Cereri. Decizia nr. 118/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 118/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 715/45/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 118/2014
Ședința publică de la 10 Februarie 2014
Completul compus din:
Președinte: A. G.
Judecător: L. P.
Judecător: C.-A. S.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de Agenția D. Statului București împotriva deciziei civile nr. 634 din 15 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ * în contradictoriu cu intimații B. V. și C. Județeană Iași pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că recursul a rămas în pronunțare la data de 27 ianuarie 2014 când părțile au fost lipsă la acel termen de judecată și din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de 03 februarie 2014 și apoi pentru data de astăzi, când:
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei civile de față;
Prin cererea de revizuire formulată la data de 29 octombrie 2013, Agenția D. Statului București a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 634 din 15 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ * în contradictoriu cu intimații B. V. și C. Județeană Iași pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 pe considerentul că ar fi contradictorie cu decizia civilă nr. 546 din 26.09.2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ .
În motivarea cererii s-a arătat că, instanța de recurs a considerat - prin decizia civilă nr. 634 din 15 martie 2013 - că reclamantul a fost victima unei violări a art. 1 din Protocolul nr. 1 a Convenției Europene a Drepturilor Omului întrucât în vederea finalizării procedurii prevăzută de legile de fond funciar, nu a efectuat niciun demers în perioada de aproximativ 10 ani de la data validării dreptului de proprietate, admițând astfel cererea de obligare a pârâtelor la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de daune morale.
În acest fel, instanța de recurs s-a pronunțat cu încălcarea puterii de lucru judecat întrucât o cerere identică a fost tranșată în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 546 din 26.09.2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ . Procedând contrar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre irevocabilă potrivnică deciziei civile nr. 546/2012 întrucât aspectele tranșate nu mai puteau face obiectul unei noi judecăți.
Astfel pe rolul Tribunalului Iași s-a aflat dosar nr._ având ca obiect apelul declarat de ADS și de intimatul B. V. împotriva sentinței civile nr. 1686/10.06.2011 pronunțată de Judecătoria P.. Prin cererea formulată reclamantul B. V. a solicitat inițial obligarea ADS la plata sume de 67.206 lei cu titlu de despăgubiri și daune morale, pretenții majorate ulterior în cursul judecății la suma de 129.150 lei, având la bază aceleași hotărâri judecătorești pe care le-a invocat în prezenta cauză.
Prin sentința civilă nr. 1686/2011 Judecătoria P. a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată și a obligat ADS și C. Județeană să plătească reclamantului suma de_,94 lei despăgubiri și suma de 5000 lei daune morale.
Prin decizia civilă nr.546/2012 din 26.09.2012 irevocabilă prin nerecurare, Tribunalul Iași, a admis apelul formulat de ADS împotriva sentinței civile nr.1686/10.06.2011 a Judecătoriei P. și în rejudecare a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul B. V..
Ca urmare a faptului că procedura de retrocedare pentru intimatul din prezenta cauză nu a fost finalizată, acesta a formulat pe rolul instanțelor judecătorești mai multe cereri de chemare în judecată, fiecare având ca și aspect principal nemulțumirea acestuia cu privire Ia procedura de reconstituire a dreptului său de proprietate, solicitând - în fiecare dosar - obligarea instituțiilor implicate în procedura de retrocedare la plata de daune materiale și morale, încercând pe această cale, obținerea nejustificată de foloase materiale.
Suprafața de teren de 65,48 ha pentru care recurentul - reclamant a solicitat acordarea de daune interese și morale în prezenta cauză, face parte din suprafața totală de 116,45 ha din care pentru suprafața de 48 ha a fost emis titlu de proprietate nr._ încă din anul 2005 . Dacă, cu privire la natura daunelor interese acestea sunt intitulate fie contravaloare lipsă folosință teren, fie despăgubiri, acordarea de daunelor morale nu poate fi decât ca urmare a suferirii unei vătămări psihice în urma acțiunii sau inacțiunii pe care cel interesat o reclamă . Astfel nu pot exista două cereri pentru acordarea daunelor morale având ca motiv inacțiunea revizuentei în ceea ce privește obligația de predare a terenului.
