Grăniţuire. Decizia nr. 263/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 263/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 6452/189/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 263/2014
Ședința publică de la 02 Aprilie 2014
Completul compus din:
Președinte: VIORICA OLARU
Judecător: C. A.
Judecător: V. C.-S.
Grefier: A. H.
S-au luat în examinare cererile de recurs formulate de C. C. și C. V. și de I. N. C. și I. A.E.-M. împotriva deciziei civile nr. 51/A din 22.01.2014 pronunțată de Tribunalul V., în dosarul având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții-intimați, prin reprezentant convențional, avocat S. M., lipsă fiind și intimații-recurenți I. N. C. și I. A.E.-M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, că recursul se află la al doilea termen de judecată și că nu se solicită judecata în lipsă.
Intimatul – recurent I. C. a depus la dosar prin serviciul de registratură concluzii scrise prin care solicită și judecata în lipsă.
Avocat S. M. pentru recurenții – intimați C. C. și C. V. depune la dosar ordonanța de clasare din 17.02.2014 pronunțată de P. de pe lângă Judecătoria Bârlad cu privire la plângerea formulată de I. C. pentru săvârșirea infracțiunii de fals și uz de fals de către recurenții C. C. și C. V..
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat S. M. pentru recurenții – intimați C. C. și C. V. având cuvântul, susține că primul motiv de recurs se referă la modul în care au soluționat instanțele de fond acțiunea în grănițuire, fără a se referi la locul unde s-a stabilit linia de hotar, apreciind că acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă. Arată că practica permite admiterea unei acțiuni în grănițuire chiar și atunci când există o linie de hotar, dar semnele sunt controversate. Acest aspect este valabil pentru situația în care nu s-ar solicita și nu s-ar lua din suprafețele de teren a părții adverse. Or, în cauza de față se tinde la ocuparea unei suprafețe de teren din proprietatea recurenților C. C. și V., fără să se formuleze o astfel de acțiune în revendicare. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în mod constant, în perioada 1972-1992, în sensul că atunci când se tinde la ocuparea unei suprafețe de teren, o astfel de acțiune prin efectele juridice ale autorității de lucru judecat într-o acțiune în grănițuire, o astfel de acțiune fără un capăt de cerere prin care să se revendice respectiva suprafață de teren este inadmisibil.
De asemenea, în practica CEDO se concluzionează că ori de câte ori se ridică probleme cu privire la însuși dreptul real, situația implică și o revendicare și neputând ca instanța să facă o analiză a dreptului și întinderii dreptului de proprietate, acțiunea apare ca fiind inadmisibilă. Invocă și decizia ÎCCJ nr. 771/2008.
Apărătorul apreciază că instanța trebuia să respingă ca inadmisibilă acțiunea, având în vedere că nu s-a solicitat și revendicare.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, avocat S. arată că s-a stabilit o linie de hotar, fiind obligați soții C. la cheltuieli de judecată având în vedere dispozițiile referitoare la căderea în pretenții. Solicită a se avea în vedere că instanța a administrat în cauză probatoriul cu acte, expertiză topometrică, proba testimonială și a ajuns la concluzia că linia de hotar este cea existentă în prezent. Recurenții au susținut încă de la început că nu există o altă linie de hotar, că așa au cumpărat proprietatea și că așa este menționată în actele de proprietate și că nu s-a modificat nimic, iar expertul constată același lucru. Cu toate acestea, recurenții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată, temeiul de drept invocat fiind art. 560 – 561 Cod civil. Aceste dispoziții legale se referă însă la cheltuieli efectuate cu lucrările de grănițuire și nu sunt cheltuieli de judecată într-o acțiune în grănițuire.
Apărătorul solicită admiterea recursului formulat de C. C. și C. V., în sensul respingerii acțiunii în grănițuire.
În ceea ce privește recursul formulat de I. N. C. și I. A.E.-M., avocat S. susține că prin întâmpinare a invocat o excepție, în sensul că normele de procedură sunt de imediată aplicare și motivele invocate de recurenții I. N. C. și I. A.E.-M. nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 și următoarele Cod procedură civilă.
Instanța constată că acțiunea de față și căile de atac formulate se soluționează în baza Codului de procedură civilă de la 1864, acțiunea fiind introdusă sub imperiul acestui cod.
