Evacuare. Decizia nr. 136/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 136/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 9899/245/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 136/2013
Ședința publică de la 04 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. P.
Judecător C.-A. S.
Judecător A. G.
Grefier C. L.
Pe rol se află judecarea cauzei privind recursurile declarate de M. G. și M. V. împotriva deciziei civile nr. 420 din 13.06.2012 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul intimat M. G. asistat de av. G. L., intimatul recurent M. V. asistat de av. D. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare, că este al treilea termen de judecată, cauza fiind amânată pentru a se soluționa cererea de ajutor public judiciar formulată de recurentul intimat M. G., și pentru ca intimatul recurent M. V. să precizeze încadrarea motivelor de recurs în prevederile art. 304 punctele 1-9 Cod procedură civilă.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Av. D. C. pentru intimatul recurent M. V. precizează că se prevalează de disp. art. 306 Cod procedură civilă, potrivit cărora indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă. Depune din nou la dosar copia cererii privind constituirea dreptului de proprietate, și copia confirmării de primire a acestei cereri.
Av. G. L. pentru recurentul intimat M. G. precizează că nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de acest înscris, a constat că este vorba despre o cerere formulată la 28.01.2013, așa cum rezultă din confirmarea de primire.
Av. D. C. pentru intimatul recurent M. V. precizează că a mai depus aceeași cerere și anterior, însă întrucât nu a fost rezolvată,a revenit cu aceeași cerere.
Interpelați fiind, apărătorii părților precizează că nu mai au de formulat cereri prealabile și nici de depus înscrisuri la dosar.
Nemaifiind de formulat cereri prealabile în cauză și nici de depus înscrisuri noi la dosar, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av. G. L. pentru recurentul intimat M. G., având cuvântul, precizează că recursul acestuia vizează nelegalitatea parțială a deciziei nr. 420/2012 a Tribunalului Iași, nelegalitate care se referă la greșita respingere ca inadmisibilă a cererii de evacuare, în condițiile în care nu există spațiu locativ între părți. A invocat această excepție prin prisma deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia trebuia să se formuleze acțiune în revendicare.
În mod greșit a fost respinsă excepția privind lipsa calității procesuale active, pentru că în cauză nu s-a făcut dovada proprietății asupra terenului în suprafață de 2450 mp aferent casei de locuit. Din actele depuse de reclamant la dosar rezultă calitatea de proprietar a acestuia.
Critică hotărârea instanței de apel și pentru că nu a fost motivată corespunzător soluția de respingere a cererii de constatare a îndeplinirii prevederilor art. 1846 și următoarele cod civil (referitoare la constatarea dreptului de proprietate ca prescripție achizitivă).
Hotărârea Tribunalului Iași este criticabilă și în ceea ce privește respingerea dreptului de retenție.
Consideră legală această hotărâre doar în ceea ce privește modificarea în parte a soluției primei instanțe, constatându-se că reclamantul are dreptul la doar 2 din cele 4 camere ale imobilului. Raportat la probele administrate în cauză, consideră că se impune admiterea recursului. În ceea ce privește lipsa motivării deciziei instanțe de apel, se impune casarea acestei hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare. În acest sens solicită a se reține că instanța de apel s-a limitat doar la a reține că „în mod argumentat și judicios a reținut instanța de fond neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege”, însă o hotărâre judecătorească trebuie să conțină efectiv motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, argumentele hotărârii trebuie să convingă. La acest moment, consideră că instanța de recurs nu poate analiza fondul cauzei, cât timp instanța de apel nu a argumentat soluția.
În recursul declarat de M. V. pune concluzii de respingere, urmând a se constata că nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
Av. D. C. pentru intimatul recurent M. V., având cuvântul, arată că așa cum precizat și în motivele scrise de recurs și în precizările formulate, recursul se încadrează în prevederile legale; în plus, a arătat la termenul de azi că se prevalează de art. 306 Cod procedură civilă.
