Uzucapiune. Decizia nr. 26/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 26/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 13675/99/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 26/2013
Ședința publică de la 01 Martie 2013
Completul compus din:
Președinte G. P.
Judecător E. G.
Grefier L. R.-C.
S-au luat spre examinare apelurile formulate de P. Sf. N. C. și U. A. Teritorială . civile 2400/03.10.2012 pronunțată de Tribunalul Iași - Secția I Civilă, având ca obiect uzucapiune.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 22.02.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ /2010, reclamanta P. „Sf. N.” C. a formulat, în contradictoriu cu U. A. Teritorială – . constatare a dreptului de proprietate dobândit pe calea uzucapiunii de 30 de ani, cu privire la imobilele: biserica, casa de prăznuire și curtea care le împrejmuiește, având o suprafață de 10.000 mp; teren intravilan în suprafață de 15.000 mp, cu destinație de cimitir.
Motivând în fapt cererea formulată, reclamanta a susținut că, în fapt, P. „Sf. N.” C. stăpânește, începând cu anul 1948, așa cum reiese din documentația depusă la dosar următoarele imobile: biserica, casa de prăznuire și curtea care le împrejmuiește, având o suprafață de 10.000 mp; teren intravilan în suprafață de 15.000 mp cu destinație de cimitir.
P. „Sf. N.” C. are o existență de peste 60 de ani, existența consemnată în hrisoavele vechi, dar și în documentele de evidență a acelor ani. Clădirile mai sus amintite au fost dintotdeauna în posesia și folosința Parohiei „Sf. N.” C., posesie pe care o continuă și astăzi în mod netulburat și sub nume de proprietar.
P. „Sf. N.” C. a învestit mereu în aceste clădiri, întreținându-le și stăpânindu-le netulburat, în mod efectiv, fără întrerupere și sub nume de proprietar.
Întrucât, la vremea edificării acestor construcții, legislația timpului nu presupunea existența unor autorizații de construcții sau a unor cărți funciare, P. C. nu deține acte de proprietate autentice, ci doar niște acte primare în dovedirea dreptului de proprietate: copie – extras din „Borderoul populației proprietăților și exploatațiilor agricole din ., jud. Iași – întocmit conform Recensământului agricol și al populației din ianuarie 1948 și Registru de inventar jurnal.
În toată această perioadă, parohia a stăpânit terenul și construcțiile, pe care le-a exploatat și administrat sub titlu de proprietar, în mod netulburat.
A arătat reclamanta că posesia a fost neechivocă și netulburată, în sensul că nicio altă persoană care ar fi putut fi îndreptățită să revendice acest imobil nu s-a exprimat în acest sens.
A susținut reclamanta că a stăpânit în mod netulburat terenul și construcțiile ce fac obiectul prezentei cauze, încă de la momentul înființării parohiei, având o posesie liniștită și neviciată în toată această perioadă.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
În cauză s-a administrat, la solicitarea reclamantei, proba cu înscrisuri, proba testimonială (fila 34) și proba cu expertiză tehnică în specialitatea topografie cadastru (filele 37 si urm. dosar).
Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 2400/2012 din 3.10.2012, a admis în parte cererea formulată de reclamanta P. „Sf. N.” C. în contradictoriu cu U. A. Teritorială ..
A constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, prin prescripție achizitivă de 30 de ani, asupra următoarelor imobile situate în ., jud. Iași:
- biserica, în suprafață construită la sol 228 mp;
- prăznicar, în suprafață construită la sol de 152 mp;
- teren, în suprafață de 9987 mp, identificat în schița anexa 1 a raportului de expertiză întocmit de inginer V. V. B..
A fost respinsă cererea reclamantei privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate pentru suprafața de_ mp, cu destinație cimitir.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2001 lei, cheltuieli de judecată.
