Obligaţie de a face. Decizia nr. 294/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 294/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 1996/245/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 294/2013
Ședința publică de la 04 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C.-A. S.
Judecător A. G.
Judecător L. P.
Grefier C. L.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de M. Iași - prin Primar împotriva deciziei civile nr. 110 din 13.02.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, intimați fiind M. P. prin mandatar V. B., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă av.Moșuți C. pentru intimatul M. P., lipsă fiind recurentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare. Este al doilea termen de judecată, cauza fiind amânată pentru ca părțile să fie citate cu mențiunea să răspundă la excepția privind inadmisibilitatea recursului de față, raportat la valoarea obiectului cererii de chemare în judecată.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Curtea pune în dezbaterea părților excepția inadmisibilității recursului de față.
Av.Moșuți C. pentru intimatul M. P. solicită a se constata că excepția invocată este întemeiată, la fila 14 dosar de fond fiind indicată valoarea imobilului asupra căruia se poartă litigiul ca fiind de 30 mii lei, valoare în raport de care s-a și timbrat acțiunea. Conform art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă, se exercită o singură cale de atac, care a fost soluționată de Tribunalul Iași. Pe cale de consecință, solicită admiterea excepției, fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare.
Curtea,
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civila nr._/27.05.2011 pronunțată de Judecătoria Iași s-au dispus următoarele:
Respinge cererea formulată de reclamantul M. P., cu domiciliul în Iași, ..8, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâtul M. Iași, reprezentat prin Primarul municipiului Iași, cu sediul în Iași, . și Sfânt nr.11.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, prima instanță a reținut ca Prin acțiunea cu care a învestit instanța, reclamantul M. P. a solicitat obligarea pârâtului M. Iași la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a locuinței situată în Iași, ..8, în temeiul disp. art.9 din Legea nr.112/1995, în considerarea calității sale de chiriaș.
Reclamantul are calitate de chiriaș în imobil în baza contractului de închiriere nr.4845/28.03.1996, prelungit prin contractul nr.2908/08.11.1999, ocupând această locuință și în prezent potrivit contractului de închiriere nr.2908/19.05.2009, f. 70-74.
Reține instanța că, pentru a fi obligat să îi vândă locuința situată în Iași, ..8, în anul 2007, reclamantul M. P. a chemat în judecată, în calitate de pârât, pe Consiliul Local Iași, în cauza ce a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Iași.
Prin sentința civilă nr.3460/29.03.2007, care a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr.509/10.12.2008 a Curții de Apel Iași, f.110-112, instanța a respins acțiunea reclamantului reținând că raporturile de locațiune dintre părți s-au născut la data de 28 martie 1996, ceea ce nu atrage incidența art.9 din Legea nr.112/1995.
A invocat pârâtul, prin întâmpinare, prezumția de putere de lucru judecat de care se bucură hotărârea judecătorească menționată.
Instanța reține că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art.1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.
Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.
Cum, potrivit art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.
Reținând că această chestiune litigioasă ce este supusă judecății în cauza de față, rezultând din obligarea unității administrativ teritoriale – M. Iași, proprietar al bunurilor aflate în domeniul public și privat, să vândă imobilul din Iași, ..8, au fost soluționate de instanța de judecată în mod irevocabil prin sentința civilă nr.3460/29.03.2007, care a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr.509/10.12.2008 a Curții de Apel Iași, în contradictoriu cu administratorul domeniului public și privat al unității administrativ-teritoriale – Consiliul Local Iași, având în vedere necesitatea respectării principiul securității raporturilor juridice instanța a respins acțiunea reclamantului.
Prin decizia nr. 110/2012 din 13.02.2012 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția I civilă a fost admis apelul declarat de reclamantul Movila P. împotriva sentinței civile nr._/27.05.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință care a fost schimbată în tot
A fost admisă acțiunea promovata de reclamantul Movila P. in contradictoriu cu paratul M. Iași, reprezentat de Primar.
