Pretenţii. Decizia nr. 1339/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1339/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 7117/245/2009*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1339/2013
Ședința publică de la 15 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător G. P.
Judecător E. G.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare cererea de recurs formulată de M. A. Naționale împotriva deciziei civile nr. 268 din 14.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimat fiind B. A. M., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 25 octombrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, și când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru 1 noiembrie 2013 și 8 noiembrie 2013, când, având în vedere imposibilitatea constituirii completului, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 15 noiembrie 2013.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 7161/3.05.2010, pronunțată de Judecătoria Iași, s-a admis în parte cererea reclamantului B. A. M. în contradictoriu cu pârâtul M. A. Naționale București.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 20.000 lei, cu titlu de daune morale.
Au fost respinse restul pretențiilor, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în data de 28.10.2003, reclamantul B. A. M. a fost incorporat la o unitate militara din C., in vederea satisfacerii stagiului militar obligatoriu, acesta fiind declarat „apt pentru serviciul militar”, așa cum a rezultat din înscrisul privind serviciul militar în termen și activitatea în rezerva (f. 24).
În fișa de cunoaștere a recrutului, în urma examinării psihologice a acestuia făcuta cu prilejul incorporării, la rubrica „mențiuni speciale” s-a consemnat de către cadrele de specialitate prezenta unei ușoare labilități psiho - comportamentale, sensibilitate emoționala, anxietate (f.22).
În perioada 26.04._04, la doar câteva luni de la incorporare, și după ce acesta a fost transferat de la unitatea militara din C., la Piatra N., reclamantul a fost internat în Spitalul M. Iași, în urma unei tentative de suicid (f.29,30), cu diagnosticul reacție autoagresivă psihogenetică tranzitorie. Caracterizarea făcuta de comandant P. D. (f.30) constata prezenta unei personalități marcate de note depresive, oboseala cronica, timiditate excesiva, emotivitate, tendința de izolare și siguranță, iar la examenul psihologic efectuat cu acel prilej (f.32) s - a retinut dificultatea de adaptare la solicitările mediului militar.
În 17.05.2004, revenit din concediu medical de 14 zile, reclamantul a fost din nou internat la Spitalul M. Iași cu diagnosticul de „personalitate in curs de structurare instabila cu deficit adaptiv integrativ socio-militar” și declarat inapt pentru serviciul militar.(f.27)
Din adeverința nr.1175/30.01.2009 emisa de Spitalul Clinic de Psihiatrie „Socola” din Iași (f.4) a rezultat că, începând cu anul 2006, reclamantul a suferit alte șapte internări cu diagnosticul de tulburare psihotică acuta, cu simptome schizofrenice si tulburare schizo-afectivă tip mixt.
În data de 19.06.2007, cu prilejul examinării de către Comisia de expertiza medico-militara din cadrul Spitalului M. Iași s-a eliberat reclamantului un certificat medical (f.5) pentru diagnosticul tulburare psihotică acuta cu simptome discordante paranoide, iar la rubrica „legătura cauzala” s-a menționat că boala este contractata în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare.
Față de această realitate, reclamantul B. A. M. a solicitat repararea prejudiciului moral și material ce i-a fost cauzat prin obligarea la prestarea serviciului militar.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză a reieșit că reclamantul a fost afectat de umilințele la care acesta a fost supus in perioada de stagiu militar atât din partea colegilor, cât și din partea superiorilor, aceștia din urma spunându-i să reziste așa cum rezista și ceilalți.
Din aceasta cauza, atunci când a venit în permisie, era retras, simțindu-se marginalizat, confuz, a devenit nesociabil deși înainte de armată era înconjurat de prieteni, a devenit o fire închisă, „mai ciudat față de cum îl cunoșteam înainte”, așa cum a precizat martorul T. I. E., care a mai relatat de problemele pe care B. A. le-ar fi avut cu comandantul unității, însă nu a putut preciza exact care sunt acestea.
