, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâți, precum și cererea formulată de intimatul reclamant privind acordarea chelâtuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantul pârâții Ț. I. R. și Ț. O. R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare au arătat următoarele:
1. Cu prioritate se prevalează de greșita aplicare a dispozițiilor legale, în privința modului în care instanța de apel a înțeles să soluționeze excepția inadmisibilității cererii în revendicare. Susține că atât prima instanță, cât și cea de apel au ignorat îndrumările deciziei de casare, prin care s-a dispus în mod expres ca în rejudecare să fie efectuate verificări privind eventuala reglare a situației juridice a diferenței de teren de 520 mp, în baza Legilor 10/2001 și 247/2005.
Susțin recurenții că în realitate autorului reclamantului i s-a retrocedat o suprafață de 325 mp, care s-a și transmis pe cale succesorală, diferența până la 520 mp rămânând în continuare în posesia statului și a persoanelor care au obținut titlu de proprietate asupra acesteia.
Astfel că, nerespectând procedura prealabilă impusă de Legea 247/2005 și neuzând de procedura specială pentru a-și recupera terenul, inițierea unui demers judiciar pe calea dreptului comun înainte de clarificarea situației juridice a diferenței de teren rămasă în posesia statului este vădit inadmisibilă.
2. Decizia este pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a legii, prin raportare la întinderea dreptului de proprietate al părților astfel cum acesta este atestat de actele opuse de părți.
3. În mod nelegal instanța de apel a reținut faptul că ar fi în ipoteza unei comparări de titluri, titlului opus de reclamant recunoscându-i-se un caracter preferabil. Compararea titlurilor este posibilă atunci când ambele părți ale revendicării produc titluri derivate, care emană de la autori diferiți și care sunt fără vreo legătură între ele, posibilitate neexistentă în speța de față, titlurile invocate fiind într-o strânsă legătură, bazată pe existența unui autor comun.
Astfel, că trebuia să se recunoască valabilitatea și pe cale de consecință caracterul preferabil al titlului recurenților.
4. Susțin recurenții că instanțele anterioare au ignorat cu desăvârșire situația de fapt și modul în care recurenții au stăpânit terenul în litigiu de la momentul punerii în posesie a autorului reclamantului până la promovarea acțiunii, fiind incidente dispozițiile art. 1895 Cod civil, iar dreptul de proprietate asupra terenului revendicat a fost dobândit prin efectele uzucapiunii de scurtă durată.
5. Soluționarea cauzei s-a făcut pornind de la o stare de fapt greșită, fără a stabili continuitatea dreptului de proprietate pe întreg terenul de 845 mp, în condițiile în care prin decizia de casare, actul din 1930 nu este suficient, iar rezervele exprimate de expertul D. D. la acest act sunt justificate.
Nu s-a identificat cu certitudine care a fost amplasamentul suprafeței de 325 mp ce a fost restituită în baza sentinței civile nr. 7906/1992.
Ca urmare, solicită recurenții, în principal, casarea deciziei și trimiterea spre rejudecare pentru administrare de noi dovezi care să lămurească întinderea și aplicarea dispozitivului sentinței civile nr. 7906/1992.
În subsidiar, cer modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și pe fond schimbarea sentinței și respingerea acțiunii.
În drept recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9, și 312 Cod proc. civ.
Intimatul-reclamant, legal citat, a formulat și depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Curtea de Apel C., prin decizia civilă nr._ din 14 decembrie 2012, pronunțată în dosar nr._/215/2010, a respins recursul declarat de pârâții Ț. I. R. și Ț. O. R., precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut următoarele:
Instanțele de fond au soluționat în mod corect excepția inadmisibilității cererii în revendicare.
Astfel, îndrumările deciziei de casare, prin care s-a dispus ca în rejudecare să fie efectuate verificări privind eventuala reglare a situației juridice a diferenței de teren de 520 mp, în baza Legilor 10/2001 și 247/2005 nu sunt de natură a lega instanțele întrucât au impus numai la efectuarea de verificări, fără a tranșa în mod irevocabil o problemă de drept.
Ca principiu era obligatorie parcurgerea cu prioritate a procedurii prealabile prevăzută de Legea nr. 247/2005 sau Legea nr.10/2001 numai în caz de concurs cu o acțiune în revendicare îndreptată împotriva statului sau a unei instituții publice.
Ori, în speța pendinte, chemați în judecată pe calea acțiunii în revendicare sunt în principal persoane fizice care nu au calitate procesuală într-un eventual demers întemeiat pe legile nr. 247/2005 sau nr. 10/2001.
Al doilea motiv de recurs a criticat decizia ca fiind pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a legii, prin raportare la întinderea dreptului de proprietate al părților astfel cum acesta este atestat de actele opuse de părți.