Învederează că, la pronunțarea hotărârii a cărei revizuire o solicită, instanța de recurs a motivat hotărârea, reținând - în culpa celor două pârâte intimate - lipsa de eficacitate a legislației în materia fondului funciar care a generat un climat juridic incert. Cauza CEDO V. contra României invocată de instanța de recurs prezintă o cu totul altă situație decât cea în care se afla pârâtul - recurent B. V.,
Astfel, la paragraful 89 al hotărârii CEDO V. contra României se reține,, Curtea apreciază ca restituirea terenului sau piața despăgubirilor validate prin deciziile din 5 aprilie si 17 mai 2002 si calculate conform criteriilor stabilite de legislația romana (paragraful 38 de mai sus) l-ar pune pe reclamant, pe cat posibil, într-o situație echivalenta cu cea în care s-ar fi aflat daca cerințele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încălcate. Cu toate acestea, ținând cont de constatările prezentei hotărâri din care reiese ca sistemul actual de retrocedare nu este eficient, Curtea a apreciat că nu are alta opțiune decât sa acorde suma care, în opinia sa, ar constitui o soluționare definitiva si completa a prezentului litigiu patrimonial "
Prin această hotărâre Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acordat reclamantului o sumă de bani care reprezintă contravaloarea terenului solicitat, aceasta fiind modalitatea de soluționare irevocabilă a litigiului patrimonial.
Motivarea făcută de instanța de recurs, raportat la această hotărâre CEDO nu este întemeiată atâta timp cât, în apărările făcute atât de recurentă cât și de C. Județeană Iași sunt arătate foarte clar demersurile care au fost făcute în vederea finalizării procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate al reclamantului, din totalul suprafeței validate de 116,45 ha acesta primind titlu de proprietate pentru 48 ha încă din 2005 iar în ceea ce privește diferența de suprafață de 41,49 ha, respectiv 26,96 ha, a arătat că reclamantul - recurent B. V. a refuzat două oferte cu privire la amplasamentul propus de C. Locală Strunga.
Instanța de recurs a admis cererea privind acordarea daunelor materiale, prin trimiterea la situația retrocedării reclamantului - recurent, făcând astfel o evocare a fondului și a pronunțat o hotărâre irevocabilă potrivnică deciziei nr. 546/26.09.2011 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, ceea ce atrage incidența motivului de revizuire prevăzut la pct. 7 al art. 322 Cod procedură civilă și necesitatea anulării deciziei civile nr. nr. 634 din data de 15.03.2013 .
Solicită admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată, invocând în drept, dispozițiile art. 322 pct. 7 și art. 323 alin. 2 Cod procedură Civilă.
Legal citați intimații nu au depus întâmpinare.
În cauza pendinte nu au fost administrate alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate cât și a dispozițiilor legale operante în cauză, Curtea reține că cererea de revizuire este nefondată, potrivit celor ce succed:
Verificând cele două hotărâri judecătorești irevocabile, pretins potrivnice, potrivit susținerilor revizuentei, din perspectiva cerințelor legale prevăzute expres dar și decurgând din dispozițiile art. 322 pct. 7 C.proc.civ., Curtea reține următoarele:
Prima dintre cauze, înregistrată pe rolul Judecătoriei P. sub nr. dosarul nr._ * a avut ca obiect cererea în pretenții formulată de reclamantul B. V. în contradictoriu cu pârâtele Agenția D. Statului București și C. Județeană de fond funciar Iași prin care acesta a solicitat: suma de 524.025 lei noi - contravaloarea produselor datorate în kg grâu pentru 10 ani (01.01.2000 – 31.12.2009); suma de 236.859,3 lei noi - contravaloare dobânzi; suma de 200.000 lei noi – daune morale; suma de 39.115,7 lei noi – cheltuieli de judecată.
Inițial, prin sentința civilă nr. 2745/23.11.2010 a fost admisă - în parte - acțiunea formulată de către reclamantul B. V. în contradictoriu cu pârâtele Agenția D. Statului București și C. Județeană de fond funciar Iași, care au fost obligate să plătească reclamantului suma de_ lei reprezentând daune interese pentru lipsa de folosință cât și suma de 30.000 lei cu titlu de daune morale.
