Grăniţuire. Decizia nr. 619/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 619/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 3623/333/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 619/2013
Ședința publică de la 13 Mai 2013
Completul compus din:
Președinte: CLAUDIA-ANTOANELA SUSANU
Judecător: A. G.
Judecător: L. P.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de R. G. și R. M. împotriva deciziei civile nr. 11/A din 05 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul V., Secția civilă în contradictoriu cu intimatul T. M., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta R. G., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că recursul este la primul termen de judecată; la dosar s-a depus din partea recurenților R. G. și R. M. chitanța nr._ din 24.04.2013 privind taxa judiciară de timbru în sumă de 182 lei și 5 lei timbrul judiciar mobil; se solicită judecata cauzei în lipsă.
Instanța constată recursul declarat în termen și complinit timbrajul cererii de recurs.
Nemaifiind alte cereri prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Recurenta R. G. având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, precizând că în cauză nu este vorba de o servitute de trecere, această bucată de teren de 55 metri, a fost primită prin testament în anul 2004 și s-au perfectat și ieșirile din indiviziune. Mai mult, învederează recurenta că din raportul de expertiză efectuat la instanța de apel, expertul nu s-a precizat cât teren deține intimatul din această cale de acces (drum). Solicită admiterea cererii de recurs.
Declarându-se închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 3553 din 06.11.2012, a Judecătoriei V., s-a luat act de cererea de renunțarea la judecată a reclamantului cu privire la capătul de cerere cu obiect obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii pentru lipsa de folosință a terenului.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul T. M. în contradictoriu cu pârâții R. M. și R. G.. Au fost oblihgați pârâții să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 55,27 mp teren situat în intravilanul municipiului V., .. 1, categoria de folosință DR cu destinația alee, astfel cum a fost individualizată prin Raportul de expertiză – experți Chitariu C. și B. I. M. în anexa 2, prin punctele de contur 11,15,17,18,13,11, parte integrantă a prezentei hotărâri.
S-a stabilit hotarul dintre cele două proprietăți pe linia 16,17,15,11,13 din anexa 2 a raportului de expertiză.
Au fost obligați pârâții să desființeze gardul construit pe linia 13,19 din anexa 2 a raportului de expertiză, pe cheltuiala lor.
Au fost obligați pârâții să achite reclamantului suma de 2831.6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, în fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 639/07.05.2010 la BNP V. C. și C. S.-E., reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului locuință și teren în suprafață totală de 1171 mp format din trei corpuri de proprietate, respectiv suprafața de teren 567 mp categorie curți construcții, suprafața de 286,04 mp teren categorie arabil și suprafața de 318 mp teren categorie folosință DR alee situat în municipiul V., .. 1 județul V., de la vânzătorii Negrusoiu C.-M. și M. D.. Aceștia din urmă sunt moștenitorii defunctei C. P..
Potrivit Raportului de expertiză – experți B. I. și Chitariu C., reclamantul, deși figura în actul de proprietate cu suprafața de 1172 mp teren, deținea efectiv (în îngrăditură) doar 1055,49 mp.
Pârâții sunt proprietarii vecini a unei suprafețe totale de 442 mp teren dobândită de-a lungul timpului astfel: suprafața de 50 mp teren prin Contract de donație autentificat sub nr. 3365 din 15.05.1996 (fila 33), suprafața de 151 mp teren prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 897 din 30.07.2004 (fila 32), suprafața de 157 mp prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2185 din 28.10.2009 (filele 37 si 38) precum și suprafața de 84 mp teren prin Testamentul autentificat cu nr. 2184 din 28.10.2009 (fila 28). Potrivit aceluiași raport de expertiză pârâții ocupă o suprafață mai mare de teren decât cea înscrisă în acte, respectiv 539,83 mp din care suprafața de 55,27 mp teren înscris în actul de proprietate a reclamantului.
Ambele proprietăți făceau parte din vechea proprietate a defunctei C. P..
