Evacuare. Decizia nr. 814/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 814/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 14-06-2013 în dosarul nr. 1227/239/2009
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 814/2013
Ședința publică de la 14 Iunie 2013
Completul compus din:
Președinte C. P.
Judecător G. P.
Judecător E. G.
Grefier L. R.-C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de Smântâncă L. împotriva deciziei civile nr. 568/5.10.2012 a Tribunalului Iași, intimată fiind G. A., având ca obiect evacuare.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de_, susținerile apărătorului recurentului fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de_, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria H., reclamanta G. A. a chemat în judecată pe pârâtul Smântâncă L. și a solicitat evacuarea acestuia din imobilul situat în ., județul Iași, proprietatea sa. Cu cheltuieli de judecată.
Smântâncă L. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei G. A. la plata despăgubirilor bănești reprezentând contravaloarea investițiilor și îmbunătățirilor aduse la imobil și acordarea unui drept de retenție asupra imobilului până la achitarea acestor despăgubiri.
Prin cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria H., reclamantul Smântâncă L. a chemat în judecată pe pârâta G. A. și a solicitat partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, respectiv imobilul din care s-a solicitat evacuarea sa și care, datorită îmbunătățirilor aduse, a devenit bun comun.
Prin încheierea din 23.02.2010 Judecătoria H. a dispus conexarea celor două cauze.
Prin sentința civilă nr. 91/25 ianuarie 2011 pronunțată de Judecătoria H. se hotărăște:
Admite în parte acțiunea de partaj promovată de reclamantul în cererea conexă Smîntanca L. în contradictoriu cu pârâta G. A..
Constată că imobilul casă de locuit situat în ., județul Iași este bunul propriu al pârâtei G. A..
Constată că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote de 50% fiecare, următoarele bunuri: suprafața de 1400 mp. teren situată în intravilanul satului H., . conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.657/2003, în valoare de 12.012 lei, o anexă gospodărească situată pe acest teren (magazie) în valoare de 8212 lei, sporul de valoare și îmbunătățirile aduse casei bun propriu al pârâtei în valoare de 43.046,78 lei precum și următoarele bunuri mobile: 2 canapele, 2 comode mici, congelator, vitrină cu mai multe corpuri, masă pliantă 10 persoane, perdea, 2 covoare și o căruță din țeavă și fier, în valoare de 1760 lei.
Dispune sistarea stării de devălmășie.
Atribuie reclamantului SMÎNTANCA L. următoarele bunuri:
- lotul 2 de teren în suprafață de 700 mp. identificat în schița anexă la raportul de expertiză topografică C. V. precum și anexa gospodărească situată pe acest lot notată cu C2 în valoare de 8212 lei.
- bunuri mobile: o canapea, o comodă,congelator, un covor, o perdea, masa pliantă pentru 10 persoane și căruța din teavă și fier, în valoare de 780 lei.
Atribuie pârâtei G. A. următoarele bunuri:
- lotul 1 de teren în suprafață de 700 mp. identificat în schița anexă la raportul de expertiză C. V..
- bunuri mobile: o canapea, o comodă, vitrină și un covor, în valoare de 980 lei.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 13.411,39 lei cu titlu de sultă.
Admite acțiunea de evacuare formulată de reclamanta în cererea principală G. A. în contradictoriu cu pârâtul Smîntanca L. și cererea reconvențională formulată de Smîntanca L. în contradictoriu cu G. A..
Dispune evacuarea pârâtului-reclamant Smîntanca L. din imobilul casă de locuit bun propriu al reclamantei G. A..
Acordă pârâtului-reclamant Smîntanca L. un drept de retenție asupra imobilului casă de locuit bun propriu al reclamantei-pârâte până la achitarea de către aceasta a creanței sale (sultei) în sumă de 13.411,39 lei.
Compensează parțial cheltuielile de judecată și obligă pe reclamanta-pârâtă G. A. să achite pârâtului-reclamant Smîntanca L. suma de 1913,65 lei cu acest titlu.
Rapoartele de expertiză și schițele anexă efectuate in cauză de experții C. V., C. O. și I. I. fac parte integrantă din hotărâre.
Dă în debit pe pârâtul-reclamant Smîntanca L. cu suma de 200 lei reprezentând diferență onorariu neachitată în contul expertului C. O..
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
Părțile au fost soți, căsătoria lor fiind desfăcută prin sentința civilă nr.120 din 10.02.2009 a Judecătoriei Harlău, irevocabilă.
Reclamanta G. A. a solicitat inițial evacuarea pârâtului Smîntânca L. din imobilul bun propriu edificat în timpul primei sale căsătorii cu numitul Izmana C. iar pârâtul a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata contravalorii îmbunătățirilor și investițiilor aduse acestui imobil casa de locuit și acordarea unui drept de retenție până la achitarea sumei.
Ulterior, pârâtul Smîntanca L. a formulat acțiune de partaj bunuri comune, solicitând și partajarea acelui imobil edificat si nedefinitivat în timpul primei căsătorii a reclamantei, arătând că datorita sporului de valoare și importanței îmbunătățirilor aduse casei de locuit, acest imobil a devenit comun și asupra lui are o cota de 50%.
