Obligaţie de a face. Decizia nr. 1453/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1453/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 6527/189/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1453/2013
Ședința publică de la 09 Decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C.-A. S.
Judecător A. G.
Judecător L. P.
Grefier A.-M. P.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurenții P. B. și P. HUȘI în contradictoriu cu intimații E. HUȘILOR și B. L., împotriva deciziei nr. 187A/2013 din 17 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul V., Secția civilă, în dosarul având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții, prin reprezentant convențional, avocat C. și intimatul B. L., prin reprezentant convențional, avocat C., lipsă fiind reprezentantul legal al intimatului E. Hușilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită: cauza se află la primul termen de judecată; la data de 03.12.2013, prin serviciul registratură, recurenții au depus dovada achitării taxei judiciare de timbru; nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului, potrivit căruia acesta este declarat în termen, motivat în temeiul art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă și legal timbrat.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.
Recurenții, prin avocat, solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Arată că la fila 12 din dosarul de apel al Tribunalului V. există dovada că nu au fost citați cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru. Potrivit art. 18 din Lege nr. 146/1997 și art. 36 din Normele metodologice de aplicare a legii taxelor judiciare de timbru, instanțele au obligația de a încunoștința părțile, o dată cu citarea, despre taxele judiciare de timbru ce trebuie achitate în cazurile în care acțiunile și cererile au fost trimise prin poștă.
Pentru aceste motive, consideră că recursul este fondat și solicită admiterea lui.
Intimatul B. L., prin avocat, solicită respingerea recursului și să se observe că toate părțile reclamante au fost citate la sediul ales al reprezentantului convențional. Art. 10 din normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 prevede faptul că în cazul acțiunilor introduse în solidar de mai multe persoane pentru același obiect ori când obiectul este un drept sau o obligație comună, taxa judiciară de timbru se calculează în solidar. Reclamanții aveau cunoștință de cuantumul acestei taxe judiciare de timbru. Solicită cheltuieli de judecată. Depune la dosarul cauzei note de concluzii și chitanța nr. 59 din 02.12.2013, reprezentând onorariul de avocat.
Recurenții, prin avocat, având cuvântul în replică, arată că toți reclamanții trebuiau citați cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru, chiar dacă această obligație este în solidar.
Instanța, declarând dezbaterile încheiate, în baza art. 150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin decizia nr. 187 A/2013 din 17 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul V. a fost admisă excepția netimbrării apelului și a fost anulat ca netimbrat apelul declarat de E. Hușilor, Protopopiatul Huși și P. B. împotriva sentinței civile nr. 1247 din 21.05.2013 a Judecătoriei Bârlad, sentință care a fost menținută. A fost obligați apelanții să achite intimatului suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1247/21.05.2013 pronunțată de Judecătoria Bârlad a fost admisă excepția prematurității acțiunii invocată de instanță, din oficiu și pe cale de consecință a fost respinsă acțiunea cu cele două capete de cerere, respectiv cererea privind evacuarea pârâtului B. L. din Biserica și Casa Parohială a Parohiei B. și cererea privind predarea gestiunii, a întregului inventar, inclusiv actele de proprietate ale Parohiei, stampila și codul fiscal, formulată de reclamanții E. Hușilor, Protopopiatul Huși și P. B. în contradictoriu cu pârâtul B. L., ca prematur formulată.
Au fost obligați reclamanții E. Hușilor, Protopopiatul Huși să ramburseze pârâtului B. L. suma de 2.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, câte 1.250 lei, fiecare.
Raportând reglementările incidente la situația de fapt reținută, prin prisma soluționării excepției invocată de instanță, din oficiu, instanța a apreciat că excepția prematurității acțiunii este întemeiată.
Instanța a avut în vedere dispozițiile art. 109 C.proc. civ., potrivit cărora, oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea unei instanțe competente.
Literatura de specialitate a stabilit patru condiții de exercitare a acțiunii civile, respectiv afirmarea unei drept, interesul, capacitatea procesuală și calitatea procesuală activă și pasivă a părților din proces.
