Contestaţie la executare. Decizia nr. 800/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 800/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 14-06-2013 în dosarul nr. 30754/245/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 800/2013
Ședința publică de la 14 Iunie 2013
Completul compus din:
Președinte G. P.
Judecător E. G.
Judecător C. P.
Grefier L. R.-C.
S-a luat spre examinare recursul formulat de S. N. G., S. C., F. E. și F. I. împotriva deciziei civile 100 din 27.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimați fiind G. M. și F. E., având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul S. N. G. asistat de av C. care reprezintă toți recurenții și intimata G. M. asistată de av D. care substituie av M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că dosarul este la al doilea termen de judecată, prin încheierea de ședință din data de_ s-a respins cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenți, nu s-a solicitat judecata în lipsă.
Av C., pentru recurenți, depune la dosar taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar astfel cum s-a pus în vedere acestora prin citație. Solicită amânarea judecății cauzei deoarece pe rolul Judecătoriei Iași este înregistrată o altă contestație la executare, iar soluția ce va fi dată în respectiva cauză este importantă pentru soluționarea prezentului recurs.
Av D., pentru intimata G. M., se opune amânării și depune acte prin care face dovada faptului că s-a finalizat executarea, construcția fiind demolată. Precizează că acțiunea indicată de recurenți, ce urmează a se soluționa, este o copie identică a prezentei contestații. Apreciază că nu se impune nici suspendarea, nici amânarea judecății.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de recurenți, prin apărător, apreciind că nu se impune amânarea având în vedere excepțiile invocate, pe care le pune în discuție.
Av C., pentru recurenți, solicită admiterea recursurilor, casarea hotărârii tribunalului și anularea formelor de executare cu privire la demolarea construcției. Instanța de fond a reținut că soții F. sunt înregistrați cu o casă de locuit, construită pe un teren cumpărat cu zdelcă de la părinții, respectiv, socrii lor. Aceștia sunt de bună credință și au edificat, chiar dacă fără autorizație, construcția pe terenul cu privire la care erau convinși că aparținea părinților. Soții F. au fost de bună credință când au construit și au suferit un prejudiciu, care constă în tulburarea posesiei exercitată de ei, în condițiile art. 1845 – 1847 Cod civil. Nelegal, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a terților contestatori, posesori ai casei de locuit, care a fost construită cu bună credință.
Av D., pentru intimata G. M., solicită admiterea excepțiilor, deoarece calea de atac exercitată de recurenții S. G. și S. C. este inadmisibilă, raportat la dispozițiile art. 402 alin. 2 Cod procedură civilă.
Criticile formulate de recurenții F. E. și F. I. nu se încadrează în dispozițiile art. 304 punctele 1-9 din Codul de procedură civilă. Soții F. nu au făcut dovada proprietății și nu s-a pus problema bunei sau relei credințe a acestora. Solicită respingerea recursurilor, ca inadmisibil, și, respectiv, ca nul, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimata, G. M., în recurs: depune chitanță onorariu de avocat.
Instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepțiile invocate.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față:
Prin sentința civilă nr._/30.11.2011 pronunțată de Judecătoria Iași a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a contestatorilor F. I. și F. E., a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorii S. N. G., S. C. și F. I. și F. E., în contradictoriu cu intimata G. M., și s-a dispus anularea formelor de executare silită inițiate de Biroul Executorului Judecătoresc A. C. în dosar 491/2011.
De asemenea, prin aceeași sentință civilă, a fost obligată intimata să achite contestatorilor suma de 39,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond că F. V. I. este înscris în registrul agricol al comunei Voinești, la poziția 238, cu o casă de locuit în suprafață de 64 m.p., construită în anul 2003 și cu suprafața de 1300 m.p. teren intravilan, potrivit adeverinței nr. 2068/17.02.2010.
În consecință, s-a reținut că F. I. și F. E. au calitate procesuală activă, aceștia justificând un interes legitim în formularea contestației, potrivit art. 401 Cod procedură civilă.
S-a mai reținut de către instanța de fond că, prin sentința civilă nr. 1828/10.02.2010 pronunțată de Judecătoria Iași, au fost obligați pârâții, S. G. și S. E., să-i lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1350 m.p. situată în intravilanul localității Voinești, în T16, P 155/1. De asemenea, au fost obligați pârâții de a ridica, pe cheltuiala lor, construcțiile edificate pe terenul proprietatea reclamantei.