Apărătorul părții adverse susține că M. V. nu a făcut dovada calității de proprietar, însă, cu privire la acest aspect, solicită a se reține că încăperile 3 și 4 sunt alipite de imobilul casă de locuit care aparțin acestuia; există în acest sens act de donație, proprietatea fiind de la Legea 10/2001. Constituirea dreptului de proprietate este pentru întreaga suprafață de teren, deci și asupra celor 2 camere care sunt alipite de casa lui. Îmbunătățirile au fost făcute și cu acordul lui. Acesta are dreptul la accesiune de la lege, și, suprafața de teren fiind a lui, are drept de folosință și asupra celor două camere care nu stau în are, ci sunt alipite de casa sa.
Av. G. L. pentru recurentul intimat M. G., solicită respingerea excepției privind nulitatea recursului, acesta fiind întemeiat pe disp. art. 304 pct. 7,8 9 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei, solicită a se avea în vedere situația de fapt, și, pentru că s-a făcut referire la posesia terenului, solicită a se constata că din toate adresele de la Primărie rezultă că M. V. nu a avut niciodată posesia acestui imobil și nu a fost înscris la rolul agricol. La rolul agricol a fost înscris tatăl acestuia M. G., care a preluat imobilul, a fost trecut în rolul agricol, plătește taxe și impozite; el a fost posesorul casei și a terenului, iar ulterior fiul lui, M. G.. În plus, și martorii audiați în cauză au relatat aceeași situație cu privire la posesia terenului, au relatat că M. V. a avut întotdeauna domiciliul în Tomești, și niciodată în satul Osoi, . a avut posesia terenului a fost M. G.. Cererea depusă astăzi la dosar de apărătorul lui M. V., prin care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate, nu se este adresată Comisiei, ci Primăriei, și, în plus, este pro causa, fiind formulată în 2013.
Av. D. C. pentru intimatul recurent M. V., solicită a se constata că apărătorul părții adverse uită că există contractul de donație în favoarea acestuia. Toate aspectele relatate în concluziile susținute sunt expuse și în cuprinsul motivelor scrise de recurs. În plus, se omite a se avea în vedere că M. V. are drept de proprietate, care este imprescriptibil, deci se poate adresa oricând cu o atare cerere, iar Comisia la care se face referire, funcționează în cadrul Primăriei. Solicită obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.
Nemaifiind de formulat cereri prealabile în cauză și nici de depus înscrisuri noi la dosar, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Curtea,
Asupra recursurilor civile de față reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._/2011 din 26 septembrie 2011, Judecătoria Iași a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
A admis cererea formulată de reclamantul-pârât M. V., cu domiciliul în Iași, ., ., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant M. G., cu domiciliul în ., jud. Iași.
A admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant M. G. în contradictoriu cu reclamantul-pârât M. V..
A dispus evacuarea pârâtului-reclamant M. G. din imobilul proprietatea reclamantului-pârât M. V., din ., jud. Iași.
A fost obligat reclamantul-pârât să plătească pârâtului-reclamant suma de 350 lei, reprezentând contravaloare îmbunătățiri (sobă).
A respins cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant M. G., în contradictoriu cu reclamantul-pârât M. V., având ca obiect constatarea dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă, instituire drept de retenție și contravaloarea celorlalte îmbunătățiri.
Cheltuielile judiciare pentru care pârâtul-reclamant a beneficiat de ajutor public judiciar, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu experți, rămân în sarcina statului.
A fost obligat pârâtul-reclamant să plătească reclamantului-pârât 410,30 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Iași a reținut că, prin acțiunea cu care a învestit instanța, reclamantul M. V. a solicitat evacuarea pârâtului M. G. din imobilul situat în ., jud. Iași, invocând dreptul său de proprietate asupra casei pe care l-a dobândit prin contractul de donație autentificat sub nr.819/24.02.1976 și dreptul de folosință pentru suprafața de 250 mp teren pe toată durata existenței construcțiilor, drept de folosință dobândit prin decizia nr.5 din 10.01.1976.
