Obligaţie de a face. Decizia nr. 532/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 532/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 1925/189/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 532/2013
Ședința publică de la 19 Aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte G. P.
Judecător C. P.
Judecător E. G.
Grefier L. R.-C.
S-a luat spre examinare recursul formulat de D. E. I. și S. C. împotriva deciziei civile 185/A/20.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, intimat S. C. Complexul Energetic Oltenia SA, având ca obiect obligația de a face.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de_, susținerile reprezentanților părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._/318/2010 la Judecătoria Târgu J., reclamanții D. E. I. și S. C. au chemat în judecată pe pârâții S. Națională a Lignitului „Oltenia” SA Târgu J., Exploatarea Minieră Berbești și .” SA și au solicitat obligarea acestora, în solidar, la a le acorda fiecăruia câte un teren siliște de casă, în afara perimetrului minier și petrolier, având aceeași suprafață, dimensiune, categorie de folosință și valoare cu cele deținute de reclamanți în . Seciuri, județul Gorj, obligarea pârâților să construiască și să predea, în stare de folosință, gospodăriile echivalente din punct de vedere tehnic și valoric cu cele deținute de reclamanți. Cu cheltuieli de judecată.
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 37 alin. 5 din Legea nr. 85/2003, art. 998 -1000, art. 1073 și 1074 Cod civil.
Prin întâmpinare, pârâtele S. Națională a Lignitului „Oltenia” SA Târgu J. și .” SA au invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târgu J., excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii.
Prin încheierea din 25.01.2011 Judecătoria Târgu J. a respins excepțiile invocate de cele două pârâte.
Prin încheierea nr. 2686/23.03.2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare a cauzei și a dispus strămutarea acestei cauze la Judecătoria Bârlad, cu păstrarea actelor de procedură.
Investită cu soluționarea cauzei, la Judecătoria Bârlad dosarul a fost înregistrat sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 2090/29 iunie 2012 Judecătoria Bârlad hotărăște:
Respinge excepțiile necompetenței materiale, lipsei calității procesuale pasive și prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâtă.
Respinge cererile, având ca obiect obligația de a face, formulate de reclamanții D. E. I. și S. C. în contradictoriu cu pârâta S. C. Complexul Energetic Oltenia SA, rezultată prin fuziunea pârâtelor: S. Națională a lignitului-Oltenia –Tg. J., Exploatarea minieră Berbești și pârâta Complexul Energetic C. S.A. și care a preluat potrivit art.4 din H.G. 1024 din 12 oct.2011 și certificatului de înregistrare ., nr._, drepturile și obligațiile societăților supuse fuziunii.
Pentru a pronunța această sentință Judecătoria Bârlad a reținut, în esență, că declanșarea alunecărilor de teren din zona caselor celor doi reclamanți s-a produs pe fondul unor precipitați abundente în anii 2005-2006. În aceste condiții, din cauza prezenței abundente a apelor subterane și a unor curenți acviferi mai puternici s-a produs fenomenul de „înmuiere” a nisipurilor, nisipurilor fine argiloase și prăfoase.
Nu s-a dovedit faptul că deteriorarea gospodăriilor reclamanților este consecința activității pârâtelor de holdare a sterilului în Halda Bustuchin fără tehnologia de haldare și fără a lua măsuri de gospodărire a apelor din corpul hălzii sau că nu au luat măsuri de gospodărire a apelor din corpul Hălzii Bustuchin.
Împotriva sentinței civile nr. 2090/29 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Bârlad au declarat apel reclamanții și pârâta .” SA Turceni - Sucursala Divizia Minieră Târgu J..
Reclamanții D. E. I. și S. C. au criticat sentința instanței de fond sub următoarele aspecte:
- nu s-a respectat autoritatea de lucru judecat a încheierii din 25.01.2011 a Judecătoriei Târgu J. (menținută prin încheierea nr. 2686/23.03.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) prin care s-au respins excepțiile invocate de către pârâte, în sensul că Judecătoria Târgu J. a respins excepția lipsei calității lor procesuale pasive, iar Judecătoria Bârlad a constatat că nu sunt culpabile pentru alunecările de teren;
Din acest punct de vedere, reclamanții apreciază că hotărârea apelată cuprinde dispoziții contradictorii întemeiate pe motivări contradictorii.
