Validare poprire. Decizia nr. 2012/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2012/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-10-2012 în dosarul nr. 10122/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr._/2012
Ședința publică de la 25 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. L.
Judecător F. D.
Judecător I. V.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de recurentul debitor S. C. M. F. C. și recurenta terț poprit ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A M. C. -T. C.,împotriva deciziei civile nr.314/27.06.2012, pronunțată de Tribunalul D.,în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul creditor V. L., având ca obiect validare poprire .
La apelul nominal făcut în ședință au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, precum și lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ., după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 30.11.2011,creditorul V. L., a chemat în judecată debitorul S. C. M. F. C., solicitând validarea popririi asupra terțului poprit T. C. pentru suma de 2592,43 lei, reprezentând debit conform titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2643/15.04.2008 pronunțată de tribunalul D. în dosar nr._ irevocabilă prin decizia nr. 8005/11.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel C. și cheltuieli de executare stabilite în baza procesului verbal nr. 151/E/2011 din 02.05.2011.
Motivând în fapt cererea a susținut că prin titlul executoriu menționat, debitorul S. C. M. F. C., a fost obligat să îi plătească suma de 2592,43 lei la care s-au adăugat cheltuielile de executare.
În acest sens s-a emis somația de executare nr. 151/E/2011 din 02.05.2011, după care s-a dispus înființarea popririi în mâinile terțului poprit T. C., aceasta fiind comunicată la data de 10.11.2011, răspunsul terțului poprit fiind negativ.
Prin sentința civilă nr. 2532 din 20 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de validare a popririi formulată de creditorul V. L. în contradictoriu cu debitorul S. C. M. F. C. și împotriva terțului poprit T. M. C..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat și reținut că creditorul V. L. a solicitat în contradictoriu cu debitorul S. C. M. F. C.,validarea popririi înființată prin înființare poprire creanță nr. 151E/2011 din data de 09.11.2011 asupra terțului poprit T. C. până la concurența sumei de 2592,43 lei conform titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2643/15.04.2008 pronunțată de tribunalul D. în dosar nr._ irevocabilă prin decizia nr. 8005/11.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel C. și cheltuieli de executare stabilite în baza procesului verbal nr. 151/E/2011 din 02.05.2011.
Conform art. 460 alin. 1 C.pr.civ. dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare în vederea validării popririi.
În speță, prin sentința civilă nr. 2643/15.04.2008 pronunțată de tribunalul D. în dosar nr._ irevocabilă prin decizia nr. 8005/11.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel C. a fost obligat debitorul S. C. M. F. C. să achite petentului diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit salarizării în unitățile sanitare clinice pentru perioada 01.12.2006 – 15.04.2008 și salariile efectiv plătite în această perioadă, reactualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al petentului. De asemenea a fost obligat debitorul la despăgubiri reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de la data pronunțării hotărârii, de care ar fi trebuit să beneficieze acesta potrivit numărului de zile lucrate lunar pentru perioada 01.12._08 dar nu mai mult de 20 de tichete lunar.
Întrucât debitorul nu s-a conformat, creditorul a solicitat executarea silită a titlului executoriu menționat formându-se dosar de executare nr. 151/E/2011 al B. T.- N. și Terpovici în cadrul căruia a fost emisă înființare poprire creanță nr. 151E/2011 în mâinile terțului poprit T. C., a cărei validare se solicită.
Conform prevederilor art. 460 alin. 2 teza II C.pr.civ. terțul poprit care cu rea-credință a refuzat să își îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi, va putea fi amendat prin aceeași hotărâre prin care se validează poprirea.
Din textul de lege enunțat rezultă că la momentul la care a primit adresa de înființare a popririi terțul poprit avea obligația de a efectua poprirea.
Instanța însă nu poate reține reaua-credință a terțului poprit având în vedere incidența prevederilor OUG nr. 71/2009 care stabilește că sumele prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar urmează a fi plătite conform acestui act normativ, iar executarea silită era suspendată de drept.