A invocat reclamantul în susținerea cererii sale, existența între aceleași părți a unui litigiu anterior, având ca obiect cererea reclamantului M. V. de evacuare a pârâților M. G. și L. din imobilul situat în ., jud. Iași.
Cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr.6544/23.05.2008 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, care a rămas definitivă și a devenit irevocabilă. Prin această hotărâre instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a admis în parte acțiunea acestuia, a dispus evacuarea pârâtei M. L. și a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâtul M. G., fiind lipsită de obiect, întrucât pârâtul fiind în executarea unei pedepse privative de libertate a pierdut detenția asupra imobilului, astfel încât nu mai poate fi obligat să elibereze spațiul.
Chiar dacă reclamantul nu a invocat în mod expres prezumția de lucru judecat a hotărârii anterioare pronunțată de către instanță, indirect a invocat-o întemeindu-și cererea sa de evacuare a pârâtului pe această hotărâre.
A reținut instanța că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.)
Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.
Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o noua acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.
A reținut instanța, că acțiunea în evacuare poate fi folosită împotriva toleratului care are folosința imobilului prin simpla îngăduință a proprietarului, titularul dreptului afirmat fiind orice persoană care probează existența unui titlu legitim. A stabilit instanța că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului construcție compus din două camere și o sală, situat în ., jud. Iași, prin actul de donație autentificat sub nr.19/24.02.1976 la fostul notariat de Stat al jud. Iași și în baza autorizației de înstrăinare dată prin decizia 4 a Consiliului Popular al comunei Sinești, reclamantul dovedind, potrivit disp. art.813 C. civil dreptul de proprietate care îi conferă și calitate procesuală activă.
Soluția instanței se impune cu putere de lucru judecat în cauza de față în ceea ce privește calitatea procesuală activă a reclamantului-pârât și dovedirea dreptului de proprietate al acestuia, astfel încât, având în vedere necesitatea respectării principiul securității raporturilor juridice instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
Din probatoriul administrat, declarațiile martorilor și susținerea pârâtului-reclamant care, pe cale reconvențională a invocat dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului prin efectul prescripției achizitive, reține instanța că pârâtul-reclamant locuiește în imobilul din ., jud. Iași, împreună cu familia sa din anul 1997, f.68 interogatoriu, acesta figurând înscris în registrul agricol al comunei Sinești din același an, ca deținător al casei în suprafață de 64 mp, având anul construcției 1976, adresa nr.1045/28.03.2007, f.66 dosar.
Instanța a constatat că reclamantul, în calitate de proprietar al casei, are deschisă calea acțiunii în evacuare.
Prin probatoriul administrat, pârâtul-reclamant nu a dovedit un drept legitim de folosință care să justifice ocuparea imobilul.
Faptul că imobilul a fost cumpărat de către tatăl său nu poate fi reținut în cauză, având în vedere că actul de donație a fost încheiat, în calitate de donatar de către reclamantul M. V., care a fost gratificat și care a dobândit astfel dreptul de proprietate asupra casei.
Potrivit dispozițiilor art. 1874 Cod civil, pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune, persoana ce o invocă trebuie să facă dovada că a exercitat asupra bunului o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată publică și sub nume de proprietar.
Posesia pârâtului-reclamant a început din anul 1997 și a fost continuă până în anul 2008, când, prin introducerea acțiunii în evacuare de către reclamant, a operat întreruperea cursului prescripției, astfel pârâtul-reclamant a exercitat posesia doar o perioadă de 11 ani, interval de timp care nu este suficient pentru dobândirea dreptului de proprietate.
Cât privește perioada anterioară anului 1997, instanța reține potrivit adresei aflată în copie la f.66 dosar și declarația martorului L. M., că în decursul timpului, în acest imobil au locuit mai multe persoane, respectiv frați ai reclamantului, în registrul agricol fiind înscriși ca proprietari ai casei Sună N. cu familia sa, în perioada 1974-1980 și, ulterior, ca deținători, M. G., în perioada 1986-1990 și M. A., în perioada 1992-1996.
