Grăniţuire. Decizia nr. 4/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 6239/245/2008*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4/2013
Ședința publică de la 07 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G.
Judecător L. P.
Judecător C.-A. S.
Grefier C. L.
S-au luat în examinare cererile de recurs formulate de B. Doinița M. și G. V. C., împotriva deciziei numărul 435 din 20.06.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, intimați fiind C. M. G., C. GH. L., C. G. P., având ca obiect revendicare imobiliară rejudecare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat S. V. cu delegație de substituire a avocat P. L., apărătorul recurentei-intimate B. Doinița M., avocat M. A. R. pentru intimatul-recurent G. V. C., lipsă fiind intimații C. M. G., C. Gh. L., C. G. P..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare, că este la treilea termen de judecată, cauza fiind amânată pentru a se soluționa cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenta intimată B. Doinița M., fiind prorogată discutarea excepției privind încadrarea motivelor de recurs în prevederile art. 304 Cod procedură civilă.
A fost atașată la dosar încheierea din camera de consiliu din data de 10.12.2012 prin care a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată și s-a acordat recurentei intimată B. Doinița M. ajutor public judiciar în forma reducerii cu 50% a cuantumului taxei judiciare de timbru, respectiv de la 460.92 lei la 230,46 lei.
Pentru termenul de judecată de azi recurenta intimată a depus la dosar chitanța . nr._/20.12.2012 în cuantum de 231 lei și timbru judiciar mobil în valoare de 5 lei, cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilite și puse în vedere de către instanță.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Av. S. V. pentru recurenta intimată B. Doinița M. depune la dosar chitanța . nr._ din 03.01.2013 în cuantum de 231 lei și precizează că din eroare taxa de timbru a fost achitată și de parte, personal, și de către avocat, motiv pentru care solicită a se dispune restituirea uneia dintre taxe.
Curtea pune în dezbaterea părților excepția privind încadrarea motivelor de recurs în prevederile art. 304 Cod procedură civilă.
Av. S. V. pentru recurenta intimată B. Doinița M., având cuvântul, solicită a se reține că a criticat soluția instanței de apel invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, motivele de recurs fiind dezvoltate pe larg în cererea de recurs.
Referitor la încadrarea în motivul de recurs prevăzut la punctul 8 al art. 304 C.p.c. solicită a se constata că instanța de apel a nesocotit acordul de voință al părților cu privire la teren, a nesocotit situația juridică a terenului, împrejurarea că loturile au fost individualizate cu gard și prin vânzare, că în permanență a existat această stare de ieșire din indiviziune.
În ceea ce privește încadrarea în motivul de recurs prevăzut punctul 8 al art. 304 C.p.c., solicită a se reține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale referitoare la partajul succesoral, nesocotind această stare de ieșire din indiviziune; acordul de voință al părților a fost evident și nesocotirea lui a dus la soluția de respingere.
Av. M. A. R. pentru intimatul-recurent G. V. C., având cuvântul, solicită a se reține că în raport de prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C.p.c., instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile legii, dând situației de fapt o interpretare greșită. Partea a criticat decizia instanței de apel pentru că nu s-a ținut cont de faptul că principalul capăt de cerere era grănițuire, ceea ce impunea compararea titlurilor de proprietate actuale ale părților. În mod eronat instanța de apel a invocat o altă stare de indiviziune existentă la momentul emiterii titlurilor de proprietate, deși acestea au fost emise pentru 2 suprafețe de teren, fără a fi îndeplinite condițiile impuse de lege cu privire la dreptul de proprietate.
La acest moment invocă și prevederile art. 306 pct. 3 Cod procedură civilă, conform cărora indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
Raportat la aceste precizări, Curtea pune în vedere apărătorului să precizeze care consideră că este încadrarea în drept a motivelor de recurs.
Av. M. A. R. pentru intimatul-recurent G. V. C., având cuvântul, consideră că este vorba despre punctul 6 al art. 304, în sensul că instanța a dat mai mult decât s-a cerut; este vorba despre 2 imobile diferite, cu identitate diferite.
Totodată, având în vedere și susținerile apărătorului părții adverse, consideră că motivele de recurs dezvoltate în scris sunt încadrabile în art. 304 pct. 8 și 9 C.p.c.
Av. S. V. pentru recurenta intimată B. Doinița M., având cuvântul, solicită a se lua act că achiesează la concluziile apărătorului intimatul-recurent G. V. C., urmând a se constata că ambele recursuri sunt încadrabile în art. 304 pct. 8 și 9 C.p.c.
Instanța, declarând dezbaterile încheiate, în baza art.150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
Curtea,
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința civilă nr._/2.12.2009 Judecătoria Iași dispune:
„Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta B. D. Miorița, cu domiciliul în Iași, ., în contradictor cu pârâtul G. C. V., cu domiciliul în Iași, . B.
Respinge cererea de chemare în garanție a numiților C. M. G., cu domiciliul în Iași, ., .. L. cu domiciliul în comuna M., . G. P. cu domiciliul în Iași, ., ., formulată de pârât.
Obligă pe pârât să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 39,70 m.p. (S1) delimitată de punctele 4, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 4 pe schița anexă nr. 3 (f. 113) a raportului de expertiză.
Dispune grănițuirea proprietăților pe aliniamentul 3, 4, 6, 10 potrivit schiței anexe 3 (f. 113) a raportului de expertiză întocmit de expertul M. I. ce face parte integrantă din prezenta.
Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 1264,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.”
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond reține următoarele:
Prin acțiunea civilă, legal timbrată, înregistrată la instanță sub numărul 6239/ 02.04.2008, reclamanta B. D. Miorița a chemat în judecată pe pârâtul G. C. V., solicitând să se dispună prin hotărâre judecătorească:
- stabilirea liniei de hotar ce desparte proprietățile lor;
- obligarea pârâtului de a respecta dreptul de proprietate și posesie asupra fâșiei de teren pe care a acaparat-o din proprietatea sa;
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta este proprietara suprafeței de 572 m.p. teren situat în Iași, ., însă aceasta stăpânește efectiv doar suprafața de 527,550 m.p. potrivit măsurătorilor efectuate de expertul M. I..
Pârâtul stăpânește suprafața de 436,60 m.p., respectiv cu 55,60 m.p. teren mai mult decât are evidențiat în actele de proprietate.
Pârâtul stăpânește efectiv din terenul reclamantei suprafața de 39,70 m.p (S1) delimitată pe planul de situație nr. 3 (f. 113) de punctele 4 – 6 – 17 – 4, iar linia de hotar dintre proprietățile părților o constituie aliniamentul 3 – 4 – 6 – 10 pe același plan de situație, anexă a raportului de expertiză administrat.