Pentru a se bucura de protecție juridică, dreptul subiectiv civil trebuie să întrunească anumite cerințe: să fie recunoscut și ocrotit de lege, să fie exercitat în limitele sale externe, de ordin material și juridic, precum și în limitele sale interne; să fie exercitat cu bună credință; să fie actual.
Reclamanții au învestit instanța cu o acțiune având două capete de cerere, prin care se solicită evacuarea pârâtului B. L., Preot paroh al Parohiei B. din Biserica și Casa Parohială, respectiv obligarea acestuia la predarea gestiunii și a întregului inventar, inclusiv a actelor de proprietate ale Parohiei, ștampila și codul fiscal.
Cauza acțiunii este reprezentată de pedeapsa caterisirii aplicată pârâtului B. L. - Preot Paroh al Parohiei B. prin Hotărârea nr. 6/2.11.2011 a Consistoriului Eparhial - E. Hușilor și consecința acesteia, respectiv Decizia nr. 192/2.11.2011 a Episcopiei Hușilor, prin care s-a dispus, începând cu data de 2.11.2011, suspendarea contractului individual de muncă, din oficiu, al preotului B. L. din postul de preot paroh de la P. B., până la pronunțarea sentinței definitive și irevocabile.
Acțiunea în evacuare este caracterizată, atât în practica judiciară cât și literatura de specialitate de faptul că se pune în discuție folosința asupra imobilului și nu dreptul de proprietate. Acțiunea în evacuare presupune că între părți să se fi stabilit anterior un raport referitor la folosința bunului, un acord, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Acestor raporturi li se circumscrie și situația celor care folosesc cu titlu gratuit imobilul. Intre proprietarul unei locuințe și cel ce folosește cu titlu gratuit locuința se încheie un "negotium", prin care se permite folosința locuinței, proprietarul convenind să împartă unul din atributele dreptului sau, având oricând dreptul sa solicite încetarea raportului stabilit.
Casa Parohială a Parohiei B. prezintă caracterele unei locuințe de serviciu, în sensul legii civile, și este destinată și acordată preotului paroh, pentru a se asigura prezența permanentă în localitate a acestuia, în vederea exercitării profesiei, în baza unei convenții în sens de ,,negotium", accesorie contractului individual de muncă, pentru perioada desfășurării activității.
Tot astfel, Biserica și bunurile din gestiunea Bisericii, reprezintă bunuri date în administrare preotului paroh al căror regim de predare - primire decurge din același raport de muncă încheiat, și care, în sensul legii civile, este accesoriu contractului individual de muncă.
Având în vedere acest caracter, reținând principiul accesorium sequitur principale, instanța a apreciat că efectele acestor raporturi încetează, definitiv, o dată cu încetarea contractului individual de muncă.
Așa cum s-a reținut la secțiunea în drept, art. 226 din Regulamentul de procedură a instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române prevede că, preotul față de care s-a dispus pedeapsa caterisirii este de drept suspendat din serviciu, nu primește salariu. A rezultat așadar că, contractul individual de muncă, respectiv raporturile de muncă încheiate între E. Huși, Protopopiatul Fălciu, în calitate de angajator și pârâtul B. L., nu au încetat, ci au fost suspendate până la rămânerea definitivă a hotărârii de caterisire.
Contrar susținerii reclamanților, în raport de dispozițiile art. 67 din Regulamentul de procedură a instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, hotărârile prin care se aplică pedeapsa caterisirii nu este definitivă, acestea având calea de atac a recursului la Sfântul Sinod, așa cum prevăd dispozițiile art. 181 din regulament.
Această concluzie este întărită de prevederile art. 183 din același act normativ intern, care prevăd că nu dau drept de recurs pedepsele date pe cale disciplinară direct de chiriarh, prevăzute de regulament, precum și cele prevăzute cu drept de recurs și neintroduse în termen legal. Tot astfel, art. 184 stabilește că orice hotărâre dată de Consistoriul Eparhial, care va fi rămas definitivă, fie din cauză că cel pedepsit n-a uzat de dreptul de recurs, fie că a fost dată fără acest drept,pentru executare va fi supusă Chiriarhului spre a dispune aplicarea ei. Pe de altă parte, analizând dispozițiile Statutului pentru funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, rezultă că împotriva hotărârii prin care s-a dispus caterisire se poate formula apel la Consistoriul mitropolitan și apoi, recurs la Consistoriul Superior Bisericesc ( art. 155 din statut).