Invocarea de către pârâtul-reclamant a prescripției achizitive pentru suprafața de 2450 mp teren, nu poate fi opusă reclamantului-pârât M. V., care a invocat și dovedit că este titularul dreptului de proprietate asupra casei și al unui drept de folosință doar asupra suprafeței de 250 mp teren.
Cu privire la capătul cererii reconvenționale privind obligarea reclamantului-pârât la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor care au adus imobilului un spor de valoare, constând în împrejmuiri (garduri) exterioare și interioare curții, 2 sobe, uși, ferestre, instanța reține, din declarațiile martorilor, că în perioada în care pârâții au locuit în imobil au făcut lucrări de întreținere, f.69, a refăcut gardul, trotuarele și a plătit impozitul.
Prin expertiza tehnică în construcții efectuată în cauză, expertul L. Liliean a identificat și evaluat îmbunătățirile aduse imobilului de către pârâtul-reclamant, respectiv împrejmuirea terenului prin construirea, în perioada 2008-2010 a gardului la stradă/ulița sătească realizat în anul 2009 și respectiv 2010 și garduri interioare realizate în perioada 2008-2009, f.119-120; o sobă la casă și o sobă la anexa gospodărească, f.120; a schimbat ușa de la anexă și o fereastră de la anexă, a realizat o centură exterioară din beton armat pe trei laturi ale perimetrului anexei gospodărești și pe laterala stângă a casei.
Față de dispozițiile art. 1447 C. civ., având în vedere și contravaloarea îmbunătățirilor solicitate de către pârâtul-reclamant, astfel cum fost arătate prin precizările scrise aflate la f.113 dosar, instanța va admite în parte cererea pârâtului-reclamant și va obliga reclamantul-pârât la plata sumei de 350 lei reprezentând contravaloarea sobei construită în casă, cheltuială apreciată de către instanță ca fiind necesară și utilă și a sporit valoarea imobilului.
A respins cheltuielile solicitate pentru realizarea împrejmuirilor exterioare și interioare (garduri), având în vedere că acestea au fost edificate, potrivit constatării expertului constructor, în perioada 2008-2010, când părțile se aflau în litigiu, acțiunea reclamantului de evacuare a pârâtului-reclamant și a familiei sale, lucrarea fiind realizată fără autorizație de construire și fără acceptul reclamantului, proprietar al construcției; precum și cheltuielile solicitate de pârâtul-reclamant pentru schimbarea ușii, ferestrei și sobei de la anexă, având în vedere că acestea nu pot fi puse în sarcina reclamantului, imobilul în litigiu pentru care reclamantul a dovedit dreptul de proprietate este casa de unde solicită a fi evacuat pârâtul-reclamant.
D. fiind valoarea dreptului de creanță al pârâtului-reclamant, 350 lei, mult inferioară valorii de circulație a casei, stabilită prin expertiza tehnică în construcții, 5493 lei, f.121, instanța urmează a respinge cererea pârâtului-reclamant privind acordarea dreptului de retenție până la achitarea contravalorii îmbunătățirilor de către reclamantul-pârât.
Față de considerentele expuse, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, urmează a admite cererea reclamantului-pârât M. V. și a dispus evacuarea pârâtului-reclamant M. G., din imobilul – casă, situată în ., jud. Iași, a admis în parte cererea reconvențională și va obliga reclamantul-pârât să plătească pârâtului-reclamant suma de 350 lei, reprezentând contravaloare îmbunătățiri (sobă), urmând a respinge cererea reconvențională având ca obiect constatarea dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă, instituire drept de retenție și contravaloarea celorlalte îmbunătățiri.
