Legea 10/2001. Sentința nr. 3378/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3378/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 1716/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 847/2014
Ședința publică de la 11 Noiembrie 2014
Completul compus din:
Președinte C. P.
Judecător G. P.
Judecător E. G.
Grefier C. A.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de H. I. T. și H. O. împotriva sentinței civile nr. 3378/2013 din 10.10.2013 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04.11.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, pentru a se formula și a se depune la dosar concluzii scrise, la cererea apărătorului recurenților, a amânat pronunțarea pentru azi.
La dosar s-au depus prin serviciul de registratură concluzii scrise formulate de recurenți prin apărător.
După deliberare:
CURTEA DE APEL:
Prin sentința civilă nr. 3378/10 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins acțiunea, astfel cum a fost modificată și precizată, formulată de reclamanții H. I. – T. C.N.P._,domiciliat în Canada, 4415 Bathurst St., . - M3H3H1 și H. O. C.N.P._ domiciliată în Iași, ., prin mandatari Av. A. L. și Av. A. M. M., cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat A. M. M. cu sediul în Iași, . în contradictoriu cu pârâții M. Iași și P. M. Iași, privind contestația îndreptată împotriva dispoziției nr. 378/24.04.2012 emisă de pârâtul P. M. Iași .
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reține următoarele:
Prin notificarea înregistrată la B. A. C. sub nr. 164/18.11.2011, reclamanții H. I. T. și H. O. au solicitat M. Iași, Primarului M. Iași și Primăriei M. Iași (filele 70-79), restituirea în natură sau prin echivalent bănesc a imobilului situat în Iași, .. 7), sector cadastral 40, identificată în . extrajudiciare P. A. compus din teren în suprafață de 1496 mp și construcțiile edificate pe acesta.
Prin dispoziția nr. 378/24.04.2012 emisă de P. M. Iași a fost respinsă solicitarea petenților motivat de faptul că notificarea a fost depusă tardiv față de termenul prevăzut de art. 22 alin. 1 din legea nr. 10/2001.
Criticile formulate de reclamanți împotriva dispoziției sus-menționate nu pot fi primite. Dreptul la măsuri reparatorii reglementat prin legea nr. 10/2001 este un drept subiectiv. Prin art. 22 din lege s-a prevăzut un termen limită pentru exercitarea acestui drept – termen prelungit succesiv prin două acte normative – OUG nr. 109/2001 și OUG nr. 145/2001, până la data de 14.02.2002. sancțiunea decăderii pentru neexercitarea acestui drept în termenul legal este prevăzută în mod expres în alin. 5 al art. 22 din legea nr. 10/2001, textul prevăzând că nerespectarea termenului pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent – deci pierderea dreptului subiectiv. Termenul de decădere din dreptul substanțial nu este susceptibil de repunere în termen pentru că sancțiunea decăderii are ca efect pierderea dreptului subiectiv astfel că dispozițiile art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă nu sunt aplicabile în speță, ele vizând un drept procedural (deci decăderea privește un drept procedural subsecvent sesizării instanței de judecată pe când decăderea prevăzută de art. 22 din legea nr. 10/2001 are în vedere un drept subiectiv), sancțiunea afectând numai indirect dreptul la acțiune, respectiv doar pierderea unor facilități procesuale care restrâng uneori posibilitatea de punere în valoare a dreptului subiectiv. Ori, notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, nu constituie un act procedural subsecvent investirii instanței ci chiar cererea de valorificare a unui drept subiectiv, a dreptului la măsuri reparatorii.
În considerarea celor expuse, instanța va respinge cererea reclamanților de repunere în termenul de formulare a notificării.
Așa fiind, va constata că reclamanții nu au formulat notificare în termenul prevăzut de art. 22 din legea nr. 10/2001, termen care respectă cerința referitoare la justul echilibru care trebuie să existe între interesul public și imperativele protejării dreptului celui interesat la respectarea bunurilor sale astfel că în mod just prin dispoziția contestată, a fost respinsă notificarea formulată de reclamanți la 18.11.2011.
Mai notează tribunalul că, în sprijinul pretențiilor lor, reclamanții au invocat preeminența dreptului material prin referirea făcută la dispozițiile art. 20 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Sancțiunea decăderii aplicată pentru nerespectarea termenului legal instituit pentru formularea notificării, nu poate fi înlăturată sub motivul acordării preeminenței dreptului material în defavoarea procedurii întrucât acest fapt ar echivala cu o eludare a dispozițiilor procedurale în favoare anumitor persoane, ceea ce nu este permis.Principiul preeminenței dreptului, a cărui expresie este dreptul la un proces echitabil instituit prin dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu se analizează în opoziție cu procedurile judiciare. Acest principiu semnifică organizarea unei mai bune administrări a justiției, credibilă, sigură și imparțială pentru cei care ajung în fața instituțiilor judiciare, înțelegând prin aceasta și instituirea unor proceduri judiciare guvernate de principiul contradictorialității dezbaterilor publice, de natură să asigure ca drepturile garantate de Convenție să fie concrete și efective. Or, prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 a fost instituită o procedură legală explicită în cadrul căreia persoanele îndreptățite pot solicita verificarea ingerințelor care ar fi fost exercitate de stat cu privire la drepturile pretins încălcate iar legiuitorul nu a omis deschiderea posibilității apărării lor printr-o acțiune în justiție.