Din concluziile expertizei medico-legale psihiatrice efectuate în cauza (f.37-39) instanța a reținut faptul că, deși nu se poate stabili cu certitudine perioada debutului bolii de care suferă reclamantul, pe fondul tulburării de personalitate preexistente și în condiții de neadaptare la regimul impus de stagiul militar, afecțiunea ar fi putut debuta în perioada efectuării stagiului militar.
Deși pârâtul a invocat în apărare cauze preexistente ale îmbolnăvirii reclamantului, („sunt antecedente indubitabile ale manifestării timpurii ale formei de boala psihica” (f.20); „boala psihica exista și aceasta a fost constatata în timpul efectuării stagiului militar, instanța a constatat că acestea sunt contrazise de chiar înscrisurile medicale depuse de către pârât, în care se atesta starea buna de sănătate a reclamantului, care a fost declarat apt pentru serviciul militar, motiv pentru care a constatat că pârâtul nu a răsturnat prezumția simpla de responsabilitate prin furnizarea unei explicații plauzibile.
Date fiind argumentele expuse mai sus, și având în vedere întreaga documentație medicala depusa la dosar, cu referire expresa la certificatul medical din 19.06.2007 emis de Comisia de expertiza medico-militara din cadrul Spitalului M. Iași, precum și în absenta unei explicații plauzibile, instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a paratului.
Reclamantul a solicitat repararea prejudiciului moral prin obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 lei, iar instanța, statuând în echitate (în lipsa unor criterii legale), a apreciat că suma solicitată de reclamant este disproporționat de mare și că prejudiciul moral suferit de reclamant poate fi reparat cu suma 20. 000 de lei.
Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 268 din 14.05.2013, a fost respins apelul declarat de reclamantul B. A. M. și apelul declarat de pârâtul M. A. Naționale împotriva sentinței civile nr. 7161/3.05.2010 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință care a fost păstrată.
Pronunțând această decizie, tribunalul a reținut că numai la data de 19.06.2007, cu prilejul examinării de către Comisia de expertiza medico-militara din cadrul Spitalului M. Iași s-a eliberat reclamantului certificatul medical (f.5) pentru diagnosticul tulburare psihotică acuta cu simptome discordante paranoide, iar la rubrica „legătura cauzala” s-a menționat că boala este contractata în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare. Întrucât numai la acea dată a fost stabilită de către o comisie de specialitate această legătură de cauzalitate și dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut la acea dată astfel încât, raportat la data introducerii acțiunii, 27 martie 2009, termenul de prescripție de 3 ani nu s-a împlinit.
Relativ la fondul cauzei, tribunalul a apreciat că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile relative la repararea prejudiciului cauzat, respectiv atingerea adusa dreptul nepatrimonial la integritate psihica statuat atât în dispozițiile art. 998 Cod civil, art. 22 din Constituție, cât și prin enumerarea exemplificativa din art.54 din Decretul nr.31/1954 și art.3 CEDO.
Așa cum în mod judicios a amintit și prima instanță, în concordanță cu aplicarea principiilor jurisprudenței europene a drepturilor omului, în cauză, s-a reținut mai întâi existenta unei prezumții simple de răspundere a statului, prin organele sale, în speță, M. A. Naționale, din momentul în care reclamantul a fost încorporat la unitatea militara din C. în vederea satisfacerii stagiului militar obligatoriu. În acest context, la data de 28.10.2003, reclamantul a fost declarat apt pentru serviciul militar. Ulterior, la mai puțin de o lună de zile, în fișa de cunoaștere a recrutului, în urma examinării psihologice a acestuia datată din 13.11.2003, la rubrica „mențiuni speciale” s-a consemnat de către cadrele de specialitate prezenta unei labilități psiho - comportamentale, sensibilitate emoționala, tendință spre nervozitate și anxietate. Cu toate acestea, pârâtul prin organele sale, nu a dovedit că a inițiat o supraveghere, o monitorizare atentă a reclamantului și nici că au fost luate măsuri privind reexaminarea psihologică și psihiatrică a acestuia.
