Revendicare imobiliară. Decizia nr. 816/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 816/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 14-06-2013 în dosarul nr. 1542/333/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 816/2013
Ședința publică de la 14 Iunie 2013
Completul compus din:
Președinte E. G.
Judecător G. P.
Judecător C. P.
Grefier L. R.-C.
S-au luat spre examinare recursurilor formulate de către B. G., B. T. și de către S. V. M., S. V. și S. C. împotriva deciziei civile nr. 32/A din 26.02.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, având ca obiect revendicare imobiliară, grănițuire și ridicare construcții.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de_, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a se da posibilitatea depunerii de concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1896 din data de 29.05.2012, pronunțată de Judecătoria V. a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții S. V., S. V.-E. și S. C. prin reprezentant legal Ciorotanu Neculita în contradictoriu cu pârâții B. G. și B. T. și în consecință, au fost obligați pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 181,62 mp. delimitata de punctele 21,5,6,22,21 în anexa 1 a Raportului de expertiză întocmit de expert O. F. (fila 103) care face partea integrantă din prezenta hotărâre.
Prin aceeași sentință a fost admisă cererea de grănițuire, s-a stabilit linia de hotar dintre cele două proprietăți pe aliniamentul punctelor 21,5 din anexa nr. 1 a Raportului de expertiză și au fost obligați pârâții să desființeze pe cheltuială proprie construcțiile realizate pe suprafața de 180,62 mp. teren revendicată, respectiv gardul de scândură cu soclu de beton pe o lungime de 59,3 m pe aliniamentul 21,5,6,22,21 din anexa nr. 1 a Raportului de expertiză, căminul de apă și coloana de apă, sub pământ racordată din coloana din . și porțiunea din acoperișul construcției C1 – casă de locuit care depășește cu 40 cm hotarul dintre cele două proprietăți.
În final, au fost obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți în cuantum de 1050 lei dar și să achite Statului suma de 401 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității, s-a reținut că, cel ce formulează acțiunea trebuind să aibă calitatea de a pretinde dreptul pentru reclamat, respectiv să fie proprietarul bunului respective și că, nu se cere a fi îndeplinită și condiția ca proprietarul să fi fost tulburat de neproprietar în posesia sa. Este suficient, deci, ca reclamanții să facă dovada că au calitatea de proprietar și nu exercită, în prezent posesia proprietății lor.
În ceea ce privește situația de fapt, prima instanță a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 473/27.01.1996 (fila 4), soții S. V. si S. E. au dobândit de la numitul Coșcotin V. drepentru ul de proprietate asupra suprafeței de 1000 mp teren situat în intravilanul municipiului V., punctul „Tricotaje”, sola 15, .. V. având ca vecinătăți N – pârâții B., V – Coscotin V., S – C. I. si V. M., E – ., suprafața delimitată potrivit Anexei nr. 1 din Raportul de expertiză efectuat în cauză, de punctele de contur 18,21,5,6,7,8,9,19,18.
S-a reținut pe de o parte că, imobilul a fost achiziționat de la vânzătorul Coșcotin V. care, la rândul său, l-a dobândit prin Actul de partaj voluntar autentificat cu nr._ din 11.10.1995 (fila 106). Anterior această suprafață de teren făcea parte din Titlul de proprietate nr. 493/_ din 09.08.1994 (fila 104) emis pe numele A. M. și Coscotin I. iar pe de altă parte că, suprafața de teren de 1000 de mp. a fost identificată în expertiza ca făcând parte din sola 15 . nu din . din eroare materială a fost înscrisă în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 473/27.01.1996.
Instanța de fond a mai reținut că, soția reclamantului S. E. a decedat, descendenții acesteia fiind reclamanții S. V.-E. si S. C., aceasta din urmă fiind reprezentată legal de către Ciorotanu Neculita în baza hotărârii nr. 759 din 10.06.2009 din dosar nr._ a Tribunalului V., că pârâții au dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 7055 din 08.07.1993 suprafața de 2150 mp. teren situat în intravilanul municipiului V., ., sola 15, .. V. având ca vecinătăți ., proprietatea R. E., DE 223 și proprietatea A. G. suprafața delimitată potrivit Anexei nr. 1 din Raportul de expertiza efectuat in cauza, de punctele de contur 1,2,3,4,5,21,18,16,14,1 dar și că, vânzătoarea T. F. obținuse terenul în temeiul Titlului de proprietate nr. 55/1064 din 01.06.1993 (fila 111).