Linia de hotar a fost stabilită de expert în funcție de coordonatele punctelor prevăzute în documentația de carte funciară nr. 1471 având ca punct de reper limita la stradă dintre proprietăți, prin suprapunerea planului de situație nr. 1 cu planul de situație nr. 2.
În temeiul art. 480, 584, 600 Cod Civil, instanța va admite acțiunea și va dispune grănițuirea proprietăților pe aliniamentul mai sus menționat și va dispune obligarea pârâtului de a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 39,70 m.p. (S1) delimitată de punctele 4, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 4 pe schița anexă nr. 3 (f. 113) a raportului de expertiză.
Potrivit raportului de expertiză, pârâtul ocupă cu 55,60 m.p. mai mult decât rezultă din actul său de proprietate, cererea de chemare în garanție fiind neîntemeiată și urmând a fi respinsă.
În temeiul art. 274 C.P.C., obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 1264,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât reclamanta B. DOINIȚA M. cât și pârâtul G. V. C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelanta-reclamantă a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie deoarece obligă pârâtul să-i restituie mai puțin teren decât ocupă și nu restabilește situația deschiderii la stradă a proprietății sale. Astfel, din conținutul raportului de expertiză efectuat în cauză și din schița anexă nu reiese că pârâtul deține în plus față de actul său de proprietate o suprafață de teren de 55,60 m.p., suprafața ocupată din proprietatea reclamantei fiind de 44,45 m.p.. De asemenea, din compararea schițelor deținute de către apelantă ca anexă la actul de vânzare – cumpărare și anterior de către vânzătoarea sa la titlul său de proprietate, cu schițele întocmite de către expert la raportul depus la dosar, se poate constata că prin felul în care și-a îngrădit proprietatea, pârâtul a luat din deschiderea apelantei avută la stradă, astfel că de la 12,90 m., cât era deschiderea la stradă inițial acum are 10,75 m.
Apelantul G. V. C. a solicitat admiterea apelului și respingerea acțiunii formulată împotriva lui ca nedovedită. A precizat apelantul că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele din care să rezulte soluția adoptată întrucât face trimitere directă numai la concluziile raportului de expertiză fără a examina toate probele administrate în cauză. Practic, instanța de fond, absolutizează proba cu expertiză tehnică pe care o consideră ca fiind probă fundamentală astfel că în soluționarea cauzei, adoptă exact și numai concluziile raportului de expertiză, fără a aduce vreun argument în acest sens.
Nici una dintre probele administrate în cauză nu susțin opinia expertului. Reclamanta nu a depus la dosar o schiță prin care să fie identificată proprietatea sa exclusivă ci o schiță a ambelor parcele 3999 și 4000 din care au rezultat ulterior proprietățile în litigiu. Pârâtul este singurul care a depus la dosar o schiță completă realizată în cadrul documentației topo cadastrale pe baza căreia s-a făcut înscrierea în cartea funciară, la mai mult de 1 an de la data la care reclamanta a perfectat contractul de vânzare cumpărare la 25.05.1998, cu precizarea că gardul de lemn reprezentând limita de proprietate, nu a suferit nici o modificare din partea pârâtului.
În plus, instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție fără nici un argument.
Mai precizează apelantul următoarele:
Din probele administrate în cauză (inclusiv răspunsul la interogatoriu al reclamantei) reiese că aceasta nu a pierdut niciodată posesia terenului său întrucât suprafața revendicată nu a fost niciodată în posesia sa, acțiunea sa în revendicare fiind astfel inadmisibilă. C. procesual fiind acela al unei acțiuni în revendicare, sarcina probei cade în sarcina reclamantei. Proba proprietății, în cazul în care atât reclamantul cât și pârâtul au titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra bunului revendicat se face prin compararea titlurilor.
Or, titlul reclamantei nu identifică deloc amplasamentul imobilului său. Pe documentul reclamantei apare numai mențiunea „reprezentând 3/5 din suprafața de 952,65 m.p.” fără să existe o delimitare a ceea ce reprezintă 3/5. Linia punctată pe care a identificat-o reclamanta în fața instanței de fond (prin răspunsul la interogatoriu – întrebarea nr. 18) nu reprezintă limita dintre cele două proprietăți, ci reprezintă linii de reper pentru reprezentarea grafică a întregii suprafețe de 952 m.p.
Astfel, titlul pârâtului este mai preferabil întrucât conține o identificare precisă a imobilului proprietatea sa.
Sentința civilă este nefondată și pentru faptul că nu a fost admisă în parte cererea de chemare în garanție; în cauză ar fi trebuit angajată răspunderea chemaților în garanție în calitate de vânzători către pârât, acesta neavând nici o contribuție la modificarea amplasamentului terenului. La momentul cumpărării terenului, pârâtului i-a fost prezentat imobilul delimitat de vecini cu gard de lemn pe stâlpi de beton amplasați în interiorul proprietății sale și i-au fost prezentate actele de proprietate însoțite de documentele cadastrale așa încât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1337 și 1441 privind evicțiunea.
Prin sentința civilă_, instanța de fond a acordat reclamantei mai mult decât a cerut.
Prin cererea de chemare în judecată aceasta a contestat numai limita de proprietate care desparte partea dinspre . două proprietăți revendicând o fâșie de teren în suprafață de 46 m.p. situată în . lățime de 2,14 m. și o lungime de aproximativ 23 m., rezultând că în partea din spate reclamanta recunoaște limita proprietății. Raportat la măsurătorile efectuate de expert în cauză, reclamantei i s-ar putea aronda cel mult suprafața de 5,13 m.p. delimitată de punctele 4, 6, 7, 15, 16, 17, 4 (planul de situație 3).
Soluția instanței este departe de a soluționa litigiul dintre părți. Raportul de expertiză nu conține elementele semnificative și anume coordonatele punctelor pe care le prezintă ca fiind acelea care delimitează corect cele două proprietăți. Fără acele coordonate sentința este imposibil de executat. În plus, expertul a identificat niște suprafețe de teren ca aparținând pârâtului fiind înscrise în cartea funciară dar pe care el nu le deține. Aceste suprafețe însă nu există, proprietatea pârâtului fiind lipită de .> Expertul a stabilit că în partea din spate proprietatea reclamantei are o lățime de numai 6,15 m. când în realitate lățimea este 6,29 m., rezultând astfel o diferență care se regăsește la reclamantă.
În partea dinspre . două proprietăți, deși în realitate proprietatea pârâtului are o lățime de 7,50 m., expertul trece 7,57 m. Potrivit fâșii 1567 a suprafețelor primite în proprietate, limita cu . două imobile, apare reprezentată printr-o linie dreaptă continuă, însă expertul apreciază că această limită este o linie frântă, concluzie eronată și nesusținută de probe.