În temeiul disp. art.19 alin.1 O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile judiciare pentru care pârâtul-reclamant a beneficiat de ajutor public judiciar, reprezentând taxă judiciară de timbru, judiciar și onorariu experți, rămân în sarcina statului.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul M. G. și - prin decizia civilă nr. 420/2012 din 13 iunie 2012 - Tribunalul Iași Secția I Civilă a admis apelul și a modificat în parte sentința, în sensul că a dispus evacuarea pârâtului reclamant M. G. din imobilul proprietatea reclamantului pârât M. V., din ., jud. Iași, respectiv din camerele 1 și 2 conform raportului de expertiză întocmit de expert L. Liliean filele 112-122 dosar fond.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței recurate ce nu contravin deciziei.
Intimatul a fost obligat să achite apelantului 6,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reținut, în motivarea deciziei, că acel contract de donație invocat de către reclamantul M. V. în dovedirea dreptului său de proprietate are ca obiect donarea unei locuințe formată din două camere și o sală (fila 14 dosar fond).
Potrivit expertizei tehnice în construcții efectuată la data de 4.03.2011 (fila 111 dosar fond), în prezent imobilul în litigiu, casa de locuit din satul Osoi în care locuiește pârâtul M. G. (fratele reclamantului M. V.) împreună cu familia sa, este formată din 4 camere. Expertul a precizat în cuprinsul expertizei că partea de casă inițială, edificată în anul 1957, cumpărată de la Sună N. și Sună E. de către părinții reclamantului pe numele acestuia, se compune din camera 1 și camera 2 cu o suprafață totală de 27,20 m.p. conform schiței releveu (fila 122 dosar). În ceea ce privește extinderea casei (partea din casă realizată în perioada 1978 – 1983) aceasta se compune din camera 3 și camera 4 (bucătărie) plus veranda, suprafața totală fiind de 31,20 m.p. conform aceleiași schițe.
Reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate și asupra acestei extinderi, efectuate ulterior donației, martorii L. M. și Toroi V. arătând că la momentul inițial casa avea doar două camere celelalte două fiind construite de către părinții părților și nu de către reclamant.
În consecință întrucât reclamantul M. V. și-a dovedit dreptul de proprietate doar asupra camerelor 1 și 2 din imobil, tribunalul va admite apelul, va schimba în parte sentința și va dispune evacuarea pârâtului M. G. doar din camerele 1 și 2 conform expertizei efectuate în cauză (filele 111 – 112). Excepția inadmisibilității acțiunii în evacuare nu poate fi reținută de către instanță în considerarea faptului că orice proprietar are la îndemână, pentru apărarea dreptului său de proprietate, această acțiune în contradictoriu cu toleratul care doar folosește imobilul (în cauză pârâtul neopunând vreun titlu locativ reclamantului).
Reclamantul își justifică calitatea procesuală activă cu privire la imobilul în baza contractului de donație nr. 819/24.02.1976 (așa cum a fost el identificat prin prezenta expertiză) iar cu privire la teren, acesta nu formează obiectul prezentei acțiuni.
Așa cum a reținut și prima instanță, dreptul de retenție apare ca neîntemeiat în condițiile în care contravaloarea îmbunătățirilor se ridică doar la suma de 350 lei, sumă net inferioară valorii casei (chiar în condițiile reținerii dovedirii dreptului de proprietate al reclamantului doar pentru camerele 1 și 2 din imobil).
Deși apelantul nu motivează în nici un fel greșita admitere în parte a pretențiilor din cererea reconvențională, tribunalul, în aplicarea dispozițiilor art. 292 alin. 2 Cod procedură civilă constată că critica nu este întemeiată.
Astfel s-a stabilit prin expertiză coroborată cu declarațiile martorilor audiați în cauză că o parte din îmbunătățiri au fost realizate de către pârât în perioada când părțile se aflau deja în litigiu, fără acceptul reclamantului, astfel că acesta nu poate fi obligat la plata lor, soluția primei instanțe fiind corectă.
În ceea ce privește dobândirea dreptului de proprietate de către pârât prin uzucapiune în temeiul art. 1874 Cod civil, în mod argumentat și judicios a reținut instanța de fond neîndeplinirea condițiilor prev. de lege: posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Împotriva deciziei au declarat recurs ambele părți.