În considerentele sentinței s-a reținut și faptul ul că din această suprafață de 2150 mp. teren pârâții au înstrăinat familiei G. suprafață de 513,16 mp. teren (fila 115) și fiicei lor B. D. G. suprafața de 1636,84 mp. teren (fila 116) delimitat de punctele 2,3,20,15,2 în anexa 1 a Raportului de expertiza, rămânând cu o diferența în proprietate în suprafața de 876,88 mp. teren (fila 117), real măsurat 859,96 mp., delimitată de punctele 3,4,5,6,22,21,20,3 în anexa 1 a Raportului de expertiză.
Arătând că din Raportul de expertiză rezultă că suprafața de teren proprietatea reclamanților este ocupată în totalitate, respectiv, suprafața de 181,62 mp. de către pârâți, suprafață delimitată de punctele 21,5,6,22,21 în anexa 1 a Raportului de expertiză; suprafața de 94,38 mp. de către fiica pârâților B. G.-D. delimitată de punctele de contur 18,21,22,19,18 si suprafața de 724 mp. folosită ca drum de acces delimitata de punctele de contur 19,22,6,7,8,9,19, instanța de fond a reținut că pârâții au ocupat fără drept suprafața de 181,62 mp. teren.
De asemenea, prima instanță a reținut că, diferența de teren de până la 1000 de mp. din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 473/27.01.1996 este ocupată de altă persoană, respectiv fiica pârâților B. G.-D. (94,38 mp.) sau folosită în comun de toți proprietarii din zonă ca drum de acces (724 mp.) și că, această diferență de proprietate, nu poate fi revendicată de la pârâți întrucât aceștia nu au posesia acestor suprafețe de teren și, mai mult, această diferență nu poate face obiectul prezentului dosar deoarece persoanele care au posesia terenului nu au fost chemate în judecată.
Potrivit considerentelor reținute de instanța de fond, concluzia că pârâții au ocupat fără drept o suprafață de 181,62 mp. teren din proprietatea reclamanților este întărită și de celelalte acte aflate la dosarul cauzei, respectiv schita anexă a contractului de vânzare-cumpărare nr. 7055 din 08.07.1993 încheiat de pârâți sau Planul de amenajare . construcție nr. 81 din 22.06.1994 din care reiese fără putință de tăgadă că lățimea la drum a proprietății pârâților ar fi trebuit să fie de 11 m. Insă, în fapt pârâții ocupă o suprafață la . actele de proprietate, respectiv 15.8 ml așa cum reiese din anexa nr. 1 a Raportului de expertiză.
Instanța de fond a constatat că expertul desemnat în cauză a răspuns în mod corect la obiectivele stabilite analizând și forma și dimensiunile proprietăților din actele primare ale părților respectiv Titlul de proprietate nr. 55/1064 din 01.06.1993 si Titlul de proprietate nr. 493/_ din 09.08.1994 și a înlăturat susținerea pârâților, conform căreia titlul acestora de proprietate este mai bine caracterizat fiind preferabil titlului reclamanților fiind mai vechi deoarece în cauza de față nu s-a făcut dovada existentei vreunei suprapuneri a două titluri peste aceeași suprafață de teren. Imobilele părților așa cum sunt individualizate în actele de proprietate sunt distincte și nu se suprapun.
In consecință, instanța de fond a admis în parte cererea de revendicare a reclamanților și a obligat pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 181,62 mp., suprafața delimitată de punctele 21,5,6,22,21 în anexa 1 a Raportului de expertiză .
In ceea ce privește cererea de grănițuire, prima instanță a stabilit linia de hotar dintre cele două proprietăți pe linia 21,5 din anexa nr. 1 a Raportului de expertiză constatând totodată că pârâții s-au opus, în ședința publică din 22.05.2012, la găsirea oricărei soluții amiabile cu privire la modalitatea de rezolvare a litigiului care să implice cheltuieli materiale din partea lor. În aceste condiții instanța nu a reținut Varianta 1 din Raportul de expertiză în care expertul propunea ca părțile să convină de comun acord la o modalitate de compensare în schimbul păstrării liniei de hotar în actuala conformație însă a arătat că, nu să rețină nici Varianta II din Raportul de expertiză agreată de către pârâți deoarece suprafața de teren pe care expertul o propune a fi oferită de pârâți pentru compensare nu se află în proprietatea acestora, fiind vorba despre teren ocupat fără acte. Neavând nici un drept asupra terenului respectiv pârâții nu pot dispune cu privire la acesta.