In ceea ce privește dispozițiile legale aplicabile instanța a reținut că potrivit art. 6 alin. 2 din Noul cod civil actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. Or, în speță era vorba despre ocuparea fără drept a unui imobilul ce a avut loc în anul 2010 ceea ce atrăgea aplicarea dispozițiilor vechiului cod civil care se afla în vigoare la acea dată. Mai mult, potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011, dacă prin lege nu se prevede astfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal investite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale, în vigoare la data când acestea au fost pornite. Instanța constată că și în lumina acestor prevederi legale, cauza de față este supusă dispozițiilor vechii reglementări întrucât acțiunea a fost introdusă la data de 20.05.2011 înainte de . noului Cod Civil.
Astfel, în drept, în cadrul acțiunii în revendicare, proprietarul neposesor reclamă bunul de la posesorul neproprietar, cel ce formulează acțiunea trebuind să aibă calitatea de a pretinde dreptul reclamat, respectiv să fie proprietarul bunului respectiv. Potrivit art.480 Cod civil, „proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut”.
În cauza de față instanța a constatat că reclamantul a făcut dovada calității sale de proprietar asupra suprafeței de 55,27 mp, suprafață pe care nu o avea în posesie fiind ocupată de pârâți. Potrivit actelor de proprietate deținute de aceștia din urmă, suprafața de 55,27 mp excedea dreptului lor de proprietate. Pârâții, de altfel, au recunoscut că ocupau această suprafață de teren însă considerau că posesia lor avea un caracter legal, fiind transmisă de vechea proprietară C. P..
În legătură cu afirmațiile pârâților, analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța a constatat că nu exista un act transmițător al dreptului de proprietate asupra suprafeței de 50 mp. categoria drum încheiat în formă autentică cerută de lege care să justifice posesia acestora. De asemenea, nu exista niciun act prin care vechea proprietară să fi instituit în favoarea pârâților un drept de servitute de trecere cu privire la suprafața ocupat. De actul sub semnătură privată depus la dosarul cauzei (fila 141) pe lângă faptul că nu era încheiat în formă autentică deși avea ca obiect o suprafață de teren, nu se puteau prevala pârâții deoarece aceștia nu au fost părți în acest contract fiind încheiat de C. P. cu un alt cumpărător, respectiv P. F..
Singura persoană care avea un drept de servitute legal constituit este vecinul P. A. care prin contractul autentificat sub nr. 639/07.05.2010 i se recunoștea acestuia un drept de trecere.
De altfel, instanța a constatat că pârâților le era inutilă constituirea unei servituți de trecere deoarece proprietatea acestora avea deja ieșire la drumul public (. cum rezulta din Anexa nr. 2 (fila 222) a raportului de expertiză. Defuncta C. P. a asigurat ieșirea pârâților la drumul public consfințindu-le prin Testamentul din anul 2009 dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 84 mp., punctele nr. 1,3,4,7,8,11,13,10,9,8 din Anexa nr. 2 a raportului de expertiză, învecinat în două laturi cu ., nefiind vorba despre necesitatea instituirii unei servituți, pârâții nu puteau invoca nici dispozițiile art. 627 Cod civil.
În aceste condiții, instanța a constatat că pârâții nu au un drept de proprietate sau un alt drept legal asupra terenului în suprafață de 55,27 mp.
În consecință, instanța a înlăturat și susținerile pârâților că actul încheiat de reclamant ar fi lovit de nulitate relativa întrucât nu era prevăzut și dreptul de servitute (sau proprietate) al pârâților asupra căii de acces deoarece, așa cum s-a arătat anterior acest drept nu exista. Mai mult, nulitatea relativă putea fi invocată doar de părțile contractului, or, reclamanta nu a participat la încheierea acestui act.
De asemenea, nu puteau fi reținute susținerile pârâților că reclamantul a ocupat fără drept suprafețe de teren aparținând altor proprietari vecini întrucât astfel de încălcări nu fac obiectul cauzei de față, nefiind vorba despre suprafețe de teren care aparțin pârâților.
Având în vedere aceste aspecte, instanța a admis capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de 55,27 mp. teren, așa cum a fost restrâns la termenul din 27.04.2007 de către reclamant, consemnat în încheierea de ședință și a obligat pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 55,27 mp. teren individualizat prin raportul de expertiză - anexa 2, prin punctele de contur 11,15,17,18,13,11, parte integrantă a prezentei hotărâri.
