Legea 10/2001. Sentința nr. 1413/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1413/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 8567/99/2010*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 59/2013
Ședința publică de la 22 Mai 2013
Completul compus din:
Președinte: C. V.
Judecător: V. C.-S.
Grefier: A. H.
S-a luat în examinare cererea de apel formulată de B. M. împotriva sentinței civile nr. 1413 din 27 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția civilă, intimați fiind S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, M. Administrației și Internelor, M. P., prin Procurorul General, P. județului Iași, prin Prefectul județului și ., având ca obiect Legea nr. 10/2001 – rejudecare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă procurator I. D. C. pentru apelanta B. M., intervenientul S. M., consilier juridic P. D. M. pentru intimata ., consilier juridic C. Vulturaș pentru intimatul M. P., prin Procurorul General și consilier juridic Diplașu M. pentru intimatul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, lipsă fiind celelalte părți litigante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este la al doilea termen de judecată.
Consilier juridic P. D. M. pentru intimata . depune la dosar delegație de reprezentare în instanță.
La interpelarea instanței, procurator I. D. C. pentru apelanta B. M. arată că nu are alte probe sau cereri de formulat.
La interpelarea instanței, consilier juridic P. D. M. pentru intimata ., consilier juridic C. Vulturaș pentru intimatul M. P., prin Procurorul General și consilier juridic Diplașu M. pentru intimatul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
La interpelarea instanței, procurator I. D. C. pentru apelanta B. M. arată că nu are studii superioare juridice.
Instanța încunoștiințează procuratorul I. D. C. cu privire la posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise.
Procurator I. D. C. pentru apelanta B. M. arată că a depus la dosar concluzii pe care solicită să le aibă în vedere instanța de judecată.
Consilier juridic P. D. M. pentru intimata . având cuvântul, solicită respingerea apelului, menținerea sentinței instanței de fond, respingerea cererii de chemare în judecată raportat la dispozițiile Legii nr. 10/2001 și la înscrisurile depuse la dosar.
Consilier juridic C. Vulturaș pentru intimatul M. P., prin Procurorul General având cuvântul, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond.
Consilier juridic Diplașu M. pentru intimatul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice având cuvântul, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond, precum și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului R., prin Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere decizia nr. 27/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Intervenientul S. M. având cuvântul, solicită admiterea acțiunii formulată de B. M..
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată la data de 05.11.2010, reclamanta B. M., prin procurator I. D.-C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții: S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, M. Administrației și Internelor, M. P., prin Procuror General, P. Județului Iași, prin Prefect și ., prin Primar, să se dispună: predarea patrimoniului său material și cultural, patrimoniu constituit din imobil (teren și clădire), situat în satul Bohotin, . și bunul: terenul, în suprafață de 50 ari și 120 ari, conform actului de vânzare nr. 125 din 10.06.1932; clădirea morii și un atelier mecanic de întreținere, utilaje și părțile componente ale tehnologiei de morărit, care au făcut obiectul actului de vânzare-cumpărare din 26.09.2927; fructele proprietății pe care acest bun le putea produce, în echivalent, ca fiind 1000 euro/lună, începând din anul 1952; suportarea penalităților de întârziere a plății, potrivit practicii Ministerului Finanțelor, adică 0,1% /zi; iar, la un cumul de 3 ani, să se dubleze suma, începând cu data de 15.01.2002, adică de la data depunerii notificării, 10.08.2001; daunele datorate de imposibilitatea de a contracta împrumuturi, potrivit practicii din prezent, daune care se calculează din 15.01.2002, când trebuia deja să dețină proprietatea.
Alăturat acțiunii sale, reclamanta a depus și o situație (tabel) cu calculul venitului și venitul anual, de la data de preluării bunurilor, calculul penalităților și a daunelor datorate, potrivit aprecierilor sale.
Pârâții au formulat întâmpinări prin care au invocat excepții și apărări de fond, după cum urmează:
M. Administrației și Internelor, prin Direcția Generală Juridică – București a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepția de netimbrare și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
Excepția inadmisibilității a fost formulată și de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Procurorul General al României, a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă pentru lipsa obiectului.
La termenul din 11.04.2011, s-a prezentat în instanță numitul S. C. M. care a depus cerere de intervenție în interesul reclamantei și asupra căreia părțile și-au expus concluziile la termenul din 16.05.2011. Tribunalul a constatat că acesta a fost împuternicit de reclamantă, conform procurii speciale din 23.04.2007, cu nr. 513, emisă de N. P. S. T. – ., să-i administreze suprafața de 37.500 m.p. teren arabil, situat în . suprafața de 5000 m.p. teren clădit și neclădit aferent casei de locuit din intravilanul statului Bohotin, ..