Instanța de fond a precizat și faptul că, nu va reține concluziile expertului ca stabilind hotarul pe linia 21,5 va face ca imobilul construcție să devină neutilizabil deoarece din Anexa nr. 1 din Raportul de expertiza dar și din actele de proprietate și schițele aferente reiese că pârâții au deschidere de 11 m la calea publică având astfel acces la locuința C1 și de acolo mai departe la construcțiile C2 si C3 dar nici susținerea reclamanților cu privire la stabilirea hotarului la linia imaginară a căderii picăturii de pe streașina casei pentru că aceasta se prelungește cu 0,4 m peste limita dintre cele două proprietăți, deoarece exista posibilitatea modificării șarpantei casei astfel încât picătura de pe streașină să cadă în interiorul proprietății pârâților. Aceasta este o problema legată de respectarea unei servituți și nu de stabilirea întinderii dreptului de proprietate și care nu face obiectul prezentului litigiu.
În ceea ce privește cererea reclamanților de ridicarea a construcțiilor edificate fără drept, instanța de fond a constatat că pe suprafața de 181,62 mp pârâții au edificat fără drept un gard de scândură cu soclu de beton pe o lungime de 59,3 m, un cămin de apă și coloana de apă, sub pământ racordată din coloana din . și acoperișul care depășește cu 40 cm hotarul dintre cele două proprietăți. In consecință instanța va obliga pârâții să desființeze, pe cheltuiala lor aceste construcții.
Referitor la cheltuielile de judecată instanța de fond a constatat că acestea sunt în cuantum de 4490 lei din care 2799 lei cheltuieli de judecată iar 1691 reprezintă onorariu expert și, având în vedere că cererea reclamanților a fost admisă numai în parte, respectiv cu privire la suprafața de 181, 62 mp., instanța față de 560 mp. solicitați prin acțiunea introductivă, reținând culpa pârâților în declanșarea prezentului proces, în temeiul art.274 Cod procedură civilă coroborat cu art. 276 C. pr. civ., i-a obligat pe aceștia din urmă să achite cheltuielile de judecată în cuantum proporțional cu valoarea pretențiilor admise. Astfel din suma de 2799 lei reprezentând taxele de timbru s-a constatat că reclamanții au achitat 505 de lei, iar pentru diferența de 2294 lei aceștia au beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii. Raportat la valoarea pretențiilor admise prima instanță a obligat pârâții să achite cheltuieli de judecată de 901 lei din care 505 de lei reclamanților (sumă pe care aceștia au achitat-o la Trezorerie – 500 de lei și 5 lei timbru judiciar), iar 401 lei o va achita Statului în temeiul art. 18 din OUG nr. 51/2008.
Restul sumei pentru care reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar, respectiv 1893 lei (2294 lei – 401 lei) și care au fost avansate de către Stat, rămân în sarcina acestuia în temeiul art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată reprezentând onorariu expert în cuantum de 1691 lei, raportat la valoarea pretențiilor admise instanța a obligat pârâții la plata sumei de 545 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs calificat ca și apel reclamanții S. V., S. V.-E. și S. C. prin reprezentant legal Ciorotanu Neculita și pârâții B. G. și B. T..
Prin decizia civilă nr. 32/A/25.02.2013, Tribunalul Iași decide respingerea apelului declarat de apelanții pârâți B. T. și B. G. împotriva sentinței civile nr. 1896 din 29.05.2012 a Judecătoriei V. și admiterea apelului declarat de apelanții reclamanți S. V., S. V. E. și S. C. împotriva sentinței civile nr. 1896 din 29.05.2012 a Judecătoriei V., sentință pe care o schimbă în parte în sensul că: Au fost obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți în cuantum de 1509,5 lei; Au fost obligați pârâții să achite statului suma de 828,97 lei. S-a menținut restul dispozițiilor sentinței ce nu sunt contrare deciziei. S-a respins cererile apelanților referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul reține următoarele:
Așa după cum a reținut și prima instanță, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 473/27.01.1996, soții S. V. si S. E. au dobândit de la numitul Coșcotin V. dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1000 mp teren situat în intravilanul municipiului V., punctul „Tricotaje”, sola 15, .. V. având ca vecinătăți N – pârâții B., V – Coscotin V., S – C. I. si V. M., E – ., suprafața delimitată potrivit Anexei nr. 1 din Raportul de expertiză efectuat în cauză, de punctele de contur 18,21,5,6,7,8,9,19,18. Imobilul a fost achiziționat de la vânzătorul Coșcotin V. care, la rândul său, l-a dobândit prin Actul de partaj voluntar autentificat cu nr._ din 11.10.1995.