Se mai invocă și faptul că, în mod greșit a reținut instanța că, ploile din 2005 – 2006 au afectat gospodăriile reclamanților, deoarece prin hotărâri rămase irevocabile, pentru gospodăriile Sfaliu M., Sfaliu I., Baros P. (gospodării învecinate cu ale reclamanților) s-a stabilit că lucrările miniere din zonă au contribuit la distrugerea gospodăriilor acestora.
- instanța a respins neîntemeiat excepția nulității raportului de expertiză întocmit de expert asistent O. A. și adresa nr. 5996/15.06.2012 a Primăriei comunei Bustuchin;
- instanța nu a ținut cont de hotărârile depuse la dosar prin care instanțele au reținut culpa societăților miniere în producerea fenomenului de alunecare și scufundare a terenului, aducând atingere principiului siguranței juridice-
Prin întâmpinare, intimata .” SA a solicitat respingerea apelului.
Apelanta .” SA Turceni - Sucursala Divizia Minieră Târgu J. a formulat critici sub aspectul excepțiilor invocate la fond și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului, apelanta a reiterat excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la prevederile art. 3 și 8 din Decretul nr. 167/1958, susținând că reclamanții au cunoscut gradul de afectare al locuințelor, respectiv prejudiciul, în anul 2005 (note de constatare nr. 4235/24.08.2005, nr. 972/8.09.2005) și că nu a intervenit întreruperea cursului prescripției.
Cu privire la cheltuielile de judecată, apelanta susține că s-au efectuat expertize în cauză în valoare de 5502 lei.
Apelanții – reclamanți au depus întâmpinare la apelul declarat de pârâtă și au invocat excepția lipsei de interes în declararea apelului.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, aceștia susțin că, pentru prima condiție, a intervenit întreruperea cursului perscripției, iar pentru a doua condiție, cel vinovat de producerea pagubei este cunoscut prin decizia civilă nr. 231/17.02.2010 a Curții de Apel C..
Prin decizia civilă nr. 185/A/20.12.2012 pronunțată de Tribunalul V. – Secția civilă se decide:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantei . SA .
Admite apelul declarat de . SA, împotriva sentinței civile nr. 2090 din 29.06.2012 a Judecătoriei Bârlad, pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta . SA.
Respinge ca prescrise cererile având ca obiect obligația de a face formulate de reclamanții D. E. I. și S. C. în contradictoriu cu pârâta S. C. Complexul Energetic Oltenia SA rezultată prin fuziunea pârâtelor: S. Națională a lignitului Oltenia Tg. J., Exploatarea minieră Berbești și pârâta Complexul Energetic C. S.A.
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu sunt contrare deciziei.
Respinge apelul declarat de apelanții D. E. I. și S. C. împotriva sentinței civile nr. 2090 din 29.06.2012 a Judecătoriei Bârlad.
Ia act că apelanta . SA nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul reține următoarele:
În luna iulie a anului 2005, în satul Bustuchin au avut loc alunecări de teren, determinate și de căderi masive de precipitații, așa cum rezultă din adresa nr. 3652 din 22 iulie 2005 și a procesului verbal sin 20 iulie 2005 emise de Primăria Bustuchin, în aceeași perioadă fiind determinate și pagubele suferite de locuitorii satului la imobilele lor, printre care și apelanții reclamanți. Astfel, prin Nota de constatare nr. 972 din 31 august 2005 întocmită de către Inspectoratul de Stat în construcții Gorj se constată și pagubele produse la casele celor doi apelanți reclamanți – punctele 1.,9 și 1.10 din notă – ( filele 189 – 190 dosar nr._/318/2010), locuința apelantului S. C. regăsindu-se și în raportul de informare la dezastre nr. 4235 din 24 august 2005 întocmit de către Comitetul Local pentru Situații de Urgență Bustuchin (fila 196 dosar nr._/318/2010).