Din înscrisurile existente la dosar și răspunsurile la interogatoriu a rezultat că, împotriva Hotărârii nr. 6/2.11.2011 a Consistoriului Eparhial - E. Hușilor, prin care s-a aplicat pedeapsa caterisirii, pârâtul B. L. a formulat căile de atac prevăzute de reglementările interne, aspect ce nu a fost contestat de reclamanți, nici în fața instanței și nici prin răspunsurile la interogatoriu.
Relevantă este adresa nr._/29.11.2012 emisă de Administrația Patriarhală –Consistoriul Superior Bisericesc (fila 280), prin care, se transmite pârâtului că recursul a fost înregistrat la Consistoriul Superior Bisericesc și luat în considerare, ca fiind depus în termen legal. Se comunică că Consistoriul Superior Bisericesc a studiat dosarul cauzei, în forma transmisă de Consistoriul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, urmare apelului judecat. Prin aceeași adresă, se menționează că, în acord cu hotărârea nr. 9077/2012 a Sfântului Sinod, dosarul a fost retrimis la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, iar până la soluționarea în instanțele civile de judecată, nici o instanță bisericească nu are posibilitate pronunțării unei hotărârii până ce nu există o hotărâre din partea instanțelor civile.
Pe de altă parte, pârâtul nu a prezentat o decizie de desființare a hotărârii de caterisire, deși prin apărările formulate a susținut că hotărârea este nulă, aspect ce este contestat de reclamanți prin răspunsul la interogatoriu nr. 1.
Pentru stabilirea stadiului procesual în care se află dosarul și hotărârea de caterisire nr. 6/2.11.2011 a Consistoriului Eparhial - E. Hușilor, sunt relevate dispozițiile prevăzute de Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române (fila 11 din dosar) menționate la secțiunea în drept, respectiv art. 14 lit. t)., art. 153, art. 155 alin. 1, care stabilesc atribuțiile Sfântul Sinod, Consistoriului mitropolitan, și Consistoriului Superior Bisericesc prin raportare la adresa nr._/29.11.2012 emisă de Administrația Patriarhală –Consistoriul Superior Bisericesc (fila 280).
A rezultat așadar, că Hotărârea nr. 6/2.11.2011 a Consistoriului Eparhial - E. Hușilor, prin care pârâtului B. L. i s-a aplicat pedeapsa caterisirii, nu este definitivă, ea se află spre soluționare la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, soluționare ce este suspendată, în sensul legii civile, până la pronunțarea de către instanțele civile a unei hotărâri privind litigiul de muncă și dosarul penal-aspect necontestat de reclamanți.
Prin urmare, drepturile afirmate de reclamanți, de a solicita evacuarea din Biserică și Casa Parohială, respectiv de a solicita predarea gestiunii, pe cale de drept comun, prin care se pronunță o măsură definitivă, nu sunt actuale, întrucât sunt afectate de condiția rămânerii definitive a Hotărârii de caterisire nr. 6/2.11.2011 a Consistoriului Eparhial - E. Hușilor, a încetării contractul individual de muncă încheiat între E. Hușilor, Protopopiatul Fălciu, pe de o parte și pârâtul B. L., condiție care, până la momentul pronunțării prezentei hotărâri nu s-a împlinit.
Este adevărat că în temeiul Hotărârii de caterisire contractul individual de muncă al pârâtului este suspendat de drept, ceea ce produce efecte și asupra drepturilor asupra bisericii, a casei parohiale și a gestiunii, însă suspendarea este o măsură provizorie ce durează până la rămânerea definitivă a hotărârii de caterisire. Prin urmare, la acest moment și raportat la situația dată, instanța constată că nu poate dispune luarea unor măsuri definitive, cu autoritate de lucru judecat, or, acțiunea cu care reclamanții au învestit instanța implică luarea unor astfel de măsuri.