Dispoziții legale incidente:
Codul civil din 1864 ( în vigoare la data introducerii acțiunii): art. 480: „ proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut” art.584: „orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa; cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate” .
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de apel, instanța constată, așa cum s-a precizat mai sus, că apelul pârâților este nefondat, în timp ce apelul reclamanților este întemeiat în limitele ce vor fi expuse mai jos.
Referitor la apelul declarat de către apelanții reclamanți S. V., S. V.-E. și S. C.:
Primul motiv de apel este nefondat, în mod temeinic și legal prima instanță respingând acțiunea în revendicare pentru suprafața de 94,38 mp, proprietatea fiicei intimaților pârâți, B. G.-D., deoarece persoana care are posesia terenului nu a fost chemată în judecată.
Contrar susținerilor apelanților reclamanți, instanța de control judiciar reține că, pentru admiterea acțiunii în revendicare, pe de o parte, reclamanții trebuiau să-și dovedească calitatea de proprietari asupra bunului revendicat, iar pe de altă parte, trebuiau să dovedească și faptul ocupării acestuia de către pârâți, ocupare care trebuie să fie fără drept, ultima condiție nefiind îndeplinite în speța de față.
Astfel, Tribunalul reține că, din probele administrate în apel, rezultă cu certitudine că atât proprietatea câ și posesia suprafeței de 94,38 mp sunt exercitate de către fiica intimaților pârâți, B. G.-D.. În acest sens, instanța reține ca relevantă și concludentă declarația martorului A. G. care a arătat că, intimatul pârât B. G. a înstrăinat o suprafață de teren fiicei sale, “aceasta ridicand un gard între proprietatea sa și a lui B. G.”. Martorul a mai precizat de asemenea că, deși acest teren a fost nelucrat până în urmă cu doi ani, în ultimii ani terenul este cultivat și crede că “fiica lui B. G. găsește oameni care lucrează terenul” .
Așadar, declarația martorului atestă cu certitudine o situație de fapt, respectiv aceea că intimații pârâți nu au avut, după înstrăinare, posesia acestei suprafețe de teren, ceea ce face ca una dintre cele două condiții a căror existență trebuie să fie cumulativă, nu este îndeplinită, intimații pârâți nefiind posesorii neproprietari ai acestei suprafețe de teren.
Instanța de control judiciar reține de asemenea că, declarația martorului Ciorâțanu C., audiat la propunerea apelanților reclamanți, nu este concludentă și nu este relevantă în sensul admiterii apelului, raportat la cele reținute mai sus legat de posesia intimaților pârâți.
Sinceritatea martorului și concludența declarației se apreciază în funcție de mai multe elemente, cum ar fi relația cu părțile, măsura în care este interesat în cauză, izvorul informațiilor iar apoi instanța va determina în ce măsură aceasta corespunde realității în funcție de vârstă, sănătate, profesie dar și de timpul trecut de la data producerii evenimentului relatat .
Din acest punct de vedere declarația martorului nu este utilă în soluționarea motivului de apel, în condițiile în care, acesta nu a perceput personal evenimentele relatate, respectiv posesia acestei suprafețe de teren, arătând că a mers rar la locul situării imobilului “două trei zile primăvara și o zi toamna” dar cel mai important, nu a perceput personal fapentru ele relatate “….cu această ocazie am aflat de la vecini că acest teren a fost cumpărat de S. V. și că B. G. i-ar fi ocupat o mare suprafață din acest teren…”.
