Legea 10/2001. Decizia nr. 158/2014. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 158/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 4295/89/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 158/2014

Ședința publică de la 11 Iunie 2014

Completul compus din:

Președinte: VIORICA OLARU

Judecător: C. A.

Grefier: A. H.

S-a luat în examinare cererea de apel formulată de F. A. prin mandatar B. M. în contradictoriu cu intimata P. Municipiului Bârlad, prin Primar, având ca obiect legea 10/2001, formulată împotriva sentinței civile numărul 29/CA pronunțată la data de 15.01.2014 de Tribunalul V..

La apelul nominal făcut în ședință nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la primul termen de judecată, la dosar s-au depus prin serviciul de registratură concluzii scrise formulate de apelanta F. A. și că se solicită judecata în lipsă.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată apelul în stare de judecată și văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA DE APEL:

Asupra apelului civil de față;

P. sentința civilă ne. 29 din15.01.2013 a Tribunalului V. – Secția Civilă s-a respins acțiunea civilă, formulată de reclamanta F. D. A., prin reprezentant B. M. în contradictoriu cu Primarul municipiului Bârlad. Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că:

P. notificarea formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a solicitat restituirea unui imobil ce a aparținut autorilor săi compus din casă de locuit și teren aferent în suprafață de 880,00 m.p situat în Bârlad, ..

P. Dispoziția nr.805/2001 emisă de Primarul municipiului Bârlad s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 227 m.p., iar pentru diferența de 603 m.p. și pentru construcțiile demolate s-au acordat despăgubiri.

În anul 2005 Primarul mun. Bârlad emite dispoziția nr.3635 prin care se modifică cuprinsul art. II din dispoziția nr.805/2001 în sensul că se restituie reclamantei și suprafața de 39,50 mp, iar pentru terenul în suprafață de 563,50 mp s-au propus măsuri reparatorii în echivalent. Această dispoziție a fost modificată prin sentința civilă nr.1799/2011 a Tribunalului V. în sensul că s-a restituit reclamantei și suprafața de 371 mp teren, dar au fost menținute celelalte articole ale dispoziției emise.

P. decizia nr.119/2012 a Curții de Apel Iași s-a admis recursul formulat de Primarul mun. Bârlad și a fost respinsă contestația formulată de către F. A. împotriva dispoziției 3635/2005 cu motivarea că suprafața de 371 mp teren nu poate fi restituită în natură, nefiind liberă, fiind ocupată de amenajări de utilitate publică.

Reclamanta F. A. consideră că din suprafața de 563,50 mp ce nu a putut fi restituit în natură face parte și o suprafață de 52 mp atribuită unei alte persoane, solicitând astfel anularea dispoziției prin care s-a atribuit această suprafață.

P. decizia civilă nr.293/2012 a Tribunalului V. s-a dispus constatarea nulității absolute parțiale a dispoziției nr. 4086/2007 și a fost anulat procesul verbal de punere în posesie pentru suprafața de 52 mp teren, dar fără a se dispune atribuirea acestei suprafețe către reclamantă după cum susține aceasta.

Notificarea reclamantei a fost soluționată prin dispoziția nr.3635/2005 emisă de către Primarul mun. Bârlad, dispoziție ce a rămas definitivă prin decizia Curții de Apel Iași nr.119/2012.

În aceste condiții, solicitarea reclamantei de modificare a dispoziției nr. 3635/2005 în sensul de a i se restitui și suprafața de 52 mp ce i se cuvin ar încălca principiul autorității de lucru judecat, ceea ce însă ar contravine dispozițiilor legale, chiar dacă în condițiile în care prezenta cauză nu s-a reținut această excepție și în consecință acțiunea reclamantei va fi respinsă.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta F. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra celor solicitate în obligația de a face, ci pe dispozițiile Legii nr.10/2001, deși acțiunea nu s-a întemeiat pe aceste dispoziții, ceea ce impune rejudecarea cauzei în totalitate.

Apelul este nefondat.

Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că:

P. acțiunea introductivă de instanță, înregistrată la Judecătoria Bârlad, reclamanta F. A. a chemat în judecată Primarul municipiului Bârlad pentru a fi obligat să o pună în posesie cu suprafața de 52 mp situat în Bârlad, . liber de orice sarcini. Ulterior, prin precizările formulate, reclamantul a indicat temeiul de drept al cererii sale și anume Constituția României, legislația CEDO, Legea nr. 165/2013 și Legea nr. 10/2001.

În atare condiții, în mod corect Judecătoria Bârlad verificându-și competența materială în cauză, și-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului V. potrivit art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, sub acest aspect criticile formulate sunt neîntemeiate.

De altfel, din însăși petitul acțiunii, reclamanta arată că în permanență în baza legilor proprietății Legea nr. 18/1990, Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 a revendicat imobilul situat în Bârlad, ., respectiv a suprafeței de 800 mp fiind pusă în posesie cu o suprafață de 277 mp prin Dispoziția nr. 805/2001, iar apoi cu încă 39,5 mp prin Dispoziția nr. 3635/2005, mai rămânând o suprafață de 52 mp liberă de orice sarcini pentru care solicită să fie pusă în posesie.

P. urmare tribunalul, în limita investirii sale a analizat pretențiile reclamantei și s-a pronunțat în consecință.

Este adevărat că prin decizia civilă nr. 293 din 6.03.2012 a Tribunalului V., irevocabilă s-a dispus anularea parțială a Dispoziției nr. 4086 din 24.10.l2007 emisă de Primarul municipiului Bârlad în ceea ce privește suprafața de 52 mp teren situat în Bârlad, . atribuită în proprietate defunctului R. A., anularea în parte a procesului verbal de punere în posesie din 21.01.2008 pentru această suprafață cu care a fost pus în posesie defunctul R. A. și anulează în parte contractul de vânzare-cumpărare nr. 1484 din 21.03.2008 intervenit între defunctul R. A. și C. M. V. pentru suprafața de 52 mp din Bârlad, ., numai că, nu s-a dispus și atribuirea acestei suprafețe de 52 mp către reclamantă așa cum corect a reținut și tribunalul.

Or, în condițiile în care notificarea reclamantei a fost soluționată prin dispoziția nr. 3635/2005 emisă de Primarul municipiului Bârlad a cărei legalitate a fost verificată prin decizia civilă nr. 119 din 20.01.2012 a Curții de Apel Iași, decizie irevocabilă, o nouă modificare a acestei dispoziții în sensul celor solicitate de reclamantă nu mai este posibilă.

Principiul puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat având același obiect, cauză și părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești.

Pornind de la acest principiu, în situația prezumției autorității de lucru judecat, cum este situația în cauza de față, impune consecvența în judecată și anume ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o alta.

Or, prin decizia civilă nr. 119 din 20.01.2012 a Curții de Apel Iași s-a respins irevocabil contestația formulată de F. A. împotriva Dispoziției nr. 3635 din 6.12.2005 emisă de Primarul municipiului Bârlad, pe care o menține.

În atare condiții, modificarea acestei dispoziții în sensul celor solicitate de reclamantă pentru a-i fi restituită și suprafața de 52 mp pentru a putea fi pusă în posesie după cum solicită prin acțiunea de față nu mai poate interveni, sub acest aspect criticile apelantei nefiind întemeiate, tribunalul soluționând corect acțiunea în limitele investirii sale prin petitul cererii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă urmează a se respinge apelul formulat de F. A. împotriva sentinței civile nr. 29 din 15.01.2014 a Tribunalului V., pe care o va păstra.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de F. A. împotriva sentinței civile nr. 29 din 15.01.2014 a Tribunalului V., Secția Civilă, pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi 11 Iunie 2014.

Președinte,

V. O.

Judecător,

C. A.

Grefier,

A. H.

Redactat A.C.

Tehnoredactat A.H.

02 exemplare/7 iulie 2014

Tribunalul V.: A. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 158/2014. Curtea de Apel IAŞI