Cereri. Decizia nr. 100/2014. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 100/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 7941/99/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 100/2014

Ședința publică de la 05 Februarie 2014

Completul compus din:

Președinte: VIORICA OLARU

Judecător: C. A.

Judecător: V. C.-S.

Grefier: A. H.

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de L. T. împotriva deciziei civile nr. 1728 din 31 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimate fiind C. Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, prin Prefect și C. Județeană V. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, prin Prefect, având ca obiect alte cereri – fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile litigante.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este la primul termen de judecată, că intimații au fost citați cu mențiunea de a răspunde la excepția admisibilității căii de atac a recursului și că se solicită judecata în lipsă.

Recurentul L. T. a transmis prin e-mail cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.

Instanța, din oficiu, invocă excepția privind inadmisibilitatea căii de atac a recursului având în vedere dispozițiile Titlului XIII art. 5 din Legea nr. 247/2005 și văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, a rămas în pronunțare cu privire la această excepție.

După deliberare,

CURTEA DE APEL:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ la data de 1.07.2013, contestatorul L. T. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 84/2013 pronunțată în recurs de către Tribunalul Iași, dosar nr._/245/2011.

Prin decizia civilă nr. 1728 din 31 iulie 2013 a Tribunalului Iași s-a respins contestația în anulare formulată de către L. T. împotriva deciziei civile nr. 84 din_ pronunțată de Tribunalul Iași.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că argumentarea contestației în anulare prin care se insistă asupra împrejurării că decizia instanței de recurs a fost pronunțată ca rezultat al unei greșeli materiale comise de instanța de recurs permite încadrarea în drept în temeiul art. 318 Cod procedură civilă conform căruia hotărârile de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Motivul invocat de contestator – dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale, are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite. Conceptul de greșeală materială nu vizează elemente ce configurează raționamentul juridic al instanței de recurs, ci doar acele elemente formale care îl pot influența. Nu poate fi reținut acest caracter formal pentru aspectele criticate de contestator pe baza cărora instanța de recurs a stabilit că nu i se datorează plata de despăgubiri.

Împotriva deciziei civile nr. 1728 din 31 iulie 2013 a Tribunalului Iași – Secția I civilă, a formulat recurs L. T..

Se critică decizia Tribunalului Iași prin care i s-a respins contestația în anulare, susținându-se că în mod greșit tribunalul atât prin contestația în anulare, cât și prin recursul judecat i-a creat un prejudiciu prin lipsirea de proprietate în condițiile în care nu a primit o despăgubire efectivă pentru privarea de proprietate, acțiunea sa neavând un caracter speculativ.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, deschisă exclusiv pentru situațiile de la art. 317 Cod procedură civilă ( necompetență sau vicii vizând procedura citării) și art. 318 Cod procedură civilă ( greșeală materială sau nepronunțare asupra unui motiv de recurs ).

În litigiu, obiectul contestației în anulare l-a constituit decizia civilă nr. 84/2013 a Tribunalului Iași pronunțată în recurs.

Contestația în anulare formulată de L. T. împotriva acestei decizii, s-a judecat de Tribunalul Iași printr-o hotărâre supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea atacată în conformitate cu art. 320 Cod procedură civilă.

În prezentul recurs aflat pe rolul Curții de Apel Iași, L. T. a exercitat calea de atac a recursului împotriva deciziei civile nr. 1728 din 31 iulie 2013 a Tribunalului Iași – decizie irevocabilă.

În aceste condiții, decizia pronunțată de Tribunalul Iași nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Ca atare, în cauză contestația în anulare a fost introdusă împotriva unei decizii a Tribunalului Iași prin care s-a judecat recursul formulat pe fondul litigiului, decizia fiind irevocabilă potrivit art. 377 Cod procedură civilă, hotărârea pronunțată în contestație este, de asemenea, irevocabilă având în vedere prevederile art. 320 alin. 3 Cod procedură civilă.

În aceste condiții, decizia Tribunalului Iași nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, urmând ca recursul declarat împotriva acestei hotărâri să fie respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul formulat de L. T. împotriva deciziei civile mr. 1728 din 31.07.2013 a Tribunalului Iași, Secția I civilă pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 05 Februarie 2014.

Președinte,

V. O.

Judecător,

C. A.

Judecător,

V. C.-S.

Grefier,

A. H.

Redactat O.V.

Tehnoredactat A.H.

02 exemplare/10.02.2014

Tribunalul Iași: T. Doinița, M. M., T. Diuță A. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 100/2014. Curtea de Apel IAŞI