Instanța a admis și capătul de cerere privind grănițuirea stabilind hotarul dintre cele două proprietăți pe linia 16,17,15,11,13. Instanța a înlăturat parțial concluziile experților privind linia de hotar în ceea ce privește includerea în aceasta și a punctului 9 (fila 217), deoarece suprafața de teren delimitată de punctele 9,11,13,10,9 făceau parte din proprietatea pârâților dobândită prin Testamentul nr. 2148 din 28.10.2009, cum, de altfel, au precizat experții în mod corect la un paragraf anterior din raport (fila 216). In aceste condiții, includerea punctului 9 în linia de hotar dintre cele două proprietăți reprezintă, probabil, o simpla eroare materială a experților desemnați în cauză, capătul corect al liniei de hotar fiind de fapt punctul 13.
În ceea ce privește capătul de cerere privind desființarea gardului pe linia 10,13,19 instanța a constatat că acesta poate fi admis doar în parte, respectiv cel construit pe proprietatea reclamanților pe linia 13-19 deoarece cel edificat pe linia 10-13 făcea parte din proprietatea pârâților dobândită prin testament autentic, așa cum s-a arătat mai sus. In consecință instanța, a obligat pârâții să desființeze gardul construit pe linia 13-19 din Anexa 2 a raportului de expertiză.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor interese instanța a constatat că reclamantul a înțeles să renunțe la acest capăt de cerere la termenul din 30.10.2012.
Reținând culpa pârâților în declanșarea prezentului proces, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, instanța l-a obligat pe acesta să achite reclamantului suma de 2831.6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru 289 lei, timbru judiciar 0,6 lei, onorariu expert B. și Chitariu 1442 lei (doar sumele achitate de reclamant) și onorariu avocat 1100 lei reclamant (conform chitanțelor nr. 054/19.05.2011, nr. 051/17.05.2011, nr. 050/26.04.2011 și nr. 446/19.05.2011 depuse la dosarul cauzei).
Prin decizia civilă nr. 11/A/ 05.02.2013 pronunțată de Tribunalul V. Secția civilă a fost admis apelul declarat de R. G. și R. M., prin procurist R. G., împotriva sentinței civile nr. 3553 din 06.11.2012, a Judecătoriei V., pe care a fost schimbată în parte, doar în ceea ce privește cheltuielile de judecată, în sensul că
Au fost obligați pârâții să achite reclamantului suma de 1580,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.
S-a luat act că apelanții nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a se pronunța în acest sens tribunalul a reținut următoarele:
Astfel, în primul rând, criticile referitoare admiterea acțiunii în revendicare și obligarea apelanților să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 55,27 mp, individualizată prin punctele de contur 11,15,17,18,13,11 din Anexa 2 la raportul de expertiză, nu sunt întemeiate.
Prin prisma dispozițiilor art. 480 vechiul Cod civil, în mod corect reținute a fi incidente în cauză de către prima instanță, acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar.
Fiind investită cu o asemenea acțiune, în mod corect a reținut prima instanță că, din probele administrate în cauză, rezultă că suprafața de teren în litigiu, individualizată între punctele de contur 11,15,17,18,13,11 din Anexa 2 la raportul de expertiză, face parte din . suprafață de 318 mp, având destinația alee, ce a fost dobândită de intimat în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 639/07.05.2010.
Deși au invocat mai multe neregularități ale acestui contract de vânzare cumpărare, apelanții nu au înțeles să investească instanța cu o cerere privind anularea acestui act, arătând chiar în cuprinsul motivelor de apel că li s-a pus în vedere de către prima instanță că au posibilitatea de a formula acțiune separată în acest sens.