Potrivit certificatului de căsătorie nr. 16/1964 emis de Consiliul popular al comunei Voinești, numele pârâtei este S. C.. Or, intimata nu a depus o încheiere de îndreptare a erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 1828/2010, iar titlul executoriu nu poate fi executat silit împotriva contestatoarei S. C..
S-a mai reținut că, potrivit certificatului din 23.11.2011 emis în dosarul nr._/2010, Judecătoria Iași a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/1993 emis pe numele autorului intimatei, pentru suprafața de 1300 m.p. teren situată în intravilanul localității Voinești. Sentința menționată nu este irevocabilă, însă constituie un impediment în demolarea unei construcții, singura locuință a contestatorilor F..
Pentru toate aceste motive, instanța de fond a admis contestația formulată și a anulat formele de executare silită inițiate de Biroul Executorului Judecătoresc A. C., în dosarul 4911/2011.
Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr.100/2013 din 27.02.2013, a admis apelul și a schimbat în tot sentința judecătoriei.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a contestatorilor F. I. și F. E..
A fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorii F. I. și F. E., în contradictoriu cu intimata G. M., pe excepția lipsei calității procesuale active.
A fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorii S. G. și S. C. în contradictoriu cu intimata G. M..
Au fost obligați contestatorii, S. G., S. C., F. I. și F. E., să achite intimatei suma de 1337, 15 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pronunțând această decizie, tribunalul a reținut că la termenul de judecată din 08.02.2013, instanța a calificat calea de atac în cauză ca fiind cea a apelului.
Prin acțiunea introductivă, contestatorii S. N. G., S. C., F. I. și F. E. au solicitat, în contradictoriu cu intimata G. M., anularea executării silite începute de Biroul Executorului Judecătoresc A. C. în dosarul de executare nr. 491/2011. S-a susținut, în motivarea contestației la executare, faptul că nu există debitoarea S. E., numele corect fiind S. C., precum și faptul că imobilul - casă de locuit - a cărui demolare se solicită prin executarea inițiată împotriva altor persoane, este proprietatea contestatorilor F. I. și F. E..
Prin sentința civilă nr. 1828/10.02.2010 a Judecătoriei Iași au fost obligați pârâții S. G. și S. E. să lase reclamantei G. M., în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1350 m.p. teren, situată în intravilan Voinești, T 16, P 155/1, și să ridice, pe cheltuiala lor, construcțiile edificate pe terenul proprietatea reclamantei. De asemenea, au fost obligați pârâții să achite reclamantei suma de 1486 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin decizia civilă nr. 2372/17.11.2010 a Tribunalului Iași a fost respins recursul formulat de către pârâții S. G. și S. E. împotriva sentinței civile nr. 1828/10.02.2010 a Judecătoriei Iași și au fost obligați recurenții să achite intimatei suma de 1547 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Prin încheierea pronunțată la data de 22.06.2011 în dosarul nr._/245/2011 al Judecătoriei Iași a fost autorizată reclamanta G. M. să desființeze, pe cheltuiala pârâților S. G. și S. E., construcțiile edificate de către aceștia pe terenul proprietatea reclamantei, în suprafață de 1350 m.p., situat în intravilan Voinești, T 16, P 155/1.
Verificând dosarul de executare nr. 491/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc A. C., instanța de apel a reținut faptul că, la data de 12.08.2011, G. M. a formulat o cerere de executare silită împotriva debitorilor S. G. și S. E., solicitând punerea în executare a titlului executoriu – sentința civilă nr. 1828/10.02.2010, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2372/17.11.2010 a Tribunalului Iași, precum și a încheierii din 22.06.2011 a Judecătoriei Iași. Prin încheierea din 23.08.2011 pronunțată în dosarul nr._/245/2011 al Judecătoriei Iași a fost admisă cererea formulată de executor judecătoresc A. C. și s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1828/10.02.2010 a Judecătoriei Iași, decizia civilă nr. 2372/17.11.2010 a Tribunalului Iași și încheierea din 22.06.2011 pronunțată în dosarul nr._/245/2011 al Judecătoriei Iași, la cererea creditoarei G. M. împotriva debitorilor S. G. și S. E..