Deși actele arată altă situație, expertiza, potrivit planului de situație nr. 2 (situația după cartea funciară), arată că pârâtul ar trebui să dețină din .,13 m.p. fără nici o justific are. Tot potrivit măsurătorilor expertului, pârâtul deține în .,63 m.p. cu 71,63 m.p. mai mică, deși din contracte reiese fără dubiu că proprietatea sa are o suprafață totală de 381 m.p. Reiese că raportul de expertiză conține concluzii eronate și trebuie refăcut de către un alt expert. Întrucât sentința se bazează pe acest raport este clar că soluția dată de instanța de fond este și ea eronată.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 261 alin. 1, 282 și urm., 60 și urm. Cod procedură civilă, art. 591, 1169, 1337 – 1441 Cod civil, art. 6 CEDO.
Intimatul – apelant G. V. C. a formulat întâmpinare la apelul promovat de B. D. Miorița solicitând respingerea acestuia. A precizat intimatul că reclamanta nu a prezentat nicio schiță din care să rezulte fără dubiu limitele proprietății sale, pe când intimatul este în posesia unui asemenea document – schița topo cadastrală de înscriere în cartea funciară. Intimatul nu a modificat niciodată, nici măcar parțial, gardul existent pe limita de proprietate în partea dinspre . modificat numai gardul care desparte partea din spate a celor două proprietăți dar de către apelanta – intimată în vara anului 2007. Suprafața de 44,45 m.p. la care face referire apelanta cuprinde și suprafața de 4,75 m.p. situată în partea dinspre celălalt vecin; iar suprafața de 55,60 m.p. cuprinde și suprafețele S2, S3, S4, S5 care nu se află la limita de proprietate cu imobilul apelantei și deci nu au nici o legătură cu cauza. În plus, trebuie sub liniat încă o dată că expertiza cuprinde numeroase erori arătate în motivarea recursului.
Intimata apelantă B. D. nu a formulat întâmpinare la apelul promovat de G. V..
În apel s-au administrat probe constând în înscrisuri și expertiză tehnică în specialitatea topografie, cadastru, geodezie.
La data de 25.05.2011 Tribunalul Iași a pronunțat decizia nr. 448 prin care dispune următoarele:
„Admite apelul promovat de B. Doinița Miorița și apelul promovat de G. V. C. împotriva sentinței civile nr._/02.12.2009 pronunțată de Judecătoria Iași pe care o schimbă în parte;
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta B. D. Miorița în contradictoriu cu pârâtul G. C. V..
Obligă pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 13 mp (S5) identificată prin punctele (K, D, E, 200, 133, 136, 142, 144, K conform raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul C. G. (fila 98 dosar și schița de la fila 100 dosar).
Dispune grănituirea proprietăților pe aliniamentul A, B, C, K, D, E, 200 potrivit schiței anexă a raportului de expertiză (fila 100).
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii
Compensează cheltuielile de judecată în apel.”
Pentru a se pronunța în acest sens, Tribunalul reține următoarele:
Apelanta reclamantă B. D. Miorița este proprietara suprafeței de 572 m.p. teren situat în Iași, . aflat în tarlaua 68 parcelele 4000 și 3999, teren pe care l-a dobândit de la vânzătorul M. V.. Acesta la rândul său a cumpărat terenul de la soții Hărlăranu Lucreția și Laurenț care l-au avut în proprietate de la soții M. V. și V. (contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2843/25.05.1998.
Apelantul pârât G. V. a dobândit în proprietate suprafața de 381 m.p. situat în Iași . prin contractele de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1932/10.10.2003 (fila 19) și nr. 2455/10.12.2003. Proprietatea pârâtului a fost intabulată – pe baza documentației cadastrale efectuată conform reglementărilor legale în vigoare - la data de 3.12.2003 și 27.01.2004 (filele 20 și 25).
Cele două proprietăți sunt alăturate, vecine, fiind stabilită limita proprietății prin gard despărțitor.
Ambele proprietăți au făcut parte dintr-un singur trup de teren de 972 m.p. obținut în procedura reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii 18/1991.
Ambele expertize efectuate în cauză au relevat faptul că suprafețele stăpânite de către părți nu corespund cu cele deținute în baza contractelor de vânzare cumpărare. Astfel, în expertiza efectuată în apel, expertul a reținut că apelanta intimată B. D. deține în prezent suprafața de 534 m.p. cu 38 m.p. mai puțin față de actele sale de proprietate. Apelantul G. V. C. deține suprafața de 438 m.p. cu 57 m.p. mai mult față de actele de proprietate. Acestea sunt măsurătorile care atestă întinderea suprafețelor asupra cărora ambele părți exercită posesia reală, dincolo de suprafețe menționate în actele lor de proprietate (planul de situație anexa 1 fila 81 dosar). În planul de situație Anexa 2 (fila 82) este identificată cu roșu situația proprietății apelantului pârât G. V. conform documentației cadastrale. Se observă că amplasarea în teren a proprietății sale conform intabulării nu corespunde cu posesia exercitată de către aceasta în fapt asupra terenului, apelantul pârât ocupând o parte din terenul apelantei – reclamante B. Miorița.
Chiar dacă de la achiziționarea imobilului său apelantul pârât, nu a modificat limitele proprietății, faptic, acesta are îngrădită o suprafață mai mare de teren decât cea pentru care deține acte de proprietate astfel încât reclamanta este îndreptățită la revendicarea suprafeței ocupate, acțiunea neputând fi calificată ca inadmisibilă.
Conform expertizei efectuate în apel, limitele proprietății deținute de către pârât nu se circumscriu celor stabilite prin documentația cadastrală, aspect care nu poate fi imputabil reclamantei B. D.. În răspunsul la obiecțiuni, anexa 4 (fila 100), s-a individualizat suprafața de 13 m.p. (S.5) pe care o deține apelantul pârât G. V. din terenul aparținând apelantei – reclamante B. D., acțiunea urmând a fi admisă în parte în limita acestei suprafețe, linia de hotar ce delimitează proprietățile fiind stabilită pe aliniamentul A, B, C, K, D, E, 200 potrivit schiței de la fila 100 dosar.
Aceeași expertiză stabilește că și apelanta B. D. ocupă o suprafață de 13,88 m.p. (suprafața colorată cu verde Anexa 4 – fila 100) din terenul aparținând apelantului G. V. însă același aspect va fi tranșat eventual de către părți pe calea un ei acțiuni separate sau prin încheierea unei tranzacții prin care să se stabilească și limita de hotar aferentă acestei porțiuni de teren. Apelantul – intimat G. V. nu poate fi obligat la restituirea proprietății de 57,38 m.p. așa cum a solicitat reclamanta B. în concluziile pe fondul cauzei, întrucât potrivit schiței, această suprafață nu face parte din proprietatea reclamantei (fila 100 dosar).