În acest context, analizând ca și apărări de fond susținerile acestora privind nulitatea respectivului contract, formulate prin întâmpinare, în mod corect a reținut prima instanță că, în calitate de terți față de acesta, apelanții nu pot invoca decât motive de nulitate absolută a contractului; ori, aspectele invocate de aceștia (nerespectarea voinței fostei proprietare, consecințele păgubitoare ale contractului asupra situației propriului teren, nerespectarea de către intimat și moștenitoarele defunctei C. P. a unor pretinse înțelegeri prealabile privind folosința terenului aferent aleii, conform dorinței defunctei, pretinsa inducere în eroare a apelanților cu privire la terenul ce va face obiectul contractului) nu se circumscriu vreunuia din cazurile de nulitate absolută prevăzute de lege.
În schimb, apelanții nu dețin nici un titlu de proprietate cu care să justifice posesia asupra acestei suprafețe de teren. Astfel, cei doi experți au identificat suprafețele de teren pe care sunt îndreptățiți apelanții să le stăpânească în baza actelor invocate de aceștia; 157 mp în baza contractului de vânzare – cumpărare nr. 2185/28.10.2009; 151 mp în baza contractului de vânzare – cumpărare nr. 897/30.07.2004 (fila 32); 50 mp în baza contractului de donație nr. 3365/15.05.1996 (fila 33); 84 mp (110 mp real măsurați) în baza testamentului autentificat sub nr. 2184/28.10.2009.
Terenul în litigiu nu face parte din suprafețele de teren care au făcut obiectul acestor acte; mai mult decât atât, apelanții nu au susținut că ar stăpâni terenul în baza unui act translativ de proprietate.
Astfel, aceștia au invocat faptul că respectiva suprafața de teren a avut destinația de cale de acces, fiind folosită în acest sens de proprietarii terenurilor învecinate, conform dorinței fostei proprietare, defuncta C. P., care de asemenea și-ar fi manifestat dorința, conform susținerilor apelanților, ca, după decesul ei, fiecăruia dintre proprietari să îi revină terenul aferent căii de acces din dreptul proprietății respective.
Ori, această împrejurare nu justifică exercitarea posesiei asupra terenului în litigiu, atâta timp cât apelanții nu invocă un drept propriu de servitute asupra acestei suprafețe de teren. În acest sens, este incontestabil că terenul apelanților are deschidere la drumul public, învecinându-se pe două laturi cu . altfel, chiar dacă pe latura de vest terenul se învecinează cu calea ferată industrială, pe latura de sud terenul apelanților se învecinează pe toată lungimea cu .>
În aceste condiții, așa cum a reținut și prima instanță, nu erau incidente dispozițiile art. 627 vechiul Cod civil, care se referă la situația în care ambele fonduri aparțin aceluiași proprietar, iar acesta înstrăinează unul din cele două fonduri.
Practic, apelanții invocă necesitatea menținerii unei căi de acces, deși nu justifică un interes legitim în acest sens, și pretind exercitarea în continuare a posesiei asupra unei suprafețe de teren, fără a invoca vreun titlu în acest sens; sub acest aspect, considerente vizând echitatea, intenția fostului proprietar al terenului de menținere a căii de acces ori exploatarea în condiții normale a propriului teren, nu prezintă relevanță.
Mai mult decât atât, a reținut instanța că în prezent, conform concluziilor raportului de expertiză, suprafața de teren individualizată în concluziile raportului de expertiză între punctele de contur 10 - 9 – 11 – 13 în Anexa 2 din raportul de expertiză, și care reprezintă partea finală a căii de acces ce ar asigura accesul la . celorlalți proprietari, face parte de terenul ce aparține apelanților, în baza testamentului autentificat sub nr. 2184/28.10.2009.
În ceea ce privește criticile referitoare la obligarea apelanților la ridicarea gardului construit pe punctele 13 – 19, a reținut tribunalul că, contrar susținerilor apelanților, atât prin raportul de expertiză inițial, cât și prin suplimentul depus la dosar la data de 27.09.2013 (fila 274 ), cei doi experți au precizat expres că gardul este ridicat între punctele 13 – 19, și nu 13 - 18, cum au susținut apelanții. De altfel, linia ce unește punctele 13 - 18 este o linie imaginară, ce delimitează limitele proprietății intimatului, stabilită de experți în urma măsurătorilor efectuate și în funcție de actele de proprietate ale părților, iar susținerile apelanților în sensul că gardul ar fi ridicat pe respectivul amplasament nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
De asemenea, nici susținerile apelanților în sensul că nu ei ar fi construit respectivul gard, ci acesta ar fi fost construit mai demult de fostul proprietar, nu sunt susținute de probele administrate în cauză, în condițiile în care martorul A. A. a declarat că soții R. au construit un gard, ocupând suprafața de teren pe care le-ar fi dat-o defuncta C. P..