În dosarul de executare silită s-au întocmit procesul verbal nr. 491/05.09.2011 de stabilire a cheltuielilor de executare și procesul verbal de constatare din 20.09.2011, au fost emise somația nr. 491/05.09.2011 și adresa nr. 491/2011 din 22.09.2011 către E.ON M. Distribuție S.A..
S-a mai reținut de către instanța de apel că, în mod greșit, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active a contestatorilor F. I. și F. E., a admis contestația la executare și a anulat formele de executare silită efectuate de Biroul Executorului Judecătoresc A. C. în dosarul de executare nr. 491/2011.
Potrivit dispozițiilor art. 399 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar potrivit dispozițiilor art. 401 alin. 2 Cod procedură civilă, contestația prin care o terță persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit, poate fi introdusă în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului. Dispozițiile legale menționate reglementează posibilitatea formulării contestației la executare de către toate persoanele interesate sau vătămate prin executare, respectiv de către terțe persoane care pretind că au un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit.
Or, în speță, instanța de apel a reținut că intimații – contestatori, F. I. și F. E., nu au făcut dovada dreptului lor de proprietate asupra imobilului casă de locuit, în mod greșit instanța de fond respingând excepția lipsei calității lor procesuale active.
Astfel, prin sentința civilă nr. 1828/10.02.2010 pronunțată de Judecătoria Iași și prin decizia civilă nr. 2372/17.11.2010 pronunțată de Tribunalul Iași s-a reținut că pârâții, S. G. și S. E., sunt constructori de rea – credință a imobilului casă de locuit, aceștia edificând construcția, fără autorizație de construcție, pe un teren care nu era proprietatea lor. De altfel, și prin motivele de recurs formulate în dosarul nr._, pârâții S. G. și S. E. au invocat faptul că ei sunt cei care au construit imobilul, casă de locuit, pe terenul în litigiu.
Pe de altă parte, în contestația la executare se invocă faptul că imobilul, casă de locuit, a fost edificat de către contestatorii, F. I. și F. E., fiind proprietatea lor. Or, contestatorii F. I. și F. E. nu au depus la dosarul cauzei niciun înscris din care să rezulte dreptul lor de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenul proprietatea reclamantei. Adeverința nr. 2068/17.02.2010 emisă de Primăria . căreia rezultă că F. I. figurează în satul Voinești cu o casă de locuit, în suprafață de 64 m.p., construită în anul 2003 și cu suprafața de 1300 m.p. teren intravilan, nu constituie un înscris de natură a proba dreptul de proprietate al contestatorilor F. I. și F. E. asupra construcțiilor edificate pe terenul proprietatea reclamantei, construcții pe care contestatorii S. G. și S. E. au fost obligați să le ridice, pe cheltuiala lor.
În consecință, atât timp cât contestatorii F. I. și F. E. nu au făcut dovada dreptului lor de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenul proprietatea reclamantei, instanța de apel a reținut că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale active a contestatorilor F. I. și F. E., în mod greșit instanța de fond respingând această excepție.
În ceea ce privește motivele invocate de către contestatorii S. G. și S. C. în contestația la executare, respectiv faptul că nu sunt proprietarii imobilului, casă de locuit, și faptul că titlul executoriu a fost pronunțat în contradictoriu cu S. E. și nu cu S. C., instanța de apel a reținut că acestea sunt nefondate.
Astfel, pe de o parte, instanța de apel a reținut că intimații – contestatori, S. G. și S. C., pârâți în dosarul nr. 7182/245/248 al Judecătoriei Iași, nu mai pot repune în discuție fondul raporturilor juridice dintre părți, aspect intrat în puterea lucrului judecat.
Pe de altă parte, instanța a reținut că aceste motive au mai fost invocate de către contestatori și prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._/245/2011, soluționată prin sentința civilă nr._/3.06.2011, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 552/24.02.2012. Astfel, s-a reținut prin sentința civilă nr._/3.06.2011 și prin decizia civilă nr. 552/24.02.2012, cu putere de lucru judecat, faptul că eroarea cu privire la numele debitoarei S. C. este doar o eroare materială care poate fi îndreptată, nefiind incidente dispozițiile art. 388 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, respectiv faptul că eroarea materială cu privire la prenumele unui debitor, nu conduce la anularea executării silite decât în cazul în care se constată că este vorba despre altă persoană decât cea menționată în titlul executoriu.