În ceea ce privește calitatea de proprietar a intimatului reclamant, instanțele de fond nu puteau să limiteze efectele sentinței nr. 7906/1992 numai la suprafața de 325 mp, întrucât, de vreme ce prin sentința respectivă se face o analiză a actelor primare de proprietate invocate de către reclamant se înțelege că s-a constatat că lipsa titlului statului vizează întreaga suprafața de teren care a făcut obiectul naționalizării.
Nu se poate accepta ideea că reclamantul ar fi avut altă manifestare de voință la momentul introducerii acțiunii finalizate prin pronunțarea sentinței din 1992, deoarece nu există elemente relevante care pot fi interpretate în sensul dorit de către recurenti.
Problema inopozabilității sentinței nr.7906/1992 față de recurenți - terți față de raportul juridic finalizat prin sentința respectivă - ar fi fost incidentă în cauză numai dacă această hotărâre, prin comparare cu titlul pârâților, nu ar fi fost preferabilă față de acesta din urmă.
Pe de altă parte, interpretarea întinderii efectelor unor acte de proprietate reprezintă o critică de netemeinicie, inadmisibil a fi formulată pe calea recursului prevăzut de disp. art. 304 cpc, întrucât înscrisul reprezintă o probă, iar aprecierea valorii probatorii a oricărei dovezi este de natură a modifica în primul rând situația de fapt reținută în cauză.
În ceea ce privește titlurile de proprietate ale pârâților-recurenți, aceștia nu pot invoca faptul că prin natura juridică a emiterii acestor acte, în urma parcurgerii procedurii legii fondului funciar s-ar crea o excepție de la regula comparării titlurilor în cadrul unei acțiuni în revendicare.
Această interpretare ar fi de natură a adăuga în mod nepermis la lege, respectiv la disp. art. 480 c. civ., astfel cum au fost dezvoltate și în doctrina și practica judiciară.
De altfel, instanțele de fond au identificat o . neregularități în emiterea titlului de proprietate pe calea procedurii prevăzute de legea nr. 18/1991, neregularități care nu sunt explicate într-o manieră convingătoare de către pârâți.
Nu se pot critica în recurs nici nerespectarea amplasamentului sau deplasarea acestuia, deoarece analiza unor astfel de chestiuni presupun cercetarea materialului probator administrat în cauză; ori, cum s-a menționat și în rândurile de mai sus, recursul prevăzut de disp. art. 304 cod procedură civilă nu este o cale devolutivă de atac.
Eventuala destinație a unui teren ca fiind cale de acces justifică argumentarea instanței potrivit căreia pârâții-recurenți nu justifică un titlu valabil pentru suprafața respectivă, iar stabilirea unei căi de acces poate fi rezolvată într-un alt litigiu, care ar avea ca obiect stabilirea unei servituți de trecere.
Recurenții nu justifică interesul în criticarea neconceptării în cauză a unei alte părți, respectiv a creditorului ipotecar, pentru ca hotărârea să îi fie opozabilă și acestei persoane, întrucât este rolul reclamantului de a stabili cadrul procesual sub aspect pasiv, respectiv al titularului garanției imobiliare de a interveni în proces pentru a își apăra drepturile ce derivă din contractul de ipotecă.
În ceea ce privește operațiunea de comparare a titlurilor, aceasta este posibilă nu numai când ambele părți ale revendicării produc titluri derivate, care emană de la autori diferiți și care sunt fără vreo legătură între ele, dar și când titlurile invocate sunt într-o strânsă legătură, bazată pe existența unui autor comun, ceea ce distinge o situație de cealaltă fiind numai criteriile pe baza cărora se stabilește caracterul preferabil al unui titlu.
De altfel, în speță nu se poate spune că autorul comun al părților ar fi statul, întrucât pentru reclamant, statul nu reprezintă un autor, ci numai un uzurpator al titlului său, astfel cum s-a stabilit prin sentința din 1992.
Referitor la efectele uzucapiunii de scurtă durată, aceasta reprezintă o excepție de procedură, care trebuie demonstrată prin încuviințarea și administrarea de probatorii și implicit presupune parcurgerea tuturor fazelor procesuale, ceea ce conduce la inadmisibilitatea invocării acestei apărări pentru prima oară în faza recursului.
Al cincilea motiv de recurs a vizat în mod exclusiv situația de fapt reținută de instanța de apel, respectiv interpretarea probelor administrate în cauză, cu referire expresă la raportul de expertiză.
Or, în condițiile disp. art. 304 cod procedură civilă, hotărârea atacată cu recurs poate fi modificată sau casată numai pentru motivele de nelegalitate înscrise la punctele 1-9, exceptând situația prevăzută de disp. art. 304 ind. 1 cod procedură civilă – care nu este incidentă în speță.
Se impune a se consemna cu precădere că recursul nu este o cale devolutivă de atac. P. urmare, sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care tin de legalitatea deciziei instanței de apel, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente în cauza, cu referire directa în cauza de fata la prevederile art.304 pct. 9 Cod Proc.Civ.