În ceea ce privește stabilirea liniei de hotar pe punctele de contur16, 17, 15, 11, 13, a reținut instanța că criticile apelanților cu privire la acest capăt de cerere vizează exclusiv inconvenientele aduse bunei administrări a propriului teren urmare a acestei delimitări, având în vedere amplasarea unui stâlp de electricitate pe terenul apelanților și distanța mică de la hotar la propria locuință.
Ori, aceste aspecte nu pot fi reținute de către instanță la stabilirea hotarului dintre două proprietăți limitrofe, deoarece în prezenta cauză determinarea limitelor dintre proprietăți se face în funcție de întinderea dreptului de proprietate al fiecăruia dintre cei doi proprietari, în condițiile în care grănițuirea implică și o revendicare, iar intimatul reclamant și-a dovedit dreptul de proprietate asupra aleii de acces.
Faptul că, potrivit susținerilor apelanților, confirmate de concluziile raportului de expertiză, intimatul ar stăpâni în plus și alte suprafețe de teren, nerespectând amplasamentul terenului dobândit prin contractul de vânzare cumpărare, nu este de natură a justifica schimbarea soluției primei instanțe, în condițiile în care terenul ocupat în plus este diferit de terenul în litigiu și nici nu se suprapune cu terenul ce aparține apelanților, astfel încât aceștia nu sunt vătămați prin aceasta.
În schimb, motivul de apel referitor la obligarea apelanților la plata sumei de 2831,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de intimatul reclamant este întemeiat.
Astfel, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că cuantumul total al cheltuielilor judiciare efectuate de acesta a fost de 2860,6 lei, din care 320 lei taxă judiciară de timbru (chitanțele de la filele 4,5 și 258), 0,6 lei timbre judiciare, 1440 lei onorariu expert (chitanțele de la filele 184, 186 și 263) și 1100 lei onorariu apărător ales.
Urmare a admiterii acțiunii formulate de intimatul reclamant, erau incidente într-adevăr dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.
În același timp însă, dispozițiile art. 584 vechiul Cod civil, potrivit cărora cheltuielile de grănițuire se fac pe jumătate, au în vedere atât cheltuielile pentru înnoirea hotarului, cât și cele pricinuite de acțiunea în grănițuire, dacă în sarcina părților nu se constată vreo activitate culpabilă, legată de schimbarea liniei hotarului.
Prin prisma acestor considerente, se impunea ca apelanții pârâți să fie obligați a suporta integral taxa judiciară de timbru aferente acțiunii în revendicare și ridicare construcții și doar jumătate din cheltuielile aferente acțiunii în grănițuire, anume taxă judiciară de timbru (9,5 lei), onorariu expert (720 lei) și onorariu apărător ale (550 lei), astfel încât cuantumul total al cheltuielilor de judecată imputabile acestora era de 1580,5 lei.
Celelalte critici referitoare la obligarea apelanților la plata taxei judiciare de timbru nu sunt întemeiate. Astfel, faptul că și apelanții au efectuat cheltuieli de judecată în proces nu reprezintă un motiv pentru respingerea cererii reclamantului intimat în acest sens, obligarea la plata suportării acestor cheltuieli având la bază prezumția de culpă procesuală a părții căzute în pretenții.
Pentru recuperarea cheltuielilor efectuate, apelanții aveau posibilitatea de a solicita la rândul lor obligarea intimatului reclamant la plata acestor cheltuieli; în condițiile în care nu au înțeles să investească prima instanță cu un asemenea capăt de cerere accesoriu, prima instanță nu a putut aprecia asupra temeiniciei unei asemenea cereri și implicit nu a putut face nici compensarea acestor cheltuieli cu cele efectuate de intimatul reclamant.