Dată fiind vulnerabilitatea psihică evident constatată, pârâtul avea o obligația preventivă, pozitiva, de a proteja viața, integritatea fizica și psihică a persoanei.
Astfel, răspunderea este angajata daca paratul nu poate furniza o explicație plauzibila asupra cauzelor care au determinat declanșarea sau agravarea afecțiunii psihice în intervalul de timp cât reclamantul s-a găsit în întregime sub controlul autorității militare, cauze ce au condus la tentativa de suicid a reclamantului.
În cauză, expertiza psihiatrică de specialitate efectuată, deși nu stabilește cu certitudine perioada debutului tulburării psihice, concluzionează că afecțiunea ar fi putut debuta în perioada efectuării stagiului militar.
În condițiile în care reclamantul nu mai fusese internat niciodată în clinici medicale psihiatrice, nu mai urmase un tratament medicamentos sau psihoterapeutic înainte de înrolare (toate actele medicale existente la dosar sunt ulterioare tentativei de suicid din timpul efectuării stagiului militar), concluziile acestei expertize s - au completat și s - au coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate din care a rezultat că, înainte de înrolare, reclamantul nu prezenta simptomele evidente ale acestei afecțiuni, în acest sens fiind declarația unuia dintre martorii audiați care a relatat că, după începerea stagiului militar, reclamantul a devenit nesociabil, deși înainte de armata era înconjurat de prieteni. De asemenea, declarația altui martor audiat în cauza reliefează că reclamantul a fost afectat de umilințele la care acesta a fost supus în perioada de stagiu militar atât din partea colegilor, cât și din partea superiorilor, aceștia din urma spunându-i să reziste, așa cum rezista și ceilalți.
Coroborând toate aceste mijloace de probă, tribunalul a reținut că, indiferent de perioada debutului tulburării psihice a reclamantului, este evident că aceasta s-a agravat în timpul efectuării serviciului militar într-o măsură considerabilă, de natură să-i pună în primejdie integritatea fizică și chiar viața acestuia.
În jurisprudența CEDO s-a statuat că obligația de a respecta interdicția impusă de art. 3, este o obligație esențialmente negativă de a nu aplica tratamente degradante persoanelor aflate în jurisdicția statului care este dublata in astfel de cazuri de obligația pozitiva de a proteja integritatea fizică a persoanelor aflate sub jurisdicția sa datorită situației de vulnerabilitate în care se află.
Legislația internă a statelor trebuie să cuprindă garanții adecvate pentru a împiedica orice tratamente degradante, contrare art.22 Constituție, art. 3 CEDO. Nu este însă suficientă doar inserarea în dreptul intern a acestor standarde, ci este imperios necesar ca și autoritățile statului să respecte aceste dispoziții legale. Asemenea considerații capătă un aspect și mai pronunțat atunci când persoana se afla în întregime sub jurisdicția sa.
Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare prevede în art. 6 că nu îndeplinesc serviciul militar alienații și debilii mintal, cei clasați inapți pentru serviciul militar cu scoatere din evidență, pentru invalidități sau boli permanente, altele decât cele prevăzute la lit. a), iar în art. 16 se precizează obligațiile Comisiilor locale de recrutare-încorporare: a) examinează medical și testează psihologic tinerii la recrutare și recruții la încorporare, stabilind dacă sunt apți sau nu pentru serviciul militar, în conformitate cu prevederile baremului medical aprobat de Ministrul A. Naționale.
În cauză, s-a constatat că paratul nu a răsturnat prezumția simpla de responsabilitate prin furnizarea unei explicații plauzibile din care să rezulte motivul pentru care acesta nu a inițiat o supraveghere, o monitorizare atentă a reclamantului și nu a luat măsuri privind reexaminarea psihologică și psihiatrică a acestuia, în condițiile constatării unei evidente vulnerabilități psihice, la scurt timp după înrolare.
În absenta unei explicații plauzibile, față de probele și argumentele expuse mai sus, având în vedere întreaga documentație medicala existentă la dosar, s-a reținut că, în mod temeinic și legal, prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a paratului.