Solutia a fost casată de Tribunalul Iași prin decizia civilă nr.1910/2011, cauza fiind trimisă spre rejudecare.
În rejudecare a fost pronunțată sentința civilă nr. 518 din 17.02.2012 de Judecătoria P., prin care a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamantul B. V. în contradictoriu cu pârâtele Agenția D. Statului București și C. Județeană de fond funciar Iași.
Ulterior, prin decizia nr. 634 din 15 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă în dosarul nr._ * a fost admis recursul declarat de către reclamantul B. V. împotriva sentinței civile nr. 518 din 17.02.2012 pronunțată de Judecătoria P., care a fost modificată în parte, respectiv:
A fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamantul B. V. în contradictoriu cu pârâtele Agenția D. Statului București și C. Județeană de fond funciar Iași .
Au fost obligate pârâtele să plătească în solidar reclamantului suma de 30.000 lei cu titlu de daune morale.
A fost respinsă cererea reclamantului pentru celelalte sume solicitate.
S-a menținut dispoziția instanței de fond asupra excepției de prescripție a dreptului la acțiune.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 2927,65 lei cheltuieli de judecată pentru întreaga durată a litigiului.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, raportat la cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată de către reclamantul-recurent, cerere ce a fost ulterior modificată de către acesta, prin precizările pe care le-a adus de mai multe ori, prima instanță a făcut o încadrare corectă a acțiunii în ceea ce privește temeiul în drept: îmbogățirea fără justă cauză față de ADS și răspundere delictuală pentru C. Județeană Iași. Tribunalul și-a însușit în integralitatea lor considerațiile teoretice și practice ale judecătorului fondului în ceea ce privește stabilirea situației de fapt.
Deși reclamantul a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate, aceasta nu a reușit până în prezent să fie pus în posesie efectivă, pentru ca în calitate de proprietar să se bucure de toate prerogativele ce decurg din acest drept. Se mai reține de către Tribunal că prin neîndeplinirea individuală a obligațiilor legale și prin necorelarea activităților comune, s-a tergiversat aproape 10 ani restituirea în natură a terenului, încălcându-se reclamantului dreptul de proprietate. În ceea ce privește răspunderea solidară a pârâtelor, reține tribunalul că atât timp cât nu poate fi reținută culpa exclusivă a uneia dintre pârâte la fapta cauzatoare de prejudicii, toate acestea având o contribuție în cauzarea prejudiciului, atunci acestea vor răspunde solidar față de reclamant.
Măsura reconstituirii dreptului de proprietate presupune redarea foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, a terenurilor care au fost preluate în orice mod de cooperativă. Caracterul reparatoriu al reconstituirii presupune, în principal, dreptul fostului proprietar de a primi în fizic terenul de care a fost deposedat pentru a se bucura de plenitudinea prerogativelor dreptului de proprietate.
Din perspectiva legislației funciare interne în materie, se poate observa ca, deși reclamantul are un drept de proprietate recunoscut si necontestat, acesta nu poate uza de prerogativele acestuia, fiind împiedicați de conduita comisiilor de fond funciar, de pasivitatea acestora care sub rezerva atribuțiilor ce îi revine fiecărei autorități administrativ-jurisdicționale nu au procedat la punerea în posesie a reclamantului.
Din perspectiva reglementarilor internaționale: conform art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauza de utilitate publica si în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".De asemenea, art. 20 alin 2 din Constituția României prevede ca: 2) Daca exista neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".Astfel, în ceea ce privește Convenția europeana privind apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, ca principiu general, dispozițiile acesteia au forță constituționala si supralegislativă. Este de observat ca, normele juridice internaționale privitoare la protecția drepturilor omului au aplicabilitate directa în dreptul intern - self exuecuting - obligația interpretării si aplicării dispozițiilor constituționale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de România, deci și în conformitate cu dispozițiile Convenției, se impun tuturor autorităților publice române deoarece prevederile Constituției au aplicabilitate directa. Pentru aceste considerente se poate aprecia că, normele cuprinse în Convenție si protocoalele adiționale alcătuiesc, împreuna cu jurisprudența organelor sale, un . de la dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, instanța a constatat că reclamantul a beneficiat de un drept de proprietate recunoscut si necontestat de către pârâte, însa este lipsit de această proprietate, prin dispozițiile legale naționale enunțate mai sus. În aceste condiții, evident aceste norme naționale vin în contradicție directa cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, așa încât, instanța este obligata - art. 20 alin 2 din Constituția României - conform sa facă aplicarea directa a reglementarilor internaționale.