Pe de altă parte, A. G., este martor ocular, percepând ex propriis sensibus realitatea faptelor relatate fiind vecin cu părțile, astfel încât nu există nici un motiv pentru a nu fi reținută de către instanță, martorul fiind sincer iar declarațiile acestuia corespunzând realității deoarece se coroborează din plin cu înscrisurile depuse de către intimații pârâți, respective cu actul de proprietate al lui B. G.-D..
Față de considerentele reținute mai sus dar și având în vedere faptul că apelanții reclamanți nu au înțeles să cheme în judecată și vecinul, proprietar al suprafeței de 94,38 mp, rezultă că și al doilea motiv al apelului, referitor la linia de hotar stabilită de instanța de fond este nefondat deoarece, nu se poate dispune grănițuirea a două suprafețe de teren decât în contradictoriu cu toți proprietarii vecini, așa cum de altfel stipulează prevederile art.584 ale Codului civil din 1864 ( în vigoare la data introducerii acțiunii).
În schimb, al treilea motiv de apel este fondat, prima instanță stabilind în mod greșit cheltuielile la care apelanții reclamanți au dreptul.
În primul rând, instanța de control judiciar reține că, apelanții reclamanți au achitat, odată cu depunerea acțiunii, o taxă judiciară de timbru de 500 lei și un timbru judiciar de 5,1 lei ( fila 3 verso și fila 4, dosar fond) pentru ca, prin Încheierea din 25 martie 2011, să se stabilească taxa de timbru pentru revendicare în cuantum de 2784 lei, ocazie c care s-a constatat achitată suma de 500 lei. Instanța de control judiciar reține faptul că, în mod greșit prima instanță a constatat la 25 martie 2011 că apelanții ar fi achitat suma de 500 lei cu titlu de taxă de timbru aferent capătului de cerere privind revendicarea, în condițiile în care, pe de o parte, acțiunea avea trei capete de cerere, din care două pentru care se datorau taxe fixe de câte 19 lei iar pe de altă parte, că nu se stabilizeze valoarea finală a terenului pentru a se fixa taxa de timbru aferent acestui capăt de cerere.
În aceste condiții, în mod corect trebuia să se rețină că, la data introducerii acțiunii, a fost achitată taxa de timbru de 19 lei datorat pentru capătul de cerere privind grănițuirea, 19 lei pentru capătul de cerere referitor la ridicarea construcțiilor și suma de 462 lei pentru capătul de cerere privind revendicarea.
Ulterior, prin Încheierea din 17 iunie 2011, apelanții reclamanți au beneficiat de ajutorul public judiciar în sensul scutirii de la plata diferenței de taxă de timbru în cuantum de 2294 lei.
În aceste condiții, față de modalitatea de soluționare a acțiunii, reclamanților li se cuveneau următoarele sume:
A. din taxa de timbru:
- 19/2 capătul de cerere privind grănițuire – 9,5 lei – deoarece, potrivit dispozițiilor art.584 ale Codului civil din 1864, cheltuielile de grănițuire se fac pe jumătate, dispozițiile legale având în vedere atât cheltuielile pentru înnoirea hotarului, cât și cele pricinuite de acțiunea în grănițuire, dacă în sarcina părților nu se reține vreo acțiune culpabilă. În aceste condiții, apelanții reclamanți erau îndreptățiți la restituirea de către apelanții pârâți a jumătate din cheltuielile de judecată efectuate dovedite în cauză.
- 19 lei pentru capătul de cerere privind ridicare construcții – 19 lei, taxa de timbru;
- pentru capătul de cerere privind revendicarea, taxa de timbru pentru 182 mp. Taxa timbru pentru 182 mp ( în valoare de 19.188,15 lei – fila 101 fond) – 1262,29 lei
Din taxa pentru revendicare de 1262,29 lei, 828,97 lei au fost achitați din fondurile statului ca urmare a admiterii ajutorului public judiciar iar suma de 462 lei achitată odată cu depunerea acțiunii.
Cuantumul total al taxei de timbru și timbrului judiciar la care apelanții reclamanți erau îndreptățiți este de 490,5 lei.
B. din onorariul expert:
Onorariul total ce a fost achitat pentru efectuarea expertizei este de 1680 lei: 3 ( trei obiective) rezultă 560 lei pentru fiecare obiectiv.