De asemenea, în mod temeinic prima instanță a procedat și la cuantificarea prejudiciului moral, prin apreciere, prin aplicarea criteriilor referitoare la consecințele negative suferite în plan fizic, psihic și afectiv de către reclamant, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, tribunalul reținând în plus, la aprecierea și respectiv diminuarea cuantumului acestor daune solicitate de către reclamant și aspectele statuate în precedent, și anume că, în cauză, nu s-a putut stabili cu certitudine cauzele primare și debutul acestei afecțiuni complexe, culpa pârâtului raportându-se numai la probele certe de agravare a acestei afecțiuni, în perioada celor opt luni de stagiu militar, în lipsa unei explicații plauzibile și în lipsa unei conduite pozitive a pârâtului în acest sens.
M. A. Naționale a declarat recurs, considerând că sentința tribunalului este netemeinică și nelegală pentru motivul înscris în art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
În Dezvoltarea motivului de recurs, se susține că, în cererea de chemare în judecata, reclamantul susține ca fapta imputabila Ministerului A. Naționale „consta în incorporarea” și „obligarea efectuării sarcinilor militare”. Reclamantul invocă, în drept, prevederile art. 998 si art.999 din Codul civil, apreciind ca recurentului îi este imputabilă o răspundere pentru o fapta proprie, ilicită și cauzatoare de prejudicii.
Raportat la conținutul acțiunii, fără indicarea elementelor de individualizare a faptei ilicite pretins cauzatoare de prejudicii și fără indicarea prepusului pretins vinovat de îmbolnăvirea intimatului, datorată „obligării la efectuarea stagiului militar”, apreciază recurentul că nu se pot stabili nici celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale și nici condițiile de exercitare a acțiunii civile.
Aceste aspecte nu au fost analizate de către Tribunalul lași (în apel) chiar daca au fost invocate pe cale de excepție si ar fi trebuit sa fie analizate cu prioritate
Recurentul arată că tribunalul lași a înțeles să respingă excepția prescripției dreptului la acțiune, în condițiile în care, la data de 18 05 2004, Spitalul M. lași a procedat la examinarea medicala de specialitate psihiatrica a reclamantului-intimat și, prin Comisia de expertiza medico-militara, a reținut un diagnostic („ personalitate în curs de structurare instabila cu deficit adaptativ - integritiv socio - militar,, ) si o legătura de cauzalitate: „boala constatata în timpul îndeplinirii obligațiilor militare”.
Potrivit dispozițiilor art.8 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctiva, acțiunea civila întemeiata pe răspunderea civila delictuala se prescrie în termenul general de trei ani. Acest termen se calculează de la data când persoana păgubita a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba, cât și pe cei care răspunde de ea.
Or, reclamantul-intimat s-a adresat instanței după cinci ani de la momentul la care se raportează, neexercitarea dreptului în termenul legal afectând chiar dreptul la acțiune.
Reclamantul-intimat face vorbire - prin acțiunea introductivă -, despre împrejurarea că, la data de 19 iunie 2007, în Comisia de expertiza medico-militara a Spitalului M. Iași, i-a fost pus un diagnostic („ tulburare psihotică accentuata cu simtome discordante paranoide „), și că legătura de cauzalitate între fapta acestui minister ( care consta în incorporarea și obligarea la efectuarea sarcinilor militare) și prejudiciu, a fost confirmata prin aceea ca s-a menționat „boala contractata în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare” Or, intimatul nu poate suplini, prin acest ultim înscris, lipsa de reacție față de certitudinea luării la cunoștința, în anul 2004, despre împrejurarea ca este bolnav și că boala a fost constatata în timpul îndeplinirii serviciului militar. Legătura de cauzalitate, pretins dovedita prin înscrisul din 2007, are la baza aceleași elemente, enumerate chiar sarcinilor militare.