De asemenea, în condițiile în care instanța a admis cererea și a dispus ca la efectuarea expertizei să participe și un expert desemnat de către intimatul reclamant (expertul B. I. M.), iar la dosar s-a depus chitanța de la fila 186 prin care s-a făcut dovada achitării, de către intimat, a onorariului cuvenit acestuia, în mod corect a reținut prima instanță că intimatul este îndreptățit a recupera și aceste cheltuieli, fiind evident că acestea au fost pricinuite de judecarea cauzei.
Mai mult decât atât, posibilitatea desemnării unui asemenea expert este prevăzută de dispozițiile art. 18 din OG nr. 2/2000, care prevăd de asemenea condițiile în care acesta este remunerat.
Față de aceste considerente și văzând dispozițiile art. 296 C.pr.civ., instanța a admis apelul și a schimbat în parte sentința primei instanțe, doar în ceea ce privește cheltuielile de judecată, în sensul că a obligat pârâții să achite reclamantului suma de 1580,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată, celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu sunt contrare prezentei decizii urmând să fie păstrate
S-a lua act că apelanții nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva deciziei civile nr. 11/A/05.02.2013 pronunțată de Tribunalul V. Secția civilă au formulat recurs R. G. și R. M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
Susțin recurenții că există mai multe neconcordanțe ale experților care ar putea fi clarificate fie printr-un supliment la expertiză fie printr-o contraexpertiză.
Instanța a interpretat greșit probele administrate, respectiv concluziile expertizei topometrice.
Recurenții arată că doresc grănițuirea drumului cu respectarea categoriei de folosință și accesul locurilor înfundate și izvorâte prin dezmembrare.
Solicită grănițuirea pe exterior și la nevoie delimitarea pe interior pe toată lungimea, același regim aplicat pentru toate loturile înfundate provenite de la același proprietar.
Așa cum reiese din actul de vânzare-cumpărare nr. 639/2010 transmiterea s-a făcut cu categoria de folosință drum într-un singur corp cadastral cu nr. 364/2 de 318 m.p.
Acest drum de la înființare pe toată lungimea de 93 și cu o lățime de 3 m constituia a 4 a latură ce reprezintă locuri înfundate.
Vânzătoarele Negrișiu C. și M. D. prin procurist Cadelcu M. au înțeles să mențină o cale de acces cu folosință comună pentru terenul format din corpurile cadastrale 364/1, 364/3, 364/4 inițiale și corpurile provenite din acestea prin dezlipire și anume corpurile 364/1; 364/2; 364/1/2; 364/1/1 și 364/1 aflat în spatele acestui drum vândut, deoarece la formarea corpurilor cadastrale s-a rupt din același trup, dintr-un întreg, pentru ca această suprafață să nu devină loc înfundat.
Faptul că terenul ce se află în spatele celor 318 m.p. ar fi fost înstrăinat ulterior altor persoane nu denotă intenția vânzătorilor de a fi vândut pârâților întreg frontul la stradă, deoarece peste acest drum de acces se ajunge la trecerile amenajate direct pentru fiecare gospodărie în parte peste calea ferată.
Toți cumpărătorii acestor corpuri cadastrale sunt cumpărători direcți ai fostului proprietar al drumului, având nevoie de cale de acces, pe calea cea mai scurtă la terenul cumpărat. La perfectarea contractului 639/2010 au cunoscut toate părțile din contract situația preluată care urma să se perfecteze și ieșirea din indiviziune.
Recurenții R. susțin menținerea acestui drum de acces în vederea permiterii accesului la stâlpul de distribuție și nu în ultimul rând a exploatării celor 2 loturi înfundate încă de la înființarea acestui drum din 1999 (lot cumpărat în 2004; respectiv 2009).
De aceea solicită instanței ca grănițuirea să se facă pe toată întinderea drumului.
Invocă dispozițiile art. 14 din Legea cadastrului republicată 7/1996 conform căruia: din punct de vedere tehnic, dezlipirea este operația tehnică de împărțire a unei suprafețe de teren înscrisă în cartea funciară în mai multe suprafețe egale/inegale și toate imobilele rezultate în urma dezlipirii trebuie să aibă acces la un drum sau să aibă împlinită condiția de servitute, dacă este cazul.