Astfel, reclamanților li se cuvin:
- 280 lei pentru obiectivul privind grănițiuirea (jumătate);
- 560 lei pentru ridicare construcții
- 179 lei pentru revendicare ( reprezentând 32% din totalul suprafeței revendicate
Așadar, un total de 1019 lei total cuvenit pentru expertiză.
Față de aceste considerente, apelanții erau îndreptățiți la cheltuieli de judecată, proporțional cu cererile admise, atât pentru taxele de timbru cât și pentru onorariul expert, deci un total de 1509,5 lei, compus din 1019 lei (B) + 19 + 9,5+ 462 (A).
De asemenea, în mod greșit a fost calculată și suma pe care apelanții pârâți trebuiau să o achite statului, deoarece, aceștia trebuie să achite taxa de timbru aferentă suprafeței de teren pentru care s-a admis capătul de cerere privind revendicarea. Deci, raportat la cele reținute mai sus, apelanții pârâți trebuiau obligați să achite Statului suma de 828,97 lei.
În ceea ce privește la apelul declarat de către apelanții pârâți, instanța de control judiciar constată că acesta este nefondat, sentința instanței de fond fiind legală și temeinică în ceea ce privește soluțiile criticate prin calea de atac.
Astfel, relativ la primul motiv al apelului, Tribunalul constată că, în mod temeinic și legal a fost respinsă excepția inadmisibilității, reținând că, nu reprezintă o condiție de admisibilitate dovada probei că proprietarul să fi fost tulburat de neproprietar în posesia sa.
O atare probă reprezintă un motiv de temeinicie a acțiunii și nicidecum o condiție de admisibilitate.
Pe de altă parte, solutia inadmisibilității recursului nu întrunește exigențele impuse de art.6 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului, referitor la garanțiile unui proces echitabil, în condițiile în care, CEDO a decis in mod constant că limitările dreptului de acces la un tribunal – componentă a garantiilor mentionate – cuprinse in marja de apreciere, lasata de prevederile Convenției si de jurisprudenta organelor sale la dispozitia statelor, cuprinde si condițiile in care poate fi atacata o hotarare a unei instante de fond.
Instanța de control judiciar reține ca fiind nefondat și al doilea motiv al apelului, reținând în esență, pe lângă argumentele primei instanțe că, din raportul de expertiză rezultă că suprafețele de teren asupra cărora părțile au drept de proprietate se învecinează, deci, este vorba de una și aceeași .-o astfel de interpretare nu poate fi vorba de o inegalitate de tratament din partea instanței de fond deoarece, acest lucru a fost constatat prin toate expertizele efectuate în cauzele purtate între părți, respectiv prin raportul de expertiză întocmit de către S. D. ( filele 72 – 76 dosar nr. 3399/1997 al Judecătoriei V.) și raportul de expertiză Chitariu C. și L. L. ( filele 46 – 57 dosar nr. 7296/2005 al Judecătoriei V.).
Mai mult decât atât, vecinătatea celor două proprietăți este reținută în mod irevocabil prin decizia nr. 2316 din 17 decembrie 2001 a Curții de Apel Iași fila 45 alin 5 dosar fon ( mai exact fila 7 alin 5 din decizie).
Motivul trei de apel este de asemenea nefondat, în primul rând, Tribunalul reținând că, deși apelanții pârâți contestă schița anexă la autorizația de construire, este de remarcat că aceasta a fost depusă chiar de către pârâți în susținerea poziției lor procesuale în dosarul nr. 3399/1997 al Judecătoriei V. ( filele 116-117 din acest dosar), apreciind că aceasta reflectă realitatea.
Din analiza acestei schițe, identică cu cea din dosarul instanței de fond, rezultă că deschiderea la stradă este de 11 ml, înscris ce se coroborează cu anexa la contractul de vânzare cumpărare al apelanților pârâți (fila 65).
Acest aspect a fost reținut și prin raportul de expertiză efectuat în prezenta cauză, expertul constatând că, pârâții nu au respectat prevederile autorizației de construire în sensul că au construit pe o lungime de 11 ml față de 9 ml cât se prevedea în autorizație ( fila 98 alin 3, fila 127 dosar fond) așa încât, apelanții pârâți nu pot invoca propria culpă ( nerespectarea autorizației de construire, răspunsul la obiectivul 3, liniuța a II-a, teza finală).