Avocat S. arată că recurenții I. N. C. și I. A.E.-M. critică în motivele de recurs faptul că această linie de hotar nu a fost corect stabilită și că li se îngrădește frontul la stradă. Susținerea intimaților recurenți este greșită deoarece linia de hotar existentă rezultă cu certitudine din actele de proprietate și din procesul verbal de vecinătate. Solicită a se observa la fila 87 în dosarul de fond există în anexa 5 detaliul la schița pe care soții C. au cumpărat imobilul proprietatea lor prin act autentic în 1995. Relevant în cauză este faptul că între terenul soților I. și terenul C. pe lungimea magaziei există o distanță de 0,4 m. Aceștia solicită în prezent ca linia de hotar să fie identică cu linia acestei magazii. La fila 35 există procesul verbal de vecinătate pentru care s-a întocmit și acel dosar penal, susținându-se că soții C. ar fi falsificat documentația cadastrală, schițe care însă sunt corecte și nu sunt falsificate. Solicită a se observa că expertul topometric a analizat poziționarea acestor parcele de teren anterior anului 1989 și în aerofotograma anterioară anului 1989 se poate observa linia dreaptă de hotar și distanțele dintre proprietăți.
Solicită respingerea recursului formulat de I. N. C. și I. A.E.-M.. Solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față ;
Prin sentința civilă nr. 1604 din 16 iunie 2013 Judecătoria Bârlad a admis acțiunea în grănițuire formulată de reclamanții I. N.C. și I. A. E. M. în contradictoriu cu pârâții C. C. și C. V..
A stabilit linia de hotar dintre imobilul, proprietatea reclamanților situat în Bârlad, ..20, jud.V. și imobilul proprietatea pârâților, situat în Bârlad, ..18, jud. V. pe aliniamentul punctelor 3-6-7, anexa nr. 5, la raportul de expertiză judiciară, expert Chitariu C..
A dispus compensarea cheltuielile de judecată efectuate de părți și a obligat pârâții să plătească în solidar reclamantului suma de 694,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța hotărârea prima instanță, pe baza probatoriului administrat cu înscrisuri, expertiză tehnică, cercetare locală și depoziții de martori a stabilit situația de fapt, constatând că părțile sunt vecini și proprietari, reclamanții deținând suprafața de 392 mp în Bârlad, .. 20, județul V., iar pârâții suprafața de 397 mp teren situată în Bârlad, . Căminului) nr. 18.
Pârâții au atribuită în proprietate numai suprafața de 250 mp prin ordinul Prefectului nr. 157/22.03.2010, suprafața reală deținută, măsurată la întocmirea Cărții funciare fiind de 397 mp. Linia de hotar între proprietăți a fost confirmată și prin proces-verbal de vecinătate din 15 martie 2010.
Reține judecătoria că nu a existat gard despărțitor între proprietăți pe porțiunea de teren din dreptul magaziei, că pârâții nu au ocupat nicio suprafață de teren din proprietatea reclamanților, instanța nefiind investită de reclamanți cu un capăt de cerere – acțiune în revendicare.
Instanța de fond și-a însușit concluziile expertizei tehnice în varianta I ( punctele de contur 3-6-7), Anexa 5 Raport expertiză Chitariu C., motivată pe faptul că: zidul la care fac referire reclamanții nu este proprietate comună a părților pentru a fi stabilit ca linie de hotar; între magazie și linia de hotar, schița anexă la actul de vânzare-cumpărare al pârâților atestă o distanță de 0,40 m.
În considerentele sentinței sunt redate considerentele în fapt și în drept ( art. 560, art. 561 cod civil – Legea nr. 287/2009) ce au format convingerea instanței în darea soluției, cât și cele pentru care s-au înlăturat sau primit apărările părților.
Referitor la cheltuielile de judecată s-a dispus a fi suportate în cote egale ( art. 560 Cod civil) și acordate diferențiat ulterior compensării.
Părțile au declarat apel împotriva sentinței pronunțată de Judecătoria Bârlad.
Criticile formulate de reclamanții I. N. C. și I. A. E. M. au constat în: stabilirea liniei de hotar contrar situației de fapt reale și fără a ține seama de semnele de hotar vechi existente în perioada 1973-noiembrie 2011. O altă critică vizează cheltuielile de judecată, al căror cuantum nu s-a redat și nici limitele compensării, pentru a se putea aprecia asupra respectării dispozițiilor legale.
Pârâții C. C. și C. V. formulează critici pe fondul cauzei, solicitând respingerea acțiunii, motivând că „ linia de hotar stabilită de instanță „ deja există, acțiunea nefiind admisibilă. O altă critică vizează obligarea la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu sunt „ parte căzută în pretenții „, art. 560 și art. 561 Cod civil s-au aplicat greșit, se acordă ½ din valoarea cheltuielilor pentru gard, a lucrărilor efectuate cu delimitarea hotarului, nu însă și a cheltuielilor de judecată.
Tribunalul V. prin decizia civilă nr. 51/A/22.01.2014 respinge apelurile și cererea de cheltuieli de judecată în apel formulată de reclamanți.