Instanța s-a pronunțat mai întâi asupra cererii conexe formulate de Smîntanca L., aceea de partaj al bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, cerere care se identifică parțial cu cererea reconvenționala promovata la acțiunea în evacuare și ulterior s-a pronunțat asupra evacuării pârâtului și acordării dreptului de retenție.
Astfel, în temeiul art. 36 alin.1 Cod familiei si art.673 indice 1 Cod procedură civilă, instanța va hotărî asupra împărțelii bunurilor comune ale soților iar în baza art.673 indice 5 alin.1 Cod procedura civilă va stabili masa partajabila, cota-parte ce se cuvine fiecărui soț devalmaș precum și datoriile comune sau proprii ale soților.
Cât privește masa partajabilă, reclamantul în cererea conexa a solicitat includerea în aceasta a imobilului casa de locuit edificat de parata în timpul căsătoriei cu primul ei soț, ca urmare a contribuției sale majore la finalizarea acestuia și îmbunătățirilor de esență aduse acestui bun, care, în opinia reclamantului, ar schimba regimul juridic al bunului, care ar deveni comun.
Cu privire la acest bun, instanța a reținut ca prin sentința civilă nr.4570/1998 a Judecătoriei P. s-a soluționat acțiunea de partaj dintre G. A. și Izmana C., primul soț al pârâtei iar casa de locuit situata în ., județul Iași a fost atribuita pârâtei, cu obligarea sa la plata sultei corespunzătoare.
Conform raportului de expertiza în construcții efectuat în acea cauza-fila 47 dosar, la momentul octombrie 1998 expertul a constatat ca imobilul casă a fost început în anul 1994, era format din patru camere și dependințe și era situat pe terenul proprietatea tatălui reclamantei, G. I.. Expertul consemnează în cuprinsul raportului stadiul fizic al lucrărilor executate până în acel moment și anume: structura de rezistenta, ce reprezintă 60% din lucrare era executata în proporție de 60% adică pereții cu fundații și parțial acoperișul, nefiind executate niciun fel de lucrări de instalații sau finisaj.
Pârâta a recunoscut, prin declarația autentificata sub nr.660 din 10.04.2003, ca la data căsătoriei sale cu Smîntanca L. casa de locuit și anexa gospodarească era nedefinitivata și ca acesta a contribuit cu suma de_ lei la finalizarea construcțiilor în faza în care se aflau la momentul declarației.
Problema ridicata de reclamantul în cererea conexa este aceea a regimului juridic al acestei construcții-propriu sau comun-având în vedere contribuția sa exclusiva la definitivarea lucrărilor.
În primul rând, instanța a constatat că reclamantul în cererea conexă, deși a afirmat că sporul de valoare a fost adus prin contribuția sa exclusivă, aceasta împrejurare nu a fost dovedită. Din înscrisurile depuse la dosar-adeverințe de venit, carte de munca dar și din declarațiile martorilor ambelor părți rezultă că ambii soți au avut loc de munca pe perioada căsătoriei și ambii au contribuit în egala măsura la realizarea acestor îmbunătățiri și finisări din veniturile pe care le realizau.
Prin urmare, instanța a considerat ca aceste lucrări de definitivare a construcției și îmbunătățiri au fost realizate cu mijloace comune iar ele nu au condus la transformarea esențială a imobilului (care nu a devenit un bun cu totul deosebit, un bun nou) ci numai la sporirea valorii acestuia, ceea ce rezulta și din compararea schiței casei realizata de experții constructori atât în anul 1998 cât și în prezent. Din analiza acestora rezulta ca structura casei este aceeași și s-a adăugat numai o veranda, ceea nu poate constitui o transformare esențială.
În practica judiciară s-a stabilit că îmbunătățirile sau reparațiile capitale efectuate în timpul căsătoriei la imobilul celuilalt soț nu schimba natura juridică a imobilului și nu îl transformă din bun propriu în bun comun. Constituie însă bun comun sporul de valoare dobândit de imobil prin aceste reparații sau îmbunătățiri. În aceasta situație, dreptul de creanță al soțului neproprietar cu privire la acest spor de valoare poate fi valorificat numai odată cu partajarea bunurilor comune, când se cunoaște cota de contribuție a fiecăruia, motiv pentru care instanța a soluționat mai întâi cererea de partaj bunuri comune.
Prin urmare, instanța a considerat că imobilul casă de locuit situat în ., județul Iași care i-a fost atribuit pârâtei din cererea conexa în urma partajului cu primul soț, Izmana C., are regimul juridic de bun propriu al acesteia iar sporul de valoare adus imobilului prin definitivarea construcției, finisaje și îmbunătățiri are regimul juridic de bun comun, părțile având o contribuție egala la realizarea acestui spor de valoare.
Din raportul de expertiza efectuat în cauza rezultă atât valoarea de circulație a imobilului la stadiul din anul 1995 cât și valoarea actuală, la momentul partajului. Astfel, expertul a stabilit că valoarea casei la nivelul anului 1995 era de 18.952 lei iar în prezent valoarea casei este de 54.000 lei.
