Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2012/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2012/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-11-2012 în dosarul nr. 11019/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr._/2012
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător M. C.
Judecător P. P.
Grefier M. V. A.
Ministerului Public reprezentat de Procuror T. D. din
cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
********************
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. D., pentru S. R. prin M. Finanțelor P., împotriva sentinței civile nr. 229 de la 17 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ /2012, în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. D. M., P. F., D. R., P. O., P. I., având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații reclamanți P. D. M., P. O., lipsind recurenta pârâtă S. R. P. M. FINANȚELOR P. P. DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. A JUDEȚULUI D. și intimații reclamanți P. F., D. R., P. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Intimații reclamanți P. D. M., P. O., pe rând având cuvântul, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Reprezentantul Ministerului Public – Procuror T. D., a pus concluzii de admitere a recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Tribunalul D. prin sentința civilă nr. 229 de la 17 septembrie 2012 a admisîn parte acțiunea promovată de reclamanții P. D. – M., D. R., P. F., P. I., P. O. și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 10.950 lei daune materiale.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr.247/28.04.1959 inculpatul P. G., născut la data de 02.04.1912 Crușești, Amaradia-C., a fost condamnat în temeiul art. 209 și 325 Cod penal ca vechi legionar, „datorită vederilor lui”, pentru activitate dușmănoasă și potrivnică intereselor poporului muncitor, respectiv de culturalizare a maselor, de insultare a regimului democrat popular, la pedeapsa de 8 ani și 4 luni închisoare corecțională, 4 ani interdicție corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale și 6 ani ai închisoare corecțională pentru delictul de deținere de publicații interzise, dispunându-se executare pedepsei mai mari – fila 39 dosar, fila 44 dosar fond.
P. aceeași sentință s-a dispus și confiscarea totală a averii în privința inculpatului P. G.–fila 39 verso.
Sentința a devenit irevocabilă conform deciziei penale 1451/02.06.1959–fila 59 dosar fond.
P. mandatul de arestare nr.434/1959, emis în baza sentinței penale de condamnare, s-a pus în executare atât pedeapsa principală a închisorii cât și pedeapsa complementară a confiscării averii personale, întocmindu-se anterior și procesele verbale cu opis-uri ce conțin identificarea obiectelor ce s-au găsit în gospodăria autorului–filele 61-65 dosar.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alineat 2 litera a) din Legea nr.221/2009: „Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în: a) art. 207-209, art. 323-329, Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare.”
Faptele penale pentru care a fost condamnat autorul reclamanților sunt enunțate în mod expres de dispozițiile Legii nr. 221/2009 ca fiind fapte pentru care condamnarea penală constituie de drept o condamnare cu caracter politic, autorul reclamanților fiind așadar o persoană care, în raport de condițiile impuse de textul de lege, a fost supus unei condamnări cu caracter politic.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 221/2009: “Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989…..precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței…obligarea statului la: b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.”
Cu actele de stare civilă depuse în copie la filele 3-7, 21-30 dosar s-a făcut dovada filiației reclamanților, aceștia fiind descendenții de gradul I ai autorului P. G., condamnat politic.
În condițiile art. 1 din Legea nr. 221/2009 reclamanții au făcut dovada calității procesuale active.
P. mandatul de 435/1959 – fila 38 dosar fond, s-a dispus confiscarea averii personale, plata a 500 lei amendă penală, iar în anul 1964 autorul a fost grațiat, pus în liberate, conform deciziei penale nr. 41/1965 a fost ridicată pedeapsa de 4 ani interdicție corecțională, fiindu-i restituite și unele bunuri confiscate, individualizate: casă, grajd cu fânar – fila 38, 39 verso.
Conform dispozițiilor art. 5 alineat 2 din lege persoanele condamnate, respectiv moștenitorii acestora au dreptul la despăgubiri constând în echivalentul bunurilor confiscate prin hotărâre.
Probatoriile administrate nu relevă faptul că pentru bunurile solicitate în prezenta acțiune reclamanții ar fi primit despăgubiri în temeiul vreunui alt act cu caracter reparator și nici faptul că bunurile confiscate i-ar fi fost restituite integral.