În acest context, la data primirii cererii de înființare a popririi, terțului poprit îi era interzis prin lege să efectueze acte de executare cu privire la sumele de bani ce reprezentau drepturi de natură salarială stabilite prin hotărâri judecătorești în favoarea personalului bugetar.
În soluționarea cauzei instanța a apreciat că dispozițiile OUG nr. 71/2009 așa cum a fost modificată și completată, sunt aplicabile, aceste dispoziții legale nefiind în conflict cu prevederile Convenției Europene pentru Drepturile Omului.
În speță, este vorba de cheltuieli salariale în natură, ce fac obiectul OUG 71/2009, urmând a se executa eșalonat, după o procedură prevăzută expres, prevederile OUG nr.71/2009 cu modificările și completările ulterioare fiind constituționale, Curtea Constituțională a României pronunțându-se în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate. De asemenea, prevederile OUG 71/2009 cu modificările și completările ulterioare sunt în concordanță și cu prevederile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la condițiile în care statul poate impune restricții ale dreptului de proprietate în interes public, iar măsura de eșalonare a plății este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere, executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești, iar tranșele de efectuare a plăților sunt precis determinate, devalorizarea monetară fiind acoperită prin reactualizarea sumei cu indicele de inflație la data plății.
Pentru a conchide astfel, instanța a avut în vedere contextul economic național și internațional, de notorietate, în care a fost adoptată OUG nr. 71/2009 respectiv declanșarea crizei economice care începând cu anul 2009 și-a făcut simțite efectele și în Europa, inclusiv în România.
Astfel, Guvernul a fost în situația de a adopta măsuri aspre pentru a menține echilibrul bugetar ce a impus luarea unor măsuri ce pot fi calificate ca ingerințe în drepturile recunoscute prin Convenție.
OUG nr. 71/2009 este o astfel de măsură, cu efecte în planul drepturilor protejate de Convenție însă contextul economic în care această măsură a fost adoptată, finalitatea urmărită, impune calificarea acestei măsuri ca fiind justificată, din considerente de interes general (menținerea deficitului bugetar), astfel că nu contravine Convenției Europene pentru Drepturile Omului.
Față de aceste considerente legale, instanța a apreciat că cererea creditorului privind validarea proprii având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului bugetar prin hotărâri judecătorești este neîntemeiată, urmând a fi respinsă în consecință.
La data de 26.03.2012, s-a formulat apel de către creditorul V. L., împotriva sentinței civile nr. 2532 din 20 februarie 2012, prin care se solicita admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și validării înființării popririi.
In motivarea cererii, în esență, s-a arătat ca hotărârea este nelegală, a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor legale (art. 460 C.proc.civ., principiul separației puterilor în stat, principiul aplicării legii civile în timp, art. 20 din Constituție, art. 55 alin. 4 Cod Fiscal), că executarea în speța se impune a fi realizată în conformitate cu dispozițiile legale de drept comun și nu OUG 71/2009.
In temeiul art 242 C.. se solicita judecarea cauzei în lipsa părților.
Cererea a fost legal timbrată.
Prin decizia civilă nr. 314 de la 27 Iunie 2012, Tribunalul D. Secția I Civilă, a admis apelul declarat de creditorul V. L., în contradictoriu cu debitorul S. C. M. F. C., și terțul poprit T. C., cu sediul în C., împotriva sentinței civile nr. 2532 din 20 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ .
A schimbat în tot sentința atacată și pe fond admite cererea.
A dispus validarea popririi înființate la data de 09 noiembrie 2011 în dosarul nr. 151/E/2011 de B. T. N. și Terpovici.
A obligat pe terțul poprit să plătească creditorului suma de 2592,43 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Instanța de fond în mod eronat a reținut ca cererea de validare este neîntemeiată considerând că OUG 71/_ este în acord cu CEDO și Protocolul 1 din Actul Adițional la Convenție.
Potrivit art. 452 Cod proc. civ. poprirea presupune existența inițială a două raporturi juridice: unul între creditor și debitor și altul între debitor și terțul poprit, în care debitorul este creditor al terțului. Prin înființarea popririi se naște un al treilea raport juridic, între creditorul din primul raport juridic (creditorul popritor) și terț (terț poprit), în care terțul va fi obligat să plătească creditorului popritor ceea de datora creditorul său – debitor în primul raport juridic.
