Obligaţie de a face. Decizia nr. 155/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 155/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 35157/245/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 155/2013
Ședința publică de la 06 Februarie 2013
Completul compus din:
Președinte: V. C.-S.
Judecător: C. A.
Judecător: C. T.
Grefier: A. H.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de B. L., titular al Cabinetului „ B. L. – Laborator de Tehnică Dentară „ împotriva deciziei civile nr. 156 din 2 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I Civilă, intimați fiind C. L. Iași, Instituția P. municipiului Iași și M. Iași, prin Primar, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile litigante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele mai sus menționate cu privire la lipsa părților, la modul de îndeplinire a procedurii de citare, că recurenta B. L., titular al Cabinetului „ B. L. – Laborator de Tehnică Dentară a fost citată cu mențiunea de a timbra cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar; că se solicită judecata în lipsă.
Pentru termenul de astăzi s-a depus la dosar prin serviciul de registratură întâmpinare formulată de intimații C. L. Iași, Instituția P. municipiului Iași și M. Iași, prin Primar, duplicatul fiind comunicat de instanță recurentei B. L., titular al Cabinetului „ B. L. – Laborator de Tehnică Dentară „ spre luare la cunoștință conform dovezii de comunicare atașată la dosar.
Instanța, din oficiu invocă excepția privind netimbrarea recursului și văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, a rămas în pronunțare cu privire la această excepție.
După dezbateri, înainte de terminarea ședinței de judecată, s-a depus la dosar de către apărătorul care a reprezentat recurenta B. L., titular al Cabinetului „ B. L. – Laborator de Tehnică Dentară „ la instanța de apel, fără mandat de reprezentare la instanța de recurs, chitanța nr. ISXUC_ din 28.01.2013 în cuantum de 2 lei și chitanța nr. ISXUC_ din 28.01.2013 în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Constatând achitată taxa de timbru și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, Curtea rămâne în pronunțare cu privire la fondul cauzei.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 9768 din 17.05.2011, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Iași a hotărât:
A respins acțiunea privind obligația de a face formulată de reclamanta B. L. – titular al Cabinetului „B. L. - Laborator tehnică dentară”, cu sediul în Iași, ..73, Etaj 3, . procedural ales la Cabinet avocat O. N., din Iași, .,. cu pârâții C. L. Iași, cu sediul în Iași, . și Sfânt, Nr.11, M. Iași – unitate administrativ teritorială, prin Primar și Primarul Municipiului Iași .
A admis cererea reconvențională formulată de către pârâți.
A constatat nulitatea absolută a procesului-verbal de vânzare directă, încheiat la 8.10.2007.
A dispus revenirea părților în situația anterioară, în sensul obligării reclamantei- pârâte la restituirea spațiului cu destinație de cabinet medical din Iași, ..73, către pârâți și obligării pârâților la restituirea către reclamantă a sumei de 9201 lei RON, achitată cu titlu de preț.
A obligat pe reclamanta-pârâtă să plătească pârâților- reclamanți suma de 663 lei RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru .
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 8.10.2007, între reclamantă și C. L. Iași, ca administrator al Domeniului Public și Privat al Municipiului conform Legii administrației publice locale, a fost încheiat procesul-verbal de vânzare directă, privind spațiul cu destinație de cabinet medical situat în Iași, ..73.
Potrivit art. 9 din OUG Nr.110/2005, aprobată prin Legea Nr.236/2006, la finalizarea procedurii de vânzare a fiecărui spațiu comisia încheie un proces-verbal cu privire la datele vizând desfășurarea procedurii de vânzare și prețul obținut pentru spațiul vândut.
Conform art. 10, contractul de vânzare-cumpărare a spațiului medical se încheie în termen de maximum 15 zile de la data încheierii procedurii de soluționare a contestațiilor. În procesul-verbal încheiat între părți la data de 8.10.2007 s-a menționat că reclamanta, în calitate de cumpărătoare, a luat cunoștință că în termen de 15 zile de la încheierea acelui act, trebuie să încheie contractul de vânzare-cumpărare, în caz contrar vânzarea considerându-se eșuată.
Acest proces-verbal constituie așadar un act premergător al vânzării.
La data de 9.10.2007 decizia nr.871 a Curții Constituționale a declarat neconstituțională OUG Nr.110/2005, iar la data de 21.08.2008 a intrat în vigoare OUG nr.68/2008, care reglementează vânzarea spațiilor medicale și nu dă nici o valoare juridică procedurilor desfășurate până la data de 9.10.2007.
Pentru aceste considerente pârâții nu pot fi obligați să se prezinte la notariat pentru perfectarea vânzării spațiului respectiv.