Reclamanta a solicitat ca mandatarul său să administreze terenurile, să le cultive, să achite taxele și impozitele și să semneze în numele său când va fi morar.
Din cuprinsul cererii de intervenție și a procurii depuse, instanța a constatat că intervenientul nu a demonstrat interesul pentru o atare cerere și nici nu a fost autorizat de reclamantă să efectueze un atare demers în cauză.
Totodată, nu a justificat o eventuală necesitate de a apăra interesele reclamantei în prezenta cauză, conform art. 49 pct. 3 Cod procedură civilă, procuratorul S. M. fiind mandatat pentru anumite probleme de administrare ce au legătură cu alte proprietăți ale reclamantei și față de alte autorități.
Astfel, prin încheierea din 16.05.2011, s-a respins cererea de intervenție formulată de numitul S. M..
Prin sentința civilă nr. 1413/2011 din 27.06.2011, Tribunalul Iași a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de către S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași și de către M. Administrației și Internelor, prin Direcția Generală Juridică, în calitate de reprezentant legal.
A fost respinsă excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru lipsa obiectului, invocată de pârâta M. P., prin Procurorul General al României.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, excepție invocată de către S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, ., prin Primar și de către M. P., prin Procurorul General al României și, în consecință:
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta B. M. prin procurator I. D.-C., în contradictoriu cu pârâții: S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași, M. Administrației și internelor, prin Direcția Generală Juridică, M. P., prin Procurorul General al României, P. Județului Iași, prin Prefectul Județului Iași și ., prin Primar, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
În soluționarea excepțiilor prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii, constatând că Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005 și Legea nr. 221/2009, reglementează posibilitatea restituirii în natură a fostelor proprietăți, fie acordarea de măsuri reparatorii, fiind invocate ca temei de drept a cererii.
Aplicând și interpretând art. 112 pct. 3 Cod procedură civilă tribunalul a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată reținând că reclamanta revendică bunuri mobile și imobile și a solicitat daune, cererea având obiect.
În soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive, în considerentele hotărârii tribunalul a redat dispoziția legală ce constituie temei de drept al cererii, actele normative ce reglementează activitatea pârâților ca instituții ale statului și autorității publice, constatând că:
-Ministerul Finanțelor Publice reprezintă S. ca subiect de drepturi și obligații în fața organelor de justiție, precum și în alte situații în care participă în mod nemijlocit în nume propriu, în raporturile juridice civile numai dacă legea nu statuează în acest scop un alt organ. În cauză potrivit Legii nr. 247/2005 sunt stabilite alte instituții competente în stabilirea și acordarea despăgubirilor pentru bunurile preluate de stat, situație în care se află reclamanta, iar condițiile impuse de art. 28 alin. 3 Legea nr. 10/2001 nu sunt îndeplinite;
-M. P. nu are atribuție în procedura restituirii în natură a imobilelor și nici calitatea de „unitate” deținătoare în sensul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Învestită prin notificarea nr. 24/2001 de G. C. E. și C. Primăria comunei R. a înștiințat persoanele îndreptățite conform art. 25 alin. (2) și (5) din Legea nr. 10/2001; că unitate deținătoare a morii este S.C. MOPREST S.A. situație cunoscută și de petenți, fiind înștiințate și celelalte persoane îndreptățite la măsuri preparatorii. Prin dispoziția nr. 178/ 11.07.2003 - Primăria comunei R. s-a respins notificarea, ., necontestată.
Constată tribunalul că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de .. Pe de o parte nu este unitatea deținătoare a bunurilor revendicate, obligațiile constând în înștiințarea deținătorului bunurilor cei reveneau conform Legii nr. 10/2001 și le-a îndeplinit. Astfel cererea de solicitare a daunelor fructelor, penalități, imposibilitatea contractări de împrumuturi SAPARD enunțate în cerere nu este nici întemeiată, nefiind cauzate de pârâte.
Întrucât reclamanta și-a întemeiat cerere și pe Legea nr. 221/2009, prima instanță a analizat condițiile impuse de lege pentru a se naște dreptul la despăgubiri, reținând că nu s-a probat că, bunurile au fost confiscate printr-o hotărâre de condamnare sau ca efect a măsurii administrative cu caracter politic.
Admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, tribunalul a respins acțiunea.
Prin decizia civilă nr. 592 din 16.03.2013 Curtea de Apel Iași, Secția civilă respinge recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Iași.
În primul ciclu procesual Î-C.C.J., Secția I civilă prin Decizia nr. 179/23.01.2013 respinge excepția inadmisibilității recursului declarat de pârâți. Admite recursul declarat de reclamantă casează hotărârea Curții de Apel Iași și trimite cauza pentru rejudecarea apelului, la aceeași instanță.
În calificarea căi de atac Înalta Curte de Casație și Justiție București a constatat că obiectul cererii nu l-a constituit exercitarea căii de atac a contestației împotriva dispoziției emise în faza administrativă a procedurii, pentru a fi atrasă incidența normei prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în actuala reglementare, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 202/2010, prin care s-a suprimat calea de atac a apelului. Cererea este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005 și dispozițiile legale constituționale și internaționale ce reglementează și ocrotesc dreptul de proprietate. Acțiunea privește restituirea/predarea proprietății reclamantei preluate în mod abuziv de stat din patrimoniul autorilor săi, precum și a fructelor civile/despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunului, începând cu epoca preluări și până la predarea sa, în lipsă de stipulație contrară, cererea este suspusă dublului grad de jurisdicție.
Învestită urmare trimiterii cauzei spre rejudecare cu judecarea apelului declarat de reclamantă, Curtea constată că situația de fapt stabilită în considerentele hotărârii atacate are corespondent în probele administrate.
Prin declarația de apel și în rejudecare reclamanta nu a solicitat admiterea de probe, formulând următoarele critici:
-greșit s-a respins cererea de intervenție în favoarea sa, făcută de nepotul M. S., fiind încălcat art. 129, art. 130 Cod procedură civilă actualizat în 2011. Astfel, prin respingerea cererii i s-a diminuat puternic posibilitatea de a fi informată corect cu diversele situații privitoare la patrimoniul familiei sale, întrucât nepotul locuiește în zonă;
-prin precizările la acțiune pentru termenul din 14.02.2011 a răspuns întâmpinărilor și a reiterat fundamentarea acțiunilor în frunte cu Constituția României ce nu au fost citate. Se arată că datorită dinamicii schimbării proprietarilor, utilizatorilor administratorilor i-a chemat în judecată pe toți, soluția de respingere fiind dovada clară a persecuției așa cum este definită de Statutul Curții Penale „particeps criminis”;
-nu se face nici o referire la capetele de cerere și baza legală de respingere, fără a se conștientiza că este vorba de dreptul său de proprietate;
-interdicția accesări sale la justiție, deci o încălcare a Constituției pe false, netemeinice/nelegale motivații.
Apelul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
În conformitate cu art. 49 alin. (1) Cod procedură civilă oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane.
În alin. (2) al textului citat legiuitorul definește intervenția în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său și (3) în interesul uneia din părți când sprijină numai apărarea acesteia.
Procesul civil fiind guvernat de principiul disponibilității, reclamantul este acela care stabilește cadrul procesual (părți, obiect, temei de drept). Rolul activ al judecătorului nu este absolut ci exercitat în modalitățile stabilite de lege pentru participanți la judecată și părți, legalitatea fiind unui din principiile fundamentate ale procesului.
În conformitate cu art. 129 alin. (1) Cod procedură civilă părțile, deci și reclamanta, au îndatorirea că, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, are și obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 713 alin. (1) – cu bună credință, precum și, să-și probeze pretențiile și apărările.
Curtea constată că tribunalul a aplicat corect dispozițiile legale ce reglementează cererea de intervenție în procesul civil (art. 49 – 52 Cod procedură civilă).
Prin cererea din 6.04.2011 intitulată „Intervenție în interesul părții M. B.”, M. S. menționează că în ședința din 14.02.2011 s-a încuviințat în principiu art. 52 Cod procedură civilă – intenția sa de a deveni intervenient. Totodată arată că este nepot al doamnei M. B. fiind urmaș/moștenitor legitim al autorului proprietății devenită prin acte de stare civilă (fila 53-57) ce face obiectul dosarului. La cerere s-a atașat procura specială autentificată sub nr. 1088/513/23.04.2007 înregistrată la BNP prin care G. C. A. (soția lui G. C. E.) l-a mandatat să-i administreze terenurile dobândite conform Legii nr. 18/1991, situate în raza teritorială a comunei R.. Prin încheierea dată în ședința publică din 14.02.2011, nu sunt dispuse măsuri procedurale privind admiterea în principiu a cererii de intervenție așa cum s-a pretins, (fila 36, 43-44 dosarul tribunalului). Prin încheierea din 16 mai 2011, Tribunalul Iași respinge cererea de încuviințare în principiu a intervenției formulate în cauză de S. M. (fila 50 dosar tribunal).