Este de menționat și faptul că dreptul de a se adresa liber unui tribunal, în sensul art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 25 din Constituția României, implică obligativitatea părții interesate de a respecta procedurile instituite de state pentru a obține recunoașterea și protecția dreptului material pretins, nefiind permisă o opțiune a persoanei între norma de drept material și cea procedurală . Cât privește invocarea directă de către reclamanți a prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, este de reținut că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în Cauza Golder contra Regatului Unit, 1975, că „dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut", precum și că „există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept".
Așadar, cu condiția ca dreptul să fie efectiv, statul poate să reglementeze într-un anumit mod accesul la justiție și chiar să îl supună unor limitări sau restricții. O modalitate prin care un stat-parte la Convenție poate limita sau restrânge dreptul la un proces echitabil este și obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative prealabile. În acest sens, în Cauza Le Compte, V. Leuven și De Meyere contra Belgiei, 1981, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „rațiuni de flexibilitate și eficiență, care sunt pe deplin compatibile cu protecția drepturilor omului, pot justifica intervenția anterioară a unor organe administrative sau profesionale [....] ce nu satisfac sub fiecare aspect în parte exigențele menționatelor prevederi; un asemenea sistem poate fi reclamat de tradiția juridică a mai multor state membre ale Consiliului Europei". Această posibilitate reprezintă marja de apreciere pe care Curtea o recunoaște statelor membre în privința drepturilor fundamentale care nu sunt privite ca drepturi absolute, cum este și dreptul la un proces echitabil. Accesul la justiție presupune în mod necesar însă ca, după parcurgerea procedurilor administrative, partea interesată să aibă posibilitatea să se adreseze unei instanțe judecătorești. În lipsa unei asemenea posibilități, dreptul de acces la instanță ar fi atins în substanța sa. În măsura în care aceste exigențe sunt respectate, dreptul de acces la justiție nu este afectat. Or, prin Legea nr. 10/2001 au fost reglementate nu numai procedurile administrative de restituire, dar și modalitățile de a ataca în justiție măsurile dispuse în cadrul acestei proceduri.
Aplicarea normelor de drept procedurale garantează siguranța socială și nu poate constitui motiv de încălcare a prevederilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici un motiv de discriminare, în sensul Protocolului 12, cât timp aceeași normă de drept procedurală (în speță, cea referitoare la termenul de notificare) se aplică tuturor persoanelor care reclamă o anumită ingerință, cum ar fi, în speța supusă analizei, deposedarea abuzivă .
În considerarea celor expuse ,instanța va respinge cererea reclamanților de repunere în termenul de exercitare a notificării și,reținând că prin dispoziția contestată cererea reclamanților de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Lg.nr.10/2001 a fost în mod corect respinsă pentru tardivitatea formulării notificării, va respinge și contestația îndreptată împotriva acestei dispoziții.
Reclamanții H. I. T. și H. O. au declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 3378/2013 a Tribunalului Iași invocând nelegalitatea acesteia.
În motivarea recursului, recurenții susțin că instanța de fond a respins în mod greșit cererea de repunere în termenul de formulare a notificării.
Recurenții precizează că au fost împiedicați de o împrejurare mai presus de voința lor, fiind în imposibilitate obiectivă de a-și valorifica și apăra dreptul de proprietate asupra imobilului notificat. Familia acestora a fost condamnată la moarte pentru simplul motiv că erau adepții altei ideologii decât cea oficială a vechiului regim. Bunurile au fost naționalizate,confiscate, supuse rechiziției, expropriate sau declarate fără stăpân.
În acest context, recurenții susțin că au descoperit într-o firidă ascunsă din podul casei vechi, scrisori din care rezultau indicii despre vechea proprietate H.. Au luat cunoștință despre această proprietate după ce au obținut acte de la Arhivele Statului și au identificat proprietatea cu ajutorul expertului topo P. A..
Recurenții susțin că sunt îndreptățiți să fie repuși în termen de 6 luni prevăzut de legea specială deoarece, din motive independente de voința lor, au apelat mai târziu de existența acestei proprietăți și au trimis notificarea peste termenul prevăzut de lege.
În mod greșit instanța de fond a constatat că termenul de 12 luni prevăzut de Legea nr. 10/2001 este unul de decădere, nefiind susceptibil de întrerupere, suspendare sau repunere în termen.
În opinia recurenților, termenul nu le poate îngrădi dreptul de proprietate.
