Legea 10/2001. Hotărâre din 30-09-2014, Curtea de Apel IAŞI

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 10254/99/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 648/2014

Ședința publică de la 30 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. P.

Judecător E. G.

Judecător C.-A. S.

Grefier I. P.

S-a luat spre examinare cererile de recurs formulate de către S. I. și de către P. M. Iași împotriva sentinței civile nr. 1684 din 06.06.2014 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, având ca obiect Legea 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: dosarul este la prim termen; prin serviciul registratură s-a depus la dosar întâmpinare de către recurentul-intimat S. I., comunicată intimatului-recurent P. M. Iași; s-a solicitat judecata în lipsă.

Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acestea.

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 1684 din 6 iunie 2014 a Tribunalului Iași s-a admis cererea formulată de reclamantul S. I., cu domiciliul ales în Iași, ..87, . în contradictoriu cu pârâtul P. M. Iași.

Au fost anulate punctele 1 și 2 ale dispoziției nr. 3431/16.11.2010 emise de P. M. Iași.

S-a dispus restituirea în natură către reclamant a suprafeței de 64 mp teren situat în Iași, . (fost nr.45) delimitată prin punctele 41,20,21,40,39,41 din planul de situație anexă la raportul de expertiză I. M. care face parte integrantă din sentință.

Pentru a hotărî astfel se rețin următoarele:

Prin Dispoziția nr. 3431/16.11.2010 emisă de pârâtul P. municipiului Iași s-a respins parțial notificarea reclamantului nr. 134N/13.08.2001 (prin care solicită restituirea în natură a imobilului - construcție și acordarea de măsuri pentru terenul în suprafață de 463 mp, situat în Iași, .,fost nr. 45), motivat de faptul că imobilul-construcție a fost distrus în incendiu, iar din terenul de 463 mp, doar suprafața de 62,94 mp se află în patrimoniul municipiului Iași, care este sistematizat, urmând a se acorda măsuri reparatorii constând în despăgubiri în condițiile legii speciale.

În primul rând instanța a constatat că pârâtul P. M. Iași nu contestă calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2010, aspect pe care de fapt i l-a recunoscut prin chiar dispoziția atacată, singurul aspect contestat rămas în discuție în prezenta cauză fiind cel referitor la modalitatea de reparare: restituire în natură sau despăgubiri.

Instanța a mai constatat de asemenea că reclamantul nu a contestat observația reținută în dispoziția atacată referitoare la distrugerea construcției în urma unui incendiu neimputabil pârâtului, ceea ce împiedică acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul construcție.

În ce privește posibilitatea de restituire în natură a suprafeței de teren de 62,94 mp, instanța a constatat că potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 2 din legea nr. 10/2001 în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză coroborat cu suplimentul la raportul de expertiză efectuat în urma unor obiecțiuni, a rezultat că suprafața de 64 mp ,,spațiu verde’’ poate fi restituită în natură, restituirea neafectând amenajările de utilitate publică, respectiv trotuarul și ..

În aceste condiții instanța a admis acțiunea, a anula punctele 1 și 2 ale dispoziției emise de P. M. Iași. A dispus restituirea în natură către reclamant a suprafeței de 64 mp teren situat în Iași, . (fost nr.45), delimitată prin punctele 41,20,21,40,39,41 din planul de situație anexă la raportul de expertiză I. M. care face parte integrantă din sentință.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul S. I. și pârâtul P. M. Iași, apel ce a fost calificat ca fiind recurs în raport de art. XII din Legea nr. 202/2010.

Prin cererea de recurs S. I. formulează următoarele critici sentinței primei instanțe:

Instanța de judecată a ignorat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, în care se precizează faptul că suprafața de teren totală deținută de către recurent este de 641 mp, raport de expertiză ce se află la dosarul cauzei.

Din suprafața de 641 mp în mod legal instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București pentru suprafața de 400,06 mp.

Rezultă că instanța de judecată era obligată și învestită să se pronunțe asupra diferenței de 240,94 mp, însă aceasta a fost indusă în eroare de către precizările făcute în suplimentul de expertiză, în care, în mod eronat, s-a precizat faptul că numai o suprafață de 64 mp este liberă de sarcini și poate fi restituită în natură, iar diferența de 176,94 mp ar fi ocupată de construcții.