De asemenea, s-a reținut prin cele două hotărâri judecătorești menționate că, în ceea ce privește construcția ridicată pe teren, nu se poate aprecia cu privire la persoanele ce au edificat-o, aspectul fiind lămurit cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă 1828.
Pe cale de consecință, atât timp cât nu au fost invocate și alte aspecte de nelegalitate a executării, instanța de apel a reținut că este neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatori.
S. N. G., S. C., F. E. și F. I. au declarat recurs considerând că decizia tribunalului este nelegală pentru motivul înscris în art. 304 punctul (9) Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, ei susțin că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale care dau dreptul terților vătămați printr-un act de executare să formuleze contestație în contra executării.
Instanța de fond a reținut ca F. I. si E., soți, sunt înregistrați cu o casă de locuit în suprafață de 64 m.p., precum si cu suprafața de 1300 m.p., construită de ei pe un teren cumpărat cu zdelcă de părinții, respectiv socrii lor.
Recurenții susțin că sunt de bună credința și au edificat, chiar dacă fără autorizație, construcția pe terenul cu privire la care erau ferm convinși ca aparține părinților lor, iar acest aspect rezultă din toate probele administrate, neexistând niciun dubiu cu privire la calitatea acestora de constructori de buna credința. F. I. si E. arată că nu ar fi învestit sume mari de bani, daca nu aveau convingerea ca edifica pe un teren a cărui proveniență este legală și legitimă.
F. I. si E. apreciază că justifică un interes evident și legitim în contestarea executării silite, ca terți vătămați în drepturile lor, fiind constructorii casei de locuit a cărei demolare se solicită, prin executarea pornită împotriva altor persoane, deținătoare a terenului pe care au construit cu buna credință. F. I. si E. mai susțin că au suferit un prejudiciu care constă în tulburarea posesiei exercitată de ei în condițiile art. 1845-1847 Cod civil.
Astfel, executarea silită a fost pornită împotriva averii unor terți cărora le aparține bunul urmărit și cărora titlul executoriu nu le este opozabil, aceștia făcând dovada exercitării posesiei asupra imobilului, în condițiile legii
Apreciază recurenții că greșit s - a reținut ca este nevoie ca cei doi contestatori să facă dovada proprietății asupra construcției, din moment ce este dovedita posesia legala pe care aceștia o exercita asupra casei construita de ei, din momentul finalizării acesteia.
Prin urmare, susțin recurenții că, nelegal, instanța de apei a admis excepția lipsei calității procesuale active a terților contestatori, posesori ai casei de locuit, construită cu bună credință de către aceștia.
Recurenții afirmă ca soții F. nu au participat la judecata care a dus la pronunțarea hotărârii pusă în executare, dar calitatea procesuală activă a acestora și interesul legitim de a-și apăra drepturile atinse prin executare sunt evidente.
G. M. a formulat întâmpinare în cauză, susținând că motivele de recurs formulate sunt neîntemeiate și nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în speța de față nefiind vorba de aplicarea greșită a legii.
Niciun moment, în cadrul dosarului de revendicare, care s-a judecat pe parcursului a doi ani de zile, numiții F. nu au intervenit, deși se consideră proprietari ai construcției și deși s-a revendicat atât o suprafață de teren și s –a cerut și ridicarea construcțiilor edificate pe acel teren.
Susținerile din contestație sunt simple tertipuri utilizate de contestatori pentru a întârzia executarea, deoarece în cauză este vorba de o construcție edificată fără autorizație de construcție, aflată pe terenul proprietatea intimatei. Atâta timp cât s-a dispus obligarea recurenților S. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1350 mp, proprietatea intimatei, era firesc ca ei să își ridice și construcțiile edificate fără autorizație pe acest teren.
Intimata arată că a solicitat instanței de judecată să dispună autorizarea sa să desființeze, pe cheltuiala numiților S. G. si S. E., construcțiile aflate pe terenul proprietatea sa și nici în cadrul acelui dosar, recurenții S. nu au susținut vreun moment că nu ar fi ei proprietarii imobilului - casă de locuit - situat pe acel teren.