În speță, așa cum rezultă din actele dosarului de executare creditorul are titlu executoriu împotriva debitorului S. C. F. C..
Cât privește drepturile salariale cuvenite creditoarei, instanța reține că art.6 paragraful 1 din Convenția (Europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală.
Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea, reprezentând autoritatea publică, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătoreasca de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (de exemplu, cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
Întârzierea în executarea unei sentințe, imputabilă autorităților care nu furnizează o justificare valabilă în acest sens, aduce atingere și dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale, drept protejat de art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
În Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: "Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi".
Curtea reamintește că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului sau altei instituții publice să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.
Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin.1 din Convenție.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Pentru ca o astfel de privare să fie în acord totuși cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ar trebui “să fie prevăzută de lege”, “să urmărească un scop legitim”, iar ingerința în dreptul de proprietate ar trebui să răspundă criteriului proporționalității (a se vedea în acest sens paragrafele 78 din Hotărârea pronunțată de CEDO în Cauza Brumărescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 414/2000).
Trecând peste faptul că este nefiresc ca statul să își creeze prin acte normative situații în care să fie exceptat de la obligația de executare silită a unei hotărâri judecătorești, instanța constată că ingerința este prevăzută de lege.
Însă cerința de a corespunde interesului legitim public, nu este îndeplinită; astfel, aprobarea ordonanței este motivată de necesitatea "menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar", însă jurisprudența CEDO menționează constant că "complexitatea procedurii interne de executare sau a sistemului bugetar public nu este de natură să exonereze statul de la obligația sa prevăzută de Convenție de a garanta tuturor dreptul de a fi executate într-un termen rezonabil acele hotărâri judecătorești care sunt obligatorii și executorii"; că nu este permis autorităților statului de a se preleva de lipsa de fonduri sau a altor resurse ca scuză pentru a nu onora debitul stabilit prin hotărâre judecătorească; că este obligația statelor contractante de a-și organiza sistemul juridic în așa fel încât autoritățile competente să își poată executa obligațiile.
Nici cerința proporționalității măsurii nu este îndeplinită, fiind de natură a distruge echilibrul just dintre protecția proprietății individuale și cerințele interesului public.
Dispozițiile derogatorii ale O.U.G. nr.71/2009 favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile de drept al muncii intră în sfera dreptului privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
F. de cele arătate, in fapt si in drept, a admis apelul, a schimbat sentința apelată și a validat poprirea înființată la data de 9 noiembrie 2011 în dosarul nr. 151/E/2011 de B. T. N. și Terpovici.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, debitorul S. C. M. F. C. și terțul poprit ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A M. C. -T. C. , arătând că hotărârea instanței de apel este nelegală, întrucât au fost încălcate dispozițiile OUG 71/2009, ce prevede, în mod expres, că orice fel de executare silită se suspendă de drept; iar potrivit OUG 7/2001 plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea drepturilor de natură salariale devenite executorii până la data de 31.12.2009, se eșalonează.
A arătat, de asemenea, că invocarea unor spete CEDO nu este de natură să justifice o încălcare de către instanța de fond a Convenției Europene a drepturilor Omului, întrucât soluțiile pronunțate de CEDO, în cauzele respective, au la bază situații particulare care nu au aplicabilitate în cazul de față.
S-a mai susținut că prin OUG 71/2009 nu se urmărește un refuz de executare a sentințelor obținute în materia drepturilor salariale, ci doar o plată eșalonată a acestora, în raport de necesitățile sistemului economic național, cu reflectare la nivelul deficitului bugetar.
Totodată, a arătat că, actul normativ despre care face vorbire debitorul reprezintă o garanție, că sumele obținute prin titluri executorii vor fi achitate integral, în mod eșalonat.
Recurenta terț poprit ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A M. C. -T. C., își întemeiază recursul pe disp. art 299 – 316 Cod pr. civ.