Pârâtul a făcut dovada bunurilor menționate ca fiind parțial restituite, conform mențiunilor de pe verso ale sentinței 247/18.04.1959 fila 39 dosar, respectiv casa cu grajdul și fânarul, bunuri care nu au fost solicitate în echivalent – daune.
Coroborând mențiunile proceselor verbale de inventariere a bunurilor inculpatului cu depozițiile martorilor s-a constatat că autorului reclamanților i-au fost confiscate la momentul punerii în executare a mandatului de confiscare a averii personale, și următoarele bunuri: un costum de haine bărbătesc, o mobilă de stejar sculptat, o putină de stejar, un butoi de stejar.
P. același mandat de executare a pedepsei complementare a confiscării averii, mandat emis pentru executarea sentinței penale de condamnare – fila 38 dosar fond, s-a mai dispus și obligarea inculpatului la plata unei amenzi penale în cuantum de 500 lei, fără ca aceasta să fi fost individualizată ca pedeapsă în sentința penală de condamnare.
Confiscare ca pedeapsă complementară, reprezintă operațiunea de trecere gratuită (ca măsură de siguranță sau ca sancțiune) în patrimoniul statului, în temeiul unei hotărâri judecătorești, a unui bun sau a tuturor bunurilor aparținând unei persoane.
Banii fac parte din categoria bunuri mobile, intră în structura averii personale, a patrimoniului unei persoane iar obligarea la plata unei sume de bani cu titlu de amendă, în absența unei condamnări penale, care să figureze, în dispozitivul sentinței penale nu poate avea decât semnificația unei confiscări în fapt, consecință directă și implicită a uneia și aceleiași condamnări politice.
Chiar dispusă în temeiul hotărârii judecătorești de condamnare câtă vreme sancțiunea are ca efect diminuarea patrimoniului celui sancționat iar condamnarea este una abuzivă, de natură politică deci neavând la bază legalitatea sancțiunii penale, ci de preluare fără temei legal a unui bun patrimonial cu consecința diminuării averii celui condamnat, această măsură capătă caracterul unei confiscări de facto, efect direct al sentinței penale de condamnare politică.
Același regim, al unui bun confiscat de facto, se imprimă și cheltuielilor de judecată efectuate cu derularea litigiului penal.
P. urmare, s-a impus, în considerarea caracterului reparator reglementat de art. 5 litera b și c din lege, ca reclamanților să le fie restituită inclusiv contravaloarea amenzii penale și a cheltuielilor de judecată la a căror plată a fost obligat autorul.
Plata acestor sume, amendă și cheltuieli de judecată, nu a fost contestată de partea adversă iar în condițiile unei condamnări cu vădit caracter politic, de opresiune față de opțiunea politică a condamnatului, este lipsită de orice probabilitate situația ca persoana obligată la plata unei amenzi penale să se sustragă plății amenzii sau a cheltuielilor de judecată.
Criticile pârâtului potrivit cărora bunurile trebuiau evaluate de expert prin luarea în considerare a procentelor de uzură, sunt nefondate.
În lipsa unor mențiuni exprese în actul de preluare cu privire la procentul de uzură și care să fie avute în vedere ca punct de pornire la efectuarea expertizei, se instituie prezumția simplă potrivit căreia bunurile confiscate erau în stare normală de funcționare.
Evident, obligația inserării aspectelor referitoare la uzură revenea organelor de executare, condamnatul neavând nicio minimă posibilitate legală de a solicita inserarea unor astfel de mențiuni în actul de confiscare.
De altfel, reținând caracterul bunurilor confiscate, acela de uz personal, de utilizare în cadrul unei gospodării, deci destinate traiului zilnic al mobilării și utilării unui spațiu cu destinația de locuință, al consecințelor dramatice pe care confiscarea l-a avut asupra condamnatului și întregii sale familii, în considerarea principiului restitutio in integrum se impune ca bunurile să fie avute în vedere la valoarea de nou.
Valoarea bunurilor a fost determinată prin raportul de expertiză la suma de 10.950 lei – fila 113 dosar.
În ceea ce privește pretenția reclamanților de obligare a pârâtului și la plata daunelor morale s-a reținut că, potrivit Deciziilor Curții Constituționale nr. 1.354/2010 și nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 litera a ale Legii nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale.
Conform deciziei dată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 12/19.09.2011: „urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial”.