Pentru a afla sporul de valoare adus imobilului de către cei doi soți în timpul căsătoriei se va scădea din valoarea actuala valoarea imobilului din anul 1995, operație în urma căreia rezultă suma de 35.048 lei ce reprezintă bun comun.
La acesta suma urmează a se adăuga suma de 7998,78 lei reprezentând îmbunătățiri și anume:gresie pe hol,beton pentru scări și trotuare, ușa metalica, balustrade, așa cum au fost ele identificate de expert, rezultând în final suma de 43.046,78 lei din care reclamantul in cererea conexa are o cota de 50% adică valoric de 21.523,39 lei.
Cât privește anexele și anume magazia, din probele administrate în cauză rezultă că aceasta a fost edificata în timpul căsătoriei cu reclamantul din cererea conexa, astfel ca acest imobil are regimul juridic de bun comun. Valoarea acestui bun stabilita de expert este de 8212 lei.
De asemenea, are regim de bun comun terenul în suprafață de 1400 mp. teren situat în intravilanul satului H., ., ce a fost cumpărat de soți de la tatăl reclamantei, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.657 din 10.04.2003, pe care se afla amplasata casa de locuit proprietatea pârâtei din cererea conexa precum și magazia.
Deși în precizările aduse acțiunii de partaj reclamantul în cererea conexa a menționat edificarea împreună cu pârâta și a unui grajd și a unui coteț pentru porci alături de magazia anexa, aceste construcții nu sunt evidențiate și evaluate de expertul constructor și nici nu sunt identificate în teren de către expertul topograf, care a identificat doar construcția notata C2-magazia, motiv pentru care instanța nu poate retine în masa partajabilă aceste imobile.
Cât privește bunurile mobile, deși părțile au făcut referiri la bunuri proprii ale lor, instanța constată că niciuna dintre ele nu a solicitat restituirea bunurilor personale sau constatarea calității de bun propriu cu privire la anumite bunuri. Pârâta din cererea conexa a recunoscut calitatea de bunuri proprii ale reclamantului referitor la unele dintre bunuri și a declarat ca este de acord ca acesta sa le ridice.
Au existat susțineri diferite ale părților cu privire la unele bunuri mobile cum ar fi biblioteca sau sobele, pârâta din cererea conexa afirmând că,în afara de vitrina cu geam toate celelalte bunuri mobile au fost achiziționate cu primul soț sau sunt cadouri primite de la familia ei, însă niciuna dintre părți nu a probat afirmațiile sale.
Prin urmare, cu privire la bunurile mobile instanța a avut în vedere bunurile identificate de expertul prețuitor la domiciliul părților și anume cele trecute în tabelul privind situația bunurilor supuse evaluării și a reținut în masa partajabilă doar bunurile găsite pe teren, cu privire la cele negăsite pe teren neadministrându-se niciun probatoriu privind existenta lor.
În concluzie, instanța a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote de 50% fiecare, următoarele bunuri: terenul în suprafață de 1400 mp .situat în intravilan H., ., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.657/2003 in valoare de 12.012 lei, o anexa gospodăreasca (magazie) în valoare de 8212 lei, sporul de valoare și îmbunătățirile aduse imobilului casă de locuit proprietatea pârâtei din cererea conexa în valoare de 43.046,78 lei și următoarele bunuri mobile: 2 canapele, 2 comode mici, congelator, vitrina cu mai multe corpuri, masa plianta de 10 persoane, perdea, 2 covoare și o căruță din țeavă și fier, în valoare totală de 1760 lei.
Instanța a dispus sistarea stării de devălmășie și a ținut seama de dispozițiile art. 673 indice 5 alin.2 Cod procedură civilă, care prevede că împărțeala se face în natura și va proceda la formarea și atribuirea loturilor.
Potrivit art.673 indice 9 Cod procedură civilă, la formarea și atribuirea loturilor instanța va ține seama și de acordul părților, după caz, de mărimea cotei fiecăruia, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii coproprietari au făcut construcții, îmbunătățiri sau alte asemenea înainte de a cere împărțeala.
Astfel, urmând aceste principii, instanța a constatat ca este posibila partajarea în natura a terenului în suprafața de 1400 mp intravilan H., . și observa că expertul topograf a propus o varianta de lotizare în natura care a cuprins și jumătate din imobilul casa de locuit proprietatea pârâtei. Având în vedere că instanța a stabilit calitatea de bun propriu a acestui imobil, urmează să se atribuie reclamantului din cererea conexa lotul 2 în suprafața de 700 mp. și,pentru a evita orice neînțelegeri ulterioare între părți,îi va atribui acestuia și construcția notata C2 ce reprezintă anexa gospodărească, în valoare de 8212 lei.
În aceste condiții, pârâtei din cererea conexa i-a fost atribuit lotul 1 în suprafața de 700 mp. teren.