Instanța de apel a păstrat situația de fapt stabilită de judecătorie. S-a reținut, referitor la criticile pârâților, că acțiunea în grănițuire este admisibilă și în ipoteza în care linia de hotar este contestată, iar instanța o stabilește pe același amplasament, divergențele între părți fiind dovedite. Independent de formularea unei acțiuni în revendicare, instanța trebuie să se pronunțe asupra a ceea ce a fost investită și să stabilească linia de hotar între două proprietăți vecine.
În ce privește aplicarea art. 560 Cod civil, s-a constatat că se referă la cheltuielile efectuate în legătură cub trasarea liniei de hotar prin mijloace materiale, pârâții-apelanți nefiind obligați la plata acestora. Cheltuielile de judecată s-au lichidat între părți conform art. 274-277 Cod procedură civilă, părțile având dublă calitate de reclamant-pârât, acțiunea profită amândurora, stingându-se astfel litigiul.
În apelul declarat de reclamanți s-a reținut că situația de fapt s-a stabilit pe baza probelor specifice acțiunii în grănițuire pe baza cărora s-a delimitat hotarul, în linie dreaptă și a vechilor semne de hotar. Analiza probelor a fost completă, cauza fiind soluționată pe întreg materialul probator, depoziția martorului A. T. corect s-a înlăturat, neputând fi coroborată cu nici o altă probă. Referitor la cheltuielile de judecată s-au avut în vedere doar cele privind taxe judiciare de timbru, onorariu avocat, onorariu expertiză, dispozițiile art. 274-art. 277 Cod procedură civilă nu au fost încălcate.
Părțile au declarat recurs împotriva hotărârii pronunțată de Tribunalul V., formulând următoarele critici:
Recurenții I. C. și I. E.-M. încadrează greșit motivele de recurs în art. 483, art. 488 alin. 1 pct. ( din Noul Cod de procedură civilă ( cauza fiind înregistrată în primă instanță la 19 decembrie 2012, fiind incident art. 3 din Legea nr. 76/2012) invocând aplicarea greșită a normelor de drept material, motivată pe faptul că actele depuse la dosarul cauzei nu probează în mod univoc linia de hotar. Se susține că instanța de prim grad și-a fundamentat greșit soluția pe schița contractului de vânzare-cumpărare a pârâților ce nu le este opozabilă, schița documentelor cadastrale și procesul verbal de vecinătate ce a fost întocmit în fals și fotograma nerelevantă sub aspectul amplasamentului gardului.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că s-a ignorat forma terenului din partea în litigiu, conturul fiind fixat prin linia hotarului despărțitor determinat prin semne vizibile. Soluția adoptată de instanță afectează deschiderea proprietății lor la stradă, cealaltă parte primind un tratament diferențiat, în condițiile în care au recunoscut că au schimbat aliniamentul gardului despărțitor.
Într-un alt motiv sunt formulate critici cu privire la cheltuielile de judecată efectuate și dovedite în apel, soluția fiind de respingere în parte a acțiunilor, iar apelanții C. și-au rezervat dreptul de a le solicita pe cale separată. În concluzii se cere stabilirea liniei de hotar pe aliniamentul 7,6,5,4 conform anexei 5 la Raportul de expertiză Chitariu C., cu acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.
Recurenții C. C. și C. V. încadrează în drept motivele de recurs în art. 304 Cod procedură civilă, invocând inadmisibilitatea acțiunii în grănițuire, motivată pe faptul că există deja un gard și aceeași linie de hotar rezultă și din expertiza tehnică, iar acțiunea a ridicat probleme de revendicare, capăt de cerere cu care instanța nu a fost investită.
În expunerea și dezvoltarea motivului de recurs se citează din jurisprudența fostului Tribunal Suprem, a deciziilor ÎCCJ și CEDO, se invocă incidența art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, principiul disponibilității ce guvernează procesul civil și se susține că acțiunea în grănițuire trebuia respinsă în principal ca inadmisibilă, deoarece nu s-a formulat și acțiune în revendicare și pentru că linia de hotar există, prin hotărâre fiind stabilit amplasamentul existent.
Recurenții arată că reclamanții tind la acapararea unei porțiuni din proprietatea lor, deși nu au promovat un capăt de cerere pentru revendicare.
O altă critică vizează cheltuielile de judecată, neavând loc „ căderea în pretenții” deoarece s-a confirmat amplasamentul așa cum s-a cumpărat proprietatea, pe linia gardului existent. Dispozițiile invocate ca temei de drept, art. 560, art. 561 nu sunt incidente deoarece se referă la cheltuielile ocazionate de construcția gardului și nu la cele de judecată. Se solicită cheltuieli de judecată în recurs.
Analizând lucrările cauzei, Curtea constată că situația de fapt stabilită în primă instanță, pe baza probatoriului complet și util în acțiunea în grănițuire, s-a păstrat în apel. Cauza a fost soluționată în limitele investirii, dispozițiile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă nefiind încălcate.