A făcut referire și la dispozițiile art.627 Cod civil, în sensul redării conținutului articolului.
Experții au comis mai multe erori, de aceea solicită ca instanța să ceară lămuriri pe aceste aspecte.
Arată că este obligat prin hotărârea primei instanțe să ridice un gard care nu există în punctele 13-19, iar prin decizia tribunalului se reține că așa arată expertul.
În teren există pct. 13 – 18 și este hotarul drumului așa cum e pe schița cadastrală, și deținut de defuncta pe aceste puncte din 1947 din punctul 19 – 27 au dispărut hotarele vechi care urmau cursul schiței cadastrale a corpului 364/2 – drum începând cu punctul 18 și până la 27.
În punctul 19 gardul este rămas în exterior 6 scânduri pe o lățime de 1 m ca să fie punctul 13 – 19 aceste puncte s-ar uni iar gardul de 6 scânduri nu ar fi în afară să se poată vedea cu ochiul liber și din schița neagră de pe satelit făcută de primărie.
Tribunalul a mai reținut în suplimentul depus în luna septembrie 2012 referitor la gardul 13 – 19 dar este de reținut că aceiași experți solicită pentru termenul din 02.10.2012 anularea și înlocuirea răspunsului depus la termenul din 04.09.2012.
Arată că și în ultimul răspuns s-au strecurat neconcordanțe, corelând schița cu ce este în teren se vede, că punctul 13 – 19 este desenat pe schiță și nu este în teren.
Referitor la abaterea spre vest spune expertul că e de 0,66 m din punctul 19 în realitate e de 6 scânduri și de 1 metru.
Expertul spune gardul de pe latura de sud vest este construită pe punctele 13, 19, 41, 31, 40, 32, 33, 34, 28, 27. În teren mergând pe schița desenată sunt neconcordanțe.
Latura de sud-vest este construită 13 – 18 cu o abatere de 1 metru spre 19-41-40 în teren 41 se unește cu 40 și nicidecum linia nu merge 41-31, iar experții când fac referire la limita proprietăților arătată 13, 18, 23, 30, 29, 28, 27 este aici corect precizată.
O altă neconcordanță în raportul de expertiză: experții susține că intimatul T. deține în fapt o suprafață de 1055 m.p. nu este corect această suprafață reprezintă situația în drept pe punctele 16-18-30-25-24-16 pe acele coordonate iar în fapt deține 1171 m.p. pe punctele 16.19.40.24.16.
Arată că reclamantul-intimat sfidează legea, nu a dorit să spună adevărul în instanță, s-a sustras interogatoriului a ascuns contractul de vânzare-cumpărare, a șters hotarele preluate prin vânzare, deține în fapt și o suprafață egală cu cea de pe act de 1171 m.p. transformând-o într-o altă categorie de folosință dorește și o exploatare individuală și dorește și drumul ce traversează curțile lor care le închid proprietățile.
Solicită ca instanța să se pronunțe asupra grănițuirii corpului de proprietate cu nr. cadastral 364/2 în suprafață de 318 m.p. cu categoria de folosință drum unde cei 55,27 m.p. fac parte dintr-un întreg. Nu se justifică individualizarea atâta timp cât dezmembrarea sau ieșirea din indiviziune nu se perfectează în drept.
Solicită grănițuirea prin executare silită a drumului pe punctele cadastrale legale pe toată întinderea lui în punctele 11-13-18-23-30-29-28-27 și dacă se impune și delimitarea pe interior cu coparticipare comună în punctele 27-26-25-21-17-11-13 cu respectarea obligațiilor preluate de moștenitori cu dreptul de trecere implicit pe toată întinderea lui, fără a i se schimba categoria de folosință, așa a fost și intenția vânzătoarelor, drept care decurge din dezlipirea din același corp cadastral 364/1 dezlipit 364/1/2 în 2005 cu drum de acces și asigurarea unei treceri provizorii pe timpul vieții prin spatele casei.