Recurentul afirmă că instanța de fond și cea din apel au reținut culpa ministerului, privitoare la boala psihica ce reiese a fi în legătura de cauzalitate cu îndeplinirea obligațiilor militare, potrivit certificatului medical din 19 06 2007 eliberat de Spitalul M. Iași, dar nu observa ca este consemnat (pe înscrisul menționat) „data ivirii bolii – 17.05.2004”.
Pe fond, recurentul arată că instanțele au reținut culpa sa, care consta în „prezumția simpla de răspundere” pentru faptul că „nu poate furniza o explicație plauzibila asupra cauzelor care au determinat boala psihica în intervalul de timp cât reclamantul s-a găsit în întregime sub controlul autorității militare” .
Dosarul medical al reclamantului-intimat este documentul care oglindește fidel realitatea în ceea ce privește presupusa legătura de cauzalitate între fapta de a-1 incorpora pentru executarea serviciului militar, boala psihica a acestuia si pretinsul prejudiciu cauzat.
Pentru a fi reținuta o culpa a ministerului în ceea ce privește „fapta de a-l încorpora” pe reclamant, instanța a reținut că acesta a fost declarat, la data de 28 10 2003, „ apt pentru serviciul militar, iar la data de 13 11 2003 s-a consemnat „de cadrele de specialitate prezența unei labilități psiho-comportamentale, sensibilitate emoțională, tendința spre nervozitate și anxietate”. Tribunalul motivează decizia pronunțata prin aceea ca M. A. Naționale „nu a dovedit că a inițiat o supraveghere, o monitorizare atenta a reclamantului” și că „nu au fost luate măsuri pentru reexaminarea psihologica și psihiatrică a acestuia,”.
Stagiul militar al reclamantului-intimat s-a desfășurat în limitele normalității, perioada 28 10_04 fiind caracterizata de șefii ierarhici de la nivel de subunitate, astfel:
- militarul s-a încadrat ușor în colectiv și s-a adaptat ușor rigorilor vieții militare;
- nu a avut probleme medicale care să necesite internarea în spital;
- a fost consiliat de psiholog datorita unor probleme de comportament;
- nu a creat probleme deosebite;
- a obținut rezultate bune și rezultate satisfăcătoare la categorii de pregătire militară.
În perioada 23.12.2003 – 06.01.2004, a beneficiat de concediu de odihna, deplasându-se la familie.
Între 26.04.2004 și 19.05.2004 au avut loc episoadele de manifestare a bolii psihice., boală care are un istoric ce trebuia reținut de instanțe; stagiul militar a interferat cu afecțiunile psihice preexistente (evidențiate și de expertiza de specialitate) și a determinat acțiunea medicală și diagnosticarea (boală psihică în forma neevoluata) în cadrul Spitalului M. lași.
Certificatul medical nr. 646/44 din 18 mai 2004, eliberat de Spitalul M. lași, consemnează „boala constatată în timpul îndeplinirii obligațiilor militare” și concluzia că reclamantul este „inapt serviciu militar (...). Astfel, nu poate fi reținută o culpa a ministerului în ceea ce privește „fapta de a-l încorpora” pe reclamant, deoarece exista certitudinea constatării bolii psihice în contextul satisfacerii stagiului militar.
Boala psihica de care suferă reclamantul-intimat exista (chiar daca nu se manifestase) și aceasta a fost constatata în timpul efectuării stagiului militar, independent de manifestarea de voința a recurentului sau a bolnavului.
. este o psihoză caracterizată prin deteriorarea proceselor de gândire și de răspunsuri emoționale inadecvate. Debutul acestor simptome apare de obicei la începutul perioade adulte, cu o prevalentă globală de-a lungul vieții în jur de 0,3, 0,7%. Diagnosticul se bazează pe comportamentul observat și pe experiențele raportate de pacient
Adolescența târzie și debutul perioade adulte sunt perioade de vârf pentru apariția schizofreniei, aceștia fiind anii critici în dezvoltarea socială și profesională a tânărului adult. La 40% dintre bărbații și 23% dintre femeile diagnosticați/diagnosticate cu schizofrenie, tulburarea s-a manifestat înaintea vârstei de 19 ani. Persoanele cu schizofrenie pot prezenta simptome psihotice temporare sau auto-limitate și simptomele nespecifice de retragere socială, iritabilitate, disforie, și lipsă de tact în timpul fazei prodromale.