Curtea are în vedere că prin intervenția accesorie intervenientul nu trebuie să invoce un drept propriu și să urmărească pronunțarea unei hotărâri pentru el ci tinde, prin apărările pe care le face, ca soluția în proces să se dea în favoarea părții pentru care a intervenit. În speță, cererea nu cuprinde apărări concrete în favoarea reclamantei pentru a fi calificată ca accesorie, în interesul acesteia și admisă în principiu. Fiind invocat propriul drept ca nepot și moștenitor legitim al unuia din autorii proprietăți preluate de stat, soluția de respingere a cererii de intervenție este legală. Determinantă se reține ca fiind doar opțiunea intervenientului de a nu-și valorifica dreptul propriu impus de altfel în condițiile prealabile în procedura Legii 10/2001 ci de a interveni în favoarea reclamantei, fără a justifica interesul legitim pentru a fi parte în proces, sub acest aspect.
Întrucât nu a dobândit calitatea de parte în proces soluția de respingere a cererii de intervenție poate fi atacată numai de titularul cererii și nu de alte părți și doar în ce privește admiterea în principiu. În ipoteza calificării cererii de intervenție ca fiind în interes alăturat reclamantei soluția de respingere putea fi atacată cu recurs numai de cel ce a formulat-o, singurul care poate justifica un interes legitim în exercitarea căi de atac sub acest aspect.
Pe de altă parte, reclamanta are posibilități de informare asupra patrimoniului familiei, și judecăți de care a și uzat prin desemnarea unui mandatar în proces, fie a mijloacelor de comunicație, informare în scris sau în sistem informatizat cu instituțiile și cu autoritățile publice și instanțele de judecată. Dreptul său nu este vătămat în sensul pretins, astfel că nu justifică un interes legitim în exercitarea căi de atac critica sub acest aspect nefiind întemeiată.
Curtea constată că hotărârea atacată redactată conform art. 261 Cod procedură civilă cuprinde considerentele în fapt și în drept ce au format convingerea instanței și pentru care sau înlăturat susținerile și apărările părților.
Conform art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii, care includ și calitatea procesuală pasivă.
Cu o motivare completă, ce nu se impune a fi reluată, pentru fiecare pârât, raportat la temeiul de drept al cererii, tribunalul a analizat excepția pronunțând soluția corectă.
Astfel, autorii reclamantei au inițiat procedura instituită prin Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, finalizată de autoritatea competentă prin respingerea notificării, motivată pe faptul că „imobilul” cu destinație de moară (teren, construcții, tehnologia aferentă), se află în posesia . deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001 și nu a Primăriei R.. Totodată s-a probat că autoritatea a înștiințat autorii reclamantei asupra unității deținătoare.
În consecință, în procedura în materia măsurilor reparatorii instituită de legile speciale pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 – la situația de fapt dovedită – pentru pârâții în cauză nu s-a născut nici o obligație. Astfel fiind, aceștia nu au nici obligația de a suporta pretinsul prejudiciu constând în lipsa de folosință a bunurilor. Legiuitorul a stabilit în sarcina altor persoane instituții sau autorități măsura reparatorie a restituirii în natură sau acordării despăgubirilor.
Curtea reține că nici unul din pârâții în speță nu este titularul vreunei obligații în raportul juridic dedus judecății. Admiterea excepției lipsei calități procesuale pasive cu consecința respingerii acțiunii de tribunal, este rezultatul aplicări și interpretării corecte a prevederilor legale în materie și deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție București, în recursul în interesul legii.
Cauza fiind soluționată pe excepție, analiza pe fondul cererii nu s-a impus, norma din art. 137 Cod procedură civilă fiind imperativă.