Cât privește cererea reconvențională, instanța de fond a apreciat-o întemeiată și prin urmare a admis-o, argumentând că validitatea oricărui act juridic este determinată de consimțământul liber exprimat al părților, or, în speță, încheierea procesului-verbal de vânzare directă a fost impusă de OUG Nr.110/2005. De asemenea, nulitatea actului atacat prin cererea reconvențională este determinată de caracterul derizoriu al prețului constatat de Curtea Constituțională astfel în amintita decizie de control a constituționalității OUG Nr.110/2005, caracter derizoriu ce exclude cauza actului din sfera licitului.
Constatând nulitatea procesului-verbal din 8.10.2007, instanța de fond a dispus și repunerea părților în situația anterioară, iar în baza art.274 Cod procedură civilă a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotarari a declarat recurs, recalificat ulterior ca apel, reclamantul B. L. – titular al Cabinetului „B. L. - Laborator tehnică dentară”, care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie, aratand ca legea civila româna nu retroactivează, ca transferul dreptului de proprietate asupra imobilului-constructie a operat in temeiul art. 971 C.civ., la momentul semnarii procesului-verbal de vanzare directa, 8.10.2007, data la care pretul s-a plătit, iar bunul a fost predat cumparatorului.
Intimatii M. I., C. L. I. si Primarul M. I. au formulat intampinare, prin care au solicitat respingerea apelului, arătând că la cererea scrisă a reclamantei-apelante prețul a fost restituit.
Prin decizia civilă nr. 156 din 02.03.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Iași a respins apelul declarant de reclamanta-pârâtă B. L. împotriva sentinței civile nr. 9668 din 17 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele considerente de fapt și de drept:
Obligarea pârâților să se prezinte la notariat pentru încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare constituie o modalitate juridică de a asigura executarea obligațiilor asumate prin convenție în termenii în care aceștia au fost asumați consensual de către părți, însă presupune în prealabil o neexecutare culpabilă a acestuia. Dacă instanța, pronunțând o astfel de hotărâre, se substituie voinței părții care nu și-a executat obligațiile, atunci o atare substituire este legitimată doar de exercițiul abuziv al obligațiilor de către una dintre părți; această neexecutare trebuie să fie, deci, culpabilă, imputabilă părții in sarcina căreia o atribuie convenția.
Or, refuzul pârâților de a încheia actul în formă autentică a apărut sub efectul Deciziei 870/2007 a Curții Constituționale și argumentat de aceasta precum și de adoptarea în consecință a unui nou act normativ, OUG nr. 68/2008, prin care se reglementează obligația de renegociere a prețului de vânzare a bunului ținând cont și de valoarea de piață.
Refuzul de încheiere a actului în formă autentică are la bază un act normativ nou care reglementează aceeași materie în termeni diferiți celor în care a fost încheiată convenția invocată de către reclamantă, imperativi.
Or, nu se poate contesta că libertatea de voință a pârâților este relativă, determinată exclusiv de legiuitor prin reglementarea regimului juridic al bunurilor aflate in patrimoniul său, așadar nu se poate reține in sarcina lor culpa de nu fi încheiat contract autentic în termeni contrari celor reglementați de OUG 68/2008.
În privința terenului convenția din 8.10.2007 are doar valoarea unei promisiuni de vânzare-cumpărare, a unui antecontract.
Antecontractul constituie în patrimoniul paratilor- promitenti vânzători în convenție, doar o obligație de a face, obligație care nu are insă un caracter absolut. Pentru neexecutarea acesteia pârâții au invocat corect un impediment izvorât din lege, ceea ce constituie o cauză legitimă de neexecutare, neimputabilă .
Pentru aceste motive Tribunalul a constatat că refuzul încheierii actului autentic pentru teren își găsește cauza in lege și nu . și abuzivă a promitenților.
În ce privește imobilul-construcție, instanța de apel a argumentat că a intervenit rezoluțiunea convenției, întrucât la data de 16.06.2009, la cererea expresa a reclamantei-cumpărătoare, prețul achitat i-a fost restituit.
Prin urmare, actiunea reclamantei este neintemeiata, la fel ca și apelul acesteia, care in baza art. 296 C.p.civ., a fost respins.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen și motivat, B. L., titular al Cabinetului „B. L. - Laborator de Tehnică Dentară”, criticând-o pentru nelegalitate.
După expunerea sintetică a situației de fapt și a considerentelor din sentința fondului, recurenta motivează că nelegalitatea deciziei este evidentă câtă vreme au fost aplicate greșit normele în conformitate cu care legea civilă nu retroactivează.