A fost obligat pârâtul ca, în calitate de vânzător, să încheie cu reclamantul, în calitate de cumpărător, contractul de vânzare - cumpărare pentru locuința situata în Iași, ..8, județul Iași, ce formează obiectul contractului de închiriere nr. 2908 din 19.05.2009.
Pentru a se pronunța în acest sens, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul Movila P. a dobândit calitatea de chiriaș in baza contractului de închiriere nr. 4845/28.03.1996, contract prelungit ulterior prin contractul nr. 2908/8.11.1999 si contractul nr. 2908/19.05.2009.
Obligarea unității administrativ-teritoriale, prin primar, la vânzarea spațiului locativ aflat sub incidenta Legii nr. 112/1995, în condițiile prevăzute de acest act normativ, nu aduce atingere dreptului de dispoziție asupra bunului, deoarece obligația de a vinde este o obligație in rem, instituita în considerarea obiectului (locuința preluata în proprietatea statului, care nu se restituie fostului proprietar), iar nu o obligație in personam, reglementata în considerarea subiectului, respectiv a unității administrativ-teritoriale
În aprecierea existentei unei eventuale încălcări a dreptului de dispoziție al vânzătorului trebuie avut în vedere si faptul ca obligația de a vinde este instituita printr-o dispoziție legala conforma prevederilor art. 41 din Constituție care, garantând dreptul de proprietate, prevăd expres si ca limitele si conținutul acestor drepturi sunt stabilite de lege.
Determinând conținutul si limitele acestor drepturi legiuitorul are în vedere ocrotirea unor valori politice, sociale sau juridice deosebite, în considerarea cărora stabilește dimensiuni si limite, iar daca ne raportam la cazul dedus judecății, trebuie menționată obligația statului de a crea condițiile necesare pentru creșterea calității vieții, stabilita de art. 134 alin.(2) lit. f) din Constituție si, mai ales, de a lua masuri de protecție sociala, de natura sa asigure cetățenilor un nivel de trai decent (art. 43 alin.(1) din Constituție), or, prin art.9 din Legea nr. 112/1995 legiuitorul realizează o măsură în acest sens.
Prima instanța a reținut ca, in raport cu decizia civila nr. 509/10.12.2008 a Curții de Apel Iași, prin care s-a reținut ca reclamantul nu beneficiază de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, întrucât nu avea calitatea de chiriaș la data intrării in vigoare a legii, in cauza ar opera autoritatea de lucru judecat, cu funcția de prezumție in plan probator.
Instanța de apel constata, însă, ca litigiul anterior s-a purtat in contradictoriu cu un alt pârât - Consiliul Local Iași, nefiind întrunite condițiile existentei autorității de lucru judecat, precum si faptul ca se impune a fi avuta in vedere si evoluția ulterioara a practicii judiciare la nivelul instanței superioare de control judiciar cu privire la problema pusa in discuție.
Astfel, se retine ca Legea nr. 112/1995 nu cuprinde nici o referire la momentul încheierii contractului de închiriere pentru ca titularul acestuia sa poată cumpăra locuința pe care o deține.
Ulterior, prin Normele metodologice modificate si completate prin HG nr. 11/1997 (art.4) s-a prevăzut ca dreptul de a cumpăra apartamentele in care locuiesc, potrivit art. 9 din lege îl au numai chiriașii care, având un contract de închiriere valabil încheiat, ocupau locuințele respective la data intrării in vigoare a legii.
Raportat la succesiunea acestor acte normative, se mai retine ca interdicția cumpărării locuințelor in temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995 de către persoanele care nu aveau contracte de închiriere valabil încheiate si nu ocupau acele imobile la data apariției legii a fost introdusa pentru prima data la data de 21.02.2007, data la care a intrat in vigoare H.G. nr. 11/1997.