Pronunțând această sentință, tribunalul a reținut că dispoziția legală invocată de reclamantă, respectiv art. 930 din Noul cod civil nu se aplică având în vedere dispozițiile art. 82 din Legea 71/2011 care prevăd: Dispozițiile art. 930-934 din Codul civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. Cu privire la imobilele pentru care, la data începerii posesiei, înainte de . Codului civil, nu erau deschise cărți funciare, rămân aplicabile dispozițiile în materie de uzucapiune din Codul civil din 1864.
În plus, tribunalul a notat că art. 6 alin. 4 din Noul cod civil prevede că uzucapiunile începute la data intrării în vigoare a acestui cod (4.10.2010 sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. În consecință, s-a apreciat că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile Codului civil de la 1864.
Uzucapiunea, invocată în cauza de față drept temei juridic al acțiunii, reprezintă un mod originar de dobândire a proprietății, prin care se constituie dreptul de proprietate în patrimoniul posesorului unui lucru, ca urmare a unui fapt juridic complex, constând în exercitarea posesiei asupra lucrului în termenul și în condițiile prevăzute de lege.
Prescripția achizitivă este întemeiată pe faptul posesiei, iar pentru a duce la dobândirea dreptului de proprietate, posesia trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 1847 din Codul civil. Conform acestui text de lege, posesia trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Pentru a stabili caracterul continuu și neîntrerupt al posesiei, conform art.1850 din Codul civil, trebuie stabilit momentul începerii posesiei. Posesia reclamantei a început în urmă cu mai mult de 30 de ani, conform celor declarate de martorul Mazurchevici M., coroborate cu concluziile raportului de expertiză și a continuat până în prezent.
Tribunalul a reținut că, în cauză, prezumția de continuitate și neîntrerupere nu este răsturnată și face dovada unei posesii utile sub aspectul caracterului continuu și neîntrerupt al acesteia.
Referitor la caracterul netulburat al posesiei, acesta este prezumat, deoarece pârâta nu a invocat și probat existența viciului tulburării, conform art. 1851 din Codul civil.
Caracterul public al posesiei, în sensul art.1852 din Codul civil este dovedit de declarația martorului care atestă că reclamanta nu a exercitat posesia „în ascuns”, nu a avut probleme cu vecinii referitor la posesie.
În ce privește caracterul neprecar al posesiei, art. 1853 alin. 2 din Codul civil dispune că precaritatea constă în acea „posesie exercitată asupra unui lucru al altuia, prin simpla îngăduință a proprietarului său”. Posesia sub nume de proprietar este prezumată (art. 1854 din Codul civil).
Fiind dovedit în cauză elementul material al posesiei, tribunalul a constatat că, drept urmare a aplicării prezumției instituite de art.1854 Cod civil, care face din elementul material al posesiei dovada elementului intențional, prezumție ce nu a fost răsturnată în cauză printr-o dovadă contrară, reclamanta a probat posesia utilă exercitată până în prezent.
În ceea ce privește termenul de prescripție achizitivă, instanța a notat că reclamanta a solicitat constatarea dreptului de proprietate în temeiul uzucapiunii de 30 de ani, potrivit art. 1890 din Codul civil. În fapt, posesia a început în urmă cu peste 60 de ani, iar la momentul judecării cauzei se împlinise termenul de 30 de ani, necesar pentru a uzucapa.
În ce privește imobilele cu privire la care sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii, tribunalul a constatat că acestea sunt următoarele: biserica, în suprafață construită la sol de 228 mp; prăznicar, în suprafață construită la sol de 152 mp; teren în suprafață de 9987 mp identificat în schița anexa 1 a raportului de expertiză întocmit de inginer V. V. B..
Instanța a respins cererea privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune pentru suprafața de 15.000 mp, având în vedere destinația acestuia, respectiv „cimitir”, dispozițiile Legii 213/1998 anexa III, punctul 10 și ale art. 5 din Legea 18/1991.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât P. „Sf. N.” C., cât și U. A. Teritorială – .> P. „Sf. N.” C. susține, în motivarea apelului, că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 1 pct. c din Legea nr. 213/1998: „bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile … nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună credință asupra bunurilor imobile” însă, inalienabilitatea bunurilor din domeniul public operează numai atâta timp cât bunul aparține acestui domeniu. per a contrario, de îndată ce un bun, prin decizia autorității publice competente, este dezafectat din domeniul public și trecut în domeniul privat, el va putea fi înstrăinat în condițiile legii.