P. urmare pretențiile reclamanților de obligare a pârâtului la plata daunelor morale sunt inadmisibile.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. D., pentru S. R. prin M. Finanțelor P. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală fiind astfel incidente în cauză dispozițiile art.304 pct.6, 7, 8 și 9 Cod pr.civilă.
Arată că instanța de fond a dispus obligarea pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P. la plata sumei de 10.950 lei reprezentând echivalentul bunurilor confiscate abuziv precum, contravaloarea amenzii penale și a cheltuielilor de judecată.
Mai arată că în cauza de față instanța își motivează hotărârea privind acordarea de despăgubiri materiale pe baza expertizei tehnice efectuate în cauză și a declarațiilor date de martori, fără să aducă în sprijinul celor reținute prin considerentele hotărârii argumente concrete și pertinente.
Instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art.1169 Cod civil, apreciază că declarațiile martorilor audiați în cauză sunt relevante în soluționarea cauzei.
În opinia recurentei declarațiile de martor nu sunt determinate, de natură să convingă instanța cu privire la bunurile mobile a căror contravaloare se solicită.
Recurenta mai arată că instanța apreciază de asemenea că raportul de expertiză efectuat în cauză vine să confirme cuantumul sumei stabilite ca și contravaloare a bunurilor confiscate abuziv.
Învederează instanței de recurs că împotriva raportului de expertiză întocmit de expert N. L. și care a avut drept obiectiv evaluarea bunurilor mobile enumerate de reclamanți în notele scrise depuse la dosar la termenul de judecată din 21.11.2011a formulat obiecțiuni, acestea fiind admise de către instanță ca fiind întemeiate.
A criticat cele reținute de expert și în ceea ce privește faptul că nu au fost atașate raportului de expertiză nici un fel de înscrisuri din care să rezulte care sunt prețurile practicate pe piața liberă la aceste bunuri, cu atât mai mult cu cât aceasta a scăzut considerabil în actualul context social.
În mod eronat reține instanța de fond, prin considerentele hotărârii, faptul că în lipsa unor mențiuni exprese în actul de preluare cu privire la procentul de uzură și care să fie avute în vedere ca punct de pornire la efectuarea expertizei, -se instituie prezumția simplă potrivit căreia bunurile confiscate erau în stare normală de funcționare.
Învederează instanței de recurs împrejurarea că din hotărârea atacată nu se desprinde motivarea adusă în sprijinul criteriilor și argumentelor avute de instanță la stabilirea prejudiciului material suferit.
Invocă dispozițiile art.261 alin.(5) pct.5 Cod pr.civilă care nu se referă doar la necesitatea redactării motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței sau a celor care au înlăturat cererile părților.
Motivarea instanței trebuie să fie deopotrivă în strictă concordanță cu măsurile luate prin dispozitiv, scopul motivării fiind tocmai acela de a fundamenta și explica măsurile adoptate de instanță.
Apreciază, în ceea ce privește amenda și cheltuielile judiciare în cuantum de 1630 lei, că acestea nu se pot include în categoria „despăgubiri pentru bunuri confiscate”, nu pot reprezenta un prejudiciu produs ca urmare a confiscării, respectiv a măsurii abuzive nelegale și prin urmare nu poate fi obligată la plata acestora.
Instanța a reținut, prin considerentele hotărârii atacate, că banii fac parte din categoria bunuri mobile, intră în structura averii personale, a patrimoniului unor persoane și atâta vreme cât preluarea lor a fost abuzivă se impune ca aceștia să fie restituiți reclamanților.
Reclamanții din cauza de față nu au făcut dovada că bunurile a căror contravaloare o solicită au fost preluate abuziv și dacă au fost confiscate ca efect al măsurii administrative aplicate asupra autorului, nu au dovedit cu nici un înscris că le-a fost confiscată averea în perioada 21.06._63.
Arată că dispozițiile legale pe care reclamanții și-au întemeiat acest capăt de cerere, respectiv art.5 lit.b din legea nr.221/2009 nu conferă dreptul material la a obține astfel de despăgubiri.
În mod corect în practica judiciară s-a reținut că instanța nu se poate substitui legiuitorului pentru a adăuga la lege un astfel de caz, fiindcă s-ar încălca atribuțiile puterii judecătorești.