Chiar și în asemenea condiții, instanța s-a pronunțat numai cu privire la restituirea celor 64 m.p. fără a mai face referire la situația juridică a diferenței de 176,94 m.p.

În realitate, suprafața de 176,94 mp poate fi restituită în natură, deoarece există pe teren, se află în proprietatea recurentuluii, face parte integrantă din totalul suprafeței dobândite prin actul de vânzare/cumpărare atașat la dosarul cauzei din anul 1929, este menționată în raportul de expertiză, numai că Primăria mun. Iași - Serviciul Salubritate, în mod abuziv, își ridică, în mod provizoriu, o baracă din PFL, doar pe o suprafață mică, din capătul terenului spre sud, pentru adăpostirea pe timp de noapte a măturilor folosite la curățenie.

Această baracă construită ilegal nu poate constitui un impediment în restituirea suprafeței de 176,94 mp, având în vedere faptul că părțile nu au contestat legalitatea dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe de teren, iar expertul a motivat lipsa acestei precizări referitoare la natura construcției barăcii, mai precis dacă aceasta are caracter temporar sau definitiv, precum că atât instanța de judecată, cât și părțile nu au solicitat în mod expres efectuarea acestei precizări.

Primăria municipiului Iași deține teren liber de construcții în vecinătatea suprafeței recurentului, aspect evidențiat și în raportul de expertiză efectuat în cauză. Prin urmare, recurentul arată că este de acord atât cu varianta ridicării barăcii de pe terenul meu, cât și cu varianta acordării aceleiași suprafețe de 176,94 mp teren pe suprafața Primăriei vecină cu proprietatea sa.

Mai mult, Primăria municipiului Iași este cea care ar trebui obligată de lege să-i plătească despăgubiri pentru ocuparea abuzivă a terenului prin construirea acelei barăci, timp de mai mulți ani.

În consecință, solicită admiterea recursului așa cum a fost declarat, schimbarea în parte a hotărârii apelate, urmând ca instanța să se pronunțe asupra motivului principal invocat în recurs, respectiv atribuirea și a suprafeței de 176,94 mp, pe lângă cei 64 mp care au fost în mod legal restituiți de către prima instanță.

În susținerea apelului arată că solicită efectuarea unui supliment de expertiză având ca obiectiv stabilirea cu exactitate a caracterului provizoriu al barăcii construite pe terenul în cauză, cât și a împrejurării că în vecinătatea terenului recurentului se află teren liber deținut de către Primăria municipiului Iași unde aceasta și-ar putea muta cu ușurință acea baracă, urmând a achita contravaloarea suplimentului de expertiză.

P. Mun. Iași formulează următoarele critici sentinței primei instanțe:

În mod greșit instanța de fond a apreciat că terenul în suprafață de 64 m.p. situat în Iași, . (fost nr. 45), delimitat în planul de situație anexă la raportul de expertiză I. M. prin punctele 41,20,21,40,39,41, „spațiu verde" poate fi restituit în natură „restituirea neafectând amenajările de utilitate publică, respectiv trotuarul și .". Pentru a dispune astfel instanța a avut în vedere dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

În afară de faptul că si spațiile verzi sunt amenajări de utilitate publică, restituirea în natură a suprafeței de 64 m.p. teren s-a dispus fără a se observa că alin. (2) al art. 10 din Legea nr. 10/2001 a fost modificat prin art. 48 din Legea nr. 165/2013 potrivit căruia:

„La data intrării în vigoare a prezentei legi, alineatul (2) al articolului 10 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:(2) în cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale, spațiilor verzi, așa cum au fost stabilite prin art. 3 fit, a)-f) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea si administrarea spatiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările si completările ulterioare, precum si altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane si rurale măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent."

Potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013 „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezenței legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Față de cele expuse mai sus solicită să se observe că măsurile reparatorii în echivalent propuse prin Dispoziția nr. 3431/16.11.2010 emisă de P. M. Iași sunt singurele posibile, să se admită apelul formulat împotriva Sentinței civile nr. 1648/2014 a Tribunalului Iași și să se constate nelegalitatea și netemeinicia hotărârii, care să fie desființată în întregime.