Ori, în speța de față, prin hotărârea Consiliului Local al Comunei C. nr.16 din 17.02.2011, acest teren, în suprafață de 15.000 mp., având destinația de cimitir, a fost trecut în domeniul privat al comunei C..
A susținut reclamanta că Hotărârea nr. 16, prin care cimitirul a fost trecut în domeniul privat al comunei, a fost emisă în data de 17.02.2011, în cursul litigiului, fiind evident faptul că acest act normativ este emis pro causa în scopul exclusiv de a nega dreptul său legal cu privire la această suprafață de teren.
U. A. Teritorială - . sentința tribunalului este nelegală, deoarece instanța a admis în parte cererea formulată de reclamanta P. „Sf. N.” C., a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate - prin prescripția achizitivă de 30 de ani - asupra imobilelor situate în ., în suprafață construită de 228 mp; prăznicar, în suprafață construită de 152 mp și teren, în suprafață de 9987 mp.
Apelanta susține că a fost respinsă cererea reclamantei privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate pentru suprafața de_ mp, cu destinație cimitir și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2001 lei, cheltuieli de judecată.
Având în vedere că pretențiile reclamantei au fost admise doar în parte și că nu s-a opus capătului de cerere cu privire la care instanța a dispus admiterea pretențiilor, apreciază apelanta că, în temeiul art. 247-277 Cod procedură civilă, nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Legal citate, părțile nu au formulat întâmpinări față de apelurile declarate.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, se constată ca fiind fondat numai apelul declarat de P. „Sf. N.” C..
Astfel, Curtea reține că, prin cererea cu care a învestit instanța de fond, P. „Sf. N.” C. a solicitat, în contradictoriu cu U. A. Teritorială – . de proprietate - dobândit pe calea uzucapiunii de 30 de ani - cu privire la imobilele: biserica, casa de prăznuire și curtea care le împrejmuiește, având o suprafață de 10.000 mp; teren intravilan în suprafață de 15.000 mp, cu destinație de cimitir.
Prin sentința atacată, tribunalul a respins cererea de constatare a dreptului de proprietate asupra terenului intravilan, în suprafață de 15.000 mp, cu destinație de cimitir, raportat la dispozițiile Legii 213/1998 anexa III, punctul 10 și ale art. 5 din Legea 18/1991.
Însă, raportat la situația de fapt reținută de instanța de fond, aceasta a procedat la o aplicare greșită a prevederilor legale mai sus menționate.
În acest sens, Curtea constată că, potrivit art.1890 Cod civil, toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat imprescriptibile și pentru care nu a definit un termen de prescripție, se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel care invoca această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără a i se putea opune reaua-credința.
Prescripția constituie,conform art.1837 Cod civil, un mijloc de a dobândi proprietatea, fiind fondată pe faptul posesiunii (art.1846 alin.1 Cod civil). Pentru a putea prescrie, se cere, în lipsa unui just titlu, o posesiune utilă pe o perioada de cel puțin 30 de ani, utilitatea posesiei fiind apreciată în raport de prevederile art.1847 Cod civil, și anume: să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Prin urmare, pentru a se constata intervenită prescripția și, implicit, a se constata existența dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei se cer a fi îndeplinite toate condițiile enumerate mai sus.
Curtea reține că art. 1889 Cod civil stipulează că” prescripția nu se socotește câștigată decât după împlinirea celei din urmă zile a termenului definit prin lege”.