Referitor la contradicția dintre aceste norme, aceasta nu a fost constatata prima data de către instanța, ci, de către Curtea Europeana pentru Drepturile Omului, care, în cauza Cauza D. împotriva României(Cererea nr. 1818/02), referindu-se la recunoașterea dreptului de proprietate în favoarea unei persoane a reținut, pe de o parte ca: ....a creat în beneficiul reclamantului speranța legitima de a fi efectiv pus în posesia terenurilor litigioase si de a obține titlul de proprietate asupra lor (a se vedea, mutatis mutandis, Abaluta împotriva României, nr._/01, paragraful 55, 15 iunie 2006 si T. împotriva României, nr. 746/02, paragraful 37, 29 septembrie 2005). În aceste condiții, creanța sa este suficient stabilita pentru a constitui o valoare patrimoniala care implica aplicarea garanțiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1." iar pe de alta parte:" în prezent ,Curtea considera ca din cauza întârzierii în executare, acesta a suferit un prejudiciu ce decurge din faptul ca nu au putut beneficia pe deplin de toate atributele dreptului de proprietate (a se vedea, mutatis mutandis, S. P. citat anterior, paragrafele 80-81)"Raportându-ne strict la prezenta speța, se poate observa ca reclamantul nu se afla doar în prezenta unei speranțe legitime ci chiar a unui drept de proprietate, drept de proprietate, recunoscut si necontestat de către pârâte. Potrivit disp. art. 998 Cod civil, „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar potrivit disp. art. 999 Cod civil, „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudenta sa”.
Astfel, art. 998 – 999 cod civil instituie răspunderea civilă delictuală. Din cuprinsul acestor dispoziții legale rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat; existența capacității delictuale a celui ce a săvârșit fapta ilicită.
În ceea ce privește fapta ilicită, aceasta a fost definită în literatura de specialitate ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. Orice faptă comisivă care întrunește condițiile ilicitului constituie o faptă ilicită. Totodată însă, poate constitui faptă ilicită și omisiunea, inacțiunea ilicită, neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri atunci când această activitate sau această măsură trebuia, potrivit legii, să fie întreprinsă de către o anumită persoană.
În ceea ce privește vinovăția, s-a reținut de către instanța de recurs că pentru a fi angajată răspunderea civilă este necesar ca fapta ilicită să fie imputabilă autorului ei, adică autorul să fi avut o vină atunci când a săvârșit-o. Vinovăția reprezintă atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săvârșirii faptei ilicite.
Referitor la prejudiciu, instanța de recurs a reținut că acesta este un element esențial al răspunderii delictuale și constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite cu vinovăție de o altă persoană. La rândul său, prejudiciul trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare. Astfel, este cert prejudiciul actual și prejudiciul viitor care, deși nu s-a produs încă, este sigur că se va produce în viitor, fiind susceptibil de evaluare. Cu privire la prejudiciul viitor, care este cert, acesta nu trebuie confundat cu prejudiciul eventual, care este lipsit de certitudine și, deci, nu poate justifica acordarea de despăgubiri.
Or, în speță, se reține de către instanța de recurs că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale însă numai în ceea ce privește daunele morale. În aceeași materie a fondului funciar, Curtea Europeana pentru Drepturile Omului a condamnat din nou România, în cauza Viasu împotriva României din data de 09.12.2008, reținând că modificările legislative s-au dovedit, ca lipsite de efect în plan practic si ca surse ale unui climat de incertitudine juridic" si în consecința constatând ca constata ca reclamantul a fost victima unei violări a art. 1 din Protocolul nr. 1".În aceste condiții, făcând aplicarea directa a reglementarilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, este necesar a fi obligate ambele pârâte la plata unor daune morale în cuantumul fixat de către instanță, respectiv de_ lei având în vedere și timpul scurs de aproximativ 10 ani din momentul validării și până în prezent, timp în care nu a fost întreprins niciun demers, demararea de către reclamant a mai multor procese civile demersuri care au implicat mult stres și consum nervos.