Cererea de chemare în garanție a fost fondat respinsă întrucât pârâtul nu este lipsit de nicio suprafață de teren aparținând proprietății sale, instanțele stabilind numai exercitarea posesiei conform actelor de proprietate.
Față de aceste considerente, tribunalul admite apelul și admite în parte acțiunea în sensul arătat.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.
În temeiul art. 276 Cod procedură civilă, tribunalul va compensa cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei decizii civile au formulat recurs reclamanta B. DOINIȚA M. și pârâtul G. V. C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 857/5.12.2011 Curtea de Apel dispune:
Admite recursurile declarate de către G. V. C. și B. Doinița M. împotriva deciziei civile nr. 448/25 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția civilă, sentință pe care o casează în tot.
Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Iași – Secția civilă.
Pentru a se pronunța în acest sens instanța de recurs reține următoarele:
Potrivit art. 258 alin. 1 Cod procedură civilă „După ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată dispozitivul hotărârii care se semnează, sub sancțiunea nulității, de către judecători și în care se arată, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflați în minoritate”.
Curtea reține că nesemnarea minutei este sancționată cu nulitatea absolută expresă deoarece au fost încălcate norme juridice de ordine publică și nu poate fi acoperită deoarece nu se poate ști dacă judecătorul a participat sau nu la deliberare.
Semnarea minutei garantează neschimbarea hotărârii și oferă posibilitatea verificării legalității alcătuirii completului de judecată.
Verificând susținerea reclamantei, curtea constată că minuta (fila 114 dosar apel) poartă semnătura unui singur membru al completului de judecată, ceea ce atrage nulitatea hotărârii pronunțată de instanța de apel.
În consecință, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 punctul (1) Cod procedură civilă curtea a admis ambele recursuri și a casat decizia tribunalului, apelul urmând a fi trimis spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin decizia nr.435/20.06.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă în casarea cu trimitere spre rejudecare a fost respins apelul formulat de reclamanta B. D. Miorița împotriva sentinței civile_/ 02.12.2009 pronunțată de Judecătoria Iași.
A fost admis apelul formulat de pârâtul G. C. V. împotriva aceleiași sentințe civile care a fost modifică în parte și în consecință:
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta B. D. Miorița în contradictoriu cu pârâtul G. C. V..
A fost menținută dispoziția instanței de fond relativă la respingerea cererii de chemare în garanție.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtului 460 lei cheltuieli de judecată la fond (onorar expert și 3785 lei cheltuieli de judecată în apel (onorariu expert, onorariu avocat, taxe de timbru.
Pentru a se pronunța în acest sens, tribunalul a reținut următoarele:
Imobilului situat în Iași, . i s-au aplicat dispozițiile art. 35 alin. 5 din Legea 18/1991 în redactarea în vigoare la acel moment. Un prim ordin a fost emis sub nr. 213 de către Prefectul Județului Iași la data de 5.08.1993. Prin acesta i s-a atribuit în proprietate numitului Vararu T. o suprafață de 302,40 m.p. situată în Iași, .. În referatul întocmit de Municipiul Iași pentru cererea nr._/3.06.1993 formulată de numitul Vararu T. (fila 82 dosar apel – rejudecare) s-a reținut că la data de 22.06.1993 suprafața de teren măsurată în . este 756 m.p. Suprafața de teren inițială – conform aceluiași referat – a fost de 952,65 m.p. suprafață de teren ce a fost diminuată în urma lucrărilor de consolidare care au fost executate în zonă. Limita suprafeței de teren aferentă casei de locuit dobândită în proprietate de Vararu T. prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 4677/1982 este de 302,40 m.p. reprezentând 2/5 din suprafața de 756 m.p. Titlul de proprietate ce-i consfințește calitatea de titular al dreptului real a fost emis la data de 19.10.1994 în beneficiul lui Vararu T. pentru suprafața de 381 m.p. situată în Iași, . (titlu având nr._). Conform mențiunilor din cuprinsul acestui titlu de proprietate suprafața de 381 m.p. teren este amplasată în T.68, parcelele 3999, 4000 având ca megieșii la N – teren de Stat; la E – teren de Stat, . – .. Ciurchi și la V – .-ul titlului apare mențiunea potrivit căreia „suprafața de 381 m.p. reprezintă cota de 2/5 din suprafața de 952 m.p. în indiviziune cu A. A.”. Notează Tribunalul că aceste megieșii delimitează suprafața totală existentă în Iași, . care în prezent are o întindere de 756 m.p.
La rândul său, numita A. A. este beneficiara Ordinului nr. 37/1.02.1994 a Prefectului Județului Iași care îi atribuie în proprietate cota de 3/5 din suprafața de 952,65 m.p. situată în Iași, .. Referatul întocmit la data de 4.06.1993 de Municipiul Iași și care a fundamentat modul de soluționare a cererii nr._/25.05.1993 formulată de numita A. A. cuprinde aceleași mențiuni – cu privire la suprafața măsurată situată în Iași, . respectiv de 756 m.p. și la suprafața de teren inițială de 952,65 m.p. – ca cele înscrise în referatul întocmit pentru Vararu T.. Se reține totodată că numita A. A. a cumpărat prin contractul autentificat sub nr. 7706/1982 cota indiviză de 3/5 din suprafața totală de 952,65 m.p. În prezent cota indiviză de 3/5 aplicată la suprafața existentă în . corespunde unei întinderi a suprafeței de teren de 453,61 m.p. (3/5 din 756 m.p.). Titlul de proprietate nr._ a fost eliberat la data de 24.05.1994 în beneficiul numitei A. A. pentru suprafața de 572 m.p. teren situată în Iași, ., suprafață amplasată în T. 68, parcelele 3999 și 4000 reprezentând cota indiviză de 3/5 din suprafața de 952,65 m.p. Megieșiile indicate în privința acestei suprafețe sunt cele care delimitează suprafața totală de 952,65 m.p. (în realitate de 756 m.p. conform ambelor referate întocmite în procedura de aplicare a Legii 18/1991).
A. A., beneficiara titlului de proprietate nr._/24.05.1994 împreună cu tatăl său A. A. au înstrăinat prin contractul de vânzare cumpărare nr._/8.06.1994 către M. V. și M. V. suprafața de teren de 572 m.p. intrată în patrimoniul lor în baza Legii 18/1991. În acest înscris nu apare mențiunea potrivit căreia suprafața de 572 m.p. reprezintă echivalentul cotei de 3/5 din suprafața de 952,65 m.p. astfel cum este menționat în titlul de proprietate. M. V. văduv vinde la rândul său reclamantei B. D. Miorița suprafața totală de 572 m.p. – contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2843/25.05.1998 de B.N.P. Maximovici G..