Critica apelanților pârâți, ce se regăsește sub forma celui de-al patrulea motiv de apel, este neîntemeiată deoarece, nu ne aflăm în situația comparării titlurilor de proprietate, situație ce nu se regăsea decât în cazul în care exista o suprapunere de teren, ambele părți prezentând acte de proprietate pentru aceste suprafețe. Or, în speță, ne aflăm în situația unei suprafețe de teren ocupate fără drept, deci fără titlu de proprietate de către apelanții pârâți, sau mai exact pentru o suprafață de teren ce excedea titlului lor de proprietate, deci nu existau două titluri ce puteau fi comparate.
Și ultimul motiv de apel este nefondat pentru că, instanța de fond, soluționând o acțiune în revendicare nu trebuia decât să stabilească dacă apelanții pârâți ocupă fără drept vreo suprafață de teren ce aparține apelanților reclamanți și nu ce efecte ar avea admiterea unei astfel de acțiuni.
Acest motiv de apel este nefondat și prin prisma faptului că, apelanții pârâți nu pot invoca propria culpă în combaterea acțiunii apelanților reclamanți, mai exact nerespectarea autorizației de construire, așa cum s-a reținut anterior.
Față de aceste considerente și văzând dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul respinge apelul declarat de apelanții pârâți B. T. și B. G., admite apelul declarat de apelanții reclamanți S. V., S. V. E. și S. C. împotriva sentinței civile nr. 1896 din 29.05.2012 a Judecătoriei V., sentință pe care o va schimba în parte, în sensul că, admite în parte acțiunea, obligă pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți în cuantum de 1509,5 lei precum și să achite Statului suma de 828,97 lei. Se menține celelalte dispoziții ce nu sunt contrare deciziei.
În final, cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de apelanți, Tribunalul reține că, fundamentul acordării cheltuielilor de judecată ă este reprezentat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții”.
În ceea ce privește apelul pârâților acesta a fost respins deci nu li se cuvin cheltuieli de judecată, ca de altfel nici apelanților reclamanți deoarece, deși apelul acestora a fost admis în limitele dezvoltate mai sus, motivul admiterii nu este imputabil apelanților pârâți.
Pentru aceste considerente, sunt respinse cererile apelanților referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs B. G., B. T. și de S. V. M., S. C. și S. V. invocând motive de netemeinicie și nelegalitate a deciziei instanței de apel.
Prioritar Curtea va soluționa excepția inadmisibilității recursurilor raportat la art. 137 Cod procedură civilă, excepție ce va fi admisă, iar recursul va fi respins ca inadmisibil pentru următoarele considerente:
Reclamanții au investit instanța cu o acțiune în revendicare a suprafeței de 560 mp. teren în valoare de_,15 lei și un capăt de acțiune în grănițuire.
Curtea constată că în acțiunile care au ca obiect revendicare și grănițuire, revendicarea constituie capătul de cerere principal, pentru că numai după ce se stabilește exact întinderea dreptului de proprietate se poate trece la operațiunea de delimitare prin semne exterioare a proprietății ce constituie finalitatea capătului de cerere vizând grănițuirea.
Așa fiind, Curtea constată că acțiunea principală este acțiunea în revendicare și că cererea în grănițuire este o cerere accesorie, astfel că în stabilirea căii de atac se va avea în vedere valoarea obiectului acțiunii în revendicare.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că valoarea terenului revendicat este de_,15 lei.
Potrivit art. 282 indice 1 Cod procedură civilă, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigiile al căror obiect are o valoare de_ lei.
D. urmare, hotărârea primei instanțe era supusă căii de atac a recursului, ce s-a soluționat deja prin decizia recurată, chiar sub denumirea greșită de apel.
În raport de principiul unicității și legalității căilor de atac, Curtea constată că recursul formulat este inadmisibil și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de B. G., B. T. și de S. V. M., S. C. și S. V. împotriva deciziei civile nr. 32/A/2013 din 26.02.2013 pronunțată de Tribunalul V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi – 14.06.2013.
Președinte, Judecător, pentru Judecător,
G. E. P. G. P. C.
semnează
vicepreședintele instanței
Grefier,
R. – C. L.
Red jud GE_
Tehnored gref RCL_
2EX
Jud fond O. C.
Jud apel D. P. și I. E.
| ← Succesiune. Decizia nr. 783/2013. Curtea de Apel IAŞI | Expropriere. Sentința nr. 1489/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