Cât privește bunurile mobile, instanța a observat ca niciuna dintre părți nu a solicitat atribuirea unora dintre acestea, pârâta din cererea conexa fiind de acord ca reclamantul să primească mai multe astfel de bunuri. În aceste condiții, instanța va proceda la împărțirea lor după natura bunurilor astfel: reclamantul va primi o canapea-150 lei,o comoda-60 lei,congelator-200 lei, masa plianta 10 persoane-50 lei, un covor-50 lei, perdea-100 lei si căruța din țeava și fier-150 lei iar pârâta va primi o canapea-150 lei, 2 comode-120 lei, vitrina mare-700 lei și un covor-50 lei.
În temeiul art.673 indice 5 alin.2 Cod procedură civilă, va obliga pârâta la plata unei sulte către reclamant în suma totală 13.411,39 lei la care s-a adăugat și diferența de valoare (de 100 lei) de la bunurile mobile atribuite fiecăreia dintre părți.
Cât privește cererea de evacuare a pârâtului din cererea principala, instanța o va admite având în vedere următoarele considerente:
Soluționând cererea de partaj și stabilind regimul juridic al imobilului casa de locuit ca fiind bun propriu al reclamantei din cererea principală, cu obligarea acesteia la plata sultei corespunzătoare, instanța constată că pârâtul nu mai are niciun temei legal să locuiască în imobilul în litigiu.
Reclamanta, care este proprietara exclusiva al acestui bun, a invocat faptul că pârâtul are un comportament necorespunzător pe fondul consumului de băuturi alcoolice, situații când devine extrem de violent și distruge bunurile din casă. Pârâtul s-a opus evacuării, invocând dreptul său de creanța asupra imobilului.
Din probele administrate în cauza și anume declarațiile martorilor și relațiile înaintate de Postul de Politie Cotnari rezulta că între parți s-au consumat conflicte care au necesitat intervenția organelor de politie. Astfel, martorul D. I. a relatat ca a văzut mașina politiei la poarta parților însă nu cunoaște motivul pentru care se afla acolo. Coroborând aceasta declarație cu adresa nr._ din 18.01.2010 eliberata de Postul de Politie Cotnari, rezultă că reclamanta a depus mai multe plângeri împotriva pârâtului iar în doua rânduri și anume la datele de 2.06.2009 și de 30.07.2009, s-au luat împotriva acestuia masuri de sancționare contravențională cu avertisment și amendă, conform Legii 61/1991.
În acest sens, instanța are în vedere și motivarea sentinței civile nr.120/2009 a Judecătoriei H. în care se reține faptul că pârâtul este un mare consumator de băuturi alcoolice, stare în care provoca scandal și o lovea pe reclamantă, o înjura pe aceasta și pe copil, hotărâre pe care pârâtul nu a atacat-o cu apel.
Sancționarea contravențională a pârâtului de către organele de politie a intervenit după momentul rămânerii irevocabile a hotărârii de divorț și nu exista nicio proba din care sa rezulte că pârâtul și-ar fi remediat între timp comportamentul față de reclamanta, motiv pentru care cererea reclamantei va fi admisă.
Pe de altă parte, pârâtul a solicitat prin cerere reconventională stabilirea dreptului sau de creanță asupra imobilului reclamantei, împrejurare rezolvată in cadrul acțiunii de partaj dar si acordarea unui drept de retenție până la achitarea despăgubirilor.
Dreptul de retenție este acel drept real care conferă deținătorului unui bun al altuia, mobil sau imobil, posibilitatea de a refuza restituirea lui până când creditorul lucrului își exercita obligația pe care o are fata de el, plătindu-i sumele cheltuite cu lucrul. În practica judiciara a fost recunoscut acest drept în toate cazurile în care între lucrul deținut de creditor și datoria proprietarului există o strânsă legătură.
Acest drept este recunoscut tuturor creditorilor ale căror creanțe certe, lichide și exigibile s-au născut în legătura cu bunuri supuse restituirii și are ca principal efect facultatea creditorului de a refuza restituirea lucrului până la plata integrala a creanței sale. Dreptul de retenție îi conferă însă titularului o simpla detenție precară, astfel încât daca retentorul folosește bunul în interes propriu, locuind de exemplu in imobil, el este ținut să plătească proprietarului echivalentul folosinței calculate corespunzător chiriei, cu titlu de despăgubiri.
Față de aceste considerente, instanța a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul Smîntanca L. și va acorda acestuia un drept de retenție asupra imobilului proprietatea reclamantei până la plata integrală a creanței sale de către reclamantă.
În temeiul art.276 Cod procedura civilă, instanța a compensat parțial cheltuielile de judecată (onorariile de avocat si taxele inițiale de timbru) și a obligat pe reclamanta G. A. sa achite pârâtului Smintanca L. suma de 1913,65 lei cu acest titlu.
Ambele părți au declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 91/25.01.2011 pronunțată de Judecătoria H., calificat ca fiind apel prin încheierea Tribunalului Iași din 17.06.2011.