Vararu T. beneficiar al titlului de proprietate nr._/1994 vinde în anul 1999, suprafața de teren dobândită în baza Legii 18/1991 numitei G. M. (contract nr. 6474/1999). Aceasta încheie la data de 9.06.2000 contractul prin care dispune de bunul său în favoarea cumpărătorilor C. G. și C. L.. Obiectul convenției părților l-a constituit suprafața determinată de 381 m.p. C. G. și L. vând către G. V. C. și C. D. I. întreaga suprafață de 381 m.p. situată în Iași, . (contract autentificat sub nr. 1932/10.10.2003 de B.N.P. M. R. M.). C. I. vinde pârâtului G. V. C. cota ei indiviză de 1/2 din suprafața de 381 m.p. dobândită de la C. G. și L..
În procedura Legii 18/1991 astfel cum dispune art. 36 din H.G. nr. 890/2005 actul final care le conferă persoanelor îndreptățite la acordarea beneficiului legii calitatea de titulare ale dreptului real de proprietate este titlul de proprietate. Acest înscris este cel care individualizează și identifică bunul imobil asupra căruia titularul dreptului de proprietate exercită toate cele 3 atribute ale dreptului său: posesia, folosința și dispoziția. Dincolo de această limită a dreptului recunoscută prin eliberarea titlului de proprietate, beneficiarul nu poate uza de dispoziția ce i-o atribuie dreptul său real.
Altfel spus, titularii dreptului de proprietate comună pe cote părți A. A. și Varavu T. puteau dispune prin vânzare doar de cota ideală recunoscută lor de 3/5 respectiv de 2/5 din suprafața de 952,65 m.p. Aceasta în condițiile în care nu s-a făcut dovada că anterior momentului la care ambii proprietari comuni au dispus de bun stării de coproprietate născut în aplicarea Legii 18/1991 i se pusese capăt fie printr-o împărțeală convențională, fie printr-o împărțeală judecătorească. Exclusiv actul de împărțeală este cel prin care se determină prin formarea de loturi limitele fiecărei proprietăți individuale în ale cărei granițe se poate exercita atributul dispoziției. Totodată, acestea sunt cele pe care instanța are a le stabili în litigii de natura celui prezent în care se pune în discuție limita de hotar și respectarea/nerespectarea acesteia de către proprietarii megieși. În lipsa împărțelii cota parte din dreptul de proprietate al coproprietarilor poartă asupra întregului teren, fracțiunea matematică nefiind individualizată asupra unei părți materiale din bun. Proprietatea comună pe cote părți presupune o pluralitate de drepturi de proprietate în concurs, separate și independente asupra unuia și aceluiași obiect nedivizat.
Unind starea de proprietate comună pe cote părți a celor din ale căror patrimonii s-au transmis succesiv suprafețele determinate de 572 m.p. respectiv de 381 m.p. cu regula de drept potrivit căreia nimeni nu poate transmite un drept pe care nu-l are s.n. drept de proprietate pur și simplu, tribunalul reține că subdobânditorii cu titlu oneros, reclamanta și pârâtul nu puteau dobândi un drept cu o altă configurație juridică. Simpla înstrăinare a unor suprafețe individualizate nu transformă un drept de proprietate afectat de modalități – proprietatea comună – într-un drept de proprietate pur și simplu – proprietatea exclusivă, individuală. A da o soluție contrară celor statuate prin prezenta decizie înseamnă practic ca instanța de judecată sancționând situația de fapt litigioasă, să procedeze implicit și la sistarea proprietății comune pe cote părți vremelnică cu transgresarea regulilor care guvernează această materie. Pe de altă parte, în afara unei împărțeli în stabilirea limitelor de hotar în prezentul litigiu nu poate interveni decât arbitrariul. Aceasta cu atât mai mult cu cât suprafața reală în zona în litigiu nu este de 952,65 m.p. ci de doar 756 m.p.
Sunt anodine juridic sub aspectul dreptului de proprietate intabulările făcute în cartea funciară, câtă vreme potrivit art. 25 din Legea 7/1996 – în redactarea în vigoare la momentul pronunțării încheierilor de către O.C.P.I. potrivit regulii tempus regit actum – înscrierile în cartea funciară au doar efecte de opozabilitate.
În considerarea celor mai sus expuse și în aplicarea dispozițiilor de principiu cuprinse în art. 631 și urm. din Noul Cod Civil, în baza art. 296 Cod procedură civilă tribunalul a dispus conform prezentei.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.
Împotriva deciziei civile nr.435/20.06.2012 pronunțată de Tribunalul Iași a formulat recurs atât B. Doinița Miorița cât și G. C. V..
I. B. Doinița M. critică decizia civilă nr. 435/20.06.2012 pronunțată de Tribunalul Iași susținând că soluția pronunțată de tribunal este dată cu greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, motiv de modificare prevăzut de art.304 pct.8 C.pr civ
Astfel, Tribunalul Iași, rejudecând și admițând apelul pârâtului, respinge acțiunea reclamantei recurente.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel, în rejudecare, a reținut următoarele:
Lui A. A., proprietarul inițial al lotului subsemnatei, i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 572 m.p. din aceieași suprafața totală de 952 m.p. (T.P. nr._ din 24.05.1994).
Lui Vararu T., proprietarul inițial al lotului pârâtului, i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 381 m.p. din suprafața totală de 952 m.p. (T.P. nr._ din 19.10.1994];
În Ordinele nr. 213/1993 și 37/1994 se face vorbire de o diminuare a suprafețelor, de la 952 mp la 756 mp, ca urmare a unor lucrări de consolidare.
A. A. vinde terenul dobândit în baza legii 18/1991 în suprafață de 572 m.p. către M. V.. Aceasta vinde suprafața de 572 m.p. către reclamanta B. D. Miorița.
Vararu T. vinde în 1999 terenul dobândit în baza legii 18/1991 în suprafață de 381 m.p. către G. M..
Aceasta vinde în 2000 suprafața de 381 mp către C. G.. C. G. îi vinde suprafața de 381 m.p. pârâtului G. V..
Instanța de apel reține că autorii părților, A. A. și Vararu T. puteau dispune prin vânzare doar de cotele ideale, respectiv 3/5 și 2/5 din suprafața de 952,65 m.p..