Tot astfel, instanța civilă nu poate analiza fondul acțiunii în evacuare și nici cel privind obligația de a face, întrucât pârâtul nu a dovedit că hotărârea de caterisire a fost desființată, și astfel, cauza juridică subzistă.
În lumina considerentelor de fapt și de drept mai sus invocate, întrucât drepturile invocate de reclamanți nu sunt actuale, instanța a admis excepția prematurității acțiunii cu care a fost învestită și a respins acțiunea formulată de reclamanții E. Huși, Protopopiatul Huși, P. B. în contradictoriu cu pârâtul B. L., ca fiind prematur formulată.
Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, instanța a admis cererea pârâtului de rambursare a cheltuielilor efectuate în prezentul proces și a respins cererea reclamanților, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel E. Hușilor, P. B., P. Huși, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
În motivarea apelului s-a arătat că prin acțiunea principală s-a solicitat evacuarea pârâtului B. L. din Biserica și Casa Parohială a parohiei B.; obligarea pârâtului la predarea gestiunii și a întregului inventar, inclusiv actele de proprietate ale Parohiei, ștampila și codul fiscal.
Pentru a se acționa astfel s-a avut în vedere faptul că intimatul B. L. a fost preot paroh în cadrul Parohiei B., Protopopiatul Huși, jud. V., parohie ce intra sub administrarea Protopopiatului Huși și implicit a Episcopiei Hușilor. În această calitate pe care o deținea, intimatul a săvârșit abateri disciplinare și delictul de calomniere și acuzare neîntemaiată de fapte necinstite de clericii și față de căpeteniile și superiorii Bisericii, precum și neîndeplinirea cu rea-credință a îndatoririlor preoțești în aceste condiții, Consistoriul Eparhial a procedat la judecarea pârâtului pentru faptele imputate și a decis că acesta se face vinovat de săvârșirea acestora, motiv pentru care a pronunțat caterisirea intimatului.
Prin Hotărârea nr. 6 din 02.11.2011 a Consistoriului Eparhial, intimatului i
s-a aplicat pedeapsa „caterisirii", în temeiul art. 4 alin. B, lit. d) din Regulamentul de Procedură al Instanțelor Disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române.
Consecințele caterisirii constau în suspendarea funcției de preot și a dreptului de a profesa, chiar dacă se declară căi de atac împotriva hotărârii Consistoriului.
Declararea căii de atac nu suspendă executarea hotărârii primei instanțe,
fapt pentru care nici contractul de muncă nu mai poate fi executat.
Hotărârea prin care s-a pronunțat prima instanță își produce efectele de la data comunicării sale către preotul caterisit.
În ceea ce privește raportul de muncă, arată că acesta se suspendă în baza hotărârii de caterisire, iar dacă instanța superioară menține sancțiunea aplicată, acesta va înceta de drept. Pe perioada judecării căii de atac, preotul caterisit nu mai are calitatea necesară ținerii slujbelor în biserică și îndeplinirii altor obligații bisericești, fiind asimilat unui „civil".
Prin urmare, începând cu data de 02.11.2011, intimatul nu mai are calitatea de preot, aceasta fiind ridicată prin caterisire, fapt pentru care numitul B. L. nu mai are nici un drept de a profesa și nici nu poate pretinde drepturi salariale sau de aceeași natură In aceste condiții s-a decis că preotul caterisit trebuie înlocuit cel puțin în mod provizoriu de un alt preot și prin decizia nr. 194/2011 s-a dispus ca preotul din P. B. să fie suplinit de preotul din parohia Rânzești.
Pentru punerea în practică a deciziilor mai-sus menționate se impunea ca pârâtul să predea către Protopopiatul Huși atât oficiul parohial, cât și întreaga gestiune, precum și inventarul în vederea preluării acestuia de către noul preot suplinitor.