În acest sens, instanța de recurs a reținut că potrivit disp. art. 9 alin. 1 din H.G. nr. 626/2001, terenurile cu destinație agricolă a căror retrocedare se solicită în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 1/2000, solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, se transmit de A.D.S. comisiilor locale, pe baza de protocol, la cererea comisiilor județene, conform modelului aprobat de Consiliul de administrație al A.D.S. În alin. 2 al aceluiași articol se precizează etapele ce trebuie parcurse anterior încheierii protocolului, respectiv: prezentarea către A.D.S. a cererii comisiei județene de aplicare a Legii fondului funciar, împreună cu actele ce stau la baza acesteia, precum și a documentației de predare a terenurilor cu destinație agricolă, stabilită de Consiliul de administrație al A.D.S.; verificarea de către direcțiile de specialitate din cadrul A.D.S. a legalității documentației prezentate. Potrivit art. 7 alin. 7 din Legea nr. 268/2001, Agenția D. Statului, împreună cu Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie, a inventariat terenurile care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, potrivit Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000 și le va preda pe baza de protocol comisiilor locale, în vederea eliberării titlurilor de proprietate și punerii în posesie a celor îndreptățiți.
Or, raportat la aceste dispoziții legale, instanța de recurs a reținut că chiar dacă Agenția D. Statului nu și-a îndeplinit atribuțiile ce-i reveneau, nu poate fi obligată la plata sumei solicitată de către reclamant ca reprezentând îmbogățire fără justă cauză, nefiind îndeplinite condițiile prevăzută de această instituție.
De asemenea, instanța de recurs a reținut și faptul că deși Comisiei Județene Iași de Fond Funciar i se poate reține în sarcina sa o culpă în tergiversarea reconstituirii dreptului de proprietate reclamantului nu sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale în ceea ce privește daunele materiale.
Astfel,a mai reținut de către instanța de recurs și faptul că în speță nu este îndeplinită condiția prejudiciului, prejudiciul fiind un element esențial al răspunderii civile delictuale. Astfel, prin acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat despăgubiri materiale reprezentând lipsa de folosință a suprafeței de 524.025 lei. Pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală este necesar ca prejudiciul să fie cert. Or, instanța de recurs a apreciat că suma pretinsă cu titlu de lipsă de folosință a terenului are un caracter speculativ, posibilitatea de a înființa culturi agricole și de a realiza producție agricolă fiind în funcție de mai multe variabile. De altfel, în acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în cauza R. împotriva României (cererea_/02, hotărârea din 28 iunie 2007, paragraful 54), s-a reținut: „Cu referire la suma pretinsă cu titlu de lipsă de folosință a terenurilor, Curtea nu poate aloca nici o sumă cu acest titlu, pe de o parte datorită faptului că aceasta a dispus restituirea terenurilor ca măsură reparatorie în conformitate cu articolul 41 din Convenție și, pe de altă parte, deoarece atribuirea unei sume cu acest titlu ar îmbrăca în speță un caracter speculativ, posibilitatea de a înființa o fermă și randamentul unei ferme agricole fiind în funcție de mai multe variabile. Cu toate acestea, ea va ține cont de privarea de proprietate suportată de reclamant cu ocazia reparării prejudiciului moral (v., mutatis mutandis, cauza R. împotriva României, nr._/03, paragraful 49, 20 iulie 2006 și cauza P. împotriva României, nr._/03, paragraful 41, 5 octombrie 2006)”.
Raportat considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, a admis recursul promovat de către reclamant și a modificat în parte sentința recurată.
Cea de-a doua cauză, înregistrată pe rolul Judecătoriei P. sub nr._ a avut ca obiect cererea în pretenții formulată de reclamantul B. V. în contradictoriu cu pârâtele Agenția D. Statului București și C. Județeană de fond funciar Iași prin care acesta a solicitat: suma de 129.150 lei noi - contravaloarea lipsă de folosință a terenului în suprafață de 134,4129 lei ocupat în cursul anului 2010 în mod abuziv de Agenția D. Statului București cât și daune morale în cuantum de 10.000 lei.