Nu poate interpreta, Tribunalul, nici dispozițiile art.5 lit.b din legea nr.221/2009 în sensul celor de mai sus atâta vreme cât aceste dispoziții legale au urmărit acordarea de despăgubiri pentru persoanele lipsite efectiv și total de bunurile aflate în proprietatea lor, textul de lege prevăzând expres natura și felul despăgubirilor, respectiv acestea reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.
P. urmare, în ceea ce privește acordarea de despăgubiri reprezentând amenda și cheltuielile judiciare, dispozițiile exprese și restrictive ale textului de lege pe care reclamanții și-au întemeiat acest capăt de cerere nu deschid calea acordării unor despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea veniturilor nerealizate de către autor.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în ceea ce privește obligarea pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P. la plata despăgubirilor materiale.
În drept, invocă prevederile art.304 Cod pr.civilă și art.XIII din Legea nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.
Recursul este fondat.
Reclamanții au solicita obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro daune materiale și suma de 150.000 euro daune morale, invocând ca temei legal prevederile art. 5 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 221/2009.
Criticile pârâtului formulate în recurs privesc cuantumul despăgubirilor materiale atât cu privire la valoarea bunurilor confiscate cât și a contravalorii cheltuielilor de judecată și a amenzii aplicate autorului prin hotărârea de condamnare.
P. dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, legiuitorul a dat posibilitatea acordării unor despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu au obținut despăgubiri prin echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Astfel, în temeiul art. 5 alin. 1 lit. b din lege, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia, până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. 4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor bunuri imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată cu modificările și completările ulterioare, sau a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Reiese din aceste dispoziții că legea îndreptățește la despăgubiri, pe acele persoane cărora, ca urmare a aplicării unei măsuri administrative, le-au fost confiscate bunurile proprietatea lor, sau, în cazul urmașilor, bunurile proprietatea autorilor.
În cauză, prin actele depuse în dosarul de fond, mandatul nr. 435/1959, s-a făcut dovada confiscării averii personale a autorului reclamanților, din care au fost restituite parțial, casa cu garajul și fânarul, a căror contravaloare nu a fost solicitată prin acțiunea dedusă judecății.
Au rămas nerestituite din bunurile confiscate autorului, potrivit probelor administrate și necontestate de recurentul pârât, un costum de haine bărbătesc, o mobilă de stejar sculptat, o putină de stejar și un butoi de stejar.
Valoarea acestor bunuri, confiscate și nerestituite reclamanților, a fost stabilită prin expertiza efectuată în cauză, în raport de valoarea unor bunuri similare, existente în prezent pe piață, așa cum rezult din răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză de către pârât.
Critica recurentului pârât cu privire la supraevaluarea bunurilor este neîntemeiată, deoarece nu au fost depuse acte din care să rezulte că, în prezent pe piață, bunurile similare celor confiscate și nerestituite ar avea un alt preț mai mic, decât cele stabilit de expert.
Este însă întemeiată critica cu privire la nelegalitatea obligării recurentului pârât să restituie reclamanților contravaloarea cheltuielilor judiciare și a amenzii aplicate autorului.
Dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, pe care reclamanții și-au întemeiat acest capăt de cerere nu includ în categoria bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, cheltuielile judiciare și amenda în categoria de bunurilor confiscate.
P. urmare, instanța de fond nelegal a admis capătul de cerere având ca obiect amenda și cheltuielile judiciare, în sumă de 1630 lei, câtă vreme dispozițiile exprese și restrictive ale art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009, nu prevăd acordarea acestora.
În considerarea celor prezentate în temeiul art. 304 pct. 9, raportat la art. 312 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul, și modifica în parte sentința, în sensul că obligă pârâtul la plata sumei de 9320 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate, către reclamanți
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. D., pentru S. R. prin M. Finanțelor P., împotriva sentinței civile nr. 229 de la 17 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ /2012, în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. D. M., P. F., D. R., P. O., P. I..
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâtul la plata sumei de 9.320 lei, către reclamanți.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Noiembrie 2012.
Președinte, M. P. | Judecător, M. C. | Judecător, P. P. |
Grefier, M. V. A. |
Red.jud.M.C.
Data: 26.11 2012.
3 ex/AS
j.f.A.M.Ț.
| ← Anulare act. Decizia nr. 07/2012. Curtea de Apel CRAIOVA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