Contrar acestor obligații, intimatul a refuzat în mod sistematic să predea casa parohială și Biserica, precum și gestiunea și inventarul acesteia, astfel încât s-a solicitat în mod expres evacuarea acestuia. In repetate rânduri s-a procedat la preluarea imobilelor și a gestiunii, cu concursul organelor de poliție, însă de fiecare dată intimatul s-a opus și a refuzat să dea curs cererilor formulate și, implicit,obligațiilor sale.
Mai mult decât atât, deși caterisit, a continuat să slujească în Biserică, contrar hotărârii Consistoriului Eparhial.
In Regulamentul de Procedură al Instanțelor Disciplinare și de Judecată al Bisericii Ortodoxe Române la art. 226 se dispune că „preotul sau diaconul condamnat la caterisire este de drept suspendat din serviciu și nu primește leafa chiar dacă a făcut recurs". Art. 74 teza finală prevede că „de asemenea,clericii care sunt sancționați de prima instanță cu caterisirea rămân suspendați din serviciu până la darea unei sentințe definitive (...)"
Așadar, începând cu data de 02.11.2011, intimatul nu își mai putea exercita
atribuțiile ce țin de calitatea de preot și era obligat la predarea tuturor bunurilor
primite în administrare. Mai mult decât atât, art. 67 din același regulament prevede
că „pedepsele pronunțate de către Consistoriile Eparhiale au caracter definitiv și
executoriu", astfel încât pârâtul trebuie să se supună acestora în mod obligatoriu și
de la data comunicării.
Legea nr. 489/2006 prevede, la art. 23 faptul că „cultele religioase își aleg, angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări" și că „personalul cultelor poate fi sancționat disciplinar pentru încălcarea principiilor doctrinare sau morale ale cultului, potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.""
În situația de față se aplică situația unei relații cauză-efect, unde sancțiunea caterisirii semnifică lipsa calității de preot (cauza), motiv pentru care contractul de muncă nu mai poate produce efectele sale (efectul), deoarece caracterul intuiții persoane a fost înlăturat prin faptul caterisirii. Deci, dacă intimatul nu mai are calitatea de preot, atunci ne aflăm în fața unui contract fără obiect, iar decizia de suspendare a raportului de muncă se justifică strict pe relația cauză-efect.
Reține instanța de fond în considerentele sentinței apelate faptul că din înscrisurile existente la dosar rezultă că împotriva hotărârii nr. 6/02.11.2011 a Consistoriului Eparhial-E. Hușilor, prin care s-a aplicat pedeapsa caterisirii, intimatul a formulat căile de atac prevăzute de reglementările interne, aspect ce nu a fost contestat de către reclamanți.
Este adevărat că nu s-a contestat faptul că intimatul a declarat căi de atac împotriva hotărârii de caterisire, deoarece acest lucru nu impiedică executarea hotărârii de caterisire.
Intimatul nu mai are calitatea de preot, contractul de muncă fiindu-i suspendat, și, drept consecință, acestuia îi revine sarcina de a preda toate bunurile primite în momentul numirii sale ca preot paroh începând cu data la care a fost caterisit.
Se solicită instanței de control judiciar să aibă în vedere faptul că în raport de dispozițiile art. 64 din Regulamentul B., parohul este administratorul averii bisericești împreună cu Consiliul Parohial, sub controlul Centrului Eparhial.
Practic, parohul nu face altceva decât să administreze bunurile care îi
sunt date în posesie.
Așadar, dacă intimatul nu mai are dreptul de exercitare a profesiei, decizia de caterisire fiind executorie de drept, acesta nu mai are nici dreptul de a administra bunurile primite, respectiv casa parohială, Biserica, actele contabile, ștampila, bunurile de inventar, actele de proprietate ale Parohiei etc.
Reține tribunalul că în mod eronat a apreciat instanța de fond că dreptul reclamanților de a solicita evacuarea pârâtului nu este un drept actual, întrucât este afectat de condiția rămânerii definitive a hotărârii de caterisire, a încetării contractului individual de muncă încheiat între E. Hușilor-Protopopiatul Fălciu și pârâtul B. L..
Din moment ce hotărârea de caterisire este executorie, contractul de muncă fiind suspendat, intimatul nemaiavând calitatea de preot, dreptul pretins în fața instanței de judecată este un drept actual.