În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiza se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de apel a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate.
De subliniat este și faptul că instanțele de fond au considerat în mod temeinic că titlul reclamantului este reprezentat de actele primare de proprietate din anii 1930, deoarece sentința nr. 7906/1992 nu constituie un titlu propriu-zis, ci, fiind o soluție pronunțată în cadrul unei acțiuni în revendicare are numai rolul principal de a statua irevocabil asupra lipsei de titlu a statului, prin stabilirea caracterului nelegal al naționalizării terenului aflat în proprietatea autorilor reclamantului, potrivit actelor primare de proprietate.
Cum instanțele de fond au respectat procedura de comparare a titlurilor exhibate de către părți, stabilind în mod corect caracterul preferabil al titlului reclamantului, cum în cazul unei suprapuneri de terenuri aflate în titlurile de proprietate a două persoane diferite trebuie apreciat asupra caracterului preferabil al titlului uneia din cele două persoane, cum recurenții nu au formulat motive de recurs de natură a conduce la modificarea sau casarea soluției recurate în speță, potrivit disp. art. 304 și 312 cod procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat.
Având în vedere și disp. art. 274 cod procedură civilă, a fost respinsă cererea formulată de recurenții cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare contestatorii T. I. R. și T. O. R..
În motivarea contestației au arătat că temeiul de drept al contestației în anulare formulată, este reprezentat de dispozițiile art.318 teza a-II – a cod procedură civilă, respectiv omisiunea instanței de recurs de a cerceta toate motivele de recurs indicate prin cererea de recurs motivată.
S-a arătat că instanța de recurs nu a analizat toate criticile de nelegalitate expuse prin cererea de recurs, cu referire la punctul 2 al acestor motive, care a menționat neîndeplinirea în cauză a celor două cerințe pentru admisibilitatea acțiunii în revendicare, respectiv calitatea de proprietar a intimatului reclamant și faptul ocupațiunii fără drept a terenului revendicat de către contestatorii din cauza de față.
Dintre aceste condiții, contestatorii au arătat că instanța de recurs nu analizează decât critica privitoare la prima condiție de admisibilitate a acțiunii în revendicare, fără a expune detaliat argumentele care au dus la soluția înlăturării acestor critici.
Contestatorii au motivat că modul în care instanța a răspuns criticilor de la punctele 3 și 5 din cererea de recurs, poate fi asimilată unei adevărate nepronunțări asupra lor, întrucât au fost înlăturate doar cu motivarea că ar privi starea de fapt, astfel încât instanța de recurs nu își fundamentează soluția pe nici un argument.
În drept, și-au întemeiat contestația pe dispozițiile art.318 și urm. cod procedură civilă.
Contestația în anulare este nefondată și urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Art. 318 cod procedură civilă, invocat ca temei de drept al contestației în anulare, prevede că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În privința omisiunii analizării celui de-al doilea motiv de recurs, cu subpunctele expuse în cererea de recurs, Curtea apreciază că instanța de recurs a grupat criticile care formau obiectul acestui motiv de recurs și apoi a expus punctual temeiurile care au condus la înlăturarea acestei critici referitoare la condițiile de admisibilitate a acțiunii în revendicare, prin raportare la întinderea dreptului de proprietate al părților, astfel cum acesta este atestat de actele opuse de părți.
In doctrina și practica judiciară este unanim admis că instanța poate soluționa criticile formulate de către părți printr-o motivare comună, putând grupa criticile formulate de acestea, motivarea hotărârii judecătorești nefiind o problemă de cantitate, de întindere a acesteia, cu atât mai mult cu cât în speță instanța de recurs a analizat în mod expres toate criticile formulate de recurenți, expuse la pct.2 din motivele de recurs.
Va fi respinsă și critica privind nepronunțarea instanței de fond cu privire la punctele 3 și 5 din motivele de recurs, reținându-se că instanța de recurs a motivat că aceste critici vizează aspecte de temeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii judecătorești, astfel încât nu pot forma obiectul analizei instanței de recurs, întrucât nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art.304 pct.1-9 cod procedură civilă.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 318 – 320 cod procedură civilă contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.
În baza art.274 cod procedură civilă, vor fi obligați contestatorii la plata către intimatul V. M. a 1500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător în cadrul contestației în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge contestația în anulare formulată de T. I. R. și T. O. R., împotriva deciziei civile nr._ din 7 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă, în dosar nr._/215/2010, în contradictoriu cu intimații V. M., . J. . C., ..
Obligă contestatorii să plătească intimatului V. M. suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Martie 2013.
Președinte, E. S. | Judecător, M. M. | Judecător, M. P.-P. |
Grefier, D. S. O. |
Red.jud.E.S.
Tehn.MC/2 ex.
Data red.-28.03.2013
j.rec. M.M.
I.M.
S.A.C.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 2992/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2863/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