Apelanta G. A. a criticat sentința primei instanțe sub aspectul compunerii masei și a susținut că imobilul teren este bun propriu, astfel că trebuia să-i fie atribuit în totalitate, că dispozițiile referitoare la dreptul de retenție și evacuare sunt contradictorii și că expertizele efectuate în cauză nu sunt corecte.
Apelantul Smântâncă L. a criticat sentința Judecătoriei H. invocând caracterul de bun ., cât și neincluderea în masă a contravalorii unor bunuri la valoarea lor reală. De asemeni, se critică și modul de compensare a cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 568/5 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași se decide:
Admite apelurile declarate de reclamanta G. A. și pârâtul Smântâncă L. împotriva sentinței civile nr. 91/25.01.2011 pronunțată de Judecătoria Hîrlău, sentință pe care o schimbă în parte.
Admite acțiunea principală; admite în parte cererea reconvențională și admite acțiunea conexă.
Constată că imobilul casă de locuit situat în ., județul Iași, este bun comun al părților.
Constată că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote de câte 50% fiecare următoarele bunuri: suprafața de 1400 mp teren în valoare de 12.012 lei, o casă de locuit în valoare de 61.998,78 lei, o magazie în valoare de 8.212 lei; gard de scândură cu stâlpi metalici din țeavă și soclu din beton în valoare de 2.606 lei; gard din plasă de sârmă montată pe stâlpi metalici în valoare de 2.342 lei; boltă pentru vie în valoare de 1.163 lei și poartă din țeavă și tablă în valoare de 265 lei și 2 canapele, 2 comode mici, congelator, vitrină cu mai multe corpuri, masă pliantă 10 persoane, perdea, 2 covoare și o căruță din țeavă și fier, în valoare de 1.760 lei.
Constată că valoarea totală a bunurilor este de 90.358,78 lei.
Dispune sistarea stării de codevălmășie.
Atribuie reclamantei G. A. casa de locuit și suprafața de 700 mp teren - lot 1, individualizată în planșa 3 a raportului de expertiză – fila 143 dosar apel, ce face parte din prezenta hotărâre și bunurile mobile menționate în hotărârea apelată; magazia în valoare de 8.212 lei; gardul din scândură cu stâlpi metalici; gardul din plasă de sârmă; boltă viță de vie și poarta din țeavă și tablă – lot în valoare de 83.578,78 lei.
Atribuie pârâtului Smântâncă L. bunurile mobile menționate în hotărârea apelată, lotul 2 – teren în suprafață de 700 mp individualizat prin raportul de expertiză – planșa 3 – fila 143 dosar apel ce face parte din prezenta hotărâre – lot în valoare de 6.786 lei.
Obligă reclamanta la plata către pârât a sumei de 38.399,39 lei cu titlu de sultă.
Dispune evacuarea pârâtului din imobilul casă de locuit situat în ., jud. Iași.
Respinge cererea pârâtului privind instituirea dreptului de retenție și constatarea dreptului de creanță.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței apelate ce nu contravin prezentei decizii.
Compensează în parte cheltuielile de judecată ale părților în apel, respectiv până la concurența sumei de 300 lei și obligă apelantul Smântâncă L. la plata către apelanta G. A. a sumei de 2.042 lei cheltuieli de judecată după compensare.
Obligă apelanta la plata către stat a sumei de 580,71 lei reprezentând ajutor public judiciar acordat sub forma reducerii taxei timbru.
Obligă apelanta să plătească în contul expertului V. D. suma de 1.105 lei diferență onorariu.
Obligă intimatul la plata în contul expertului Steinbach Sevilla a sumei de 400 lei diferență onorariu.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește caracterul simulat al contractului de vânzare – cumpărare a terenului, aspect susținut de apelantă, instanța nu poate reține această situație atât timp cât acțiunea inițială are ca obiect evacuarea pârâtului, neexistând un astfel de capăt de cerere.
Instanța de fond nu a fost învestită a se pronunța în acest sens. În dosarul conex nr._, în cadrul întâmpinării, pârâta a susținut că a cumpărat terenul în timpul căsătoriei împreună cu reclamantul și a solicitat atribuirea deoarece a pretins caracterul de bun propriu al casei edificată pe teren.
Aceeași susținere se regăsește în acțiunea de evacuare.
Instanța de fond s-a pronunțat în mod corect și conform dispozițiilor art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă numai asupra a ceea ce s-a cerut.
Prin cererea reconvențională depusă la fila 25 dosar fond, pârâtul reclamant a solicitat constatarea unui drept de creanță reprezentând c/val. investițiilor și a îmbunătățirilor aduse imobilului, casă de locuit și înstrăinarea unui drept de retenție până la plata acestora.
În acțiunea conexă, reclamantul Smîntanca L. a solicitat partajarea bunurilor comune susținând că a adus îmbunătățiri majore casei și având astfel o cotă de contribuție de 50%.
În declarația de apel, Smîntanca L. susține că instanța de fond a reținut greșit caracterul de bun propriu al casei de locuit deoarece a devenit bun comun datorită sporului de valoare adus prin investiții și îmbunătățiri, părțile având o cotă de câte 50% (fila 16). Nici un moment nu s-a solicitat astfel cum se susține în apel (punctul 7 – fila 20) sistarea stării de coproprietate cu privire la bunurile dobândite în timpul concubinajului și a stării de codevălmășie, motiv pentru care, nu poate fi avută în vedere această susținere.