Ulterior, ambii apelanți au fost trecuți în situațiile întocmite de către autoritățile locale privind casele afectate de alunecările de teren nr. 6009/17.11.2005, 5775/04.11.2005 și 5887/09.11.2005 (filele 198 – 200 dosar nr._/318/2010)
Potrivit art 1,3,8,11 și 21 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctivă:
“ Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege… Termenul prescripției este de 3 ani….. Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea…”.
Analizând apelul declarat de către pârâtă, Tribunalul constată că acesta este întemeiat în limitele ce vor fi expuse în continuare.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că soluția dată de instanța de fond excepției prescripției dreptului la acțiune este nelegală.
Așa după rezultă din prevederile legale redate anterior, dreptul la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin faptă ilicită se naște de la data la care este cunoscut prejudiciul și persoana responsabilă .
Prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, chiar dacă a fost introdusă la o instanță necompetentă sau printr-un act întrerupător de executare .
Așadar, așa cum s-a statuat în literatura de specialitate caracteristica regulii de determinare a începutului prescripției extinctive constă în stabilirea unor momente alternative de la care poate începe să curgă prescripția, respectiv fie de la momentul subiectiv al cunoașterii faptei și a celui care răspunde de ea fie de la momentul obiectiv al datei la care pagubitul putea ori trebuia să cunoasca acet element.
În speță, soluția de respingere a excepției este nelegală deoarece, la momentul sesizării instanței de fond ( Judecătoria Târgu J.), la data de 28.09.2010, termenul de prescripție era împlinit.
Contrar celor susținute de către instanța de fond, întocmirea notei de constatare nr.4235/24.08.2005 conform înscrisurilor depuse la dosar filele 201,202,203 și acordarea unor alte locuințe apelanților reclamanți, nu echivalează cu o recunoaștere și acestea nu pot avea efect întrerupător al prescripției.
Astfel, pentru a beneficia de efectul întreuperii prescripției, recunoașterea trebuie să emane de la debitorul obligației, respectiv că, înscrisul considerat de apelanții reclamanți sau instanța de fond ca având semnificația unui act întrerupător de prescripție să fie o manifestare din partea societății pârâte deoarece, potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958, actul de recunoastere trebuie sa emane de la debitor, si sa fie angajat de către acesta cu sensul de a reconfirma angajamentul obligațional.
Or, niciunul dintre înscrisurile reținute de instanța de fond nu emană de la pârâta sau vreuna din societățile ce au fuzionat ulterior cu apelanta pârâtă, așa încât nu pot avea efect întrerupător al prescripției.
Și susținerile apelanților reclamanți sunt nefondate deoarece, aceștia au cunoscut pagubele suferite în ultima parte a anului 2005 și anul 2006, în acest sens fiind relevante: situațiile întocmite de către autoritățile locale privind casele afectate de alunecările de teren nr. 6009/17.11.2005, 5775/04.11.2005 și 5887/09.11.2005 (filele 198 – 200 dosar nr._/318/2010), Nota de constatare nr. 972 din 31 august 2005 întocmită de către Inspectoratul de Stat în construcții Gorj se constată și pagubele produse la casele celor doi apelanți reclamanți – punctele 1.,9 și 1.10 din notă – ( filele 189 – 190 dosar nr._/318/2010), locuința apelantului S. C. regăsindu-se și în raportul de informare la dezastre nr. 4235 din 24 august 2005 întocmit de către Comitetul Local pentru Situații de Urgență Bustuchin (fila 196 dosar nr._/318/2010).
Mai mult decât atât, pe de o parte, apelantul reclamant S. C. a solicitat personal o verificare a imobilului său la 7 august 2005 ( fila 143 dosar nr._/318/2010) iar pe de altă parte, ambii apelanți la data de 12 mai 2006 cunoșteau efectiv pagubele suferite, deoarece au fost de acord cu strămutarea, conform declarațiilor olografe ( filele 184 – 185 dosar nr._/318/2010).