Susține recurenta că, în cauză, transferul dreptului de proprietate a avut loc în condițiile art. 971 Cod civil, la momentul semnării procesului-verbal de vânzare directă, iar cumpărătoarea și-a îndeplinit obligațiile ce vizează plata prețului și preluarea spațiului ce a făcut obiectul acordului de voință al părților. În aceste condiții, prin raportare la dispozițiile art.971 trebuia verificat dacă la momentul realizării acordului de voință cu privire la spațiul medical, respectiv data de 8.10.2007, vânzarea acestui imobil-contrucție a devenit perfectă.
Motivează recurenta că simplul acord al părților cu privire la înstrăinarea bunului face ca transferul de proprietate să fie perfect, chiar și în situația în care bunul nu a fost predat sau prețul nu a fost plătit. Mai mult, nici măcar dispozițiile cuprinse în OUG 110/2005 nu impuneau o anumită „procedură" care să deroge de la Codului civil și care să sancționeze cu nulitatea actele încheiate cu nerespectarea acestor condiții formale.
Conchide recurenta că, la data 8.10.2007, s-a realizat un act juridic translativ de proprietate cu privire la care doar părțile pot reveni, eventual, în baza unui nou acord de voință. Cabinetul medical și-a îndeplinit obligația privind plata prețului convenit, iar C. L. obligația de predare a spațiului cu destinație de cabinet medical, această din urmă obligație corelativă realizării acordului de voință privind translarea dreptului de proprietate având mai mult un caracter formal, câtă vreme cabinetul funcționa de mult timp în acel imobil.
Soluția Curții Constituționale nu produce nicio consecință juridică, prin prisma principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art.15 din Constituția României și art. 1 din Codul civil.
Ca atare, recurenta solicită admiterea recursului, cu consecința admiterii acțiunii principale și a respingerii cererii reconvenționale.
În drept, cererea de recurs este întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimații au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate, întrucât este legală.
În susținerea poziției lor procesuale, intimații afirmă că procesul verbal de negociere directă încheiat cu reclamanta nu poate fi considerat ca fiind un act de transfer de proprietate, obligația de vânzare neputând a fi asumată decât în numele titularului - M. lași prin C. L.. Acest act este doar un act premergător contractului de vânzare-cumpărare ce ar fi trebuit a fi încheiat în termen de 15 zile, însă OUG nr. 110/2005 a fost declarată neconstituțională și înlocuită de OUG nr. 68/2008 care instituie o nouă procedură de vânzare a spatiilor medicale, fără dispoziții tranzitorii cu privire la procedurile desfășurate anterior. Ca atare, nu se află în culpă pentru neîncheierea contractului de vânzare cumpărare, astfel încât să fie obligat să perfecteze contractul de vânzare-cumpărare în termenii prevăzuți de procesul-verbal.
Potrivit noilor reglementări, vânzarea-cumpărarea este condiționată de o anumită procedură, în raport de care obligarea la a perfecta vânzarea nu este posibilă. Creditorul obligației de a da, de a transmite proprietatea, are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, însă numai atunci când nu există un impediment legal, condiție neîndeplinită în cauză.
Astfel, arată intimații, conform art. 9 din O.U.G. nr. 110/2005, aprobată de Legea nr. 236/2006, la finalizarea procedurii de vânzare a fiecărui spațiu comisia încheie un proces-verbal cuprinzând datele cu privire la desfășurarea procedurii de vânzare și prețul obținut pentru spațiul vândut. Potrivit art. 10, contractele de vânzare-cumpărare a spațiului medical se încheie în termen de 15 zile și se semnează din partea vânzătorului de primar.
Cu respectarea întrutotul a acestor dispoziții legale, Comisia pentru vânzarea spațiilor medicale a încheiat la data de 8.10.2007 procesul-verbal de vânzare directă a spațiilor, cu mențiunea finală „cumpărătorul a luat cunoștință că în termen de 15 zile de la încheierea prezentului proces-verbal trebuie să încheie contractul de vânzare-cumpărare. în caz contrar vânzarea directă se consideră eșuată". Indubitabil, atât în lumina textului legal cât și a procesului-verbal de vânzare directă, acest act nu a fost considerat și nici nu poate fi interpretat în sensul unui contract, cum susține recurenta-reclamantă, fiind un simplu act premergător prevăzut ca atare atât în vechea reglementare cât și în O.U.G. nr. 68/2008 care reglementează în prezent vânzarea spațiilor medicale.
Arată intimații că recurenta susține caracterul consensual al vânzării, omițând să arate că aceste contracte au ca obiect și transferarea dreptului de proprietate asupra terenului.
Mai arată intimații că după declararea actului normativ neconstituțional, au fost în imposibilitate de a mai încheia contractul de vânzare-cumpărare întrucât, în lipsa unui temei legal în vigoare pentru vânzare directă, ar fi fost obligați să se supună legislației generale care prevede că bunurile proprietate publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale se pot vinde numai prin licitație publică (art. 123 al.2 din Legea nr. 215/2001).