Prin sentința civilă nr.1686/10.06.2011 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._ a fost admisă în parte, astfel cum a fost precizată, acțiunea formulată de reclamantul B. V. în contradictoriu cu pârâtele C. județeană Iași și Agenția D. Statului.
A fost obligată pârâta Agenția D. Statului să plătească reclamantului suma de_,94 lui cu titlu de despăgubiri și suma de 5000 lei reprezentând daune morale și suma de 1200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Ulterior, prin decizia nr. 546/26.09.2011 pronunțată de Tribunalul Iași a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul B. V. împotriva sentinței civile nr.1686/10.06.2011 a Judecătoriei P., pronunțata în dosar_ .
A fost admis apelul formulat de apelanta Agenția D. Statului împotriva sentinței civile nr.1686/10.06.2011 a Judecătoriei P., pronunțata în dosar_ care a fost schimbă în tot, în sensul respingerii, ca nefondată a acțiunii formulată de reclamantul B. V. în contradictoriu cu pârâtele C. Județeana de Fond Funciar Iași și Agenția D. Statului, cu sediul în București, ..43, sector 1.
În motivarea deciziei nr. 546/26.09.2011 pronunțată de Tribunalul Iași se reține că, prin acțiunea - astfel cum a fost modificată - reclamantul a solicitat despăgubiri materiale în cuantum de 129.150 lei reprezentând lipsa de folosință a suprafeței de 134,4129 teren pentru anul 2010. Pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală este necesar, așa cum s-a arătat, ca prejudiciul să fie cert. Or, instanța de apel a apreciat că suma pretinsă cu titlu de lipsă de folosință a terenului are un caracter exclusiv speculativ, posibilitatea de a înființa culturi agricole și de a realiza producție agricolă fiind în funcție de mai multe variabile. De altfel, în acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în cauza R. împotriva României (cererea_/02, hotărârea din 28 iunie 2007, paragraful 54), s-a reținut: „Cu referire la suma pretinsă cu titlu de lipsă de folosință a terenurilor, Curtea nu poate aloca nici o sumă cu acest titlu, pe de o parte datorită faptului că aceasta a dispus restituirea terenurilor ca măsură reparatorie în conformitate cu articolul 41 din Convenție și, pe de altă parte, deoarece atribuirea unei sume cu acest titlu ar îmbrăca în speță un caracter speculativ, posibilitatea de a înființa o fermă și randamentul unei ferme agricole fiind în funcție de mai multe variabile. (v., mutatis mutandis, cauza R. împotriva României, nr._/03, paragraful 49, 20 iulie 2006 și cauza P. împotriva României, nr._/03, paragraful 41, 5 octombrie 2006)”.
De altfel, singurele probe administrate de reclamant sub aspectul întinderii prejudiciului sunt adresele emise de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale referitoare la producția medie kg/ha la nivelul comunelor A.I.C., B. și Strunga, respectiv la prețurile practicate pe piața libera cu privire la producția /ha. Or, dincolo de caracterul pur estimativ al prețurilor indicate( Ministerul Agricultuirii și Dezvoltării Rurale- Direcția pentru Agricultură Iași indicând că prețurile pe piața liberă au fost și sunt negociabile funcție de cerere/ofertă), instanța de apel a reținut că prejudiciul pretins de reclamant este nedeterminabil și, în consecință, incert. Astfel, evaluarea făcută de reclamant omite cu știință factori obiectivi cuantificabili și determinanți esențiali, fiind în acest sens eronata. Prețul mediu pe cultură agricolă nu poate reflecta în nici o împrejurare prejudiciul reclamantului, în condițiile în care din prețul producției efective trebuie în mod necesar deduse cheltuielile de însămânțare, culturi agricole, combatere dăunători, recoltare și punere în circulație. Or, nici sub aceste aspecte reclamantul nu a înțeles să administreze vreun mijloc pertinent de dovada.
Nici pretențiile reclamantului la acordarea daunelor morale nu sunt întemeiate. Având în vedere scopul reparator, moral, acordarea daunelor morale trebuie sa se întemeieze pe o legătura de cauzalitate dovedita între vatamarea pretinsa si fapta săvârșită. Or, în condițiile în care instanța de apel a stabilit că nu se poate reține vreo fapta ilicită în sarcina pârâtei ADS, iar reclamantul a precizat expres că nu solicită obligarea Comisiei Județene de Aplicare a Legii 18/1991 Iași la plata vreunei sume de bani, pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate și vor fi respinse ca atare.