Și momentul obiectiv al datei la care apelanții reclamanți putea ori trebuiau să cunoască acel element se situează tot în perioada 2005 – 2008, relevante în acest sens fiind pe de o parte, faptul strămutării iar pe de altă parte, faptul că, mai mulți consăteni au acționat în judecată, în anul 2006 aceleași pârâte, SNL Oltenia și EMC Berbești. Astfel, pe rolul Judecătoriei Tg. J. au fost înregistrate printre altele, dosarul nr._ privind pe reclamanții Safaliu M. și Safaliu I. din . – 183 dosar nr._/318/2010), dosarul nr._ privind pe reclamanții Baros P. și Baros N. din . – 61 dosar nr._/318/2010).
Așadar, la data introducerii acțiunii, dreptul apelanților reclamanți la repararea pretinsei pagube ilicite a pârâtei era prescris, motiv pentru care urmează a fi admisă această excepție.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel al pârâtei, Tribunal reține că acesta este nefundat deoarece, deși apelanta pârâtă pretinde că trebuia să i se acorde suma de 5502 lei, instanța de fond a obligat reclamanții să plătească fiecare pârâtei câte 3001 lei cheltuieli de judecată, deci, în total o sumă de 6002 lei.
Față de soluția adoptată mai sus cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune al apelanților reclamanți, apelului acestora din urmă este nefondat, împlinirea termenului de prescripție atrăgând respingerea cererii lor.
Pentru aceste considerente, Tribunalul respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantei . SA, va admite apelul declarat de . SA, împotriva sentinței civile nr. 2090 din 29.06.2012 a Judecătoriei Bârlad, pe care o va schimba în parte, în sensul că va admite excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta . SA și va respinge ca prescrise cererile, având ca obiect obligația de a face în contradictoriu cu pârâta S. C. Complexul Energetic Oltenia SA, rezultată prin fuziunea pârâtelor: S. Națională a lignitului Oltenia Tg. J., Exploatarea minieră Berbești și pârâta Complexul Energetic C. S.A. De asemenea, va păstra celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Totodată, urmează să respingă apelul declarat de apelanții D. E. I. și S. C. împotriva sentinței civile nr. 2090 din 29.06.2012 a Judecătoriei Bârlad și să ia act că apelanta . SA nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Reclamanții D. E. I. și S. C. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 185/2012 pronunțată de Tribunalul V. invocând nelegalitatea acesteia.
În motivarea recursului recurenții au reiterat situația de fapt, cât și soluțiile și considerentele hotărârii pronunțată de instanțele de fond și apel și au criticat decizia Tribunalului V. sub următoarele aspecte:
- Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1,3,8,11 și 21 din Decretul nr. 167/1958 (art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă).
Instanța de apel a reținut că dreptul la acțiune s-a născut în anii 2005-2006 numai în ceea ce privește întinderea pagubei, însă nu produce nicio dovadă privitoare la data la care păgubiții au cunoscut pe cel care răspunde de ea, condiție față de care termenul de prescripție nu începe să curgă.
Susțin recurenții că au avut cunoștință de acțiunile promovate de Safaliu M., Safaliu I. în anul 2006, respectiv Baros P., Baros N. în anul 2008, dar promovarea acestor acțiuni împotriva mai multor persoane considerate responsabile de producerea prejudiciului nu echivalează cu cunoașterea persoanei vinovate.
În ceea ce privește acțiunea promovată de Safaliu M. și Safalin I., aceasta este încă pe rolul instanței de judecată, în prezent făcând obiectul dosarului nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție, după ce, prin decizia nr. 178/10.11.2011 a Curții de Apel C. s-a constatat că .” SA, S.N.L. Oltenia SA, OMV Petrom SA, E.M.C. Berbești nu se fac vinovate de producerea prejudiciului.
Singura certitudine cu privire la persoanele vinovate de producerea prejudiciului a reprezentat-o decizia nr. 231/17.02.2010 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ prin care s-a constatat irevocabil că pârâtele S.N.L. Oltenia SA, E.M.C. Berbești, .” SA (actualmente .” SA) se fac vinovate de scufundările și alunecările de teren din satul Poiana Seciuri, . să acorde terenuri siliște de casă și să construiască gospodăriile consătenilor Baros P. și Baros N..