Art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă se referă chiar la instituția decăderii și prevede că neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termen legal atrage decăderea în afară de cazul în care partea dovedește că a fost împiedicată dintr-o împrejurare mai presus de voința sa. Consideră recurenții că se află tocmai într-o asemenea împrejurare.
Practic, legea specială prevede o fază administrativă urmată de căi de atac, iar situația ar similară cu cea supusă prezentei judecăți.
Consideră recurenții că notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 constituie un act procedural subsecvent investirii instanței și se impune incidența art. 103 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei, recurenții susțin că, potrivit înscrisurilor obținute de la Arhivele Statului, familia acestora a avut în proprietate imobilele din ., trecut în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 712/1966.
În cauză s-a efectuat o expertiză care a descris imobilul și deținătorii actuali.
Mai susțin recurenții că, în ipoteza imposibilității restituirii în natură a imobilului, sunt îndreptățiți la acordarea de despăgubiri bănești.
Recurenții au solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecată. În subsidiar, s-a solicitat reținerea cauzei spre rejudecată și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Intimatul P. municipiului Iași nu a depus întâmpinare.
Recursul este nefondat.
Reclamanții H. I. T. și H. O. au sesizat Tribunalul Iași cu o acțiune având ca obiect anularea dispozițiilor nr._/5.12.2011 și nr. 2030; 2035/12.01.2012 emise de Primăria municipiului Iași.
În situația în care se constată că aceste adrese nu au caracterul unor dispoziții în sensul Legii nr. 10/2001, reclamanții au solicitat instanței să constate îndreptățirea acestora la daune cominatorii și obligarea Primarului municipiului Iași să emită o dispoziție prin care să li se restituie în natură sau prin echivalent a imobilului – suprafață de teren de 1496 mp. situat în municipiul Iași, Șoseaua A., sector cadastral 40.
Totodată, reclamanții au solicitat, în temeiul art. 103 alin. 2 Cod procedură civilă, repunerea în termen prevăzută de art. 22 alin. 2 din Legea nr. 10/2011.
Prin precizarea de la fila 115 fond, reclamanții au menționat că obiectul acțiunii îl constituie contestarea deciziei nr. 378/24.04.2012 a Primarului municipiului Iași, iar la termenul din 22 august 2012 că își mențin cererea de repunere în termen de formulare a notificării.
Prin decizia nr. 378/24.04.2012 a Primarului municipiului Iași s-a respins cererea reclamanților privind restituirea imobilului din Iași, Șoseaua A. nr. 7 deoarece notificarea a fost depusă peste termenul prevăzut de art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Fără a mai relua conținutul textului normativ, curtea constată că recurenții au criticat soluția instanței de fond cu privire la natura juridică a termenului de depunere a notificării 10/2001.
Curtea reține că tribunalul a reținut corect tardivitatea notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, a stabilit corect natura termenului în care trebuia formulată notificarea, a interpretat și aplicat corect dispoziția de drept material și normele procedurale referitoare la instituția decăderii.
Dreptul la măsuri reparatorii, reglementat de Legea nr. 10/2001, este un drept subiectiv, iar pentru exercitarea acestuia, art. 22 a prevăzut un termen limită.
Sancțiunea decăderii pentru neexercitarea acestui drept în termenul legal este expres prevăzută de art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, sancțiunea fiind tocmai pierderea dreptului subiectiv, adică pierderea dreptului de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Termenul de decădere din dreptul substanțial nu este susceptibil de repunere în termen pentru că sancțiunea decăderii are ca efect pierderea dreptului subiectiv.
Dispozițiile art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă, pe care și-au întemeiat recurenții cererea de repunere în termen de formulare a notificării, nu sunt aplicabile în speță deoarece au ca obiect un drept procedural subsecvent sesizării instanței de judecată.
Decăderea prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001 are în vedere un drept subiectiv.
De altfel, în mod corect tribunalul a reținut că notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 nu constituie un act procedural subsecvent investirii instanței, ci chiar cerere de valorificare a unui drept subiectiv. În acest sens a statuat și ICCJ, prin decizia nr. 544/2012 (dosar nr._ ).
În consecință, tribunalul a pronunțat o hotărâre cu respectarea dispoziției legale, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul, va menține sentința recurată și nu va mai analiza criticile care privesc fondul litigiului deoarece exced cadrului procesual în care s-a pronunțat instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de H. I. T. și H. O. împotriva sentinței civile nr. 3378/2013 din 10.10.2013 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
.
Pronunțată în ședința publică, azi-11.11.2014.
Președinte, C. P. | Judecător, G. P. | Judecător, E. G. |
Grefier, C. A. |
Red PC
Tehnored AC
2 ex/08.12.2014
Tribunalul Iași: A. M. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 185/2014. Curtea de Apel IAŞI | Evacuare. Decizia nr. 926/2014. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