Se constata ca in intervalul de aproximativ un an si trei luni dintre apariția Legii nr. 112/1995 si apariția H.G. nr. 11/1997 persoanele care au devenit chiriașe după apariția legii, dar pana la . hotărârii de guvern, au putut sa cumpere locuințele ce nu au fost restituite in natura foștilor proprietari fără a întâlni vreun impediment.
Reclamantul a devenit chiriaș după . legii, dar înaintea apariției H.G. nr. 11/1997, astfel încât ar fi inechitabil sa i se refuze încheierea contractului de vânzare-cumpărare din cauza momentului in care a optat pentru cumpărarea locuinței (anul 2003), cu atât mai mult cu cat si Legea nr. 10/2001 recunoaște posibilitatea chiriașilor de a cumpăra locuințele ce nu au fost restituite foștilor proprietari, fără a impune vreo condiție cu privire la momentul încheierii contractului de închiriere.
În considerarea celor mai sus arătate, tribunalul a constatat ca apelul reclamantului este întemeiat, admițându-l și schimbând sentința apelata, în sensul admiterii acțiunii.
Împotriva deciziei civile nr. 110/13.02.2012 pronunțată de Tribunalul Iași a formulat recurs M. Iași – prin Primar, criticând-o sub următoarele aspecte:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul solicită obligarea Municipiului lași la încheierea contractului de vânzare - cumpărare a imobilului situat în lași, ..8, imobil ce îl ocupă în baza contractului de închiriere nr. 4845 din 28.03.1996, prelungit prin contractul nr.2908din 08.11.1999.
Astfel, prin întâmpinarea depusă în primă instanță a arătat că reclamantul a mai formulat o cerere de chemare în judecată având același obiect, și anume obligarea la încheierea contractului de vânzare - cumpărare asupra imobilului mai sus menționat, cerere ce a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei lași sub numărul_, însă în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local lași, în calea de atac a recursului, Curtea de Apel lași, la termenul din data de 19.03.2008, a admis recursul declarat de către M. P. și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul lași (dosar nr._ ).
După rejudecarea dosarului, Curtea de Apel lași prin decizia nr. 509/10.12.2008 admite recursul declarat de Consiliul Local lași împotriva deciziei civile nr. 425/1106.2008 (decizie prin care Tribunalul Iași stabilea obligația de a vinde reclamantului imobilul anterior menționat) modifică în tot decizia și respinge apelul declarat de către M. P., astfel fiind respinsă acțiunea reclamantului privind obligarea Consiliului Local lași de a vinde imobilul situat în lași, ..8.
De asemenea, arată că nu poate fi invocată excepția autorității de lucru judecat fiind vorba despre o acțiune cu același obiect, dar faptul că reclamantul a înțeles să o formuleze în contradictoriu cu unitatea administrativ teritorială - M. Iași - se impune a fi reținută prezenta acțiune dedusă judecății ca fiind intrată în puterea lucrului judecat.
Mai mult, câtă vreme instanța a stabilit că are calitate procesuală pasivă Consiliul Local Iași, nu poate fi reținută calitatea procesuală pasivă a Municipiului lași.
Față de acest aspect, în mod corect prima instanță, prin sentința civilă nr._/27.05.2011, a respins acțiunea reclamantului, reținând în considerente următoarele: efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.
Apare ca fiind inadmisibilă acțiunea reclamantului formulată în baza prevederilor art. 9 al. 1 din Legea nr. 112/1995 privind reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului, motivat de faptul că, prin acest articol de lege, se precizează următoarele: "Chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului", reclamantul neavând calitatea de chiriaș la data apariției acestei legi.
De asemenea, reclamantul consideră că, în conformitate cu art. 43 alin. 3 (devenit ulterior art.47 alin.3) din Legea nr. 10/2001, are vocație legală să cumpere locuința, fapt pentru care solicită să fie obligați pe cale judecătorească să încheie contract de vânzare - cumpărare. Solicită a se observa că art. 43 din Legea nr. 10/2001 a fost abrogat, iar art. 47 al aceleiași legi a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1055/2008.