O combinație de factori genetici și de mediu joacă un rol important în apariția schizofreniei. Oamenii cu istoric familial de schizofrenie și care suferă de o psihoză temporară sau auto-limitată au o șansă de 20-40% de a fi diagnosticați cu schizofrenie în anul următor psihozei.
Deși există unele dovezi privind faptul că intervenția precoce asupra persoanelor cu un episod de psihoză poate îmbunătăți rezultatele pe termen scurt, există un beneficiu scăzut al acestor măsuri după cinci ani de la aplicarea lor. Încercarea de a preveni . în faza primordială are beneficii nesigure, iar în anul 2009 astfel de încercări nu erau recomandate. Prevenția este dificilă deoarece nu există indicatori de încredere care să prezică apariția ulterioară a bolii.
Recurentul arată că, referitor la boala psihica de care suferă reclamantul, trebuie să se distingă faptul că, între diagnosticul înregistrat la data trecerii în rezervă din anul 2004 și boala consemnată în certificatul medical din anul 2007, exista diferențiere majora (chiar și de denumire), boala constatata pe timpul îndeplinirii serviciului militar a evoluat nefavorabil în timp, dincolo de vreo legătura cu M. A. Naționale, din cauze care privesc modul în care s-a îngrijit și a înțeles reclamantul să țină boala sub control medical, acestea toate neputând fi imputate recurentului în niciun fel.
Apreciază ministerul că un alt element trecut cu vederea de către instanțele inferioare este acela consemnat de către psihologul UM_ Piatra N., la data de 26.04.2004, pe biletul de trimitere pentru internare în Spitalul militar Iași: „... tentativa de suicid demonstrativa determinata de relaționare interpersonală (familială) deficitară {...}.”
Aceasta se impune a fi coroborată cu mențiunea din caracterizarea întocmită de comandantul companiei la data de 26 04 2004: „ ...(..) personalitatea sa este marcata de note depresive pe baza tratamentului suferit în copilărie.
Este relevantă și mențiunea de pe fișa cu rezultatele examenului psihologic din 14.02.2003: „fuga de acasă în copilărie”.
Recurentul susține că nu poate fi găsit vinovat pentru apariția bolii reclamantului-intimat, pentru evoluția bolii psihice, nu poate fi victima împrejurării ca reclamantul a fost și este într-o situație delicată.
Tribunalul Iași, judecând cererea de apel, a reținut „ lipsa unei conduite pozitive” din partea pârâtului-recurent față de agravarea bolii reclamantului-intimat în perioada cât acesta a satisfăcut stagiul militar obligatoriu.
Astfel, este obligat recurentul să răspundă civil, în condițiile în care manifestarea sa a fost sub imperiul conduitei pozitive, chiar si la data la care a eliberat ultimul certificat medical (cel care „ legitimează” aceasta acțiune în instanța și care consemnează legătura de cauzalitate pretins dovedita în anul 2007), deoarece medicii Spitalului M. Iași au judecat cazul reclamantului-intimat și din perspectiva persoanei bolnave cronic, fără stagiu de cotizare în sistemul de asigurări sociale și fără niciun venit. Recurentul susține că a dovedit, chiar la Judecătoria Iași, că pârâtul a fost cel care a făcut înscrierile referitoare la legătura de cauzalitate în certificatul medical din 19.06.2007 și a înțeles aplicarea prevederilor art. 58 din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi sociale, de către Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protecția Copilului Iași - Serviciul Persoane Adulte cu handicap -, care, a doua zi după emiterea certificatului medical de Spitalul M. Iași, la data de 20.06. 2007, a emis Decizia, nr._/2007 de încadrare în grad de handicap, cu deficiența funcționala accentuată, punând în plată pe reclamantul-intimat cu drepturi de asigurări sociale.