Consideră că hotărârea este criticabila, având în vedere următoarele aspecte:
Apreciază că în mod nelegal si netemeinic instanța de apel a admis cererea privind validarea popririi câta vreme, potrivit art.1 alin.1 si 2 din OUG I 2009, executarea acestor titluri executorii a fost eșalonată pe 3 ani.
Totodată, face precizarea că la data primirii cererii de înființare a popririi, terțului poprit îi era interzis prin lege să efectueze acte de executare cu privire la sumele de bani ce reprezentau drepturi de natură salarială stabilite prin hotărâri judecătorești în favoarea personalului bugetar, deoarece în conformitate cu art. din OUG nr. 71/2009, cu modificările si completările ulterioare, " în cursul termenului prevăzut de art. 1 orice executare silita se suspenda de drept".
Dispozițiile dreptului intern în materia executării creanțelor împotriva Statului nu sunt contrare dispozițiilor din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Mecanismul eșalonării plații, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătorești, a fost considerat în concordanță cu principiile consacrate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Este adevărat că autoritățile statale nu se pot prevala de lipsa fondurilor necesare executării unei hotărâri judecătorești îndreptate împotriva sa, dar, în situații de excepție, cum ar fi îndatorare excesivă, dificultăți financiare deosebite, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă, a apreciat ca stabilirea unui termen rezonabil pentru executare este o măsura ce intră în marja de apreciere a statului, respectând atât dreptul de acces la justiție, cât si dreptul la un proces echitabil (sub aspectul duratei procedurii). în acest context, perioade de prelungire a fazei de executare ce au fost apreciate ca justificate în condițiile de excepție date (Hotărârea Burdov împotriva Rusiei,
paragraful 30; Hotărârea Societe de Gestion du Port de Campoloro împotriva Frantei, V. Sergeyevich Kornilov împotriva Ucrainei, Petrovich Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, Decizia de admisibilitate din 17 septembrieB2).
Consideră că, instanța mai reține că executarea silită a unei hotărâri judecătorești obținute împotriva statului ar trebui realizată, ca regulă, în mod voluntar și doar iazuri excepționale să se recurgă la executarea silită, o astfel de interpretare re in acord cu art.6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor _ ui și Libertăților Fundamentale. Potrivit interpretării CEDO în jurisprudența z sa constantă, acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de sutare a hotărârilor judecătorești definitive.
Se mai apreciază că, statul și instituțiile publice au îndatorirea, reprezentând autoritatea publică, de a veghea la respectarea principiului egalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind abil și în faza executării silite.
Legal citat intimatul creditor V. L., nu a formulat întâmpinare la motivele de recurs.
Recursul este fondat, urmând a fi admis, fiind întemeiat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 punct 9 cod procedură civilă, în sensul că instanțele de fond au făcut o aplicare greșită a dispozițiilor OUG 71/2009.
Criticile recurenților privind greșita interpretare a principiilor jurisprudenței CEDO sunt fondate, dispozițiile dreptului intern în materia executării creanțelor împotriva statului, nefiind contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Articolul 6 al Convenției garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Dreptul de a obține executarea unei hotărâri judecătorești este parte a procesului civil și este garantat oricărei persoane prin art. 6 din Convenție ( CEDO, Cauza Ulger c. Turciei,_/02, hot. din 26 iunie 2007, M. și D. c. României ,_/00).
Dreptul de acces la justiție nu este însă un drept absolut, fiind recunoscute limitări ale acestuia, în anumite condiții.
Instanța europeană recunoaște că statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar să răspundă exigențelor art. 6 ( cauza Ashingdane c. Regatului Unit, 28 mai 1985), atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului. Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică, și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditoarei de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că OUG 71/2009, cu modificările ulterioare, nu neagă dreptul la executare, ci doar stabilește modul în care creanța se va realiza, cu o întârziere rezonabilă, apreciată ca atare și de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei. Măsura eșalonării plății este proporțională cu scopul urmărit, deoarece creditorul a beneficiat de drepturile salariale care constituie un bun, titlul executoriu privind doar anumite restanțe, diferențe salariale datorate de angajator pentru o perioadă anterioară, rezultate din aplicarea greșită a unor prevederi legale. În al doilea rând, obligația efectuării plății din titlul executoriu nu a fost stinsă, prin voința legiuitorului, ci doar amânată pentru o perioadă rezonabilă de timp iar creditorul va benefica da data executării efective de actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum.