Instanța de apel, în rejudecare, în mod greșit reține că suprafața totală de teren este diminuată în realitate, astfel că, în prezent, în loc de 952,65 mp (asa cum a fost reconstituit dreptul de proprietate conform T.P. nr._ din 24.05.1994 pentru A. A. și T.P. nr._ din 19.10.1994 pentru Vararu T.), sunt doar 756 mp. Instanța de apel, în rejudecare, a dat această interpretare având în vedere cele consemnate în Ordinele Prefectului nr. 213/1993 și nr. 37/1994.
Consideră că instanța de apel în mod cu totul greșit a interpretat situația juridică a terenurilor, existând cele două titluri de proprietate originare, necontestate, conform cu care se reconstituie dreptul de proprietate pentru o suprafață totală de 952,65 mp..
Rapoartele de expertiză efectuate în cauză, atât la fond cât și în fața primei instanțe de apel, au stabilit următoarele:
1 Raportul de expertiză "M. I.", la fond, constată în realitate o posesie a reclamantei de 527,5 m.p. și o posesie exercitată de pârât de 436,6 m.p., rezultând astfel o suprafață totală de 964,1 m.p.;
2. Raportul de expertiză "C. G.", în apel, constată în realitate o posesie a reclamantei de 534 m.p. și o posesie exercitată de pârât de 438 m.p., rezultând astfel o suprafață totală de 972 m.p..
Instanța de apel în mod greșit a interpretat si a concluzionat în sensul existenței unei stări de indiviziune între părți.
Referitor la starea de indiviziune dintre părțile prezentului litigiu, cum a fost reținută de instanța de apel în rejudecare, aceasta nu există în realitate, la momentul eliberării titlurilor de proprietate între autorii subsemnaților efectuându-se un partaj voluntar cu privire la suprafața de 952,65 mp teren. De altfel chiar în Titlurile de proprietate eliberate autorilor noștri se face vorbire despre suprafețe ce provin din cote de 2/5 și, respectiv, 3/5 din suprafața de 952 mp.
Arată că nu este necesară respectarea formei autentice pentru convenția de împărțeală. Legea nr. 58/1994, în art. 2 alin. 1, stipulează expres condiția formei autentice pentru terenurile "înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii", iar efectul partajului nu este acela de înstrăinare, dobândire, ci numai de atribuire a unui teren asupra căruia dreptul de proprietate a fost dobândit prin efectul transmisiunii succesorale.
Instanța de apel în mod greșit a reținut că în realitate sunt 756 mp în loc de 952 mp, (conform titlurilor de proprietate si a expertizelor întocmite)
Cu privire la cele reținute de Instanța de apel, cum că suprafața reală în zona în litigiu este de 756 m.p., și nu de 952,65 m.p., susține că în mod greșit, netemeinic, Instanța de apel a stabilit astfel. Pe de o parte, cele două rapoarte de expertiză indică 964,1 mp și, respectiv, 972 mp, iar pe de altă parte nu s-a făcut dovada existenței acestor lucrări de consolidare care să afecteze dimensiunile loturilor de teren.
De altfel, nici expertizele efectuate în faza de apel nu au relevat, adevărata situație de fapt, atestând doar împrejurarea că nici reclamanta și nici pârâtul nu stăpânesc suprafețele indicate în titlurile de proprietate.
Astfel, deși măsurătorile efectuate în teren (Raportul de expertiză C. G.) arată faptul că reclamanta deține în prezent o suprafață de 534 mp, adică cu 38 mp mai puțin față de actul de proprietate și că pârâtul are îngrădită o suprafață mai mare de teren decât cea pentru care deține acte de proprietate, respectiv cu 57 m.p mai mult, expertul concluzionează că pârâtul G. V. ocupă doar o suprafață de 13 m.p din terenul proprietatea reclamantei.
Această concluzie greșită este rezultatul faptului că la întocmirea raportului de expertiză s-a avut în vedere de către expert, privitor la terenul cumpărat de reclamantă, doar o schiță a întregii suprafețe de teren, așa cum arăta înainte de dezmembrare.
Totodată, expertul a mai arătat că dimensiunile terenului nu corespund cu cele ale suprafeței cumpărate, reclamanta nedeținând documentație cadastrală care să redea dimensiunile exacte ale proprietății mele.
Înscrisurile depuse la dosarul cauzei în faza de apel, respectiv Planul de încadrare în zonă a proprietății reclamantei și documentația înaintată la dosar de O.C.P.I. Iași demonstrează temeinicia susținerilor sale și erorile săvârșite de experții tehnici cu ocazia efectuării expertizei.
Astfel, din conținutul schițelor deținute de reclamanta ca anexă la actul de vânzare - cumpărare nr. 2843/25.05.1998 încheiat cu M. V. și anterior de către autoarea A. A., la titlul său de proprietate, rezultă, fără dubiu că terenul deținut în prezent de reclamantă a avut o deschidere la stradă de 12,90 m.p. chiar de la momentul dobândirii acestuia de către A. A..
Prin urmare, din compararea înscrisurilor care atestă dreptul de proprietate al reclamantei și al pârâtului, se poate constata că, prin felul în care pârâtul și-a îngrădit proprietatea, acesta a luat din deschiderea pe care reclamanta am avut-o la stradă, adică 12,90 m, astfel că în prezent această deschidere are doar 10,75 m. și pentru aceste motive se impune a fi admisă acțiunea reclamantei-recurente cu toate capetele de cerere formulate în baza art. 312 Cod procedura civila, raportat la art. 304 pct. 8 Cod procedura civila.
La data de 25.10.2012 B. Doinița M. a depus la un înscris intitulat „Completări” la recursul declarat în data de 22.10.2012 (filele 9-10 dosar Curtea de Apel Iași).
În cuprinsul acestora reclamanta susține că în mod greșit tribunalul a apreciat că între părți nu a intervenit împărțeala cu privire la terenul menționat, fiind aplicate greșit dispozițiile legale.
Susține că acordul de voință al părților reiese în mod vădit din delimitarea clară a celor două terenuri și din vânzarea ulterioară a imobilelor individualizate, și nu doar a cotelor ideale de proprietate. Așa cum legiuitorul nu a prevăzut ca și formă ad validitatem pentru împărțeala voluntară acordul scris, înțelegerea verbală dintre două părți, concretizată prin delimitarea cu gard, prezintă toate caracteristicile pentru un mutus consensus. Așadar, aflându-se în conformitate cu principiul consensualismului (art. 968, art. 1295 C.civ.) ce guvernează materia contractelor, părțile vor fi ținute de forța juridică obligatorie a contractului originar, precum și a celor ulterioare încheiate.