Prin sentința civilă nr. 4570/28.10.1998 pronunțată de Judecătoria P. a fost atribuită reclamantei G. A. o casă de locuit situată în comuna Cotnari, . valoare de 14.918.000 lei (vechi).
Prin încheierea de rectificare 4207 a declarației 660/2003, reclamanta G. A. recunoaște faptul că pârâtul Smîntanca L. a contribuit cu suma de_ lei vechi la finalizarea construcției casei care era nedefinitivată.
Expertiza depusă la fila 49 (efectuată în dosarul în care s-a pronunțat sentința civilă 4570) confirmă că părțile (reclamanta și fostul soț I. C.) au început construcția casei în 1994. Părțile s-au căsătorit în anul 2001 iar declarațiile martorilor de la filele 39 – 41 confirmă că anterior au gospodărit împreună 2, 3 ani timp în care au fost făcute învestiții la casa de locuit ce fusese atribuită anterior reclamantei.
Din declarația martorei de la fila 90 rezultă o situație cumva contradictorie. Martora declară că la momentul căsătoriei părților, casa era terminată dar că în anul 1996 a dat reclamantei materiale de construcții. În urma unei înțelegeri, iar în 1997 au fost ridicate anexele. Ulterior a susținut că în timpul căsătoriei părților s-au ridicat anexele.
Martora a cărei declarație se găsește la fila 92 dosar fond, declară că imobilul casă de locuit a fost finisat și devenit locuibil după ce părțile s-au căsătorit.
Din expertiza în construcții efectuată în cauză (fila 138) rezultă că valoarea casei în anul 1995 era de 18.952 lei iar în 2010 de 61.998 lei din care 7.998 lei îmbunătățiri.
Diferența de valoare față de anul 1998 este astfel de 43.046 lei adică aproximativ 69%.
Coroborând declarațiile martorilor audiați și concluziile expertizei tehnice, apreciem că prin aportul egal al părților imobilul casă de locuit atribuit inițial reclamantei a dobândit un spor esențial de valoare care susține concluzia caracterului de bun comun a acestui imobil.
Este adevărat că în 1998, expertul a constatat că 60% din lucrare era ridicată (fila 49 dosar), astfel cum a reținut instanța de fond însă același expert susține că lucrările nu au continuat și o . elemente s-au degradat. Raportând valoarea casei din 1998 la valoarea din 2010, nu se poate reține că sporul de valoare este nesemnificativ astfel încât să se aprecieze că este bun propriu al reclamantei.
Din aceeași expertiză rezultă și valoarea îmbunătățirilor de 7.998,78 lei.
Reținem astfel că imobilul casă de locuit este bun comun al părților edificat cu contribuția egală a acestora.
În raport de aceste considerații, nu poate fi admisă cererea pârâtului reclamant privind dreptul de creanță și de retenție ținând cont și de chiar susținerea sa în privința contribuției egale a părților.
Din declarațiile martorilor audiați rezultă că părțile au construit și o magazie, boltă pentru vie, un gard de scândură cu stâlpi metalici de țeavă și soclu de beton, gard din plasă de sârmă și o poartă din țeavă și tablă, bunuri asupra cărora instanța de fond nu s-a pronunțat dar care au fost identificate și evaluate în cursul judecării cauzei în apel.
S-a apreciat întemeiat și motivul de apel susținut de apelanta G. A. în privința variantei de lotizare a terenului propusă de d-l expert C. V.. D-nul expert propune o singură variantă, funcție de modul în care părțile au împărțit casa de locuit (fila 127). Varianta corectă ar fi fost să existe mai multe propuneri, instanța urmând a aprecia funcție de criteriile prev. la art. 6739 Cod procedură civilă.
În apel s-a dispus astfel efectuarea unei noi expertize ce a propus 5 variante de lotizare.
Nu se rețin criticile exprimate cu privire la valoarea casei și a terenului, experții desemnați ținând cont de aspectele pozitive/negative ale imobilelor ce influențează valoarea, astfel cum rezultă din răspunsurile la obiecțiuni.
În privința cererii de eșalonare a plății sultei susținută de apelanta G. A., se reține că instanța de fond nu s-a pronunțat în acest sens, deoarece nu s-a cerut nici în cadrul concluziilor pe fondul cauzei (fila 294) și nici în cele scrise (fila 293).
În privința bunurilor mobile, se constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt atribuind pârâtului bunurile a căror existență a fost dovedită.
În raport de aceste considerente, sunt apreciate ca întemeiate apelurile, conform art. 296 Cod procedură civilă cu schimbarea în parte a sentinței de fond.
Pe fond, se constată că imobilul casă de locuit este bun comun al părților, fiecare având o cotă de contribuție de 50% alături de suprafața de 1400 m.p. teren.
Se include în masa de partaj gardul de scândură, gardul din plasa de sârmă, bolta pentru vie.