Consideră recurenții că termenul de prescripție curge de la data la care au cunoscut persoanele vinovate potrivit deciziei civile nr. 231/2010 a Curții de Apel C.. La acest moment, recurenții susțin că au cunoscut atât paguba cât și persoanele vinovate de producerea acesteia, acțiunea fiind promovată la 28.09.2010.
- Soluția instanței de apel este în contradicție cu propriile motivări din considerentele deciziei recurate, motiv de recurs ce intră sub incidența art. 304 punctul 7 Cod procedură civilă.
Tribunalul reține că apelanții puteau ori trebuiau să cunoască persoana vinovată de producerea prejudiciului în perioada 2005-2008, ori raportat la anul 2008 și data înregistrării acțiunii – 28.09.2010, termenul de prescripție nu era împlinit.
- Recurenții mai invocă și faptul că toate documentele emise de .” SA, prin care recunoaște vinovăția S.N.L. Oltenia SA în producerea fenomenului de scufundare - alunecare de teren, reprezintă acte de întrerupere a prescripției dreptului la acțiune în sensul art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958 (art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă).
Raportat la ultima recunoaștere a vinovăției S.N.L.O. SA în producerea prejudiciului, ce a fost atestată de .” SA prin adresa nr._/24.07.2008, recurenții consideră că acțiunea este introdusă în termen.
- Se invocă decizia nr. 509/2012 a Tribunalului Gorj, în dosar nr._/318/2010, când, într-o speță identică, se respinge excepția prescripției dreptului la acțiune motivat de faptul că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 1075 și 999 Cod civil, cu referire la un drept real imobiliar, respectiv dreptul de proprietate asupra imobilelor, și prin urmare nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 3 din Decretul 167/1958 (art. 304 punctele 9 și art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului).
Pentru aceste critici se solicită admiterea recursului, casarea deciziei Tribunalului V. și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
În recurs, recurenții au depus hotărârile judecătorești invocate în motivele de recurs.
Intimata .” SA a depus întâmpinare cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă, fiind păstrată la dosar cu titlu de concluzii scrise.
Recursul este nefondat.
Textele art. 1,3,8 din Decretul nr. 167/1958 fac referire la termenul de prescripție având ca obiect o acțiune patrimonială rezultând dintr-o faptă ilicită.
Astfel, termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba (prima condiție), cât și pe cel care răspunde de ea (cea de-a doua condiție).
Sub acest aspect, recurenții au susținut că paguba a fost cunoscută în anul 2008, când locuințele lor nu au mai putut fi folosite, iar păgubitul a fost cunoscut după ce s-a pronunțat decizia civilă nr. 231/2010 a Curții de Apel C..
Mai invocă recurenții și o . înscrisuri, emanând de la pârâta .” SA care au întrerupt cursul prescripției, curgând un nou termen de prescripție, ultimul act întrerupător fiind adresa nr._/24.07.2008.
Raportat la aceste elemente, recurenții au susținut că acțiunea introdusă la data de 26.09.2010 nu este prescrisă.
Cu privire la prima condiție prevăzută de art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 și anume când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba, curtea reține următoarele:
Urmare a ploilor ce au avut loc în luna iulie 2005 în satul Poiana Seciuri, . produs alunecări de teren soldate cu deplasarea unor bucăți de teren și degradarea locuințelor mai multor săteni, printre care și cei doi recurenți din prezenta cauză.
Fenomenul a continuat și în anul 2006 astfel că, la data de 12.05.2006, cei doi recurenți au dat o declarație prin care au acceptat să fie strămutați pe amplasamentului stabilit de Guvernul României în zona construibilă a orașului Târgu Cărbunești (filele 184-185 dosar fond nr._/318/2010).
Corect a reținut tribunalul că în înscrisurile emanând de la autoritățile locale și centrale, cei doi recurenți figurează cu locuințele afectate de alunecările de teren, motiv pentru care în anul 2006 s-a hotărât strămutarea acestora.
În precizările depuse la Judecătoria Târgu J. (filele 139-140), recurenții recunosc că în anul 2005 Inspectoratul Județean în Construcții Gorj a efectuat o constatare prin care a stabilit că locuințele acestora sunt distruse în proporție de 60-80 %, însă recurenții susțin că au locuit în aceste care, pe riscul lor, până în anul 2008, moment de la care au cunoscut paguba.