În rejudecare, în chestiunea calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea are în vedere și faptul că pricina s-a judecat în primă instanță la data de 27.06.2011 anterior publicării în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 120/17.02.2012 a Deciziei nr. 27/14 noiembrie 2011 pronunțată de Î.C.C.J. – Complet competent să judece recursul în interesul legii ce a statuat „În acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin care se solicită obligarea statului române de a acorda despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, statul româna nu are calitate procesuală pasivă. Acțiunile în acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului române, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 13 din această convenție, sunt inadmisibile. Obligatorie, potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 din Codul de procedură civilă”.
În rejudecare, decizia citată este obligatorie pentru instanțele de judecată.
Însă, în propria cale de atac părții nu i se poate face o situație mai grea, în absența apelului exercitat de celelalte părți sub aspectul excepției de inadmisibilitate (art. 296 teza a II a Cod procedură civilă).
În ce privește liberul acces la justiție, critica nu este întemeiată.
Reclamantul a indicat ca temei de drept Constituția, Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și Protocoalele adiționale, Protocolul adițional 1, art. 1 Protecția proprietății T.E.U, T.F.E.U. amendate de Tratatul de la Lisabona în 2007, Statutul Curții penale Internaționale de la R., Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, Legea nr. 221/2009.
Prin cererea înregistrată la tribunal la data de 29 octombrie 2010 reclamanta și-a exercitat, conform art. 21 din Constituție dreptul la acces liber la justiție, sesizând instanțele de judecată pentru apărarea dreptului de proprietate și solicitarea de despăgubiri pentru bunurile preluate de stat, fără nicio limitare.
Dreptul de acces la o instanță de judecată nu este absolut ci se pretează la limitări implicit admise de CEDO, în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a cererilor ce presupun o reglementare din partea statului.
Astfel în privința condițiilor de exercitare a acțiunii legiuitorul poate să reglementeze termene de exercitare, forma în care trebuie exercitat dreptul, conținutul, dovada cererii, procedura de soluționare și căi de atac, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului, în substanța sa, principiilor și textelor constituționale de referință și nici reglementărilor internaționale în care România este parte.
În cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanta nu folosește noțiunea de „revendicare” ci de „predare” a bunurilor menționate și un alt capăt de cerere „daune” pentru lipsa de folosință a acestora.
Temeiul de drept al cererii ce poate fi alăturat celor înscrise de reclamantă nu poate fi decât art. 480 cod civil de la 1864.
În speță este astfel incidentă și obligatorie Decizia nr. 33/9 iunie 2009 pronunțată de Î.C.C.J. – Secțiile Unite prin recursul în interesul legii, ce a statuat că în virtutea principiului specialia generalibus derogant concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acest fapt nu este prevăzut expres în legea specială și că, în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate.
Curtea are în vedere că autorii reclamantei, persoanele îndreptățite și-au exercitat dreptul la măsuri reparatorii prin formularea notificării, soluționată de primărie potrivit legilor speciale.
Faptul că cei îndreptățiți în timpul vieții și succesorii lor nu au finalizat procedura prin exercitarea căilor de atac în contradictoriu cu unitatea deținătoare, alta decât pârâții în cauză nu le conferă acestora din urmă calitatea procesuală pasivă. De asemenea nu se naște pentru reclamantă dreptul la o altă acțiune în condițiile dreptului comun și fără a indica și proba neconcordanța între Convenția Europeană a Dreptului Omului și legile speciale invocate ca temei de drept în cerere.
Curtea are în vedere atât jurisprudența CEDO cât și hotărârea pilot pronunțată în cauza M. A. și alții împotriva României ce lasă la latitudinea statelor semnatare ale Convenției adoptarea măsurilor legislative pe care le găsesc de cuviință pentru restituirea proprietăților preluate de stat sau acordarea de despăgubiri, ceea ce nu constituie o încălcare a dreptului de acces la justiție și nici a unui „recurs efectiv”.
Pentru considerentele expuse în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, Curtea respinge apelul. Fiind învestită numai prin apelul reclamantei, prin care nu s-au formulat critici asupra soluției de respingere a excepțiilor invocate de pârâți, Curtea nu este legal învestită, păstrând soluția sub acest aspect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de B. M. împotriva sentinței civile nr. 1413 din 27 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția civilă pe care o păstrează.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare la Î.C.C.J.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Mai 2013.
Președinte, C. V. | Judecător, V. C.-S. | |
Grefier, A. H. |
Red. C.S.V.
Tehnoredactat
H.A.
2 ex./ 25.06.2013
Tribunalul Iași:
-Țapliuc G.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1453/2013. Curtea de Apel IAŞI | Expropriere. Decizia nr. 2/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