În privința modalității de atribuire a bunurilor, conform art. 6739 Cod procedură civilă se rețin aspectele avute în vedere de instanța de fond cu privire la relațiile tensionate dintre părți.
Se atribuie reclamantei G. A. casa și suprafața de 700 m.p. teren lot 1 din planșa 3 a raportului de expertiză efectuată în apel (fila 143), anexele (magazie, gard scândură/plasă de sârmă, poarta, bolta vie) pentru exploatarea corespunzătoare a imobilului și bunurile mobile ce au fost atribuite deja de instanța de fond.
Se atribuie pârâtului suprafața de 700 m.p. teren lotul 2 raport de expertiză apel (fila 143) urmând ca diferența valoare să fie compensată prin sultă conform art. 6735 alin. 2 Cod procedură civilă.
Ținând cont de aceleași relații tensionate dintre părți se dispune evacuarea pârâtului din imobilul casă de locuit.
Se păstrează restul dispozițiilor sentinței apelate.
În apel se compensează cheltuielile de judecată suportate de părți până la concurența sumei de 300 lei (expertiză plătită de apelantul Smîntanca L.) și este obligat intimatul Smîntanca L. la plata cheltuielilor de judecată suportate de apelanta G. A..
Conform art. 502 O.U.G. 51/2008 este obligată apelanta G. A. la plata către stat a sumei de 580,71 lei reprezentând ajutor public judiciar acordat sub forma scutirii de la plata taxei de timbru (fila 79 apel). Sunt obligate părțile la plata diferenței onorariului de expert.
Pârâtul – reconvenient Smântâncă L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 568/2012 pronunțată de Tribunalul Iași și a criticat hotărârea sub următoarele aspecte:
- Greșit s-a respins cererea de instituire a unui drept de retenție asupra casei de locuit până la achitarea integrală a despăgubirilor solicitate de la G. A., deși Tribunalul Iași a recunoscut o conexiune materială între creanță și acest imobil.
Dreptul de retenție este un drept real accesoriu, iar din probatoriu rezultă că recurentul a efectuat îmbunătățiri în cotă de 50 % (din suma totală de 7998 lei reținută prin expertiza în construcții) la imobilul devenit comun prin sporirea valorii sale.
Deși în dispozitivul deciziei se admite în parte cererea reconvențională cu cele două capete de cerere, totodată se respinge dreptul de retenție, ceea ce presupune admiterea cererii de recunoaștere a unui drept de creanță.
Apreciază recurentul că dreptul de creanță asupra îmbunătățirilor realizate nu exclude dreptul de coproprietate asupra casei de locuit și terenului aferent, astfel încât odată cu obligarea intimatei la plata unei sulte (ce îmbracă forma unui drept de creanță) ar fi trebuit să i se recunoască și dreptul de retenție asupra casei de locuit până la plata efectivă a sultei.
Măsura de retenție a bunului casă de locuit este necesară pentru conservarea dreptului său la despăgubire, precum și pentru garantarea executării obligațiilor ce îi revin intimatei de plată a sumei de bani și care este în conexiune directă cu bunul casă de locuit.
Prin urmare, consideră recurentul că este îndreptățit la acordarea unui drept de retenție, inclusiv ca o garanție a acordării despăgubirilor solicitate reprezentând investițiile realizate și care au determinat natura de bun comun a casei de locuit.
- Deși ambele apeluri au fost admise în parte, recurentul consideră că în mod greșit a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de G. A.. Instanța de apel trebuia să procedeze la compensarea tuturor cheltuielilor de judecată reprezentând onorariile de avocați și taxa de timbru în apel până la limita sau concurența celei mai mici.
Susține recurentul că a formulat apel privind cuantumul cheltuielilor de judecată suportate în prima instanță în sensul că, deși s-a admis în parte cererea conexă de partaj bunuri comune și în totalitate cererea reconvențională, Judecătoria H. a făcut o greșită compensare a acestor cheltuieli, fără să țină seama de cuantumul și întinderea lor.
Solicită recurentul ca instanța de recurs să procedeze la o verificare a sumelor de bani achitate de ambele părți la fond și în apel și să compenseze proporțional cheltuielile de judecată.
Intimata G. A. a depus întâmpinare, cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă, fiind considerată concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale, instanța de control judiciar constată că recursul este întemeiat pentru considerentele și în limitele ce vor fi expuse în continuare:
Reclamanta G. A. a sesizat Judecătoria H. cu o acțiunea privind evacuarea pârâtului Smântâncă L. din imobilul, proprietatea sa, situat în ..
Prin cererea reconvențională, pârâtul a solicitat ca reclamanta să-i plătească contravaloarea îmbunătățirilor aduse la acest imobil și instituirea unui drept de retenție până la achitarea îmbunătățirilor.
Totodată, Smântâncă L. a formulat și cerere de partajare a bunurilor comune dobândite de părți, dosare ce au fost conexate.