Acum, sursa de venituri a acestuia este tot cea despre care a făcut vorbire.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, precum și a dispozițiilor art. 304 punctul 9 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acesta este întemeiat.
În acest sens, Curtea reține că, prin cererea cu care a învestit instanța de fond, B. A. M. a solicitat obligarea Ministerului A. Naționale la plata sumei de 212.420 lei, reprezentând daune morale și materiale, în temeiul art.998 din Codul civil de la 1864.
Răspunderea civilă delictuală reprezintă o sancțiune civilă cu caracter reparator, ce ia naștere în momentul în care cu intenție, din neglijență sau din imprudență s-a comis o faptă care a cauzat un prejudiciu altei persoane.
Curte constată că, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale în condițiile art. 998 - 999 Cod civil, este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor legale și anume: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
În ceea ce privește fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, aceasta este definită ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.
Deși de natură a aduce prejudicii unui drept subiectiv, fapta cauzatoare nu are caracter ilicit, prin urmare nu se pune problema angajării răspunderii civile atunci când ea a fost săvârșită în îndeplinirea unei prevederi legale ori cu permisiunea legii.
De asemenea, fapta ilicită se obiectivează în anumite activități ale autorului său, ce reprezintă manifestarea exterioară a conștiinței și voinței autorului, astfel încât, răspunderea nu poate fi angajată dacă, sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârșită fără vinovăție, sub toate aspectele sale, reținute în art. 998 - 999 Cod civil.
Prin urmare, este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei, adică autorul să fi avut o vină atunci când a săvârșit-o, acționând deci cu vinovăție.
În prezenta cauză, tribunalul a reținut că nu s-au putut stabili cu certitudine cauzele primare și debutul afecțiunii complexe de care suferă B. A. M., însă răspunderea civilă delictuală a pârâtului recurent a fost reținută ca urmare a agravării afecțiunii intimatului în perioada celor opt luni de stagiu militar, în lipsa unei explicații plauzibile și în lipsa unei conduite pozitive a Ministerului A. Naționale în acest sens.
Curtea notează că reclamantul a susținut în motivele de fapt ale acțiunii că s - a îmbolnăvit psihic datorită stresului cauzat de condițiile dificile în care a executat stagiul militar obligatoriu în unitatea militară nr._ din Piatra N..
Astfel, reclamantul intimat nu a invocat o agravare a unei boli psihice preexistente, așa cum a reținut tribunalul, ci a invocat faptul că afecțiunea psihică s – a declanșat datorită condițiilor în care a efectuat serviciul militar obligatoriu.
Printre garanțiile procesului civil care impun rolul activ al judecătorului, egalitatea părților în fața justiției, contradictorialitatea etc. se numără și principiul disponibilității.
Față de dispozițiile art. 129 alin. (4) și (6) Cod procedură civilă, dat fiind principiul disponibilității, instanța de apel era ținută să respecte cadrul procesual stabilit de reclamant, în special, pretenția dedusă judecății, motivarea în fapt și în drept a acesteia.
Or, prin menținerea soluției instanței de apel, de acordare de daune morale, cu motivarea că răspunderea civilă delictuală a pârâtului recurent este reținută ca urmare a agravării afecțiunii intimatului în perioada celor opt luni de stagiu militar, în condițiile în care reclamantul nu a invocat acest lucru, ci a susținut că afecțiunea psihică a debutat datorită condițiilor în care a efectuat stagiul militar, tribunalul a încălcat principiul disponibilității în procesul civil, care este consacrat de art.129 alin.6 din Codul de procedură civilă.
Pe de altă parte, Curtea notează că reclamantul nu a atacat soluția instanței de apel, care a reținut că nu s-au putut stabili cu certitudine cauzele primare și debutul afecțiunii complexe de care suferă a acesta, astfel că soluția tribunalului sub acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat.
Apreciază Curtea că raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită si prejudiciu este elementul răspunderii civile delictuale care atesta conexiunea între încălcarea normei de drept obiectiv si prejudiciu.