Art.42 din Legea nr. 10/2001, precizează: "(1) Imobilele care în urma procedurilor prevăzute la cap. III nu se restituie persoanelor îndreptățite rămân în administrarea deținătorilor actuali. (3) Imobilele cu destinația de locuințe, prevăzute la alin. (1) pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având drept de preemțiune."
Având în vedere cele mai sus menționate precizează că dispozițiile legale anterior menționate nu instituie o obligație de a vinde, ci doar o vocație, care în nici un caz nu este sinonimă cu obligația.
Solicită admiterea recursului.
Legal citat intimatul nu a depus întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate alte probe.
La termenul de judecată din 28 ianuarie 2013 instanța, din oficiu, a pus în discuția părților și a dispus citarea acestora cu mențiunea de a răspunde la excepția inadmisibilității recursului.
In temeiul art.137 alin.1 C.pr.civ, Curtea se va pronunța - cu prioritate - asupra excepției inadmisibilității recursului, raportat la valoarea litigiului, excepție invocată din oficiu.
Curtea notează că, în conformitate cu prevederile art. 299 C.pr.civ.: „ Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Dispozițiile art. 282 alin. 2 sunt aplicabile în mod corespunzător. Recursul se soluționează de către instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel." Totodată, dispozițiile art.282 ind.1 din același cod, instituie o excepție de la regula conform căreia, hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel, stabilind că: Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială (….)".
Din analiza acestor norme legale rezultă că obiectul recursului, cale extraordinară de atac, este reglementat în mod expres, fie în legea de procedură civilă, fie în legi speciale.
În acest context, exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite prin lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.
Legalitatea căilor de atac este totodată și o regulă cu valoare de principiu constituțional, consacrat în art.129 din Constituția României, conform căruia: Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".
Prin urmare, proclamând dreptul părților interesate și al Ministerului Public de a ataca hotărârile judecătorești, textul constituțional arată însă, că aceasta se poate face numai în condițiile legii", evocând astfel nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Curtea reține că reclamantul a investit instanța de fond cu o acțiune al cărei capăt principal îl constituie obligația de a face.
Valoarea imobilului în litigiu este de 30.000 lei, conform precizărilor reclamantului depuse la fila 88 dosar fond, astfel încât se situează sub pragul de 100.000 lei, prevăzut de art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor înscrise în articolul 282 indice 1 Cod procedură civilă, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în prima instanță în litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei.
În același sens este și practica instanței supreme care a decis, prin decizia nr. 32 din 9 iunie 2008, pronunțată în recursul în interesul legii, că: „ dispozițiile art. 1 pct. 2, pct. 1 lit. a,b și art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea rezoluțiunea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare”.
În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității și a celui constituțional al egalității în fața legii și autorităților.
Astfel, dacă potrivit art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă, hotărârea primei instanțe este supusă numai căii de atac a recursului, iar în cauză s-a uzat de această cale, ce a fost soluționată de tribunal, nu se mai poate exercita un nou recurs, la Curtea de Apel.
Împrejurarea că tribunalul a soluționat cauza în complet compus din doi judecători și nu în complet de trei judecători nu este de natură să confere recurentului dreptul de a exercita o cale de atac neprevăzută de lege.
Față de cele de preced, în baza art. 312 alin. 1 teza a II a Cod procedură civilă, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de M. Iași prin primar împotriva deciziei nr. 110/13.02.2012 pronunțată de Tribunalul Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de M. Iași prin Primar împotriva deciziei nr. 110/13.02.2012 pronunțată de Tribunalul Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 4.03.2013.
Președinte, C.-A. S. | Judecător, A. G. | Judecător, L. P. |
Grefier, C. L. |
Red. S.C.A.
Tehnored. L.C.
2 ex.
20.03.2013 - m.c.
Tribunalul Iași: L. O.
A. C.
Judecătoria Iași: T. M. G.
| ← Expropriere. Sentința nr. 1489/2013. Curtea de Apel IAŞI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