1. Reclamantul M. V. arată, în motivarea recursului, că dreptul său de proprietate este conturat prin contractul de donație încheiat la notar în anul 1976, fiind minor la acea dată și având curator pe tatăl acestuia M. D.. Când s-au ridicat cele două încăperi, camera 3, camera 4, plus verandă, M. Gh. nu locuia în acest imobil, construcțiile fiind ridicate de către M. V. împreună cu tatăl lui. În interogatoriul luat la fila 68 dosar M. V. menționează că a locuit în imobil până în anul 1983, din anul 1978 – 1983 s-au făcut aceste îmbunătățiri. Este de la sine înțeles că tatăl lui M. V. cu acesta au ridicat cele două încăperi pentru folosul fiului M. V., care ulterior a fost de acord să locuiască în aceste încăperi o parte din rudele lui. Așa s-a întâmplat și cu familia fratelui M. Gh., care a fost lăsat din anul 1997 să locuiască un timp în acest imobil până își va rezolva problemele legate de o casă.
Potrivit Legii fondului funciar, vânzările făcute cu acte la notar permiteau reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața ce o avea îngrădită, în această cauză fiind totalul de 31,20 m.p.
Se cunoaște regula că proprietarul terenului este și proprietarul construcțiilor, în acest caz încăperile ulterioare fiind proprietatea acestuia. Prin sentința civilă nr. 6544/23.5.2008 din dosarul nr. 1710/2008 s-a dispus evacuarea soției lui M. Gh. din tot imobilul, iar pentru că acesta era în detenție nu s-a putut dispune și evacuarea acestuia. Așa s-a ajuns din nou la acest dosar care la instanța de fond a avut câștig de cauză dispunându-se evacuarea lui M. Gh. din tot imobilul, iar la Tribunalul Iași s-a dispus evacuarea numai din camerele 1 și 2, o interpretare greșită, ilegală.
S-a dovedit că M. Gh. nu a făcut nici o îmbunătățire la acest imobil, care în totalitate este proprietatea lui M. V.. Părinții lui M. V. împreună cu acesta au fost cei care au ridicat cele două încăperi, acordul fiului lor fiind de înțeles și sub aspect material. În prezent soția lui M. Gh. nu mai este în acest imobil, fiind evacuată, iar soțul ei este tot în acest imobil deși proprietarul întregului imobil este fratele lui, M. V..
M. V. este proprietarul întregului teren și a construcțiilor ridicate pe acel teren, iar instanța de apel a interpretat cu totul greșit această situație legală.
În drept, M. V. invocă punctele 7, 8 și 9 ale art. 304 Cod procedură civilă.
2. Pârâtul – reclamant M. G. susține, în motivarea recursului său, că a invocat ca prim motiv de apel faptul că instanța de fond în mod greșit a respins excepția inadmisibilității acțiunii în evacuare, în condițiile în care este în situația în care între părți nu a existat un raport de locațiune, obiectul cauzei fiind compus dintr-un imobil casă de locuit, amplasat pe o suprafață de teren de aproximativ 3000 m.p. În raport de aceste considerente, acțiunea ce trebuia exercitată este cea de revendicare, nu de evacuare. Nu a avut nici o clipă calitatea de tolerat, cât timp reclamantul nu a avut vreodată posesia imobilului casă de locuit și a terenului aferent.
De asemenea, instanța de apel a soluționat în mod greșit excepția lipsei calității procesual active a reclamantului. Acesta nu are titlu de proprietate pentru suprafața de teren pe care se afla amplasat imobilul casă de locuit.