Pe cale de consecință, având în vedere faptul că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, se reține de către instanța de apel că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata despăgubirilor materiale.
Curtea notează că, prin promovarea prezentei cereri de revizuire, revizuenta Agenția D. Statului susține că decizia civilă nr. 634 din 15 martie 2013 a Tribunalului Iași - prin care s-a admis cererea de obligare a pârâtelor la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de daune morale - a fost pronunțată cu încălcarea puterii de lucru judecat întrucât - o cerere identică - a fost tranșată în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 546 din 26.09.2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ . Procedând contrar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre irevocabilă potrivnică deciziei civile nr. 546/2012 întrucât aspectele tranșate nu mai puteau face obiectul unei noi judecăți, astfel încât, în opinia revizuentei, se impune anularea celei din urmă hotărâri pronunțate, în temeiul art. 322 pct. 7 C.proc.civ.
Curtea constată că scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C.proc.civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci acela al respectării principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea lui.
Pentru a se statua asupra admisibilității unei cereri de revizuire în această ipoteză legală, în principiu, trebuie îndeplinite următoarele condiții: să fie vorba despre hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, să fie vorba despre hotărâri pronunțate în același litigiu (cu tripla identitate de părți, obiect și cauză), hotărârile respective să fi fost pronunțate nu în același proces, ci în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces, să nu fi fost invocată excepția puterii de lucru judecat, sau chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.
Curtea notează că, dintre cerințele expuse anterior, de interes pentru speța dedusă judecății este cea referitoare la identitatea de părți, obiect și cauză.
În ceea ce privește primul element – părțile – nu există niciun dubiu că există identitate cu privire la acest aspect deoarece revizuenta Agenția D. Statului și intimații B. V. și C. Județeana de Fond Funciar Iași și au figurat în ambele procese în calitate de părți.
În ce privește condiția identității de părți, obiect și cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire (evitarea contradicțiilor dintre hotărârile judecătorești), aceasta este o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți, în condițiile identității de elemente reglementate de art. 1201 C.civ.
Astfel cum rezultă din expozeul anterior, cele două pricini nu se suprapun ca obiect deoarece pretențiile vizează perioade diferite de timp, respectiv, în dosarul nr._ * cererea în pretenții formulată de reclamantul B. V. în contradictoriu cu pârâtele Agenția D. Statului București și C. Județeană de fond funciar Iași vizează perioda 01.01.2000 – 31.12.2009, pentru care solicită suma de 524.025 lei noi - contravaloarea produselor datorate în kg grâu pentru 10 ani; suma de 236.859,3 lei noi - contravaloare dobânzi; suma de 200.000 lei noi – daune morale; în timp ce dosarul nr._ vizează perioada anului 2010 pentru care solicită suma de 129.150 lei noi - contravaloarea lipsă de folosință a terenului în suprafață de 134,4129 lei și daune morale.
În consecință, în privința obiectului acesta nu este identic, deoarece scopul final urmărit de reclamantul B. V. nu este același în ambele dosare, sumele solicitate cu titlu de pretenții vizând perioade diferite de timp.
Față de cele ce preced, Curtea urmează să respingă ca nefondată cererea de revizuire a deciziei civile nr. 634 din 15 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C.proc.civ., cerere formulată de Agenția D. Statului, prin reprezentanți legali.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire a deciziei civile nr. 634 din 15 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă, cerere formulată de Agenția D. Statului, prin reprezentanți legali.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 10 Februarie 2014.
Președinte, A. G. | Judecător, L. P. | Judecător, C.-A. S. |
Grefier, D. G. |
Red./ Tehnoredactat
S.C.A.
2 ex./ 6 martie 2014
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./ 6 martie 2014
Tribunalul Iași:
- T. Doinița
- D. C.
- L. O.
Jud. fond: C. P. R.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 28-11-2014, Curtea de Apel IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 876/2014. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