Din cele expuse mai sus reiese că părțile nu se află în indiviziune cu privire la cele 2 loturi de teren, și astfel instanța de apel în mod greșit a considerat că între părți nu a intervenit ieșirea din indiviziune aplicând în mod greșit dispozițiile legale ce reglementează materia partajului, neexistând nicio normă legală care să condiționeze valabilitatea partajului voluntar de existența unui act scris.
Pârâtul Gheoghiu V. C. critică decizia civilă nr.435/20.06.2012 pronunțată de Tribunalul Iași sub următoarele aspecte:
Prin motivele reținute in cuprinsul hotărârii instanța de apel ,.a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura si intelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia" si, prin aceasta, a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșita a legii.
Astfel, in speța nu se poate vorbi de existenta unei stări de indiviziune/coproprietate pe cote parti, intrucat:
I. Exista doua titluri de proprietate emise pe numele a doua persoane diferite pentru suprafețe de teren individualizate. Mențiunile 2/5 si 3/5 din parcelele nr. 3999 si nr. 4000 au doar funcția de amplasare a imobilelor identificate individual prin titlurile de proprietate individuale in cele doua parcele menționate:
A.Titlul de proprietate nr._/19.10.1994 care a fost emis in baza Legii nr. 18/1991, pe numele Vararu T., pentru un imobil teren in suprafața de 381 mp.
Toate contractele de vânzare - cumpărare încheiate cu privire la imobilul menționat in acest titlu arata ca imobilul este format din teren categoria curți-construcții situat in . arabil situat in ., in toate contractele de vânzare -cumpărare apare mențiunea ca intregul teren a fost dobândit de autorul Vararu T. prin reconstituirea dreptului de proprietate in baza Legii nr. 18/1991,
În anul 1999, proprietarul de atunci al imobilului a solicitat înscrierea dreptului sau de proprietate in cartea funciara, acest lucru realizandu-se in baza titlului de proprietate de mai sus si a unei documentații cadastrale efectuate de către o persoana avizata de O.C.P.I., documentația fiind recepționată tehnic si fiind verificata pentru exactitatea datelor de către O.C.P.I., doar dupa aceste verificări fiind deschisa cartea funciara si fiind înscris dreptul de proprietate,
Nu a existat niciodată nicio acțiune in rectificarea cărtii funciare aferente imobilului situat in Mun. Iasi, ., jud. Iasi, aflat in prezent in proprietatea apelantului - intimat G. V. C..
B. Titlul de proprietate nr._/24.05.1994 a fost emis in baza aceluiași act normativ, Legea nr. 18/1991, pe numele unei alte persoane, respectiv A. A., pentru un imobil teren in suprafața de 572 mp.
Din conținutul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2843/1998 depus de reclamanta in dovedirea acțiunii sale rezulta ca imobilul este format din teren construit si neconstruit aflat in parcelele 4000 si 3999, dobândit prin contracte de vânzare-cumpărare succesive ca bun individual.
Coroborând toate aceste date si având in vedere tocmai faptul ca nu a fost emis un unic titlu de proprietate pentru toata suprafața de 952,65 mp pe numele celor doi autori A. A. si Vararu T. pentru cotele indivize ideale de 3/5 si, respectiv, 2/5 din întreaga suprafața, rezulta in mod neechivoc ca ambele imobile au o existenta proprie, individualizata, fara ca asupra lor sa existe vreo stare de indiviziune.
II.Pe fiecare dintre cele doua titluri de proprietate amintite mai sus exista mențiunea
"Proprietarul va exercita asupra celor de mai sus toate drepturile si obligațiile ce decurg
din lege", neexistând o mențiune privind îngrădirea drepturilor titularului titlului prin stabilirea unei forme de proprietate . material al titlului.
De altfel, însăși instanța de apel retine in hotărâre faptul ca "In procedura Legii nr. 18/1991 astfel cum dispune art. 36 din H.G. nr. 890/2005, actul final care le conferă persoanelor îndreptățite la acordarea beneficiului legii calitatea de titulare ale dreptului real de proprietate este titlul de proprietate. Acest înscris este cel care individualizează si identifica bunul imobil asupra căruia titularul dreptului de proprietate exercita toate cele trei atribute ale dreptului sau: posesia, folosința si dispoziția".
Cu toate acestea, instanța de apel înlătura voit din raționamentul sau tocmai faptul ca titlul de proprietate emis pe numele unei persoane individualizate pentru un bun imobil individualizat conferă titularului atributul dispoziției cu privire la respectivul bun.
III.Mai mult, imobilul situat in Mun. Iasi .. jud. Iasi care a făcut obiectul titlului emis pe numele Vararu T. a fost inscris . definitiva.
Or, pentru a fi înscris in cartea funciara, proprietarul care a solicitat înscrierea a făcut dovada dreptului de proprietate (altfel, cererea i-ar fi fost respinsa) si a contractat o persoana autorizata care a identificat amplasamentul si limitele imobilului, in conformitate cu elementele tehnice conținute in actele de proprietate (art. 5 din Regulament 2006 privind conținutul si modul de întocmire a documentațiilor cadastrale in vederea înscrierii in cartea funciara, art. 157 din Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare), a efectuat măsurători si a realizat documentația tehnica, iar O.C.P.I. Iasi a admis cererea si a dispus deschiderea cârtii funciare nr. 1471 a localității Iasi si înscrierea dreptului de proprietate dupa ce, in conformitate cu dispozițiile Legii nr. 7/1996, a Regulamentului 1997 de organizare si funcționare a birourilor de carte funciara ale judecătoriilor si a Regulamentului privind conținutul si modul de întocmire a documentațiilor cadastrale in vederea înscrierii in cartea funciara (art. 10), a recepționat documentația cadastrala.
Imobilul situat in Mun. Iasi, ., jud. Iasi a fost inscris definitiv in cartea funciara, nu provizoriu, potrivit art. 137 din Regulament 1997 de organizare si funcționare a birourilor de carte funciara ale judecătoriilor.
Chiar si in situația reținuta de instanța de apel, respectiv a lipsei dovezii sistării stării de coproprietate, nu suntem in prezenta unei indiviziuni nici in fapt nici in drept, instanța de apel fiind in eroare.
Astfel, dovada sistării acestei presupuse stări de indiviziune rezida tocmai din intabularea definitiva a imobilului situat in Iasi, ., jud. Iasi, aflat in proprietatea sa, ca urmare a edificării unui gard despărțitor fata de proprietatea vecinului de la acel moment, gard a cărui existenta rezulta din insasi documentația cadastrala efectuata pentru intabularea definitiva de către un expert cadastral autorizat, pe schitele intocmite cu acea ocazie, existând semnul convențional, distinctive pentru garduri.