Greșit a apreciat instanța de control judiciar că apelul pârâtului – reclamant este neîntemeiat, sub aspectul dreptului de retenție, al acordării parțiale a despăgubirilor, precum și al constatării dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
În raport de aceste trei motive de apel, consideră că hotărârea atacată nu conține motive pe care se sprijină, instanța limitându-se la a spune "în mod argumentat și judicios a reținut instanța de fond neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege" fără a arăta în concret argumentele ce au dus la formarea convingerii instanței de control judiciar. În raport de aceasta, nu poate să formuleze criticile, fiindu-i astfel încălcat dreptul la un proces echitabil, prin încălcarea principiului egalității de tratament în fața instanței de judecată. Hotărârea judecătorească trebuie să convingă, chiar dacă este parțial nefavorabilă, iar pentru aceasta trebuie să conțină motivele de drept și de fapt pe care se sprijină.
Recurentul susține că atât instanța de fond cât și instanța de apel au aplicat greșit dispozițiile legale. În cauză a dovedit că a stăpânit cu părinții săi, iar după decesul acestora, stăpânește în mod continuu, public, netulburat și sub nume de proprietar imobilul și terenul aferent acestuia. Această împrejurare rezultă din proba cu înscrisuri (fiind luat în evidențele rolului agricol, plătind impozit etc.) dar și proba testimonială. Reclamantul nu a avut posesia imobilului casă de locuit și nici a terenului, acesta având domiciliul în altă localitate, neinteresându-se de această proprietate.
Imobilul casă de locuit nu mai este același cu cel din actul de donație. Dacă el și familia sa nu s-ar fi ocupat de întreținerea și modernizarea acestuia, obiectul acțiunii nu ar mai fi fost în ființă, reclamantul nemaiavând ce revendica. Această situație este dovedită cu înscrisuri, martori și lucrarea de specialitate a expertului L. Lilean.
În drept M. G. invocă art. 304 punctele 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
În cauză nu s-au formulat întâmpinări.
M. V. a invocat excepția nulității recursului lui M. G. și din oficiu s-a pus în discuție nulitatea recursului lui M. V., pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.
Examinând cu prioritate, conform art. 137 alineat (1) Cod procedură civilă, cele două excepții, curtea de apel constată că este neîntemeiată excepția nulității recursului lui M. G. și este întemeiată excepția nulității recursului lui M. V., pentru considerentele expuse în cele ce urmează:
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 138/2000 (aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 219/2005) a marcat - în materie de procedură civilă - o schimbare a concepției legiuitorului român în materia recursului, acesta devenind dintr-o cale ordinară de atac una extraordinară. Expresie a acestei schimbări de concepție, recursul poate privi numai motivele de nelegalitate expres și limitativ enunțate de articolul 304 punctele 1 - 9 Cod procedură civilă. Au fost - astfel - abrogate punctele 10 și 11 ale articolului 304, texte potrivit cu care în recurs se putea invoca greșita stabilire a situației de fapt, consecință a interpretării eronate a dovezilor administrate (punctul 11) ori nepronunțarea asupra unei dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (punctul 10).
1. În speță, curtea de apel constată că argumentele prezentate de recurentul M. V. nu se încadrează în punctul 9 al articolului 304 Cod procedură civilă (invocat de acesta), textul menționat vizând o hotărâre lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Or, reclamantul-pârât nu arată ce text legal ar fi fost greșit interpretat sau aplicat de instanța de apel.
În același timp, deși M. V. invocă punctul 8 al articolului 304 Cod procedură civilă, se observă că niciuna dintre criticile prezentate nu privește greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, în sens de operațiune juridică, iar nu ca înscris folosit drept dovadă.
În realitate, criticile expuse în declarația de recurs se circumscriu - în integralitatea lor - erorilor pretins comise de instanța de apel în stabilirea situației de fapt și nepronunțării asupra unor dovezi pe care recurentul le apreciază drept hotărâtoare. Astfel cum s-a menționat, asemenea argumente nu se încadrează în vreunul dintre punctele articolului 304 Cod procedură civilă, reprezentând motive de netemeinicie, ce nu pot fi valorificate în calea extraordinară de atac a recursului.