Astfel, pentru ca obligația de dezdăunare să ia ființă, trebuie sa se stabilească existenta unei legături de la cauza la efect între fapta comisa de o persoana si prejudiciul suferit de cealaltă. Așadar, răspunderea civila constând în reparația prejudiciului nu poate exista în lipsa raportului cauzal dintre fapta ilicita si prejudiciu. Fără existența prejudiciului și fără constatarea că el este un efect al faptului ilicit comis de autor, fapta nu poate fi reprimata civilmente.
În speță, la data de 19.06.2007, cu prilejul examinării de către Comisia de expertiza medico-militara din cadrul Spitalului M. Iași s-a eliberat reclamantului un certificat medical pentru diagnosticul tulburare psihotică acuta cu simptome discordante paranoide, iar la rubrica „legătura cauzală” s-a menționat că boala este contractată în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare.
Însă, în speță, au fost efectuate două expertize psihiatrice, care au avut în vedere acest certificat, dar care au ajuns la concluzii diferite de cea expusă în certificatul emis de către Comisia de expertiza medico-militara din cadrul Spitalului M. Iași.
Astfel, în raportul de expertiză medico – legală efectuat de Institutul de Medicină Legală Iași, la Judecătoria Iași s - a reținut că intimatul reclamant prezintă diagnosticul de „ Tulburare schizo – afectivă de tip mixt în evoluție” și că nu există elemente medico – legale obiective în baza cărora să se poată determina perioada debutului afecțiunii.
Expertiza medico – legală a mai statuat că, pe fondul tulburării de personalitate preexistente și în condiții de neadaptare la regimul impus de stagiul militar, afecțiunea ar fi putut debuta în perioada în care B. A. – M. efectua serviciului militar.
În raportul de expertiză medico – legală efectuat de Institutul de Medicină Legală Iași, la Tribunalul Iași s - a reținut că intimatul reclamant prezintă diagnosticul de „ Tulburare schizo – afectivă de tip mixt stabilizată sub tratament”și că, potrivit documentației medicale prezentate, această boală a debutat în mai 2004, fără a se stabili vreo relație cauzală dintre apariția bolii și efectuarea serviciului militar de către intimat.
Curtea constată că niciunul dintre rapoartele medico – legală nu constată existența unei legături de cauzalitate între efectuarea serviciului militar de către reclamantul intimat și afecțiunea de care suferă acesta, stresul și neadaptarea la regimul impus de stagiul militar fiind, cel mult, o condiție care a favorizat declanșarea bolii și nu cauza acesteia.
Curtea nu poate primi critica recurentului referitoare la respingerea excepției prescripției extinctive, deoarece actele medicale depuse de către reclamantul intimat la dosarul cauzei atestă că boala de care suferă acesta se manifestă și în prezent.
Având în vedere aceste considerente, Curte constată că instanțele de fond și de apel au făcut o greșită aplicare a legii – art.998 cod civil - la situația de fapt reținută în speță, fiind incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
În baza art.312 alin. I teza I din Codul de procedură civilă, se va admite recursul declarat de Ministerului A. Naționale și se vor reforma hotărârile instanțelor de fond și de apel, în sensul mențiunilor din dispozitiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de M. A. Naționale împotriva deciziei civile nr. 268 din 14.05.2013 a Tribunalului Iași, decizie pe care o modifică în parte.
Admite apelul declarat de M. A. Naționale împotriva sentinței civile nr. 7161/3.05.2010 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o schimbă în tot.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul B. A. – M. în contradictoriu cu pârâtul M. A. Naționale.
Menține dispoziția referitoare la respingerea apelului declarat de B. A. M..
Obligă intimatul B. A. M. să achite recurentului suma de 1187,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 noiembrie 2013.
Președinte, C. P. | Judecător, G. P. | Judecător, E. G. |
Grefier, I. P. |
Red.P.G.
Tehnored. G.D.
2 ex./09.12.2013
Tribunalul Iași – I. C.
S. C. C.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1430/2013. Curtea de... | Validare poprire. Decizia nr. 759/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