Se poate observa astfel că nu putem vorbi de existenta unei stări de indiviziune, intre parti intervenind imparteala convenționala, materializata in fapt prin edificarea gardului si in drept prin intabularea definitiva in cartea funciara a imobilului aflat in proprietatea pârâtului.
Solicită admiterea recursului si, raportat la amplul material probator administrat in speța, modificarea deciziei recurate in sensul stabilirii limitei de proprietate intre imobilele aflate in litigiu pe linia trasata de punctele A, B, C, K, D, E, 200, conform raportului de expertiza efectuat in fata instanței de apel, cu menținerea celorlalte dispoziții ale deciziei recurate si cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata generate de prezentul recurs.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 si 9 C. proc. civ. coroborate cu art. 584 C. civ.
D. intimatul -apelant G. V. a depus întâmpinare care a fost comunicată părților.
Legal citați intimații C. M. G., C. Gh. L., C. G. P. nu au depus întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate alte probe.
La termenul de judecată din 19.11.2012, Curtea, din oficiu, a invocat și a pus în dezbaterea contradictorie a părților excepția nulității recursurilor promovate de B. Doinița M. și G. V. C., împotriva deciziei numărul 435 / 20.06.2012 pronunțată de Tribunalul Iași.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate, în respectarea exigențelor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alineatul 2, care se referă la motivele de ordine publică.
Motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 punctele 1- 9 Cod procedură civilă, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs arătat.
În prezenta cauză, recurenții B. Doinița M. și G. V. C. au indicat - în cuprinsul motivelor de recurs – incidența dispozițiilor art. 304 punctele 8 și 9 Cod procedură civilă, însă dezvoltarea lor nu face posibilă încadrarea în motivele indicate de recurenți și nici într-unul din celelalte motive prevăzute de art. 304.
Curtea notează că articolul 304 punctul 8 Cod procedură civilă privește situația în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Textul are în vedere actul juridic ce constituie temeiul juridic al dreptului a cărui valorificare în justiție se urmărește și nu obiectul acțiunii, expertiza ori alt mijloc de probă, iar, în sensul acestui motiv de recurs, instanța este culpabilă dacă schimbă natura actului sau denaturează înțelesul lui.
Partea care invocă denaturarea actului ca motiv de recurs trebuie să precizeze care este actul pretins denaturat și în ce constă denaturarea.
Analizând conținutul cererii de recurs aparținând recurentei reclamante B. Doinița M., Curtea constată că aceasta este nemulțumită de modalitatea în care tribunalul a analizat și interpretat probatoriile administrate, respectiv titlurile de proprietate ale părților și concluziile expertizelor efectuate în cauză, atunci când a reținut că suprafața totală de teren este diminuată.
Astfel, reclamanta B. Doinița M. susține că înscrisurile depuse la dosarul cauzei în faza de apel, respectiv Planul de încadrare în zonă a proprietății sale și documentația înaintată la dosar de O.C.P.I. Iași demonstrează temeinicia susținerilor sale și erorile săvârșite de experții tehnici cu ocazia efectuării expertizei.
Pe de altă parte, instanța de apel, în rejudecare, în mod greșit reține că suprafața totală de teren este diminuată în realitate, astfel că, în prezent, în loc de 952,65 mp (asa cum a fost reconstituit dreptul de proprietate conform T.P. nr._ din 24.05.1994 pentru A. A. și T.P. nr._ din 19.10.1994 pentru Vararu T.), sunt doar 756 mp. Instanța de apel, în rejudecare, a dat această interpretare constatând că, în loc de suprafața de 952,65 mp, evidențiată în titlurile de proprietate în discuție, există doar 756 mp teren, având în vedere cele consemnate în Ordinele Prefectului nr.213/1993 și nr.37/1994.
În recursul său, intimatul recurent G. V. C. analizează tot probatoriile administrate în cursul procesului atunci când invocă acest motiv de modificare.
În esență, intimatul recurent susține că din coroborarea tuturor probelor administrate si având in vedere tocmai faptul ca nu a fost emis un unic titlu de proprietate pentru toata suprafața de 952,65 mp pe numele celor doi autori A. A. si Vararu T. pentru cotele indivize ideale de 3/5 si, respectiv, 2/5 din întreaga suprafața, singura concluzie care se impune in mod neechivoc este că ambele imobile au o existenta proprie, individualizata, fara ca asupra lor sa existe vreo stare de indiviziune.
Criticile invocate de recurenții B. Doinița M. și G. V. C. nu se circumscriu acestui motiv de nelegalitate deoarece se referă exclusiv la greșita interpretarea a probelor, care nu constituie motiv de modificare sau de casare.
Interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății.
În consecință, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă nu este operant în cauză.
La data de 25. 10. 2012, direct la registratura Tribunalului Iași, recurenta reclamantă B. Doinița M. a depus completări la motivele de recurs, cu depășirea termenului legal (filele 9-10 dosar recurs).
Curtea notează că potrivit dispozițiilor art.303 alin.1 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs.
Conform dovezii de comunicare a hotărârii depusă la fila 163 dosar tribunal, recurenta reclamantă a primit decizia la data de 08.10 .2012, ultima zi de declarare a recursului fiind 24.10.2012.
În consecință, completările la motivele de recurs - depuse la data de 25. 10. 2012 - depășesc termenul limitativ prevăzut de legiuitor, instanța de recurs nefiind ținută să le examineze.
Curtea mai reține că, în recursul său, intimatul recurent G. V. C. invocă și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
Motivul de recurs înscris în art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă privește, fie ipoteza în care soluția pronunțată prin hotărârea atacată nu este juridică, deoarece din modul de redactare nu se poate determina dacă legea s-a aplicat corect, fie situația în care instanța recurge la texte de lege aplicabile speței, pe care le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit.
Pentru invocarea acestui motiv nu este suficientă indicarea textului (art. 304 punctul 9) fiind necesar ca recurentul să precizeze care anume text a fost denaturat și în ce constă denaturarea.
În prezenta cauză, recurentul nu a formulat critici concrete cu privire la modul de judecată al instanței sub acest aspect.
Având în vedere că recurenții nu au formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de lege, în baza art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, se vor constata nule recursurile declarate de B. Doinița M. și G. V. C., împotriva deciziei numărul 435 / 20.06.2012 pronunțată de Tribunalul Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nule recursurile declarate de B. Doinița M. și G. V. C., împotriva deciziei numărul 435 / 20.06.2012 pronunțată de Tribunalul Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 07.01. 2013.
Președinte, A. G. | Judecător, L. P. | Judecător, C.-A. S. |
Grefier, C. L. |
Red. S.C.A.
Tehnored. L.C.
2 ex. – 29.01.2013
Tribunalul Iași: Cipraga M.
C. G.
Judecător fond: B. T.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 278/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 276/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