Practic, dacă instanța de control judiciar ar menține dispozitivul sentinței apelate, atunci s-ar ajunge în situația de a se nesocoti hotărârile pronunțate de către instanțele bisericești și prevederile mai sus menționate din Regulamentul B., caterisirea nemaiavând nici un efect.
Prin hotărârea de caterisire s-a decis ca începând cu data de 02.11.2011 preotul P. I., paroh al parohiei Rânzești să suplinească postul de preot la P. B..
Intimatul, prin atitudinea sa și prin refuzul sistematic de evacua biserica și de a preda gestiunea și întregul inventar (inclusiv actele de proprietate ale Parohiei, ștampila și codul fiscal), îl împiedică și pe preotul P. I. de a-și îndeplini obligațiile de preot suplinitor ce i-au fost puse în sarcină prin hotărârea nr. 6 din 02.11.2011.
Având în vedere situația descrisă anterior și imposibilitatea ca parohia B. să beneficieze de îndrumarea preotului suplinitor, apreciază că cererea este vădit întemeiată, că dreptul pretins este actual și justificat, raportat la probatoriul administrat și la reglementările legislative în materie.
În concluzie, se solicită admiterea apelului și, în consecință, respingerea excepției prematurității și admiterea acțiunii.
Cererea de apel nu a fost motivată în drept.
Prin rezoluția de primire a dosarului, tribunalul a pus în vedere apelanților ca până la termenul de judecată acordat la data de 17-09-2013 să facă dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și a unui timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 lei.
Pentru termenul de judecată din data de 17-09-2013, apelanții nu au făcut dovada achitării timbrajului aferent cererii de apel declarate, drept pentru care instanța de apel a invocat din oficiu excepția netimbrării apelului și a rămas în pronunțare asupra acesteia .
În temeiul prevederilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor de timbru prevăzute în prezenta lege, iar potrivit art. 1 alin. 1 din OG nr. 32/1995 se instituie timbrul judiciar care se aplică tuturor cererilor și acțiunilor de competența instanțelor judecătorești.
În conformitate cu prevederile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 coroborat cu art. 3 alin. 1 din OG nr. 32/1995, apelanții din prezenta cauză datorau pentru cererea de apel o taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și un timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 lei, așa cum s-a pus în vedere prin citație să se achite, sancțiunea pentru neîndeplinirea acestei obligații fiind anularea cererii, așa cum prevede art. 20 alin.3 din legea nr. 146/1997.
Având în vedere că, deși apelanților, prin reprezentant convențional li s-a pus în vedere obligația pe care o au cu privire la achitarea taxei judiciare de timbru datorată, aceștia nu au înțeles să se achite de aceasta și în temeiul art. 137 Cod procedură civilă instanța a admis excepția netimbrării invocată din oficiu, iar în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 a anulat ca netimbrat apelul declarat de aceștia.
Față de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, au fost obligați apelanții la plata către intimatul B. L. a sumei de 1000 reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs P. Huși și P. B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Arată recurenții că au declarat apel împotriva sentinței civile nr 1247/21.05.2013 pronunțată in dosarul nr._ al Judecătoriei Bârlad. Pentru termenul de judecată din data de 17 septembrie 2013 au fost citați fara a li pune in vedere, prin citație, sa achite taxa de timbru in cuantum de 4 lei.
Consideră recurenții că în aceste condiții, desi nu au fost legal citați, s-a dispus anularea apelului ca netimbrat, motiv pentru care decizia civila a fost pronunțata cu încălcarea prevederilor art. 105 alin. 1 din Codul de procedura civila, iar sancțiunea care se impune este casarea deciziei si trimiterea spre rejudecare.
Potrivit acestor dispoziții legale, casarea unei hotărâri se poate cere când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 1 Cod procedură civilă.
Sub imperiul acestui motiv de recurs se includ neregularități de ordin procedural care privesc nesocotirea normelor procedurale de ordine publică.
