Contestaţie la executare. Decizia nr. 102/2014. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 102/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 20196/245/2005/a6.1

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 102/2014

Ședința publică de la 05 Februarie 2014

Completul compus din:

Președinte: VIORICA OLARU

Judecător: C. A.

Judecător: V. C.-S.

Grefier: A. H.

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de P. I. împotriva încheierii de ședință nr. 177 RS din 07 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, intimată fiind Asociația de proprietari ., având ca obiect uzucapiune – perimare .

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile litigante.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că judecata recursului s-a suspendat la data de 15 iunie 2012, în temeiul dispozițiilor art. 242 alineat 1 punctul 2 Cod procedură civilă.

Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării recursului, raportat la prevederile art. 248 și 252 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare cu privire la această excepție.

După deliberare:

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință nr. 177/RS din 07 mai 2012, Tribunalul Iași a suspendat judecata recursului în baza dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, având în vedere că părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță și nu au solicitat judecata în lipsă.

Împotriva acestei încheieri pronunțată de Tribunalul Iași a declarat recurs P. I., criticând-o pentru nelegalitate.

În raport cu actele dosarului se constată că cererea de recurs este perimată de drept.

Potrivit art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

În prezenta cauză, la termenul din data de 15 iunie 2012, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 242 punctul 2 Cod procedură civilă, a suspendat judecata recursului declarat de recurentul P. I. împotriva încheierii de ședință nr. 177 RS din 7 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, deoarece părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță și nu au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Cererea de recurs a rămas în nelucrare mai mult de un an după data suspendării, nefiind îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării procesului și nefiind dovedit că ar exista vreun motiv care să fi suspendat cursul perimării, conform art. 250 alineat ultim Cod procedură civilă.

Cauza a fost repusă pe rol din oficiu, la data de 21 ianuarie 2014, pentru a se constata perimarea.

Deoarece sunt îndeplinite condițiile înscrise în art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, urmează ca, potrivit art. 252 Cod procedură civilă, să se constate perimată cererea de recurs formulată de P. I. și să se mențină încheierea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimat recursul declarat de P. I. împotriva încheierii din 7 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția Civilă în dosarul nr._, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 05 Februarie 2014.

Președinte,

V. O.

Judecător,

C. A.

Judecător,

V. C.-S.

Grefier,

A. H.

Redactat și tehnoredactat A.H.

02 exemplare/10.02.2014

Tribunalul Iași: S. M., L. O., A. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 102/2014. Curtea de Apel IAŞI