Redactată conform art. 261 Cod procedură civilă hotărârea atacată cuprinde considerentele în fapt și în drept ce au format convingerea tribunalului în darea soluției, cât și cele pentru care s-au înlăturat apărările părților.
În soluționarea recursului, Curtea are în vedere că recursul este o cale extraordinară de atac în care motivele de casare, fie de modificare a hotărârii sunt numai de nelegalitate, expres și limitativ prevăzute în art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
În consecință nu pot fi primite ca motive de recurs cele privind analiza, interpretarea probelor, determinarea forței probante a acestora.
Recursurile vor fi examinare prin considerente unice, dat fiind și criticile comune privind admisibilitatea acțiunii și legitimarea procesuală a părților prin titlurile de proprietate.
În conformitate cu art. 560 Cod civil proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuirea prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare suportând în mod egal cheltuielile ocazionate de acestea. Art. 561 Cod civil reglementează dreptul de îngrădire: „ orice proprietar poate să își îngrădească proprietatea, suportând, în condițiile legii, cheltuielile ocazionate.”
Dispozițiile citate, norme de drept material, pentru a putea fi aplicate și a determina cine are „ dreptul” și respectiv „ obligația” impun a se stabili dacă părțile în proces sunt proprietari și vecini și care este limita fiecărei proprietăți, ceea ce se realizează prin administrarea acelorași mijloace de probă, de regulă înscrisuri, expertize tehnice, ca și în acțiunea în revendicare, însă scopul este diferit.
În acțiunea în revendicare proprietarul urmărește obținerea posesiei bunului de la cel care îl deține fără drept, iar în grănițuire stabilirea sau reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare.
Astfel fiind, cele două acțiuni în grănițuire și revendicare nu sunt condiționate una de cealaltă și pot fi exercitate separat.
Obligația de grănițuire nu este limitată în timp, subzistă atâta timp cât și dreptul de proprietate al vecinilor, fiind admisibilă ori de câte ori se contestă linia de hotar, oricare ar fi existența sau nu a semnelor corespunzătoare, soluția de admitere sau respingere fiind impusă de aplicarea dispozițiilor legale, la situația de fapt probată.
Curtea, ca și tribunalul, constată că normele legale în materie nu au fost încălcate, criticile formulate sub aspectul inadmisibilității acțiunii nefiind întemeiate. Faptul că fiecare din părți deține în fapt suprafețe mai mari de teren decât cele atribuite sau dobândite în proprietate a impus delimitarea proprietății pe latura contestată prin păstrarea semnelor existente – unele recunoscute de părți – cât și a faptului că pe hotar nu se află peretele magaziei ( C1).
Soluția păstrată în apel nu aduce atingere întinderii dreptului de proprietate a niciuneia din părți, grănițuirea nefiind condiționată de un capăt de cerere în revendicare și deci este admisibilă.
În ce privește cheltuielile de judecată, prima instanță a procedat la compensarea acestora conform art. 276 Cod procedură civilă ce prevede: „ Când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor. Tribunalul, ca instanță de apel nu a acordat cheltuieli de judecată.
Faptul că în considerentele sentinței sunt invocate dispozițiile art. 560 Cod civil/Legea nr. 287/2009, nu impune în apel schimbarea hotărârii și nici în recurs a modificării deciziei Tribunalului Iași sub aspectul cheltuielilor de judecată.
Judecătoria a reținut incidența art. 277 Cod procedură civilă, compensarea, cheltuielile de judecată fiind acordate solidar după felul raportului de drept între părți și a culpei procesuale.
Curtea constată că tribunalul apreciind asupra temeiniciei criticilor privind cuantumul cheltuielilor de judecată nu a încălcat art. 274 Cod procedură civilă. Astfel, s-a avut în vedere alăturat culpei procesuale a fiecărei părți și faptul că în acțiunea în grănițuire se fac pe jumătate toate cheltuielile, nu numai cele pricinuite de hotărnicie, ci inclusiv cele pentru trasarea liniei de hotar efectuate în cursul judecății.
Faptul că una din părți nu a cerut cheltuieli de judecată într-o anumită fază procesuală, nu înseamnă încălcarea principiului egalității părților în proces, ci doar exercitarea dreptului său de dispoziție.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă respinge recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de C. C., C. V. și I. C. C., I. A. E..M. împotriva deciziei civile nr. 51/A din 22.01.2014 a Tribunalului V., Secția Civilă pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 02 Aprilie 2014.
Președinte, V. O. | Judecător, C. A. | Judecător, V. C.-S. |
Grefier, A. H. |
Redactat C.S.V.
Tehnoredactat A.H.
02 exemplare/25.04.2014
Tribunalul V.: A. C., P. I.-M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 41/2014. Curtea de Apel IAŞI | Rezoluţiune contract. Decizia nr. 581/2014. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