În plus, reclamanta optând pentru restituirea prețului vânzării, nici convenția nu mai poate fi considerată pe deplin valabilă. În lipsa prețului nu există vânzare, iar înscrisul invocat (procesul-verbal de vânzare directă) fiind imperfect nu poate ține loc de promisiune de vânzare, consimțământul reclamantei fiind revocat unilateral în data restituirii prețului.
Nu au fost administrate probe noi în recurs.
Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
În procesul verbal de vânzare-directă nr._/08.10.2007 încheiat între intimatul C. L. Iași și recurentă s-a stipulat clauza potrivit cu care „cumpărătorul a luat la cunoștință că în termen de 15 zile de la încheierea prezentului proces verbal trebuie să încheie contractul de vânzare-cumpărare și, după caz, să achite avansul”, clauză care transpune reglementarea cuprinsă în art. 10 din OUG nr. 110/2005 potrivit cu care „contractul de vânzare-cumpărare a spațiului medical se încheie în termen de maxim 15 zile de la data încheierii procedurii de soluționare a contestațiilor (…)” (la care se referă art. 9 din același act normativ).
Prin urmare, convenția părților consemnată în procesul verbal sus-arătat nu are decât natura juridică a unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare (antecontract), prin care nu a operat nicidecum transferul dreptului de proprietate în condițiile art. 971 cod civil 1864 cum pretinde recurenta, ci doar a dat naștere în sarcina părților unei obligații de a face, anume de a încheia în termenul convenit contractul de vânzare-cumpărare promis, astfel cum a reținut judicios și instanța de apel, pe baza voinței reale și comune a părților, clară și lipsită de orice echivoc.
Este adevărat că refuzul unei părți de a se prezenta la notariat pentru a da formă autentică înțelegerii intervenite dă instanței posibilitatea de a pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic, în temeiul principiului executării reale sau în natură specifică a obligațiilor civile concrete, instituit de dispozițiile art. 1073 și art. 1075 C.civ.1864.
Într-o asemenea situație, acțiunea în justiție prin care se solicită pronunțarea unei atare hotărâri nu este altceva decât reflexul procedural al dreptului subiectiv născut din actul juridic încheiat între părți și care formează legea lor, potrivit principiului forței obligatorii a actului juridic civil, consacrat de dispozițiile art. 969 alin. 1 C.civ.1864.
Însă, în mod corect a observat instanța de apel că neexecutarea obligației de a face asumată de către promitentul vânzător nu este una culpabilă, ci, dimpotrivă, este justificată de existența unui impediment legal.
Astfel, prin deciziile Curții Constituționale nr. 870/2007 și 871/2007 au fost declarate neconstituționale dispozițiile OUG nr. 110/2005 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 236/2006, instanța de contencios constituțional reținând în esență că dispozițiile criticate reglementează un transfer silit de proprietate, la un preț neserios.
Ca atare, printr-o interpretare corectă a principiilor privind aplicarea legii civile în timp a apreciat instanța de apel că este justificat refuzul intimaților de a încheia contractul de vânzare-cumpărare autentic în termeni contrari celor reglementați de OUG nr. 68/2008, act normativ prin care se reglementează obligația de renegociere a prețului de vânzare a bunului ținând cont și de valoarea de piață.
Este de remarcat și scopul pentru care a fost adoptată OUG nr. 68/2008, anume finalizarea procedurilor de vânzare începute în baza OUG nr. 110/2005, astfel cum rezultă din preambulul actului normativ în care este consemnat expres că „(…), iar multe acte și proceduri pentru vânzarea spațiilor medicale, începute în baza OUG nr. 110/2005, nu sunt definitivate”.
De altfel, înseși conduita recurentei întărește ideea caracterului neculpabil al neexecutării obligației de a face asumate prin convenția din 8.10.2007, câtă vreme anterior investirii primei instanțe aceasta a solicitat (cererea nr._/02.06.2009) și obținut (la 16.06.2009) restituirea prețului avansat.
Prin urmare, motivul de nelegalitate invocat este nefondat.
Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul și va menține decizia atacată, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de B. L., titular al Cabinetului „ B. L. – Laborator de Tehnică Dentară „ împotriva deciziei civile nr. 156 din 2.03.2012 a Tribunalului Iași, Secția I civilă, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 06 Februarie 2013.
Președinte, V. C.-S. | Judecător, C. A. | Judecător, C. T. |
Grefier, A. H. |
Redactat T.C.
Tehnoredactat T.C./A.H.
02 exemplare/18 martie 2013
Tribunalul Iași: A. C.; M. M.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 228/2013. Curtea de Apel IAŞI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1044/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