Curtea de apel reține că - potrivit articolului 306 alineat (1) Cod procedură civilă - recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, prin motivare înțelegându-se, conform articolului 302 indice 1 alineat (1) litera c) Cod procedură civilă, indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac.
În memoriul depus la data de 07 ianuarie 2013 recurentul invocă și punctul 7 al articolului 304 Cod procedură civilă, susținând că situația de fapt reținută de tribunal este contradictorie, raportat la dovezile din dosar. O asemenea critică nu se încadrează în punctul 7 al art. 304 și a fost - oricum - prezentată după expirarea termenului de motivare a recursului stabilit de articolul 303 alineat (1) Cod procedură civilă, nemaiputând fi luată în examinare.
Referirea recurentului M. V. la alineatul (3) al articolului 306 Cod procedură civilă este anodină din punct de vedere juridic, câtă vreme nu are legătură cu situația concretă din speță.
Textul menționat vizează cazul în care indicarea motivelor de recurs raportat la art. 304 se face greșit, dar este posibilă încadrarea într-unul dintre punctele 1- 9, iar nu acela (precum în speță) în care se indică puncte ale articolului 304, dar criticile nu se pot încadra în punctele indicate ori în alte puncte ale aceluiași articol.
Raportat considerentelor expuse, în condițiile în care recurentul M. V. nu a prezentat motive de nelegalitate încadrate în articolul 304 Cod procedură civilă, operează sancțiunea stabilită de alineatul (1) al articolului 306 evocat, curtea urmând a constata nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică, în accepțiunea art. 306 alineat (2) Cod procedură civilă.
2. În ce privește excepția nulității recursului lui M. G., invocată de M. V., curtea constată că nu operează.
Este adevărat că o parte însemnată a argumentelor expuse de pârâtul-reclamant nu se încadrează în articolul 304 Cod procedură civilă, întrucât privesc greșita stabilire a situației de fapt, consecință a interpretării eronate a dovezilor administrate ori nepronunțarea asupra unei dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Deși el invocă punctul 8 al textului procedural menționat, nicio critică din recurs nu privește greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, în sens de operațiune juridică, iar nu ca înscris folosit drept dovadă.
În același timp, nu se arată ce texte legale ar fi fost greșit interpretate sau aplicate de tribunal, pentru a fi încadrată calea de atac în punctul 9 al articolului 304.
Instanța de secund control judiciar constată, însă, că unele dintre criticile prezentate se circumscriu punctului 7 al articolului 304 Cod procedură civilă și sub acest aspect apare neîntemeiată excepția nulității recursului, care urmează a fi respinsă.
Examinând fondul recursului lui M. G., curtea reține că este neîntemeiat.
Astfel, punctul 7 al articolului 304 Cod procedură civilă nu operează în cauză, câtă vreme tribunalul a expus clar, logic și convingător considerentele care au determinat admiterea în parte a apelului pârâtului-reclamant. Împrejurarea că acesta din urmă nu este de acord cu unele dintre statuările instanței de apel nu este de natură a conduce la concluzia nemotivării deciziei ori a existenței de considerente contradictorii sau străine de natura pricinii în conținutul său.
Față de cele expuse și în aplicarea art. 312 alineat (1) teza a doua Cod procedură civilă recursul formulat de M. G. va fi respins și decizia Tribunalului Iași menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul formulat de reclamantul M. V..
Respinge excepția invocată de reclamantul M. V. vizând nulitatea recursului formulat de M. G..
Respinge recursul formulat de M. G. împotriva deciziei civile nr. 420/2012 din 13.06.2012 pronunțată de Tribunalul Iași - Secția I civilă, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.02.2013.
Președinte, L. P. | Judecător, C.-A. S. | Judecător, A. G. |
Grefier, C. L. |
Red. G.A.
Tehnored. M.C.
2 ex.
Tribunalul Iași: S. A.
M. M.
Judecătoria Iași: T. M. G.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 184/2013. Curtea de Apel IAŞI | Uzucapiune. Decizia nr. 1360/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