În cererea de partaj, reclamantul Smântâncă L. a susținut că masa de împărțit este compusă din: suprafața de 1400 mp. teren, bunuri mobile și casa de locuit din care s-a solicitat evacuarea sa deoarece prin valoarea îmbunătățirilor aduse, imobilul a dobândit calitatea de bun comun.
Judecătoria H., pe baza probatoriului administrat în cauză, a reținut că imobilul casa de locuit este bun propriu al reclamantei G. A. și nu l-a inclus în masa partajabilă, a dispus evacuarea pârâtului – reconvenient Smântâncă L. din imobil și a recunoscut acestuia un drept de retenție asupra imobilului până la achitarea de către G. A. a sultei la care aceasta a fost obligată.
În apel, tribunalul a schimbat în parte hotărârea primei instanțe în sensul că a constatat că imobilul în discuție (casa de locuit) este bun comun al soților, incluzându-l în compunerea masei.
Dispunând sistarea stării de devălmășie, tribunalul a atribuit reclamantei G. A. casa de locuit și un lot de 700 mp. teren, iar pârâtului – reconvenient Smântâncă L. celălalt lot de 700 mp. teren și bunurile mobile.
Totodată, s-a respins cererea pârâtului Smântâncă L. de instituire a unui drept de retenție.
Curtea reține că dreptul de retenție este un drept în temeiul căruia cel care deține un bun mobil sau imobil al altcuiva și pe care trebuie să-l restituie, este îndreptățit să rețină lucrul respectiv, să refuze deci restituirea, până când creditorul lucrului își va executa obligația pe care o are către el, cu privire la acesta.
Cum prin decizia Tribunalului, casa de locuit din . a fost inclusă în masa bunurilor dobândite de părți în timpul căsătoriei și, pe cale de consecință, s-a respins capătul de cerere formulat de pârâtul – reconvenient Smântâncă L. privind constatarea în favoarea sa a unui drept de creanță privind îmbunătățirile aduse de acesta la imobil, rezultă că recurentul nu mai are un drept de creanță privind acest imobil care să justifice instituirea unui drept de retenție asupra respectivului bun imobil.
Îmbunătățirile efectuate de recurent și evaluate de expertul în construcții la suma de 7.998,78 lei au fost incluse în valoarea imobilului – casă de locuit (61.998,78 lei), urmare a calificării acestui bun ca fiind comun, edificat de părți cu contribuția egală a acestora.
Dreptul de retenție al unui creditor asupra debitorului este strâns legat de existența unui drept de creanță al creditorului față de debitor în legătură cu acel bun.
În speță, creditorului Smântâncă L. nu i s-a recunoscut un drept de creanță în legătură cu imobilul – casa de locuit (imobilul fiind inclus în masa bunurilor comune), astfel că acesta nu este îndreptățit la recunoașterea unui drept de retenție în legătură cu acest bun.
Curtea mai constată că atât prin cererea reconvențională (fila 25 dosar nr._ ), prin concluziile scrise depuse la dosarul de fond, cât și prin motivele de apel, Smântâncă L. a solicitat instituirea dreptului de retenție până la achitarea îmbunătățirilor efectuate la casa de locuit, iar prin motivele de recurs a invocat acest drept în legătură cu plata sultei, ori, în calea de atac, nu se poate schimba calitatea părților, cauza, obiectul acțiunii și nu se pot face cereri noi (art. 316 raportat la art. 294 Cod procedură civilă).
Întemeiată este însă critica cu privire la cheltuielile de judecată.
Astfel, recurentul Smântâncă L. a criticat, în apelul declarat, sentința primei instanțe și sub aspectul soluționării cheltuielilor de judecată efectuate de părți.
Ori acest motiv de apel trebuia corelat cu soluția pronunțată de tribunal prin admiterea ambelor apeluri.
Instanța de apel trebuia să aibă în vedere faptul că prin admiterea ambelor apeluri s-a schimbat în parte sentința primei instanțe, fapt ce trebuia să se reflecte și în calculul cheltuielilor de judecată efectuate de părți (atât la fond, cât și în apel).
Raportat tuturor acestor considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă curtea va admite recursul declarat de Smântâncă L. și va casa decizia instanței de apel numai cu privire la cheltuielile de judecată efectuate de părți.
Găsindu-se întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 5 Cod procedură civilă, curtea va trimite cauza la Tribunalul Iași pentru soluționarea motivului de apel formulat de Smântâncă L. referitor la cheltuielile de judecată efectuate de părți.
Va menține celelalte dispoziții ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Smântâncă L. împotriva deciziei civile nr. 568/5.10.2012 a Tribunalului Iași, deciziei pe care o casează în parte numai cu privire la cheltuielile de judecată efectuate de părți.
Trimite cauza la Tribunalul Iași pentru soluționarea motivului de apel formulat de apelantul Smântâncă L. referitor la cheltuielile de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 iunie 2013.
Președinte, C. P. | Judecător, G. P. | Judecător, E. G. |
Grefier, L. R.-C. |
Red jud PC_
Tehnored gref RCL 27//06/2013
2EX
Jud fond L. V.
Jud apel D. C. și M. M.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Servitute. Decizia nr. 1473/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