Susținerile făcute de recurenți că ar fi alt proprietar al construcției (construcție ridicată fără autorizație), fără a fi probate în vreun fel, sunt susțineri ce țin de fondul problemei și nu se pot invoca în acest stadiu procesual.
Învederează intimata că recurenții F. nu au făcut în vreun fel dovada că ei ar fi proprietarii casei de locuit. Dovada proprietății nu se poate face decât cu actul de proprietate sau cu autorizația de construire, ceea ce recurenții nu pot să depună. Corect a reținut și instanța de apel faptul că adeverința emisă de Primăria Voinești din cuprinsul căreia rezultă că recurenții F. figurează in . casă de locuit si o suprafață de teren de 1300 mp intravilan, nu constituie un înscris de natură a proba dreptul de proprietate al acestora asupra construcțiilor edificate pe terenul intimatei, construcții pe care recurenții S. au fost obligați să le ridice, pe cheltuiala lor. Această adeverință nu face dovada că locuință trecută la rol este cea care constituie obiectul prezentei cauze, pentru că nu este identificată în vreun fel, ca loc de situare sau vecinătăți și, oricum, nu poate face dovada proprietății, înregistrarea la rol făcându-se la simpla declarație a titularilor rolului.
Intimata afirmă că, pe calea contestației la executare, nu se poate oferi protecție juridică unui terț interesat, care nu are niciun drept dovedit asupra bunului executat silit.
În ceea ce privește pe recursul formulat de S. N. G. și S. C., intimata solicită respingerea recursului formulat de aceștia, deoarece singura susținere făcută de aceștia constă în faptul că imobilul edificat pe terenul de 1350 mp, pe care îl ocupă fără drep,t nu ar fi proprietatea lor, aspecte contrazise de toate actele din dosar și de apărările făcute în alte cauze în care au fost părți, în contradictoriu cu intimata.
Susținerile făcute de recurenții S. sunt motive de natură să ducă la examinarea fondului raporturilor juridice dintre părți, însă aceste chestiuni exced obiectului cauzei de față.
În cadrul unei contestații la executare, pot fi invocate numai aspecte legate de pretinsele neregularități săvârșite de organul de executare, cu ocazia punerii în executare a dispozițiilor unei hotărâri judecătorești executorii.
Orice susțineri cu privire la alt proprietar al imobilului (susțineri nedovedite), cu privire la un alt prenume al unuia dintre debitori, puteau fi făcute, fie în faza de fond a dosarului de revendicare, fie în calea de atac a recursului, nu în cadrul contestației la executare.
La termenul de judecată din 24.05.2013, Curtea, din oficiu, a invocat și a pus în dezbaterea contradictorie a părților excepțiile inadmisibilității recursului declarat de S. N. G. și S. C. și, respectiv, nulității recursului declarat de F. E. și F. I..
Analizând cu prioritate excepțiile invocate, conform prevederilor art. 137 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin cererea cu care a învestit instanța de fond, S. N. G. și S. C., în calitate de debitori urmăriți, și F. E. și F. I., în calitate de terți – pretinși proprietari ai imobilului supus executării silite -, au contestat, în contradictoriu cu G. M., executarea silită începută de Biroul Executorului Judecătoresc A. C., în dosarul nr.491/2011 .
Art. 402 alin. 2 din codul de procedură civilă dispune ca împotriva hotărârii prin care se soluționează contestația la executare propriu zisa, introdusa de debitor sau de creditor, se poate declara numai calea de atac a recursului.
Raportat la acest text, rezultă că hotărârea dată în primă instanță în prezenta cauză este spusă numai căii de atac a recursului în ceea ce – i privește pe debitorii împotriva cărora s-a pornit executarea silită, cale de atac care se soluționează de tribunal, conform art. 2 pct. 3 Cod procedură civilă.
În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității și al celui constituțional al egalității în fața legii și autorităților.
Astfel, dacă, potrivit art. 402 alin. 2 din Cod procedură civilă, hotărârea primei instanțe este supusă numai căii de atac a recursului, iar S. N. G. și S. C., care au calitatea de debitori urmăriți în dosarul de executare silită nr. 491/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc A. C. au uzat de această cale de atac, ce a fost soluționată de tribunal, ei nu mai pot exercita un nou recurs la curtea de apel.
Împrejurarea că tribunalul a soluționat cauza în complet compus din doi judecători și nu în complet de trei judecători nu este de natură să confere recurenților dreptul de a exercita o cale de atac neprevăzută de lege.
Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de S. N. G. și S. C..
În ceea ce privește recursul declarat de F. E. și F. I., Curtea reține că potrivit art. 303 Cod procedură civilă, recursul trebuie motivat prin cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, care, conform art. 301 Cod procedură civilă, este de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate.
Articolul 306 alin. 1 Cod procedură civilă stabilește că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege, cu excepția cazurilor reglementate la aliniatul 2, care se referă la motivele de ordine publică.
Motivele de recurs sunt arătate limitativ în art. 304 punctele 1- 9 Cod procedură civilă, iar motivarea recursului impune dezvoltarea fiecărui motiv, în așa fel, încât să facă posibilă încadrarea într-unul din motivele expres prevăzute de lege, deoarece nu orice nemulțumire a părții poate duce la reformarea hotărârii recurate.
Stabilirea împrejurării dacă cererea de recurs este motivată legal se face raportat la dezvoltarea motivelor de recurs și nu la indicarea lor, deoarece art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
În prezenta cauză, recurenții, S. N. G., S. C., F. E. și F. I., au indicat motivul de modificare înscris în art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă, dar dezvoltarea acestuia nu face posibilă încadrarea în motivul arătat de ei și nici într-unul din celelalte motive înscrise în art. 304 Cod procedură civilă.
Motivul de recurs prevăzut de punctul 9 al art. 304 Cod procedură civilă, privește, fie ipoteza în care soluția pronunțată prin hotărârea recurată nu este juridică, întrucât din modul de redactare nu se poate determina dacă legea s-a aplicat corect, fie situația în care instanța recurge la texte aplicabile speței, pe care, însă, le încalcă în litera sau spiritul lor, ori le aplică greșit.
Pentru invocarea acestui motiv nu este suficientă indicarea textului (art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă), fiind necesar ca recurenții să precizeze care anume text a fost aplicat denaturat și în ce constă denaturarea.
În speță, Curtea constată că recurenții nu au formulat critici concrete cu privire la modul de judecată a instanței de apel, care a reținut că aceștia nu și –au legitimat calitatea procesuală activă ca urmare a lipsei titlului lor de proprietate asupra imobilului supus executării silite.
Recurenții F. E. și F. I. au făcut susțineri cu privire la posesia exercitată asupra imobilului ce face obiectul executării silite pornite de către G. M. în dosarul de executare silită nr. 491/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc A. C., însă aceste susțineri au semnificația unei erori în care s-a aflat tribunalul, care a apreciat greșit probele administrate în cauză atunci când a reținut lipsa calității procesuale active a acestora în contestarea actelor și formelor de executare silită din speța dedusă prezentei judecăți.
Însă ca efect al abrogării punctului 11 al art. 304 – prin O.U.G. nr.138/2000 – referitor la întemeierea hotărârii judecătorești pe o greșeală de fapt decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor, în lipsa unor motive de ordine publică, ce pot fi invocate din oficiu, instanța de recurs trebuie să verifice numai dacă susținerile din cererea de recurs determină incidența vreunuia dintre motivele prevăzute limitativ în art. 304 punctele 1-9 Cod procedură civilă.
În consecință, în baza art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul declarat de F. E. și F. I., care nu cuprinde critici de natură a fi încadrare într-unul din motivele prevăzute de lege, se va constata nul și se va menține decizia atacată.
În baza art. 274 din Codul de procedură civilă, recurenții – aflați în culpă procesuală ca urmare a respingerii și, respectiv, a constatării nulității recursului – vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimata, G. M., cu ocazia soluționării căii extraordinare de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de S. G. și S. C. împotriva deciziei civile nr. 100/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași.
Constată nul recursul declarat de F. I. și F. E. împotriva aceleiași decizii.
Obligă recurenții să plătească intimatei G. M. suma de 540 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 iunie 2013.
Președinte, Judecător, pentru Judecător,
P. G. G. E. P. C.
semnează
vicepreședintele instanței
Grefier,
R. – C. L.
Red și tehnored jud PG_
Tehnored gref RCL_
2 EX
Jud fond B. T.
Jud apel Cazaciu C. E. și C. A. M.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 211/2013. Curtea de... | Uzucapiune. Sentința nr. 2681/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