În recurs s-a depus întâmpinare de către intimatul-recurent S. I. prin care a solicitat respingerea recursului formulat de P. M. Iași motivat de faptul că terenul în suprafață de 64 m.p. ce i-a fost restituită în natură prin sentința recurată nu este afectat de detalii de sistematizare sau „spații verzi”reprezentând fosta zonă de alimentare a benzinăriei.

În recurs nu au fost administrate probe.

Examinând criticile formulate în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză Curtea constată următoarele:

Recursul declarat de P. M. Iași este fondat.

Curtea notează că art. 10 alin.2 teza ultimă din Legea nr. 10/2001 stabilește că pentru suprafața afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rulare măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

În speță, expertul a stabilit că suprafața de 64 m.p. teren are natura de „spațiu verde”. Aceasta înseamnă că destinația acestei suprafețe de teren este de „utilitate publică” impunând aplicarea ipotezei legale invocate mai sus, și anume imposibilității restituirii în natură, persoana îndreptățită putând beneficia numai de măsuri compensatorii prin echivalent.

Împrejurarea că expertul a concluzionat în sensul că acest teren poate fi restituit în natură, nu poate fi avută în vedere deoarece terenul în litigiu este prin natură și destinație de utilitate publică.

Așa fiind, în mod greșit prima instanță a anulat pct. 1 și 2 ale dispoziției contestate și a dispus restituire în natură a terenului în suprafață de 64 m.p. deoarece prin dispoziția contestată în mod legal și în acord cu dispozițiile art. 10 alin.2 din Legea nr. 10/2001 s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent potrivit titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Pe cale de consecință se va admite recursului Primarului M. Iași și se va modifica în tot sentința în sensul că va respinge contestația formulată de reclamant împotriva dispoziției nr. 3431 din 16.11.2010.

Recursul formulat de reclamantul S. I. va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prin dispoziția contestată i s-a recunoscut reclamantului-recurent îndreptățirea pentru suprafața de 463 m.p. teren și construcție și s-a dispus pentru suprafața de 62,94 m.p. imposibil de restituit în natură măsurii reparatorii prin echivalent, iar pentru diferența de 400,06 m.p. notificarea a fost direcționată către unitatea deținătoare ..

Aceasta din urmă a emis dispoziția nr. 5 din 3.02.2011 și a respins notificarea reclamantului.

Prin contestația înregistrată la Tribunalul Iași reclamantul a formulat plângere împotriva ambelor decizii.

Prin contestația formulată reclamantul a înțeles să conteste numai modalitatea de stabilire a măsurilor reparatorii, susținând că suprafața de 463 m.p. poate fi restituită în natură.

Contestația formulată împotriva deciziei emise de OMV Petrom a fost disjunsă de instanța de fond a cărei hotărâri face obiectul recursului de față, care a rămas investită și a soluționat numai contestația împotriva deciziei emise de P. M. Iași prin care i s-a recunoscut îndreptățirea la suprafața de 62,94 m.p. tern și s-a respins restituirea în natură a acestei suprafețe de teren.

Curtea reține că prin contestația formulată reclamantul-recurent nu a înțeles să critice decizia Primarului M. Iași sub aspectul întinderii suprafeței de teren de 62,94 m.p. ci numai dispozițiile ce vizează măsura reparatori stabilită.

Împrejurarea că prin raportul de expertiză s-a mai identificat o suprafață de teren de 176 m.p., nu este de natură a modifica dispoziția contestată atâta timp cât nu a făcut obiectul investirii instanței de fond, această susținere fiind formulată pentru prima dată prin cererea de recurs.

D. urmare recursul formulat de reclamantul S. I. va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de P. M. Iași împotriva sentinței civile nr 1684 din 6.06.2014 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în tot.

Respinge contestația formulată de S. I. împotriva Dispoziției nr. 3431 din 16.11.2010 emisă de P. M. Iași.

Respinge recursul declarat de S. I. împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 30 septembrie 2014.

Președinte,

G. P.

Judecător,

E. G.

Judecător,

C.-A. S.

Grefier,

I. P.

Red.G.E.

Tehnored. P.I.

2 ex. – 29.10.2014

Tribunalul Iași – M. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Hotărâre din 30-09-2014, Curtea de Apel IAŞI