Instanța va înlătura apărarea recurenților, deoarece paguba, constând în distrugerea în mare parte a locuințelor, a fost cunoscută încă din vara anului 2005, când au avut loc căderile masive de precipitații soldate cu alunecările de teren. Ori, acceptarea strămutării presupune imposibilitatea de a mai locui în respectivele case, astfel că, în mod legal, tribunalul a reținut că recurenții au cunoscut paguba cel mai târziu la data de 12.05.2006.
Referitor la cea de-a doua condiție a prescripției, nu este întemeiată critica recurenților referitoare la nepronunțarea tribunalului asupra acestora.
Astfel, tribunalul raportează momentul când recurenții au cunoscut sau trebuiau să cunoască pe cel care răspunde de producerea pagubei la anul 2006 când, mai mulți consăteni, au acționat în judecată aceeași pârâte.
Recurenții susțin însă că au cunoscut persoanele vinovate după ce s-a pronunțat deciziei civile nr. 231/2010 a Curții de Apel C..
Curtea reține însă că reclamanții sunt, alături de alte persoane – Safaliu M., Safaliu I., Baros P., Baros N., persoane prejudiciate din aceeași faptă ilicită. Deși aceste persoane s-au adresat instanței în cursul 2005-2006 indicând ca persoane vinovate societățile miniere, reclamanții susțin că, pentru ei, cea de-a doua condiție a prescripției s-a îndeplinit numai după pronunțarea unei hotărâri irevocabile privind pe ceilalți păgubiți.
Instanța va înlătura susținerilor recurenților, deoarece aceștia trebuiau și puteau cunoaște persoanelor vinovate de producerea pagubei, cel mai târziu la sfârșitul anului 2006.
Constatând ca cele două condiții s-au îndeplinit în mod cumulativ, excepția prescripției dreptului la acțiunea este întemeiată.
Nefondată este și critica recurenților referitoare la întreruperea cursului prescripției. În susținerea acestui motiv de recurs recurenții au invocat următoarele înscrisuri:
- adresa nr._/11.11.2007 a .” SA;
- concluziile scrise nr._/8.12.2006 depuse de .” SA în dosar nr. 9242/2006 a Judecătoriei Târgu J.;
- motivele de apel formulate de .” SA în dosarul nr. 5263._ ;
- adresa nr._/13.06.2008 .” SA, întâmpinarea în dosarul în dosarul_ ;
- adresa nr._/24.07.2008 reprezentând recurs împotriva deciziei civile nr. 264/2008 a Tribunalul Gorj în dosarul nr. 5263._ .
Aceste înscrisuri nu sunt însă recunoașteri ale vinovăției pârâtei-intimate .” SA, ci apărări formulate în dosarele în care aceasta figura ca parte litigantă.
Curtea va respinge și motivul de recurs referitor la existența unor soluții pronunțate de instanțele de judecată la situații asemănătoare. Hotărârile judecătorești invocate nu sunt relevante în cauză deoarece, în fiecare caz în parte, s-a avut în vedere situația de fapt particulară, specifică fiecărei amplasări a imobilului, cât și momentul introducerii acțiunii de către fiecare păgubit în parte, raportat la verificarea îndeplinirii condițiilor cumulative ale prescripției extinctive.
Raportat acestor considerente, curtea constată că recursul declarat de D. E. I. și S. C. nu este întemeiat, urmând ca în temeiul art. 312 Cod procedură civilă să îl respingă și să mențină decizia recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de D. E. I. și S. C. împotriva deciziei nr. 185/A/ din 20 decembrie 2012 a Tribunalului V., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19.04.2013.
Președinte, G. P. | Judecător, C. P. | Judecător, E. G. |
Grefier, L. R.-C. |
Red jud PC_
Tehnored gref RCL_
2EX
Jjud fond Rădița I.
Jud apel D. Cipian P. și Ț. M. Crstina
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 26/2013. Curtea de Apel IAŞI | Autorizare desfiinţare lucrări. legea 50/1991. Decizia nr.... → |
|---|