Precizează că nu s-a mai făcut un alt supliment de expertiză în teren, doar reveniri prin răspunsuri la obiecțiuni.
Consideră că intimatul-reclamant T. nu este vătămat.
Intimatul T. M. nu a formulat întâmpinare.
În prezenta cauză, deși recurenții nu au indicat vreunul din motivele de recurs înscrise în art. 304 Cod procedură civilă, dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în dispozițiile art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
Motivul de recurs înscris în art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă privește, fie ipoteza în care soluția pronunțată prin hotărârea atacată nu este juridică, deoarece din modul de redactare nu se poate determina dacă legea s-a aplicat corect, fie situația în care instanța recurge la texte de lege aplicabile speței, pe care le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit.
Pentru invocarea acestui motiv nu este suficientă indicarea textului (art. 304 punctul 9) fiind necesar ca recurentul să precizeze care anume text a fost denaturat și în ce constă denaturarea.
În prezenta cauză, recurenții au invocat atât dispozițiile art. 14 din legea nr. 7/1996 cât și ale art. 627 Cod civil, fără a indica ce anume a greșit tribunalul în legătură cu aplicarea sau interpretarea textelor în discuție, deși era necesar să precizeze în ce constă denaturarea.
Curtea notează că dispozițiile art. 14 din legea nr. 7/1996 nu au fost reținute în considerentele hotărârii pronunțate în apel astfel că, acestea nu se referă la soluția tribunalului, care este criticată în prezenta cauză.
În ceea ce privește cel de al doilea text invocat, ambele instanțe au reținut că nu erau incidente – în cauză - dispozițiile art. 627 vechiul Cod civil, care se referă la situația în care ambele fonduri aparțin aceluiași proprietar, iar acesta înstrăinează unul din cele două fonduri.
În afară de enunțarea acestei critici în cererea de recurs, recurenții procedează la o analiză detaliată a probelor administrate în cele două cicluri procesuale – fond și apel – respectiv expertizele topometrice.
Curtea notează că recurenții nu au formulat critici concrete cu privire la modul de judecată al instanței, ci au formulat critici cu privire la expertizele efectuate în cauză și suplimentele la acestea.
Motivul de recurs prevăzut de punctul 9 al art. 304 Cod procedură civilă, privește, fie ipoteza în care soluția pronunțată prin hotărârea recurată nu este juridică, întrucât din modul de redactare nu se poate determina dacă legea s-a aplicat corect, fie situația în care instanța recurge la texte aplicabile speței, pe care, însă, le încalcă în litera sau sprijinul lor, ori le aplică greșit.
Cum dispozițiile art. 14 din legea nr. 7/1996 invocate nu sunt operante în cauza dedusă judecății – pentru considerentele anterior evocate - iar dispozițiile art. 627 vechiul Cod civil au fost corect interpretate și aplicate de cele două instanțe, motivul de modificare prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă nu este incident în cauză.
Curtea reține că restul criticilor dezvoltate de recurenți vizează modalitatea în care tribunalul a interpretat expertizele efectuate în cauză dând prevalentă anumitor aspecte, greșite – în viziunea recurentilor.
Reține Curtea că toate aceste critici au semnificația unei erori în care s-a aflat tribunalul, care a apreciat greșit probele administrate în cauză.
Această ultimă chestiune nu poate fi analizată de Curte ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 Cod procedură civilă prin art. I pct. 111 din O.U.G. nr. 138/2000.
În consecință, având în vedere dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a respinge recursul formulat de R. G. și R. M. împotriva deciziei civile nr. 11/A din 05 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul V., Secția civilă, hotărâre pe care o menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de R. G. și R. M. împotriva deciziei civile nr. 11/A din 05 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul V., Secția civilă, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Mai 2013.
Președinte, C.-A. S. | Judecător, A. G. | Judecător, L. P. |
Grefier, D. G. |
Red. S.C.A.
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./06.06.2013
Tribunalul V.:
- Ț. M. C.
- D. P. C.
Judecătoria V.: C. O.
| ← Strămutare. Sentința nr. 10/2013. Curtea de Apel IAŞI | Validare poprire. Decizia nr. 1077/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