Prin norma de drept internă nu se aduce atingere nici dreptului reclamantei de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, deoarece alineatul 2 al articolului conferă dreptul statului de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. Expunerea de motive la adoptarea Ordonanței relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile convenției europene. În plus, dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului constituit de creanța împotriva statului nu este negat, nu îi este atinsă substanța, așa încât sentința ce reprezintă titlu executoriu nu rămâne inoperantă.
În concluzie, instanța apreciază că OUG nr. 71/2009 nu contravine Convenției Europene pentru Drepturile Omului; astfel fiind și întrucât prin această ordonanță de urgență a fost amânată și eșalonată executarea hotărârilor judecătorești care au ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar (categorie în care se încadrează și titlul executoriu al intimatei), Curtea apreciază că soluția care se impune a fi adoptată în cauză, este cea pronunțată de instanța de fond, de respingere a cererii de validare.
Referitor la jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului, invocată de instanța de apel,Curtea apreciază că nu este determinantă în soluționarea cauzei. Circumstanțele concrete care au fost avute în vedere de instanța europeană pentru drepturile omului în cauzele Broniowski contra Poloniei și respectiv Bourdov contra Rusiei, atunci când a reținut că au fost încălcate prevederile Convenției, diferă sub multe aspecte față de elementele concrete ale speței de față.
Asupra conformității OUG 71/2009 cu normele constituționale s-a pronunțat Curtea Constituțională prin mai multe decizii. Astfel, prin Decizia 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 14 aprilie 2010 s-a statuat că actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-și executa creanța. Faptul că acesta își execută creanța într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. S-a arătat că executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenție.
Cu privire la dreptul de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă și executorie constituie un bun în sensul art.1 din Protocolul nr. 1; neexecutarea plății într-un termen rezonabil constituie, deci, o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca și faptul că lipsa de lichidități nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov împotriva Rusiei, 2002). Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate.
Instanța apreciază că nu sunt fondate apărările vizând inaplicabilitatea ordonanței deoarece sumele de bani din titlul executoriu cu privire la care s-a dispus amânarea plății nu ar constitui drepturi de natură salarială. Astfel, noțiunea de „drepturi de natură salarială” este mai cuprinzătoare, sub aspect juridic, decât noțiunea de salariu și include toate acele drepturi de care se bucură un salariat în virtutea contactului său de muncă. Nu are relevanță, pentru definirea noțiunii, modul de impozitare al anumitor sume de bani ce sunt acordate de angajator sau resursele din care acestea se plătesc, ci faptul că plata se face în aprecierea calității de salariat, în absența acesteia nefiind posibilă acordarea anumitor drepturi materiale, indiferent dacă acestea constau în sume de bani sau servicii.
Apreciind că decizia atacată este nelegală, fiind incident motivul de nelegalitate prev.de art. 304 punct 9 cod procedură civilă, în baza art. 312 c.pr.civ., recursul se va admite și se va modifica decizia din apel în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței pronunțată de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul debitor S. C. M. F. C. și recurenta terț poprit ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A M. C. -T. C., împotriva deciziei civile nr.314/27.06.2012, pronunțată de Tribunalul D.,în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul creditor V. L., având ca obiect validare poprire .
Modifică decizia în sensul că pe fond, respinge cererea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Octombrie 2012
Președinte, M. L. | Judecător, F. D. | Judecător, I. V. |
Grefier, N. D. |
Data red.29.10.2012
Red.jud. M.L.
Tehn. 2 ex./J.V.
Jud.fond: L.C.
j.fapel/ G. C.F.
M. E. N.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Anulare act. Decizia nr. 07/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