În prezenta cauză, reclamanta - apelantă a susținut că a exercitat o posesie utilă asupra terenului intravilan, cu destinație de cimitir, timp de peste 60 de ani, iar în dovedirea acestei susțineri a depus la dosarul cauzei extras din „Borderoul populației, proprietăților și exploatațiilor agricole din ., întocmit conform recensământului agricol și al populației din ianuarie 1948”, din care rezultă că biserica satului C. avea în posesie suprafața totală de 13,8012ha teren, în șapte parcele, iar martorul Mazurchevici M. a declarat că posesia reclamantei asupra cimitirului a început înainte de anul 1933, anul în care el s-a născut.
Expertiza tehnică efectuată în cauză la instanța de fond a stabilit că cimitirul din satul C., . suprafață de 9600mp
Este adevărat că Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia menționează în anexa III, punctul 10, că domeniul public local al comunelor, orașelor si municipiilor este alcătuit, alături de alte bunuri, din cimitirele orășenești și comunale.
Însă, raportat la „Borderoul populației, proprietăților și exploatațiilor agricole din ., întocmit conform recensământului agricol și al populației din ianuarie 1948” rezultă că termenul prescripției achizitive asupra terenului, cu destinația de cimitir, s-a împlinit în ianuarie 1978.
Astfel, la data emiterii hotărârii nr.51 din 23.08.1999, prin care Consiliul Local al Comunei C. și-a însușit inventarul cu bunurile care fac parte din domeniul public al comunei – care evidențiază la poziția nr.451 și cimitirul din satul C. –, termenul de 30 de ani, necesar prescripției achizitive era deja împlinit, iar terenul făcea parte din patrimoniul reclamantei – apelante și nu din domeniul public al Unității A. - Teritoriale .> Mai mult, prin hotărârea nr.16 din 17.02.2011, Consiliul Local al Comunei C. și-a însușit inventarul cu bunurile care fac parte din domeniul privat al comunei C., iar în anexa nr.4b la această hotărâre este menționat la punctul 4 cimitirul din satul C., în suprafață de 0,9593ha.
Raportat la cele ce preced, Curtea apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1847 și următoarele din Codul Civil de la 1864 pentru a opera uzucapiunea, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu ( teren în suprafață de 9600 mp, cu destinație de cimitir), astfel cum este identificat și individualizat prin expertiza tehnică efectuată și prin planul de situație anexat.
În ceea ce privește apelul declarat de U. A. Teritorială – . că, potrivit art. 274 (1) din Codul de procedură civilă, „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Astfel, fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții”.
În prezenta cauză, culpa procesuală aparține în totalitate pârâtei apelante atât timp cât, urmare a admiterii apelului declarat de P. „Sf. N.” C., s-a reformat în parte sentința tribunalului și s-a admis acțiunea reclamantei și în ceea ce privește constatarea dreptului de proprietate - dobândit pe calea uzucapiunii de 30 de ani - cu privire la terenul intravilan, în suprafață de 15.000 mp, cu destinație de cimitir.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 296 teza a II a din Codul de procedură civilă, se va admite apelul declarat de P. „Sf. N.” C., se va schimba în parte sentința tribunalului, în sensul admiterii apelului și a admiterii acțiunii reclamantei în limitele dispozitivului.
În temeiul art. 296 teza I din Codul de procedură civilă, se va respinge apelul declarat de U. A. - Teritorială . împotriva sentinței tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de P. „Sf. N.” C., jud. Iași împotriva sentinței civile nr.2400 din 3.10.2012 a Tribunalului Iași, sentință pe care o schimbă în parte.
Constată că reclamanta, P. „Sf. N.” C., jud. Iași, a dobândit în proprietate – prin prescripția achizitivă de 30 de ani – și terenul în suprafață de 9600 mp., cu destinația „Cimitir”, conform anexei nr.2 la raportul de expertiză tehnică întocmit de exp. th. V. V.-B. (fila 43 dosar fond).
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge apelul declarat de U. A. - Teritorială . împotriva aceleiași sentințe.
Definitivă. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1.03.2013.
Președinte, G. P. | Judecător, E. G. | |
Grefier, L. R.-C. |
JUD RED PG_
Tehnored jud PG și gref RCL_
2 EX
Jud fond P. E. C.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 759/2013. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 532/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