Or, în speță, instanța a anulat apelul ca insuficient timbrat fara a li se pune in vedere sa achite taxa de timbru, motiv pentru care consideră ca necitarea legala și judecarea pricinii atrag incidența prevederilor art.105 alin.(2) Cod procedură civilă și întrunirea motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă.
In conformitate cu art. 8 din Legea 146 din l997 si art. 36 din normele metodologice de aplicare, "(1) Instanțele judecătorești au obligația de a încunoștința părțile, o dată cu citarea, despre taxele judiciare de timbru ce trebuie achitate în cazurile în care acțiunile si cererile au fost trimise prin postă."
De asemenea consideră recurenții ca excepția netimbrarii apelului trebuia pusa in discuția părților si in aceste condiții a fost încălcat si principiul contradictorialitatii.
Având în vedere aceste aspecte solicită să se constatate ca instanța a pronunțat decizia cu aplicarea greșita a legii, admiterea recursului si casarea deciziei civile nr 187/A/2013 pronunțata de către Tribunalul V. în dosarul nr_ .
Legal citați, intimații nu au depus întâmpinare.
Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează:
Tribunalul a rămas în pronunțare pe excepția netimbrării apelului la data de 17 septembrie 2013. Pentru acel termen de judecată apelanții Protopopiatul Huși și P. B. nu au fost citați cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a sancțiunii aplicabile în caz de netimbrare. Aceasta rezultă din dovezile de citare aflate la filele 13 și 14 din dosarul de apel.
Recursul este motivat în drept, în sensul punctului 5 al articolului 304 Cod procedură civilă.
Textul procedural operează în speță, în măsura în care tribunalul, aplicând sancțiunea instituită de articolul 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a încălcat norme de procedură și a pricinuit apelanților o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei.
Curtea de apel constată că accesul liber la justiție constituie un principiu fundamental al organizării oricărui sistem judiciar democratic, fiind consacrat într-un număr important de documente internaționale.
Facultatea oricărei persoane de a introduce, după libera sa apreciere, o acțiune în justiție, implică obligația corelativă a statului ca prin instanța competentă să soluționeze aceste actiuni.
Acesta reprezintă - practic - liberul acces al persoanei la justitie. Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului (C.E.D.O.) prevede, în art. 6 paragraf 1, dreptul oricărei persoane la un proces echitabil: „Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil...”.
În explicitarea acestui drept, în doctrina dreptului european dreptul de acces la un tribunal este înțeles ca un drept de acces concret și efectiv, care presupune ca justițiabilul să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta atingerea adusă drepturilor sale.
Componentă a acestui drept este și aducerea la cunoștința justițiabilului a obligației de a timbra și a sancțiunii ce intervine în cazul nerespectării sale, neputându-se prezuma cunoașterea acestor aspecte.
În speță, Tribunalul a rămas în pronunțare pe excepția netimbrării apelului la data de 17 septembrie 2013. Pentru acel termen de judecată apelanții Protopopiatul Huși și P. B. nu au fost citați cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a sancțiunii aplicabile în caz de netimbrare. Aceasta rezultă din dovezile de citare aflate la filele 13 și 14 din dosarul de apel.
Procedând astfel, instanța de prim control judiciar a limitat accesul pârâtului la judecata apelului, vătămarea pricinuită neputând fi înlăturată decât prin casarea deciziei recurate.
Curtea constată că în cauză este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă. În temeiul art. 312 (1) Cod procedură civilă va fi admis recursul și se va casa decizia tribunalului, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât hotărârea instanței de apel s-a pronunțat fără a intra în cercetarea fondului, în sensul art. 312 alineat 6 indice 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de P. HUȘI și P. B. împotriva deciziei nr. 187 A/2013 din 17 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul V., Secția civilă, hotărâre pe care o casează.
Trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 09 Decembrie 2013.
Președinte, C.-A. S. | Judecător, A. G. | Judecător, L. P. |
Grefier, A.-M. P. |
Red și tehnored GA 10.10.2014
A.P. 12 Decembrie 2013/2 ex
Tribuanlul V.: A. A., D. E. S.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 693/2013. Curtea de Apel IAŞI | Legea 10/2001. Sentința nr. 1413/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
